luni, 12 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 3007

Ziua de 23 August – sarbatorita in anonimat

    Veteranii de razboi i-au comemorat pe soldatii cazuti in cel de-Al Doilea Razboi Mondial/Foto: Ramona Ionescu

    – putini bacauani isi mai aduc aminte de data de 23 august 1944, când România a intors armele si s-a alaturat Natiunilor Unite in lupta impotriva puterilor Axei – ziua de 23 August a fost data uitarii, iar singurii care au depus o coroana in memoria eroilor cazuti in Al Doilea Razbi Mondial au fost veteranii de razboi, cadrele militare in rezerva si retragere si membrii Asociatiei “Cultul Eroilor”

    Pe 23 august 2016, cinci barbati, fosti militari, au vrut sa duca o coroana de flori la Monumentul Eroilor din Cimitirul Central, insa, s-au lovit de o poarta ferecata.

    Cei cinci militari in rezerva sau in retragere, au facut cale in intoarsa si au ajuns la monument prin curtea interioara a cimitirului.

    Imbracati civil, fara sa atraga prea mult atentia, veteranii armatei române au depus coroana de flori in memoria eroilor cazuti in Al Doilea Razboi Mondial.

    “In toti acesti ani, am sarbatorit Ziua de 23 August in anonimat. Noi am fost prezenti in fiecare an cu o coroana la Monumentul eroilor, insa, pe plan local, semnificatia acestei zile a fost uitata.

    Avem nevoie de astfel de activitati ca sa nu uitam istoria neamului românesc. Ziua de 23 August este o borna istorica pentru România.

    DSCN0550

    Pe 23 august 1944 , România a iesit din coalitia hitlerista si a revenit in rândul Natiunilor Unite, acolo unde iI era locul. Cert este ca la 23 August s-a evitat transformarea României intr-un teatru de razboi”, declara Gl.Fl.Aer.(r) Alexandru Leonov, presedintele Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi “General Eremia Grigorescu” Bacau

    Potrivit opiniilor istoricilor, actul de la 23 August 1944 a scurtat cel de-Al Doilea Razboi Mondial cu jumatate de an.

    FC Bacau pe podium la Cupa „Prosport”

    Academia FC Bacau a participat la sfârsitul saptamânii trecute la Cupa „Prosport” desfasurata la Focsani cu doua formatii, Grupa 2005 si Grupa 2006, grupe pregatite de antrenorii Radu Ciobanu si Serban Neamtu.

    Daca Grupa 2006 a reusit clasarea pe locul III, câstigând finala mica in fata celor de la Didi Iasi dupa loviturile de departajare cu 3-2 (dupa timpul regulamentar scorul a fost 0-0), Grupa 2005 a reusit sa câstige turneul, invingând in finala mare echipa gazda, Prosport Focsani, cu 3-1.

    Din lotul bacauan 2005 au facut parte jucatorii: Cadar Bryan, Istrate Razvan, Anton Catalin, Pruteanu Marian, Antohi Tudor, Ciubotaru Traian, Tomita Emanuel, Ciuchi Stefan, Popa Alberto, Agapi Luca, Pantelei Patrick, Sumanaru Denis, Bordeianu Rares, Acatrinei Antonio, Pahome Alex, Lucaci Eduard si Musat Mario.

    La categoria 2005, Bacaul a dat „cel mai bun jucator” al turneului – Pruteanu Marian, respectiv golgheterul turneului – Pantelei Patrick. Garnitura 2006 a fost compusa din: Chisareanu Luca, Florea George, Gherasim Rares, Nutu Robert, Paduraru David, Bacalu Bogdan, Horvat Nicholas, Dumitru Daniele, Paun Gabriel, Intuneric Luca, Fodor Antonel, Oancea Stefan, Tatomir Rares si Andries Stefan. Pe lânga echipele gazda si cele de la FC Bacau au mai fost prezente la acest turneu echipe din Iasi, Braila, Galati, Tulcea si Tecuci.

    Aerostar, in deplasare la Dumbraveni Vrancea

    Miercuri, de la ora 17.30 se disputa 33 de partide din turul II al Cupei României la fotbal, meciuri care se disputa intr-o singura mansa, eliminatorie, in caz de egalitate dupa 90 de minute de joc, urmând prelungiri si eventuale lovituri de departajare.

    Cea mai importanta intâlnire, pentru noi, este intâlnirea de pe stadionul comunal din Dumbraveni-Vrancea, acolo unde echipa locala Euromania va primi vizita bacauanilor de la Aerostar.

    In etapa precedenta, „aviatorii” au trecut in deplasare de Vitis Suleta (jud. Vaslui) cu scorul de 8-1, intr-un meci disputat pe stadionul Municipal din Bârlad.

    Doua angajate ale unei scoli din Onesti, condamnate pentru inselaciune si fals

      Cornelia V. si Mihaela Liliana L. au fost trimise in judecata anul trecut. Procurorii de la Parchetul Judecatoriei Onesti sustin ca, in perioada septembrie 2012 – octombrie 2013, cele doua angajate, care ocupau posturile de contabil sef si secretar sef la Centrul Bugetar – Scoala Gimnaziala „Ghita Mocanu” Onesti, au intocmit in fals state de plata pentru patru persoane care nu erau angajate sau lucrau cu norma redusa, inducând in eroare Primaria Onesti (ordonatorul secundar de credite) sa deschida la Trezorerie credite peste cele legale, in valoare de 37.375 lei, suma care a ajuns, in realitate, la cele doua inculpate.

      Acestea au intocmit borderouri de alimentare carduri si au trecut la numele lor sume mai mari decât cele cuvenite. Angajatele au mai fost trimise in judecata si pentru infractiunea de abuz in serviciu, dupa ce, in aceeasi perioada, au falsificat borderouri de alimentare carduri. Mai precis, au micsorat sumele de bani ce urmau sa fie virate in conturile a 26 de angajati si le-au marit pe cele ce trebuiau virate in conturile proprii.

      Astfel, inculpatele au obtinut ilegal suma de 6.803 lei, din salariile celorlalti angajati. In plus, Cornelia V. a primit ilegal si suma de 1.584 lei, reprezentând compensatia de control financiar preventiv in cuantum de 10 la suta. Cornelia V. s-a ales si cu acuzatia de delapidare, dupa ce timp de un an, având si atributii de casier la Centrul Bugetar Scoala „Ghita Mocanu”, si-a insusit suma de 12.265 lei din banii incasati de la Gradinita cu program prelungit nr. 9 Onesti, pe care trebuia sa-i predea la Trezorerie.

      Cele doua angajate si-au recunoscut faptele si au fost condamnate, in prima instanta, la câte 2 ani inchisoare cu suspendare. Inculpatele au fost obligate sa returneze si sumele incasate ilegal. Dosarul a ajuns, insa, la Curtea de Apel dupa ce sentinta a fost contestata de Parchetul Judecatoriei Onesti, Centrul Bugetar – Scoala Gimnaziala „Ghita Mocanu”, UAT Onesti si inculpata Cornelia V. Si asta pentru ca instanta de fond nu a rezolvat corect latura civila (stabilirea pagubitilor si a daunelor cuvenite). Dosarul are un nou termen pe 8 septembrie.

      Aerostar se extinde in Iasi

      compania are nevoie sa se dezvolte si negociaza construirea unui hangar pentru reparatii la avioane Boeing si Airbus acolo unde a gasit un aeroport pe masura

      Compania Aerostar ar putea construi o unitate de mentenanta pentru avioane din familiile Boeing 737 si Airbus 320 in Iasi, unde a gasit, se pare, intelegere pentru concesionarea unui teren de circa un hectar pentru construirea unui hangar. Negocierile dintre Aerostar si Consiliul Judetean Iasi au ajuns intr-un stadiu avansat, ceea ce se mai asteapta acum fiind doar o hotarâre in acest sens a Consiliului Judetean.

      Negocierile de la Iasi au fost facute publice luni, 22 august, de Ziarul de Iasi, care insereaza doua declaratii ale presedintelui Aerostar, Grigore Filip. A doua zi, presedintele companiei bacauane nu a mai fost disponibil pentru presa pe acest subiect, motivând ca era „intr-o sedinta”.

      „Hangarul pe care vrem sa-l dezvoltam la Iasi – a spus, pentru publicatia ieseana, Grigore Filip – va permite lucrul simultan la trei avioane. Aici, la Bacau, avem doua hangare si simtim nevoia sa ne extindem cu un al treilea hangar. Având în vedere accesul pe care l-am dobândit la piata, cu siguranta trebuie sa ne extindem, iar orientarea noastra a fost sa mergem pe alta locatie. Aeroportul Iasi e un aeroport convenabil din punctul nostru de vedere, nu e departe nici de Bacau, forta de munca din Iasi calificata se poate gasi“.

      Hangarul din Iasi ar putea fi construit in circa un an – a precizat Grigore Filip. Iar forta de munca necesara va fi pregatita intre timp. Astfel, speranta primelor lucrari in noul hangar ar putea sa apara intr-un an-doi.

      De ce nu in Bacau?

      Prima intrebare care apare vizavi de hotarârea Aerostar este, evident, de ce compania nu se dezvolta „la baza”, in Bacau. Domnul Grigore Filip nu a fost disponibil, ieri, pentru a da un raspuns oficial, dar pentru ca informatii obtinute „pe surse” aratau de mai mult timp ca Aerostar ar fi negociat initial concesionarea unui teren in Bacau pentru hangarul de care are nevoie si nu a ajuns la nicio intelegere cu autoritatile locale, i-am solicitat presedintelui Consiliului Judetean, Sorin Brasoveanu, o opinie in acest sens.

      „Nu e vorba de o astfel de neintelegere – a spus Sorin Brasoveanu. Aerostar are nevoie acum sa-si dezvolte productia si cauta cea mai buna varianta. Pentru avioane mari, de tipul Boeing sau Airbus, e nevoie de un aeroport cu o pista pe masura. Or, in Bacau abia acum se lucreaza la asa ceva.

      Aerostar isi doreste dezvoltarea in Bacau si o va realiza când vor fi conditii aeroportuare. Ceea ce putem face noi, Consiliul Judetean, este sa sprijinim pregatirea fortei de munca de care are nevoie compania. Ne gândim la un parteneriat intre cele doua universitati bacauane, cu Inspectoratul Scolar, respectiv cu Ministerul Educatiei, pentru urmatoarele promotii de viitori specialisti in intreprinderea din Bacau.”

      Aerostar se afla in topul producatorilor mondiali din aviatie

      Aerostar este, in prezent, un producator semnificativ pentru industria globala de aviatie, in aviatia civila unde nu era pâna acum. „E greu sa zbori cu un avion din familia Airbus 320, fabricat in ultimii 15 ani, care sa nu aiba in el ceva facut la Aerostar – declara, cu putin timp in urma, presedintele companiei. Livram, anual, 6-7 milioane de piese si subansamble de avion. Dintre cele 42 de avioane Airbus din familia 320 livrate lunar, cel putin 30 au subansamble semnificative de pe aripa fabricate la Bacau”.

      Acum trei luni, la Toulouse, capitala Airbus, Aerostar a primit o distinctie ca furnizor de piese si subansambluri de structura aeronautica. Practic, dintre cei 3.000 de furnizori intreprinderea din Bacau a avut un punctaj pentru locul al treilea la categoria la care se incadreaza (pentru livrarea prompta, calitatea executiei si situatia economica a firmei).

      Iar acum o luna, la Târgul international Farnborough a primit distinctia de cel mai bun furnizor al anului de subansamble si elemente de structura al firmei GKN, al doilea producator mondial de aviatie dupa fabricantul Spirit de avioane Boeing (pentru livrari la timp, pentru zero defecte, echilibru si stabilitate a firmei).
      Aerostar are o pozitie deosebita in domeniul ei si are posibilitati de crestere. Plasarea in topul producatorilor ii da sperante de angajamente din ce in ce mai mari in aceasta industrie.

      Bârsanesti: Batrâna disparuta de mai bine de o saptamâna

        – rudele au cautat-o zile in sir prin imprejurimi si au lipit fotografii cu ea peste tot, insa nici urma de batrâna

        Floarea Toma (79 ani), din satul Albele, comuna Bârsanesti, a disparut duminica, 14 august. In dimineata respectiva a mers la biserica si tot in acea zi, spre seara, proprietarii unei ferme de la marginea satului au vazut-o cum se indrepta catre padure.

        Cineva de acolo i-a spus sa astepte ca dupa ce termina treaba o duce acasa, insa a plecat si de atunci nu se mai stie nimic de ea. Rudele au aflat de disparitia ei dupa doua zile când au si inceput sa o caute.

        Ajutati de sateni au luat la pas toate dealurile si au periat padurea din imprejurimi, pâna spre Tg. Ocna, dar nu au gasit nici macar un indiciu. Familia se teme sa nu fi fost atacata de animalele salbatice, dar nu renunta la cautari.

        „N-am dat de nicio urma. De miercurea trecuta, când am aflat noi de ea, am umblat peste tot. Nimic nu am gasit. Daca cumva a adormit sau a cazut si au atacat-o porcii mistreti, nu ramâne nimic din ea”, spunea Vasile Pascu, ginerele ei.

        In ultima vreme batrâna ar fi spus de mai multe ori ca o sa plece, dar nu s-a gândit nimeni ca vorbeste serios. Era totusi o femeie activa. La vârsta ei ingrijea o alta batrâna din sat si ii ajuta cu cumparaturi pe cei care nu puteau ajunge la magazin.

        „Nu a plecat niciodata pâna acum. Zicea ca eu am sa plec si nu o sa ma mai gasiti niciodata, dar nu am crezut. Am dat telefoane pe la toate rudele noastre, dar degeaba. Nu s-a gasit niciun indiciu, nicio haina”, spunea si Lucretia Pascu, fiica batrânei. Floarea Toma are 1,50 -1,60 m inaltime, ochi caprui, par carunt si este slaba.

        In ziua disparitiei era imbracata cu un pulover roz cu albastru, fusta vernil, batic negru si purta pantofi de culoare neagra. Cine o recunoaste este rugat sa sune la 112.

        Primaria Bacau va acoperi costurile tratamentului copilului muscat de maidanezi

          Cazul copilului de sase ani muscat de maidanezi in parcul in care era la joaca a ajuns si in atentia primarului Cosmin Necula. Acesta s-a intâlnit cu mama copilului si anunta ca va sprijini familia din toate punctele de vedere.

          „Primaria Bacau va acoperi costurile tratamentului acestui copil. Asa mi se pare normal in astfel de situatii”, a declarat primarul, care marcheaza astfel de o premiera pentru ca pâna acum municipalitatea, cea care trebuie sa gestioneze problema câinilor comunitari, n-a despagubit niciodata vreo persoana ranita in urma unui astfel de incident petrecut pe domeniul public. Intre timp, parintii au facut alti pasi.

          „Eu am depus o sesizare la politie, am fost sa dau declaratie, voi scoate copilului certificat medico-legal. Azi ii scot firele copilului, se va vedea cum se vindeca si ce masuri propune medicul. Eu stau acasa cu el. Vreau copilul meu sa fie cum era inainte de acest eveniment”, a spus mama, Ionela Cucu.
          Reamintim, saptamâna trecuta, copilul a fost muscat de buza, in timp ce se juca in parcul de pe strada Electricienilor.

          Câinii din zona au fost ridicati ieri dimineata de Serviciul de Ecarisaj.

          Blocaj in curtea Spitalului Judetean din cauza unei bariere

            Doar cu cei care au carduri de acces pot intra in curtea spitalului / foto I. B.

            Cititorii nostri ne-au sesizat recent ca s-au trezit incurcati de o bariera montata in dreptul Spitalului de Pediatrie, intre acest corp si constructia Spitalului Municipal.

            Pentru ca nu au permis de acces, cei care ajung cu masina pâna in dreptul ei, se vad nevoiti sa faca tot felul de manevre ca sa intoarca masinile printre hârtoape si sa caute un alt loc de parcare, eventual dupa un ocol serios. De ce se intâmpla aceste lucruri?

            „Bariera a fost montata pentru ca acolo este santier. Se lucreaza la noua unitate de primiri urgente de la Pediatrie, asa ca nu am avut alta solutie decât sa montez aceasta bariera. Sunt alte doua intrari in spital si suficiente locuri de parcare, pe la corpul administrativ si dinspre politie, pe strada Spiru Haret”, a declarat managerul Adrian Popa, care sustine ca totusi ca s-a straduit sa semnalizeze acest lucru din timp soferilor.

            Este contrazis de acestia din urma. Zilele trecute chiar masina in care se afla primarul Cosmin Necula a ajuns pâna in fata barierelor si a facut cale intoarsa, in timp ce edilul a parcurs drumul pâna la cladirea spitalului pe jos.

            Ceea ce ii sfatuieste managerul si pe apartinatori. „Noi le-am pus la dispozitie 200 de locuri de parcare, dar toti se inghesuie acolo unde este santier. Pot parca masina si merge 100 de metri pe jos unde au nevoie, daca nu vorbim despre bolnavi. Bariera va fi eliminata in momentul in care parcarea va deveni uniforma cu cea care ar trebui amenajata pentru municipal”, a mai spus managerul spitalului.

            In 2015, conducerea spitalului a decis montarea a doua bariere cu senzori, care se deschid doar pentru cei care au carduri de acces, pentru a mai elimina astfel aglomeratia inutila, care se dovedea a incurca personalul medical sau ambulantele.

            Când imposibilul era posibil

            Circula pe retelele sociale un video cu mutarea unui bloc cu tot cu locatari pe vremea lui Ceausescu. Blocul a fost mutat pentru ca nu se alinia la noul bulevard planificat si, ca sa nu fie demolat, s-a apelat la o metoda mai putin ortodoxa: translatarea cu ajutorul unor sine de cale ferata.

            La vremea respectiva, aceasta tehnica devenise destul de obisnuita in România. In sensul ca, da, era spectaculoasa si atragea atentia de fiecare data când era folosita, dar nu era de parca se descoperise viata in Cosmos.

            Clipul respectiv a fost intâmpinat cu doua tipuri de reactii. Unii, mai in vârsta, care-si aminteau acest procedeu, au rememorat, nostalgici, vremurile când in România existau si industria dar si mintile capabile sa faca aceste lucruri.

            Marea majoritate a reactiilor, venite de la utilizatoii mai tineri, au fost de respingere: „este un fals, e un trucaj, nu exista asa ceva, e o inventie”.

            Dupa ani de reeducare cu sloganuri de genul „Jos Comunismul”, populatia tânara a României nu poate accepta ideea ca inainte de 1989 tara ar fi avut capacitatea de a face astfel de lucrari. E dificil sa le explici acestor oameni ca, in vremea comunistilor, lasând la o parte problema ideologica, in România s-au construit uzine, fabrici, ca am avut industrii care au construit masini, vapoare, locomotive si asa mai departe.

            Drept este ca diferenta dintre ceea ce a fost România acum 40 de ani si ceea ce este acum, din punct de vedere economic, este imensa. Se explica, astfel, scepticismul celor care au vazut filmul. E dificil dupa atâtia ani de dezindustrializare si dupa ani de zile in care ni s-a tot repetat mantra ca industria României a fost un morman de fiare vechi sa-ti imaginezi ca asa ceva s-ar fi putut realiza intr-o tara care, astazi, se mândreste doar cu gradul ridicat de analfabetism.

            Repet: lasam discutia ideologica deoparte, vorbim doar despre industrie. O industrie pe care nu o mai avem, motiv pentru care balanta externa de plati este pe deficit deoarece importam mai mult decât exportam si, mai ales, importam bunuri cu grad mare de complexitate – deci scumpe – si exportam materii prime sau bunuri sumar prelucrate – deci ieftine.

            Festivalul International “Enescu – Orfeul Moldav”

            Nascut în 19 august 1881, George Enescu este sarbatorit de 37 de ani la Tescani, în Festivalul International “Enescu – Orfeul Moldav”. Artisti de renume, români si straini, vin la Tescani sa se inspire, sa delecteze publicul, sa creeze si sa cutreiere acest loc mirific, unde poti simti aievea prezenta marelui artist.

            La editia din acest an, ce se desfasoara în perioada 25-29 august, la Tescani, de la ora 17.00, timp de patru seri, veti putea parcurge un atragator traseu muzical, deschis si încheiat, simetric de doua formatii ale Filarmonicii “Mihail Jora” din Bacau: Duo “Capriccio” (Mihaela Spiridon si Ozana Kalmuski Zarea), in prima zi, si “Fagotissimo” (George Hariton, Mihai Timofti, Mihai Badiu, Mihai Gavril), in ultima zi.

            A doua seara este sustinuta de o recunoscuta mezzosoprana, considerata “cea mai stralucitoare Carmen a secolului XX”: Viorica Cortez. Teatrul liric i-a oferit Vioricai Cortez o multitudine de roluri. Stralucitoare în Carmen, de neuitat în Dalila ori Fedora, întruchipând pe Azucena, Amneris, Giulietta, Ulrica ori Elisabetta, mezzosoprana, stabilita din anii ‘70 în Franta, a concertat pe cele mai mari scene ale lumii: Scala din Milano, Carnegie Hall si Covent Garden, la Opera din Paris, la Staatsoper si Arena din Verona.

            Întrebata la Iasi, în 2014, de Paula Scînteianu, care este secretul longevitatii artistice, Viorica raspunde: “N-am nici un secret, doar ca toata viata mea am avut o tehnica vocala exceptio­nala datorita profesorilor mei si a mea pentru ca o întretin. În afara de asta, am avut o viata sanatoasa. (…). Pen­tru ca ai un tel si trebuie sa respecti niste canoane. Unii spun ca sunt sacrificii… Mie nu-mi prea place acest cuvânt, dar pe undeva au dreptate.”

            OZANA1

            Viorica Cortez este acompaniata în Recitalul aniversar de Alina Pavalache, pianista franco-româna. Trio “Amaj”, alcatuit dintr-o familie de muzicieni italieni: violonistii Antero si Joseph Arena, acompaniati de pianista Maria Assunta Munafò, au ales lucrari de Sinding, Sarasate, Monti, Gardel, de Falla, Saint – Saens, în a treia seara.

            Ozana Kalmuski Zarea

            Gargarisme

            Pentru mine e limpede ca politicienii nostri chiar se fac ca muncesc. Serios, ei mimeaza in mod profesionist munca, se agata de toate subiectele, dar mai mult asa, ca se se afle in treaba. Pentru ca, garantat, nu vor rezolva nimic…

            In fine, nici nu e greu de inteles de ce o fac. Mai intâi de toate, pentru ca sunt instrumentele cele mai facile care-ti garanteaza, tie politicianului, un capital de imagine, numai bun pentru apropiatele alegeri parlamentare. Bunaoara, l-am tot vazut pe actualul edil, inainte de alegerile locale, peste tot locul.

            Nu era aglomeratie, iures sau o cearta intre doua babe in care sa nu se bage si el. Asa l-au cunoscut si bacauanii care nu prea citesc presa, nici nu se uita la TV, pentru ca pur si simplu nu au ori problemele vietii le ocupa tot timpul. Cert e ca, la final, au stiut unde sa puna stampila. Partidele politice si-au instruit membrii sa fie cât mai vizibili, sa bombardeze mass media, sa se bage in seama cu te miri ce flecustet, important e sa fie acolo, la vedere.

            Acum, cu panarama apei care nu doar le-a intarit bicepsii bacauanilor, ci le-a dat apa la moara si politicienilor. Mintenas au inceput sa faca gargara cu ea: ca fostul a fost cum a fost, ca directorul companiei de apa sta de prea mult timp pe scaunul ala, ca are leafa prea mare, ca acum si-a luat concediu pen’ca nu stiu ce etc etc.

            Dom’le, admit ca nu e o chestiune minora problema apei. Si ca Necula a aratat ca se implica. Sa dea Dumnezeu sa fie asa de implicat in treburile noastre si peste un an, doi ori tot mandatul! La fel o facea si fostul, in primii ani: se poza pe toate santierele, la toate taierile de panglici, la toate târgurile s.a.m.d.

            In fine, problema mea e ca mai sunt si altii la fel de vocali, care se cocoata pe valul scandalului apei (pentru a se face vizibili, evident), când cel mai bine ar fi fost sa-si puna osul a pentru a demara sau a continua proiectele comunitatii. Poate asa imi mai pot câstiga increderea ca sunt, intr-adevar, pentru Bacau si nu doar pentru ciolan.

            Tânar spulberat de tren sub podul de la Narcisa. Martorii spun ca avea casti pe urechi

              Tragedia s-a petrecut marti dimineata, sub podul de la Narcisa. Un barbat de 38 de ani, din Iasi, a fost accidentat mortal de trenul Regio care circula pe relatia Adjud – Pascani.

              Potrivit unui martor, tânarul n-ar fi auzit ca trenul se apropie si degeaba a strigat la el sa fie atent ca s-a dus direct pe linia ferata si a fost spulberat de locomotiva.

              Acelasi martor mai povestea ca victima avea casti pe urechi si probabil de aceea nu a auzit nimic, insa nici nu s-ar fi asigurat in momentul in care s-a apropiat de calea ferata.

              Imediat la fata locului au ajuns politistii care au inceput cercetarile, iar trupul barbatului decedat a fost ridicat si transportat la Morga pentru efectuarea necropsiei.

              In urma cu doua saptamâni un barbat de 60 de ani, din Bacau, a pierit in acelasi loc. Unii martori l-ar fi observat atunci ca statea de ceva timp in apropiere si se tot uita daca vine vreun tren, iar altii au povestit ca l-au vazut cum traversa iar când s-a apropiat locomotiva s-ar fi speriat si ar fi ramas blocat pe calea ferata, fiind lovit de tren.

              Prin locul in care au murit acesti doi barbati, zilnic trec zeci de bacauani, care locuiesc in acea zona a orasului, unii dintre ei cu copii mici de mâna sau in carucior.

              Desi riscul este mare, spun ca nu au alta varianta, atât timp cât pasajul subteran este un focar de infectie si nu este deloc sigur.

              Primarul Cosmin Necula cere demisia de onoare a directorului Companiei de Apa

                Edilul sef a cerut directorului companiei sa isi dea demisia de onoare dupa criza majora de apa prin care a trecut municipiul saptamâna trecuta.

                Acesta a precizat ca nu-i cere demisia pentru motivele tehnice, care nu-i sunt imputabile, ci pentru faptul ca nu a adus pe agenda publica si nici nu a cerut fostei administratii sa rezolve problema rezervei de apa in toti anii sai de management.

                „Ii cer demisia domnului Gaina si presedintelui Consiliului de Administratie al companiei, Stanica Lupu. Managerul trebuia sa isi dea demisia in momentul in care nu era ascultat si aceasta rezerva de apa era ignorata din lista de investitii.

                Domnul Gaina nu a facut nici un fel de demers astfel incât rezerva sa se realizeze. Putea introduce investitia pe fonduri europene. A gestionat prost sistemul de alimentare cu apa”, a declarat primarul Cosmin Necula. Acesta sustine ca a purtat discutia cu Gaina si acesta ar fi refuzat sa-si prezinte demisia.

                Drept urmare, la nivelul Consiliului Local se va constitui o comisie care sa analizeze clar dimensiunea crizei si sa identifice factorii responsabili. Necula nu a uitat sa pomeneasca de fosta administratie, in frunte cu fostul primar Stavarache si de toti fostii viceprimari care au trecut pe lista de investitii aceasta investitie dar n-au realizat-o niciodata.

                Realizarea rezervei de apa costa 1 milion de euro si se va realiza din bugetul local, suma urmân sa fie recuperata de la Compania de Apa.

                Dragos Luchian ii da replica lui Cosmin Necula

                  Dupa ce primarul Necula, intr-o postare pe pagina sa de Facebook, le-a cerut fostilor primari si viceprimari ai Bacaului sa dispara din viata publica deoarece „au nenorocit orasul”, senatorul Dragos Luchian riposteaza.

                  „Am asistat recent la o ieșire publică, de-a dreptul isterică, a primarului Cosmin Necula. Acesta a cerut nici mai mult nici mai puțin ca toți cei care nu-i împărtășesc opiniile să dispară. Să se care undeva din spațiul public, să tacă, eventual să nu mai respire. Că l-au lăsat nervii e clar, dar totuși situațiile de criză nu se rezolvă cu amenințări, cu pușca la picior” – a scris fostul viceprimar Luchian pe Facebook.

                  „Mai mult, pe domnul Necula nu l-a atacat nimeni, nu l-a făcut nimeni responsabil de ceva. E lăsat să lucreze, să arate tot ceea ce poate. Dar domnia sa a simțit nevoia să arunce cu amenințări, temându-se probabil că nu va putea să facă față situației. E trist că la doar două luni de la instalarea în funcție, după un scurt și ipocrit intermezzo pacifist în care le cerea tuturor să colaboreze, a schimbat brusc placa” – ma spune Luchian.

                  El zice ca Necula a ajuns foarte repede să ceară vehement ca unii să dispară din fața ochilor săi: „E la fel de trist că nervii ăștia, vreun rest neconsumat din campania electorală, ar trebui ameliorați prin activități utile băcăuanilor, nu prin răbufniri pe Facebook. Un primar prezent toată ziua pe net, nu are timp să se ocupe și de băcăuani. Indiferent cât de vinovati consideră Cosmin Necula că sunt unii în cazul recentei avarii în sistemul de alimentare cu apă al municipiului, cu ieșiri din acestea fascistoide nu se poate rezolva nimic” – se mai arata in postarea citata.

                  „Oamenii nu dispar, domnule Necula, când și cum voiți dumneavoastră! Nu pot fi internați, eventual, în lagăre doar pentru că ați dat pentru prima data în viață de o situație care nu vă aranjează. Când ați decis că vreți să fiți primar nu v-ați gândit că s-ar putea întâmpla să și munciți? Abia așteptăm să luați măsuri, să demiteți, să sancționați pe cei vinovați. Fiți bărbat și nu vă lăsați intimidat. Abia așteptăm să vă vedem la lucru cu adevărat. Pentru că, nu-i așa, de aceea v-au ales băcăuanii, iar la un moment dat chestiile cu ”greaua moștenire” nu o să vă mai țină de cald. Dar, desigur, nu vreau să vă dau lecții. Aveți temele gata plagiate de la cei care ne-au tot cerut 26 de ani să dispărem. Și cu astfel de teme nu poți păcăli decât o data în viață oamenii” – a mai scris Dragos Luchian.

                  Spargere la Teatrul Bacovia. Hotii au incercat sa jefuiasca schimbul valutar de alaturi

                    Hotii au fortat usa si au spart peretele care face legatura cu casa de schimb valutar, chiar in dreptul seifului, insa nu au reusit sa fure nimic

                    Spargerea a fost sesizata dimineata, de catre angajatii de la Teatrul Bacovia. Acestia au gasit usa din fata a institutiei fortata si o gaura in peretele comun cu casa de schimb valutar.

                    La rândul ei si operatoarea de aici a observat ca seiful este mutat din loc si a crezut ca s-au facut ceva lucrari in teatru, insa situatia s-a clarificat imediat.

                    „Lucrarile” au fost facute de persoane necunoscute care au incercat sa fure bani din casa de schimb valutar, insa nu au reusit. La fata locului au ajuns mai multe echipaje de politisti care au facut cercetari, au cautat probe si indicii si in continuare deruleaza o ancheta pentru depistarea suspectilor.

                    Curios este faptul ca Teatrul Municipal Bacovia este pazit de o firma de paza privata, care a câstigat o licitatie pentru a pazi mai multe obiective ale Primariei Bacau, insa agentul care a fost de serviciu azi-noapte pare sa nu fi auzit nimic, din moment ce infractorii au reusit sa sparga zidul gros din caramida fara sa fie deranjati.

                    Nu se stie insa de ce au renuntat si nu au dus planul la bun sfârsit, pentru ca ei au facut o gaura in zid in dreptul seifului, insa nu destul de mare ca sa-l poata sparge.

                    [wonderplugin_gallery id=”658″]

                    Conducerea teatrului vrea acum o mai buna securizare a institutiei.

                    „A spart usa teatrului in fata, a intrat si a spart peretele nostru pentru a ajunge la seiful de la casa de schimb valutar. Eu am sa fac cerere mai departe pentru asigurarea cladirii in alte conditii”, a declarat Eliza Noemi Judeu, director interimar al Teatrului Municipal Bacovia. Se pare ca hotii au ales sa intre prin teatru tocmai pentru ca stiau ca respectiva casa de schimb valutar dispunea de sistem de alarma.

                    Trei adolescenti au batut si jefuit un bacauan

                      Polițiștii au depistat și reținut doi tineri bănuiți că prin violență ar fi deposedat un alt tânăr de telefonul mobil. Bunul sustras a fost recuperat.

                      La data de 22 august a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Bacău au acționat pe raza municipiului Bacău și comunei Hemeiuș, pentru depistarea unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

                      În cadrul acțiunii au fost depistați și conduși la sediul unității de poliție pentru cercetări, doi minori de 16 ani și un tânăr de 18 ani, bănuiți de comiterea faptei.

                      Din cercetările polițiștilor a rezultat că la data de 17 iulie a.c., în jurul orei 01.30, cei trei tineri se desplasau pe strada Neagoe Vodă. Doi dintre aceștia ar fi acostat un tânăr de 22 de ani și prin acte de violență l-ar fi deposedat de un telefon mobil în valoare de 650 de lei.

                      Tânărul de 22 de ani a primit îngrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgență Bacău, fără a fi necesară internarea sa.

                      Telefonul sustras a fost recuperate și restituit persoanei vătămate.

                      Față de un minor de 16 ani și tânărul de 18 ani s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați parchetului de pe lăngă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.

                      Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată și tăinuire.

                      Crucea Rosie Bacau a distribuit pachete alimentare persoanelor in varsta

                        Echipa Crucii Roșii, filiala Bacău, a distribuit pachetele alimentare pentru cele 60 de persoane vârstnice din localităţile Onești, Buhuși, Comănești, Slănic Moldova și Târgu Ocna aflate în evidența organizatiei.

                        Este vorba despre 12 beneficiari în fiecare dintre oraşele menţionate – persoane în vârstă, fără sprijinul familiei şi lipsite de posibilităţi financiare.

                        „Prin implementarea Proiectului “O viață demnă pentru bunicii noștri”, ce se va derula până în luna noiembrie a acestui an, ne propunem îmbunătățirea calității vieții pentru persoane vârstnice, aflate la limita subzistenței. Proiectul este finanțat de către Consiliul Judeţean Bacău şi de către Crucea Roșie Bacău, iar beneficiarii au fost stabiliţi în colaborare cu autorităţile locale” – se arata intr-un comunicat primit la redactie.

                        Pe lângă distribuția de pachete alimentare, ce conțin alimente de bază – orez, ulei, mălai, făină, conserve de multe feluri, dulceață, paste, dulciuri, etc, precum şi produse de igienă personală, echipa Crucii Roşii Bacău se deplasează la domiciliul vârstnicilor pentru a ajuta la curățenie, pentru a plăti diferite utilități, pentru a face cumpărăturile sau pentru a petrece timp împreună.

                        „Ne bucurăm că putem astfel contribui astfel la îmbunătățirea calității vieții acestor bunici, cu care viața nu a fost foarte darnică, şi că în anul 2016 avem posibilitatea să susținem, cu ajutorul Consiliului Judeţean Bacău, un număr de 60 de persoane din judeţ” – se arata in incheierea comunicatului.

                        Pagina 1

                          pagina1

                          Sute de bacauani, in audienta la Pasapoarte

                            Cms.sef Florentina Neamtu a gestionat aglomerarile de la Pasapoarte/Foto: Ramona Ionescu

                            Aglomeratie mare in curtea sediului Evidenta persoanelor Bacau. Lume pestrita, cu acte in mâini si dosare multicolore. Unii asteptau in picioare, altii pe banci, iar câteva persoane se odihneau direct pe iarba, la umbra copacilor.

                            Mare parte dintre cei aflati acolo asteptau sa intre in audienta la seful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor Simple Bacau. Pe lista de asteptare, in zi de audienta, erau deja 100 de persoane, fiecare in parte, motivând o situatie speciala. Din cauza aglomeratiei, solicitantii au fost rugati sa ramâna afara, fiind strigati ulterior de jandarmii care asigurau ordinea.

                            Oamenii erau condusi intr-o sala de sedinta, unde, comisarul sef Florentina Neamtu, seful Serviciului Pasapoarte Bacau, le asculta problemele si le indruma pasii in functie de gravitatea situatiei.

                            “Cei care solicita audienta trebuie sa prezinte obligatoriu documente justificative. Unii invoca pierderea locului de munca conditionati fiind de data intoarcerii in tara in care lucreaza, altii au probleme medicale si foarte multi incearca sa obtina mai repede un pasaport motivând faptul ca sunt presati de inscrierea copiilor la scolile de peste hotare. Altii sunt conditionati de biletul de avion si de timpul scurt de sedere in România.

                            Sunt insa destule persoane care se prezinta in audienta, desi au tot timpul sa obtina documentul de calatorie mult dorit”, declara comisarul sef Florentina Neamtu.

                            La audiente au prioritate familiile care au copii mici. Am intâlnit câteva cazuri in care mamele alaptau in timpul audientei. Bebelusii purtati la piept sau in cosuri speciale faceau fata cu greu aglomeratiei, iar pentru a nu-i supune stresului pe cei mici, parintii aveau prioritate. In functie de urgenta fiecaruia, persoanele venite in audienta primeau pe loc un raspuns la solicitarea lor si erau programate intr-o anumita zi pentru a-si depune dosarul pentru pasaportul dorit.

                            Pentru ca timpul ii presa, unii au optat pentru pasaportul temporar, valabil 12 luni, dar care se elibereaza in doua ore. Desi luna august este una foarte aglomerata la Serviciul Pasapoarte, multi ignora acest lucru. Se intâmpla frecvent ca persoane intrate in România de cel putin doua saptamâni sa se prezinte la Pasapoarte cu doua zile inainte de plecare, invocând diverse situatii pentru care nu au intotdeauna acoperire.

                            Din cauza numarului mare de solicitari, s-a ajuns cu programarile la mijlocul lunii septembrie.

                            Schimbarea directorilor a declansat o serie de controale ale ministrului Educatiei

                              Ministerul Educatiei ataca: va initia controale cu privire la schimbarea directorilor in scoli si licee, preconizata sa intre in vigoare de la 1 septembrie, anul acesta.

                              Asta dupa ce, spune ministrul Educatiei, au aparut semnale din mai multe judete, inclusiv din Bacau, ca aceste schimbari au creat discutii si au declansat nemultumiri.

                              „Am primit în ultimele zile mai multe sesizari referitoare la modul in care, in unele judete, se petrec numirile prin detasare ale directorilor de scoli. Atrag atentia tuturor inspectorilor scolari generali ca numirile directorilor trebuie sa tina seama exclusiv de competentele si de integritatea persoanelor in cauza”, a anuntat Mircea Dumitru, ministrul Educatiei, care a mai spus ca are in vedere sa trimita in teritoriu si Corpul de Control sa verifice care este situatia.

                              „Nu voi ezita sa iau masuri ferme in situatiile in care inspectorii scolari numesc directorii pe alte criterii”, a amenintat ministrul Educatiei. Totodata, Mircea Dumitru mai anunta si ca „in cel mai scurt timp vom demara concursurile pentru directorii de unitati de invatamânt, astfel incât sa punem capat practicilor care, an de an, au afectat profund scoala”.

                              In Bacau sunt preconizate schimbari in mai multe scoli si licee. Deciziile Inspectoratului Scolar au creat insa mai multe nemultumiri, in rândul profesorilor, elevilor si chiar al parintilor, care au deschis si petitii online pentru sustinerea fostilor directori.

                              Zilele acestea si PNL Bacau a cerut public inspectorului scolar general sa explice in ce baza se vor face aceste noi numiri cu delegatie pe functiile de directori si directori adjuncti.