29 aprilie 2024
Zona zeroNew PressReflexii și introspecții

Reflexii și introspecții

Pe 20 decembrie, pentru a oferi acestui final de an o pată de culoare și de optimism, în cadrul evenimentului „Apostu ’89”, la Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău, a putut fi admirată expoziția „Reflexii și introspecții”, realizată special pentru această ocazie de un artist plastic român de excepție, Valentina Druțu. Astfel, aniversarea a 89 de ani de la nașterea sculptorului George Apostu a fost acoperită în nuanțe aprinse, semnificație și cultură.

Valentina Druțu este un artist vizual ce trăiește și lucrează în Iași, pe lângă activitatea din domeniul picturii fiind manager al Muzeului de Artă, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Palatul Culturii. Legătura cu Bacăul provine de la localitatea sa natală, Urechești, Bacău, de unde este și bunica sa, mai apoi până la 14 ani locuind în Adjud cu părinții săi, după cum a precizat artista în cadrul evenimentului.

Ușa către lumea colorată a Valentinei a deschis-o criticul de artă Maria Bilașevschi, prietenă a artistei. Aceasta ne-a purtat prin universul expoziției, definind-o astfel: „Calea prin care ne putem redresa pe noi, calea prin care putem să ne activăm lupele interioare este să parcurgem expoziția Valentinei Druțu, prin elementele de natură prin care ne semnalizează unde sumtem noi, cine suntem.”.



Privind lucrările, am fost purtată printr-o lume plină de înțelesuri, printr-o lume în care descopeream elemente familiare, poate chiar pe mine însămi la fiecare pas, o lume a mireselor, peștilor, arborilor, frunzelor, care aveau câte un mesaj aparte, așa cum a precizat și Maria Bilașevschi: „Eu cred că prin reflexiile pe care le avem noi asupra noastră, fie că ne identificăm într-o mireasă, fie că ne identificăm într-un peste care aleargă singur înăuntrul altor pești indivizi pe o pânză, fie că suntem o frunză sau un norișor, fiecare lucrare, de fapt, este un posibil autoportret al tău, poți fi tu elementul pe care îl alegi.” Ideea generală a legăturii dintre umanitate și natură, cât de mult ne asemănăm de fapt cu toate cele enumerate mai sus, în funcție de personalitatea fiecăruia și perspectiva din care observăm la un anumit moment în timp, a reușit să trezească în mine întrebări, m-a făcut să zâmbesc și să gândesc. Desigur, caracterul decorativ al operelor punea în evidență frumosul, însă setea de semnificație pe care acestea o trezeau era la fel de importantă.

Stilul era același, însă fiecare tablou avea un alt sentiment, o altă atmosferă, avea ceva ce îl diferenția de toate celelalte dinaintea lui, ceva care să te provoace la o analiză profundă a ta și a lucrării, deopotrivă. Erau reflexii ale lumii reale ce te provocau la introspecție. La o primă privire, amalgamul de simboluri și culori părea agitat, dezordonat, însă cu puțină răbdare și o inimă deschisă se observa armonia de pe pânză. Detaliul meu favorit a fost faptul că unele tablouri aveau perechi, regăsindu-se printre lucrări un mire și o mireasă din Balcani, cea din urmă având multiple surori în cadrul expoziției. Totodată, stilul unic al Valentinei făcea ca tablourile să pară a fi scoase direct dintr-un basm ce adresează trăsături general valabile ale umanității într-un mod copilăresc ce poate fi înțeles și iubit de toată lumea.

Într-o lume aparent gri, la sfârșit de an, cu mințile împânzite de stresul perioadei Sărbătorilor, expoziția Valentinei Druțu a fost ca o gură de aer curat, o zi de primăvară în toiul iernii, un moment revigorant în care să ne gândim și la noi înșine, nu doar la ce mai avem de cumpărat, sau pur și simplu să ne bucurăm de puțină lumină, puțină culoare, puțină autocunoaștere.

Interviu / Artistul Valentina Druțu:

”Expoziția este și o reflexie a persoanei mele, o autoanaliză”

 

Mara – Ioana Lazăr: Este expoziția “Reflexii și introspectii” o reflexie a propriei dumneavoastră persoane sau există o alta sursă principală de inspirație?

Valentina Druțu: Aș putea spune că expoziția este și o reflexie a persoanei mele, o autoanaliză, dacă vrei. Cred că, în principiu, în lucrările mele, prin gândurile și prin experiența mea vizuală, sunt și eu, implicit, nu ai cum să nu faci parte din lumea pe care tu o creezi. Da, sigur, este, sunt și sursele de inspirație care au fost baza acestor povești pe care eu le exprim prin pictură, povești care sper să ajungă în sufletele tuturor celor care o să viziteze această expoziție.

Mara – Ioana Lazăr: Am observat două tablouri pereche, un mire și o mireasă din Balcani. Care este povestea din spatele acestora?

Valentina Druțu: Mireasa din Balcani este un subiect, un motiv foarte întâlnit în lucrările mele de ceva ani. Mireasa din Balcani întotdeauna a fost singură, este prima dată când mirele apare într-o lucrare ca fiind perechea miresei, pentru că m-am concentrat foarte mult în timp, în ani de zile pe studiul a ceea ce reprezintă tradiția din Balcani, tradiție care are o latură comună în toate aceste țări. Călătorind foarte mult în Grecia și urmărind ce se întâmplă acolo la acest nivel, ei fiind o societate prin excelență tradiționalistă, am avut parte de experiențe foarte frumoase în acest sens. Am văzut costumul lor popular, costumul de gală, costumul miresei în satele lor, costum care avea foarte multe elemente comune cu costumul popular de la noi și cu mireasa de la sat, care, de cele mai multe ori, știm cu toții, avea elemente din costumul popular în ținuta sa vestimentară.

Mara – Ioana Lazăr: Cu ce idee doriți sa rămână oamenii în urma vizitării acestei expoziții?

Valentina Druțu: Aș vrea ca, cu atât mai mult acum, când așteptăm sărbătorile Crăciunului, să le fi făcut o bucurie prin explozia de culoare care se află în lucrările prezentate astăzi, să aibă și ei introspecțiile lor, să experimenteze toate aceste povești pe care eu le spun aici și să aibă cu toții un an minunat și sărbători minunate.

Mara – Ioana Lazăr: În ce măsură credeți ca personalitatea lui George Apostu se intersectează cu tema expoziției dumneavoastră?

Valentina Druțu: Nu știu dacă neapărat putem spune acest lucru, dar cu siguranță în operele marelui artist, în sinteza lucrurilor pe care el le realizează în lucrările sale se regăsesc elemente, poate nu la același nivel de mesaj, dar, sigur, putem găsi similitudini, dacă le căutăm neapărat în lucrările oricăror artiști importanți sau artiști contemporani, artiști tineri, artiști care sunt la început de drum.

Mara – Ioana Lazăr: Ce reprezintă pentru dumneavoastră artistul George Apostu?

Valentina Druțu: Este un nume important în arta românească, este un deschizător de drumuri, este cel care reprezintă regiunea aceasta foarte bine, un nume cu care cred că cultura din Bacău și din împrejurimi se poate mândri și, repet, este un nume definitoriu, este un artist care prin operele sale a reușit să redea cu multă originalitate toate elementele pe care  le regăsim în sculptura sa.

 

Cronică & interviu: Mara – Ioana Lazăr (clasa a IX-a), elevă la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

 

Foto credits: Maria – Alexandra Vaman (clasa a IX-a), elevă la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

 

Prof. coord. Laura Huiban

 

 

 

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri