marți, 23 decembrie 2025

Pietonii, un pericol in traficul din oras

De la inceputul anului, in municipiul Bacau, s-au produs 30 de accidente rutiere cu urmari grave. Si de aceasta data, majoritatea s-au intâmplat din vina pietonilor care au ignorat zonele marcate si s-au aventurat in traficul aglomerat. Degeaba le-au aplicat politistii sute de sanctiuni, pentru ca in continuare traverseaza pe unde apuca si isi risca viata.

Potrivit oficialilor de la Biroul Rutier Bacau, in primele sase luni ale acestui an, in municipiul Bacau si in cele 45 de comune arondate, au avut loc 46 de evenimente rutiere, soldate cu 7 morti si 43 de raniti grav. Numarul persoanelor decedate este in scadere semnificativa fata de perioada similara a anului trecut, când 13 oameni si-au pierdut viata. Numai in municipiul Bacau au fost 30 de evenimente rutiere grave, in urma carora 3 participanti la trafic au murit, iar 28 s-au ales ca rani grave. Din pacate, si de aceasta data mari batati de cap le dau politistilor de la Rutiera tot pietonii. „Principalele cauze de producere a accidentelor au ramas aceleasi. Pe primul loc sunt pietonii, urmati de prioritate acordata pietonilor si autoturismelor, iar pe locul trei neatentia in conducere”, ne-a spus scms. Aurelian Nadejde, seful Biroului Rutier Bacau.

Calea Republicii – strada groazei

Majoritatea accidentelor s-au produs pe Calea Republicii, acolo unde, desi limita de viteza este de 50 de kilometri pe ora, soferii uita sa mai ridice piciorul de pe pedala de acceleratie. „Pe aceasta strada au fost 5 accidente grave. Aici este si traficul foarte aglomerat, fiind intrarea dinspre Capitala. Urmeaza Bulevardul Unirii cu 3 accidente grave si pe locul trei Calea Marasesti si Calea Romanului”, a mai spus scms. Nadejde. Oamenii legii au realizat si o situatie cu zilele „negre” si cu intervalul orar in care au inregistrat evenimente nedorite. Potrivit acesteia, zilele de joi si vineri au fost cu ghinion pentru soferi, majoritatea accidentelor fiind inregistrate intre orele 12.00 si 18.00.



Peste 9.000 de sanctiuni

Agentii de la Rutiera si-au petrecut mult timp in traficul din oras si pe drumurile din comunele arondate Bacaului si au incercat sa-i disciplineze pe soferi cu sanctiuni. S-au aplicat aproape 9.200 de amenzi, din care 80% au ajuns la conducatorii auto si aproape 1.200 la pietoni. In aceeasi perioada, 627 de soferi au ramas fara permis, cele mai multe, 187, fiind ridicate pentru neacordarea de prioritate pietonilor si alti 100 pentru ca au ignorat culoarea semaforului. Alti 1.800 au fost nevoiti sa scoata bani din buzunar si sa achite amenzi pentru ca nu purtau centura de siguranta. Politistii vor actiona si in perioada urmatoare, tinta lor fiind in primul rând pietonii, din vina carora s-au petrecut cele mai multe tragedii pe sosele.
Geta Panaite



spot_img