marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 965

I-a furat telefonul chiar în timp ce vorbea

    La data de 16 martie a.c., în jurul orei 18.30, Secţia 2 Poliţie Bacău a fost sesizată prin SNUAU 112, de către o femeie, de 54 de ani, din comuna Tamaşi, despre faptul că, o persoană necunoscută i-a sustras un telefon mobil, în timp ce îl ţinea în mână şi vorbea la telefon.

    La faţa locului au fost direcționate două patrule de siguranţă publică din cadrul Secției 2 Poliție Bacău care au efectuat căutări pe raza mun. Bacău, fiind identificată o persoană care corespundea semnalmentelor oferite de martori, respectiv, un bărbat de 31 de ani, din localitate.

    Acesta a fost condus la Poliţia Municipiului Bacău, cercetările fiind preluate de către polițiștii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale.

    Telefonul a fost recuperat de polițiști și restituit păgubitei.

    A fost probată activitatea infracţională a bănuitului care a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

    Cu 125 km/h în localitate și o alcoolemie de 0,29 la mie

    La data de 17 martie a.c, în jurul orei 01.00, un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier Bacău a depistat pe DN 2-E 85, în localitatea Cleja, un conducător auto de 57 de ani, din județul Suceava, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 125 km/h.

      Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.

      Polițiștii l-au sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.900 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 210 zile, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

    “BACĂU RE-CONNECT”. Aeroportul încearcă să atragă companiile aeriene

      Astăzi la sediul Aeroportului Internațional “George Enescu” Bacău, a avut loc conferința de presă cu titlul “BACAU RE-CONNECT”
      În cadrul conferinței de presă susținută de Administratorul executiv interimar Radu Bezniuc, au fost prezentate eforturile depuse de Consiliului Județean Bacău și de Aeroportul Bacău pentru dezvoltarea unui program de atragere și promovare a unor noi operatori aerieni și diversificarea destinațiilor prin proiectul “BACAU RE-CONNECT”, fiind mentionați operatorii aerieni cu care au fost purtate discuții până în prezent.
      Prima companie aeriană înscrisă în proiectul BACAU RE-CONNECT, Aeroitalia este o companie aeriană italiană.
      Negocierile purtate cu domnul Gaetano Intrieri, CEO Aeroitalia, la Roma în data de 13.03.2023 (foto) au reprezentat un succes pentru echipa Aeroportului Bacău, fiind demonstrată în fața Aeroitalia, oportunitatea economică a restabilirii operării pe ruta Bacău-Roma.
      Destinația introdusă de către Aeroitalia este Roma, una dintre destinațiile cele mai solicitate de către pasagerii care aleg Aeroportul Bacău.
      Zborurile vor fi operate începând cu 1 iunie 2023, în fiecare zi de marți, joi și sâmbată după următorul program:
      Roma 11:05 – Bacău 14:20
      Bacău 15:10 – Roma 16:25
      Pentru a sărbatori lansarea acestei conexiuni Aeroitalia a pus în vânzare biletele la tarife speciale de 39,99 euro pe segment de călătorie.
      Biletele de călătorie pot fi deja achiziționate de pe website-ul operatorului aerian:
      Un alt aspect menționat în cadrul conferinței de presă, a fost angajamentul companiei aeriene Aeroitalia privind modificarea biletelor de călătorie achiziționate de pasageri pentru zborurile care nu au mai fost operate, prin reprogramarea pe cursele care vor fi operate începând cu 1 iunie.
      Aeroportul Roma (Fiumicino) este un hub de conexiune important. Pasagerii vor avea posibilitatea de a călători spre alte destinații turistice din Italia (Olbia) iar mai târziu, va fi posibilă și accesarea zborurilor transatlantice din Roma (Fiumicino) spre SUA în baza parteneriatului dintre Aeroitalia și ITA

      Reținut pentru furt de arbori

        La data de 16 martie a.c., polițiștii Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa, însoţiţi de lucrători silvici, au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară, emise de Judecătoria Moineşti.

        La imobilul unui bărbat de 60 de ani, din comuna Asău şi unul de 48 de ani, din comuna Ghimeş-Făget, au fost identificate şi indisponibilizate mai multe bunuri şi înscrisuri, precum și 26 m.c lemn de foc, specia fag.

        În urma probatoriului administrat în dosarul penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori s-a luat măsura reţinerii pentru 24 ore, a bărbatului de 48 de ani, fiind escortat şi introdus în Arestul I.P.J Bacău.

        Identificați și reținuți de polițiștii din Sascut după ce ar fi sustras un generator de 10.000 de lei

          La data de 15 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliţiei Comunale Sascut au fost sesizaţi de către un angajat al unui operator economic, cu privire la faptul că, la aceeaşi dată în intervalul 12.00-13.00, persoane necunoscute au sustras de pe un teren agricol de pe raza comunei Sascut, un generator de curent care alimenta un pivot de irigaţii.

          În urma cercetărilor efectuate de către polițiști a fost identificat bunul sustras pe un teren viran din localitate.

          Generatorul electric în valoare de 10.000 lei a fost restituit societății păgubite.

          Polițiștii au deschis un dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

          Echipa de polițiști angrenată în activitățile investigative a identificat doi bărbați, unul din județul Brăila şi altul din județul Neamţ, bănuiți de comiterea faptei.

          În baza probatoriului administrat, cei doi au fost reţinuti pentru o perioadă de 24 ore, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă a IPJ Bacău.

          Samsung Galaxy A13, un telefon din categoria entry-level

          Dacă nu vrei să faci o investiție foarte mare într-un telefon și încă nu te-ai hotărât care să fie acela, te ajutăm cu sfaturi în ceea ce privește carcteristicile și performanța telefonului Samsung Galaxy A13.

