Mai întâi au fost orele; poate că ele au trecut cel mai greu. Apoi s-au înșirat zilele, săptămânile și lunile. Și uite așa a trecut un an de la dispariția celui care a fost și va rămâne Florin Grapă. Când s-a dus, oare, anul? Uite că s-a dus. Mai trist este cum. Pentru că focul a ajuns să se stingă. Iar cenușa nu doar că este călcată în picioare, ci și împrăștiată care încotro: ducă-se! Florin Grapă a fost o torță. Dacă vreți, făclia pe care o regăsim în emblema Clubului Sportiv Știința.
Deloc întâmplător titram, cu ani în urmă: „Scrii Grapă, citești Știința”. Așadar, Grapă a fost o torță. De care nu era ușor să te apropii. Dacă dădeai buzna, te frigea. Dar dacă știai cum să o faci, te învăluia cu căldura sa. Aproape toată viața, Florin Grapă a fost un om grăbit, care a ars din plin.
Mereu pe fugă. În special pentru echipa sa, Știința Bacău, cu care a făcut istorie atât în voleiul românesc, cât și în cel internațional. Poate că de aceea a și plecat așa de repede dintre noi, la doar 68 de ani. Și totuși, oricât de grăbit a fost, omul acesta și-a găsit timp și rost nu doar ca antrenor nepereche al Științei, vreme de mai bine de 34 de ani, ci și pentru a fi profesor universitar, director de club, antrenor de loturi naționale, fiu, soț, tată, iubitor de animale (a rămas epic un drum făcut cu mașina până în inima Lombardiei pentru a repatria, fără actele trebuincioase, cățelul familiei), coleg și prieten. În anii din urmă, Florin Grapă și-a făcut timp și pentru a se îmbolnăvi: ciudat pentru un dur cum era el.
Și, asta chiar că părea de neconceput în condițiile în care cu toții îl vedeam nemuritor, într-un final de decembrie, de an și de lume, a găsit vreme pentru a pleca de tot. Istoria reține că profesorul universitar doctor Florin Grapă a plecat dintre noi pe 27 decembrie 2022. Adevărul este însă că omul acestuia, căruia unii îi spuneau domnul profesor, alții proful, unii Florin, iar alții tată, a început să moară mult mai devreme. Puțin câte puțin. Loviturile nu au fost însă puține! Și nici ușoare.
L-au zguduit și ușile care i-au fost închise în față atunci când echipa sa începuse să-și piardă stabilitatea financiară, și ingratitudinea unora, și nesimțirea altora și, mai mult decât orice, nepăsarea generală. Bătută de vânturi, făclia și-a pierdut, ușor-ușor, din intensitate. Până când s-a stins, anul trecut, pe vremea aceasta. Trist. Foarte trist. Dar și mai sfășietor este că a început să se stingă și amintirea lui Florin Grapă.
Este suficient să intri în Sala Sporturilor denumită „Narcisa Lecușanu” (asta când titulatura cea mai potrivită trebuia să fie „Florin Grapă”), și nu găsești nicio urmă a celui care a pus voleiul feminin băcăuan pe harta Europei: nici pe pereți, nici pe tabela de scor și cu atât mai puțin în parcursul din acest sezon al echipei sale iubite, CS Știința Bacău. Iată de ce, la ceas greu, de comemorare, noi, cei care l-am iubit și continuăm să-l iubim pe Florin Grapă, avem datoria să vărsăm câteva picături de vin, dacă nu și o lacrimă și, să ținem aprinsă candela amintirilor. Dumnezeu să vă odihnească, domnule profesor!
