25 aprilie 2024
ActualitatePoiana Sărată: Aniversat de 104 ani

Poiana Sărată: Aniversat de 104 ani

Cel mai în vârstă locuitor al satului Poiana Sărată (din comuna Oituz), veteranul de război Gheorghe Cășineanu (sublocotenent în retragere), a fost felicitat zilele trecute la împlinirea vârstei de 104 ani, de către o delegație de militari ai Brigăzii Vânători de Munte din Miercurea Ciuc (jud. Harghita).

La acest eveniment care a avut loc într-un decor alb au fost prezenți ca reprezentanți ai comunității locale și ai Asociației „Sfântul Ilie” din Poiana Sărată preoții Ioan Bitir și Sinel Lăzărel, profesorii Gheorghe Țuțuianu și Nicolae Țuțuianu precum și col. (r) Marian Petrescu.

La acest moment aniversar Gheorghe Cășineanu a primit o scrisoare de felicitare de la Ministerul Apărării Naționale și o diplomă de excelență din partea Brigăzii Vânători de Munte din Miercurea Ciuc, prin care îi sunt recunoscute patriotismul și dârzenia de care a dat dovadă de-a lungul vieții.



El a luptat în cel de-aL Doilea Război Mondial pe frontul de Est, fiind unul din bravii oșteni ai Văii Oituzului. Este de menționat faptul că Gheorghe Cășineanu, cel mai în vârstă locuitor al Văii Oituzului, a primit cu bucurie aceste daruri, la aniversarea a 104 ani de viață fiindu-i pregătit si un tort.

Deși nu mai aude bine, el a mulțumit pentru organizarea acestui moment și a dat tuturor întâlnire peste un an, în 2019, când va avea 105 ani! „Moș Ghiță” Cășineanu, care este un exemplu al generațiilor anterioare, a fost sărbătorit și în anii trecuți la Poiana Sărată, de către biserica ortodoxă din localitate și de către Filiala Bacău a Asociației Naționale „Cultul Eroilor”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri