Inspectoratul de Poliție Județean Bacău este alături de Fundația de Sprijin Comunitar în proiectul „Grupuri vulnerabile în acțiune pentru o viață mai bună”, în cadrul căruia se desfășoară activități educativ-preventive în centrele de zi ale fundației, de pe raza județului, destinate atât copiilor, cât și părinților acestora.
Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au fost prezenți pe 7 aprilie a.c, la Centrul de zi al FSC din comuna Motoșeni, unde au discutat cu elevii claselor primare și de gimnaziu, diferite aspecte privind siguranța lor, pentru a preveni astfel riscul de victimizare a minorilor.
În grupul elevilor mai mici, din clasele I-IV, s-a accentuat tematica educației rutiere, dar și necesitatea luării unor măsuri de siguranță la școală, acasă sau la joacă (prevenirea violenței, prudența în interacțiunea cu persoanele necunoscute, alegerea spațiilor de joacă fără pericole etc.). Copiilor li s-au prezentat materiale video atractive, cu informații adaptate vârstei lor.
Împreună cu elevii de gimnaziu, polițiștii au dezbătut posibilele riscuri la care aceștia sunt expuși la vârsta lor, în comunitatea în care trăiesc. Elevii au fost încurajați să identifice pericolele care se pot ivi asupra lor și să dea exemple din experiența personală. Discuțiile s-au concentrat pe siguranța online a copiilor, însă au fost dezbătute și alte subiecte, cum ar fi prevenirea furturilor, traficul de persoane sau bullying-ul.
Întâlnirile polițiștilor cu copiii din Motoșeni au avut caracter interactiv, cei mici având ocazia să adreseze întrebări și să povestească diverse situații personale sau despre care au auzit în comunitate, ori mass-media. La finalul discuțiilor, elevii au primit recomandări din partea polițiștilor, astfel încât să nu devină victime, dar nici inițiatori ale unor infracțiuni.















