În ultimele 3 zile, respectiv în perioada 27-30 decembrie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău a derulat 51 de intervenții, 31 dintre situațiile înregistrate la nivel județean fiind pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Astfel, în baza solicitărilor primite din partea cetățenilor, 29 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele de prim ajutor calificat și terapie intensivă mobilă.
În afara acestor cazuri, salvatorii au intervenit pentru stingerea a şapte de incendii, 11 misiuni pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stigere a incendiilor, o misiune pentru protecţia mediului, precum și o misiune pentru asistenţă persoană.
Amintim câteva dintre cele mai relevante situații înregistrate în ultimele zile:
În cursul zilei de vineri, 27.12.2019, ora 22:51, Garda de Intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău a fost solicitată să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un imobil de locuit, din municipiul Bacău, strada Nicolae Lascar Bogdan. La sosirea militarilor la fața locului incendiul se manifesta generalizat la acoperisul comun a trei locuinţe.
Incendiul a fost lichidat în limitele găsite. În urma evenimentului, ce a avut drept cauză probabilă jarul sau scânteoi căzute pe materiale combustibile din sistemul de încălzire, au ars circa 170 mp acoperiș casă și s-au degradat cinci camere de locuit şi bunurile din acestea.
În 29.12.2019, la ora 16:15, Garda de Intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău a fost solicitată să intervină pentru stingerea unui incendiu produs într-un apartament, din municipiul Bacău, strada Procopie Strat. La sosirea militarilor la fața locului s-a constatat că incendiul se manifesta la o etajeră din lemn aflată într-un dormitor.
În urma incendiului, a rezultat o victimă intoxicată cu fum, care a fost preluată de echipajul SMURD şi transportată la UPU în vederea investigaţiilor medicale.
În urma evenimentului au ars o noptieră, un televizorul şi s-au degradat pereţii, restul mobilierului şi bunurile aflate în cameră.
Cel mai probabil evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit produs la instalaţia electrică.
Pompierii militari salvatori rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate. Totodată, evenimentele înregistrate la nivel județean vor fi atent monitorizate de Centrul Operațional Județean, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.















