Acasă Blog Pagina 2823

Automobilism / Euro-debut

Anul acesta, Raliul Moldovei Bacău face parte din Trofeul European de Raliuri și Trofeul Balcanic

Ajuns la ediția a șaptea, Raliul Moldovei Bacău, competiție programată pe 16-17 iunie ca etapă în CN Raliuri Dunlop și CN Național de Raliuri 2 Dunlop, intră din acest an în circuitul european. Concret, în anul în care Bacăul a preluat titlul de Capitală a Tineretului din România și a primit titulatura de „Oraș european al sportului” din partea ACES, Raliul Moldovei Bacău face parte din Trofeul European de Raliuri și Trofeul Balcanic, campionate europene desfășurate sub egida FIA.

„Acest eveniment sportiv care are ramificații puternice în plan social s-a pliat foarte bine pe cele două proiecte mari: Bacău- Capitala Tineretului și Bacău- Oraș European al Sportului. Comparativ cu anii trecuți, Raliul Moldovei propune în 2017 multe elemente de noutate care vor stârni interesul pasionaților de motosport.

Am pregătit un program excepțional, susținut în totalitate de Consiliul Județean Bacău, Consiliul Local și Primăria Bacău, Consiliul Local Moinești și consiliile locale ale comunelor Zemeș și Măgirești”, a declarat organizatorul competiției, Adrian Răspopa, președintele ACS Rally Spirit, la conferința de presă desfășurată vineri, la Consiliul Județean. La capitolul new-entry figurează Parada retro-mobilelor, care propune piese de colecție, cea mai veche mașină înscrisă fiind un Ford T din 1937. Competiția, al cărui start festiv va fi dat joi, 15 iunie, la ora 20.00, în Bacău, propune două zile de concurs. Vineri, 16 iunie, de la ora 11.28, va avea loc prima probă specială, la Runcu, ziua încheiindu-se cu Super-Speciala programată de la ora 18.17, pe circuitul stradal amenajat în centrul Bacăului.

„Fac un apel la clemența băcăuanilor deoarece planul de securitate care include montarea a 3 kilometri de gard va crea un disconfort la nivelul traficului”, a anunțat Adrian Răspopa. Cea de-a doua zi de concurs va începe la ora 9.41, cu proba specială 10 de la Hemeiuși, ultima probă specială, cea cu numărul 17, derulându-se la Buhuși, în jurul orei 15.41. Sosirea în Bacău va avea loc în apropiere de ora 17.00, după festivitatea de premiere, de la ora 20.30 urmând să aiba loc un super-concert Holograf. Raliul Moldovei Bacău va include șase ore de transmisiuni TV pe posturile TVR1, TVR Iași, TVR 3, dar și pe Dolce Sport. „Va fi un festival al transmisiunilor live. Nicio altă competiție de motor-sport din România nu va avea o asemenea expunere TV”, a punctat Adrian Răspopa.

„Va fi un capital de imagine pozitiv pentru județul Bacău. Este un eveniment de anvergură și, totodată, cel mai important eveniment sportiv organizat anul acesta în Bacău”, a declarat la conferința de presa de vineri Silviu Pravăț, vice-președintele Consiliului Județean Bacău. „Pentru Moinești, oraș ale cărui trasee sunt foarte apreciate de piloți, Raliul Moldovei constituie un element de promovare la nivel național și chiar european”, a afirmat primarul Moineștiului, Valentin Vieru. „Este pentru al treilea an la rând în care comuna Măgirești este inclusă în Raliul Moldovei și vă promit că în 2018 vom amenaja un traseu nou”, a anunțat primarul comunei Măgirești, Ionică Câdă.

„Sperăm să ținem pasul și să facem și în acest an o figură frumoasă”, a mărturisit primarul Zemeșului, Răzvan Tudosă.

Înscrierile echipajelor la Raliul Moldovei Bacău 2017 se vor încheia luni, însă participarea se prezintă deja una peste medie, la start urmând să fie prezente mai mult de 40 de mașini.

Se dă startul în Crosul Olimpic

    Băcăuanii sunt invitați duminică, 11 iunie, în centrul orașului unde se va desfășura o nouă ediție a Crosului Olimpic. Programat între orele 9.00 și 12.00 pe traseul dintre Statuia lui Ștefan cel Mare și Policlinica Veche, crosul se va derula pe mai multe categorii: copii clasele a I-a și a II-a masculin și feminin, clasele a III-a și a IV-a masculin și feminin, clasele a V-a și a VI-a masculin și feminin, clasele a VII-a și a VIII-a masculin și feminin, liceu, până în 45 de ani, între 45 și 55 de ani, peste 55 de ani și o categorie pentru persoane cu dizabilități. Startul se va da la ora 10.00 de la Statuia lui Ștefan cel Mare. Evenimentul este organizat de Direcția Județeană de Sport și Tineret Bacău în colaborare cu Asociația Olimpică Română-filiala Bacău, Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Universitatea „Vasile Alecsandri” și Primăria Municipiului Bacău.

    „Rostiri” la a treia ediție

      La Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun”, Bacău a avut loc a III-a ediție a festivalului – concurs de monologuri „Rostiri” înscris în C.A.E.R.I. la poziția 878/16.02.2017. În acest an, participarea a fost și mai numeroasă decât la edițiile precedente, căci s-au alăturat organizatorilor școli cu prestigiu din municipiu: Școala Gimnazială „Mihai Drăgan”, Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare”. Cu participare indirectă s-au înscris școli din mai multe orașe: Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani, Școala Gimnazială Sat Strejnicu Prahova, Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, Școala Gimnazială Nr. 49, București, Școala Gimnazială Nr. 1 Cornetu, județul Ilfov, Școala Centrală București. Întreaga activitate, desfășurată pe două zile, 7 și 8 iunie, a fost îndrumată de prof. Camelia Popa, inspector pentru educaţie permanentă şi mentorat la ISJ Bacău.
      La o participare atât de numeroasă, organizatorii, prof. Carmen – Lucia Moisă, director – adjunct, Mădălina Alexoae, coordonator de proiecte şi programe educative, Alina Solomon, Daniela Mocondoi, Mariana Tînjală au avut mult de muncă, mai ales în ce privește preselecția candidaților.
      Concursul s-a desfășurat pe mai multe secțiuni. Miercuri, 7 iunie, au intrat în concurs prichindeii de la clasele pregătitoare și cei de la clasele I. După o pauză în care juriul a deliberat, au urcat pe scenă piticii de la clasele a II-a, a III-a și a IV-a, toți pentru secțiunea în limba română.
      Joi, 8 iunie, a venit rândul celor de la gimnaziu să-și etaleze talentul. Astfel, elevii claselor V-VIII au rostit cu seriozitate monologurile pregătite și apreciate de juriu. Apoi a venit rândul secțiunilor engleză și franceză, unde au evoluat, din nou, cei mici, dar și cei mari pentru a-și însuși râvnitul trofeu.
      „Ediția a III-a a Festivalului concurs de monologuri Rostiri este, ca și cele precedente, un motiv de bucurie și împlinire atât pentru noi, cât și pentru părinți. De – a lungul acestor trei ediții am descoperit copii talentați, copii cu o dicție perfectă și cu un talent actoricesc deosebit. Acest festival este o bună ocazie de a depista copii cu un potențial uriaș în a urma o carieră artistică”, a declarat prof. Camelia Stamate, directoarea Școalii Gimnaziale „Alexandru cel Bun”.

      Câștigătorii de anul acesta sunt:

      Secțiunea I – clasele pregătitoare – I – premiul I – Jălboaie Tudor, Vlad Miruna, Trofor Daria, Pricope Cristian – premiul al II-lea – Stoica Arianna, Ungureanu Victor, Tănase Victoria, Costache Alice, Grosu Ștefania, Măriuț Serena, Miron-Tănase Cătălina, Crăciun Maya, Obreja Nicolle -premiul al III-lea – Chiscăneanu Ilinca, Năstase Ilinca, Ghiață Minodora, Moise Ioana, Gruia Victor -trofeul – Ojog Delia- secțiunea a II-a – clasele a II-a – a IV-a – premiul I – Vițelaru Matei, Ciorcilă Mara, Anchidin Ioana, David Mario, Margină Mateea, Iordache Sofia, Deleu Mihnea, Manolache Ilinca, premiul al II-lea – Manolachi Vlad, Șova Gâțu Christian, Alexandrescu Amelia, Scântei Daria, David Cuzmin, Șerbănescu Arina,
      -premiul al III-lea – Cazacincu Crina, Floareș Raisa, Gheorghe Bianca, Pintilie Vlad, Gheorghiță Tudor -trofeul –Șufariu Mihnea- secțiunea gimnaziu – limba română – premiul I – Nechita Crina, Bârsan Mihnea, Antal Ștefan, Anton Ștefania, -premiul al II-lea – Tarcău Andrei, Bordeanu Dimitria, -premiul al III-lea – Zgaroi Gabriela, Chiriac Anda, Hriscu Rareș, Marcu Ioana, Timaru Alexandra, Anton Maria -mențiune – David Denis, Hagimă Alexandru, Sandu Andrei -trofeul – Munteanu Elena – secțiunea limba engleză – premiul I – Moisă Ecaterina, Pantelimon Ioana, Andrei Gabriela, Balan Delia, Iosub Ioana, Vizitiu Sara, Gherasim Alexia, Curcă Erica, Țuglia Maia, Necoară Anastasia, Pârlea Mara, Vătavu Mihnea, Anton Ștefania -premiul al II-lea – Ruști Ștefan, Săndulache Ștefan, Borțun Kriss, Cojocariu Mara, Bârsan Paul, Vatamaniuc Andrei, Costea Andrei -premiul al III-lea – Lepădatu Lara, Munteanu Matei,
      -trofeul – Ojog Alexandru, Abu-Akil Sofia – secțiunea limb franceză – premiul I – Pîntea Eduard – premiul al II-lea – Lepădatu Robert, Mocanu Lorena -premiul al III-lea – Chiricea Miruna -trofeul – Ceaușu Maria.

