Dosar penal întocmit de poliţiştii din Bacău unui localnic prins băut la volan
La data de 08 septembrie a.c, poliţiştii rutieri din Bacău au depistat, în flagrant delict, un localnic de 62 de ani, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului.
Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
Prins în trafic băut şi cu permis fals
La data de 08 septembrie a.c., un bărbat de 36 de ani, din comuna Solonţ a fost depistat de poliţiştii rutieri din Bacău, în timp ce conducea o autoutilitară, având asupra sa un permis de conducere, aparent eliberat de autoritățile române.
Date fiind suspiciunile că permisul de conducere prezentat pentru control nu prezenta toate elementele de siguranţă, poliţiştii au procedat la verificarea acestuia în bazele de date, situaţie în care au constatat că persoana în cauză avea permisul de conducere anulat.
Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a refuzat recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Având în vedere aceste aspecte, în cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având permisul anulat, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi refuzul de recoltare de mostre biologice de sânge.
A circulat cu plăcuţe de înmatriculare false
La data 08 septembrie a.c., polițiștii rutieri din Oneşti au depistat în trafic, un tânăr, de 23 de ani, din comuna Zemeş care a condus un autoturism, cu număr fals de înmatriculare.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că numărul de înmatriculare fusese atribuit unui alt autovehicul, iar vehiculul în cauză avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare false.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.
La volanul unui autoturism fără permis de conducere
La data de 08 septembrie a.c., poliţiştii din Lipova au depistat în trafic un bărbat de 38 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 241 C.
În urma verificărilor poliţiştii au constatat că bărbatul în cauză nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.















