vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 706

Majoritatea tăcută pierde întotdeauna

„Și așa că în seara asta – vouă, marea majoritate tăcută a colegilor mei americani – vă cer sprijinul” – spunea președintele Richard Nixon într-o alocuție televizată din 3 noiembrie 1969, referindu-se la acei americani care nu s-au alăturat marilor demonstrații împotriva războiului din Vietnam.

Expresia, care începuse să fie folosită în secolul XIX, a devenit celebră chiar dacă o bună perioadă de timp, înainte de Nixon, fusese folosită ca un eufemism pentru moarte. „Majoritatea tăcută” a început să fie folosită pentru a descrie situația în care majoritatea oamenilor nu își exprimă opinia sau nu își arată sentimentele într-un anumit context sau subiect.

Nixon și consilierii săi bănuiau că majoritatea americanilor nu sunt împotriva războiului și consideră că manifestațiile tinerilor care cereau retragerea din Vietnam nu definesc întreaga societate.

Dar „majoritatea tăcută” a rămas tăcută și demonstrațiile anti-Vietnam au decis soarta conflictului.

Este foarte posibil ca majoritatea americanilor să nu fi fost împotriva războiului din Vietnam, după cum este foarte posibil ca marile manifestații de stradă din ultimii zece ani din România să nu fi fost (după cum s-a văzut și la vot) definitorii pentru marea majoritate a cetățenilor.

Dar și într-un caz și în celălalt, mutenia majorității a făcut-o să piardă lupta. Dmitry Fillipov este un scriitor rus premiat. Încă tânăr, s-a înrolat voluntar și a mers pe front. Acum se află la Avdeevka luptând împotriva nu a unor soldați din celebrele batalioane naziste, ci contra unor ucraineni obișnuiți. Dar asta nu-i face mai puțin periculoși. I-au ucis și rănit prietenii și vor să-l omoare în fiecare zi. Trebuie să-i fie milă de ei că vor fi uciși de artilerie și bombe?

„Dacă priviți totul în întregime, ei au fost cei care au adus Ucraina în starea ei actuală. Aceeași majoritate tăcută căreia nu-i păsa de Bandera, sau de ruși sau de SUA – atâta timp cât ferma, grădinița, porcii nu sunt atinși, atâta timp cât nu rămân fără vodcă și untură” – a scris el pe canalul său de Telegram.

„Nu le-a păsat de Maidan, de bombardamentele de la Donețk și Lugansk, de genocidul populației ruse, de crimele asupra copiilor, femeilor și bătrânilor, de tortura azovistilor, de interdicțiile de limbă, de scindarea în credință. Și apoi s-a dovedit că ei nu au putut să refuze când li s-a spus că trebuie să ia o mitralieră și să moară pentru interesele și obiectivele NATO.

Și atunci ne-au urât, cu o ură aprigă, cumplită. Pentru că mica lor lume de fermă s-a prăbușit. Pentru că acest război le amintește în fiecare zi de lașitatea, slăbiciunea și tăcerea lor. Și în mânia lor ne învinuiesc pentru tot, pentru că le este frică să se uite în oglindă și să-și pună întrebări incomode”.

Tragedia războiului din Ucraina este că și rușii și ucrainenii au dreptate. Rușii pentru că-și apără etnicii din Est, ucrainenii pentru că își apără țara de o invazie. La nivel de soldat, nimeni nu e mai vinovat decât altul.

Dar „majoritatea tăcută” a pierdut în Ucraina și aici e tragedia și mai mare. Impostorii au profitat de tăcerea ei și au pus mâna pe putere, au schimbat obiectivele, au început să ucidă pe cei care nu gândeau ca ei. Apoi au început să ucidă pentru că le plăcea și, pe urmă, să ucidă pentru a-i forța să plece din zonă, într-o tentativă abia ascunsă de purificare etnică.

Majoritatea tăcută a văzut dar nu a spus nimic.

Iar acum plătește pentru asta.

Grădiniță nouă pentru 130 de copii, amenajată din module Containere FDC

    Peste 130 de copii sunt așteptați într-o grădiniță nouă. Noua construcție a fost realizată din containere adaptate specificului utilizării, fabricate de compania băcăuană Containere FDC. Rezultatul: 6 săli de clasă, 3 toalete, cancelarie, cabinet medical, izolator și o sală multifuncțională. Toate cuprinse în 44 de containere special concepute pentru acest proiect, livrate la cheie. „Proiectul de la Valea Lupului, județul Iași, este un exemplu de colaborare între companie și administrația publică, în beneficiul copiilor,” – Cristinel Fichitiu, director general Containere FDC.

    Asemenea multor localități care gravitează în jurul zonelor urbane, comuna Valea Lupului, situată lângă Municipiul Iași, înregistrează o creștere continuă a numărului de copii, fapt ce pune presiune pe infrastructura școlară existentă. La nivel național, o serie de unități de învățământ au făcut deja cereri pentru suplimentarea claselor ori a locurilor.

    Soluția adoptată de Primăria Valea Lupului pentru amenajarea unei noi grădinițe se dorea rapidă și eficientă. Rezultatul: 6 săli de clasă, 3 toalete, o cancelarie, un cabinet medical, o zonă de tampon unde vor sta copiii bolnavi, o sală multifuncțională. Construcția grădiniței este cuprinsă din 44 de containere special fabricate pentru acest proiect, livrate la cheie, cu toate avizele necesare de funcționare, respectiv ISU, DSP. Totodată, aceasta este dotată cu toate facilitățile necesare desfășurării cursurilor.

    „Experiența ne-a învățat că administrațiile publice locale au nevoie de soluții rapide, care să se încadreze în termene limită, respectând toate criteriile de performanță și cost. Din aceste motive, am dedicat în cadrul firmei o divizie pentru clienții administrații publice locale, cu personal profesionist care cunoaște de-a fir-a-păr etapele administrative, de la început până când copiii intră în sălile de clasă,” subliniază Cristinel Fichitiu, directorul general Containere FDC.

    „Construcțiile livrate de noi reprezintă soluția provizorie pentru unitățile fără autorizație de funcționare prin închirierea containerelor sau pot fi chiar soluția permanentă prin achiziție,” mai arată Fichitiu.

    Trendul construcțiilor din containere modulare sau monobloc se manifestă atât în zona construcțiilor rezidențiale, comerciale sau industriale, cât și în cea a construcțiilor publice, precum infrastructura școlară.

    Nevoia acută de noi spații dedicate școlilor sau grădinițelor tinde să devină o provocare pentru administrațiile publice locale. Școlile tot mai aglomerate impun adoptarea unor soluții rapide, care să se adapteze la necesarul de tipul de încăperi și la numărul copiilor de acomodat. Soluția containerelor FDC este optimă pentru că construcția rezultată poate fi extinsă pe orizontală și pe verticală după nevoile unității.

    „Trendul de suprapopulare a școlilor și grădinițelor din zonele urbane și periurbane se poate rezolva cu construcții noi din containere modulare sau monobloc. Iar proiectul de la Valea Lupului, județul Iași, este un astfel de exemplu de colaborare între companie și administrația publică locală, în beneficiul copiilor. Suntem în măsură să apreciem pozitiv astfel de proiecte,” mai arată directorul companiei băcăuane Containere FDC.

    Mai multe informații despre avantajele și particularitățile produselor oferite de Containere FDC sunt disponibile pe www.containere-fdc.ro.

    Noi destinații pentru Aeroportul Bacău. Spre ce orașe va zbura Dan Air

    Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a anunțat astăzi o veste extraordinară pentru locuitorii județului. Compania aeriană Dan Air își va muta operațiunile pe Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău, începând cu data de 13 noiembrie 2023. Această mutare va aduce un val de noi destinații și oportunități pentru călătorii din Bacău și din regiunea înconjurătoare.

    Potrivit declarației președintelui CJ Bacău, următoarele curse, care au fost operate anterior de pe Aeroportul Brașov, au fost încărcate în sistemul de rezervări pentru perioada 13 noiembrie – 11 decembrie 2023 și vor fi temporar efectuate din Bacău: Bruxelles, Munchen, Nuremberg, Stuttgart, Madrid, Barcelona și Valencia.

    Începând cu luna decembrie, cu același operator, pasagerii vor avea acces la 8 destinații europene direct din Bacău: Londra Luton, Dublin, Bruxelles, Madrid, Barcelona, Torino, Liverpool și Roma. Această expansiune semnificativă a rețelei de zboruri vine ca rezultat al eforturilor susținute depuse în ultimul an de către echipa de conducere a Aeroportului Internațional „George Enescu” Bacău și partenerii lor.

    Este demn de menționat că Dan Air devine a treia companie aeriană care operează pe Aeroportul Bacău, consolidând astfel poziția acestuia ca un hub regional vital și deschizând noi orizonturi pentru călătorii și afaceri în județul Bacău.

    Această mutare nu numai că va spori conectivitatea județului cu restul Europei, dar va stimula și turismul, afacerile și economia locală în ansamblu.

    Un grup de bicicliști s-a luat la întrecere pe trotuare, printre pietoni – VIDEO

    Sâmbătă trecută, o mulțime de tineri pasionați de ciclism s-au adunat pentru o plimbare în Bacău. Cu toate acestea, în loc să utilizeze noile piste de biciclete proaspăt construite, au decis să se întreacă pe trotuare și să încalce regulile de circulație, trecând în viteză pe lângă pietoni sau mergând în grup pe șosea. Această conduită nu numai că este periculoasă, dar și ilegală conform Codului Rutier. Chiar și atunci când au ajuns la pistele special amenajate din Centru, unii bicicliști au ales să meargă pe trotuar, ridicând întrebări cu privire la eficacitatea cheltuirii fondurilor publice pentru construirea acestor piste.

    Investiția semnificativă în infrastructura pistelor de biciclete în ultimii ani a fost menită să promoveze mobilitatea urbană și să creeze un mediu mai sigur pentru cicliști. Cu toate acestea, comportamentul bicicliștilor pare să indice o lipsă de conștientizare și respect pentru aceste facilități.

    Potrivit autorităților locale, pistele de biciclete au fost proiectate și construite pentru a îmbunătăți siguranța și confortul deplasării cu bicicleta în oraș. Acestea au fost gândite pentru a reduce riscul de accidente și pentru a încuraja mai mulți oameni să folosească bicicletele ca mijloc de transport zilnic. Cu toate acestea, comportamentul bicicliștilor pare să submineze aceste eforturi.

    Atunci când bicicliștii ignoră pistele de biciclete și aleg să se plimbe pe trotuare sau pe șosea în grupuri mari, aceștia nu numai că își pun viața în pericol, dar pun și în pericol siguranța pietonilor și șoferilor. Încălcarea regulilor de circulație poate duce la accidente grave, cu consecințe devastatoare pentru toți cei implicați.

    În plus, această conduită ridică întrebări cu privire la eficacitatea cheltuirii fondurilor publice pentru construirea pistelor de biciclete. Dacă bicicliștii continuă să ignore aceste facilități și să încalce regulile, atunci investiția în aceste piste poate fi considerată inutilă și proastă administrare a resurselor financiare.

    Autoritățile locale ar trebui să intensifice eforturile de supraveghere și să impună sancțiuni mai severe pentru cei care încalcă regulile de circulație. Este important ca bicicliștii să înțeleagă că siguranța lor și a celor din jur depinde de respectarea regulilor și a infrastructurii special create pentru ei.

    Știm să acordăm primul ajutor în caz de nevoie? – O zi dedicată siguranței la Colegiul Grigore Cobălcescu Moinești

      La data de 26 octombrie 2023, Colegiul Grigore Cobălcescu a găzduit o activitate specială, intitulată „Știm să acordăm primul ajutor în caz de nevoie?”, în parteneriat cu Serviciul Județean de Ambulanță Bacău. Evenimentul a fost marcat de prezența doamnei Le Neindre Mirela, în calitate de asistent coordonator, și a domnului Baciu Cătălin-Titi, șofer ambulanțier, care au împărtășit cunoștințele lor ample despre primul ajutor și siguranța salvatorului cu un grup de 50 de elevi interesați.

      Această zi a fost una deosebită pentru Colegiul Grigore Cobălcescu, deoarece a oferit elevilor oportunitatea de a învăța abilități vitale în acordarea primului ajutor. În calitate de gazde ale evenimentului, doamna Le Neindre Mirela și domnul Baciu Cătălin-Titi au prezentat noțiuni esențiale privind siguranța salvatorului și procedurile corecte de prim ajutor în diferite situații.

      Elevii prezenți la eveniment au avut ocazia să învețe despre procedurile de resuscitare cardio-pulmonară, poziția laterală de siguranță și alte aspecte cheie ale primului ajutor. Aceste cunoștințe sunt cruciale în situații de urgență și elevii s-au arătat extrem de interesați de acumularea acestor abilități.

      Un aspect important al activității a fost partea practică, care a permis elevilor să vadă și să exerseze tehnicile prezentate. Ei au avut ocazia să pună întrebări și să obțină răspunsuri de la experții în serviciile de ambulanță, ceea ce a contribuit la consolidarea cunoștințelor lor și la creșterea încrederii în abilitățile lor de prim ajutor. Această abordare interactivă a fost un factor crucial în angajarea profundă a elevilor în procesul de învățare.

      Este demn de menționat că atât doamna Le Neindre Mirela, cât și domnul Baciu Cătălin-Titi s-au arătat deschiși și dispuși să continue colaborarea în viitor. Cu experiența și cunoștințele lor valoroase, acești specialiști au devenit nu doar mentori, ci și susținători dedicați ai elevilor, oferindu-le sprijin pentru a deveni salvatori eficienți în comunitatea lor.

      6 mandate de percheziție într-un caz de contrabandă

        La data de 30 octombrie a.c., poliţiştii de la economic din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Bacău și Iași, împreună cu criminaliști și luptători pentru acțiuni speciale au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară, în județele Bacău și Iași, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă asimilată.

        Mandatele de percheziție domiciliară au fost emise de către Judecătoria Bacău, în cadrul unui dosar aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău și au vizat domiciliile și punctele de lucru ale mai multor persoane fizice și juridice, pentru identificarea și ridicarea mijloacelor materiale de probă care interesează cauza.

        În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat mai multe bunuri în vederea administrării întregului probatoriu.

        Totodată, au fost puse în executare 5 mandate de aducere, 5 persoane fiind conduse la sediul I.P.J. Bacău pentru audieri.

        Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

        La acțiune au participat și jandarmi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău.

        Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă asimilată.

        Acțiunile polițiștilor rutieri în județ

          În perioada 28 – 29 octombrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Bacău, împreună cu cei de ordine publică au desfășurat acțiuni în județ, pentru prevenirea și combaterea combaterea neacordării priorităţii de trecere și abaterilor săvârşite de pietoni.

          În cadrul activităților au fost legitimate peste 300 de persoane și au fost verificate 200 de autovehicule.

          Polițiștii au aplicat 192 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 67.000 de lei, atât conducătorilor auto, cât și celorlalte categorii de participanți la trafic.

          Totodată, au fost reținute 17 permise de conducere, retrase 5 certificate de înmatriculare, efectuate 84 de testări cu aparatele alcooltest și drugtest și constatate 5 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

          Oituz: La volan fără permis și sub influența alcoolului

            La data de 30 octombrie a.c., în jurul orei 21.30, polițiștii Postului de Poliție Oituz au depistat, un bărbat, de 36 de ani, din județul Covasna, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Oituz.

            În urma verificărilor efectuate de polițiști a reieșit că, bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul nu avea inspecția tehnică periodică valabilă și nici asigurare de răspundere civilă obligatorie la momentul controlului.

            Totodată, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o valoare de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.

            Polițiștii l-au sancționat contravențional pe bărbat cu amendă în valoare de 2610 lei, de asemenea, luând măsura complementară de retragere a certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numere de înmatriculare.

            Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis.

            Înca o companie aeriană pe Aeroportul Bacău. Dan Air părăsește Brașovul

            FOTO: bizbrasov.ro

            Compania aeriană Dan Air a anunțat că renunță la zborurile de pe Aeroportul de la Ghimbav și își va muta operațiunile la Aeroportul Internațional Bacău. Această decizie vine ca urmare a nemulțumirii companiei față de amânarea prelungirii orarului de funcționare a Aeroportului de la Ghimbav până în luna ianuarie 2024, conform bizbrasov.ro.

            În data de 30 octombrie, Consiliul Județean Brașov a anunțat că programul Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav va fi extins la 16 ore, între orele 07:00 și 23:00, începând cu data de 15 ianuarie 2024. Această decizie a fost luată în urma unei întruniri care a avut loc la sediul Administrației Române a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA RA) și a implicat oficiali brașoveni și conducători de autorități din domeniul aeronautic din România.

            Compania Dan Air a făcut publice date în data de 25 septembrie, arătând că a suferit pierderi de 2,6 milioane de euro din cauza programului redus de doar 12 ore de funcționare a Aeroportului de la Ghimbav. Această limitare a orarului a fost cauzată, conform companiei, de lipsa controlorilor de trafic aerian ai ROMATSA, care ar fi trebuit să asigure serviciile necesare pentru funcționarea aeroportului 24/7.

            Programul de lucru restrâns a impus restricții operatorilor aerieni, inclusiv Dan Air, care au fost nevoiți să aterizeze pe alte aeroporturi atunci când Aeroportul de la Ghimbav era închis conform programului. Aceste situații au creat disconfort pasagerilor și au generat pierderi semnificative pentru operatorii aerieni.

            Într-o scrisoare adresată autorităților române, Dan Air a solicitat măsuri pentru extinderea programului de lucru al Aeroportului Brașov-Ghimbav și a menționat că aeroportul dispune de echipamente moderne, care ar putea permite aterizări în condiții mai permisive, însă acestea nu au fost încă autorizate.

            Compania Dan Air va organiza o conferință de presă în data de 1 noiembrie pentru a oferi mai multe detalii privind decizia de a renunța la operațiunile de pe Aeroportul de la Ghimbav și planurile de extindere și operare exclusivă pe Aeroportul Internațional Bacău.

            Dincolo de Judo…fără bariere

            În perioada 27-29 octombrie 2023, Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu’’ a găzduit unul dintre cele mai mari evenimente sportive dedicate judoului din România. Turneul Internațional „Judo Fără Bariere’’ ediția a III-a Bacău, program sportiv de utilitate publică cofinanțat de Consiliul Județean Bacău în baza Legii nr. 69/2000, este o marcă a CS Bronx Powerlifting Club Bacău prin care, an de an, clubul promovează depășirea barierelor în sport, toleranța, integrarea socială și diversitate în și prin sport, precum și educația sportivă, fair-play-ul și comunicarea dincolo de Shiai între competitori.

            Anul acesta, turneul a adunat nu mai puțin de 562 de competitori din România, Republica Moldova, Marea Britanie, Franța și Ucraina, în sala de concurs prezentându-se sportivi și antrenori de la 54 de cluburi. Pe data de 28 octombrie, marcată ca Zi Mondială  a Judoului, a avut loc deschiderea oficială a competiției, care i-a avut ca invitați speciali pe Alina Dumitru, campioană și medaliată olimpică, legendă a judoului internațional, și pe Dan Deliu, vicepreședinte al Federației Române de Judo. Momentul a fost însoțit de o reprezentație muzicală a Ansamblul de Percuție „Spirit’’, coordonat de profesorul Mihai Bălan, astfel încât sinergia dintre artă și sport a fost mereu o parte definitorie a Bronx Sport Club, prin care sportivii au învățat să-și exprime emoțiile și să se comunice prin formă, culoare și sunet.

            Învingătorii celor șase categorii competiționale, U8, U11, U13, U15, U18 și U23, au câștigat diplome, medalii, tricouri personalizate Colorescu, precum și premii în bani asigurate cu sprijinul Consiliului Județean Bacău, bilete de festival asigurate de Young Island Festival, trofee personalizate de Moldoglass și SC Sami Prest Serv SRL, dar și dulciuri oferite de Simba Invest, unul dintre cei mai vechi sponsori ai clubului. La buna desfășurare a evenimentului s-au alăturat și Azia Security Systems, sponsor care a asigurat paza pe durata desfășurării evenimentului, precum și Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău.

            Unii dintre învingătorii turneului au fost chiar sportivii clubului organizator, care au fost antrenați de Daniel Zodian: Zodian Alexandru-Nicolai, medalie de argint la categoria U18 masculin 18 kg, Dragomir Bianca, medalie de aur la categoria U15 feminin 57 kg, Zodian Maria, medalie de bronz la categoria U15 feminin 63 kg, Furdu Andreea, medalie de bronz la categoria U18 feminin 44 kg, Dragomir Laura, medalie de argint la categoria U23 feminin 57 kg și medalie de bronz la categoria U18 feminin 57 kg, Manoliu Teodora, medalie de aur la categoria U23 feminin 63 kg și medalie de bronz la categoria U18 feminin 63 kg, Cocianga Paula, medalie de bronz la categoria U18 feminin +70 kg, Dragomir Denisa, medalie de bronz la categoria U23 feminin 63 kg, Ivan Ionela, medalie de argint la categoria U23 feminin 70 kg și Crenganiș Alisa, medalie de argint la categoria U23 feminin 78 kg și medalie de bronz la U23 feminin +78 kg.

            „De la an la an, Judo Fără Bariere” crește asemenea unui sportiv care, cu fiecare competiție la care participă, capătă tot mai multă încredere în forțele proprii. Competiția în sine este o sărbătoare în care judoka se întâlnesc nu doar pentru meciuri, ci mai ales pentru comunicare, pentru a lega prietenii, pentru a explora latura educațională, de comunicare, de relaționare și culturală din spatele sportului. Mulțumim Consiliului Județean, sponsorilor și partenerilor noștri! Sperăm ca alături de comunitatea sportivă pe care am creat-o în jurul competiției să creștem de la an la an, să aducem premii din ce în ce mai mari și mai motivante pentru sportivi, precum și activități distractive și stimulante, care să atragă tot mai mulți copii și tineri spre practicarea sportului! Vrem ca „Judo Fără Bariere” să devină o moștenire de valoare pe care să le-o lăsăm în dar micilor judoka ce, prin participarea la competiția noastră, prind aripi, încredere și bucuria de a da mai departe tradițiile din lumea judoului, care este una unită, plină de viață și bucurie… unică și inegalabilă…’’, a declarat Daniel Zodian, organizator „Judo Fără Bariere”.

            Biserica de lemn Mănăstirea Sf Vovidenia – Luncani. Filmare cu drona

            Biserica de lemn Vovidenia, cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului,” este un adevărat simbol al istoriei și tradiției din Luncani. Acest minunat lăcaș de cult a fost inclus în lista monumentelor istorice, recunoscându-i valoarea culturală și istorică semnificativă.

            Istoria acestei biserici începe în anul 1777, când fiii lui Konstantin Tumurug au donat o parte din moșia Mărcești Mănăstirii Luncani și au construit biserica într-o poiană situată la baza dealului Stanca, în apropierea vechii vetre a satului. Cu trecerea timpului, satul s-a extins în jurul ei, iar biserica a rămas la marginea așezării, martoră a schimbărilor care au avut loc în comunitate.

            Biserica de lemn Vovidenia a fost construită pe o temelie din piatră de râu, fără a fi legată cu mortar. Această construcție unică este o mărturie a priceperii și ingeniozității meșterilor din acea perioadă. Talpa bisericii, cioplită din topor, a fost așezată la o înălțime de aproximativ 1,2 metri de la sol. Bârnele de stejar au fost ridicate și unite cu „cuie” de lemn, iar la exterior, a fost adăugat un brâu median din lemn, sub forma unei frânghii răsucite, oferind astfel un aspect distinctiv și plin de caracter clădirii.

            Acoperișul bisericii a fost creat din draniță, cu o streașină lată, și în față a fost adăugat un pridvor deschis, susținut de stâlpi sculptați. Pardoseala pridvorului a fost realizată din piatră de trovant, iar deasupra lui, ancorat de acoperiș, a fost construit turnul clopotniță.

            De-a lungul anilor, temelia fără aerisire a suferit deteriorări, necesitând multiple intervenții de restaurare care au avut loc în 1884, 1921, 1950 și 2003. Aceste eforturi au menținut în picioare această bijuterie arhitecturală pentru generațiile viitoare.

            După finalizarea construcției, biserica a fost decorată în interior cu o catapeteasmă din lemn de tei, plasată pe ipsos și adusă de la Mânăstirea Luncani. Cu trecerea timpului, în 1883-1884, icoanele care decorează biserica au fost înlocuite cu unele pictate direct pe lemn, picturi care se păstrează și astăzi în starea lor autentică, niciodată restaurate.

            Printre aceste icoane se numără și „Maica Domnului cu Pruncul,” care se spune că ocrotește comunitatea locală și o feră de necazuri.

            Până în anul 1935, biserica a servit drept biserică parohială, fiind inima spirituală a comunității locale. Astăzi, această bijuterie arhitecturală de lemn reprezintă o mărturie vie a trecutului și a tradiției din Mărcești, amintindu-ne de rădăcinile noastre culturale și istorice.

            În 2021, biserica a fost supusă unor lucrări de reparații, pentru a-i menține frumusețea și autenticitatea în fața trecerii timpului. Cu toate acestea, eforturile constante pentru conservarea și restaurarea acestei bijuterii arhitecturale sunt necesare pentru a asigura că ea va continua să strălucească în toată splendoarea ei.

            Scurgeri de gaze la o pensiune din Bacău. Turiștii acuzau iritații ale căilor respiratorii

            În cursul nopții trecute, 30 octombrie a.c., în jurul orei 00:00, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină la o pensiune din municipiul Bacău, în urma unui apel primit pe SNUAU 112, care anunța faptul că, în interiroul acesteia sunt scăpări de gaze.

            De urgență, la locul indicat au fost alocate mai multe forțe și mijloace, respectiv o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj CBRN, o ambulanță SMURD, o autospecială transport victime multiple și două ambulanțe SAJ. Pentru gestionarea operativă a situației, la fața locului s-a deplasat și grupa operativă a inspectoratului.

            În urma recunoșterii, s-a constatat faptul că, în unitatea turistică erau cazate 32 de persoane, respectiv opt adulți și 24 de minori, care s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție. Acestea acuzau iritații la nivelul căilor respiratorii și tuse, fiind monitorizate de echipajele medicale prezente la fața locului. Nu s-a impus transportul către unitatea spitalicească.

            În urma măsurătorilor efectuate de echipajul CBRN, nu au fost înregistrate concentrații de substanțe periculoase.

            Concomitent cu efectuarea măsurătorilor și evaluarea medicală, s-a acționat pentru direcționarea persoanelor cazate către alte două unități.

            Cazul a rămas în atenția autorităților competente, care vor stabili împrejurările care au condus la producerea evenimentului.

            Pensiile vor crește cu mai puțin față de cât s-a promis

            Ultima veste privind majorarea pensiilor de la 1 ianuarie 2024, dată de către primul-ministru Marcel Ciolacu, provoacă o mare dezamăgire în rândul pensionarilor.

            După ce, la finele lunii septembrie, anunța că, în medie, va fi o indexare de 15 la sută, pensiile mici urmând să crească mai mult decât atât, iar cele mari cu mai puțin, acum Premierul României vine cu un procent mai mic.

            ”România are legi. La anul va avea o indexare de 13,8 la sută, este indicele de inflație pe anul trecut. În noua lege se regăsește din nou acest fapt, că trebuie cu indicele de inflație anuală, intervenit pe pensii”, a declarat primul-ministru, zilele acestea, la un post central de televiziune.

            Anterior, a mai spus că: ”De la întâi ianuarie toată lumea primește la fel. Inechitățile se vor repara prin noua lege a pensiilor, e cu totul altceva”. Totodată, premierul s-a arătat încrezător că noua lege va trece prin Parlament până la sfârșitul lunii noiembrie, pentru ca apoi să fie pusă în aplicare de la 1 ianuarie 2024.

            Acest act normativ și indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2024 sunt așteptate cu nerăbdare și de către cei 143.851 pensionari, câți sunt în prezent în județul Bacău. 138.403 dintre ei provin din sectorul de stat, iar 5.448 au lucrat în domeniul agricol. Pensia medie la nivelul primei categorii este de 1.955 lei. Pensia medie aferentă pensionarilor agricultori este de numai 802 lei, dar fiecare dintre cei care au sub 1.125 lei (indemnizația socială) primește această sumă.

             

             

            Un jandarm băcăuan aflat în timpul liber a salvat o bătrână dintr-un incendiu

            Sergent major Rosu Cosmin, aflat în timpul liber a reușit ieri să salveze viața unei bătrâne.
            Acesta se afla la plimbare împreună cu soția și cu cei doi copii pe o stradă din municipiul Bacău, când a observat că de la un apartament situat la parterul unui bloc ieșea un fum dens și înecăcios.

            A mers imediat acolo să vadă ce se întâmplă, iar împreună cu un vecin a reușit să deschidă ușa aparatmentului în care se afla o bătrână.

            Aceasta intrase în panică și încerca să stingă focul, deși se putea intoxica cu fumul înecăcios, care a cuprins întreaga încăpere, lăsând în plan secund siguranța și sănătatea ei.

            Au intrat în casă și au reușit să o convingă că are nevoie de ajutor, au luat-o și au dus-o în fața blocului, acolo unde era în siguranță.

            Jandarmul a oprit imediat alimentarea gazelor, iar împreună cu un vecin a reușit să stingă focul, care era de mici proporții și se manifesta pe o perdea și un prosop de bucătărie.
            ” Mă bucur că am intervenit la timp, pentru a impiedica un posibil final nefericit!”, a precizat Rosu Cosmin, subofițer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău .

            Permisul de conducere categoria B va fi valabil și pentru anumite motociclete

              Plenul Senatului a adoptat o lege care aduce modificări importante în ceea ce privește permisul de conducere. Astfel, conform noilor amendamente, permisul de conducere eliberat pentru categoria B va fi valabil și pentru anumite tipuri de motociclete, cu condiția ca deținătorul să aibă vârsta de 24 de ani împliniți și să fi obținut permisul de categoria B cu cel puțin trei ani în urmă.

              Legea adoptată completează Ordonanța de Urgență nr. 195/2002 și clarifică aspectele referitoare la valabilitatea permisului de conducere pentru motociclete.

              Potrivit noilor prevederi, permisele de conducere eliberate pentru categoria B vor fi valabile și pentru motocicletele cu transmisie automată, cu o cilindree maximă de 125 cm cubi, o putere maximă de 11 kW și un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, încadrându-se astfel în categoria A1. Cu toate acestea, conducătorii de motociclete trebuie să îndeplinească anumite condiții, precum vârsta minimă de 24 de ani, o experiență de cel puțin 3 ani de conducere pentru categoria B și absolvirea unui curs de pregătire practică de minimum 15 ore în cadrul unei unități autorizate.

              Legea modificată urmează să fie reexaminată și de către Camera Deputaților, forul decizional în acest caz. Această schimbare legislativă vine în întâmpinarea nevoilor șoferilor și motocicliștilor, oferindu-le mai multe opțiuni și flexibilitate în privința utilizării permiselor de conducere.

              Milioane de euro, plătite în avans, fermierilor băcăuani

              Agricultorii băcăuani care au solicitat subvenții de la stat trebuie să își consulte conturile, APIA plătind deja banii, în avans, pentru susținerea acestui domeniu. Peste 2 milioane de euro au fost virate celor din agricultură, plata avansului urmând a se face și pe parcursul întregii luni noiembrie.

              Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Bacău a început plata în avans către fermierii băcăuani. Banii reprezintă subvențiile aferente cererilor de plată depuse în anul. „Reamintim că statele membre pot acorda plăți pentru intervenții/măsuri, cu încadrarea în procentul de maximum 70% în ceea ce priveşte cuantumul intervențiilor din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și de 85% din cuantumul măsurilor din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Plăţile pentru intervențiile finanțate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9735 lei/euro, iar plăţile pentru măsuri finanțate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,9495 lei/euro”, au precizat reprezentanții APIA Bacău. Plata avensului se va face până la sfârșitul lunii noiembrie, din 2 decembrie urmând a fi făcută plata finală a subvențiilor din agricultură.

              Premieră: toți fermierii vor fi verificați, în detaliu

              Potrivit APIA Bacău, până în prezent, aproape 6.000 dintre cei peste 15.100 de fermieri care au depus cereri au fost autorizați la plată, reprezentând circa 39 % din total. Aceștia au încasat deja 2.037.884 euro (10.135.416,12 lei). O noutate intervine, începând din acest an, în privința controalelor efectuate în teren, la culturile declarate de fermieri. Decizia intervine în contextul în care, voit sau din greșeală, unii fermieri nu au declarat realitatea din teren, încasând  necuvenit sume de la stat. Astfel, inspectorii APIA îi vor verifica pe toți beneficiarii de subvenții de stat, și nu doar pe cei din eșantioanele obligatorii de control, de 5% dintre fermieri. „La o parte dintre fermieri, vom efectua controalele clasice, la fața locului. Dar, absolut toți cei care au solicitat subvenții vor fi verificați de către noi. Așa cum să făcea înainte teledetecția, acum se va face monitoring. Practic, se folosesc niște imagini satelitare actualizate, luate în diverse luni, pe perioada anului. Aceste imagini, combinate cu anumite date din declarațiile prezente în cererile de plată – suprafețe, categorii de folosință, culturi etc – vor intra într-un program de inteligență artificială, care, la final, va genera un raport din care să ne dăm seama unde lucrurile nu sunt în regulă. Se vor cere suplimentar, de la fermier, informații, după care se vor face interpretări, și vom lua măsurile care se cuvin”, a precizat Ionuț Trofin, directorul executiv al APIA Bacău.

               

              Un adolescent a dispărut de la Buhuși. Cine îl vede este rugat să sune la 112

                UPDATE: Minorul Goriuc Ion-Cristian a fost găsit de polițiști într-un parc din municipiul Bacău. Din primele verificări a rezultat faptul că, acesta nu ar fi fost victima vreunei infracțiuni.

                ––––––––––––––––––––––––––––

                Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la plecarea voluntară a numitului Goriuc Ion-Cristian de 15 ani, din orașul Buhuși. 

                Minorul a plecat voluntar la data de 30 octombrie a.c. și nu a revenit până în prezent.

                SEMNALMENTE: înălţime – aproximativ 1,80 m, greutate – aproximativ 70 de kg, păr șaten, ochi căprui. La momentul plecării era îmbrăcat cu un tricou de culoare albă, pantaloni tip trening de culoare gri și era încălțat cu pantofi sport de culoare albă. 

                Cetăţenii care pot furniza orice informaţie în legătură cu această persoană, sunt rugaţi să contacteze Poliția Orașului Buhuși, tel. 0234.261.818, Dispeceratul I.P.J. Bacău, tel. 0234.202.000 sau să apeleze 112.

                Ministrul Mircea Fechet a participat la operațiunea de plantare a 10.000 de puieți în Dărmănești

                  Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a participat, luni, la o impresionantă acțiune de plantare a peste 10.000 de puieți în pădurea Plopu din Dărmănești. Această inițiativă face parte dintr-un efort continuu de regenerare a pădurilor și de extindere a fondului forestier național, contribuind, în același timp, la combaterea schimbărilor climatice prin absorbția de carbon.

                  Cu o suprafață de peste 2 hectare, acești puieți au fost plantați pentru a completa golurile lăsate în urmă de procesul natural de regenerare, asigurând astfel viitorul pădurii și biodiversității locale. Cu o experiență de 20 de ani în această direcție, eforturile actuale vin ca rezultat al unui angajament îndelungat pentru mediul înconjurător.

                  Ministrul Fechet a subliniat importanța acestei acțiuni în contextul schimbărilor climatice. „Nu doar oamenii suferă din cauza schimbărilor climatice, ci și pădurea, care este aliatul nostru în atenuarea impactului acestora”, a declarat demnitarul. Cu peste 60% din cei 10.000 de puieți plantați fiind goruni, această acțiune se concentrează și asupra conservării speciilor afectate de temperaturile și fenomenele meteo extreme din prezent.

                  Ministrul Fechet a adăugat că angajamentul pentru extinderea fondului forestier național este susținut financiar prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Cu o alocare de 246 de milioane de lei, aceste fonduri vor fi folosite pentru înființarea de noi pepiniere și modernizarea celor existente. În plus, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor va plăti proprietarilor de pădure 456 de euro pentru fiecare hectar nou înființat, pentru o perioadă de 20 de ani, ca primă de sechestrare de carbon.

                  În 2023, programul de regenerare a pădurilor în fond forestier de proprietate publică a statului va acoperi 13.076 de hectare, din care 8.893 de hectare vor fi regenerări naturale și 4.183 de hectare regenerări artificiale, conform planurilor Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva.

                  Această acțiune de plantare masivă reflectă angajamentul României pentru conservarea mediului înconjurător și asigurarea unui viitor sustenabil pentru generațiile viitoare.

                  Laboratorul de analize medicale din Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși, echipat cu un analizor de coagulare automat de ultimă generație

                  Laboratorul de Analize Medicale din cadrul Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși a intrat în posesia unui analizor pentru coagulare de ultimă generație. Acest dispozitiv automat, cu acces aleator, este echipat cu cele mai recente soluții constructive în domeniul automatizării și promite o procesare precisă și fără erori a probelor, începând de la prelucrarea inițială și până la eliberarea rezultatelor.

                  Aparatul dispune de un sistem fotometric cu două canale tehnologice inovatoare:

                  • Un canal nefelometric (660nm) dedicat reacțiilor de coagulare.
                  • Un canal pentru absorbția luminii (405nm) folosit pentru determinările cromogenice și imunologice, cum ar fi aglutinarea latexului.

                  Cu o viteză remarcabilă de lucru, analizorul poate realiza:

                  • 175 de teste PT (timp de protrombină) pe oră.
                  • 125 de teste APTT (timp parțial de tromboplastină activată) pe oră.
                  • 70 de probe pe oră pentru PT/APTT/Fib Pt-profil.

                  Interfața analizorului este intuitivă, beneficiind de un software avansat care rulează pe un sistem de operare Windows. Echipat cu un ecran sensibil la atingere (touch-screen), acesta este proiectat pentru a fi extrem de ușor de utilizat, sporind astfel eficiența procesului de analiză.

                  Pentru programări și informații suplimentare, pacienții pot suna la următoarele numere de telefon: 0234262220 sau 0234262221 sau 0372274937 sau 0372274878, interior 171. Alternativ, programările pot fi făcute și online, prin intermediul platformei oficiale a spitalului: Programare Online Ambulatoriu.

                  Această nouă achiziție tehnologică consolidează capacitatea Laboratorului de Analize Medicale de a oferi servicii medicale precise și rapide, contribuind la îmbunătățirea sănătății pacienților din comunitatea Buhuși.

                  Salamul de Sibiu IGP – o felie de Românie într-o carte

                  Ziarul Deșteptarea va fi reprezentat la un eveniment de marcă organizat de Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu (APSS)  – Gala de lansare a cărții „Salam de Sibiu IGP – O felie de Românie”. Cartea este semnată de președinta APSS, dr. Carmen Gavrilescu, o excepțională profesionistă originară din Bacău, Strategist Food la Food Development Consulting și fostă Marketing Communications Manager la Agricola Internațional. APSS are sediul social în Bacău.

                  Gala de lansare a cărții va avea loc pe 1 noiembrie la Biblioteca Națională a României și va fi precedată, pe 31 octombrie, de o conferință de presă organizată la Restaurantul de înaltă clasă NOUA, din București, cu Chef Alex (Alex Petricean) și cu autoarea Carmen Gavrilescu, unde va fi spusă povestea Salamului de Sibiu, un produs care are o istorie de 130 de ani și care acum se vinde sub 16 mărci. Acolo vor fi și reprezentanții celor șase mari producători de Salam de Sibiu din România, care fac parte din APSS (Agricola Bacău – cel mai mare producător, Aldis Călărași, Angst Buftea, Reinert Brașov, Scandia Food Sibiu și Cris-Tim București). „Se vor degusta preparatele delicioase pregătite de Chef Alex Petricean și ne vom umple sufletele cu povești și imagini din vremuri de demult” – spun organizatorii evenimentului.

                  Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a publicat, pe 19 februarie 2016, sub semnătura lui Phil Hogan (membru al Comisiei Europene), decizia de înregistrare a produsului Salam de Sibiu în Registrul Denumirilor cu Indicație Geografică Protejată din Uniunea Europeană. Cererea de înregistrare pentru dobândirea IGP a fost înaintată pe 17 noiembrie 2014 către Comisia Europeană, iar grupul aplicant a fost constituit din APSS, format din cinci producători români de mezeluri, care realizează 90% din producția de salam de Sibiu din România: Agricola Bacău, Aldis, H&E Reinert, Salsi și Scandia România, la care ulterior a aderat și CrisTim.

                  De la acest eveniment voi reveni cu noi amănunte.