Alesii trimisi in Legislativ nu se omoara cu munca
Deputatii si senatorii trimisi de bacauani in Parlament sunt campioni la chiul. Potrivit unui studiu elaborat de Institutul pentru Politici Publice (IPP), demnitarii care ar trebui sa reprezinte Bacaul in Legislativ inregistreaza procente foarte mici in materie de prezenta la vot in Camera Deputatilor sau Senat. Printre acestia exista si alesi ceva mai constiinciosi. Trei deputati de-ai puterii inregistreaza prezente la vot de peste 85 la suta.
Trimisii bacauanilor in Legislativ sunt campioni la chiul. In sesiunea parlamentara februarie-iunie 2010, acestia au inregistrat procente foarte mici in privinta participarii la vot atat la Camera Deputatilor, cat si la Senat. Intre "chiulangii" s-au mai regasit insa si parlamentari cu prezenta relativ buna la vot. Din acest punct de vedere, se detaseaza parlamentarii puterii, in frunte cu Vasile Gherasim (PD-L). Acesta si-a exprimat votul de 368 de ori din 387 de voturi finale posibile, totalizand un procent de 95,09 la suta. Gherasim este cel mai bine clasat deputat bacauan, desi a candidat in Bacau, in colegiul 7, trimis de la centru. El este urmat de Valerian Vreme (PD-L), deputatul onestean totalizand o prezenta la vot de 94 la suta. Pe locul trei, la o distanta semnificativa, se situeaza Adrian Popescu (PD-L), cu o prezenta la vot de 88,37 la suta.
Dintre deputatii Opozitiei, se remarca Iulian Iancu (PSD). Parlamentarul bacauan, venit din colegiul 8 de deputati, a inregistrat o prezenta la vot de 77 la suta, sub media de prezenta inregistrata pe Camera Deputatilor (78 la suta). Primul intre liberali este Ionel Palar. Deputatul penelist a inregistrat o prezenta la vot mult sub media din Camera: doar 65 la suta.
La polul opus se situeaza deputatii social-democrati Viorel Hrebenciuc si Gabriel Vlase. Primul a avut in sesiunea tocmai incheiata o prezenta la vot de 40,83 la suta, in timp ce al doilea este ultimul intre deputatii bacauani, cu o prezenta la vot de doar 31,52 la suta.
Berca, ultimul intre senatorii bacauani
In pole-position la Senat se afla Elena Mitrea (PSD). Senatorul social-democrat a inregistrat cea mai buna prezenta la vot dintre toti senatorii bacauani: 66 la suta. La doar trei procente in urma ei se claseaza fostul presedinte al PD-L Bacau, Vasile Nistor, care a acumulat un procentaj de 63 la suta. Cel mai slab clasat senator bacauan este Gabriel Berca (PD-L). Acesta a inregistrat o prezenta la vot de doar 30,58 la suta. Practic, Berca a votat in Senat de 100 de ori din cele 327 de voturi finale posibile. In termeni bruti, fostul senator liberal a "ratat" doua din trei voturi.
Clasare mediocra
Chiar daca procentual exista parlamentari bacauani cu o prezenta apropiata de 100 la suta, trimisii judetului in Legislativ sunt clasati mediocru. Cel mai activ parlamentar – Vasile Gherasim – e clasat abia pe locul 45 din punctul de vedere al prezentei la vot in Camera Deputatilor. Valerian Vreme apare pe locul 58, in timp ce Adrian Popescu e deputat de locul 116. Viorel Hrebenciuc si Gabriel Vlase apar pe locurile 300, respectiv 317. Camera Deputatilor numara 333 de alesi. La Senat, Elena Mitrea, cel mai harnic senator bacauan din punctul de vedere al numarului de voturi exprimate, apare abia pe locul 53 in clasamentul general. Gabriel Berca, cel mai slab cotat senator bacauan dupa prezenta la vot, s-a clasat abia pe locul 111. Senatul numara 137 de alesi.
Robert Negoita si Crin Antonescu, lenesi “cum laudae”
In plan central, cei mai lenesi deputati s-au dovedit a fi Bogdan Niculescu Duvaz (PSD), cu o prezenta la vot de doar 16,54 la suta, respectiv Robert Negoita (PSD), cu 10 la suta. Concret, Negoita si-a exprimat votul intr-o proportie de 1/10 (un vot exprimat din zece posibile). Pozitia de cel mai lenes senator e monopolizata de mai multi ani de Crin Antonescu, liderul PNL. Acesta a inregistrat o prezenta la vot de sub 1 la suta. Practic, Antonescu pare sa nu-si fi frecventat locul de munca in sesiunea februarie – iunie 2010. La fel de lenes s-a dovedit a fi Ioan Ghise (PNL), cu o prezenta de 1,53 la suta. Podiumul lenei la Senat e completat de Dan Voiculescu (PC), cu o prezenta la vot de doar 1,83 la suta.















