luni, 15 decembrie 2025

Poliția Economică a fost în control

La data de 10 noiembrie a.c, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul celor din cadrul structurilor teritoriale cu atribuţii pe linie de ordine publică, precum şi lucrători din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bacău, Direcţiei Sanitar- Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bacău, Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău şi ai Direcţiei Regionale de Metrologie Legală Bacău, au procedat la efectuarea de verificări cu privire la modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu, de către operatorii economici şi persoanele fizice de pe raza judeţului Bacău.

Scopul activităților a fost descurajarea comercializării unor astfel de produse în afara cadrului legal.

Au fost verificați 19 operatori economici și au fost aplicate 6 sancţiuni contravenționale, în valoare totală de 12.800 de lei, din care, una în valoare totală de 10.000 lei conform O.U.G 28/1999 R, una de 300 de lei în baza H.G 301/2012, 2 în valoare totală de 2.500 de lei conform H.G 284/2005 și 2 avertismente în baza O.G 21/1992. Totodată a fost dispusă măsura complementară de confiscare a sumei de 535 de lei conform O.U.G 28/1999.





spot_img