7 mai 2024
ActualitatePatru bacauani strabat Europa la pas alergator

Patru bacauani strabat Europa la pas alergator

Patru rezidenti de la Centrul de Recuperare si Reabilitare Neuropsihiatrica (CRRN) Racaciuni participa in aceasta perioada la manifestarea sportiva „Relay Run Around Europe”, organizata de Integrative Meetings of Friend, organizatie europeana ce isi propune integrarea in societate a persoanelor cu dizabilitati mintale. Concursul a inceput pe 27 aprilie si se va incheia pe 10 mai. Cei patru rezidenti de la CRRN Racaciuni, cu vârste cuprinse intre 39 si 44 de ani, vor participa la crosul organizat pe traseul Bosnia Hertegovina, Croatia, Muntenegru, Albania si Grecia, pe o distanta de 1800 de kilometri. Se va alerga efectiv pe mai mult de 600 de kilometri. „Pentru persoanele cu dizabilitati, participarea la acest eveniment reprezinta o modalitate de a-si creste capacitatea de efort fizic, de a lega sau intari prietenii atât in cadrul echipei, cât si in afara ei, de a capata abilitati legate de autoingrijire sau gospodarire prin participarea activa la pregatirea mesei, a locului de campare si, in general, la toate activitatile atât sportive cât si socio-culturale in care echipa este angrenata, a declarat Alina Iftode, purtator de cuvânt al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bacau. Echipa de la CRRN este apreciata pentru determinare, camaraderie, organizare si capacitate de efort.”
Doina Mincu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri