Un cunoscut avocat – nu spun cine, persoană importantă – m-a surprins cu o veste la care eu nici nu aș fi îndrăznit să mă gândesc. Anume, că va veni vremea când în locuințele proprietate personală în care mai locuiesc numai una-două persoane și, astfel, mai sunt una-două camere disponibile, acolo autoritățile vor aduce chiriași.
În copilărie, când fondul locativ era destul de redus, am trăit o asemenea experiență, dar alături de o familie fără copii și super liniștită. Mă gândesc ce reacții ar trezi o astfel de inițiativă în societatea de acum, când te-ai putea trezi în „budoarul” tău cu cine știe ce fel de indivizi, la comun inclusiv la bucătărie și la toaletă.
Recent, însă, o altă veste mi-a atras atenția. Chiar la jumătatea acestei luni, Președinția spaniolă a Consiliului Uniunii Europene a organizat, la Gijón, Reuniunea informală a miniștrilor responsabili cu locuirea, eveniment la care România a fost și ea reprezentată. Acolo a fost adoptată Declarația de la Gijon, document care propune „conlucrarea la nivel european pentru facilitarea accesului la locuințe adecvate, reziliente și accesibile într-un mediu sustenabil, sănătos și incluziv”. Termenii ei par cuminți, dar nu ascund, oare, ceva?
Reprezentanții UE susțin că urbanitatea și prosperitatea sunt inseparabile, însă avantajele vieții urbane au și costuri pe măsură care necesită o mobilizare exemplară a statelor și specialiștilor pentru a gestiona și atenua provocările urbanizării. Iar în România, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a finalizat, în decembrie 2022, prima Politică Urbană, ca parte a unui proiect mai amplu finanțat prin Fondul Social European, care acoperă problemele urbane naționale, beneficiind de un proces de colaborare între instituții naționale, autorități locale, organizații ale societății civile și cetățeni.
Și această politică parcă îmi dă fiori.
