În perioada premergătoare sărbătorilor polițiștii desfășoară, la nivel naţional, acţiunea „FOC DE ARTIFICII”, fiind continuate, și în acest an, activitățile pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.
Activităţile desfăşurate de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au scopul de a creşte siguranţa cetăţeanului prin activităţile de prevenire, identificare şi combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi utilizarea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2022/2023.
Astfel, la data de 20 decembrie a.c, în intervalul orar 13.00-16.00, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat o acţiune pe raza municipiului Moinești, pentru verificarea respectării prevederilor Legii nr. 126/1995 privind comercializarea articolelor pirotehnice.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au depistat un bărbat de 60 de ani, din Moinești, care oferea spre vânzare articole pirotehnice din categoriile P1, F2 și F3, fără a fi autorizat în acest sens.
Polițiștii au identificat 6 baterii de artificii, 220 de emiţătoare de sunet și peste 140 de petarde și baterii artificii.
Întreaga cantitate de articole pirotehnice în valoare totală de 2.000 de lei, în greutate de aproximativ 25 de kg, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.
La data de 19 decembrie a.c. în jurul orei 11.10, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Brusturoasa, au identificat în trafic un autoturism, condus de un bărbat de 48 de ani din județul Timiș, ce transporta mai multe cutii cu articole pirotehnice din categoriile P1, F1,F2, F3,F4 şi T1, cu aviz de însoţire.
Cu sprijinul reprezentanților Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bacău, s-a procedat la inventarierea articolelor pirotehnice, ocazie cu care s-a constatat că, bărbatul în cauză, transporta cantitatea de 3.337 kg cu o valoare de 126.000 lei.
Existand suspiciunea cu privire la faptul că articolele pirotehnice identificate urmau a fi comercializate către persoane fisice şi juridice neautorizate, întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost indisponibilizată.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.
Pentru evitarea implicării în evenimente negative, vă recomandăm:
– Să cumpărați articole pirotehnice doar de la persoane fizice/juridice autorizate!
– La achiziționarea de articole pirotehnice să verificați eticheta. Acestea să fie inscripționate în limba română!
– Să sesizați poliția când constatați că sunt vândute ilegal articole pirotehnice!
– Nu achiziţionaţi articole pirotehnice din mediul on-line!
Vă readucem în atenția câteva aspecte legate de obiectele cu conținut pirotehnic:
Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.
Articole pirotehnice de scenă din categoria T1 şi alte articole pirotehnice din categoria P1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani.
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:
- a) orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept;
- b) comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani;
- c) comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.
Din punct de vedere contravenţional, limitele minime şi maxime ale amenzilor sunt cuprinse în 1.000 şi 7.500 de lei, sancţiuni ce pot fi aplicate atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice. În cazul persoanelor juridice, limitele minime şi maxime ale amenzilor se majorează cu 100%.
De asemenea, pentru tulburarea liniștii și ordinii publice prin folosirea necorespunzătoare a articolelor pirotehnice din categoria P1 și nu numai, se vor aplica sancțiunile contravenționale prevăzute în Legea nr. 61 din 1991 republicată.














