luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2859

Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului

    La data de 03 februarie a.c., în jurul orei 18.30, polițiștii Postului de Poliţie Găiceana au depistat DJ 241, pe raza comunei Dealu Morii, un bărbat de 51 ani din aceeaşi localitate, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

    În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătorul auto fiind condus la Spitalul Municipal Adjud pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

    În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.


    La data de 03 februarie a.c., în jurul orei 13.00, polițiștii Secţiei 6 Traian au depistat DJ 207, pe raza comunei Prăjeşti, un bărbat de 49 ani din comuna Dămieneşti, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

    În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătorul auto fiind condus la Spitalul Judeţean Bacău pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

    În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

    Anuala UAP Bacău, sub semnul tristeţii şi al speranţei

    De obicei, întâlnirea anuală a artiştilor plastici băcăuani reprezenta un moment al comuniunii întru pasiunea ce le modelează vieţile. Era un timp al confirmărilor şi al promisiunilor. De această dată, dispariţia prematură a colegului lor, pictorul Ovidiu Marciuc, a aruncat o umbră de tristeţe peste acest eveniment plastic.

    Toţi cei prezenţi în seara zilei de vineri, 3 februarie, printre operele de artă expuse în Galeriile „Frunzetti” de la sediul filialei Bacău a Uniunii Artiştilor Plastici din România de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, au poposit mai mult timp în faţa lucrării ce purta semnătura defunctului plastician. Şi – cum altfel? – discursurile ce au marcat vernisajul Anualei au avut în prim-plan personalitatea lui Ovidiu Marciuc.

    Rând pe rând, cu lacrimi în ochi, colegii săi l-au evocat, amintind de felul în care acesta şi-a lăsat amprenta asupra vieţii culturale băcăuane. „În urma lui Ovidiu Marciuc rămâne arta, o artă bine făcută, pentru că, dacă picta, picta bine, dacă desena, desena bine, dacă ajuta în sculptură, ajuta bine, un mare profesor de desen şi un om de pe mâinile căruia ieşeau lucruri frumoase” a mărturisit pictorul Dionis Puşcuţă, preşedintele UAP Bacău.

    Pentru că spectacolul trebuie să continue, în cadrul vernisajului Salonului Anual 2016, filiala UAP Bacău şi-a desemnat laureatul în persoana sculptorului Mihai Bejenariu. Timp de 40 de ani, acesta, prin arta sa, şi-a adus o contribuţie importantă în modelarea vizualului plastic băcăuan.

    Cea mai recentă mărturie a acestui fapt o constituie expoziţia pe care sculptorul a oferit-o iubitorilor de artă în luna decembrie a anului trecut. Însemnele acestei recunoaşteri le-a primit din mâinile maestrului Ilie Boca. Vizibil emoţionat, Mihai Bejenariu a mulţumit celor prezenţi pentru această onoare, în puţine cuvinte, dar cu o lumină caldă pe chip care a spus tot ce se putea spune.

    Amenzi de 25.000 de lei în urma unui control la trei societăți de prelucare a lemnului

      În perioada 01-03 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa împreună cu specialişti în silvicultură din cadrul Gărzii Forestiere Suceava au acţionat pe raza comunei Ghimeş-Făget în cadrul unui dosar penal înregistrat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz şi în baza unui plan de acţiune al Direcţiei de Ordine Publică.

      În urma verificărilor efectuate la o societate comercială din comuna Ghimeş-Făget, cu obiect de activitate prelucarea materialului lemnos, a rezultat o diferenţă de 81,46 mc lemn rotund răşinoase între documentele prezentate şi situaţia faptică, din teren. Au fost constate nereguli privind completarea registrului de intrare/ ieşire material lemnos precum şi la introducerea datelor în aplicaţia SUMAL.

      De asemenea, au fost efectuate verificări şi la alte două societăţi comerciale, cu acelaşi profil de activitate.

      În baza Ordonanţelor emise de Parchetul de pe Lângă Judecătoria Bicaz, au fost ridicate, pe baza de proces verbal, un număr de 12 calote de tăiere la cioată care au fost depozitate la Secţia 7 Poliţie Brusturoasa, precum şi un număr de 12 avize de însoţire.

      În cadrul acţiunii, poliţiştii au aplicat în total 5 sancţiuni contravenţionale în valoare de 25.000 lei, un avertisment şi au confiscat 130,97 mc material lemnos, în valoare de 26.894 lei.

      Prea multe pisicuțe

        Kittens Come Out of Box

        Kitten dispenser ?

        Protest de amploare, în Bacău, și vineri seara

          Poate niciodată nu s-a mai văzut un protest atât de amplu, o solidaritate și o atât de mare diversitate a participanților, așa cum se întâmplă în aceste zile, în Bacău. Un Bacău pe care îl cunoaștem, îndeobște, destul de liniștit chiar și atunci când au mai avut loc ample acțiuni sociale în alte orașe mari ale țării, iar la noi era liniște și pace.

          Unii spun că din decembrie 1989 nu a mai fost așa ceva ca în aceste zile, dar comparațiile sunt relative.

          Iată însă că vineri seară, îndemnați de temperaturi mai omenești și de perspectiva weekendului, centrul orașului s-a umplut de oameni mai mult decât în zilele trecute. Printre ei, perechi de vârstnici, sau oameni de vârstă medie, părinți cu copii în cărucioare sau pe umeri, chiar și un tânăr în căruțul destinat persoanelor cu handicap și mulți alți tineri.

          De asemenea, au fost din nou prezenți oameni din localitățile limitrofe orașului, ca și în serile trecute. S-a scandat îndelung împotriva lui Liviu Dragnea, a Guvernului, a partidului de guvernământ. S-au vânturat intens pancarte mai mari sau mai mici cu diferite mesaje și o mulțime de drapele, cum nici la Ziua Națională nu sunt atât de multe în mâinile băcăuanilor. Pe ansamblu, o mișcare civilizată, a unor oameni pe chipurile cărora hotărârea părea întipărită ca o literă de lege.

          Jandarmii și polițiștii, la fel ca și în serile trecute, și-au îndeplinit misiunea discret și eficient, fără să fie nevoie de vreo intervenție în forță. Blocarea centrului a nemulțumit însă și destui șoferi ce veneau dinspre sudul orașului.

          Un șofer turc rătăcit pe la Casa de Asigurări de Sănătate, la volanul imensului său TIR, a așteptat răbdător indicațiile echipajului de poliție din apropiere și s-a conformat fără probleme.

          Coloana de oameni, întinsă pe sute de metri, a străbătut Strada 9 Mai, strada Nicolae Bălcescu și Calea Mărășești, prin fața instituțiilor Puterii locale, unde însă storurile erau trase temeinic. Astfel poate fi conturată, foarte succint, încă o zi a unei demonstrații de amploare. Iar lucrurile par să continue și în zilele următoare.

          3 februarie 2017

          Posted by Desteptarea de Bacau on Friday, February 3, 2017

          Zeci de rable abandonate pe străzi au fost ridicate

            Maşinile fără stăpân au început să fie ridicate încă din noiembrie, anul trecut / Foto: Poliţia Locală Bacău

            – băcăuanii, deranjaţi de faptul că acestea ocupă locurile de parcare, şi aşa insuficiente, le dau o mână de ajutor poliţiştilor locali şi le trimit informaţii şi poze cu astfel de maşini

            La începutul lunii noiembrie a anului trecut, autorităţile locale au reluat ridicarea maşinilor abandonate pe domeniul public, iar agenţii de la Poliţia Locală Bacău sunt cei care se ocupă de identificarea lor şi somarea proprietarilor, acolo unde au reuşit să-i găsească. Până la sfârşitul lui 2016, 30 de autoturisme au fost ridicate, dintre care 11 de către primărie iar 19 de proprietari, în urma demersurilor făcute de poliţişti.

            În prima lună a acestui an, s-au luat în evidenţă aproape 40 de rable abandonate pe marginea străzilor, în parcări sau pe spaţiul verde din Bacău, iar o parte dintre ele au fost deja luate de cei care le deţineau în acte. Agenţii sunt ajutaţi în misiunea lor de indentificare şi de cetăţeni, care îi anunţă unde pot găsi aceste maşini.

            „Dintre cele 38 de autoturisme aflate în lucru, 16 au fost ridicate de proprietari iar pentru 3 există dispoziţie de ridicare. Aproape zilnic primim pe pagina de facebook a instituţiei poze şi informaţii de la cetăţeni cu maşini abandonate şi ne sunt de ajutor pentru că unele dintre ele erau deja în evidenţa noastră, dar altele nu”, a declarat Florin Podoleanu, purtător de cuvânt la Poliţia Locală Bacău.

            După ce găseasc o maşină abandonată, agenţii locali întocmesc actul de constatare, somează proprietarul, acolo unde este cazul, şi întocmesc documentele premergătoare emiterii dispoziţiei de primar. Mai departe, primăria are sarcina de a ridica, depozita, gestiona şi valorifica autoturismele pe care nu le revendică nimeni.

