„Reziliența sistemelor socio-economice este esențială pentru sustenabilitatea dezvoltării durabile, iar predictibilitatea strategiilor environmentaliste va contribui la optimizarea resurselor în contextul schimbărilor climatice.”
Ați înțeles ceva?! Sunt cuvinte folosite din plin la televizor și, în general, în mediile de informare de tot mai multa lume, chiar și de către cei care nu le știu sensul, dar care consideră ca dă bine să le utilizeze. Sunt noile „furculisioane” și „ligurisioane” pe care cei care sunt „tambour de livre” le utilizează tot mai frecvent.
Într-o lume din ce în ce mai globalizată, limba română a absorbit o serie de termeni noi din alte limbi, în special din engleză, care au început să fie utilizați în diverse domenii, de la politică și economie, până la mediu și educație. Termeni precum reziliență, sustenabilitate, dezvoltare durabilă, predictibilitate și strategii environmentaliste sunt doar câteva exemple recente.
Deși aceștia au echivalenți românești, sunt folosiți tot mai frecvent, ceea ce ridică o întrebare esențială: îmbogățesc acești termeni limba română sau, dimpotrivă, contribuie la o comunicare mai dificilă și mai ambiguă?
Un exemplu evident al problemelor create de acești termeni este dificultatea de înțelegere pentru un public larg. Deși folosiți adesea în contexte academice și profesionale, acești termeni rămân, pentru mulți, abstracți. Dacă luăm fraza de început: „Reziliența sistemelor socio-economice este esențială pentru sustenabilitatea dezvoltării durabile, iar predictibilitatea strategiilor environmentaliste va contribui la optimizarea resurselor în contextul schimbărilor climatice”, observăm o densitate mare de termeni tehnici, care nu fac altceva decât să complice mesajul. Pentru cineva neobișnuit cu acești termeni, fraza poate părea greu de descifrat. În loc să faciliteze înțelegerea, utilizarea lor duce adesea la o distanțare față de cititor și la o barieră în comunicare.
Un termen ca reziliență, de exemplu, ar putea fi înlocuit cu capacitate de adaptare, un termen mai clar și mai ușor de înțeles de către publicul larg. Totuși, prin preluarea sa din engleză, a devenit un cuvânt de sine stătător, vag, și așa cum se întâmplă de multe ori, sensul său poate fi interpretat diferit în funcție de context. Sustenabilitate și dezvoltare durabilă au devenit aproape sinonime, ceea ce creează confuzie suplimentară în discursul public.
Un alt argument în favoarea utilizării acestor termeni este necesitatea modernizării limbajului și alinierea României la discuțiile internaționale. În multe domenii, precum economia sau ecologia, conceptele se dezvoltă rapid, iar limba română trebuie să țină pasul cu aceste schimbări. În special în mediile profesionale și academice, termenii de import sunt considerați indispensabili, deoarece ajută la integrarea în discuții globale.
Totuși, există o diferență semnificativă între integrarea unor concepte noi și abandonarea completă a echivalentelor românești. O limbă se îmbogățește atunci când preia cuvinte și expresii noi, dar păstrează în același timp claritatea și accesibilitatea. De exemplu, în loc de sustenabilitate, am putea folosi durabilitate, care exprimă aceeași idee, dar într-o formă mai simplă și mai familiară pentru vorbitorii de limbă română.
Un alt risc major al folosirii excesive a termenilor de import este pierderea identității lingvistice. Limba nu este doar un mijloc de comunicare, ci și un element esențial al culturii și identității naționale. Când utilizăm fără discernământ termeni străini, ne îndepărtăm treptat de propriile noastre rădăcini lingvistice.
În loc să fim creativi și să adaptăm limba la noile realități, riscul este să o transformăm într-o copie diluată a altor limbi.
În plus, pentru vorbitorii de rând, această abundență de termeni tehnici poate crea senzația că limba devine inaccesibilă. O comunicare eficientă ar trebui să fie clară și accesibilă tuturor, nu doar unei elite care este familiarizată cu acești termeni.
Deși utilizarea termenilor noi în limba română poate fi justificată în anumite contexte, excesul de importuri lingvistice duce la pierderea clarității și a accesibilității.
Acești termeni tehnici, de multe ori neexplicați, îngreunează înțelegerea și distanțează publicul larg de discursul public. Trebuie să găsim un echilibru între modernizarea limbii și păstrarea simplității și clarității sale.
Altfel, riscul este ca limba română să devină din ce în ce mai greu de înțeles, în special pentru generațiile viitoare, care ar trebui să fie capabile să își exprime ideile clar și concis, fără a apela constant la termenii străini.
