joi, 1 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 662

Să ningă cu plușuri! Și să curgă goluri și puncte pentru CSM Bacău!

Duminică seara, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu”, „CSMeii” vor susține ultimul joc oficial din 2023, întâlnind-o pe CSU din Suceava, în prima etapă a returului. Conform tradiției de final de an, publicul băcăuan este așteptat la sală cu jucării de pluș care vor fi donate copiilor fără posibilități

Era spre finalul lui 2014, când un elev al Colegiului Național „Ferdinand I” din Bacău, Horia Alexoae a venit cu o idee. Inspirat de tradiția fanilor lui Calgary Hitmen de a arunca pe teren jucării de pluș destinate copiilor nevoiași cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Horia a propus ca la unul din meciurile ce urmau să se dispute în decembrie, în Sala Sporturilor din Bacău, spectatorii să copie modelul canadian. Și să aducă, la rândul lor, animăluțe de pluș care să fie donate copiilor lipsiți de posibilități materiale.

Proiectul, intitulat „Hai să jucărim”, a prins. Iar în pauza partidei de handbal masculin de primă ligă dintre Știința MD Bacău și CSM București, derulată pe data de 8 decembrie 2014, parchetul sălii a fost acoperit cu plușuri. Generozitatea publicului băcăuan a fost răsplătită și cu o victorie a favoriților: 27-25. De atunci au trecut nouă ani. Au dispărut oameni și chiar echipe. Inițiativa, însă, a rămas. Iar în fiecare decembrie, la una din ultimele partide ale anului la care Sala Sporturilor, devenită între timp „Narcisa Lecușanu”, își deschide ușile, spectatorii băcăuani își deschid larg inimile, aducând cu ei jucării de pluș. Exceptând pandemia, nimic altceva nu a întrerupt tradiția.

Nici măcar faptul că, din 2018 încoace, adică de la promovarea în prima ligă a handbaliștilor de la CSM Bacău, acest regal al generozității a fost însoțit mereu de câte o înfrângere a ”CSMeilor”. Și pentru că mărinimia învinge orice, inclusiv superstiția, finalul lui 2023 va fi de asemenea de pluș pentru echipa de handbal masculin a Bacăului și minunații săi suporteri.

Prin urmare, partida CSM Bacău- CSU din Suceava programată pe 10 decembrie, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor „ Narcisa Lecușanu”, în runda a 14-a a Ligii Zimbrilor se va desfășura în numele tradiției și… împotriva ei. Cum așa? Uite așa: spectatorii sunt așteptați ca de obicei, cu jucării de pluș, iar din partea „CSMeilor” se așteaptă o victorie. La urma-urmei, echipa lui Leonard Bibirig știe cum să învingă Suceava. A demonstrat-o chiar în acest sezon, pe care l-a început cu un 32-29 pe terenul sucevenilor. Iar un nou succes duminică, în primul meci din retur și ultimul din 2023, ar permite lui Esteki și compania să ierneze pe locul 7, cu 21 de puncte. Respingând asaltul Sucevei (situată pe poziția a noua, cu 15 puncte), dar și al Focșaniului (locul 8, cu 17 puncte), care, tot duminică, evoluează pe teren propriu împotriva Politehnicii Timișoara.

„Cred că e inutil să spun că meciul cu Suceava este unul foarte important. Pentru noi, ca și pentru adversari, de altfel. Am însă convingerea că, având din nou alături sprijinul fantastic al publicului, vom putea încheia anul așa cum ne dorim”, a declarat antrenorul CSM Bacău, Leonard Bibirig. Băcăuanii vin după o serie pozitivă de patru meciuri, cu remize în compania vice-campioanei Minaur și a Stelei și cu victorii la Focșani și acasă, cu Universitatea Cluj, care le-a permis să încheie turul cu cea mai bună clasare din 2018 și până acum. Etapa a 14-a a Ligii Zimbrilor a început sâmbătă, cu jocurile Minaur Baia Mare- Dinamo București 30-37 și CSM București- HC Buzău 2012 34-34 și va continua duminică, odată cu următorul calup de jocuri: Steaua București- Universitatea Cluj (ora 17.30), CSM Bacău- CSU din Suceava (ora 18.00), CSM Vaslui- Potaissa Turda (ora 18.00) și CSM Focșani 207- SCM Politehnica Timișoara (ora 18.30).

Ultimul joc al acestei runde, CSM Constanța- CSM Sighișoara a fost amânat pentru data de 29 ianuarie 2024. Campionatul se va întrerupe până pe data de 4 februarie, când este programată runda a 15-a. Până atunci, însă, e vremea să ningă cu plușuri! Și să curgă golurile și punctele pentru CSM Bacău!

Clasament
1 Dinamo București 14 14 0 0 524-390 42p.
2 Minaur Baia Mare 14 10 2 2 443-395 32p.
3 CSM Constanța 13 10 1 2 382-333 31p.
4 CSM București 14 8 2 4 401-380 26p.
5 Potaissa Turda 13 7 2 4 448-411 23p.
6 HC Buzău 2012 14 7 2 5 436-426 23p.
7 CSM Bacău 13 5 3 5 377-403 18p.
8 CSM Focșani 2007 13 5 2 6 364-394 17p.
9 CSU din Suceava 13 5 0 8 411-453 15p.
11 Steaua București 13 3 2 8 373-400 11p.
11 SCM Politehnica Timișoara 13 3 2 8 337-380 11p.
12 CSM Sighișoara 13 3 0 10 328-368 9p.
13 Universitatea Cluj 13 2 1 10 380-429 7p.
14 CSM Vaslui 13 1 1 11 358-400 4p.

Spre ce trebuie să privim, ca să fim vii?

Se simte apropierea Betleemului în duminica de după prăznuirea Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Pe de o parte, suntem asezați în lumina binecuvântat rânduită a atenției noastre, ce trebuie îndreptată către fragilitatea nevoinței Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, spre discreția Sfântului Ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, și decența cărturarului Sfânt Dosoftei, mitropolitul Moldovei, cinstiți cuvioși ai acestor zile de început de lună Decembrie. Pe de altă parte, suntem țintuiți invitației la cea mai de preț nevoință adresată de către Dumnezeu firii umane întru această zi: chemarea la Cina Împărăției. Un soi de colind-chemare spre a progresa duhovnicește, de a ne umple sufletele de sensuri nou descoperite și vădit legate mai mult de Cer, decât de pământ.
Evanghelia zilei (Luca 13, 10-17) ne oferă indiciul unui alt praznic – invitație, spre care trebuie să privim, ca să fim vii. Scena întreagă, de mare dramatism, ne oferă lecţia dragostei: mereu este vremea de a săvârşi binele și a privi în Sus. Nicio lege, niciun regulament, nicio precauţie sau teamă, niciun motiv de tipul „să nu se spună că…”, ori „să nu pară că…” nu ne poate fi stavilă, pretext ori justificare. În Hristos nu este așa! Totul este simplicitate, bunătate, compătimire şi urgenţă în biruirea răului, a bolilor, a neputinţelor și a suferinţei. Doar gârbovirea sufletească poate schimba sensul dinspre Dumnezeu (aceasta este adevarata noastră gravitatie) către păcat și către pământ.
Împărăția cerurilor este asemeni unei cine, prilej de bucurie, comuniune și comunicare. Nimeni nu ajunge în Împărăția lui Dumnezeu, în viața de dincolo, la Cina Domnului, dacă nu reușește șă intre mai întâi, de aici, întru bucuria păcii și a părtășiei cu celălalt. Mulți sunt chemați, dar puțini aleși. Să ne rugăm să rămânem în limpezimea de Cer a Bisericii și în dulceața hrănitoare de mântuire a Ortodoxiei. Să ne rugăm! Cu luniștea celui ce știe de-acum că nu poate birui singur. Este nevoie de un Neam întreg ca Neamului să-i fie Dumnezeu ocrotitor!

Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

Duminica a II-a din Advent (B)

Cea de-a doua duminică din Timpul Adventului ne prezintă figura emblematică a sfântului Ioan Botezătorul, alături de invitația de a ne pregăti pentru venirea Domnului: „Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui!” (Mc 1,3).
Ioan a fost cel despre care Isaia a profețit că va veni înaintea lui Mesia. Lui Ioan i s-a încredințat responsabilitatea, dar și privilegiul, de a fi cel care va pregăti calea pentru Mântuitorul lumii.
Și cum a făcut acest lucru? Poate că mulți oameni, dacă ar fi avut posibilitatea să-l instruiască pe Ioan cu privire la cel mai bun mod de a pregăti calea Domnului, i-ar fi spus să meargă mai întâi la liderii poporului, la autoritățile civile, la cei influenți pentru a câștiga bunăvoința lor. Dar Evanghelia ne spune că Ioan nu făcut acest lucru.
Sub inspirația Duhului Sfânt, Ioan Botezătorul a fost condus nu în casele celor mai influenți și mai bogați oameni, nici în sinagogi, nici în Templu. În schimb, Ioan a fost condus în pustiu. Și în pustiu, în acel loc sălbatic, a atras mulți oameni care au primit mesajul său și invitația la pocăință.
Dumnezeu continuă să cheme și astăzi oameni care să meargă pe urmele lui Ioan Botezătorul. Chiar dacă Ioan a trăit în urmă cu aproximativ două mii de ani, misiunea pe care a desfășurat-o este una care trebuie îndeplinită și astăzi în diferite moduri. „Calea Domnului” încă trebuie pregătită. Domnul încă dorește să vină în viața omului și are nevoie de profeți care să-i pregătească calea. Întrebarea pe care am putea să ne-o adresăm în această perioadă este următoarea: oare sunt și eu chemat la această misiune?
Fiecare dintre noi, bogat sau sărac, învățat sau mai puțin instruit, tânăr sau bătrân, este chemat de Dumnezeu să pregătească în fiecare zi calea pentru venirea sa prin intermediul harului.
Suntem chemați să pregătim calea chemându-i pe alții la pocăință sinceră și la convertire adevărată. Acest lucru îl putem face dând mărturie prin faptele noastre, prin cuvinte sau prin alte modalități prin care Dumnezeu ne cheamă să facem acest lucru.
Să căutăm acel „pustiu” în care Domnul ne cheamă să ascultăm glasul său, pentru a putea pregăti cât mai bine calea lui, asemenea sfântului Ioan Botezătorul, ca să putem trăi bucuria nașterii sale în lume.

Pr. Octavian Sescu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae”, Bacău

Un șofer oprește traficul pentru a ajuta un bătrân să traverseze

    Un șofer băcăuan a oprit mașina în trafic pentru a ajuta un bătrân dezorientat să traverseze. Momentul a fost surprins de o camera video de bord și postat pe Facebook.

    Batrânelul, ajutat de o carja și încetinind ritmul său din cauza vârstei și a problemelor de sănătate, se confrunta cu dificultăți în traversarea străzii. Chiar dacă semafoarele indicau verde pentru mașini și roșu pentru pietoni, șoferul a ales să facă o pauză în graba cotidiană și să ofere asistență.

    În timp ce mulți șoferi claxonau nerăbdători, acest șofer a ales empatia și a oprit traficul pentru a facilita traversarea bătrânului. Mesajul video este clar și puternic: îndeamnă la compasiune și amintește privitorii că fiecare persoană vârstnică, fiecare om în nevoie, ar putea fi chiar părintele sau bunicul cuiva.

    Incidentul s-a petrecut luna trecută la trecerea de pietoni de la BCR din Bacău.

    Într-o lume plină de agitație și grabă, acest videoclip servește drept apel la amabilitate și solidaritate. În loc să claxonăm și să ne grăbim, ar trebui să ne amintim că suntem toți conectați prin umanitate și că, la un moment dat, fiecare dintre noi ar putea avea nevoie de un gest simplu, dar profund, de ajutor. Un adevărat îndemn la a face bine, videoclipul subliniază importanța păstrării compasiunii și înțelegerii în societate.

    Sursa video: Alexandru Emil Marchis / Radar.Bacau.Evenimente

    Axa Rutieră Strategică 3: Un salt semnificativ în infrastructura rutieră a județului Bacău

    Într-o declarație recentă, președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a anunțat finalizarea cu succes a lucrărilor la Axa Rutieră Strategică 3, un proiect ambițios ce a avut un impact major asupra infrastructurii rutiere a județului Bacău. Acest proiect, care se întinde pe o lungime de 95 de kilometri și traversează 11 comune, a fost planificat și propus pentru finanțare încă din 2015, sub conducerea președintelui Dragos Benea și a vicepreședintelui Ionel Floroiu.

    Investiția, vitală pentru zona de est a județului, a fost implementată și cofinanțată de către Consiliul Județean Bacău, având o valoare totală de aproximativ 46 de milioane de euro. Finanțarea a fost asigurată în proporție de 95% prin Programul Operațional Regional 2014-2020, marcând astfel o colaborare eficientă între administrația locală și resursele europene disponibile.

    Pentru a facilita execuția lucrărilor, tronsonul a fost împărțit în trei loturi distincte:

    • LOT 1 – DJ 207D (limită judeţ Neamţ – Traian – DN2F) cu o lungime de 22.2 km.
    • LOT 2 – DJ 241 (limita județ Vrancea – Podu Turcului – Izvoru Berheciului) ce măsoară 58.3 km.
    • LOT 3 – DJ 241A (Izvoru Berheciului- Secuieni) având o lungime de 13.8 km.

    Prin cifre, impactul acestui proiect este impresionant și reflectă eforturile depuse pentru modernizarea infrastructurii rutiere din regiune. Lucrările executate includ:

    • Refacerea sistemului rutier existent pe 95 km de drum.
    • Înlocuirea a 187 de podețe și decolmatarea a 91 de podețe existente.
    • Reabilitarea a 17 poduri cu infrastructura și suprastructura.
    • Execuția a 106.927 de metri de șanțuri și rigole.
    • Montarea a 56.711 metri de parapet de protecție.
    • Realizarea a 210 km de marcaje rutiere.
    • Montarea a 3.897 de indicatoare rutiere.

    Obiectivul general al proiectului este de a asigura o cale rutieră modernă pentru locuitorii comunelor Dămienești, Negri, Prăjeşti, Traian, Secuieni, Izvoru Berheciului, Colonești, Răchitoasa, Motoşeni, Glăvăneşti și Podu Turcului, precum și pentru cei aflați în tranzit spre județele învecinate. În mod evident, această investiție a fost concepută și implementată pentru a stimula dezvoltarea socio-economică a zonei de est a județului Bacău.

    Finalizarea cu succes a Axa Rutieră Strategică 3 reprezintă un pas semnificativ înainte pentru comunitățile locale și pentru întreaga regiune, deschizând noi oportunități și contribuind la creșterea calității vieții în această parte a țării.

    Hai la Târgul de Crăciun!

      Într-o atmosferă de Crăciun autentică, cu miros de portocale și scorțișoară, câțiva artizani locali talentați s-au strâns pentru a oferi băcăuanilor variante de cadouri handmade. De la jucării, la lumânări, ceramică, podoabe de brad, mici decorațiuni și bijuterii, poți găsi oricând o variantă de cadou potrivită oricui.

      „Așteptăm toți iubitorii de frumos și autentic din Bacău la Bacău – Târg de Crăciun în atelier. Pe str. Ioniță Sandu Sturza nr. 102, sâmbătă și duminică 9 și 10 decembrie, între orele 11-18.”

      Cum faci față depresiei de sărbători

      În ciuda bucuriei festive care însoțește sărbătorile de iarnă, această perioadă a anului poate aduce și sentimente de singurătate, izolare, durere, anxietate și tristețe. Chiar și oamenii care iubesc sărbătorile pot trece prin astfel de stări în acest sezon aglomerat – în special în lunile noiembrie și decembrie.
      Aceste stări depresive pot fi cauzate de mai mulți factori: stres crescut și oboseală, așteptări nerealiste, supracomercializare și incapacitatea de a te conecta cu cei dragi.
      Despre cum apare anxietatea în jurul sărbătorilor, hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, afirmă: “Cultura noastră și așteptările prea mari, la care se adaugă feed-ul din social media plin de imagini de sărbătoari și oameni fericiți, cadouri, zâmbete și voie bună ne fac să credem că toți din jurul nostru sunt mai iubiți și împliniți alături de familie și persona iubită, în timp ce noi nu ne regăsim în acest ”peisaj perfect”.”

      Presiunea de a crea sărbători perfecte și compararea cu ceilalți care par să se bucure de această perioadă pot duce la sentimente de inadecvare sau izolare. Cheltuielile mari pentru cadouri, decoruri și alte activități pot amplifica îngrijorarea financiară. De asemenea, unii oameni pot resimți tristețe sau depresie din cauza amintirilor dureroase legate de această perioadă sau din cauza pierderilor personale.

      Simptomele stresului și depresiei în timpul sărbătorilor pot varia, incluzând sentimente persistente de tristețe sau disperare, izolare socială, iritabilitate crescută, tulburări de somn și schimbări în apetit. Aceste simptome pot afecta în mod semnificativ calitatea vieții în această perioadă festivă.
      Există însă modalități eficiente de a gestiona aceste stări. Stabilirea unor așteptări realiste, planificarea și organizarea, dar și stabilirea unor limite sănătoase sunt pași importanți în gestionarea stresului și anxietății. Comunicarea deschisă cu cei dragi sau cu un specialist în sănătate mintală și menținerea unei rutine sănătoase pot contribui, de asemenea, la gestionarea acestor emoții.

      Modalități de gestionare a stresului și anxietății în timpul sărbătorilor:
      · Stabilește așteptări realiste: Încearcă să nu te agăți de ideea nerealistă de a avea „sărbătorile perfecte”. Viața reală nu seamănă, aproape fără excepție, cu reclamele. A avea așteptări mari de la perioada vacanței doar pune o presiune suplimentară asupra ta și asupra oamenilor din jurul tău.
      · Planifică și organizează: Stabilește un buget pentru sărbători și începe cumpărăturile din timp, astfel încât să nu cumperi în grabă și impulsiv. Cumpărăturile online te pot ajuta să eviți aglomerația și să reziști tentației de a cumpăra în panică.
      · Să nu îți fie teamă să spui nu: Nu te suprasolicita cu evenimente sociale. Ține cont de propriile nevoi și alegi doar activități care te încarcă cu energie.
      · Limitează presiunea social media: Dacă observi că ceea ce vezi publicat pe rețele de socializare îți creează stări de anxietate și nemulțumire, limitează timpul pe care îl petreci online.
      · Menține o rutină sănătoasă: Exercițiile fizice regulate, alimentația echilibrată și somnul adecvat pot contribui la o stare de bine.

      “Nebunia cu petrecerile, cadourile, cumpărăturile sau condițiile sociale în perioada sărbătorilor pot duce la depresii. Amintește-ți de adevăratul sens al sărbătorilor. Nu lua lucrurile prea în serios și reamintește-ți că această perioadă a anului este despre liniște, dragoste, bucurie și despre un timp minunat cu cei dragi”, recomandă Eugen Popa.
      Eugen Popa este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei s-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală Occidentale (Hipnoză, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă) cât și Orientale (Meditație, Yoga, Spiritualitate), fiind astăzi un trainer holistic în toată puterea cuvântului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni.

       Încep evenimentele dedicate sărbătorii Crăciunului în județul Bacău

        Luna decembrie este și luna marilor sărbători ale iernii, care încep cu Ziua Națională a României și se termină cu alte trei mari evenimente: Sfântul Nicolae, Crăciunul și Anul Nou.

        Toate acestea au ca scop promovarea valorilor spirituale și tradițiilor naționale, prin spectacole, concerte, colinde și urări organizate de autoritățile și instituțiile publice locale și județene, în parteneriat cu antreprenori și firme de profil.

        Iată câteva dintre aceste evenimente dedicate sărbătorii Crăciunului, care vor avea loc în această lună, în județul Bacău:

        Municipiul Moinești

        În perioada 11 – 24 decembrie 2023, în Parcul Central al orașului, Târgul de Crăciun ,,Magia Sărbătorilor de iarnă”, cu produse tradiționale specifice zonei.

        Comuna Ghimeș-Făget

        În perioada 16 – 17 decembrie 2023, în incinta Casei de Cultură din comuna Ghimeș-Făget, între orele 11:00 – 19:00, a VI-a ediție a Târgului de Crăciun al Gospodăriilor de Produse Montane. Două zile care aduc laolaltă, roadele strădaniei producătorilor iscusiți de bunătăți locale de pe Valea Muntelui, armonizate de colinde și spectacole autentice locale. În cadrul evenimentului, are loc, obișnuita ,,Expoziție – Concurs de împodobit brazi” cu decorațiuni lucrate manual și obiecte artizanale.

        Orașul Comănești

        În zilele de 15 decembrie (ora 18. 00), 16 decembrie (ora 18. 00), 17 decembrie (ora 17. 00) și 20 decembrie 2023 (ora 17. 00), la Centrul de Agrement ,,Trotuș – Ionuț Iftimoaie”, Seri de colinde și spectacole de Crăciun;

        Joi, 21 decembrie 2023, la Centrul de Agrement ,,Trotuș – Ionuț Iftimoaie”, cu începere de la ora 10. 00, Festivalul de Colinde ,,Florile Dalbe”, ediția a XVIII-a.

        Orașul Dărmănești

        În zilele de sâmbătă, 16 decembrie și duminică, 17 decembrie 2023, în Piațeta din fața Primăriei orașului, Târgul de Crăciun ,,O sărbătoare a magiei și a tradițiilor”, care marchează începutul sărbătorilor dr iarnă.

        Orașul Târgu-Ocna

        În prima și a doua parte a lunii decembrie, în Piațeta ,,Regina Maria” din centrul orașului, are loc, Târgul de Crăciun de la Târgu-Ocna, cu prezentare și vânzare de produse ale mai multor antreprenori și producători locali, cadouri muzicale și multe alte surprize.

        Municipiul Onești

        Duminică, 24 decembrie 2023, ora 17. 00, Festivalul ,,Datini și Obiceiuri Strămoșești”. Pe scena din Piața Catedralei, trupele de colindători vor vesti Nașterea lui Hristos.

        Municipiul Bacău

        Duminică, 10 decembrie 2023, ora 11. 00, Concert de colinde ,,Iisus, bine-ai venit!”, Parohia „Invierea Domnului”, cu Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Busuiocul”, Corala cântăreților bisericești a Protopopiatului Bacău și Ceata lui Năstase;

        Vineri, 15 decembrie 2023, ora 17. 00, Spectacol extraordinar de colinde, datini și obiceiuri ,,La Bacău, de sărbători”, Teatrul de Vară ,,Radu Beligan”, concert organizat de Consiliului Județean Bacău, Primăria Municipiului Bacău și Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Busuiocul” din Bacău;

        Luni, 18 decembrie 2023, ora 19. 00, Concert de colinde cu Paula Seling – ,,Magic”, Teatrul de vară ,,Radu Beligan”. Paula Seling vă așteaptă cu un spectacol special, cu multe colinde, cântece de Crăciun și melodii îndrăgite;

        Miercuri, 20 decembrie 2023, spectacolul ,,Crăciun Vienez”, Teatrul de vară ,,Radu Beligan”. Și anul acesta, valsurile vieneze vin să completeze atmosfera magică a Crăciunului. Spectacolul este susținut de ,,Wiener Weihnachten Orchestra” și dirijorul Miran Vaupotić și este parte a unui turneu national;

        Vineri, 22 decembrie, ora 18. 00, Concert extraordinar Paul Surugiu-Fuego Band – ,Am suflet de Crăciun”, Teatrul de vară ,,Radu Beligan”. În stilul său caracteristic, Paul Surugiu propune publicului o serie întreagă de trăiri, surprize, momente pline de umor, dar și de amintiri.

        Mențiuni: Întrucât sunt posibile modificări în programul evenimentelor, vă rugăm să accesați și site-urile autorităților locale și județene ale localităților mai sus prezentate. Acest calendar va fi actualizat în funcție de informațiile care ne vor parveni ulterior. Pentru bilete la concerte, accesați și site-ul https://www.iabilet.ro/bilete-bacau. După Sărbătorile Crăciunului, vom reveni cu noi informații despre evenimentele dedicate Anului Nou, în județul Bacău.

        Romulus-Dan BUSNEA

        Garda de Mediu Bacău intervine într-un caz de poluare accidentală cu produs petrolier

          Zilele trecute, Garda Națională de Mediu Bacău a fost alertată cu privire la o situație de poluare accidentală în zona cunoscută sub numele de Schela Moinești. Conform comunicatului emis, s-a constatat că un amestec de apă sărată cu țiței a contaminat o pășune din această regiune, provocând un incident ecologic de amploare.

          Poluarea a avut la bază coroziunea avansată a conductei de transport a amestecului, proprietatea aceluiași agent economic responsabil și pentru extracția de țiței în zona respectivă. Aproximativ 10 metri cubi de produs petrolier au fost eliberați, acoperind o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați de teren.

          Comisarii de mediu au luat măsuri pentru a stopa fenomenul de poluare și pentru a demara procesul de ecologizare a zonei afectate.

          Pentru a sancționa responsabilul direct al incidentului ecologic, Garda de Mediu a aplicat două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 40.000 de lei. Aceasta reprezintă o măsură menită să tragă la răspundere agentul economic vinovat și să servească ca avertisment pentru alți operatori economici care gestionează substanțe periculoase.
          Este important de subliniat că Garda de Mediu are puterea de a dispune încetarea și/sau suspendarea activităților care pun în pericol sănătatea publică sau care depășesc limitele admise ale concentrațiilor de poluanți stabilite de legislația în vigoare. Astfel, aceasta acționează ca un garant al echilibrului între dezvoltarea economică și protecția mediului înconjurător.

          Zilele trecute, Garda Națională de Mediu Bacău a fost alertată cu privire la o situație de poluare accidentală în zona cunoscută sub numele de Schela Moinești. Conform comunicatului emis, s-a constatat că un amestec de apă sărată cu țiței a contaminat o pășune din această regiune, provocând un incident ecologic de amploare.

          Poluarea a avut la bază coroziunea avansată a conductei de transport a amestecului, proprietatea aceluiași agent economic responsabil și pentru extracția de țiței în zona respectivă. Aproximativ 10 metri cubi de produs petrolier au fost eliberați, acoperind o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați de teren.
          Comisarii de mediu au luat măsuri pentru a stopa fenomenul de poluare și pentru a demara procesul de ecologizare a zonei afectate.

          Pentru a sancționa responsabilul direct al incidentului ecologic, Garda de Mediu a aplicat două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 40.000 de lei. Aceasta reprezintă o măsură menită să tragă la răspundere agentul economic vinovat și să servească ca avertisment pentru alți operatori economici care gestionează substanțe periculoase.
          Este important de subliniat că Garda de Mediu are puterea de a dispune încetarea și/sau suspendarea activităților care pun în pericol sănătatea publică sau care depășesc limitele admise ale concentrațiilor de poluanți stabilite de legislația în vigoare. Astfel, aceasta acționează ca un garant al echilibrului între dezvoltarea economică și protecția mediului înconjurător.

          Ce și cât mai exportă județul Bacău

          Luna iulie 2023 a adus cu sine cifre semnificative pentru comerțul exterior al județului Bacău, reflectând tendințe îngrijorătoare și presiuni asupra sectorului. Datele statistice relevă o scădere a volumului exporturilor, o creștere a importurilor și, în final, un sold negativ al balanței comerciale.

          În luna iulie 2023, volumul exporturilor a fost de 81.683 mii Euro FOB, înregistrând o scădere de 7,8% față de aceeași perioadă a anului 2022 și de 6,8% față de luna anterioară. Această evoluție descendentă este dublată de o reducere de 2,5% a exporturilor în primele 7 luni ale anului 2023 comparativ cu aceeași perioadă din 2022, ajungând la 614.423 mii Euro FOB.

          Analizând structura exporturilor, secțiunea „materii textile și articole din acestea” domină, contribuind cu 21,2%, urmată de „mașini și dispozitive mecanice; mașini, aparate și echipamente electrice” (14,2%) și „materiale plastice, cauciuc și articole din acestea” (13,3%). Aceasta sugerează o schimbare a compoziției exporturilor, posibil influențată de condițiile de piață sau cererea globală.

          Pe de altă parte, volumul importurilor în iulie 2023 a fost de 123.499 mii Euro FOB, înregistrând o scădere semnificativă de 22,8% față de aceeași perioadă a anului precedent, dar în creștere cu 12,8% față de luna anterioară. Cele mai mari ponderi în totalul importurilor sunt deținute de „mașini și dispozitive mecanice; mașini, aparate și echipamente electrice” (21,8%), „metale comune și articole din acestea” (19,5%) și „mărfuri și produse diverse” (9,4%).

          Cu toate acestea, soldul balanței comerciale externe în iulie 2023 este negativ, situându-se la -41.816 mii Euro, iar în primele 7 luni ale anului a ajuns la -208.269 mii Euro. Acest rezultat indică o vulnerabilitate crescută a economiei județului în contextul comerțului internațional.

          Un aspect preocupant este și gradul de acoperire a importurilor cu exporturi (FOB/CIF), care a scăzut la 74,7% în primele 7 luni ale anului 2023, în comparație cu 77,9% înregistrat la nivel național. Acest declin sugerează o presiune asupra balanței comerciale, iar deciziile strategice și politicile economice ar trebui reevaluate pentru a stimula exporturile și a echilibra deficitul comercial.

          Adevărate ,,embleme-culori”, vizitatoarele Slănicului farmecă privirile observatorilor

          Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași și Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Balga” din Cluj-Napoca), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare și a promovat-o în chip strălucit.

          În fapt, un  jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.

          Serialul poate fi urmărit și pe site-ul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), pe site-ul www.turism-bacau.ro.

          În acest episod: ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 4, Anul X, Marți, 3 iulie 1912.

          Din sumarul acestui număr: ziarul revine iarăși, cu o întrebare retorică ce dă chiar titlul unui articol de pe prima pagină: ,,De ce iubim Slănicul?”; cu ironie, din fuga creionului, sunt reluate trei fraze care promovează stațiunile românești, în detrimentul celor din străinătate; presa națională despre ,,Curierul Slănicului Moldova”; o altă poveste a lui Nicolae Gane este publicată în premieră, în paginile ziarului; despre stațiunile românești, în fruntea cărora se află Slănicul Moldovei; informații importante pentru vizitatorii stațiunii, dar și pentru slăniceni; încă un nume important aflat pe lista vizitatorilor stațiunii.

          ,,De ce iubim Slănicul?” este o întrebare retorică și titlul unui articol care a mai fost publicat, dacă bine îmi aduc aminte, dar oricum, pare unul îmbunătățit și mereu de actualitate, menit să promoveze pe tot timpul sezonului, stațiunea Slănic-Moldova. Încă de la începutul articolului, autorul prezintă argumentele pentru care stațiunea este cea mai vizitată din întreaga țară și care poate rivaliza cu stațiunile similare din străinătate: ,,În primul rând, Slănicul nu numai că este situat în centrul țării, dar este atât un centru apropiat pentru țările învecinate, cât și pentru cele din Balcani. Pe lângă aceasta se mai adaugă și celelalte avantaje: beneficiile izvoarelor minerale, ieftinătatea traiului, distracțiile nenumărate, administrația excelentă care mulțumește pe fiecare vizitator în parte, ca și frumusețea pitorească a împrejurimilor sale. Toate acestea atrag lumea la Slănic, astfel că el rămâne cel mai însemnat centru de repaus și de sănătate pe tot timpul verii”.

          Nu lipsește nici prezentarea vieții boeme și variate din stațiune, care te face să te simți ca într-un mare oraș apusean: ,,Aici e lume din toate categoriile sociale: intelectuali și rentieri, mari agricultori și mari industriași, funcționari superiori, militari, profesori, medici, magistrați și natural, toți cu familiile lor. Ca și la oraș, moda e în plină floare aici. Când stai să privești întregul noian de vizitatori adunați în timpul mesei, sau în parc, te fascinează varietatea nespusă a hainelor în fele de fel de culori, asortate pentru gingașul buchet al doamnelor și domnișoarelor. Aceste `embleme-culori` par a fi simbolul tuturor gingășiilor și duioșiilor atât de firești frumoaselor vizitatoare, care farmecă privirile observatorului… Și iată că `frumosul și sublimul` se întrec unul pe altul, căci privirea spectatorului e fermecată atât de frumusețile pitorești de nedescris ale acestei localități, cât și de drăgălășia și voioșia tinerelor și frumoaselor vizitatoare. Și viața pare a fi fericită… Pentru moment, uiți de toate grijile și nevoile zilnice și participi cu sufletul înviorat de aerul de sănătate și vigoare, la numeroase distracții și petreceri, care nu încetează…, decât doar în timpul consacrat somnului”. Și, fraza care încheie articolul: ,,Și cine a sorbit o singură dată aceste nespuse plăceri, cine și-a înviorat sufletul o singură dată într-un singur sezon de vară în această regeneratoare stațiune, acela nu mai poate uita fericitele momente de repausare și desigur că nu se mai îndreaptă în timpul verii în altă parte, decât la Slănicul Moldovei”.

          Și pentru că mi se derulează în fața ochilor atmosfera boemă a Slănicului din acea vreme, când vizitatoarele stațiunii aduceau un plus de frumusețe și strălucire locului, atât prin toaletele etalate, cât și prin duioșia, delicatețea și gingășia pe care le afișau în public, am să vă prezint ceva relevant cu privire la moda și atitudinea femeilor de pe la 1910 (nu prea departe de 1912), pe care le-am găsit în căutările mele: ,,La începutul secolului XX emblema modernului este privirea ce inspiră fragilitate. Femeia fragilă e aproape imaterială, spre exaltarea privitorului. Apare un alt standard al corpului feminin, ce conturează forma literei `S`: bustul scos în evidenţă, talia subţire, obţinută cu ajutorul unui corset şi fusta-clopot. Se poartă pălăriile împodobite sau alte accesorii de păr, pantofii cu toc jos şi evantaiele. Apoi se renunţă treptat la corsete, iar hainele devin mai confortabile. Apare stilul de rochie `Princess`, dar numai pentru scurt timp, deoarece aceasta nu putea fi purtată decât de femeile slabe. În 1910 sunt în vogă rochiile mai strâmte şi bluzele largi, cu decolteu rotund şi mâneci stil kimono. Sunt la modă hainele sport. Apare bolero-ul. Părul se purta în stil francez: coc înalt, cu o pălărie micuţă, împodobită cu pene” (Elisa Maxim, articolul ,,Scurtă istorie a modei feminine în secolele XX-XXI”, la https://artout.ro/reviste/blog/scurta-istorie-a-modei-feminine-in-secolele-xx-xxi/).

          ,,Un adevăr banal” este titlul articolului (reluat cu accente mai grave dar și cu subtile ironii), în care, în doar câteva fraze este exprimată o realitate trăită, caracteristică felului de a fi al românilor de atunci, similar, fără doar și poate, multora dintre noi și astăzi: ,, Noi, românii, suntem foarte pretenţioşi, acesta e un adevăr banal. Dar mai e ceva. Cerem mult şi în schimb oferim puţin. Nu ne ducem în cutare staţiune balneară din ţară, fiindcă am auzit că e scump traiul, dar cheltuim mii de lei pentru ca să ne întoarcem în schimb, bolnavi de stomac, din pricina mâncărurilor din străinătate. Părem supăraţi că ni se dă o cură serioasă, pe care o găsim imposibilă, grea de urmat, dar nici nu crîcnim de pildă, la Vichy, unde suntem siliți să mâncăm mâncări de morcovi şi numai de morcovi. Nu găsim că e rău, nici măcar că e plictisitor să stai toată ziua cu mâna în pungă în străinătate, dar devenim posaci și ne târguim până la un ban când e vorba să-l lăsăm în țară. Şi apoi, culmea, tot noi exclamăm cu o adorabilă naivitate: `cum vrei să fie progres când stațiunile noastre balneare sunt date uitării, când banii noştri se ducd peste hotare!`” E până la urmă, un fel de promovare constantă a stațiunilor românești, în detrimentul celor din străinătate, acesta fiind și motivul pentru care astfel de materiale sunt reluate periodioc.

          În acest număr apare publicat un nou articol al unui ziar din țară, care elogiază ,,Curierul Slănicului Moldova”, de altfel și singurul dintr-o stațiune românească. Este vorba de ziarul bucureștean ,,Critica”, din care o să reprocuc cele mai elocvente pasaje: ,,(…) Cu mijloace modeste, dar cu o putere de muncă și o voință caracteristice oamenilor inteligenți și hotărâți, dl Miereanu (fondatorul și redactorul publicației slănicene, n. a.) a reușit în cursul acestor zece ani de la reapariție să facă din `Curierul Slănicului`, o gazetă dintre cele mai populare și mai iubite, care să fie cercetată de toată lumea care urmărește progresul stațiunilor balneare și balneoclimaterice. În `Curierul Slănicului`, pe lângă dările de seamă din serate și serbări, articolele științifice referitoare la eficacitatea apelor de la Slănic, s-au înregistrat an de an, progresele realizate de Slănicul din Moldova, s-au semnalat relele și s-au arătat căile și mijloacele cele mai proprii pentru remedierea lor. Toate acestea au fost redate în articole cât mai perfect alcătuite, întrucât se știe că dl Miereanu este un ziarist erudit și cu multă pricepere, care face cinste presei românești. Noi îl felicităm din toată inima pentru munca și stăruința depusă și îi dorim, în mod sincer, succese tot mai mari și mai frumoase și de aici înainte”.

          O nouă poveste semnată de Nicolae Gane este publicată în premieră în acest ziar. Ea se numește ,,O partidă de biliard a lui Cuza-Vodă”, iar acțiunea se desfășoară la Hotel ,,Petersburg”, primul hotel care a apărut în Iași, situat pe spațiul verde din fața Palatului Culturii de astazi. Pe o placă pusă aici în 1968 era inscripționat următorul text: ,,Pe acest loc, unde se afla Hotel `Petrsburg` a avut loc,  în ziua de 17 martie/8 aprilie 1848, Adunarea populară a revoluționarilor din Moldova, cea care a dat semnalul revoluției burghezo-democrate din Țările Române”.  În cafeneaua hotelului, ,,cea mai de căpetenie pe acea vreme” se adunau de obicei, mulți oameni de seamă, care jucau șah sau biliard până noaptea târziu. Printre aceștia se afla și domnitorul A. I. Cuza, care înainte de a-și strămuta reședința sa cu totul la București se plimba deseori, până noaptea târziu pe ulițele Iașiului (acestea se petreceau înainte de alegerea sa ca domn al Țării Românești și implicit, ca domnitor al Principatelor Unite și al statului național România).

           

          Povestea lui N. Gane, spune că, într-o seară de iarnă, pe la ora 23.00, domnitorul Cuza poposi în cafeneaua hotelului, unde nu mai erau decât vreo două-trei bătrânice, care aproape dormitau în fața unui joc de domino. Marcherul de aici (persoană care marchează punctele câștigate la joc, în special la billiard, conform DEX), îl salută cu respect pe Cuza-Vodă, care, după ce se lămuri că nu are cu cine juca din sala aproape goală, îl întrebă dacă dorește să joace cu el. După ce marcherul fu onorat de propunere, domnitorul, căruia nu-i plăcea să joace pe nimica, stabili miza la trei galbeni. Marcherul a spus că nu are o asemenea sumă, iar Cuza, mai păciuitor, i-a propus acestuia să bea trei pahare cu apă dacă va pierde partida: ,,Marcherul rămase câteva secunde cu gura căscată și, cu toate că pariul îi surâse pe deoparte, pe de alta se putea vedea bine că are o mare groază pentru apă. Dar nu avea încotro și primi propunerea lui Vodă. Jucară partida de carambolaș și Cuza câștigă”. Pe atunci, paharul în care se servea ceaiul sau apa, era de exact o litră veche, adică un sfert de litru. Și uite așa, îm timp ce Cuza își servea tacticos cafeaua, marcherul, înghesuit de situație, fu nevoit să bea toate cele trei pahare cu apă, pline ochi. Când sfârși paharul și pariul, marcherul se grăbi să iasă repede din sală, dar Cuza nu îl lăsă, ci îi spuse că vor mai juca încă o partidă, `pour la dames`, adică pentru bătrânicele din sală! Marcherului îi mai veni inima la loc, atunci când află că în cazul pierderii partidei nu-i va mai datora nimic lui Cuza, ci dimpotrivă, în cazul câștigării acesteia va primi cei trei zimțișori (galbeni). Dar să-i lăsăm finalul povestirii, autorului: ,,La aceste vorbe, omul se mai linişti şi reluând tacul  în mână, jucă cu Vodă a doua partidă, pe care o câștigă repede, deoarece Cuza nu mai bătea bilele decât spre a nu mai face niciodată carambol. Cei trei galbeni fură imediat numărați pe banda biliardului, iar marcherul se jură a doua zi în faţa tuturor, cărora le povestea pariul, că nu va mai juca cât va trăi, cu nimeni pe băutură de apă”.

          Fiind în luna lui Cuptor, ziarul propovăduiește binefacerile băilor și vilegiaturii, salutând apariția de noi stațiuni balneare și climatice cu ale lor ape minerale: ,,Până la un timp, nimeni nu se interesa de toate acestea binefăcătoare ape minerale sau termale. Grație inițiativei particulare și ajutorului dat de stat, acele ape au fost captate cu timpul, izvoarele s-au făcut proprii necesităților, hoteluri superbe și vile mărețe s-au construit în prejma lor și azi, mii de suferinzi aleargă plini de încredere să-și caute sănătatea zdruncinată. Pe lângă acestea, apa rece și aerul curat al munților aduc, de asemenea, mult folos celor care au corpul obosit și nervii slăbiți de munca excesivă dintr-un an întreg. În fruntea cestora se află Slănicul Moldovei, cu admirabilele ei surse de ape diuretice, purgative, alcaline, feruginoase et. Instalațiile de hidroterapie și inhalații întrec în perfecțiune chiar și pe unele din străinătate. Pitoreştile poziţii din Slănicul Moldovei, cu brazii seculari și cu aerul său curat, unite cu eficacitatea apelor acestei localităţi, ar trebui să atragă mai multă lume și să fie mai bine preţuite de locuitorii acestei ţări” (articolul ,,Băile noastre”).

          Printre informațiile din acest număr, se numără câteva de mare interes: Direcția Căilor Ferate a făcut cunoscut Epitropiei Iași că a luat dispoziția de a se atașa zilnic un vagon de clasa a I-a sau a II-a, dus și întors, la trenul Iași – Târgu-Ocna, care pleacă din Iași la ora 9. 05 și din Tg. Ocna, la 11. 13. ,,Nu se poate atașa un vagon de clasa a I-a și unul de a II-a, din cauză că tonajul trenului nu permite. S-a dispus ca acest vagon direct să nu fie ocupat decât de călătorii cu destinația Târgu-Ocna (pentru Slănic-Moldova)”; în stațiune își face apariția un mare număr de ofițeri  pentru o serie de cercetări topografice, care făceau parte din Statul Major al Corpului III Armată, unitate participantă la acțiunile militare pe frontul românesc, pe toată perioada războiului, între 27 august 1916 – 11 noiembrie 1918; pentru vizitatorii Slănicului se prezintă o ocazie rară, aceea de a cumpăra, în condiții avantajoase, Vila ,,Flora”, compusă din trei corpuri de clădire, vilă care se vinde complet mobilată; muncitorul Ivan Borolenka, de la serviciul forestier al companiei Goetz & Co., lucrând în pădurea Slănicului din apropierea muntelui ,,Dobru”, a fost pus la pământ de un copac prăbușit asupra lui și a murit în drum spre spital.

          Mai descoperim printre vizitatorii Slănicului și pe generalul Alexandru Budișteanu (1836 – 1919), fost aghiotant al regelui Carol I, prefect de Argeș și senator în două legislaturi.

          El a fost frate cu generalul și omul politic liberal, Constantin Budișteanu. Alexandru Budișteanu este cel care a făcut importante modificări structurale la Conacul Budiștenilor (casa familiei din satul Budeasa, județul Argeș), în 1870, un monument reprezentantiv pentru cultura și patrimoniul județului. Aici sunt îngropați boierii Budișteni și tot aici a fost găzduit în noaptea de 8 spre 9 noiembrie 1714, Regele Carol al XII-lea al Suediei. Prezența sa este consemnată printr-o inscripție aflată la etajul conacului: „Carol XII, regele Suediei, fugărit de vrăjmași, s-a ascuns și odihnit aici” (Alex Vlaicu, articolul ,,Istorie neștiută de la 1700. Regele Suediei, adăpostit într-un conac din Argeș”, publicat pe site-ul adevarul.ro, 09. 06. 2023, la https://adevarul.ro/stil-de-viata/calatorii/istorie-nestiuta-de-la-1700-regele-suediei-2274275.html).

          Mai apar în ziar o poezie dedicată Slănicului, una dintre cele mai frumoase, intitulată ,,Ruga” și prezentată într-un episod anterior, dar și câteva ,,Dușuri rimate”, de data aceasta, ,,Contra Slănicului”, care sună așa: ,,Vreți să știți de ce de-a pururi / Văd întrânsul inamicul? / Soacră-mea era pe ducă / Numai bună s-o ia dricul / Și-n trei luni mi-a înapoiat-o / Soacră zdravănă… Slănicul!”

          Text adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan BUSNEA

          Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.

          Sursa: BCU Iași, BCU Cluj; Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și multe altele.

          Foto: Moda feminină la 1910: Pinterest, la https://ro.pinterest.com/pin/30188259987220564/.

          Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.

          (Va urma)

           

           

          Presiunile Guvernului dau roade: scade numărul de porci din gospodăriile populației

          Presiunea guvernamentală asupra gospodăriilor țărănești din România își face simțite efectele în mod dramatic, mai ales în ceea ce privește creșterea porcilor. Datele statistice pentru primele 9 luni ale anului 2023, furnizate de Direcția Județeană de Statistică din Bacău, dezvăluie o scădere alarmantă a natalității porcine în gospodăriile populatiei, semn că presiunea și reglementările guvernamentale au un impact serios asupra activității agricole tradiționale.

          În această perioadă, s-au născut doar 46.330 de purcei în întregul județ, cu 3.111 mai puțini decât în aceeași perioadă a anului precedent. Cifrele dezvăluie că marea majoritate a acestei scăderi vine din gospodăriile populației, unde numărul de purcei s-a diminuat cu 2.511, în timp ce fermele persoanelor juridice au înregistrat o scădere mai mică, de 600 de capete. Această tendință este cu atât mai îngrijorătoare cu cât, din totalul porcilor născuți, doar 13.016 provin din gospodăriile populației, în timp ce 33.314 au fost în fermele persoanelor juridice.

          Este evident că, în ciuda unei populații care deține mai puțini porci decât fermele, gospodăriile populației înregistrează o scădere semnificativă a natalității porcine. Această situație poate fi interpretată în două moduri: fie oamenii renunță la creșterea porcilor din cauza presiunii și reglementărilor impuse de guvern, fie, într-o revenire la practicile clandestine din trecut, ascund datele reale și cresc porcii în secret.

          Totuși, analiza datelor evidențiază o altă nuanță alarmantă a situației. În timp ce mortalitatea totală a porcinelor pe primele 9 luni a crescut cu 232 de capete față de aceeași perioadă a anului anterior, aceasta este, în principal, atribuită fermele persoanelor juridice, unde pierderile au fost semnificative. În contrast, în gospodăriile populației, mortalitatea a înregistrat o scădere, indicând o posibilă adaptare la condițiile dificile impuse de mediu.

          Bacăul de altădată: Vizita lui Nicolae Ceaușescu la Schela de Foraj Comănești

          «Dialogul tovarășului Nicolae Ceaușescu cu oamenii muncii de pe Valea Trotușului a continuat la SCHELA DE FORAJ COMĂNEȘTI din cadrul Trustului petrolului Moinești.
          La sosire, tovarășul Nicolae Ceaușescu, tovarășa Elena Ceaușescu au fost salutați de tovarășul Virgil Trofin, viceprim-ministru al guvernului, ministrul minelor, petrolului și geologiei, de cadre de conducere ale Direcției Generale Autonome a Petrolului și Gazelor, Trustului petrolului Moinești și Institutului de cercetări petroliere din Câmpina. Miile de muncitori petroliști din zona Moinești — Comănești, prin puternice aplauze și ovății, și-au exprimat bucuria de a-i primi în mijlocul lor pe secretarul general al partidului, dând glas sentimentelor lor de prețuire, de adânc respect și recunoștință.

          Adresându-se celor prezenți, tovarășul Nicolae Ceaușescu a transmis tuturor petroliștilor un călduros salut și le-a urat noi și importante succese în activitatea pe care o desfășoară, multă sănătate și fericire. Mulțimea ovaționează îndelung pentru partid, pentru secretarul său general, scandând cu însuflețire „Ceaușescu — petroliștii”.

          În fața unor grafice și panouri, secretarului general al partidului i-au fost prezentate date privind activitatea de extracție, foraj și cercetare pe care o desfășoară Trustul petrolului Moinești pe raza mai multor județe, evoluția producției de țiței, gaze și gazolină, rezultatele obținute în îndeplinirea planului cincinal 1976—1980. Arătând că Schela de foraj Comănești se află în primul an de activitate, gazdele relevă modul în care ea va contribui la îndeplinirea sarcinilor ce revin industriei petroliere în dezvoltarea bazei energetice a țării, potrivit obiectivelor stabilite de cel de-al XII-lea Congres al partidului.

          Semnificativ pentru evoluția producției de țiței, gaze și gazolină realizată în zona de activitate a trustului este și faptul că în ultimii ani, aici, ca și în alte zone petrolifere ale țării, a crescut considerabil activitatea de foraj de medie și, îndeosebi, de mare adâncime. Gazdele au raportat secretarului general al partidului că petroliștii de aici și-au îndeplinit sarcinile de plan la producția globală încă din luna iulie a acestui an.

          Apreciind rezultatele obținute, tovarășul Nicolae Ceaușescu a recomandat să se continue activitatea cercetării geologice la medie și mare adâncime, dar, în același timp, să se acorde o atenție sporită și zăcămintelor vechi la mică adâncime, asigurându-se astfel creșterea gradului de recuperare a țițeiului din zăcământ.

          La sfârșitul vizitei la Schela de foraj Comănești, tovarășul Nicolae Ceaușescu a asistat la o demonstrație de lucru a unei brigăzi de intervenție cu o instalație românească.

          La încheierea întâlnirii cu petroliștii, tovarășul Nicolae Ceaușescu a discutat cu numeroși muncitori aflați aici. Aceștia i-au mulțumit secretarului general al partidului pentru onoarea de a-i vizita în orașul lor, pentru grija deosebită pe care o manifestă în vederea îmbunătățirii continue a condițiilor de muncă și viață». (Scânteia, 25 septembrie 1980)

          Dinamica demografică în județul Bacău. Sporul natural se menține negativ

            Luna septembrie 2023 și primele nouă luni ale anului aduc schimbări semnificative în dinamica demografică a județului Bacău, reflectând o varietate de aspecte, de la natalitate la mortalitate și evenimente sociale.

            În luna septembrie 2023, s-au înregistrat 434 de nou-născuți vii în județul Bacău, în scădere față de aceeași perioadă a anului precedent, când au fost consemnați 467. Numărul de decese a fost de 590, indicând o scădere semnificativă față de 685 în septembrie 2022. Astfel, sporul natural pentru această lună a fost negativ, situându-se la -153.

            De asemenea, remarcată este și scăderea numărului de căsătorii în septembrie 2023, ajungând la 410, în comparație cu 444 în aceeași perioadă a anului trecut.

            Numărul divorțurilor a crescut ușor de la 4 la 5, în timp ce decesele sub un an au scăzut de la 2 la 1.
            Analizând datele pe primele nouă luni ale anului, observăm o scădere generală a natalității și mortalității. În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2023, numărul de nou-născuți vii a fost de 3.627, comparativ cu 4.383 în aceeași perioadă a anului anterior. De asemenea, s-au înregistrat 6.100 de decese, în scădere de la 6.891 în 2022. Astfel, sporul natural rămâne negativ, situându-se la -2.473.

            În ceea ce privește căsătoriile și divorțurile, se observă o tendință constantă. Numărul căsătoriilor a scăzut de la 3.345 în 2022 la 3.003 în 2023, în timp ce divorțurile s-au menținut la un nivel relativ constant, cu 614 în acest an comparativ cu 664 în 2022.

            De asemenea, decesele sub un an au rămas la același nivel redus de 2 în ambele perioade.

            Lacul Galbeni: O bijuterie naturală și energetică la poarta Bacăului

              Lacul Galbeni, situat la confluența râului Bistrița cu râul Siret, reprezintă nu doar o sursă de energie hidroelectrică ci și o oază de biodiversitate, oferind o experiență naturală și recreativă în apropierea municipiului Bacău.

              O istorie ce îmbină forța naturii cu puterea omului: Amenajat în 1983, Lacul Galbeni este rezultatul unui proiect de acumulare hidroenergetică ce deservește UHE Galbeni cu o capacitate de 29.5 MW. Aflat la doar câțiva kilometri de Bacău, lacul se bucură de accesibilitate prin diverse rute, precum DN2, comuna Nicolae Bălcescu sau comuna Letea, oferind un refugiu natural la îndemâna locuitorilor și turiștilor.

              Diversitatea piscicolă: Lacul Galbeni adăpostește o gamă variată de specii piscicole, transformându-l într-un loc preferat al pescarilor. De la crap, caras, plătică și lin, la speciile răpitoare precum somn, avat, știucă, șalău și biban, lacul oferă o experiență diversificată în funcție de sezon și de zona aleasă pentru pescuit.

              Oază ecologică în apropierea orașului: Cu toate acestea, frumusețea naturală a lacului a fost modelată și influențată de intervenția umană și procesele naturale. Primul lac de acumulare pe râul Siret, Lacul Galbeni a suferit un proces de colmatare accentuat. În urma golirii acumulării între anii 2006 și 2011, râul Siret a traversat direct cuveta lacului, antrenând sedimentele acumulate și contribuind la modificarea peisajului.

              Astfel, o parte semnificativă a lacului este acum ocupată de depozite de sedimente, pe care au apărut păduri de plopi și salcii, alături de comunități vegetale de trestie și papură. Acest peisaj oferă un cadru fascinant și oportunități pentru observarea naturii într-un context aparte.

              Impactul uman asupra lacului: În ciuda proceselor naturale, intervenția umană joacă un rol crucial în evoluția lacului. Colmatarea excesivă și golirea acumulării au determinat adâncirea albiei și modificarea compoziției apei. Cu toate acestea, Lacul Galbeni păstrează zone cu adâncimi variate, oferind o varietate de habitate pentru viața acvatică și oportunități recreative.

              Concluzie: Lacul Galbeni rămâne un loc cu multiple fațete, integrând utilitatea energetică cu bogăția naturală și oferind comunității din Bacău și turiștilor oportunități de recreere și observare a naturii. Cu toate că evoluează în timp, lacul reprezintă un exemplu de cum natura și activitatea umană pot coexista și crea un mediu echilibrat. Este important ca gestionarea acestui ecosistem să fie atentă și sustenabilă, pentru a menține frumusețea și funcționalitatea Lacului Galbeni pentru generațiile viitoare.

              Sursa video: Ovidiu Imbrea

              Viața bate filmul

              Miliarde s-au tot scurs (și încă se mai strecoară) printre degetele străvezii ale politicienilor care, vremelnic, au condus „săraca țară bogată”. S-a furat la toate nivelurile, în toate „culorile” și în toate „stilurile”. De trei decenii și ceva. După Revoluție, s-a furat tot ce cădea la mână, mai ales din bârloagele nomenclaturiștilor, mai apoi, din ajutoarele trimise de Occident. În hosul de-atunci, se fura fără „osebire”, asta chemându-se că erai „descurcăreț”. Apoi, vreo zece ani, s-a tot furat, prin privatizări (de fabrici și uzine) sau prin retrocedări (păduri, imobile, terenuri).

              După anii 2000, furtul a devenit … ceva mai organizat, satrapii regionali fiind protejați de puterea de la București, în schimbul șperțului plătit. Parandărăt vârât în valize voluminoase, ca procent din lucrări. A fost epoca cash-ului. Au urmat anii în care evaziunea fiscală, un furt generalizat, a căpătat valori … monumentale. Patronii se furau între ei, iar, în lipsa justiției care șchiopăta în întuneric, rakeții erau folosiți, cel mai adesea, pentru recuperarea „prejudiciilor”, evident în schimbul unei felii din tort.

              Uneori, chiar și polițiștii se insinuau în cauze „fertile”, fiind cei mai destoinici recuperatori ai datoriilor, în procent de 100 la sută, minus comisionul. Zece ani mai târziu, după ce ne-am „integrat”, s-a furat ca la carte, legal, cu acte. Prin urmare, cu banii împumutați mai ușor de-afară, s-au înființat „instituții de stat degeaba”, care au „supt” la greu, devenind adevărate „găuri negre”. S-a furat din fonduri europene, prin proiecte fictive, cu angajați fictivi sau organizându-se evenimente fără participanți și show-uri fără public.

              Însă, cel mai mult s-a furat în pandemie, când, în loc să ne unească un sentiment de solidaritate, în mulți s-a amplificat dorința demonică de înavuțire, căpătuindu-se peste măsură. Dovadă, iată!, un premier (impostor prin definiție) care pe cât de „șters”, de inconsistent era, ca și prezență publică, pe-atât de „vaporoasă” i-a rămas calificarea (nici până astăzi, nimeni, dar absolut nimeni, nereușind, să afle ce studii a izbutit să le încheie. Nici măcar „serviciile”). E trist că de decenii cam toată lumea fură.

              Cum zisa unul mai flecar, de prin popor: „fură primarul, fură prefectul, fură popa, fură negustorul…”. Fură toți și … cam orice. Iar, viața bate filmul. Căci, totul e ca-n imaginarul „Las Fierbinți”, unde prefectul îl blagoslovește pe primarul ce nu s-a dovedit a fi îndeajuns de hoț, zicându-i „ia, bă, cu amândouă mâinile! Umple sacul, ia tot, că vin ăilalți și iau ăia. Să nu mai rămână nimic de furat după noi”. Grav e că hoții nu se mai tem de nimic.

              Nici măcar de riscul de a înfunda pușcăria, bazându-se, cel mai probabil, pe „o lege care să nu-i lege”. Iar dacă, „din nefericire”, ajung la mititica, nu-i bai, stau ascunși în paturi separate, cu lenjerii scrobite, la două zile schimbate, cu tv, internet și telefon la dispoziție (la urma urmei, și gardienii devin coruptibili, în lipsa salariilor care să-i motiveze).

              Până ce trece vremea, chiar și la jumătate din pedeapsă. Iar când ies, papă tot ce-au „agonisit”. Și-atunci, mă-ntreb, ca prostul: oare când se va opri pustiirea. Când vor înțeleg „ei” că datoria unui bun păstor este să-şi tundă oile, nu să le jupoaie.

               

              Chef Dorina Burlacu, originară din Brusturoasa-județul Bacău, a primit medalia de aur pentru cariera profesională din Italia

              Despre Chef Dorina Burlacu publicația noastră a mai scris în ultimii ani, remarcând succesele ei în arta culinară, rezultate pe care le-a obținut prin muncă în Italia. Iar acum, o altă distincție vine să îi întregească activitatea. Este vorba de Medalia de Aur pentru Cariera Profesională, un premiu oferit de către Asociația Italiană a Bucătarilor – Associazione Italiana Cuochi.

              Mai mult decât atât, distincția i-a fost oferită la Biblioteca Senatului Italian chia pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, un motiv în plus de mândrie pentru chef Dorina Burlacu.

              „De la Roma la Reggio Emilia… și apoi Florența în câteva zile! Și iată, așteptându-mă, iată un premiu care mă umple de mândrie: Medalia de Aur a Carierei, acordată de Associazione Italiana Cuochi. În inima Cetății gustului, în cadrul evenimentului anual dedicat excelenței culinare la Spazio Reale din Campi Bisenzio (Firenze), au fost prezentate premiile de carieră promovate de Asociație, care întâmpină peste 3500 de bucătari italieni în întreaga lume, de la San Francisco la Cairo! Chiar dacă am o carieră de 30 de ani în spate, nu mă așteptam la acest premiu, care a fost o surpriză minunată!

              Mă bucur să fiu primul bucătar de origine română care îl primește, în semn de recunoaștere a activității de descoperire în domeniul gătitului! Au fost si doua zile pline de muncă în echipă – cea reprezentată de Emilia Romagna, cu chef @TAG, chef Barbara Lucchi si Chef Cosimo Milanese!”, a notat Dorina Burlacu pe pagina personal de facebook.

              O pisică salvată dintr-un incendiu se aruncă din nou în flăcări pentru a-și salva puii

                Într-un incident cu flăcări puternice, o pisică și-a arătat curajul și loialitatea față de puii săi într-o localitate din Giurgiu.

                Casa unei familii din Stănești a fost cuprinsă de flăcări în noaptea de joi spre vineri, iar intervenția rapidă a pompierilor a fost vitală pentru salvarea vieților nevinovate.

                Purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu, a relatat evenimentul dramatic pentru AGERPRES, subliniind modul incredibil în care o pisică și-a manifestat determinarea de a-și proteja puii.

                În momentul în care casa a fost cuprinsă de fum dens, proprietarele locuinței, două femei în vârstă de 63 și 33 de ani, au reacționat rapid și au chemat ajutorul autorităților. Pompierii de la Detașamentul Giurgiu au ajuns la fața locului cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru a gestiona situația de urgență.

                La sosirea lor, focul se manifesta în podul și la acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați. Femeile au informat că în interiorul locuinței se afla o pisică însoțită de doi pui, care nu reușiseră să iasă la timp. Cu profesionalism și promptitudine, pompierii au intrat în locuința inundată de fum, salvând cu succes pisica.

                Cu toate acestea, momentul inedit al povestirii a avut loc după salvarea inițială. Pisica, fără să țină cont de pericolele la care era expusă, a reușit să revină în casa afectată de incendiu. Refuzând să iasă, ea a lăsat clar înțeles că nu se va opri până nu își va vedea și puii în siguranță.

                Nicoleta Beianu a subliniat sacrificiul neașteptat al pisicii, menționând că aceasta a rămas înăuntru până când cei doi pui ai săi au fost, de asemenea, salvați în siguranță de către pompieri.

                Din nefericire, impactul incendiului a fost evident, cu acoperișul, podul casei și camera cu sobă distruse complet. Încă alte două încăperi au fost afectate de fumul dens.

                În urma analizelor preliminare, se pare că coșul de fum deteriorat a fost cauza probabilă a izbucnirii incendiului, subliniind încă o dată importanța întreținerii regulare a instalațiilor de încălzire și ventilație.

                Această poveste emoționantă din Stănești nu doar că aduce în prim-plan riscurile devastatoare ale incendiilor, ci subliniază și legătura profundă dintre om și animalele sale de companie, care în momente critice pot demonstra un curaj și o devotament remarcabile.

                Doi tineri din Dărmănești, reținuți pentru furt

                  În urma activităţilor desfăşurate de către polițiști privind săvârşirea infracţiunii de furt calificat din imobilul unui localnic, de unde au fost sustrase mai multe bunuri, au fost identificați doi tineri, de 26 și 28 de ani, din orașul Dărmăneşti, bănuiți de comiterea faptei.

                  Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Arestul I.P.J Bacău.

                  Acțiune a polițiștilor din Dărmănești

                    La data de 07 decembrie a.c., în intervale orare diferite, polițiștii din Dărmăneşti au acţionat pentru prevenirea infracţiunilor stradale, menţinerea ordinii şi liniştii publice, prevenirea faptelor cu violenţă, respectarea normelor rutiere şi combaterea comerţului ilicit în târgul săptămânal din localitate.

                    În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 50 de persoane și controlate 24 de autovehicule. Totodată, polițiștii au reținut 4 permise de conducere și au retras un certificat de înmatriculare. Au fost verificați și operatorii economici.

                    Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 12.600 de lei, din care 13 pentru abateri de la regimul rutier.

                    Patrula de poliţie rutieră a depistat pe DN 12 A, un bărbat de 53 de ani, din Dărmăneşti, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv concentraţie 0.12 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a dispus sancționarea contravenţională şi reţinerea permisului de conducere.

                    Patrula de poliţie rutieră a depistat pe DN 12 A, un tânăr de 33 de ani, din orașul Dărmăneşti, în timp ce transporta cu o autoutilitară 5 mc lemn rotund din care doar pentru jumătate de cantitate a prezentat aviz de însoţire. Acesta a refuzat transportul materialului lemnos la Ocolul Silvic, motiv pentru care s-a dispus confiscarea valorică şi sancţionarea contravenţională a acestuia conform Legii 171/2010, fiind dispusă totodată şi reţinerea permisului de conducere pentru nerespectarea dispoziţiilor poliţistului rutier.