            Văz şi auz…

            Preambul

            În urmă cu ceva timp, pe când rubrica de faţă se numea „Limba ce-o vorbim şi-o scriem”, apărea un puişor al ei, „Auzite ori citite”. Acum am croit o haină nouă, întorcând-o oarecum pe cea veche. Am mers la sursă: I. L. Caragiale, în schiţa Grand Hôtel „Victoria Română” (1890), notează după o noapte de nesomn petrecută în oraşul natal: „Sunt ameţit, nervii iritaţi – simt enorm şi văz monstruos”. Fraza finală a atras atenţia multor creatori: regizori (Lucian Pintilie a pus-o pe genericul filmului „De ce trag clopotele, Mitică?”), redactori („Dilema” a folosit-o drept motto), comentatori („Văd, aud şi citesc/…/despre educaţia noilor generaţii” – Maria Iordănescu) etc. Uneori adverbele („enorm” şi „monstruos”) devin adjective: „Cu simţ enorm şi văz monstruos /Caragiale/ a concretizat literar personaje memorabile /…/” – Clara Mărgineanu, jurnalul.ro . S-a produs însă o uniformizare a grafiei, cu parfum de epocă dat de ţ şi de z. Dar Ştefan Cazimir rostea simt, iar Caragiale aşa a scris: „Simt/…/şi văz/…/” (Opere, 1930). Autorul unei teze de doctorat (2016) nu greşeşte: „Simt enorm şi văz monstruos prin… micul ecran”. Noi ne-am prevalat de libertatea publicistului, contopind verbul vechi (eu văz/auz) cu substantivul comun (un văz/auz).

            Anul şi cuvântul

            Nu cunoaştem exact raţiunile (sau regulamentul) după care o vorbă este decretată vedeta anului expirat. Ni se aduce la cunoştinţă, astfel, că dintre atâtea gânduri câte se învârt în mintea noastră, exprimate în limba fiecărei seminţii, doar unul este ridicat pe podiumul lexical internaţional. (Ar fi interesant de aflat şi numele celor situate pe locurile al doilea şi al treilea. Dacă în 2015 cuvântul anului a fost IDENTITATE (cu zece litere în română, ca nota maximă), pentru 2016 avem parte de un derivat cu un prefixoid: POST-ADEVĂRUL. Sună abstract, dar e… adevărat. Dicţionarele Oxford spun că post truth este „adjectivul care desemnează circumstanţa în care faptele obiective sunt mai puţin influente în formarea unei opinii publice decât apelul la emoţie şi la credinţele personale”. Frecvenţa nefiresc de mare a termenului a făcut ca adjectivul, prin definiţie subiectiv, să devină substantiv, marcă a greutăţii de fapte (Sever Voinescu, Dilema veche, 15 dec. 2016). Principalul vinovat al climatului de provizorat perpetuu este internetul, căruia totuşi nu i se poate închide gura niciodată.

            Gerul ucide pleonasmul

            S-a stat cu ochii mai mult decât altă dată pe datele privind starea vremii, ca să ştim cât mai durează frigul. Nu cred că a fost vreun post de televiziune care să nu-l asocieze pe între cu conjuncţia şi, evitând astfel pleonasmul foarte frecvent: Ştefan cel Mare a domnit între anii 1457-1504 sau Între 13-15 ianuarie vor avea loc manifestări dedicate Zilei Culturii (corect: 1457 şi 1504; 13 şi 15). Pentru că minusul era atotstăpânitor, a reuşit să izgonească semnul cu care seamănă – cratima/linia de pauză –, dintr-un enunţ ca acesta: „Vor fi înregistrate temperaturi între -21 şi -140C” (TV, 8 ian. 2017), faţă de *între -21 – -140C.

            Bravo, Mihai!

            Un bun obicei al Bibliotecii Judeţene „C. Sturdza” Bacău: mapa cu extrase din presa anilor trecuţi, referitoare la evenimentele momentului. La 17 mai 1975, ziarele reproduceau fotografia unui grup de conaţionali care a întâmpinat-o pe Nadia Comăneci cu două mari pancarte, pe care scria: „BRAVO NADIA!” şi „TOT ÎNAINTE!” În fişa bibliografică pusă în faţa mapei de la Secţia periodice, bibliotecarul Mihai-Andrei Ciumaşu a notat un pic altfel: „Bravo, Nadia!” Simţise că vocativul îşi cere dreptul la virgulă.

            Stele căzătoare, planete, stele fixe

            Îmi aduc aminte de regretatul Profesor Mihail Andrei, cel care, la un cenaclu literar al minunatei reviste ,,Abc”, ne invita – îmi spune un jurnal adolescentin – să poposim cu rațiunea asupra unui gând al lui Arthur Schopenhauer: ,,Arta de a nu citi este foarte importantă. Ea constă în a nu fi interesat de tot ceea ce atrage atenţia publicului la un moment dat. Când un pamflet politic sau religios, un roman sau o poezie produc mare zgomot, reamintiţi-vă că oricine scrie pentru proşti nu va duce niciodată lipsă de cititori. Pentru a citi cărţi bune, condiţia prealabilă este să nu pierzi timpul citindu-le pe cele proaste, deoarece viaţa e prea scurtă”. De-atunci mi s-a lipit sufletul de Schopenhauer….

            În ,,Parerga și Paralipomena. Omisiuni și adăugiri” (Editura Antet, București, 1996, pag. 109-143), filosoful german oferă un veritabil ospăț al cugetării prin reflecțiile sale care vizează ,,judecata, critica, aplauzele și gloria”. După atâta vreme, spiritul lui Schopenhauer (1788-1860) nu și-a pierdut nimic din prospețimea actualității. Iată-l evaluându-i pe scriitori…

            ,,Scriitorii, scrie filosoful, se împart în stele căzătoare, planete și stele fixe”. Deosebirile sunt esențiale. ,,Primele produc reacții zgomotoase de scurtă durată: lumea le privește și strigă. «Ia uite!» și ele dispar pentru totdeauna”. Planetele, stele rătăcitoare, au mai multă consistență, dar sunt lipsite de fiorul esenței: ,,Ele strălucesc adesea, deși numai în urma apropierii, mai viu ca stelele fixe și necunoscătorii le confundă cu acestea. Oricum, și ele trebuie să părăsească scena: n-au decât o lumină de împrumut și o sferă de acțiune limitată la tovarășii de drum(contemporani).

            Umblă și se schimbă; nu au la dispoziție decât o perioadă de câțiva ani”. În schimb, ,,stelele fixe sunt imuabile, stabile pe firmament, au lumină proprie, strălucesc la fel în toate timpurile,dat fiind că, neavând paralaxă, nu-și modifică aspectul prin schimbarea punctului nostru de vedere. Nu aparțin, ca precedentele, unui sistem (o singură națiune), ci lumii întregi. Dar tocmai din cauza înălțimii la care sunt plasate, lumina lor, înainte de a fi vizibilă pe pământ, are cel mai adesea nevoie de mulți ani”.

            Nici perspectiva evaluării creațiilor literare/scriitorilor nu-l aruncă pe Schopenhauer în anonimat. Cine evaluează? ,,Nenorocirea meritului intelectual, scrie autorul celebrei ,,Lumea ca voință și reprezentare”, este că așteaptă aprecierea de la cei ce nu produc ei înșiși decât prostii; da, adică să-și primească cununa din mâinile judecății omenești, calitate la fel de inerentă majorității oamenilor ca virilitatea castratului”.

            Peste orgoliul celor care stabilesc ierarhii, criticii literari de meserie, sunt turnate, cu sarcasm, picături de vitriol: ,,Sunt critici ce-și închipuie că dețin secretul a ceea ce este bun și a ceea ce este rău. Își iau așadar goarna lor de copil drept trâmbița Faimei”. Din păcate, mai notează Schopenhauer, ,,nimeni nu este prețuit pentru ceea ce este, ci pentru ceea ce spun alții despre el”. Trist este și faptul că, în multe situații, atunci când se ivesc spirite care impresionează ,,precum monumentele grandioase plasate într-un spațiu meschin”, ,,apariția meritului eminent este însoțită de o muțenie unanimă a rivalilor săi (…) Toate limbile paralizează; este acel silentium livoris al lui Seneca. Această tăcere fățarnică și perfidă denumită în termeni tehnici «ignorare»”, tăcere invidioasă…

            Poate că, din când în când, cei care și-au apropiat (și oficial…) statutul de scriitor sau de critic literar ar trebui să recitească, din când în când, ,,Parerga și Paralipomena”…

            Hublou / Fraieră sau romantică?

            Carmen Mihalache
            Carmen Mihalache

            Într-un recent număr al revistei „Dilema veche” este un dosar cu o temă foarte actuală: Șmecherul. Iar unul dintre articolele de acolo are un titlu cu schepsis: „Șmecheria și hoția sunt a filei două fețe…”

            Parcurgând dosarul, mi-am zis că n-ar fi rău să sintetizez câteva idei și opinii, păreri cuprinse în acest dosar, pentru că ele mi s-au părut de un interes real. De obicei, șmecherii una fac și alta gândesc, acționând pe furiș, pe la spate. Nu sunt oameni deschiși, care să accepte cu onestitate un dialog, fiindcă au mereu ceva de ascuns, vrând să profite de orice situație. Se fofilează și nu-și asumă responsabilități, iar limbajul lor este, cel mai adesea, unul criptic.

            ”În loc de a fi o expresie a realului, gândurilor și simțirii, un mijloc de transmitere a cunoștințelor, cugetării și emoției, e mai ales un sistem de minciuni, o rețea de capcane și un zgomot de fond”, după cum exact definește Nicolae Steinhardt strategia șmecherilor. Supărător este însă că, la noi, acest tip uman se bucură de simpatie, vezi și „miticismul”, binecunoscut nouă din opera lui Caragiale. În cultura noastră, așadar, așa cum o demonstrează elocvent articolul Ioanei Bot, de pildă, șmecherii sunt acceptați, tolerați, sunt acei descurcăreți priviți adesea cu admirație.

            Șmecherule, hoțomane, te-ai scos, ce bine te-ai descurcat, auzim asta adeseori, spus la modul laudativ. Și ne-am obișnuit cu „fenomenul”. Mai ales că, de obicei, șmecherul pozează în tip simpatic, glumeț, băiat de viață, de comitet. Dincolo de masca aceasta se află, de fapt, lipsa de scrupule, nesocotirea bunului simț și al oricărei morale. Șmecherul nu urmărește decât să ne înșele, luându-ne drept proști. Se ține numai de învârteli, se folosește de o mulțime de trucuri, de abureli, obținând, în final, cam tot ce vrea. Că doar e as în „șmichirii”.

            Mărturisesc că nu mi-au plăcut niciodată descurcăreții, iar Mitică, al lui Caragiale, și urmașii săi contemporani, îmi sunt categoric antipatici. Pentru că eu pun mare preț pe muncă, dedicație, pasiune pentru ceva, o idee, un crez, un domeniu de activitate, etc. Și pentru că am fost mai degrabă ceea ce se cheamă o fraieră, pierzând mult de-a lungul timpului, și material, dar și în investițiile mele de suflet. Ceea ce a durut cel mai mult.

            M-am lăsat ușor înșelată de oameni fără scrupule, meschini, josnici. Dar am știut să pierd cu demnitate și să-mi păstrez echilibrul, făcând lucruri care mă interesează cu adevărat și mă împlinesc. Apoi, gândindu-mă la etimologia cuvântului fraier, care vine din germanul „freiherr”, care înseamnă om liber, chiar mă declar, cu mare plăcere, fraieră. Și mă întorc din nou la o spusă a lui N. Steinhardt: „Omului liber (în cavalerism se confundă cu nobilul) îi pasă prea puțin dacă a fost șmecherit de un mișel”. Chiar așa m-am simțit întotdeauna, un om liber, caruia nu-i pot fi luate gândurile, sentimentele, trăirile, credințele. Nu mi-a fost niciodată teamă că voi fi păcălită, înșelată, și nu mi-am luat precauții în acest sens. Am mers prin viață fără garda ridicată, înfruntând totul deschis.

            Iubesc teatrul, dar nu și jocurile de culise, mârșăviile, sforăriile, aranjamentele infecte. Iar de viclenie (care e opusul spiritului, ținând mai curând de zona animalicului) am oroare, ca și de așa-zisele șmecherii femeiești. Detest tertipurile de orice fel, și mi se pare obositor să stai cu frica de a fi înșelat, e degradant chiar, iar eu țin mult la demnitate. Apoi, nu e mai puțin adevărat că hoțul de hoț se teme, iar obsesia șmecherului este tocmai „groaza de fraiereală”. Neavând genul acesta de obsesii, eu rămân ce-am fost… fraieră. Sau romantică?

            Guvernul iranian studiază oportunitățile de la Rafo Onești

            Delegația băcăuană care s-a întâlnit acum două zile cu ambasadorul Republicii Islamice Iran la București, Excelența Sa Hamid Moayyer, i-a oferit acestuia documentația solicitată inițial despre situația în care se găsește, în prezent, societatea Rafo Onești.

            La sfârșitul anului trecut, ambasadorul Iranului a fost în Bacău, unde a avut întâlniri inclusiv cu reprezentanții Rafo, dar și cu ai autorităților locale, la Camera de Comerț și Indutrie. Încă de atunci a solicitat mai multe detalii despre Rafo, pentru că statul iranian ar fi interesat de această rafinărie. Recent, Ministerul Energiei de acolo a transmis din nou acest interes.

            Datele prezentate de băcăuani la întâlnirea de acum două zile vor fi transmise ministerului iranian de profil, pentru a fi analizate.

            Din delegație au făcut parte reprezentanții Rafo, dar și ai autorităților județene și ai Camerei de Comerț și Industrie.

            La Rafo – spune consilierul de imagine al rafinăriei, Ion Marian – se va proceda, în următoarea perioadă scurtă de timp la o nouă expertizare a societății.

            „Nici administratorul judiciar al Rafo, Casa de Insolvență Transilvania, nici acționarul majoritar – a precizat Ion Marian – nu au interesul introducerii acestei societăți în faliment, ci optează pentru găsirea unui investitor care ar putea prelua rafinăria”.

            Adolescentă accidentată pe trecerea de pietoni

              La data de 02 februarie a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, în urma căruia o persoană a necesitat îngrijiri medicale.

              Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 45 ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Aviatori, din Bacău, a surprins și accidentat o minoră de 16 ani care s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni semnalizată cu indicator și marcaj rutier.

              În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a minorei, care a fost transportată la Spitalul Județean Bacău, fără a rămâne internată.

              Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare negativă și i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

              Bacău: Incendiu în subsolul unui bloc

                Vineri dimineaţă, pompierii de la Detaşamentul Bacău au fost solicitaţi să intervină pe strada Violetelor pentru a stinge un incendiu izbucnit în subsolul unui bloc.

                Locatarii s-au speriat după ce fumul a ajuns şi pe casa scării şi au sunat la 112.

                Focul, provocat se pare de oamenii străzii, care au găsit o cale de acces din exterior şi obişnuiesc să intre acolo pe timpul nopţii, după cum spuneau oamenii din bloc, a fost stins repede de militari.

                Pentru a-i linişti pe cei care locuiau în imobil, pompierii au mers din uşă în uşă şi i-au anunţat că nu este nimic grav.

                În urma incendiului au ars mai multe deşeuri şi nu s-au înregistrat alte pagube.

                Cinci rețineri într-o anchetă de trafic de persoane și proxenetism

                Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Bacău, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliției Române, au efectuat şapte percheziţii pentru destructurarea unei grupări infracționale specializate în trafic de persoane şi proxenetism. Cinci persoane au fost reţinute pentru 24 de ore.

                La data de 2 februarie a.c., polițiștii structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Bacău, Bucureşti și Galaţi, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – S.T. Bacău, au efectuat şapte percheziţii în judeţele Bacău, Galaţi şi Vrancea, la locuinţele unor persoane bănuite de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism.

                Au fost executate opt mandate de aducere și au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace materiale de probă.

                La activități au participat și jandarmi.

                Din cercetări a reieșit că membrii grupării, bărbaţi cu vârste cuprinse între 33 şi 42 de ani, din judeţele Bacău, Galaţi şi Vrancea, ar fi racolat persoane tinere de sex feminin, din mediul urban şi rural.

                Acestea erau induse în eroare de cei în cauză, fie prin promisiunea unui loc de muncă, fie prin dezvoltarea unor relații cu aceștia.

                Pe parcursul cercetărilor au fost identificate 12 victime, care ar fi fost transportate pe teritoriul Austriei, Germaniei şi Italiei, apoi obligate sau determinate să se prostitueze.

                În urma administrării probatoriului, 5 persoane au fost reținute sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism, urmând a fi prezentate Tribunalului Bacău, cu propunere de arestare preventivă.

                Demisie la Uniunea Artiştilor Plastici

                Vineri, 3 februarie, Dionis Puşcuţă şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte al Filialei Bacău a Uniunii Artiştilor Plastici.

                „Am analizat bine această decizie, după care am comunicat-o Consiliului de Conducere şi am depus-o la Secretariatul Uniunii. Este un gest unilateral, iar argumentul este de ordin personal. Luni se va întruni din nou Consiliul de conducere, care va stabili un preşedinte interimar, până la alegerile de anul viitor.

                Voi rămâne membru în organismul de conducere al UAP şi voi sprijini, atât cât voi fi solicitat, activitatea viitoare”, ne-a declarat Dionis Puşcuţă, care a condus filiala băcăuană mai bine de opt ani.

                Vom reveni cu alte detalii, în ediţia de luni a ziarului Deşteptarea.

                Copiii din Orbeni au construit căsuțe pentru păsări

                  Iarna grea a dus animalele din păduri în situația de a se apropia de zonele locuite în căutare de hrană. Acest lucru s-a întâmplat și la Scurta-Orbeni, acolo unde elevii Școlii Nr. 1 din Scurta în nenumărate rânduri au adus de acasă fân pe care l-au lăsat la marginea livezii din spate unității de învățământ, unde în fiecare dimineață vin căprioarele.

                  Zona este vizitată și de veverițe, care și acestea sunt ajutate de micuți. O ultimă ispravă de acest gen a copiilor s-a produs zilele trecute, când elevii au construit și căsuțe pentru păsări, pe care le-au amplasat, personal, în pomii din livada școlii.

                  „Avem mai multe proiecte extrașcolare de acest gen, iar copiii noștri sunt foarte încântați să participe la ele”, a declarat prof. Minodora Drâmbă, directorul Școlii Nr.1 din Scurta-Orbeni, care nu a scăpat prilejul să-și laude elevii:

                  „În ciuda faptului că suntem într-o zonă săracă, avem mulți copii buni, care învață foarte bine.” O parte dintre cei care au învățat aici, acum sunt elevi în colegiile de prestigiu din Bacău, cum ar fi „Ferdinand I” sau „Gheorghe Vrănceanu”.

                  Structura școlară păstorită de directorul Minodora Drâmbă este compusă din Școala Nr.1 Scurta, Școala Nr.1 Orbeni, Școala Primară Nr.3 Scurta și cinci grădinițe. În aceste unități școlare se pregătesc aproximativ 120 de copii de grădiniță, 140 de elevi de ciclu primar și 120 de gimnaziu.

                  Scandal în adăpostul de câini

                    Lesley Ford, lidera organizației Sadies Stray Dogs Rescue, un vechi colaborator al Primăriei Bacău, încă de pe vremea vechii administrații, a fost la baza unui uriaș scandal care a avut loc marți în adăpostul primăriei.

                    Aceasta a cerut să între în adăpost, a început să filmeze angajații aflați la lucru, după care a dorit să filmeze și câinii, moment în care agentul de pază a rugat-o să păstreze aceleași limite ca și alți vizitatori.

                    Pentru că a refuzat, paznicul s-a văzut nevoit să o însoțească până la poartă. Până la urmă pentru că nu a dorit să plece, conducerea Serviciului de gestionare a câinilor a chemat un echipaj de poliție.

                    De ce s-a ajuns la această situație, l-am întrebat pe directorul serviciului, Dinu Păncescu.

                    „Organizația despre care vorbim nu are nici un protocol de colaborare cu Primăria Bacău. Noi am introdus un regulament intern care trebuie respectat de toată lumea. Programul de vizitare este zilnic de la 12 la 14. Cei care intră trebuie însoțiți pentru ca să nu fie probleme.

                    Or, doamna s-a apucat să filmeze angajații la lucru. Nu este prima dată când ea sau voluntarii fac filmări pe ascuns pentru ca apoi să declare că acești câini nu sunt bine îngrijiți”, a declarat directorul.

                    Acesta este cu atât mai supărat de incident cu cât în ultima perioadă schimbările produse în adăpost sunt semnificative iar confortul maidanezilor este altul acum. În plus, ceea ce dorește Lesley Ford să facă nu este permis de legislația noastră.

                    „Doamna militează pentru sterilizare și eliberare în teritoriu, ceea ce nu mai este permis de legislația noastră. Facem eforturi să avem capturări mai multe, sterilizări și adopții. Această organizație nu a luat să dea spre adopție nici un câine”, a mai completat Păncescu.

                    Din aceste motive, acesta susține că o viitoare colaborare nu mai este o opțiune. Cu atât mai mult cu cât alte organizații care au dorit să colaboreze cu serviciul au făcut asta foarte bine, pentru că au respectat protocoale și au făcut totul la vedere. Este vorba despre parteneri din Germania sau Franța care au suportat costurile reamenajării unor spații sau au donat cuști.

                    „Ni s-a negat accesul, deși suntem o organizație care are dreptul de a monitoriza ce se întâmplă în adăpost. Și voluntarii locali au acest drept. Sunt legi care protejează câinii, dar aceste legi nu sunt respectate.”
                    Lesley Ford, lidera organizației Sadies Stray Dogs Rescue

                    Într-o scrisoare pe care Federația de Protecție a Animalelor și SSDR au adresat-o Primăriei Bacău, se precizează care sunt nemulțumirile legate de modul cum decurge relația cu noua conducere a adăpostului. „Există conflicte majore între conducerea adăpostului și SSDR în sensul în care nu există o colaborare cu voluntarii și SSDR este somată să-și retragă donațiile. Voluntarii sunt nemulțumiți de situația câinilor din adăpost care nu sunt hrăniți și îngrijiți. Vă rugăm să puneți în vedere conducerii respectarea prevederilor legale cu privire la drepturile de monitorizare a acțiunilor din adăpost și realizarea unei colaborări cu ONG-urile care doresc să se implice în adăpost și în gestionarea populației canine”, se arată în scrisoare.

                    Viitorul ar putea suna bine

                    În iureşul protestatar care a cuprins ţara, parcă totul a luat-o razna, leul s-a devalorizat, politicienii au dus Parlamentul în stradă, săbiile au ieşit din teacă şi strălucesc seara în lumina neoanelor, miile de nemulţumiţi (unii au habar de ce, alţii fac figuraţie) sunt puşi pe fapte mari, doar la ceas de seară, în replică la nocturnele decizii ale Guvernului.

                    În stradă sau la televizor, naţiunea pare periculos de scindată, manipularea este vedetă. Finalul acestei “revoluţii” nu are un termen de garanţie, însă mă încred în puterea raţiunii, în inteligenţa preşedintelui, în atotputernicia Constituţiei. Viitorul nu sună bine, de aceea clipa capătă o altă valoare, iar o veste bună este ca un balsam.

                    Aflu că o buhuşeancă s-a stabilit în Japonia, luând cu ea şi o parte din România, însă surprinzător pentru o doamnă, pe lângă reţete tradiţionale a dus în Ţara Soarelui Răsare şi sportul nostru naţional – oina. Nu-i frumos? În timp ce la noi este pe cale de dispariţie, în Japonia a devenit sport de interes naţional, promovat de buhuşeanca noastră.

                    Un alt băcăuan, profesor universitar la facultatea de sport, a fost premiat la Congresul Mondial al Federaţiei Internaţionale de Educaţie Fizică (FIEP), care a avut loc în Brazilia, pentru activitatea ştiinţifică şi managerială. Şi nu sunt singurii băcăuani care flutură steagul românesc pe Mapamond. Managerul celei mai mari societăţi de creştere a puilor şi valorificarea, în sortimente devenite de acum celebre, a cărnii, a fost nominalizat la un premiu Progresiv Awards, la categoria Conducere remarcabilă.

                    Sunt doar câteva exemple, pe care le găsiţi în ediţia de astăzi, că avem resurse, potenţial, valori de excepţie, pe lângă care, furaţi de “spectacolul” străzii, trecem fără să ne soatem pălăria. Şi chiar merită.

                    Acționarii „Apă-Canal” Onești au invalidat transferul gratuit către primărie

                      foto: George Dragoi / YouTube

                      Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) societății Apă-Canal Onești, întrunită joi, 2 februarie, a invalidat transferul cu titlu gratuit a bunurilor acesteia către primăria municipiului.

                      Acționarii, între care SIF Moldova are statut de acționar semnificativ, au motivat că transferul operat de administratorul unic Cornel Fântână a fost făcut ilegal, fiind vorba de multe elemente ale proprietății private a societății.

                      De asemenea, acționarii au mai aprobat și facturarea către primărie, pentru prima oară, a apei meteorice, suma estimativă fiind de circa 23 de miliarde de lei vechi.

                      AGA a mai hotărât și desemnarea unui evaluator independent, membru al ANEVAR, pentru stabilirea valorii juste a bunurilor care au făcut obiectul transferului către primărie.

                      Cornel Fântână a rămas în continuare administrator unic, motivând eroarea transferului de care a fost acuzat prin „presiunea străzii” de la sfărșitul anului trecut, oneștenii, inclusiv autoritatea locală, cerând preluarea societății Apă Canal.

                      Cu detalii din hotărârile AGA și despre efectele acestor hotărâri vom reveni în edițiile următoare ale ziarului.

                      Ne apucăm de pus poze cu pisici?

                      Evenimentele prin care trece societatea românească aduc cu ele câteva probleme interesante care trebuie dezbătute și analizate. Între acestea se numără starea de spirit a populației; nu mai vorbim daca manifestanții au sau nu au dreptate, dacă Guvernul a procedat sau nu bine; discutăm acum despre modalitatea în care populația, manifestanții, liderii mai sunt dispuși să asculte argumentele părților adverse.

                      Circul făcut de USR în Parlament, împiedicarea ministrului Justiției să susțină o conferința de presă menita a prezenta punctul de vedere al Executivului asupra problemei sunt simptome ale unei radicalizări a participanților la acest conflict. Faptul că exista lideri de opinie, manifestanți care nu acceptă decăt punctul lor de vedere și resping apriori orice argument indică faptul că nivelul de violență din societate crește.

                      Momentan avem o violență mai mult verbală (exceptând cele întâmplate la mitingul de la București) dar nimic nu garantează că această violență nu se va transforma. Deocamdată avem înjurături, blesteme, urlete de indignare ale celor care nu sunt dispuși să accepte că într-o problema pot exista și alte opinii decăt ale lor. Nu ne garantează, însă, nimeni ca pe măsura ce va trece timpul, aceste violențe nu vor deveni fizice.

                      Evident, situația seamănă fosrte mult cu cea de după incendiul de la Colectiv. Și atunci era la fel: o singura opinie era acceptată și nimeni nu avea voie să gândească altfel. Dar acum e mult mai grav decât atunci. Și din acest motiv, se recurge la amplificarea emoției sociale.
                      Așadar, în fața unei dileme în care trebuie să hotărâm dacă îi lăsăm pe alții să decidă de mai avem voie la o părere proprie ori ne mulțumim să punem poze cu pisici pe Facebook, ce am putea noi să alegem?

                      Ignea la Aerostar

                      Divizionara C Aerostar Bacău și-a fortificat compartimentul ofensiv prin legitimarea atacantului Teodor Ignea. Fost campion național de juniori cu CSM Pașcani în 2015, Ignea a evoluat în sezonul 2015-2016 la Sport Club Bacău, sub ale cărei culori a debutat în Liga a II-a.

                      Problemele financiare întâmpinate de SC Bacău vara trecută l-au făcut pe atacantul în vârsta de 20 de ani să ia drumul Aradului, unde a evoluat mai mult pentru „satelitul” celor de la UTA. În această iarnă, Ignea a revenit, însă în Bacău, semnând un contract pe trei sezoane cu Aerostar. Teodor Ignea completează lista de achiziții a „aviatorilor”, pe care se mai regăsesc numele lui Dima, Sorin Ichim și Adrian Gheorghiu, la rândul lor foști jucători ai concitadinei Sport Club.

                      Gruparea băcăuană antrenată de Mișu Ionescu va intra astăzi într-un stagiu de pregătire centralizată la baza proprie, urmând ca săptămâna viitoare să susțină un joc de verificare la Suceava, în compania echipei de ligă secundă Foresta.