luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2860

Ne apucăm de pus poze cu pisici?

Evenimentele prin care trece societatea românească aduc cu ele câteva probleme interesante care trebuie dezbătute și analizate. Între acestea se numără starea de spirit a populației; nu mai vorbim daca manifestanții au sau nu au dreptate, dacă Guvernul a procedat sau nu bine; discutăm acum despre modalitatea în care populația, manifestanții, liderii mai sunt dispuși să asculte argumentele părților adverse.

Circul făcut de USR în Parlament, împiedicarea ministrului Justiției să susțină o conferința de presă menita a prezenta punctul de vedere al Executivului asupra problemei sunt simptome ale unei radicalizări a participanților la acest conflict. Faptul că exista lideri de opinie, manifestanți care nu acceptă decăt punctul lor de vedere și resping apriori orice argument indică faptul că nivelul de violență din societate crește.

Momentan avem o violență mai mult verbală (exceptând cele întâmplate la mitingul de la București) dar nimic nu garantează că această violență nu se va transforma. Deocamdată avem înjurături, blesteme, urlete de indignare ale celor care nu sunt dispuși să accepte că într-o problema pot exista și alte opinii decăt ale lor. Nu ne garantează, însă, nimeni ca pe măsura ce va trece timpul, aceste violențe nu vor deveni fizice.

Evident, situația seamănă fosrte mult cu cea de după incendiul de la Colectiv. Și atunci era la fel: o singura opinie era acceptată și nimeni nu avea voie să gândească altfel. Dar acum e mult mai grav decât atunci. Și din acest motiv, se recurge la amplificarea emoției sociale.
Așadar, în fața unei dileme în care trebuie să hotărâm dacă îi lăsăm pe alții să decidă de mai avem voie la o părere proprie ori ne mulțumim să punem poze cu pisici pe Facebook, ce am putea noi să alegem?

Ignea la Aerostar

Divizionara C Aerostar Bacău și-a fortificat compartimentul ofensiv prin legitimarea atacantului Teodor Ignea. Fost campion național de juniori cu CSM Pașcani în 2015, Ignea a evoluat în sezonul 2015-2016 la Sport Club Bacău, sub ale cărei culori a debutat în Liga a II-a.

Problemele financiare întâmpinate de SC Bacău vara trecută l-au făcut pe atacantul în vârsta de 20 de ani să ia drumul Aradului, unde a evoluat mai mult pentru „satelitul” celor de la UTA. În această iarnă, Ignea a revenit, însă în Bacău, semnând un contract pe trei sezoane cu Aerostar. Teodor Ignea completează lista de achiziții a „aviatorilor”, pe care se mai regăsesc numele lui Dima, Sorin Ichim și Adrian Gheorghiu, la rândul lor foști jucători ai concitadinei Sport Club.

Gruparea băcăuană antrenată de Mișu Ionescu va intra astăzi într-un stagiu de pregătire centralizată la baza proprie, urmând ca săptămâna viitoare să susțină un joc de verificare la Suceava, în compania echipei de ligă secundă Foresta.

E timpul nostru

Pentru voleibaliștii Științei, 2017 începe cu adevărat sâmbătă, atunci când în Bacău vine Unirea Dej. „Ne pregătim de două meciuri foarte importante, cu Dejul, acasă, și cu U Cluj, în deplasare, din care sperăm să scoatem cât mai mult” a declarat antrenorul Științei, Cornel Păduraru.

Etapa a 16-a a fost prefațată de meciul dintre Arcada Galați și Explorări Baia Mare, câștigat de gazde cu 3-0 și va continua sâmbătă și duminică. În afara jocului de sâmbătă, de la Bacău, în program se mai află partidele: SCMU Craiova- Steaua, VM Zalău- Tricolorul Ploiești, VCM Piatra Neamț- U Cluj, VC Caransebeș- CSM București.

Clasament

1. Arcada Galați 16 14 2 43-16 40p.
2. Steaua București 15 12 2 42-12 39p.
3. VM Zalău 15 13 2 38-17 34p.
4. Tricolorul Ploiești 15 11 4 37-20 33p.
5. SCM U Craiova 15 11 4 36-15 32p.
6. CSM București 15 8 5 30-28 25p.
7. Explorări B. Mare 16 5 11 26-37 17p.
8. VC Caransebeș 15 6 9 24-33 17p.
9. Unirea Dej 15 4 11 20-37 13p.
10. Știința Bacău 15 3 12 17-37 11p.
11. U Cluj 15 3 12 14-37 10p.
12. VCM P. Neamț 15 1 14 6-44 2p.

Pagina 1

    Zborul mingii de oină: de la Buhuși în Japonia

    O buhușeancă stabilită de aproape două decenii în Japonia, Daniela Uchiyama a dus sportul național românesc în Țara Soarelui Răsare. Totodată, Daniela intenționează să invite atleții băcăuani cu șanse de calificare la Tokyo 2020 la un stagiu de pregătire pre-olimpic la Matsudo

    A părăsit Buhușiul în urmă cu 19 ani. Lăsând în urmă mări și țări, nu doar orașul natal. Destinația? Japonia. Când a plecat, însă, și-a luat și țara cu ea. Așa este posibil ca în ziua de azi, în Ashikaga, oraș situat la 75 de kilometri de Tokyo, să putem descoperi un colț de România. Cu obiecte de artizanat și pliante turistice, cu mămăliguță și plăcinte poale-n brâu. „Când îți iubești cu adevărat țara, o porți cu tine în suflet oriunde mergi în lume. Și simți o mare bucurie când ai posibilitatea să le povestești celor din jur despre ea”, explică Daniela Uchiyama, buhușeanca noastră din Ashikaga.

    Nu doar engleză

    Căsătorită cu Makoti Uchiyama, cu care are două fete, Ayame și Shiori, Daniela lucrează în cadrul Inspectoratului Școlar din Ashikaga, predând engleză la școala primară și la grădiniță. Pe lângă cunoștiințele de limbă engleză, ”doamna profesoară” are grijă ca micuții japonezi să deprindă și tainele unui sport cu vechime. Și nu orice sport, ci unul tradițional românesc, oina. Așa a apărut în Țara Soarelui Răsare, încă de acum patru ani, „Comitetul de Implementare a Oinei în Japonia”. Președinte? Daniela Uchiyama, of course.

    O realizare pe măsură

    Daniela Uchiyama ține o legătură strânsă cu președintele Federației Române de Oină, Nicolae Dobre. „Pentru noi, faptul că mingea de oină a zburat până în Japonia constituie o mare satisfacție, dar și o realizare pe măsură. Tradiția de sute de ani a oinei s-a transmis mai departe și, în cazul de față, cât mai departe datorită farmecului acestui sport, în special, dar și pasiunii deosebite a unor oameni precum doamna Daniela”, a declarat președintele Dobre, care s-a deplasat în Japonia, în fruntea unei delegații a FRO cu ocazia unor proiecte derulate de „Comitetul de Implementare a Oinei în Japonia.

    „Dulșili grai”

    Mai nou, oina a creat o punte și între Ashikaga și Bacău. Mai exact,, între Daniela Uchiyama și profesoara Colegiului Național Catolic „Șt. Iosif”, Otilia Lazăr. „De la prima discuție cu Daniela, am rămas umită cât de frumos s-a îmbinat dulcele grai moldovenesc cu cristalina limbă japoneză. Daniela Uchiyama și-a ținut aproape țara. Aducând în Japonia și sportul național românesc, ea și-a rezidit pe o temelie de spiritualitate românească, o mică Românie în Țara Soarelui Răsare”, a subliniat Otilia Lazăr, care, în luna mai, va organiza în Bacău, prima ediție a Olimpiadei Naționale Sportului Școlar la fete, ciclul gimnazial.

    Au de unde alege

    Legătura Daniela Uchiyama cu Bacăul depășește însă cadrul terenului de oină. Având in vedere că pe 9 decembrie 2016 orașul Matsudo a fost înregistrat drept oraș gazdă pentru echipa României ca pre-tabăra atletică în perspectiva Jocurilor Olimpice, Daniela intenționează să aducă aici câți mai mulți atleți băcăuani cu șanse de calificare la Tokyo 2020. Are și de unde alege, Mirela Lavric, Georgiana Aniței, Nicolae Soare, Elena Panțuroiu sau Mihăiță Novac având cote bune pentru obtinerea biletelor de Tokyo. „Ar fi fantastic dacă s-ar materializa un astfel de proiect anul viitor. Ne-am putea acomoda cu clima, cu alimentația, cu toate condițiile de concurs”, a mărturisit antrenorul Georgianei Aniței, Cristi Nemțeanu.