          Producătorul corean a lansat, în anul 2022, acest model de telefon entry-level, care poate să fie o alegere potrivită pentru tine dacă te afli în categoria celor care nu vor să investească foarte mulți bani într-un telefon midrange, cum ar fi Samsung A53 5G.

          Caracteristici

          Samsung Galaxy A13 are o carcasă din plastic, un ecran de 6,6 inchi, din sticlă, protejat cu Gorilla Glass 5 – strat protector, care nu se regăsește, de regulă, în specificațiile telefoanelor entry-level. Îți recomandăm să îl protejezi cu o husă pentru că finisajul carcasei nu este chiar unul dintre cele mai bune și poate oferi o senzație mai puțin plăcută la atingere.

          Rezoluția ecranului este de 1080 x 2408 și tehnologia ecranului principal este PLS (Plane to Line Switching) LSD.

          Samsung Galaxy A13 are un procesor de tip Octa-Core, cu o viteză CPU de 2GHz, 1.8GHz, memorie de 3GB/4GB/6GB RAM și 32GB/64GB/128GB de stocare internă și un suport stocare externă MicroSD, cu ajutorul căruia poți adăuga până la 1TB. Este dual SIM, are două camere: camera principală, poziționată în spate și camera selfie. Camera principală are o rezoluție multiplă de  50.0 MP + 5.0 MP + 2.0 MP + 2.0 MP, iar cea frontală are 8.0 MP. Ambele camere au o limitare full HD de 30fps.

          Telefonul are o baterie de 5000 mAh, cu încărcare la 25W, un jack audio și port USB-C.

          Ca orice entry level, vine atât cu plusuri, cât și cu minusuri, despre care vom discuta în rândurile de mai jos.

          Plusuri

          Prin urmare, Samsung Galaxy A13 este un telefon simplu, care are o autonomie bună, bateria rezistând până la trei zile. Este ușor, cântărind 195g, datorită carcasei din plastic, are un design minimalist, fiind disponibil în culorile: alb, negru și albastru pastel.

          Ecranul mare îți oferă un plus de confort, oferindu-ți o interacțiune plăcută și un spațiu mai mare, dacă vrei să citești sau să te joci.

          Camera principală are dotările Ultra Wide, care permite extinderea unghiului de vizualizare, Depth Camera, care te ajută să focalizezi mai bine și Macro Camera, pe care o poți folosi dacă vrei să fotografiezi detalii. Camera din față, pentru selfie-uri, este prevăzută cu efectul bokeh. Să ne oprim puțin asupra acestui termen pentru că este mai puțin cunoscut și necesită explicații suplimentare. Bokeh este un cuvânt japonez, care se traduce prin estompare și, în fotografie, se referă la aspectul acelor zone care nu sunt focalizate. Cu alte cuvinte, efectul bokeh cuprinde toate porțiunile care nu sunt clare într-o fotografie. De ce este special? Pentru că poți să estompezi detaliile care nu sunt importante în fofografie și să atragi atenția asupra elementului care te interesează, în cazul nostru, asupra ta, pentru că vorbim despre acest efect integrat în camera frontală, utilizată pentru selfie-uri.

          Minusuri

          Trebuie să știi că Samsung Galaxy A13 nu vine cu un încărcător la pachet, așa că va trebui să cumperi unul, iar încărcarea completă a telefonului durează în jur de o oră.

          Un alt dezavantaj este acela că telefonul nu este rezistent la apă și la praf, deci va trebui să ai grijă să nu îl scapi în apă, să nu ajungă stropii de ploaie pe el și să îl cureți constant de praf.

          Aminteam mai sus că finisajul carcasei este destul de neplăcut la atingere și va fi nevoie să achiziționezi o husă, ceea ce nu e neapărat un lucru rău pentru că îi oferă telefonului extraprotecție.

          Tot din categoria minusuri este și faptul că telefonul nu se autoreglează la lumina solară și va trebui să faci tu setările manual, atunci când îl expui la lumină puternică.

          Prin urmare, gândește-te la ce caracteristici sunt mai importante pentru tine, atunci când vine vorba de telefoane, analizează plusurile și minusurile descrise și vezi dacă Samsung Galaxy A13 ți se potrivește.

          Seara multiculturală la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

            Miercuri, 15 martie 2023, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a găzduit o seară multi-culturală – eveniment care are deja o tradiţie şi care este organizat, anual, de Liga Studenţilor, împreună cu studenţi din toate facultăţile Universităţii. Conceptul evenimentului este unul modern, axat pe crearea unei comunităţi în care studenţii să cunoască şi să aprecieze diferenţele dintre ţările lor de origine, diversitatea lingvistică şi culturală a acestora şi să faciliteze relaţiile şi comunicarea studenţilor pe durata parcurgerii studiilor universitare şi şederii acestora la Bacău.

            Astfel, România a fost prezentată prin intermediul unui film care reuşit să surprindă aspecte cât mai variate, iar tradiţiile şi obiceiurile au fost ilustrate prin dansurile oferite de Ansamblul folcloric „Pasteluri Băcăuane”, prin piesele muzicale alese şi prin preparatele culinare oferite studenţilor. Studenţii din Republica Moldova au realizat o amplă descriere a ţării lor şi a bogăţiilor materiale şi culturale ale acesteia, oferind, la rândul lor, bucate tradiţionale moldoveneşti. Studenţii din Italia au prezentat piese muzicale şi au gătit preparate specifice.

            Africa a fost prezentă la eveniment prin intermediul unui student de la Facultatea de Inginerie, originar din Republica Togoleză. Acesta a pregătit un desert şi a ilustrat un dans tradiţional. Asia a fost reprezentată de un student de la anul pregătitor de limba română (organizat la Facultatea de Litere), originar din Republica Bangladesh.

            Studenţii prezenţi la eveniment au povestit experienţe, au dansat şi s-au bucurat de preparatele realizate chiar de ei la Restaurantul Universităţii, într-o atmosferă marcată de bucuria întâlnirii. Studenţii Erasmus incoming primesc, la rândul lor, suportul necesar integrării în comunitatea academică a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău. Universitatea îşi reafirmă astfel apartenenţa la valorile europene umane: altruismul, recunoştinţa, responsabilitatea, compasiunea, toleranţa, alegând să respecte alte moduri de gândire şi puncte de vedere, alte stiluri şi moduri de viaţă.

            Garda Națională de Mediu Bacău invită factorii implicați la o întâlnire de lucru pentru gestionarea adecvată a deșeurilor din construcții și demolări

              Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Bacău anunţă că a organizat o întâlnire de lucru cu factorii implicaţi în problematica gestionării neconforme a deşeurilor provenite din construcţii şi demolări pe raza judeţului Bacău. Întâlnirea va avea loc pe data de 21.03.2023, cu participarea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bacău, Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Bacău, Prefecturii Bacău, Consiliului Judeţean Bacău şi oraşelor şi municipiilor din judeţul Bacău.

              Scopul întâlnirii este identificarea soluţiilor aplicabile pentru gestionarea adecvată a deşeurilor şi a materialelor reciclate provenite din construcţii şi demolări, inclusiv manipularea corectă a deşeurilor periculoase, care poate aduce beneficii majore în ceea ce priveşte sustenabilitatea şi calitatea vieţii.

              În plus, Garda Naţională de Mediu va intensifica controalele pentru verificarea respectării obligaţiilor legale ce cad în sarcina constructorilor şi beneficiarilor lucrărilor de construcţii în ceea ce priveşte modul de gestionare a deşeurilor pe raza judeţului Bacău.

              În contextul acestui anunţ, Garda Naţională de Mediu doreşte să aducă la cunoştinţă obligaţiile legale ale generatorilor de deşeuri provenite din demolări şi construcţii, prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă nr. 92/2021 privind gestionarea deşeurilor.

              Astfel, generatorii de deşeuri sunt obligaţi să gestioneze aceste deşeuri în mod corespunzător, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Aceştia trebuie să îşi asigure că deşeurile sunt colectate, transportate, stocate şi eliminate în mod corespunzător.

              De asemenea, trebuie să identifice şi să clasifice deşeurile în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi să implementeze planul de gestionare a deşeurilor, care trebuie să includă măsuri pentru minimizarea generării de deşeuri, colectarea şi transportul deşeurilor, stocarea temporară şi eliminarea deşeurilor, precum şi reciclarea şi valorificarea deşeurilor, acolo unde este posibil.

              Generatorii de deşeuri sunt obligaţi să înregistreze şi să raporteze activităţile legate de gestionarea deşeurilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. De asemenea, trebuie să respecte reglementările privind transportul şi eliminarea deşeurilor, prin intermediul unor operatori autorizaţi.

              În cazul în care generatorii de deşeuri provenite din construcţii nu îşi respectă obligaţiile legale, aceştia pot fi sancţionaţi conform prevederilor legale în vigoare cu amenzi între 50.000 — 70.000 lei sau chiar sesizări penale în funcţie de gravitate.

              Fosta cazarma a Artileriei

              Imaginea reprezintă Cazarma Regimentului 12 Artilerie Bacău. Regimentul a fost constituit la 1892 la Botoșani și mutat, la 1894, în Bacău., Alături de Regimentul 17 Artilerie, făcea parte din Brigada 8 Artilerie, dislocată la pace în garnizoana Bacău

              Regimentul 12 Artilerie a fost mobilizat la 14/27 august 1916, și a participat la acțiunile militare pe frontul român, pe toată perioada războiului, între 14/27 august 1916 – 28 octombrie/11 noiembrie 1918.

              Regimentul 12 Artilerie a luptat în Ofensiva Armatei României în Transilvania în 1916, în prima bătălie de la Oituz (1916)
              și în marea Bătălia de la Oituz (1917).

              Clădirea a funcționat, ulterior, tot ca o cazarmă a artileriei, găzduind unitatea militară de artilerie a Bacăului, sub diferite nume, până în preajma anului 2010 când a fost dezafectată, trecută în proprietatea municipalitătii și demolată cu gândul ca, pe locul ei, să se facă o sala de sport polivalentă. Proiectul a eșuat și a rămas doar o imensă groapă.

              Se reia proiectarea Autostrăzii Brașov – Bacău

                Documentaţia de atribuire pentru reluarea licitaţiei necesare finalizării Studiului de Fezabilitate, pas esenţial pentru construcţia Autostrăzii Braşov- Bacău (A13), a fost transmisă vineri la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), pentru validare, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

                Potrivit acestuia, durata contractului de Proiectare a acestei autostrăzi este de 24 de luni. Documentaţia a fost transmisă de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

                „După validarea documentaţiei va fi anunţată în SEAP valoarea contractului dar şi data limită pentru depunerea ofertelor. Acest sector de autostradă face parte din infrastructura de mare viteză care asigură legătura dintre Moldova şi Transilvania pe traseul Braşov – Târgu Secuiesc – Oneşti – Bacău”, a spus Grindeanu.

                Proiectul este cuprins în strategia de finanţare în cadrul noului Program Transport 2021-2027. AGERPRES

                Pompierii se luptă, în continuare, cu incendiul de la Oituz – VIDEO

                Astăzi, 17 martie a.c., s-a reluat acțiunea de stingere a incendiului de litieră produs în data de 14 martie a.c., la Ocolul Silvic Privat Oituz.

                La ora 07:00 s-a făcut schimbul de efective, la locul indicat deplasându-se 30 de pompieri militari, cu următoarele mijloace: o autospecială de stingere cu apă și spumă, cinci autospeciale de primă intervenție și comandă , o șenilată și patru motopompe transportabile.

                Incendiul este localizat, ard cioate și litieră în focare izolate. La locul indicat s-a deplasat și inspectorul șef al I.S.U. Bacău și grupa operativă a inspectoratului. De asemenea, la acțiunea de stingere participă și 20 de lucrători ai Ocolului Silvic Privat Oituz.

                Amendați dur pentru că au neglijat sănătatea și securitatea în muncă a salariaților

                Dintre cei 222 angajatori verificați de către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), pe parcursul lunii februarie, aproape 15 la sută au fost sancționați contravențional pentru că au încălcat legislația muncii. Mai exact, 32 operatori economici au fost sancționați cu amenzi în valoare totală de 212.200 lei.

                Ponderea în această sumă o dețin amenzile aplicate pentru nerespectarea normelor de sănătate și securitate în muncă (SSM).  Practic, pentru această abatere, dintre cei 83 agenți economici verificați în ceea ce privește aplicarea normelor SSM, 16 au fost amendați, valoarea sancțiunilor contravenționale suportate de ei ridicându-se la 132.000 lei. Pe lângă amenzi, inspectorii SSM ai ITM-ului au dat și 255 avertismente.

                O parte dintre angajatorii amendați nu au realizat măsurile dispuse de către inspectorii SSM, la controlul efectuat anterior de către ei, ori nu au instruit corespunzător salariații, cu normele amintite.

                Ceilalți nu au întocmit planul de prevenire și protecție împotriva accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, nu s-au preocupat ca salariații lor să beneficieze de controlul medical periodic sau nu le-au asigurat echipamentul corespunzător de lucru. Așa se explică și o parte din cele 15 accidente de muncă (2 mortale, unul în construcții și celălalt în domeniul prelucrării lemnului), petrecute pe parcursul lunii februarie.

                100 de elevi donatori de sânge

                  * în cadrul campaniei „Donează pentru viață” organizată de către Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna

                  În contextul lipsei acute de sânge din sistemul medical și în scopul dezvoltării spiritului civic în rândul elevilor Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna, la sediul instituției noastre a fost organizată, în perioada 15 – 16 martie 2023, o campanie de donare de sânge pentru a veni în ajutorul oamenilor aflați în suferință, oferindu-le, prin acest gest, o șansă la viață.

                  Această activitate a beneficiat de implicarea a 100 de donatori, elevi ai școlii noastre, care au dăruit, cu generozitate, 45,000 ml de speranță pentru cei aflați într-o situație deosebită, pentru care sângele donat ar putea însemna salvarea vieții.

                  Campania de donare de sânge încheiată în data de 16 martie este a doua de acest gen la care participă elevii din această promoție, prima fiind organizată în luna noiembrie 2022, când s-au înregistrat 142 de donatori.

                  Activitățile de acest gen au intrat în tradiția școlii încă din anul 2014 și sunt realizate în colaborare cu Centrul de Transfuzii Bacău.

                  Nevoia permanentă de sânge ne determină să conștientizăm cât de importanți suntem la nivel individual și cât de mult putem contribui la susținerea stării de bine în rândul semenilor noștri.

                  Se reconfirmă astfel, faptul că, sistemul de valori pe care școala noastră îl insuflă elevilor în cadrul procesului de pregătire produce deja efecte prin schimbarea mentalităților și creșterea gradului conștientizare și de responsabilitate socială.

                  Conferința „Pofta de slăbit vine mâncând” susținută la Universitatea „Vasile Alecsandri” din  Bacău

                  Luni, 13 martie 2023, în Aula Universității  a avut loc conferința „Pofta de slăbit vine mâncând – diete rapide, înfometare și alte „AȘA NU”-uri alimentare”, susținută de Dr. Delia Reurean-Pintilei, Medic Primar în Diabet, nutriție, boli metabolice, în prezența a peste 150 de participanți și invitați.

                  Evenimentul a fost organizat de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și Facultatea de Științe din Bacău, cu sprijinul Clinicii de Nutriție, Centrului Medical Consultmed și al Asociației pentru Consiliere și Educație în Sănătate. Conferința a avut ca teme principale de dezbatere nutriția sănătoasă și alimentația inspirată, în vederea creșterii interesului comunității pentru sănătate fundamentă pe un stil de viață sănătos și o alimentație corectă.

                  În cadrul evenimentului au fost atinse subiecte de discuție privitoare la contextul creșterii alarmante a cazurilor de obezitate în rândul copiilor și adulților, accesul la informația legată de un stil de viață sănătos, explorarea rădăcinilor obezității, cauze și soluții, variante și opțiuni pentru atingerea unei greutăți sănătoase. De asemenea, au fost dezbătute efectele dietelor rapide prin evidențierea efectelor secundare ale scăderii bruște în greutate, de ce nu sunt recomandate soluțiile rapide „minune” care, pe lângă faptul că nu aduc rezultate pe termen lung, pot duce la probleme grave de sănătate.

                  „Suntem cu adevărat îngrijorați de ce spun statisticile, respectiv  până în anul 2035, vom avea o creșterea uluitoare de 100% a numărului de copii, care trăiesc cu obezitate și faptul că una din patru persoane adulte va trăi cu exces ponderal. La polul opus, tragem un semnal puternic de alarmă pe subiectul dietelor rapide și soluțiilor care promit pierderea bruscă în greutate prin înfometare și alte rețete care pot conduce la afecțiuni grave ale sistemului digestiv și nu numai, impactând modul în care corpul nostru va răspunde la următoarele tentative de scădere în greutate.

                  Totodată, este important de evidențiat și efectul la nivel psihologic adus de preocupare permanentă pentru reducerea greutății. Mulțumesc Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău pentru invitație și sunt încrezătoare că, prin inițiative și discuții de acest fel putem reuși, împreună, să împiedicăm creșterea numărului previzionat de cazuri de obezitate despre care vorbesc statisticile actuale. Sunt impresionată de numărul mare în care s-au prezentat membrii comunității din Bacău și sunt recunoscătoare pentru perioada care urmează. Cred că putem face cu adevărat schimbări relevante, dacă acționăm la timp și cu perseverență”, a declarat Dr. Delia Reurean-Pintilei, Medic Primar în Diabet, nutriție, boli metabolice în cadrul Centrului Medical Consultmed.

                  Tratament revoluționar în domeniul neurologic și psihiatric: STIMULAREA MAGNETICĂ TRANSCRANIANĂ (TMS)

                  Atunci când starea de bine nu poate fi redată de medicamentație și terapii clasice, sau când efectele secundare ale acestora sunt greu de suportat, când afecțiunile cu care ne confruntăm ne limitează calitativ viața și fiecare zi pare să fie la fel grea, căutăm soluții care să ne fie sprijin în drumul spre rezolvarea problemei cu care ne confruntăm.

                  Pentru că de 8 ani aducem în Bacău inovație în medicină și recuperare medicală, pentru că cerințele pacienților sunt în continuă schimbare iar noi suntem mereu în căutare de ce este revoluționar pe piața mondială, am adus în Bacău, la clinica PhysioKinesis, primul aparat de Stimulare Magnetică Transcraniană din zona noastră.

                  Stimularea Magnetică Transcraniană este o procedură medicală sigură și eficientă, non-invazivă, neiradiantă, nedureroasă, nu provoacă dependență, poate fi folosită ca monoterapie sau în combinație cu medicația și nu interferează cu activitatea zilnică.

                  TMS este un dispozitiv medical acreditat de WHO și Ministerul Sănătății, fiind un tratament revoluționar în domeniul psihiatric și neurologic, al diferitelor patologii din cele două spectre. Activitatea electrică a creierului este influențată prin intermediul unui câmp magnetic pulsatil generat prin intermediul unei bobine specifice care este plasată la o mică distanță de cap. Efectele terapiei TMS se focusează țintit, pe o anumită zonă din creier care se dorește a fi tratată, iar restul celulelor din corp nu sunt afectate de această procedură în niciun fel.

                  Aplicabilitatea sa a dovedit de-a lungul timpului eficacitatea în tratamentul depresiei (chiar și cea rezistentă la tratament), în tulburarea de stres post-traumatic, în  schizofrenie, în tulburarea obsesiv-compulsivă, anxietate, burnout, insomnie și dependențe (nicotină, alcool). În sfera neurologiei, TMS este utilizat în tratamentul spasticității, reabilitare AVC, durere, migrenă, boala Parkinson, tinitus, distonie, tremor esențial, sindrom Tourette, scleroză, Alzheimer, tulburări neurologice funcționale, autism și întârzierea vorbirii.

                  Procedurile de TMS se realizează prin aplicarea unui câmp magnetic la nivelul scalpului prin intermediul unei bobine conectate la aparatul de stimulare magnetică. Tratamentul standard presupune stimularea unei arii cerebrale specifice cu o anumită frecvență în vederea modulării activității acesteia.

                  Terapia TMS este un tratament foarte bine tolerat, iar singurele interdicții pentru aplicabilitatea TMS sunt epilepsia – istoric personal sau familial, implanturi electrice: pacemaker cardiac, pompe de medicație, stimulator, implanturi cohleare pentru auz, obiecte metalice intracraniene, sarcină, traumatisme craniene cu pierderea stării de conștiență si operații pe creier sau leziuni cerebrale traumatice.

                  Numărul de ședințe necesare va fi prescris în urma unei evaluări inițiale, luând în considerare starea pacientului. În funcție de patologia pacientului, pot fi necesare între 10 și 30 de ședinte în total, cu efecte resimțite încă de la prima utilizare. 

                  Pentru mai multe detalii și informații, telefon 0744 541 501,

                  Cătălina Marchiș,

                  kinetoterapeut principal și fondator al clinicii Physiokinesis Bacău.

                   

                  Privind cu jale în urma șinelor de tren

                  Ați mai călătorit, în ultima vreme, cu trenul? Vă spun: este, de departe, cea mai puțin recomandată soluție de a ajunge undeva, prin țară. E jale, cu „J” mare. Nu-mi aduc aminte ca, după ’89, să-mi fi făcut plăcere  să folosesc trenul pentru a mă deplasa prin țară. Dincolo de, hai să zicem, pitorescul călătoriei. Mizerabil a fost dintotdeauna. Și obositor, legendară fiind viteza extrem de redusă a garniturilor de tren.

                  Au făcut mai multe, în domeniul feroviar, comuniștii, în cei 42 de ani, decât capitaliștii de carton, în 33. Pe-atunci era voință, frate, nu ca acum, doar interese de grup. De zeci de ani, lumea se tot plânge de condițiile execrabile din trenuri, de slobozul din toaletele vagoanelor care te-alungă de fiecare dată când te-apucă nevoia în drumul legănat spre mare.

                  De ani de zile, jurnaliștii au tot scris despre grozăviile care se petrec la societățile de cale ferată, despre miliardele care s-au tot sifonat, chipurile, în modernizarea CFR-ului, despre vrăjeala șefilor puși pe linie politică să conducă un domeniu atât de important sau despre sumele imense ale companiilor de stat desprinse din fosta SNCFR, trecute, an de an, la datoria publică.

                  Chiar și puținele vagoane mai moderne care au fost introduse în anii din urmă au copiat, parcă, modelul străvechilor garnituri, umplându-se de jeg, la scurt timp după ce au intrat în circuit. Parc-am fi în Bangladesh sau India! Sigur, oamenii sunt cei care le-au adus la stadiul execrabil. Călătorii. O parte dintre ei. Dar și managerii care au condus CFR-ul, în toți acești ani, poartă o mare din vină, pentru simplul motiv că nu s-au implicat să păstreze trenurile la un nivel civilizat.

                  Cum se igienizează, de exemplu, trenurile noastre, la capăt de linie? Presupun că, măcar de pe internet sau de la tv, ați aflat cum se întâmplă în alte țări? Am avut privilegiul să folosesc trenul în Italia, de exemplu. Fantastico! De-a dreptul. Am văzut și cum procedează japonezii, la capăt de linie. Mănânci de pe jos, nu alta!

                  Dacă s-ar fi întâmplat la niponi un incident atât de grav, similar cu cel de zilele trecute, de la Teleorman, zburau toți șefii din scaunele moi din piele, cu tot cu ministrul transporturilor. Ferească Dumnezeu să ni se întâmple o tragedie asemănătoare celei din Grecia! Deși, cred că, nici atunci, niciun vreun șef nu și-ar fi asumat greșeala. Vinovați ar fi fost … tot morții.

                  ”Băcăuanul Nicolae Cătălin Hazaparu, ales în structurile de conducere ale COAL  România ”

                    Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali și-a ales noua structură de conducere la nivel național. Președintele COAL România a fost ales Remus Borza, om de afaceri liberal, consilier pe probleme economice al premierului Nicolae Ciucă.

                    Alegerile desfășurate la București au consemnat și alegerea lui Nicolae Cătălin Hazaparu, în funcția de vicepreședinte.

                    ”Faptul că un liberal băcăuan  a fost ales vicepreședinte al COAL România este un lucru îmbucurător pentru mediul de afaceri băcăuan, dar și pentru cel regional. Este foarte important că Bacăul are o voce puternică la nivel național, iar la cum îl cunosc pe Cătălin Hazaparu știu sigur că va reuși să-și impună punctele de vedere în favoarea antreprenorilor care sunt, de fapt, coloana vertebrală a economiei. Îi urez mult succes, se poate baza oricând pe sprijinul meu”, a precizat Mircea Fechet, președintele PNL Bacău.

                    Nicolae Cătălin Hazaparu este cel care coordonează COAL Bacău, organism înființat în urmă cu doi ani. De la înființare, numărul membrilor COAL Bacău a crescut, structura devenind tot mai puternică, o voce tot mai auzită în dialogul cu autoritățile locale.

                    ”COAL este un partener bine intenționat al autorităților locale și centrale și încercăm să determinăm și să promovăm decizii care vin în sprijinul oamenilor de afaceri. Aceștia au nevoie de un cadru legislativ prietenos și predictibil, nu au nevoie să le fie puse piedici. De exemplu, în municipiul Bacău, în urma dialogului cu viceprimarul PNL Liviu Miroșeanu, am reușit promovarea unei Hotărâri de Consiliu Local care elimină obligativitatea autorizării de către Primărie a firmelor care nu desfășoară activități directe de vânzare către public. Este doar un exemplu, care însă creionează foarte exact scopul COAL. Faptul că am fost ales în această funcție mă onorează și sunt convins că rezultatele se vor vedea cât de curând, pentru că accesul la decizia centrală va fi direct”, a precizat și Nicolae Cătălin Hazaparu, vicepreședinte ales  al COAL România.

                    Biroul de presă al PNL Bacău

                     

                    Când Dumnezeu vrea sa piardă pe cineva, mai întâi îi ia mințile

                    Pare că Uniunea Europeană s-a hotărât să ne ajute să mergem mai mult pe jos, interzicând mașinile cu motoare cu ardere internă din 2035. Nu-i așa că sună minunat? Doar că, în realitate, această decizie va duce la distrugerea întregii industrii auto europene și la creșterea prețurilor pentru cetățeni.

                    Desigur, nu putem să nu apreciem decizia recentă a Parlamentului European de a limita emisiile de carbon. Este un lucru bun să încercăm să protejăm planeta și să reducem poluarea. Cu toate acestea, pare că această decizie ignoră faptul că multe țări din Estul Europei au pierdut deja industria lor în urma aderării la UE și se confruntă cu probleme economice majore. Dar cine se îngrijorează de asta? Important este să reducem emisiile de carbon, într-un hei-rupism care nu ține cont de costurile sociale și economice. Este bine să ne gândim la următoarele generații, dar probabil că nepotii noștri nu vor mai avea nevoie de un loc de muncă, deoarece vor fi prea de ocupați să respire aerul curat și să admire verdele vegetației care a înlocuit uzinele și fabricile.

                    Nu putem să nu remarcăm ironia situației în care ne aflăm astăzi, când liderii noștri ne promit o întoarcere la Natură. Nu este oare minunat să ne întoarcem la un mod de viață simplu, ca în Paradis, unde Adam și Eva trăiau în fundul gol pentru că nu exista nici o fabrică de textile?

                    În timp ce UE se angajează într-un proces de dezindustrializare pentru a salva, chipurile, planeta, Asia se dezvoltă rapid și devine lider în industrie și tehnologie. Dar cine să se îngrijoreze? Ei bine, probabil milioanele de oameni care vor rămâne fără locuri de muncă în Europa, în timp ce China, Japonia și Coreea de Sud vor primi toate beneficiile aduse de o economie înfloritoare.

                    Sigur, Europa își poate distruge industria auto, dezindustrializa economia și poate renunța la energiile fosile pentru a proteja planeta, dar oare asta va schimba cu adevărat lucrurile? De ce UE nu măsoară mai întâi efectele acestor decizii și apoi taie pe urmă? Nimeni nu spune că protejarea naturii nu este necesară, dar ce schimbă faptul că Europa își distruge industria, dacă restul lumii nu ia aceleași decizii? Este posibil ca poluarea să scadă puțin în UE, dar asta nu înseamnă că planeta va resimți prea mult acest lucru.

                    De ce să conduci o mașină cu motor pe benzină, fabricată în UE, când poți să conduci o mașină electrică modernă și eficientă produsă în Asia?

                    Femeile de la Aerostar: astăzi, Diana

                      Compania Aerostar din Bacău continuă „serialul” de prezentare pe Linkedin și pe Facebook a femeilor care au ales să lucreze aici cu Diana, absolventă a Facultății de Inginerie din Universitatea „Vasile Alecsandri”, dar de șase ani inspector inginer de mentenanță, în urma absolvirii cursurilor teoretice și practice din întreprinderea băcăuană.

                      „Postul pe care îl ocupă astăzi – citim pe paginile de social-media – îi oferă posibilitatea și oportunitatea de a face parte din proiecte importante, de a se autodepăși, de a-și dezvolta abilitățile de comunicare și totodată de a crește pe plan profesional. Diana e o persoană organizată și perseverentă, căreia îi place să îndeplinească sarcini de lucru dificile cu precizie și implicare”.

                      Dar iată cum se vedea chiar Diana în marea familie de la Aerostar: „Îmi place să mă concentrez pe obținerea de rezultate, asigurându-mă că fiecare sarcină este îndeplinită corect, complet și în timp util. Dacă ai curajul să începi, ai și curajul să reușești! Acesta este modul meu prin care încurajez și alte tinere să pășească spre domeniul aviației. Nimic nu e mai satisfăcător decât să știi că un avion zboară în siguranță datorită contribuției tale și a echipei din care faci parte.”

                      „Nu am venit în politică să urăsc, să slujesc intereselor unei facțiuni politice, ori să port războaiele altora. Sunt aici pentru comunitate, pentru normalitatea mea și a copilului meu pe care mi-l doresc aproape și peste 20 de ani, nu la mii de kilometri distanță”, spune Ana Groza, consilier local USR

                        *Mamă, consultant în alăptare, voluntar, Ana Groza a devenit în 2020 consilier local, ales pe listele Uniunii Salvați România. La mai bine de doi ani de la preluarea mandatului, am dorit să aflăm ce impact a avut asupra sa această funcție și dacă Bacăul este acum un oraș mai prietenos cu familiile și copiii.

                        -Cine este acum Ana Groza? Ați intrat în politică de foarte tânără, dar înainte de a face acest pas, ați activat în zona de sprijin a tinerelor mame. Cine sunteți la această vârstă?

                        -Sunt aceeași Ana, dar cu mai puține resurse de timp să-mi urmez pasiunile și să ofer sprijin personalizat celor care mi-l solicită. Încerc acum, prin pârghiile administrative, să mă dedic proiectelor care vin în ajutorul comunității mai largi, ale căror beneficiari sunt mai multe familii, mai mulți copii, mai multe mame.

                        Totodata, nu pot nega că Ana cea din prezent, deși este încă idealistă, are un idealism politic ceva mai diluat. Mediul deseori ostil din Consiliul Local, războiul ruso-ucrainean, etapele anevoioase și îndelungate ale elaborării și implementării unor proiecte, imprevizibilitatea politică și cea economică sunt doar câțiva dintre factori.

                         

                        De ce ați făcut pasul spre politică? Și de ce tocmai la USR?

                        -Pentru că în perioada de spectator inert în fața scenei politice am acumulat multe nemulțumiri, revoltă și chiar furie. Schimbarea se înfăptuiește prin implicarea constantă a fiecăruia dintre noi, nicidecum prin resemnare. Dacă cei de bună credință stau deoparte, în mâinile cui rămâne cârma?

                        Politica nu este murdară, ci unii dintre actorii ei. O adevarătă cheie a dezvoltării durabile este implicarea tinerilor – asta e concluzia mea. Prezența lor în forurile decizionale ne este benefică tuturor și va fi o reală binecuvântare pentru viitoarele generații. De aceea îi încurajez pe tineri să se alăture oricărui partid politic le pare mai aproape de viziunile și valorile lor.

                        Eu am ales USR din mai multe  motive, mi-ar fi imposibil să fac o enumerare exhaustivă, dar printre acestea se număra viziunile incluzive, autenticitatea, democrația internă vie, doza sănătoasă de altruism, lupta acerbă împotriva corupției și de ce să nu admit și media de vârstă a membrilor!

                        În prezent USR nu mai reprezintă pentru mine un partid politic, ci o a doua familie, dar mai mare și mai colorată. Așadar, în mod cert am făcut o alegere înțeleaptă!

                        -Cum se împacă o carieră în viața politico-administrativă a orașului cu viața privată, în sprijinul mamelor?

                        -Cu deplină armonie, pentru că evit orice imixtiuni în comunicare între sferele politicii, voluntariatului și a celorlalte activități pe care le desfășor.