      „Te caut pădure”

        Holul Colegiului „Mihai Eminescu”, Bacău, a fost însuflețit de la mic la mare de proiectul „Te caut pădure”, inițiat de primarul comunei Secuieni, Cosmin David, aflat în parteneriat cu Grădinița „Pinochio”, coordonată de director, psiholog Lăcrămioara Tudor, într-un eveniment derulat joi, 8 iunie. Diplomele concursului artistic „Pădurea de azi și de mâine” au fost înmânate de viceprimarul Dragoș Ștefan și de Cosmin David, colegiilor, școlilor gimnaziale și grădinițelor participante (Grădinița „Pinochio“, Școala Gimnazială „Mihai Drăgan“, Colegiul de Ecologie și Protecția Mediului „Grigore Antipa“, Colegiul Economic „Ion Ghica“). Festivitatea de premiere și vernisajul expoziției au avut loc la Colegiul „Mihai Eminescu“ în care s-au evidențiat Sorina Gheorghe, Ana-Maria Trăistaru (coordonate de prof. Vasilica Temelie), Andrei Purice, Adriana Moroi, Magdalena Chitic (coordonați de prof. Roxana Roșu ). Prezentarea expoziției a fost realizată de Adrian Toth, Ana –Maria Merlan, Adriana Faraoanu, Liliana Bradu, coordonate de prof. Constantina Hulea și prof. Alina Borțun. Expoziția de foto-documentare „Liniștea pădurii“, dedicată memoriei doamnei Violeta Rang și „nonconfomistului fatalist“ prof.univ.dr. Cătălin Petre Rang, a încântat vizual generații juvenile și adulte cu suflet de copil în holul Colegiului „Mihai Eminescu“.

        Pe urmele Poetului…

        Pe o vreme mai degrabă bacoviană, decât alecsandriană din Pasteluri, joi, 8 iunie, în Bacău, au debutat manifestările reunite sub genericul „Alecsandriada”, desfăşurate cu ocazia împlinirii a 199 de ani de la naşterea poetului, dramaturgului, omului politic, Vasile Alecsandri (14 iunie 1818 – 22 august 1890).

        De la ora 10.00, invitaţii din prima zi a programului, romacieri, poeţi, critici şi istorici literari, publicişti, conducători de reviste literare, artişti plastici, din Bacău şi din ţară: Nicolae Scurtu (Bucureşti), Mihai Hanganu (P. Neamţ), Lucian Strochi (P. Neamţ), Florentin Popescu (Bucureşti), Doina Cernica (Suceava), Vasile Larco (Iaşi), Alexandru Bulandra ( Urziceni), Valeria-Manta Tăicuţu (R. Sărat), Emilian Marcu (Iaşi), au pornit, la pas, prin urbea poetului şi a familiei sale, însoţiţi de conf.univ.dr. Ioan Dănilă, preşedinte al Societăţii Cultral-Ştiinţifică „Vasile Alecsandri”, şi prof. dr. Aurel Stanciu, artist plastic. Primul obiectiv vizitat a fost statuia poetului Vasile Alecsandri, din faţa Casei de Cultură, unde, fiecare participant a depus o floare, oaspeţii primind informaţii despre autorul statuii, cât, mai ales, despre locul naşterii poetului, a datei şi anului naşterii, informaţii controversate şi nelămurite pe deplin, mai ales că pe soclul statuii este trecut ca an de naştere 1821, la fel ca şi pe bustul din grădina Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri”, când, de fapt, Academia Română a statuat 1818, ca an de naştere a Poetului.

        Următorul popas, în laterala Casei de Cultură, acolo, unde, scriitorul Radu Cârneci, a amplasat două plăci de marmură, în 1971, pe care scrie că pe acel loc a fost casa unde s-a născut poetul. Unii dintre invitaţi au remarcat că scrisul de pe acele plăci s-a şters şi că edilii oraşului ar trebui să fie mai atenţi cu însemnele importante ale oraşului, aceleaşi discuţii şi observaţii s-au făcut şi la ruina de pe str. George Apostu, nr. 9 (Casa de Sfat şi Citire „Vasile Alecsandri”/Casa Dragomir Badiu), despre care a vorbit, cine altul, dacă nu prof. Ioan Dănilă, cel care, de mai bine de 20 de ani se luptă pentru ca acel imobil, cunoscut drept „Casa Alecsandri”, să treacă în patrimoniul oraşului, să fie refăcută şi redată circuitului cultural naţional. A fost prezent şi arthitecul Alexandru-Şerban Balan, care a realizat un proiect şi o machetă de refacere a întregii zone. Mărturii interesante, cu accente dramatice a oferit celor prezenţi d-na Dorina Lăpuşneanu, locatară în blocul din faţa Casei, de unde asistă zilnic la degradarea imobilului, la actele de vandalism la care se dedau unii băcăuani. „A fost o frumuseţe de clădire, aici a funcţionat Casa de Sfat şi Citire, o grădiniţă, păcat că autorităţile asistă pur şi simplu, la acest dezastru, iar proprietarul (un cetăţean italian) mai vine şi mai pune câte o scândură în geamuri. Este o ruşine pentru oraş.”

        Interesantă a fost vizita la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, unde a fost amenajată expoziţia „Alecsandri, băcăuanul”, cu câteva exponate de excepţie, o portiţă din lemn, placat cu motive sculptate, care provine de la casa din Mirceşti, aflată în proprietatea galeristului Constantin Ţinteanu, oferită în custodie condiţionată organizatorilor evenimentului, despre care a vorbit Aurel Stanciu, artist plastic. Tot în expoziţie mai sunt cărţi rare, printre care şi una cu, se pare, ultimul autograf al poetului Vasile Aalecsandri. Următorul popas a fost la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, unde, oaspeţii au fost primiţi cu pâine şi sare şi au stat de vorbă cu conducerea Colegiului. Au fost discuţii interesante despre literatura română, despre manualele şcolare, curriculă, o parte dintre scriitorii prezenţi s-au oferit să doneze bibliotecii şcolii cărţi de critică literară, apărute sub semnătura lor.
        Ultimul obiectiv vizitat a fost Casa Memorială „George Bacovia”, unde subiectul a fost Poezia şi Poeţii.

        De la ora 17.00, în Sala de Conferinţe a Hotelului „Decebal”, s-a desfăşurat o interesantă dezbatere, cu tema „Cărţi, reviste, autori. Panoramic editorial şi publicistic”, la care a participat şi acad. Victor Crăciun, eveniment asupra căruia vom reveni în ediţiile următoare.

        Debut cu dreptul

        Handbaliștii CSȘM Bacău au început cu dreptul turneul final al juniorilor 4 care se desfășoară, de ieri și până duminică, în Bacău.

        Ieri dimineață, în primul meci al grupei A, programat în Sala Sporturilor, băcăuanii au dispus cu 26-20 (14-9) de Academica Cluj Napoca. CSȘM a evoluat în formula: Șerbu, Bortoc- Șt. Armanu (9 goluri), Liță (6), Bucă (4), R. Rusu (4), Gălățanu (3), R. Broască, C. Moisă, Șerbu, Vl. Ungureanu, Canțăr.

        Aseară, echipa antrenată de Gabriel Armanu și Valeriu Rugină urma să susțină al doilea meci al grupei, în compania celor de la Olimpic Mizil, pentru ca astăzi, de la ora 10.00, să o întâlnească, tot în Sala Sporturilor, pe CSȘ Craiova. Finalele competiției sunt programate duminică.