    6000 maratoniști

    De altfel, în perioada 7-12 ianuarie, la insistențele Asociației Cultural Sportive Japonia- România, la Matsudo (22 kilometri de Tokyo) au fost invitați doi sportivi români, juniorul Laviniu Mădălin Chiș si Vasile Daniel Conț. Aceștia au participat la cea de-a 62-a editie a Maratonului NANAKUSA, care a reunit la start în acest an 6000 de participanți de toate vârstele. „Chiș și Conț sunt doi sportivi cu rezultate promițătoare, al căror vis este participarea la Olimpiada de la Tokyo. Pe durata șederii în Japonia, ei au fost însoțiți în permanență de Hisao Ishii, director adjunct al Departamentului Promoțional pentru Jocurile Olimpice și paralimpice 2020, d-l presedinte Kunitomo Someya, d-na Mihaela Cristina Pătru, d-l Tadashi Kiikuchi si d-l profesor Hideaki Hayashi”, a relatat Daniela Uchiyama.

    Un pas înainte

    „Dorim ca acesta să fie un pas înainte pentru schimburile internaționale de sport și cultură între România și Japonia. În același timp, ne dorim ca evenimentele sportive cu participarea românilor să fie cât mai dese. Pe această cale, fac un apel către forurile superioare care mai cred în valoarea sportului românesc- COSR, MTS, FRA – pentru o colaborare mai strânsă cu oficialitățile orașului Matsudo. Toate rezultatele vin în urma eforturilor Asociației Cultural Sportive Japonia- România. Calde mulțumiri se cuvin Ambasadei Române pentru suportul acordat, dar și doamnei Oana Șiclovan, președinte a Asociației Liber la Educație, Cultură și Sport”, a concluzionat Daniela Uchiyama.

    Balul Bobocilor la Colegiul „Henri Coandă”

      Entuziasm de nedescris, joi seara, în rândul elevilor de la Colegiul „Henri Coandă”, care n-au mai avut un Bal al Bobocilor de ceva vreme. Mult timp, sub semnul întrebării a fost și ediția din acest an. Dar, de această dată, atât elevii cât și profesorii au făcut un efort comun, și, joi seară, pe scena Teatrului de Vară „Radu Beligan” a avut loc ediția 2016-2017 a Balului Bobocilor.

      Ultimul bal din acest an școlar a umplut sala teatrului de vară iar pe scenă, elevii de la „Coandă” au susținut un spectacol pe care nu-l vor uita prea curând.

      În ciuda faptului că în competiția de Miss și Mister Boboc au fost puțini aspiranți, show-ul lor a fost remarcabil. În lupta pentru cele două titluri s-au avântat cinci băieți și cinci fete de clasa a IX-a, numărul mic de concurenți făcând ceva mai ușoară misiunea juriului, compus din elevi, profesori și reprezentanți ai sponsorilor. Bobocii au avut mai întâi parte de o probă de acomodare în care doar au fost prezentați.

      La a doua intrare au trebuit să treacă prin probele de mimă și cultură generală, pentru ca după proba de seară să treacă prin proba de dicție și o probă surpriză, care a constat în câteva numere de dans. În concurs s-au întrecut George Furdui – Raluca Pleșuvu, perechea cu numărul 1, Cristian Radu – Roxana Albei, cu numărul 2 în concurs, Nicușor Ionică – Roxana Olteanu, perechea cu numărul 3, perechea numărul 4 compusa din Vlăduț Hâncu și Petronela Toma, iar perechea cu numărul 5 i-a avut în componență pe Leonard Popa și Bianca Munteanu. După cele aproximativ trei ore de spectacol, juriul a deliberat: Miss Boboc „Henri Coandă” 2016-2017 a fost concurenta cu numărul 5, Bianca Munteanu, iar titlul de Mister Boboc „Henri Coandă” 2016-2017 i-a revenit concurentului cu numărul 2, Cristian Radu.

      „Sunt foarte fericită și mărturisesc că nu mă așteptam să câștig, pentru că din punctul meu de vedere am avut o concurență puternică. M-am pregătit foarte mult pentru această seară iar acest premiu înseamnă foarte mult pentru mine.”
      Bianca Munteanu, Miss Boboc „Henri Coandă”

      „Sincer, nu m-am așteptat să câștig. În ultimele zile repetițiile au mers cam prost. Cea mai grea a fost proba surpriză, cu dansurile, la care eu nu mă pricep. Și proba de dicție mi-a dat puțin de furcă, dar am reușit. Acum însă sunt fericit. Premiul ăsta contează foarte mult pentru mine pentru că, în primul rând, îmi dă încredere în mine.”
      Cristian Radu, Mister Boboc „Henri Coandă”

      Spectacolul propus de elevii din Colegiul „Coandă” la Balul Bobocilor a fost unul axat pe momente muzicale. Între cântecele interpretate de elevii colegiului și-au făcut loc și momente de dans popular, ceva dans modern și un pic de streetdance. Remarcabilă a fost parada modei, în care tinerii și-au expus ținutele în alb și roșu, sub tema „Gheață și Foc”. Pe toată perioada spectacolului, cei prezenți în public și-au susținut zgomotos favoriții și au savurat fiecare moment de show, prestațiile de pe scenă fiind răsplătite cu ropote și îndelungi aplauze.

      Buhuși: Blocul ,,NATO” va fi demolat

        Blocul buhușean de locuințe ,,NATO” va deveni, potrivit demersurilor administrației locale, o amintire. Tristă, ce-i drept. Fost cămin al liceenilor buhușeni, acesta a fost ocupat abuziv la îndemnul electoral al unui fost primar.

        Nimeni nu i-a mai putut evacua apoi pe locatari. Distrus, locuit de persoane fără venit sau cu portofolii stufoase de infracțiuni, imobilul a ajuns ,,celebru” prin varii evenimente triste (inclusiv incendii în care au murit oameni). Blocul (cu patru etaje) a devenit nu doar un cuibușor de refugiu al unor infractori, ci și un focar de infecție (fiind lipsit de grupuri sanitare, energie electrică și termică etc).

        Primarul orașului, ing. Vasile Zaharia, ne-a spus: ,,Demolarea acestui imobil, insistent solicitată de către foarte mulți buhușeni, constituie ținta unui proiect depus în decembrie 2017 la Agenția de Dezvoltare Nord-Est. În cel mult două săptămâni, problematica acestui proiect va fi clarificată.

        După demolarea imobilului, intenționăm ca în această zonă să amenajăm un spațiu verde, un loc de recreere pentru cetățeni”. Ce se va întâmpla cu locatarii care-și gestionează ființarea în acest insalubru imobil devenit o adevărată bombă infracțională și epidemică a orașului?

        ,,Celor care aveau contract de închiriere, vreo douăzeci de persoane, nu le-au mai fost prelungite aceste contracte. Ceilalți locuiesc ilegal, unii nu au nici domiciliul în Buhuși. Mulți sunt veniți din alte localități”. Persoanelor care au avut contracte de închiriere, familiilor acestora, administrația locală le va propune să se mute în imobilul de vis-a-vis, din strada Pionierului, reabilitat cândva cu resurse elvețiene. Un imobil care, deja, este asediat de tot felul de hachițe care lucrează în slujba ruinării.

        Lansare de carte la Biblioteca Judeţeană

        Unul dintre cei mai rafinați autori de proză scurtă din literatura contemporană, băcăuanul Iacob Florea revine acasă, la Biblioteca Județeană „C. Sturdza”, pentru lansarea recentului volum „Ceva care să-mi amintească de tine” (Editura „TracusArte”, 2016).

        Întâlnirea cu gazetarul (Iacob Florea a fost redactor al ziarului Deşteptarea) şi prozatorul Iacob Florea, premiant al Revistei Ateneu, autor, printre altele al volumelor “Îngerul trage sforile”, Tatăl lui Iona”, “Lucrurile pe care nu mi le spui”, va avea loc vineri, 3 februarie 2017, ora 17.00, la Sala Multimedia (la sediul din Parcul Cancicov).

        Vor povesti, alături de cititorii Bibliotecii, la un ceai, în jurul focului, Constantin Călin, Dan Petrușcă, Adrian Jicu și, firește, Iacob (Jachi) Florea.

        Profesor universitar băcăuan, premiat în Brazilia

          * prof. univ. dr. Gheorghe Balint de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a obţinut distincţia „FIEP International Cross of Honour on Physical Education”

          Prof. univ. dr. Gheorghe Balint de la Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării, Sportului şi Sănătăţii din cadrul Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău a obţinut distincţia „FIEP International Cross of Honour on Physical Education” în cadrul Congresului Mondial al Federaţiei Internaţionale de Educaţie Fizică (FIEP), care a avut loc în Foz do Iguazzu, Brazilia, la mijlocul lunii ianuarie 2017.

          Premiul reprezintă o încununare a activităţii profesorului printre care amintim: Delegat naţional în România al Federaţiei Internaţionale de Educaţie Fizică (din 2009) şi Vicepreşedinte FIEP Europe, Membru în Consiliul Director al Comisiei Naţionale de Disciplină Sportivă din Agenţia Naţională pentru Sport (2005-2006), Membru al Consiliului Ştiinţei Sportului din România (din 1997), Vicepreşedinte al Federaţiei Române de Schi Biatlon (din 2009), director şi membru în numeroase proiecte şi granturi de cercetare, 14 cărţi şi peste 100 de articole ştiinţifice.

          Prof. univ. dr. Gheorghe Balint a mulţumit în cadrul ceremoniei festive conducerii Universităţii şi Facultăţii de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății pentru sprijinul acordat pentru realizarea sediului FIEP Europe în incinta Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău şi integrarea Conferinței Științifice Internaționale Anuale a Facultăţii  în cadrul activităților internaționale ale FIEP World.

          Au continuat protestele la Onești

            Pe strazile inca inghetate ale Onestiului, pe o vreme cu o temperatura de minus 4 grade Celsius, in seara de 2 februarie au continuat protestele impotriva adoptarii in sedinta de guvern a ordonantelor de urgenta privind schimbarea Codului Penal.

            In asteptarea inceperii acestei manifestatii inainte de ora 19 un mare numar de onesteni s-au adunat in fata Primariei. Pe retelele de socializare in pregatirea acestui protest intreaga zi a fost una de framântare in municipiul de pe Trotus, pe lânga chemarea de a fi intr-un numar cât mai mare, onestenii au realizat numeroase lozinci si au avut cu ei steaguri tricolore dar si goarne, trompete si tignaluri. De aceasta data ei au ocupat treptele ce urca spre platoul Primariei municipiului Onesti, loc de unde si-au facut cunoscuta marea nemultumire fata de cei de la guvernare.

            “DNA, sa vina sa va ia!” si “Jos Coruptia” au strigat participantii la aceasta miscare de protest, care au pornit de pe Bulevardul Oituz spre alte institutii onestene.

            Glasurile lor au prins putere si mai mare pe strazile municipiului, ei facând un apel si altor locuitori ai municipiului ca sa li se alature.

            Coloana de protestatari a avut in fata tineri cu steaguri tricolore, participantii la manifestatie au cântat Imnul de Stat al României, “Desteapta-te române” si au scandat lozincile “Refuz acest abuz”, “Dragnea nu uita, puscaria este a ta!” In rândul protestatarilor s-au aflat si la Onesti oameni de diverse categorii sociale, parinti cu copii in brate, numerosi tineri. Ei au protestat in Piata Catedralei Ortodoxe “Pogorârea Sfântului Duh” si in zona Casei de Cultura a Sindicatelor dar si in fata cladirii in care functioneaza Judecatoria si Parchetul Onesti.

            Sirul protestatarilor a strabatut si o mare parte a Bulevardului Republicii, ei ajungând din nou in fata Primariei municipiului. Ajunsi aici participantii la protest au intetit sirul scandarilor, prin acestea fiind fiind ironizat si Ministrul Justitiei, Florin Iordache, onestenii strigând “Alta intrebare, Dragnea la inchisoare”.

            Este de mentionat faptul ca onestenii vor continua aceste proteste si in serile urmatoare, ei dorind ca sa fie si mai multi pentru a lua atitudine in fata guvernantilor. Semnalam ca un protest la care au participat mai mult de zece locuitori ai orasului Târgu Ocna a avut loc in seara zilei de 2 februarie in piateta din fata Primariei din aceasta localitate.

            Încă o zi de proteste pe străzile din centrul Bacăului

              Băcăuanii au ieşit în număr mare şi în seara zilei de joi, 2 februarie, ca să-şi strige supărarea. Ei s-au adunat la început în piaţeta din faţa Palatului Administrativ unde scandau împotriva celor aflaţi la guvernare şi a ordonanţei prin care se modifică prevederi din Codul Penal şi Codul de Procedură Penală.

              Printre scandări de genul „Ieşiţi din casă/Dacă vă pasă!”, „Vrem o Românie curată, nu de hoţi manipulată!” sau „DNA/Să vină să vă ia!”, o notă aparte o reprezentau trei protestatari care afişau pancarte pe care se puteau citi versuri din poeziile „Scrisoarea III” de Mihai Eminescu şi „Noi vrem pământ!” de George Coşbuc. La un moment dat, ca la o comandă, cei prezenţi în piaţetă s-au pus în mişcare spre clădirea Primăriei.

              Protestul s-a transformat într-un marş al indignării ce s-a derulat pe străzile din centrul municipiului.

              Când tăticu’ se pricepe la efecte speciale

                Action Movie Kid has the coolest dad ever!

                Posted by Movie Pilot Scifi on Thursday, June 16, 2016

                Accidentat pe trecerea pentru pietoni

                  La data de 01 februarie a.c, în jurul orei 16.30, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier cu victimă pe raza municipiului Bacău.

                  Din primele cercetări efectuate la faţa locului, a rezultat că un bărbat de 49 ani, din municipiul Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ionita Sandu Sturza din aceeaşi localitate, a surprins şi accidentat un bărbat de 62 ani, care se afla angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal.

                  În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 62 ani, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Bacău, nerămânând internat.

                  Atât conducătorul auto, cât şi victima au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, ulterior fiindu-le recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

                  Berești – Bistrița: bărbat accidentat în timp ce traversa strada

                    La data de 01 februarie a.c, în jurul orei 13.30, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier cu victimă în afara localităţii Bereşti- Bistriţa.

                    Din primele cercetări efectuate la faţa locului, a rezultat că, un bărbat de 34 ani, din municipiul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Roman- Bacău, a surprins şi accidentat un bărbat de 48 ani, din comuna Bereşti- Bistriţa, care se afla angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.

                    În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 48 ani, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Bacău, unde a rămas internat.

                    Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

                    Ulterior, atât conducătorului auto, cât şi victimei le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

                    O istorie scrisă în lacrimi și dor de oameni minunați

                    Jumătate de secol ! Când a trecut? Cum au trecut noian de ani peste noi?

                    Întrebări normale…..care au fost începuturile? Cine ne-au fost ctitorii? Cum s-au derulat lucrurile? Care ne-au fost realizările?

                    Acești 50 de ani sunt filele unei cărți, unde ne putem citi trecutul, revăzându-ne copilăria, tinerețea, anii de muncă, pasiunea, succesele și eșecurile, visele, năzuințele, speranțele și cum s-au realizat ori s-au năruit….
                    Treptat ajungem în prezent și încercăm să ne prefigurăm viitorul….

                    Marele nostru nostru poet și filozof, Mihai Eminescu ne spunea….”Dacă vrem să ne cunoaștem viitorul, trebuie să ne cunoaștem trecutul”.

                    Cui datorăm existența noastră? Cine ne-au fost eroii, ce au reprezentat ei?

                    Existența noastră, rațiunea de a fi este o luptă permanentă pentru a reuși, o suită de încercări care dau sens și rost vieții tale!

                    Dacă ai luptat și lași în urma ta ceva ce dăinuie, nu ai ce regreta.

                    Când ai semănat, cât mai bine și mai adânc, poți fi liniștit și să cedezi locul altora care să-ți ducă mai departe crezul.
                    Așadar atenție la rădăcini și nu la roade, ele ne vor asigura puterea, forța și prestigiul și durabilitatea.
                    Această sărbătoare și aniversare se înscrie în eforturile ziarului nostru de a crea legătura între generații, de a citi și a ne aminti, a ne onora trecutul.

                    Așadar istoria Sport Clubului, acum a secției de lupte greco-romane, doresc să nască clipe plăcute, să răscolească și stârnească atitudini, mândrie și respect.

                    Şi acum la drum….

                    În anul 1967 a luat ființă secția de lupte Sport Club Bacău, cu sediul pe strada Eliberării, sub conducerea antrenorului Mircea Croitoru, care activa și la Clubul Militar ASA Bacău.

                    În scurt timp micuța sală de aici s-a umplut de copii și tineri ce doreau să se inițieze în arta “trântelor”.
                    Anii 1968,1969,1970,1971 aveau să confirme pasiunea ctitorului, o serie de rezultate atrăgând atenția întregii țări.
                    În cartea “ 100 de anotimpuri” scrisă de Ștefan Olteanu cu ocazia împlinirii a 25 de ani a Sport Clubului Bacău (Dinamo Bacău), avându-l interlocutor pe antrenorul Ticu Grigorescu (azi antrenor emerit), consemna…
                    „Secţia de lupte a C.S. Dinamo Bacău a fost înființată la 2 februarie 1967. Principalul inițiator a fost antrenorul Mircea Croitoru, un pasionat specialist, recunoscut în țară, el însuși fost luptător în lotul național (la Brașov și Galați). La început alături de mine, primul său elev, mai erau vreo patru luptători: Constantin Fichitiu, Constantin Gabo, Traian Comănescu și Iordache Holca.

                    După 3 luni au mai venit alți patru…Petrică Husaru, Mircea Hariga, Gheorghe Mocanu și Alexandru Olaru(trei dintre ei devenind antrenori ulterior și nu oricum…Husaru și Mocanu – antrenori emeriți, azi pensionari!)
                    După doar 7 luni de la înființare s-a creat o echipă puternică, ce reușea să dea “bătăi de cap” divizionarei A, ASA Bacău, numărul luptătorilor din secție creștea mereu”…(chiar atunci în 1969, 1970 profesorul Dorin Arădăvoaicei la “ Grupul Școlar Petrol-Chimie Letea, având elevi din toată țara și-a format echipa cu care participa la “naționalele școlare” unde în 1969 a devenit campioană la Turnu Măgurele, Bacău și Râmnicu Vâlcea, la trei ediții consecutive.

                    Liderul categoriei 57 kg. , Ticu Grigorescu a încercat să împartă “sosirile” în patru etape și liderii acestora…Prima, enumerați mai sus cei 9 luptători! A doua etapă cu 7 luptători: Marcel Tudorache, Adrian Popa (––––la CS Dinamo București, multiplu campion național, participant la Jocurile Olimpice, Campinate Mondiale și Campionate Europene) Gheorghe Dospinescu, Mihai Bivolaru, Petre Budău, Gheorghe Cojocaru, Dorin Mocanu!

                    A treia etapă, ar fi compusă din Victor Prentu și Romeo Tîmpescu (campioni naționali de juniori, primul campion național de seniori- “primul nostru campion”, ocupant al locului 4 la Campionatul Mondial de juniori de la Miami Beach din 1974.
                    Fiecare serie a avut un lider. Petre Husaru (a participat cu “Letea” prof. Dorin Arădăvoaicei, la ediția din 1968 de la Bacău, unde l-a învins în finală pe tulceanul Popovici, ajuns și el antrenor!)

                    Adrian Popa (ulterior maistru emerit al sportului, profesor la Academia de Poliție București), internaționalul Victor Prentu și respectiv Romeo Tîmpescu.

                    Garnitura cu care în 1975, anul împlinirii clubului a 25 de ani și a secției “8 ani” arăta astfel:
                    48 kg. (Petre Budău, Vasile Stan, Florin Danu); 52kg.( Constantin Turcu); 57 Kg. ( Viorel Munteanu, Nicolaie Dumitrache, Mihai Ciucheș, Tinel Frunză); 62 Kg. (Ion Gălățeanu); 60kg. (Viorel Butucaru și Ion Butucaru); 70Kg. (Marius Tîmpescu); 82 kg. (Petre Husaru și Romeo Tîmpescu); 90kg.(Gheorghe Mocanu); 100kg. (Florin Floreșteanu); 100 kg.(Alexandru Olaru și Dănuț Hâncu).

                    Înaintea etapei din prima divizie de la Sinaia 1975 din iulie, Sport Club ocupa un onorant loc 6, urmând ca la etapele de la Bacău, Botoșani, Focșani să încerce atacarea podiumului! Speranțele în juniorii talentați : Ion Costan, Ion Gălățeanu, frații Butucaru, Mihai Ciucheș, Nicolaie Dumitrache, Victor Stan, Gheorghe Trofin, Gheorghe Gurin, Constantin Racu.
                    A urmat perioada 1975-1987( 12 ani) în care rezultatele au cam stagnat, apărând și alte secții în oraș: Letea, Aerostar, CSS, LPS, ASA fiind transferată la Buzău, unde s-a mutat și sediul “Armatei a- 2- a”.

                    În această perioadă putem vorbi de frații Dumbravă, Iordache, Ciupercă…

                    Urmează așadar, MIRACOLUL 1988-2008, care va surprinde întreaga suflare a luptelor greco-romane, unde discipolii mentorului Mircea Croitoru, în frunte cu Ion Butucaru, ajuns antrenorul lotului olimpic (Ticu Grigorescu, George Mocanu, Petre Husaru, Ion Șarban), toți antrenori emeriți, vor crea o adevărată școală condusă de profesorul emerit Dorin Arădăvoaicei!
                    Acest grup, foarte unit, sub bagheta managerului de excepție, a avut în spate pe președintele F.R.L. – Sergiu Sechelariu, pe 2 membrii ai biroului federal , profesorii, Dorin Arădăvoaicei și Ion Butucaru, o echipă de sponsori, cuceriți de rezultatele de excepție, credibilitatea și seriozitatea unei echipe greu de egalat!
                    A fost a doua putere în stat după Dinamo-București, liderul greco-romanelor în România de 25 de ani.

                    „Cred că drumul parcurs de această secție este un model de cum trebuie să evolueze o disciplină sportivă de-a lungul timpului, cu o dinamică controlată, cu o selecție continuă și adaptată noului, cu un progres de pregătire mereu îmbunătățit.
                    «Comoara» lăsată de ctitorul Mircea Croitoru a fost mereu îmbunătățită de generațiile care au urmat. Cuvântul de ordine a fost «tradiție, respect, onoare, muncă și competență.»
                    La mulți ani, Secției de Lupte care a scris istorie!”
                    Prof. Butucaru – fost coordonator al secţiei de lupte Sport Club Bacău și al Lotului Olimpic

                    „Am fost la început sportiv, apoi antrenor, antrenor coordonator…..Mircea Croitoru mi-a stabilit «destinul»: luptele greco-romane. Noi toți îi suntem datori «mentorului» care ne-a deschis drumul spre afirmare, ne-a format ca oameni.
                    Vreau să mulțumesc tuturor, sportivi, antrenori, sponsori,medici și iubitori ai luptelor greco-romane, conducătorilor alături de care am făcut echipa!
                    La mulți ani, Sport Club Bacău !”
                    Ticu Grigorescu – antrenor emerit și antrenor coordonator al secției de lupte

                    Bovarismul mioritic

                    Fusesem invitat, ca jurnalist, la un straniu summit al inșilor care, ca în teatrul de marionete, jucau roluri caraghioase. Am dat peste o mare și stranie vânzoleală. Subit, un tip cu perucă și lornion s-a apropiat de mine, purtând un zâmbet ironic înviorat de șampanie în exces, și mi-a aruncat scurt: „Știi ce-i bovarismul?”

                    Am răspuns ca un robot, preluând la repezeală, din soft[ware], o variantă: „Tendință bolnăvicioasă a unor persoane de a se considera, conform unor idealuri ale lor, altceva decât ceea ce sunt”. Dar bovarismul mioritic?, mi-a râs în bot perucistul, știi ce este?

                    Am făcut gimnastică la umeri… Este un fel de cotrocenism narcisist, cu gene tip dinupăturică, jefuit de simțul realului, o comedie oficială care crede că poate pune-n scenă orice pohtă, indiferent de dezmățul care o locuiește; un satrapism de Laconia refugiat într-o caraghioasă geacă roșie antiglonț, într-o lume în care, ghinion, nu prea sunt resurse nici măcar pentru o praștie mai acătării…

                    Este un fel de creatură colectivă sinistră zămislită din armii de juni generali cocoșați de fireturi de aur mincinoase, din acoperiți cu măști ticăloase care ascund mizerii de specie decăzută, din corupți care predică imaculata cinste și tot felul de violatori ai bunului simț și onoarei…

                    Neașteptat, în vreme ce perucistul îmi decripta astfel esența bovarismului mioritic, s-a apropiat de noi, zâmbind seducător, chiar amfitrioana summitului adoratorilor de fictiv: Emma Bovary. Bârfiți, bârfiți!, ne-a șoptit ea…Brusc, m-am trezit din somnul-coșmar. Și visul bizar s-a risipit ca un fum gravid de adevăruri și întrebări.

                    Chetă pentru înmormântarea îngerilor din Valea Seacă

                      Viceprimarul Ion Lepşa spune că moartea celor mici a zdruncinat întreaga comunitate/foto: Ramona Ionescu

                      – sătenii şi angajaţii primăriei s-au mobilizat şi au donat bani pentru înmormântarea micuților care au murit intoxicați cu fum

                      Cazul cutremurător din comuna Valea Seacă în care doi copii în vârstă de 9 luni, respectiv, 2,5 ani au murit intoxicaţi cu fum, în timp ce mama lor i-a lăsat nesupravegheaţi, are ecouri în continuare. Vestea morţii celor doi prunci s-a răspândit cu repeziciune în comună, de la copii până la bătrâni. Nefericitul eveniment i-a cutremurat pe toţi sătenii, cu atât mai mult cu cât vecinii familiei îndoliate erau anunţaţi de mamă de fiecare dată când aceasta pleca de acasă, tocmai pentru ca cineva să le poarte de grijă celor mici.

                      Citat: “Ceasul rău a făcut ca tocmai de această dată mama să nu-şi anunţe vecinii că pleacă după lemne. Vestea bună este că ceilalţi doi copii ai femeii nu erau acasă în momentul producerii tragediei. Copilul în vârstă de 5 ani era la un vecin şi se uita la televizor, iar celălalt era la grădiniţă. Noi încercăm să ajutăm familia în continuare, aşa cum am făcut-o şi până acum. La nivelul primăriei s-a făcut chetă, fiecare a donat cât a putut, pentru a-i putea scoate de la morgă pe micuţi şi a-i înmormânta aşa cum se cuvine”, declară Ion Lepşa, viceprimar Valea Seacă.

                      Ioana Stoica (mama) şi Dragoş Popoi (tatăl), ambii născuţi în anul 1985, nu sunt căsătoriţi. Din declaraţiile sătenilor, reiese că tatăl munceşte prin Spania, iar atunci când vine acasă, între două certuri, mai face un copil. Alţii spun că bărbatul s-ar fi căsătorit în străinătate cu altă femeie şi nu ar mai vrea să ştie nimic de copiii din Valea Seacă. Cert este că de aducerea de la morgă a copiilor decedaţi se ocupă un frate de-al lui Dragoş şi, cel mai probabil, tot el va face demersurile pentru înmormântare. Se pare că mama are un uşor retard, iar până la finalizarea anchetei deschisă de poliţie, Ioana stă la rude, împreună cu ceilalţi doi copii. Cămăruţa în care mama trăia împreună cu cei patru copii nu a ars şi poate redeveni locuibilă după o curăţenie făcută cu simţ de răspundere. Pereţii din rigips trebuie curăţaţi, la fel soba şi duşumeaua. Se pare că fumul a fost atât de gros şi înecăcios, că până şi pisica familiei a murit asfixiată. Felina a fost găsită fără viaţă sub un pat. În funcţie de rezultatele necropsiei, copiii pot fi înmormântaţi zilele acestea.

                      Tensiuni în învățământul preșcolar băcăuan. Se închide Grădinița nr. 18?

                        – zvonul, care circulă pe piață de vreo săptămână, că se va închide Grădinița nr. 18, structură a Școlii Gimnaziale „Al. I.Cuza” din Bacău, a adunat circa 100 de părinți ai preșcolarilor în amfiteatrul unității de învățământ, unde s-a purtat o discuție destul de aprinsă cu autoritățile locale și conducerea instituției – toate presupunerile legate de această problemă au fost lămurite de viceprimarul Dragoș Ștefan, prezent la întâlnire – în acest moment, s-a dat asigurări, nu se poate vorbi de închidere, nici de desființare, nici de mutarea copiilor într-o altă clădire, pentru că se așteaptă o expertiză tehnică

                        De câteva zile e vâlva mare la Grădinița nr. 18 din Bacău. Părinții micuților care învață acolo s-au panicat auzind zvonuri că unitatea de învățământ preșcolar va fi închisă întrucât funcționează într-o clădire cu risc seismic. Nu se știe de unde au pornit zvonurile, cert este însă că marți seara această tensiune s-a acutizat, după ce conducerea Școlii „Al. I. Cuza”, de care aparține grădinița, a decis, împreună cu conducerea Primăriei Bacău, să organizeze o întâlnire programată cu reprezentanții copiilor, pentru a lămuri lucrurile.

                        „A fost o întâlnire pe care ne-am dorit să o avem pentru că lucrurile începeau să degenereze. Lumea e speriată, educatoarele din grădiniță sunt și dumnealor îngrijorate că rămân fără loc de muncă, se vorbea chiar că închidem grădinița, că relocăm copiii, că îi vom împărți peste tot prin oraș, pe la alte unități. Pentru că nimic din toate acestea nu este adevărat, am ținut neapărat să avem această discuție. E drept că s-a vorbit să vină câte 2-3 reprezentanți ai părinților de pe fiecare grupă, dar au venit peste 100”, a explicat prof. Doinița Sîrbu, directorul Școlii Gimnaziale „Al. I. Cuza” Bacău. A fost însă o discuție în care mai mult s-a țipat decât s-a vorbit.

                        Viceprimarul Ștefan: „Urmărim siguranța copiilor”

                        La întâlnire, din partea Primăriei Bacău, a fost viceprimarul Dragoș Ștefan, care a încercat să dezmintă toate informațiile mai mult sau mai puțin adevărate. „Când am început să lucrez la rețeaua școlară, în luna noiembrie a anului trecut am aflat despre existența unei expertize tehnice care atestă că respectiva clădire este cu probleme.

                        Soluția tehnică prezentată în 2009 era ca o parte din ea să fie dărâmată, alta consolidată. Nu putem ignora această expertiză, dar cu siguranță nici eu, nici domnul primar nu dorim închiderea grădiniței”, a declarat viceprimarul Ștefan. Acesta dă asigurări că expertiza tehnică va fi refăcută, în 30 de zile urmând să se dea și o soluție tehnică.

                        „În funcție de ce spun inginerii, vom vedea dacă lucrările se pot executa în prezența copiilor sau nu. Avem planuri de rezervă: putem reloca întreg personalul și copiii sau doar o parte dintre ei. Este posibil ca între timp anul școlar să se încheie”, a mai spus Dragoș Ștefan. Un lucru este cert: indiferent de soluția tehnică, în bugetul de investiții al primăriei, din acest an, se va aloca o sumă în acest scop.

                        „Vreau să fie foarte clar, nu dorim să dărâmăm ca să facem restaurant, parcare, bloc sau ce s-a mai zvonit. Nu există o agendă personală care să includă un astfel de demers. Urmărim siguranța copiilor”, a mai punctat viceprimarul.

                        Aceeași clădire din anii ’60

                        Toate aceste declarații ale viceprimarului Ștefan nu i-a liniștit însă pe părinți. Ieri dimineață, la primele ore, când și-au adus copiii la grădiniță, aceștia încă mai vorbeau de întâlnirea din amfiteatru și de ce se va întâmpla totuși cu clădirea în care învață copiii lor. „Nu ni s-a dat nicio asigurare. Noi nu vrem să se închidă grădinița. Mai bine să se construiască alta, de la zero, și apoi să se mute cu toții în ea.

                        De ce până acum nu s-a zis nimic de acest risc seismic și deodată clădirea nu mai e sigură? Nu suntem împotriva consolidării, a reparațiilor, chiar și a reconstruirii acelui corp care e mai șubred, dar de ce să se închidă, asta nu înțelegem!”, spuneau părinții. Ni s-a explicat apoi, și nouă, de către educatoarele de acolo, că întregul imobil este construit în anii ’60, iar în timp nu s-a mai făcut nicio reparație capitală la el.

