miercuri, 24 decembrie 2025

Pedelistii toarna sare pe „ranile” PNL: „Liberalii au primit ce-au cautat”

Ioan Chiriac (foto), seful Directiei Agricole, a declarat ieri, in cadrul unei conferinte de presa organizata la sediul PD-L, ca primarii liberali din judet se plang inutil de lipsa banilor. Oficialul din fruntea agriculturii bacauane a precizat ca fondurile de la bugetul de stat sunt distribuite intr-o maniera echitabila catre autoritatile locale, insa a atras atentia ca politizarea bugetelor este o practica inaugurata de guvernarea Tariceanu. „Liberalii au creat un precedent si acum suporta consecintele. Au dat bani pe criterii politice, mai ales in 2008. Primariile PNL nu mai stiau ce sa faca cu atatia bani. Probabil ca unii primari PNL s-au obisnuit cu foarte multi bani, dar au uitat ca trecem printr-o criza economica”, a explicat Chiriac. El a catalogat alocarile de la bugetul de stat drept „echitabile”, argumentand ca „primariile PNL nu ar mai functiona daca nu primesc bani, asa cum se tot plang unii primari”. Vicepresedintele PD-L Bacau a fost sustinut de colegul Adrian Iordache. Seful HIT Park a declarat ca administratia Tariceanu a cheltuit in ultimele trei luni ale anului trecut peste 3 miliarde euro din rezervele bugetare, fapt ce a slabit considerabil vistieria nationala. „Se stia ca sunt in ultimele luni de guvernare si au dat bani primarilor la discretie. Daca se face o analiza atenta se va vedea ca primariile PNL mai au si acum rezerve financiare de anul trecut. S-au cheltuit peste 3 miliarde de euro in doar trei luni. Banii aia au disparut pur si simplu”, a spus Iordache.

Internet gratuit

Pana la sfarsitul anului in municipiul Bacau vor functiona 3 zone hot spot care vor facilita accesul doritorilor la internet. Anuntul a fost facut de parlamentarula PD-L Valerian Vreme, vicepresedinte al Comisiei de Comunicatii si Societate Informationala din camera Deputatilor.
[ad#stire] Acesta a precizat ca Bacaul a fost inclus intr-un amplu proiect demarat de Ministerul Telecomunicatiilor ce vizeaza conectarea la internet a cat mai multor localitati din tara. „Pana la sfarsitul anului in Bacau vor functiona 3 hot spoturi, iar in Onesti 2. La finalul programului, municipiul Bacau va dispune de 11 hot spoturi, iar Onestiul de 4. Vor mai fi implementate hot spoturi la Moinesti, Comanesti, Tg. Ocna, respectiv Slanic Moldova”, a anuntat Vreme. El a mai spus ca hot spoturile vor permite accesul la posta electronica si la alte informatii uzuale, urmand ca pentru serviciile informatice mai complexe, ce necesita frecvente si benzi de acces mai mari consumatorii sa se adreseze direct providerilor (furnizorilor) de net ce opereaza in judet.



Lucian Bogdanel



spot_img