29 aprilie 2024
SportFotbal/ Liga a III-a: Aerostar, victorioasă contra Brodocului

Fotbal/ Liga a III-a: Aerostar, victorioasă contra Brodocului

Debut cu dreptul pentru divizionara C Aerostar Bacău în play-out-ul Seriei 1. Vineri, în prima etapă din această a doua fază a campionatului, „aviatorii” s-au impus cu 2-0 pe teren propriu împotriva ultimei clasate, Rapid Brodoc, ca urmare a autogolului lui Ponea (min. 48) și a penalty-ului transformat de Alin Dobre în min. 68.

În formula Ov. Mocanu- Tilibașa, Prențu, Benchea, Bobârnac- Băisan, Telcean (min. 75 T. Antohi), M. Matei, Belciu (min. 55 A. Dobre)- N. Constantinescu (min. 89 I. Huiban), Coroamă (min. 75 Paveliuc), băcăuanii antrenați de Mișu Ionescu și Andrei Vatră au dominat autoritar jocul, irosind mai multe situații de gol. În rândul ratărilor a intrat și lovitura de la 11 metri obținută de Nicolas Constantinescu în minutul 29.

Execuția lui Prențu de la punctul cu var a fost neutralizată de portarul Hriscu, faza continuând cu o nouă ocazie imensă risipită de Aerostar. Astfel, balonul respins la semi-înălțime de Hriscu a ajuns la Constantinescu, care, venit în viteză, i-a pasat cu capul aceluiași Prențu în fața porții, însă fundașul gazdelor l-a țintit încă o dată pe goal-keeper-ul oaspeților, de data aceasta cu o lovitură de cap. Ce nu au reușit Prențu, Constantinescu, Belciu, Coroamă sau Băisan a izbutit, în debutul părții secunde, jucătorul Brodocului, Eduard Ponea.



La un corner al gazdelor, Ponea și-a trimis balonul cu capul în propria poartă, învingându-l astfel pe bravul Hriscu. Portarul vasluienilor a avut câteva intervenții bune și în al doilea mitan, o dată fiind salvat și de încheitura barelor, la șutul lui Coroamă. Scorul final a fost stabilit în minutul 68, ca urmare a unui nou penalty procurat de Constantinescu.

De data aceasta, responsabilitatea a revenit lui Alin Dobre (viguroasă intrarea sa în joc), care nu i-a lăsat nicio șansă lui Hriscu: 2-0. Sâmbătă, de la ora 15.00, își intră în drepturi și play-off-ul Seriei 1. Pe „Letea”, vice-lidera din CSM Bacău va primi vizita Științei Miroslava, în timp ce FC Bacău va evolua pe terenul primei clasate, Bucovina Rădăuți.

Dacă, prin retragerea Viitorului Darabani și excluderea Forestei Suceava, play-out-ul Seriei 1 este, practic, unul fără miză, în schimb play-off-ul pune la bătaie primele două locuri care duc în semifinalele barajului de promovare în Liga a II-a. În semifinale, primele două clasate din Seria 1 vor întâlni, în mod încrucișat, în dublă manșă, primele două clasate la finalul play-off-ului din Seria 2 (acolo unde favorite sunt Metalul Buzău și CSM Focșani 2007), pentru ca învingătoarele să se confrunte, tot tur-retur, în finala ce va desemna echipa promovată în eșalonul secund.

În fine, să mai notăm că în play-out-ul Seriei 5, cea de-a patra reprezentantă a județului Bacău în Liga a III-a, Viitorul Curița s-a impus vineri, cu 2-0, pe terenul covăsnenilor de la Sepsi 2. În urma acestui rezultat, curițenii lui Florin Croitoru au depășit-o pe Sepsi 2 și în clasament, nu doar pe tabelă.

Seria 1/ Play-off

Programul etapei 1/ 30 martie, ora 15.00: Bucovina Rădăuți- FC Bacău, CSM Bacău- Știința Miroslava.

Clasament: 1) Bucovina Rădăuți 32p., 2) CSM Bacău 31p., 3) Știința Miroslava 28p., 4) FC Bacău 24p.

Seria 1/ Play-out

Prima etapă: Aerostar Bacău- Rapid Brodoc 1-0. CSM Vaslui și Șomuz Fălticeni au stat.

Programul etapei a doua/ 6 aprilie, ora 17.00: CSM Vaslui- Șomuz Fălticeni.

Clasament: 1) CSM Vaslui 21p., 2) Șomuz Fălticeni 20p., 3) Aerostar Bacău 18p., 4) Rapid Brodoc 14p.

Seria 5/ Play-out

Prima etapă: AFC Odorheiu Secuiesc- SR Municipal Brașov 3-1, Sepsi 2 Sfântu-Gheorghe- Viitorul Curița 0-2. Sâmbătă, 30 martie, ora 15.00: KSE Târgu-Secuiesc – Ciucaș Târlungeni.

Programul etapei 2/ 6 aprilie, ora 17.00: SR Municipal Brașov- Viitorul Curița, Ciucaș Târlungeni- Sepsi 2, AFC Odorheiu Secuiesc- KSE Târgu-Secuiesc.

Clasament: 1) AFC Odorheiu Secuiesc 32p., 2) KSE Târgu-Secuiesc 19p., 3) Viitorul Curița 19p., 4) Sepsi Sfântu-Gheorghe 16p., 5) Ciucaș Târlungeni 13p., 6) SR Municipal Brașov 7p.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri