Periculosul virus a fost găsit la porcii unui gospodar din localitatea Călugăreni, comuna Dămienești. A fost nevoie de uciderea, în condiții de siguranță, a tuturor porcilor din gospodărie și plasarea sub supravegehre a exoloatației. În plus, s-au instituit reguli stricte de circulație a persoanelor, animalelor și produselor, inclusiv a mijloacelor de transport, către și dinspre exploatația în cauză.
Un nou caz de pestă porcină africană – P.P.A. – a fost raportat, recent, în județul Bacău. De data asta, virusul a fost identificat la porcii domestici dintr-o gospodărie particulară aflată în localitatea Călugăreni, comuna Dămienești. Prin urmare, autoritățile locale au luat măsurile impuse de legislația în domeniu, inclusiv cele cu caracter obligatoriu, implementate în zonele de restricții. Astfel, încă de la confirmarea bolii, pe probele analizate de laboratorul din Bacău, serviciile veterinare au intervenit de urgență în exploatație, plasând-o sub supraveghere oficială. „În scopul eradicării bolii în conformitate cu legislația sanitară veterinară europeană și națională, s-a dispus uciderea imediată a tuturor porcilor prezenți și neutralizarea în condițiile legii, a cadavrelor. Totodată, s-a efectuat dezinfecția locației, a utilajelor și ustensilelor existente în gospodăria afectată sau a celor utilizate în vederea neutralizării cadavrelor (mașini, roabe, lopeți etc)”, au precizat dr. Luminița Ionescu, purtătorul de cuvânt al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău. În plus, s-au aplicat măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, produselor, subproduselor și mijloacelor de transport către și dinspre exploatația în cauză. Complementar, în Fondul de vânătoare din zona în care s-a identificat P.P.A. la porc domestic, se vor vâna intensiv porcii mistreți, până la reducerea efectivelor la limita cotelor optime. În prezent, la nivelul județului, sunt active restricții pentru 165 cazuri de P.P.A. la porc mistreț în Fondurile cinegetice de pe raza județului Bacău. Pe de altă parte, se continuă campania de conștientizare a cetățenilor în privința pericolului virusului pestei porcine africane, prin instalarea, de către autoritățile locale, de semne și panouri de avertizare, în special, pe căile de acces din zonele de protecţie. Aceste semne se vor instala şi pe drumurile ce delimitează graniţele zonelor de protecţie şi de supraveghere. „De altfel, în toate locurile de mare vizibilitate din localitățile cu restricții, vor fi amplasate afișe cu reguli simple și clare pe care toți crescătorii de suine au obligația să le respecte pentru a preveni răspândirea bolii”, au subliniat reprezentanți DSVSA Bacău.
Atenție! Se fac controale în trafic
La primele semne ale apariției bolii sau în caz de mortalitate la porcii din gospodărie, trebuie anunțat urgent medicul veterinar. Autoritățile sanitare veterinare le cer localnicilor care desfășoară diverse activități în păduri să anunțe DSV sau primăria cu privire la orice caz de mortalitate la mistreț, identificat cu această ocazie. „Totodată, solicităm sprijinul și înțelegerea cetățenilor pentru respectarea măsurilor impuse de autorități, având în vedere consecințele economice grave generate de apariția acestei boli. Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează omul, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, singurele specii afectate fiind porcii domestici și mistreții”, au completat reprezentanții DSVSA Bacău. De reținut că, tot în acest timp, s-au intesificat și controalele în trafic ale instectorilor sanitari veterinari, împreună cu polițiștii și jandarmii, tocmai pentru a se descuraja comerțul ilicit cu porci vii, carne si produse din carne.