                        E adevărat, se recunoaște, că un corp este pe structură de paiantă, tocmai acel corp care nu prezită siguranță în caz de cutremur, dar acolo sunt doar vestiarele personalului auxiliar, băile, sala de mese, sala de spălat vase și bucătaria. Zona în care se desfăsoară actul didactic e sigură (cum de altfel se specifică și în acel raport de expertiză din 2009), nefiind nicidecum necesară închiderea. În această grădiniță sunt 184 de copii, pe șapte grupe (mică, mijlocie și mare), și 14 educatoare.

                        Grădinița nr. 18 a devenit structură a Școlii Gimnaziale „Al. I. Cuza” din 2012. Până atunci a funcționat cu personalitate juridică de sine stătătoare. Autorizația actuală de funcționare, care se obține anual, expiră în luna martie 2017.

                        „S-a vorbit chiar că am blocat înscrierile pentru anul școlar viitor. Eronat. Chiar eu am transmis Inspectoratului Școlar pe planul de școlarizare 2017 -2018 două grupe mici pentru Grădinița 18. Numai că înscrierile nu se fac acum. Zvonurile au mers mult prea departe. E adevărat că Primăria Bacău mi-a cerut să găsesc soluții de relocare a copiilor și personalului didactic din grădiniță, dar împreună, cu toate grupele și cu tot personalul, nicidecum separat, împărțiți sau mai știu eu cum, dar numai dacă noua expertiză tehnică va cere acest lucru. Deci, doar dacă va fi nevoie, să se înțeleagă clar! Dar până nu se face acea expertiză, nu are rost să vorbim de acest lucru. Părinții și toată lumea trebuie să înțeleagă că nu ne dorim decât să fie bine pentru copii și să se desfășoare activitatea didactică în condiții de maximă siguranță pentru ei și pentru cadrele didactice de acolo.”
                        prof. Doinița Sîrbu, directorul Școlii Gimnaziale „Al. I. Cuza”, care are în structură și această grădiniță

                        Grădinițele vor avea din nou personalitate juridică. Cel puțin aceasta este intenția primăriei

                        După ce în 2012 grădinițele au trecut în subordinea școlilor, noua administrație intenționează acum să le redea autonomia. „Au venit foarte multe sesizări din partea părinților. Directorii de școli sau licee nu pot ști nevoile unei grădinițe. Așteptăm acordul Inspectoratului Școlar Județean Bacău, dar aceasta este intenția noastră. Vom reveni la vechea rețea școlară, și așa am rămas printre ultimele județe unde există această centralizare”, a precizat viceprimarul Dragoș Ștefan. Noua rețea școlară pentru anul viitor nu a fost încă aprobată.

                        Roxana Neagu
                        Andreea Gavrilă

                        Pagina 1

                          „În România nu există o zonă cu atâtea facilități naturale ca în Slănic Moldova”

                          Un clasament întocmit de Asociația Română de Balneologie pentru anul 2016 plasează Slănic Moldova pe locul al șaptelea între cele 34 de stațiuni de profil din țara noastră. Deși într-un declin vizibil mulți ani, băcăuanii continuă să numească stațiunea „Perla Moldovei”, mai ales pentru zestrea ei naturală de munți și izvoare minerale. Evoluția ei a fost sinuoasă din 1990 încoace, deși aici au fost făcute, în ultimii ani, importante investiții. Perspectivele dezvoltării ei sunt cu atât mai provocatoare pentru noul primar al orașului Slănic Moldova, economistul Gheorghe Baciu (PNL), care se află la primul său mandat în această calitate. Despre acestea am stat de vorbă cu noul primar.

                          Parcurgeți, domnule Gheorghe Baciu, prima iarnă din mandatul dumneavoastră de primar al orașului Slănic Moldova. Cum descrieți orașul, dar mai ales stațiunea Slănic Moldova, acum, după prima zăpadă veritabilă și generoasă a acestei ierni. Cum vor arăta ele în continuare?

                          Slănic Moldova, anul acesta, a avut șansa să aibă zăpadă. Iar atunci când este zăpadă la Slănic este frumos chiar dacă nu sunt evenimente deosebite. Pentru că microclimatul și peisajul montan favorizează localitatea noastră. Dar, noi am pregătit din timp perioada de iarnă. Am făcut un parteneriat cu o firmă care a adus aici un patinoar artificial, patinajul fiind o variantă de sport de iarnă. S-a dovedit a fi un succes. Foarte multă lume vine la patinoar. În același timp suntem în legătură permanentă cu echipa care administrează pârtia de schi, aflată în administrarea Consiliului Județean. Ei se străduiesc să mențină pârtia la o calitate cât mai ridicată, pentru a atrage turiștii și pentru a mări gradul de ocupare a stațiunii în această perioadă. De asemenea, am organizat evenimente și la sfârșitul anului trecut și la începutul anului în curs, precum Festivalul de datini. Pe 7 ianuarie, de Crăciunul pe Vechi, am făcut un astfel de festival pentru turiștii de peste Prut care au venit la noi. La fel, am pregătit și Anul Nou pe Vechi pentru ei. În plus, pe 19 ianuarie au început Serbările Zăpezii la Slănic Moldova, pentru zece zile (două week-end – uri), cu invitați speciali, cu vedete ale muzicii ușoare și cu spectacole chiar lângă pârtia de schi. Încă din decembrie 2016 am transmis programul de manifestări ale anului 2017 către hotelieri și întreprinzători, pentru a fi și ei pregătiți. Anul acesta vor fi minimum 18 evenimente care pot fi transformate în pachete turistice. Așa credem că putem îmbunătăți simțitor gradul de ocupare a stațiunii.

                          Va fi, deci, o iarnă cu atât mai frumoasă în Slănic Moldova…

                          Este ea însăși o iarnă de basm. Am încercat să facem facilă deplasarea turiștilor prin stațiune, pe la Izvoare, prin parc. Și încurajăm întreprinzătorii să atragă turiștii.

                          Izvoarele minerale în domeniu public – obiectiv prioritar

                          Iarna are farmecul ei, dar Slănicul e căutat mult și vara, inclusiv pentru izvoarele sale minerale. Am apreciat intenția dumneavoastră de a prelua și de a reabilita zona izvoarelor. Ați deschis și o colectă publică de fonduri în acest sens. Cum ați ajuns aici și în ce stadiu vă aflați?

                          Imediat ce am ajuns primar, am analizat foarte atent în ce situație juridică suntem vizavi de aceste terenuri și licența de exploatare a apelor minerale. Am tras concluzia că singura modalitate de a putea oferi gratuit apa minerală turiștilor și vizitatorilor noștri și de a face din zona izvoarelor o zonă cum ne dorim noi este ca ea să revină în domeniul public. Am fost forțat și pentru că deja erau scoase la vânzare trei terenuri aferente izvoarelor. Se vânduse deja un teren. Am făcut demersurile necesare și pe 30 septembrie am câștigat licitația, iar pe 28 noiembrie am semnat contractul de vânzare-cumpărare pentru cele trei terenuri, pentru Izvorul „300 de scări”, pentru Sonda 2 și Sonda 1. Este un prim pas prin care noi vrem să răscumpărăm aceste terenuri. Ele de peste 65 de ani nu au mai fost la primărie. Pentru că în momentul în care s-a înființat Întreprinderea balneoclimaterică, vilele și hotelurile au fost naționalizate și au fost preluate de întreprindere. Dar, când întreprinderea a fost privatizată, practic primarul de atunci nu a făcut demersurile necesare ca natural statul român să preia terenurile de la izvoare și Cazinoul. Astfel, astăzi suntem în situația că au trecut mai mulți cumpărători pe aici, că Perla Moldovei a intrat în faliment, ca ți societatea Flora, care a intrat în reorganizare, iar acum juridic este foarte greu să refacem această nedreptate. Decizia a fost că singura modalitate era aceasta. Să aducem în instanță oamenii de la vrea aceea ar dura foarte mult, iar finalul nu este sigur în favoarea noastră. Primul obiectiv pentru acest an este ca în Săptămâna Mare să sfințim cele trei izvoare. Deja avem sponsori pentru refacerea izvoarelor, care nu au un acoperiș. Vom apela la o arhitectură armonizată cu aceea din Slănic Moldova, vom colabora cu Asociația Pietrarilor din Slănic Moldova și vom desăvârși lucrarea, pe care vom scrie „Proprietate UAT Slănic Moldova”. Chiar pe 12 ianuarie am fost la ANRM, de unde avem promisiunea că vom primi licența pentru exploatarea izvoarelor. Prin Consiliul Local, vom oferi gratis Institutului Balnear, ca singur institut de cercetare în domeniu la nivel național, posibilitatea de a luat câtă apă minerală doresc, pentru experimente, să faciliteze tratamentul balnear. Imediat după aceasta ANRM ne va da și licența de explorare pentru doi ani, ulterior urmând să luăm și licența de exploatare. La începutul lunii aprilie, vrem ca toate aceste obiective să fie modernizate. Din acel moment altfel vom acționa pentru îmbunătățirea confortului turiștilor. Vom scrie proiecte prin care să îmbunătățim aceste facilități. Pentru că de peste 30 de ani aici nu s-a mai făcut nicio îmbunătățire a distribuției de ape minerale, pentru că unele izvoare curg natural, dar altele sunt foraje care au echipamente conexe. De asemenea, vizavi de principalul proprietar al izvoarelor, societatea Flora, vom încerca să convingem masa creditorilor acesteia să cedeze izvoarele UAT doar la valoarea de evaluare, să nu le mai scoată la vânzare pe piață.

                          Cu telescaunul spre traseele turistice

                          Dar Slănic Moldova nu are doar zestrea de izvoare minerale. Aici mai sunt și alte atracții. Cum vă veți ocupa de ele.

                          Vom moderniza mai multe trasee turistice și am făcut o înțelegere cu Consiliul Județean ca telescaunul de la Pârtia de schi să funcționeze, în week-end, toată perioada de vară. Turiștii vor ajunge sus, în pădure, apoi pot veni pe trasee până în Parcul central, de unde vor lua trenulețul stațiunii și vor ajunge de unde au plecat. Un traseu de turism de recreere. Sus, la capătul pârtiei, un întreprinzător are un spațiu comercial, pentru o cafea, pentru ceaiuri sau băuturi răcoritoare, inclusiv acum, iarna. Vrem să îmbunătățim condițiile de acolo. Am discutat deja cu Consiliul Județean să extindem facilitățile telescaunului. Ne-am inspirat chiar din Andora, unde este un telescaun care urcă tot timpul anului. Încercăm să scriem proiectul în acest an, iar la finele anului 2018 noi avem dreptul să extindem capacitățile de la telescaun. Astfel încât să le aplicăm din 2019. Deja am dat un certificat de urbanism în zona Camping, pentru un parc aventura, pentru o stână turistică. Încurajăm întreprinzătorii, care au și început să lucreze.

                          În parc, fanfara cânta

                          Pe vremuri, în parcul din Slănic cânta fanfara…

                          Toată vara vom avea în continuare activități în foișorul din parc. Acolo va cânta fanfara. Am discutat și cu primarii riverani din zonă și cu Palatul Copiilor ca pe toată perioada de vară să oferim, în weekend, foișorul câte unui club al elevilor. Clubul din Moinești deja a venit, primăria municipiului oferă microbuzul școlar, iar elevii vin și arată ce au învățat ei: muzică de toate genurile. Dar copiii vin și cu părinții și bunicii, deci atragem din nou populația din localitățile riverane. Așa era Slănicul Moldovei cu ani în urmă, o stațiune și pentru vizitatori.

                          Cu alte cuvinte, fanfara sau spectacolele din foișor vor apărea și în pachetele turistice din Slănic Moldova.

                          Dar aș vrea să subliniez ideea urgentă ca și facilitățile turistice de la Târgu Ocna și Slănic să fie incluse în aceleași pachete turistice. La acest moment, în România nu există o zonă cu atâtea facilități naturale ca a noastră. Mai mult de 75% din costul unui pachet de tratament este cazarea. Dacă flexibilizăm turismul Târgu Ocna – Slănic, orice turist poate vizita ambele stațiuni, gratuit. Deci vom fi mult mai atractivi. Dimineața oamenii pot intra în Salina, pentru tratamentele de acolo, iar după-amiaza pot veni în Slănic pentru apa minerală. Avem discuții avansate pe această temă cu Institutul Balnear, iar împreună cu domnul senator Viorel Ilie, vom putea beneficia curând și de un corp din celebrul de-acum hotel al petroliștilor din Moinești, acum în paragină. Să fie oferit pentru un centru de recuperare medicală locomotorie. Un pacient poate găsi investigații de top la Spitalul din Moinești, de acolo poate veni, pentru recuperare, la salina și la Slănic Moldova, de unde se poate întoarce la Moinești. Astfel, vom da o abordare de zonă facilităților de turism balnear. Am făcut demersuri și la Asociația Orașelor Stațiuni Balneoclimaterice din România, să avem un punct de vedere comun în abordarea Ministerului Fondurilor Europene, care să aloce stațiunilor balneoclimaterice fonduri. Noi trebuie să cheltuim bani pe prevenirea îmbolnăvirilor, nu pe medicamente. Stațiunile au ca scop și prevenția. Pentru fonduri europene acum sunt eligibile numai stațiunile turistice, dar poate și stațiunile balneoclimaterice vor avea acces. În România avem numai 23 de asemenea stațiuni. Se vor putea amenaja și facilitățile de ape minerale, de salină, de tot ce înseamnă tratament în domeniu. Și Salina Târgu Ocna ar putea deveni o bază de tratament. M-am întâlnit și cu Maricica Puică, marea noastră atletă, care mi-a spus cât de important este antrenamentul în mediul salin. Vrem, deci, să facem la noi un centru de pregătire sportivă și olimpică, să atragem un investitor. Slănicul a avut așa ceva cu mulți ani în urmă. Aici veneau sportivi din toate ramurile domeniului.

                          Proiecte pentru finanțare locală

                          Ca în orice domeniu, totul e până la fonduri, până la bani. Pot fi atrase fonduri europene, prin proiecte, dar și mediul de afaceri local poate contribui cu ceva. I-ați și chemat, pe cei din urmă, lângă dumneavoastră, i-ați îndemnat să aducă sediile de firmă chiar în Slănic.

                          Noi, acum, avem o situație financiară dezastruoasă. Avem conturile primăriei blocate, datorită neachitării drepturilor financiare istorice către terți. Încercăm să refinanțăm un credit, să finanțăm debitele pe care le avem să putem gândi înainte. Dar, am depus deja două proiecte pe Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020. Unul este pe varianta „Start-up Plus”, de cinci milioane de euro, prin care vrem să înființăm 75 de microîntreprinderi, să ajutăm pietrarii și lemnarii de pe Valea Slănicului să învețe cum se face o afacere. Mai avem un proiect pentru Școală, de 750.000 de euro, tot pe POCU, pe educație, pentru îmbunătățirea condițiilor din învățământ la Slănic Moldova, să pregătim tineretul, deoarece nu avem resursă umană în Slănic. Dar, este foarte greu să repari relația dintre întreprinderi și întreprinzători. Unii s-au dezvoltat făcând profit pentru că nu mai plătit taxele și impozitele, favorizați de fosta conducere a UAT, dar și impozitele și taxele au avut un parcurs sinuos. Până în 2015, inclusiv, impozitele erau 1,5% din valoarea de evaluare. În 2016, impozitul a fost redus la 0,2%. Atunci am pierdut aproape trei milioane de lei numai datorită acestui impact bugetar. Cota redusă a fost impusă în interesul unor întreprinzători. Acum noi am crescut cota la 0,6%, dar care reprezintă mai puțin de jumătate decât în alte orașe. Ele au 1,3%. Însă tot se cheamă că noi am majorat cota de trei ori, numai pentru persoanele juridice, evident. Întreprinzătorii trebuie să înțeleagă că noi suntem partenerii lor, că organizăm evenimente pentru a atrage turiștii, cu anumite cheltuieli, că întreținem stațiunea curată tot cu același scop. Eu cred că taxele și impozitele de acum sunt de bun simț. Până acum era o taxă de 5% din prima noapte de cazare, iar acum este de 1 leu pe zi și poate fi inclusă în pachetul turistic. Noi cu acești bani întreținem stațiunea. Am introdus parcarea de reședință. În fața hotelurilor se parchează pe domeniul public. Cele care au parcare privată o amenajează și plătește impozit pentru ea. Celelalte trebuie să plătească parcarea de reședință. Cine nu plătește, creează o presiune pe turist, pentru că trebuie să-i luăm noi zece lei pe zi pentru parcare pe domeniul public. Problema este una de conștiință, în ultimă instanță, nu că noi vrem să alungăm turiștii din Slănic. Dar noi de unde întreținem stațiunea? Și fonduri europene dacă ni s-ar da pentru aceasta, tot ar trebui să acoperim noi cota de cofinanțare. Evident că unii care n-au plătit niciodată niște taxe, acum li se pare că cineva le bagă mâna în buzunar. Noi, în Slănic, nu avem un punct de informare turistică, pentru că și acesta costă. Un turist plătește parcarea 1 leu pe zi, dar el acolo lasă uneori gunoaie, care trebuie curățate, apoi beneficiază, gratuit, de tot ce oferă stațiunea la modul natural, însă întreținut cu anume cheltuieli. De unde banii, dacă nu din taxe? Noi avem aproape 3,3 milioane de lei neîncasați la bugetul local, de ani și ani. Lumea a fost învățată să nu plătească, or nu se mai poate. Pentru a atrage fonduri, punem aceste probleme în strategia de dezvoltare a localității, refacem Planul de Urbanism General și apoi venim cu elementele din planul de mobilitate, să putem aborda obiectivele din plan pe 20 – 30 de ani înainte. Mai avem și alte elemente în această strategie. Vrem să facem o zonă de tineret la camping – cluburi, discoteci private, vrem să dezvoltăm Mănăstirea Bolovanu, pensiunea de acolo, într-o zonă turistică din care se poate ajunge până în șoseaua Onești – Brașov, la Oituz, să fie mai tranzitat Slănicul.

                          Mulți regretă că Slănicul nu are o legătură cu drumul european DN 11, pe o rută între Slănic Moldova și Oituz.

                          Acum avem probleme cu acest drum, care este în proprietatea Petrom. Dr. Petru Groza a împroprietărit Sovrom Petrol cu astfel de drumuri. Acum proprietar este OMV Petrom, dar care a vândut zăcămintele de petrol de pe Valea Slănicului și Valea Oituzului, cu drumuri cu tot, către o firmă olandeză. Însă nu a întreținut aceste drumuri. Situația încurcă tendința de a dezvolta turismul în Slănic Moldova. Mai mult, avem 2,5 km pe Bolovanu până la fosta groapă de gunoi din proprietatea noastră, dar mai departe sunt 12 km pe drumul de la OMV Petrom. Am făcut demersurile necesare, dar abia după două luni am primit răspuns că problema „este în curs de analiză”. Au fost inundații, i-am rugat să vină să-și repare drumul. N-au venit, că sondele ar fi oprite. Și mediul este afectat, de conducte abandonate, de alveolele distruse de la poduri etc. Dacă nu le mai trebuie zona aceasta, să o predea cum au preluat-o. Tot pentru drumuri ducem tratative cu Apele Române, cu Romsilva, pentru că vrem să dezvoltăm trasee pentru biciclete până pe Nemira.

                          Recent ați făcut un nou apel ca firmele cu afaceri în Slănic să-și aducă sediile centrale aici, să dea impozitele la bugetul local.

                          Noi vrem să facem o treabă bună, dar avem nevoie și de sprijin. Slănicul Moldovei, nu eu, primarul Baciu. Multe firme nu au sediul central în Slănic, deși sunt de aici, unde au și afaceri. Conform legii, 35,8% din impozitul pe salarii vine la primăria unde se află sediul central al unei firme. Ei au afacerile în Slănic, dar banii ajung în altă parte. În plus, și Codul fiscal obligă firma să aducă sediul central în localitatea în care are afacerea. Ba, alții au înmatriculat și mașinile în alte localități, nu la noi. Nu e corect. Îi vom obliga să revină.

                          Normal ar fi ca întâi să-i convingeți, nu să-i obligați.

                          Dacă nu-i pot convinge, trebuie să-i oblig. Îmi dă voie și legea, în cazul firmelor cu minim cinci angajați. Nu sediul central al firmei trebuie să ajungă la noi, ci codul lor fiscal. Trebuie să obținem câte puțin de la fiecare și se adună. Eu am avut întâlniri cu întreprinzătorii și am stabilit termen pe 30 iunie. Altfel va trebui să închidem unități, dar sper să nu se ajungă acolo. Noi nu am mărit impozitul pentru persoanele fizice, doar taxa de parcare este acum mult hulită. La noi e 60 de lei pe an, dar la Comănești este 120 de lei, la Târgu Ocna 75 de lei. Proprietarii de mașini au spus că nu plătesc și atunci am lăsat-o doar pe domeniul public. Pe viitor vrem să amenajăm parcări. Pentru slăniceni parcarea în stațiune va fi anul acesta gratis. Dar, de la anul va fi o taxă, iar ei vor purta o vinietă de identificare. Parcarea în stațiune va fi prin SMS, de pe telefonul mobil.

                          Orașul Slănic Moldova, suportul stațiunii

                          Orașul Slănic Moldova este, însă, suport pentru stațiune din multe privințe. Acolo locuiesc cei care lucrează în stațiune, de exemplu. Câți locuitori mai sunt acum? Și cum veți dezvolta orașul?

                          Mai avem, statistic, 5.156 de locuitori, dar efectiv mai sunt aici circa 3.000. Până acum nu s-a abordat separat dezvoltarea stațiunii și a orașului. Cele două entități trebuie integrate, dar trebuie abordate separat. În sensul în care orășenii de la noi trebuie să beneficieze de pe urma stațiunii, nu să o ajute ei. Iar noi vom face separat pentru ei câte ceva. Din 15 februarie, de exemplu, vom pune în funcțiune un cabinet medical în cartierul Cireșoaia, unde vrem să acordăm îngrijire medicală la domiciliu persoanelor vârstnice. Vrem să dezvoltăm infrastructura de învățământ, susținem crearea de microîntreprinderi prin Programul Start-up Plus, avem proiecte de agroturism, prin care să dăm 350 ha de teren care nu sunt folosite cum trebuie, vom înființa Asociația Pietrarilor, Asociația Prietenii Slănicului (pentru sprijin în organizarea de evenimente publice), vrem să plantăm arbuști ornamentali prin acțiunea „Fii frate cu Slănicul”, prin care oricine plantează un arbust îl va boteza și va ști că e pus de el. Să conectăm sentimental oamenii din Slănic Moldova. Pe Valea Slănicului între problemele importante sunt în domeniile apă-canal (avem doar rețeaua din 1989) și infrastructura rutieră (nu avem niciun drum lăturalnic asfaltat, nu sunt intabulate drumurile), bazinul de înot, casa de cultură etc. Noi nu avem o sală în care să aduni 150 de oameni. Cazinoul are una, dar este privat. În plus, nu avem piste de bicicletă, nu avem trotuare. (Petru Done)

                          Cine este Gheorghe Baciu

                          „Fiul sobarului Ioje Baciu și nepotul lui Gheorghe Baciu, unul dintre cei mai plini de viață slăniceni” – cum îi place să se autoprezinte pe un site propriu, economistul Gheorghe Baciu este primarul orașului Slănic Moldova de la mijlocul anului trecut. Slănicean din satul Cireșoaia, din Pârâul Bradului – cum, de asemenea, singur scrie pe site-ul personal, a urcat treaptă cu treaptă redutele vieții. S-a dedicat, profesional, telecomunicațiilor, până a ajuns să administreze propria firmă în domeniu, dar a optat și pentru management, pentru care s-a specializat la ASE. A învățat să-și construiască viața, dar și proiectele altora, și s-a remarcat ca președinte al asociațiilor Habitat for Humanity Comănești și Rădăuți sau ca vicepreședinte al Habitat for Humanity România. Are, însă, și alte proiecte de suflet, fiind vicepreședinte al Consiliului Parohial al Bisericii catolice Sf. Anton, din Comănești, membru de onoare al Colegiului Tehnic de Comunicații „N. V. Karpen” Bacău, și președinte al Asociației Sf. Treime Trotuș sau al Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic Nord-Est. „Îmi place să las în urma mea ceva, mai ales dacă e vorba comunitatea din care provin” – este unul dintre principiile pe care le etalează Gheorghe Baciu.