4 mai 2024
ActualitatePolițiștii băcăuani, alături de elevii din Dofteana

Polițiștii băcăuani, alături de elevii din Dofteana

Polițiștii băcăuani au fost alături de elevii Școlii Gimnaziale ”Scarlat Longhin” cu care au discutat măsuri de siguranță în vacanta ce începe în câteva zile.

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu cei din cadrul Biroului Siguranță Școlară și ai Serviciului Rutier, au dezbătut împreună cu elevii, teme cuprinzând informaţii referitoare la traversarea corectă şi respectarea semnelor de circulaţie, unde, cum şi de la ce vârstă pot merge cu bicicleta, semnificaţia indicatoarelor rutiere, dar și măsuri de siguranță în vacanța ce urmează să înceapă.

Polițiștii au sfătuit elevii să fie prudenţi în discuţiile cu persoane necunoscute, atât în viaţa reală cât şi în cea online, dar şi să fie atenţi la lucrurile personale în momentul în care se deplasează pe stradă sau în mijloacele de transport.



De asemenea, elevii au fost sfătuiți să nu plece de acasă fără să-și anunțe părinții, să asculte sfaturile primite de la aceștia, privind măsurile minime de siguranță și să nu se urce în autovehicule cu persoane necunoscute.

Activităţile din această perioadă au ca scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile asociate perioadei vacanței școlare, dar și în contextul pregătirii și petrecerii Sfintei Sărbători Pascale.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri