Gheorghe Donici, Emil Rebreanu și Mihail Văgăunescu sunt legați etern de Bacău prin eroism și sacrificiu. Dar moștenirea lor este și mai importantă, prin ecoul pe care viața lor și acum îl trimite spre noi. Cu fruntea plecată în fața monumentelor ce-i cinstesc, cu mintea deschisă spre sensurile înalte ce ni le-au transmis și cu inima bucuroasă să primească sensurile spirituale ale moștenirii lor – așa îi redescoperim în fiecare an de Ziua Eroilor.
Gheorghe Donici, boierul care a luptat voluntar în două războaie
Născut în 1848 în Bacău, nepot al cărturarului revoluționar Costache Negri, tânărul Donici își desăvârșește educația la liceul parizian Louis de Grand, încă de la vârsta de 11 ani. Se întoarce în țară în 1870 și duce o liniștită viață de moșier în Valea Seacă (azi comuna Ștefan cel Mare) cu preocupări intelectuale. La izbucnirea Războiului de Independență, boierul moldovean se înscrie ca voluntar în Escadronul Bacău din Regimentul 8 Călărași Roman. La 16 iulie 1877, are onoarea de a trece primul Dunărea, împreună cu unitatea sa. Participă la bătăliile de cucerire a Opanezului, Rahovei și Vidinului, pentru vitejia sa primind Virtutea Militară, dar și două decorații rusești. La sfârșitul războiului se întoarce acasă, dar se înscrie în miliția națională și-i ajută cu bani, lemne, grâu și porumb pe țăranii săraci care luptaseră pentru Independență. Respectul și încrederea moldovenilor l-au impus și ca politician. Este, pe rând, subprefect, deputat, senator și președinte al Consiliului Județean Bacău. Părea că viața lui Gheorghe Donici curge senin spre o senectute liniștită, însă a venit anul 1916 și România a intrat din nou în război. Iar boierul de 68 de ani nu a stat deoparte și s-a înrolat din nou. Scrie minunat Nicolae Iorga: „Fără să-i fi cerut nimenea, fără să se fi gândit a i-o cere, Donici se prezintă liniştit şi decis la un regiment de cavalerie, solicitând favoarea şi onoarea de a fi primit în vechiul lui rang de Sergent.”
Șarja de la Robănești – Eroismul suprem
Şarja de la Robăneşti din noiembrie 1916 a rămas în istoria militară a României datorită spiritului de jertfă demonstrat de cavaleriştii români şi a pierderilor foarte mari pe care le-au suferit în această încleştare. Dintre cei 110 luptători ai escadronului, doar 18 au supravieţuit focului nimicitor al tunurilor și mitralierelor germane pe care le atacaseră călare și cu sabia în mână. Printre cei căzuţi atunci, un chip stăruieşte în amintire: acela al sergentului voluntar Gheorghe Donici, veteran al războiului de Independenţă din 1877-1878, care şi-a jertfit viaţa pentru ţară la 68 de ani. Pe monumentul sculptat în piatră, situat în colţul de sud-vest al Pădurii Pârşani, un dar al rudelor eroului, trimis din Moldova în 1936 pentru a fi ridicat chiar pe locul unde bătrânul erou a căzut secerat de focul mitralierelor vrăşmaşe, stă scris:
„Robăneşti, 1936. La 10/23 noiembrie 1916
căzut-a aci boierul moldovean Gheorghe Donici
năvălind vitejeşte asupra tunurilor duşmane.”
Emil Rebreanu – din Istorie, în literatură și film
Chiar dacă nu ar fi fost extraordinar pusă în pagini literare de fratele său, povestea lui Emil Rebreanu își merită un loc în inimile, dar și în mintea românilor. Sublocotenentul român de 23 de ani a fost încorporat forțat de austro-ungari în 1914 și trimis să lupte într-un război căruia nu-i vedea sensul. După ce cunoaște atrocitățile luptelor de fronturile din Italia și Rusia, Rebreanu este transferat la Ghimeș, pe granița falsă dintre Transilvania și Moldova. Educația de patriot român primită în familie și idealurile umaniste asumate în anii de formare îl determină să refuze lupta împotriva fraților de același sânge. Astfel, în noapte de 10 spre 11 mai 1916 încearcă să treacă linia frontului spre România, însă este prins de austro-ungari. Acuzat de spionaj și dezertare, este judecat sumar și executat prin spânzurare, deși ceruse să fie împușcat și îngropat în pământ românesc. Abia după aproape cinci ani, în prezența fratelui său, Liviu Rebreanu, dorința i se împlinește. Din 1991, în fiecare an, la Palanca au loc manifestări comemorative sub auspiciile Asociației Culturale Emil Rebreanu. Mormântul și monumentul eroului sunt permanent îngrijite și mulți dintre cei ce trec prin zonă își pleacă fruntea în acest loc.
„În ziua de 2 octombrie 1921, mii de țărani din amândouă părțile Carpaților au venit cu preoții și muzicile în frunte, exhumând cu adâncă cucernicie rămășițele lui pământești, pentru a le pune în locul pe care l-a dorit, ca pe moaștele sfinte ale unui mucenic care s-a jertfit de bună voie pentru drepturile și biruințele neamului său.”
articol dintr-o gazetă a vremii
„Aici odihnește Apostol Bologa – Emil Rebreanu, eroul romanului Pădurea spânzuraților de Liviu Rebreanu.”
Epitaf pe piatra funerară de la Ghimeș – Palanca
Romanul Pădurea spânzuraților a obținut „Marele premiu al romanului” acordat în 1924 de Societatea Scriitorilor Români și a fost tradus în peste douăzeci de limbi străine. Iar prin realizarea cinematografică ”Pădurea spânzuraților”, filmul românesc se face cunoscut în lume. În anul 1965, la Festivalul Internațional al Filmului de la Cannes, Franța, regizorul Liviu Ciulei a primit, ca recunoaștere a reușitei, Premiul pentru regie.
MIHAIL VĂGĂUNESCU – EROUL ȘI OMUL CETĂȚII
”Era înzestrat cu numeroase calități, noblețe de caracter, inteligență, talent, energie și cinste fără de prihană.”
Apreciere din epocă
Educat, cu o bună stare materială, respectat și apreciat de comunitate, cu împliniri umane și profesionale – așa era, în 1916, Mihai Văgăunescu. Avocatul băcăuan lasă totul în urmă și devine locotenentul Regimentului 27 Infanterie Bacău. Rănit grav în bătăliile crâncene, revine în urbea natală și se pune în slujba oamenilor, care-l apreciază, alegându-l în mai multe funcții publice.
Jertfă la porțile Carpaților
Locotenentul Mihai Văgăunescu, impetuos ca întreaga sa companie în contraatacul de pe muntele Chipcheș din 7 octombrie 1016, a trecut prin focul omorâtor al inamicului și, sfărâmându-i cu baioneta rezistențele, a pus stăpânire pe munte, capturând două tunuri, o mitralieră, un bogat material de război și numeroși prizonieri. Prin această faptă de arme a înlesnit în mod hotărâtor apărarea defileului Bicazului. Locotenentul în rezervă Văgăunescu este rănit foarte grav într-una dintre bătălii, fiind declarat mutilat de război. A purtat toată viața cu demnitate urmele schijelor dușmane, fără să ceară niciodată o favoare pentru sine. A militat pentru ca soldații răniți să primească ajutor din partea Statului și a condus organizații caritabile pentru a-i sprijini
Fără odihnă, pentru binele băcăuanilor
Războiul se termină, dar maiorul în rezervă Mihail Văgăunescu, cavaler al Ordinului Mihai Viteazul, mai are ceva de oferit. Se pune în slujba băcăuanilor printr-o implicare impecabilă în politică. Este, pe rând, consilier municipal și primar al Bacăului, prefect și deputat, în toate aceste demnități dovedind loialitate pentru interesul public și cinste de nimeni tăgăduită. Activitatea sa de edil, de reprezentant al Guvernului sau de ales în Parlament a fost una plină de realizări. Parcul Gherăiești, Stadionul Principele Mihai, hala centrală a Bacăului, piața din fața Bisericii Sfântul Nicolae, pavarea a numeroase străzi și amenajarea a două cimitire ale eroilor sunt doar câteva dintre realizările sale.
Nu și-a uitat niciodată camarazii căzuți în luptă
Cimitirul Eroilor Poligonul de tragere a fost creat și refăcut la inițiativa lui Mihail Văgăunescu, care era președintele Societății Mutilaților de Război din România. Aici se află 219 gropi comune, în care se află osemintele a 5.513 ostași români și 4.000 ostași ruși. De asemenea, sunt și 31 de morminte ale eroilor români de confesiune ebraică. Cimitirul Lazaret, amenajat de primarul Văgăunescu, se află pe locul unde, în 1916, a fost construit un spital pentru bolnavii de tifos. Aici au fost înhumați peste 2.500 de eroi, în 50 de gropi comune. Lăsat în părăsire, cimitirul a fost refăcut după 1989, la inițiativa Asociației Cultul Eroilor Bacău.
