Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bacău și ai secțiilor de poliție rurală arondate au desfășurat o acțiune amplă în municipiu, vizând verificarea transportatorilor de persoane în regim taxi. Controalele s-au desfășurat în intervale orare diferite și au vizat siguranța pasagerilor și respectarea legislației în domeniu.
În urma acțiunii, peste 130 de persoane au fost legitimate, iar 122 de autovehicule au fost controlate, dintre care 65 utilizate în regim taxi. De asemenea, polițiștii au efectuat testări cu aparatele din dotare pentru depistarea eventualelor abateri de la normele rutiere.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 70 de sancțiuni contravenționale, dintre care 27 transportatorilor de persoane. Cinci dintre acestea au fost aplicate în baza Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi și închiriere, iar restul au vizat alte abateri rutiere.
Totodată, autoritățile au dispus măsuri suplimentare, reținând cinci permise de conducere și retrăgând un certificat de înmatriculare.
Acțiunile de control vor continua și în perioada următoare, polițiștii băcăuani reiterând importanța respectării legislației pentru siguranța tuturor participanților la trafic.















