19 aprilie 2024
ActualitatePlan Urbanistic Zonal pentru zona Aeroportului

Plan Urbanistic Zonal pentru zona Aeroportului

În considerarea dezvoltării zonei adiacente Aeroportului Internațional “George Enescu”, Consiliul Județean Bacău a elaborat Planul Urbanistic Zonal în vederea transformării acestui obiectiv într-un hub aeroportuar regional.
PUZ-ul aprobat de aleșii județeni în şedința Consiliului Județean din 27 mai 2021 are drept obiectiv crearea celei de-a doua zone de dezvoltare în jurul aeroportului.
“Nu putem construi decât după anumite norme elaborate de specialiști, într-un cadru unitar, corelat și complementar cu celelalte construcții din zonă”, a declarat Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău.
Adoptarea PUZ-ului amintit în şedința de astăzi a Consiliul Local Bacău poate genera dezvoltare atât municipiului, cât și județului în contextul în care se vor respecta reglementările stabilite prin acest plan, respectiv, construirea unui terminal intermodal rutier; dezvoltarea, reabilitarea și modernizarea infrastructurii de transport adiacente aeroportului pentru racordarea acestuia la arterele majore de circulație- DN11/E574, DJ119 și centura ocolitoare a municipiului Bacău;realizarea unei străzi de legătură între strada Al. Șafran și strada Aeroportului sau Calea Republicii, pe lângă parcarea aeroportului”, a mai spus Valentin Ivancea.
Tot PUZ-ul prevede realizarea unui drum de legătură între partea de vest a aeroportului și drumul de centură, care va spori accesibilitatea unei suprafețe de teren de 2 ha pe care administrația aeroportuară intenționează să plaseze o remiză PSI și unde pot fi amplasate și alte construcții pentru deservirea pasagerilor și a mărfurilor și construirea infrastructurii și a hangarelor necesare dezvoltării segmentului de aviație civilă generală.
Beneficiile Planului Urbanistic Zonal se vor reflecta în mod direct în dezvoltarea zonei de sud a Bacăului, unde își desfășoară activitatea companii de anvergură precum Aerostar și Dedeman. De asemenea, am convingerea că prin documentul urbanistic menționat sunt create premisele necesare extinderii investițiilor în această parte a oraşului, punându-se – totodată – bazele unei creşteri economice durabile.
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri