Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au acționat în weekend, în municipiul Bacău, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. Polițiștii au verificat 17 operatori economici și au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale.
La data de 29 august a.c., în intervalul orar 08.00-12.00, sub coordonarea Serviciului de Investigații Criminale, poliţiştii de ordine publică, de la economic, de investigații criminale, polițiști rutieri, de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și cei pentru acțiuni speciale, împreună cu jandarmi și polițiști locali au acționat pe raza municipiului Bacău, în târgul auto, pentru pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. În cadrul acțiunilor desfășurate, au fost legitimate peste 70 de persoane, verificate aproximativ 30 de autovehicule și controlați 17 operatori economici.
Ca urmare a celor constatate, polițiștii au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 18.000 de lei, dintre care 3 conform O.U.G.28 din 1999 și 25 la regimul rutier.