                        Dar nicidecum acestea nu sunt universuri paralele, ba chiar deseori se întrepătrund, iar în unele planuri sunt chiar simbiotice. Catalizatorul meu, în fond, în toate demersurile, sunt copiii și categoriile sociale vulnerabile.

                        În fiecare aspect din viața mea am un fragment din suflet. Iar eu voluntarul”, eu “politicianul”, eu “profesionistul”, eu “consilierul local”, constitui până la urmă un întreg -omul Ana Groza.

                         

                        -Ați spune că ai dumneavoastră colegi, din consiliu, acționează în interesul cetățenilor sau e și multă politică la mijloc?

                        -Politica reprezintă procesul de identificare și rezolvare a problemelor unei comunități. Deci doar în interesul cetățenilor ar trebui să-i fie direcția.

                        Am ajuns la trista concluzie că mulți politicieni, inclusiv unii colegi consilieri, vor să își țină electoratul într-o perpetuă stare de nemulțumire, neajunsuri, sărăcie și excluziune pentru că sunt mai ușor de manipulat masele unite de vicisitudini. Mă contrariază enorm: nu tot aici locuiesc și ei? Nu tot aici își petrec timpul rămas părinții și bunicii lor? Oare nu tot aici își cresc copiii și nepoții?  Și tot prin această atitudine toxică ei știu că descurajează și implicarea celor de bună credință în viața politică, mulți dintre aceștia alegând să nu se mânjească”.  Dar am încredere în rațiunea cetățenilor, care peste doi ani de zile vor trebuie să identifice în clar care dintre decidenți au venit proporțional cu mai multe soluții și demersuri adecvate realelor lor nevoi.

                        Stagnarea drumului spre europenizare și normalitate nu este în beneficiul cetățenilor, aparține doar unor interese mărunte de grup, care prioritizează scopuri egoiste, pur electorale.

                         

                        -Sunteți consultant în alăptare. V-ați implicat în campanii de strângere de fonduri pentru victimele războiului. Faceți apel adesea pe paginile pe care le aveți la donații de haine, bunuri pentru copii mici, din familii defavorizate. Iar de cele mai multe ori, lucrurile se rezolvă aproape imediat. Ce vă motivează? Vă considerați un „influencer” local?

                        -Desfășor mai multe activități privitoare la educația parentală, începând cu perioada antepartum, spre exemplu, pregătirea pentru naștere și continuând cu cea postpartum precum îngrijirea copilului, alăptare, nutriție adecvată, elaborare meniuri creșă/grădiniță, etc. Când timpul îmi permite,  îmi iau foarte în serios și alte câteva roluri, precum cel de consilier vocațional, mediator școlar, ș.a. Dar e drept că cele mai multe cereri privesc consilierea în alăptare. Pe latura voluntariatului pentru categoriile sociale vulnerabile, vin în sprijinul oricăror nevoi îmi este posibil să le împlinesc. Este adevărat că mă sensibilizează mai puternic cazurile care implică și copii, dar spun prezent cu la fel de multă iubire și pentru vârstnici, persoane cu dizabilități, sau necuvântătoare.  Iar dacă să fii influencer nu înseamnă doar să generezi câștiguri financiare, ci și implicare comunitară, să întorci privirea cunoscuților și către nevoile altora, să coagulezi grupuri pentru proiecte de suflet, pentru educație, pentru într-ajutorare, atunci da, îmi doresc să ajung „influencer”.

                         

                         -Are nevoie Bacăul de  o „rețea a binelui”?

                        -Orice comunitatate, mică sau mare, cu situație îndestulătoare sau dimpotrivă, cu multe neajunsuri, europeană sau ba, necesită indiscutabil o „rețea a binelui”.  Lanțurile umane au construit societatea pe care astăzi o cunoaștem. Au ridicat imperii, au dărâmat regimuri totalitare, au abolit sclavia și au oferit drepturi femeilor.

                        Împreună putem orice, energia forțelor umane cumulate este incomensurabilă. Nici o comunitate nu este lipsită de nevoi, fie ele de sprijin emoțional, practic sau material. Iar membrii comunității sunt cea mai importantă resursă a oricărei societăți pentru că doar ei pot valorifica, împreună, la maximum, orice altă resursă.

                         

                        -Este orașul nostru prietenos cu familiile, copiii?

                        -Bacăul a intrat pe acest făgaș. Avea mare nevoie! Și am convingerea că pe parcurs ce proiectele vor prinde contur și amploare, va fi greu de contestat că n-ar fi așa.

                        Acum că suntem parteneri UNICEF în proiectul „România pentru fiecare copil”, care vizează asigurarea incluziunii sociale, dar și implementarea Inițiativei Localitate Prietenă a Copilului, politicile publice locale vor fi, în următorii ani, tot mai grăitoare  în această direcție.

                         

                        -Dată fiind experiența de până acum în consiliu, ați spune că v-ar interesa un nou mandat?

                        -Mă interesează orice oportunitate politică sau non-politică prin care construim mai mult decât o pot face singură, pe cont propriu. Pentru că eu de asta sunt aici. Nu am venit în politică să urăsc, să slujesc intereselor unei facțiuni politice, ori să port războaiele altora. Sunt aici pentru comunitate, pentru normalitatea mea și a copilului meu pe care mi-l doresc aproape și peste 20 de ani, nu la mii de kilometri distanță.

                        Și în mod cert puterea unei echipe este mai mare decât a individului solitar. De aceea prețuiesc enorm membrii oricărui grup din care fac parte în variatele aspecte ale vieții mele.

                        Privitor la drumul meu politic, în Consiliul Local sau în afara lui, decizia va aparține majorității membrilor USR. Pentru că aceasta este echipa împreună cu care eu acum construiesc proiecte care vor dăinui.