– În peisajul cultural al Bacăului, deschiderea unei galerii de artă private pare o iniţiativă îndrăzneaţă, mai ales că, în oraş mai sunt încă alte patru-cinci asemenea spaţii. Mică, cochetă, Galeria KARO a intrat destul de repede în circuitul şi atenţia publicului amator de artă. Domnule Ţinteanu, de ce o galerie de artă, este vorba de o investiţie, de pasiune sau de un hobby?
– Am plecat de la un vis mai vechi al nostru de a avea un magazin de antichităţi, după care ne-am extins şi cu o galerie de artă. De altfel, ambele spaţii au fost deschise în aceeaşi zi, 31 ianuarie 2014, însă magazinul a trecut în planul doi, “vedeta”, ca să spun aşa, a fost şi rămâne galeria de artă. În acea perioadă, pe la începutul anilor 2000, nici nu eram în ţară, am lucrat mulţi ani în Anglia, am căutat un timp un spaţiu, pentru a ne îndeplini visul, nu am găsit, aproape renunţasem la idee, când am descoperit acest loc, această casă, ne-a plăcut, am cumpărat-o, am refăcut-o după ideile şi trebuinţele noastre şi iată-ne acum, cu o locuinţă, un magazin şi o galerie de artă. De la început m-a atras această casă. Este aproape de centru (str. Oituz), la o mare intersenţie, în calea multor băcăuani, ceea ce este foarte important.
Aţi văzut la deschidere, la vernisajul primei expoziţii, a artistului Ion Mihalache, că sarcinile sunt împărţite, soţia se ocupă de magazin, iar eu de galerie, însă imaginea întregului complex este Carmen, soţia mea. Ne completăm reciproc.
Pasiunea este esenţială
– Spuneaţi că aţi fost plecaţi în Anglia mai mulţi ani. Ce aţi făcut?
– Am făcut bani, ceea ce aici ar fi fost imposibil. Acolo am învăţat foarte multe lucruri, avem încă multe cunoştinţe, legături, care, în timp, ne-au ajutat, ne-au sprijinit în tot ceea ce am făcut şi facem aici, în Bacău. De ce o galerie de artă? Nu ştiu să vă răspund, nu ştiu, este o necesitate a mea. Porneşte din interiorul meu, poate m-am născut cu această pasiune.
„Dintotdeauna am fost atras de artă, de pictură, de sculptură, tata avea această înclinaţie, avea preocupări în această direcţie. Mi-am dorit acest lucru şi cred că nici nu puteam să fac altceva”
În Anglia, în timpul liber, mergeam în galerii, în muzee, am văzut cum funcţionează şi una şi alta. Şi acolo este la fel ca la noi, arta nu mai este Regina balului, a ajuns Cenuşăreasă.
– În toată lumea o galerie de artă, pentru a rezista, se axează pe un anumit tip de artă, dar şi pe profit.
– Este şi o afacere, altfel nu-ţi permiţi, doar dacă mai ai şi o altă activitate. Noi stăm deocamdată pe linia de plutire. Suntem o galerie tânără, am deschis de doar trei ani, însă suntem optimişti, expunem, achiziţionăm, vindem, suntem în legătură cu alte galerii din ţară, mai ales din Bucureşti, invităm artişti foarte cunoscuţi, aici au expus Ilie Boca, de două ori, Ion Mihalache, Silvia Tiperciuc, artiştii participanţi la Tabăra de la Tescani (2014), Tabără de la Mănăstirea Râşca (Suceava), organizată de galeria noastră, a fost o premieră, apoi Horia Paştină şi Mihai Sârbulescu, din Bucureşti, o altă expoziţie cu artişti din Grupul Prolog, foarte bine cotaţi. De un mare succes s-a bucurat expoziţia denumită “Autoportret”, la care au participat 34 de artişti, din Bacău şi din ţară, a urmat expoziţia „Podul” a unui mare artist, este vorba de Ion Grigorescu, iar ultima, care mai poate fi vizitată până în luna mai, este una omagială, dedicată maestrului Ilie Boca, la 80 de ani, şi Mihai Sârbulescu, care a împlinit 60 de ani.
– Am putea pune că magzinul de antichităţi este sponsorul galeriei?
– Nu, nu aşa funcţionează, nu este ca la un magazin obişnuit, omul vine cu lista, cumpără apă, lapte, pâine şi pleacă. Aici este altceva, în primul rând clienţii noştri sunt diferiţi, vin special pentru un anume exponat, stăm de vorbă, îi consiliem, poate astăzi vând un tablou, mâine o bijuterie, un serviciu, urcă la etaj, în galeria de artă. De multe ori, cel interesat intră, se uită, caută, cere informaţii şi nu cumpără nimic, însă cu siguranţă el revine, poate mâine cumpără, se informează de pe pagina noastră de Facebook, din presă, de altfel vreau să vă spun că prezenţa dumneavoastră la vernisajele noastre ne-a ajutat foarte mult, aş putea spune că maestrul Ilie Boca şi Deşteptarea au fost “naşii” noştri. Şi mai este un specific: la o expoziţie munceşti foarte mult, poate chiar un an, şi nu-ţi permiţi să o ţii pe simeze doar câteva zile. Noi, în trei ani, am găzduit doar 10 expoziţii, însă, fără excepţie, toate s-au bucurat de interes, de succes.
Misterul KARO
– De ce KARO?
– Este o explicaţie, însă aş vrea să păstrez misterul. Important pentru noi este să reuşim, în ani, ca numele să devină un brand, cine intră aici să ştie precis pentru ce vine. Vrem să devenim noi înşine, să ne construim un drum propriu şi aş putea spune că am reuşit.
– Dacă tot vorbim de proiecte, am reţinut că deja aveţi creionate expoziţiile din 2017, despre ce ar fi vorba?
– În acest domeniu este foarte important să-ţi planifici ceea ce vrei să faci cu multe luni, chiar ani, înainte. Acum, în martie 2017, vrem să-i sărbătorim pe Ilie Boca (80 de ani) şi Mihai Sârbulescu (60 de ani), artişti pe care îi preţuim foarte mult, în toamnă vor fi aici Gheorghe Zărnescu şi Mihai Chiuaru, un sculptor şi un pictor. Continuăm ceea ce am început în 2016, colaborarea cu galerii din Bucureşti, cum a fost expoziţia unor artişti băcăuani de la Galeria ELITE, un concept la care noi ţinem foarte mult, Galeria KARO nu este doar un solicitator de servicii, ci şi un ofertant. Şi vreau să vă spun că avem ce oferi, sunt în Bacău artişti foarte buni, mulţi dintre ei cunoscuţi şi în alte oraşe, sunt tineri în plină afirmare. Anul acesta, în primăvară, la Galeria Romană din Bucureşti, vor expune artiştii care au participat la cele trei ediţii ale Taberei de la Râşca, în iunie, la Galeria ELITE, tot din Bucureşti, vom deschide expoziţia artistului băcăuan George Mazerschi, acum doctorand la Cluj, în octombrie, tot la ELITE, vom merge cu o “personală” Ilie Boca. Mai avem şi alte proiecte, însă toate la timpul lor, cum ar fi de exemplu “Clubul de curiozităţi”.
„Ne-am propus să expunem şi în alte oraşe, suntem în discuţii avansate pentru a merge cu expoziţii în Anglia sau Franţa, în acelaşi timp eu doresc ca galeria noastră să crească firesc, pe etape, organic, nu vrem să repetăm greşelile altora, am muncit foarte mult, investim foarte mult, şi nu este vorba numai de bani, ci şi de suflet, de pasiune, de dragoste”
Eu mă consider un norocos pentru două lucruri, în primul rând pentru că avem, în Bacău, o comunitate artistică foarte puternică, de la care am primit un sprijin important, şi pe de altă parte, împreună, ne-am creat o carte de vizită, care ne dă posibilitatea să ieşim din logica lucrurilor, din banalitate, din tipicul unor asemenea manifestări publice.
Ce nu poate internetul?
– Există deja o mare concurenţă pe internet, artiştii au pagini pe Facebook, sunt portaluri specializate, adevărate galerii de artă.
– Îmi place să experimentez, îmi doresc ca galeria KARO să devină un laborator, din care să se nască ceva, să apară ceva nou, care să ne motiveze pe noi, pe artişti dar şi publicul, nu vreau ca publicul nostru să vină şi să vadă ceva frumos, poate să-l vadă şi pe internet, cum spuneaţi. Noi vrem să facem din fiecare expoziţie un eveniment, o întâlnire de suflet cu publicul, să realizăm o comuniune, un dialog între artişti, public şi suportul logistic – galeria, din care să nu lipsească emoţia că participi la ceva deosebit, fără acestea nu ţi-ai îndeplinit misiunea, aceea de a aduce bucurie în sufletele oamenilor, ceea ce nu poate internetul. Este adevărat că nu te poţi opune progresului, ar fi o prostie, însă poţi să faci mai mult, mai ales în artă, poţi să creezi, şi aici intervine galeristul, acea atmosferă, acea legătură intimă, directă, între creatorul de frumos şi privitor, beneficiar voluntar, interesat, al actului de cultură. Să încerci să faci şi din galerie un act de creaţie. Eu asta îmi doresc, de aceea nu este întămplător că urmez un master la Universitatea Naţională de Artă Bucureşti, specialitatea sculptură, la clasa prof. Aurel Vlad, unul dintre cei mai mari sculptori români. Ceea ce am început noi, eu şi Carmen, ar putea fi asemuit cu o sesiune de propuneri de dezbateri, de gândire, de idei. Am să vă dau ca exemplu tema unei expoziţii, cea denumită “Autoportret”. Artiştii care au răspuns provocării ne-au mărturisit că a fost cea mai interesantă idee, le-a plăcut, unii au realizat pentru prima dată un autoportret, cum au fost Vasile Crăiţă Mândră, Dionis Puşcuţă, Ştefan Pristavu, iar maestrul Ilie Boca a expus pentru prima dată un autoportret, cred că şi singurul, din vremea studiilor.
– Constantin Ţinteanu este manager, dar şi artist. Care primează?
– Este adevărat, calităţile de manager îl ajută pe artist, iar artistul îl împinge pe manager să caute mereu altceva, galeria fiind cel mai bun instrument. Trăim într-o lume atât de pragmatică încât orice artist, oricât de talentat nu are nicio şansă dacă nu intră în acest sistem, al galeriilor, al profesioniştilor, să expună, să se prezinte publicului, să se confrunte cu alţi artişti. Eu cred că artistul trebuie să-şi vadă de creaţia lui, iar galeristul de treaba lui. Aici nu-i vorba numai de expoziţie, urci nişte tablouri pe un perete, nu, nu-i suficient, e nevoie de promovare, de relaţii cu alte galerii, cu alţi artişti, este o adevărată artă să aduci doi sau mai mulţi artişti într-o expoziţie, intervine apoi critica, managementul evenimentului. Este un adevărat spectacol, în care vedeta este artistul şi arta lui, iar “regizorul” este impresarul, galeristul.
Galeria ca o casă
– Galeria KARO este una mică, nu tindenţi la un spaţiu mai mare, la o deschidere spre evenimente de mare anvergură?
– Nu, deocamdată. Eu sunt foarte mulţumit de acest spaţiu, mi-ar fi foarte greu să manageriez o galerie mare, sunt în oraş asemenea spaţii, au alt statut, alt program. Galeria KARO are un specific, nu numai prin evenimentele produse, dar, mai ales, prin construcţie, seamănă cu o casă, publicul vine, vede şi face imediat legătură cu propria locuinţă: aşa mi-aş dori şi eu o cameră, opera cutare sau cutare s-ar potrivi foarte bine în hol sau în living, în spaţiul aferent scării care duce la etaj, exact cum este în galeria noastră.
„Aici totul este gândit pentru ca publicul să se simtă bine, când deschide uşa galeriei, are impresia că a intrat în propria casă”
E adevărat că oamenii au nevoie şi de manifestări mamut, însă pentru acestea sunt muzeele, celelalte galerii. Nu vreau să fiu înţeles greşit, nu critic pe nimeni, însă eu mă simt bine în galeria mea, asta nu înseamnă că nu am apreciat şi nu apreciez excepţionalele expoziţii de la Muzeul de Artă, cum sunt cele ale maestrului Ilie Boca şi a lui Nicu Enea, doi artişti, două epoci, acelaşi numitor comun: talent. Am rămas impresionat de expoziţia artiştilor care au participat la tabăra de la Tescani, de la Galeriile Frunzetti, sau de “personala” lui Victor Eugen Mihai-VEM, de la Galeria de Artă Contemporană, de la Centrul de Cultură “George Apostu”. Ce pot să spun de marea realizare a lui Dionis Puşcuţă, care a reuşit o premieră pentru Bacău, cu expoziţia de grafică a marelui artist Henri Matisse sau câte alte asemenea expoziţii eveniment.
– Se caută arta, se vinde arta?
– Avem legături cu mulţi colecţionari de artă din Bacău şi din ţară. Vindem din Galerie, vindem din magazinul de antichităţi, deoarece avem şi în magazin artă plastică de mare valoare artistică. Nu ne-am îmbogăţit, reuşim să ne menţinem, să ne satisfacem marea noastră pasiune, aceea de crea şi de aduce bucurie oamenilor. Cele două spaţii se ajută reciproc, galeria are publicul ei, totodată face reclamă şi magazinului, iar magazinul, la rândul lui, prin pagina de pe Facebook, aduce clienţi. Este o simbioză, buzunarul drept nu face concurenţă celui stâng.
„Carmen şi cu mine am reuşit să ne realizăm visul, facem ce ne place, avem mereu “casa” deschisă, călătorim, cunoaştem oameni, artişti, manageri, galerişti, oameni de afaceri care au drag de artă, deschişi spre colaborări extrem de avantajoase pentru ambele părţi”
Multe le-am învăţat din mers, nu există o şcoală de galerişti, am venit cu o oarecare experienţă din Anglia, cum v-am spus, am stat 13 ani acolo, avem şi cetăţenie, mergem des pentru achiziţii, vizităm galerii şi muzee, ne întâlnim cu prietenii, punem la cale alte afaceri. Suntem mereu în mişcare, altfel nu se poate. Fiica noastră s-a născut acolo, însă, împreună, am hotărât să ne întoarcem acasă, am decis că pentru ea este mai bine în România, aici sunt familiile noastre, aici face şcoala. Suntem fericiţi şi ne bucurăm de fiecare zi pe care o trăim împreună. Îmi doresc ca în Bacău să se mai deschidă şi alte galerii care să expună artă contemporană, este loc, suntem un oraş mare, cu o mişcare artistică puternică, cu artişti valoroşi şi am putea deveni al cincilea oraş din România din acest punct de vedere.
…Şi-nainte mult mai este
– Domnule Ţinteanu, pe simezele Galeriei KARO au expus şi, cu siguranţă, vor expune în continuare artişti consacraţi, artişti, cum se spune în limbajul galeristului, care aduc public, care se vând. Ştiu însă că marile galerii investesc în tineri artişti, talentaţi, cu perspectivă. Sunteţi deschişi unei asemenea iniţiative, astfel ca acel artist să poată spune că este produsul Galeriei KARO?
– Ştiu ce spuneţi, am mai discutat această problemă. Da, ar fi interesant, însă nu a venit vremea. Deocamdată lucrăm la consolidarea galeriei, la afirmarea ei. Nu vă ascund că am primit oferte, însă nu ar fi cinstit din partea noastră să vindem iluzii. Noi nu avem capacitatea să îl reprezentăm, să îl promovăm cum şi-ar dori, da, suntem dispuşi să-l îndrumăm, să îl ajutăm, însă fără obligaţii. Poate în viitor. Asta nu înseamnă că nu vom expune lucrărilor unor tineri artişti, este o obligaţie până la urmă, toate galeriile private fac acest lucru. O asemenea decizie înseamnă o mare răspundere de ambele părţi.
– Pentru 2017 programul galeriei este conturat, îmi spuneaţi că lucraţi deja pentru anul 2018. Despre ce este vorba?
– Va fi un eveniment. Suntem în discuţii pentru o “personală” Matei Lăzărescu la Galeria KARO, artist care trăieşte la Paris.
– Am vorbit de pasiune, de profesionalism, de bani, ce-i mai trebuie unui galerist pentru a reuşi, pentru a rezista în sistem, dar mai ales pentru a face din galeria lui un centru, un punct de interes, de atracţie, căutată de arişti şi de public?
– Vreţi să deschideţi o galerie? Aţi enumerat principalele cerinţe. Are nevoie de susţinerea comunităţii, fără ea sunt puţine şanse. Are nevoie de răbdare, canale de informare, dragoste pentru ceea ce face şi pentru oameni, să ştie să stabilească acele relaţii interumane, este o mare artă, să fie om de cuvânt, serios, să pună suflet în tot ceea ce face. Este un domeniu foarte sensibil, artiştii şi publicul iubitor de artă sunt un capital valoros, însă cea mai mică fluctuaţie a “bursei” poate dărâma tot ce ai lucrat în ani şi ani. Noi nu ne permitem să greşim şi nici să întrerupem povestea noastră, care nu a început cu “A fost odată…”, ci cu “Şi-nainte mult mai este”.
