luni, 8 decembrie 2025

Polițiștii continuă activitățile dedicate copiilor

Săptămâna aceasta, Inspectoratul de Poliție al Județului Bacău a desfășurat mai multe activități dedicate copiilor, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului. Pe lângă manifestațiile ce au avut loc chiar de 1 iunie, în centrul orașului Bacău, polițiștii au vizitat și școli din mediul rural. Astfel, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au vizitat elevii din Racova și din Podu Turcului. 

La Școala Gimnazială „Ion Borcea” Racova, tema principală de discuție a fost siguranța online, în contextul în care copiii petrec tot mai mult timp pe Internet, de la vârste mici. Întâlnirile au avut ca și scop promovarea campaniei „Eroii Internetului”, o colaborare între Asociația Adfaber, Google și Poliția Română, care sprijină elevii cu sfaturi adaptate vârstei pentru a preveni riscurile existente în mediul online și pentru a profita de toate avantajele oferite de Internet. Alături de polițiști, elevii au dezbătut importanța parolelor puternice sau a pericolului dezvăluirii de date personale, precum și accesarea unor link-uri dubioase ori comunicarea cu persoane necunoscute.

Săptămâna s-a încheiat la Podu Turcului, alături de copiii ce frecventează Centrul de Zi al Fundației de Sprijin Comunitar din comună, dar și de alți elevi de gimnaziu din cadrul Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță”. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Bacău au desfășurat cu aceștia activități de informare și prevenire a discriminării, în cadrul proiectului „Fără discriminare!”, activ la nivel național. Elevilor li s-a explicat ce este discriminarea, ce forme poate îmbrăca și care sunt criteriile pe baza cărora oamenii sunt discriminați. Au primit exemple de discriminare a copiilor și au ascultat scurte povești terapeutice, pentru a înțelege cât mai bine aspectele prezentate și pentru a putea recunoaște discriminarea dacă s-ar afla într-o astfel de situație. De asemenea, elevilor li s-a reamintit ce drepturi au copiii, ce responsabilități vin împreună cu acestea, precum și ce instituții pot interveni pentru combaterea discriminării.



Polițiștii recomandă copiilor să fie prudenți, să nu se lase păcăliți, să fie amabili și să discute cu o persoană de încredere atunci când au îndoieli sau când se simt în pericol, atât în lumea virtuală, cât și în cea reală.



spot_img