        Nimic de pierdut

        Echipa de volei cadete a CSȘ Bacău pleacă azi spre Târgu-Mureș, gazda turneului final al Campionatului Național. Timp de cinci zile, de sâmbătă și până miercuri, 14 iunie, băcăuancele se vor lupta pentru ocuparea unui loc cât mai bun în ierarhia națională.

        „Nu avem nimic de pierdut. Pornim cu ultima șansă, însă asta nu înseamnă că nu vom da totul pe teren”, a declarat antrenorul CSȘ Bacău, Dumitru Matanie, făcând referire la plusul de valoare, dar și de vârstă al adversarelor: Dinamo, CSȘ5 București, CSM București, Medicina Târgu-Mureș și CSM Lugoj. Se joacă fiecare cu fiecare, în sistem campionat, titlul urmând să revină echipei cu cel mai bun punctaj.

        „Întâlnim adversare mai mari ca vârstă decât noi, majoritatea echipelor care participă la turneul final având în componență jucătoare de la loturile naționale. În acest context, eventuale preferințe referitoare la ordinea în care vom întâlni echipele adverse nu-și au rostul. Toate meciurile sunt la fel de grele pentru noi”, a declarat Matanie înaintea tragerii la sorți programate astăzi, în cadrul ședinței tehnice a turneului.

        Cadetele băcăuane și-au asigurat participarea la turneul final grație câștigării celui de-al doilea turneu semifinal, desfășurat weekend-ul trecut, pe teren propriu. La Târgu-Mureș, CSȘ Bacău va miza pe următorul lot de jucătoare: Nicola Juncu, Iulia Matanie, Alexandra Adragăi, Neidi Enache, Mădălina Airoaie, Denisa Sava, Bianca Dodan (libero), Jacqueline Rusu (libero), Ioana Bunea, Bianca Popa, Izabel Simuț și Maria Bahrim.

        „Daria Up!”, debut fotografic al artistei Gabriela Drăgoi

        Galeria „Nouă” de la sediul filialei Bacău a Uniunii Artiştilor Plastici din România găzduieşte din acest sfârşit de săptămână expoziţia de debut a artistei-fotograf Gabriela Drăgoi.

        Tânăra autoare, elevă în clasa a XI-a a Colegiului Naţional de Artă „George Apostu”, secţia Plastică, propune un experiment vizual cu titlul „Daria Up!”, dezvoltat în jurul modelului Daria Bezărău, colega sa de generaţie.

        Vernisajul va avea loc vineri, 9 iunie, de la ora 17.00, evenimentul beneficiind de prezentarea artistului-fotograf Ioan Viorel Cojan, curatorul expoziţiei.

        Evaluarea Națională. A început numărătoarea inversă

          Astăzi este ultima zi de curs pentru elevii de clasa a VIII-a și tot astăzi se încheie înscrierea la Evaluarea Națională. Practic, cei peste 5.500 de elevi care au încheiat ciclul gimnazial mai au exact 10 zile până la prima probă a examenului de Evaluare Națională, proba scrisă Limba și literatura română.

          A doua probă, cea scrisă la Matematică, se va desfășura pe 21 iunie 2017 iar proba scrisă la Limba și literatura maternă de pe 22 iunie va încheia seria examenelor de la Evaluarea Națională. Afișarea primelor rezultate va avea loc pe 26 iunie, până la ora 16.00, în intervalul orar 16.00 – 20.00 urmând a se depune contestații, ce vor fi rezolvate până pe 29 iunie. Pe 30 iunie va avea loc afișarea rezultatelor finale după contestații.

          De anul acesta, media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la Evaluarea Națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, și media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.

          Conform Calendarului admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2017 – 2018, admiterea în liceu se face în continuare prin repartizarea computerizată a absolvenților clasei a VIII-a, în funcție de media de admitere și de opțiunile înscrise în fișa de admitere. Repartizarea se face într-o singură etapă. Candidații care au participat și au rămas nerepartizați în urma primei etape vor fi repartizați de către comisiile de admitere județene pe locurile rămase libere, în perioada de rezolvare a situațiilor speciale (a doua etapă), care va avea loc între 24 iulie și 8 septembrie.

          Pagina 1

            La Tg. Ocna s-a pus temelia unei biserici închinate martirilor neamului

              La Târgu Ocna, în incinta Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare și a Centrului Educativ (aflate în cartierul Tisești), a fost pusă piatra de temelie pentru zidirea unei biserici unice în România.

              “Prin hramurile pe care le va avea – Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia și Sfinții Martiri Brâncoveni – această biserică se construiește în semn de omagiu adus memoriei mărturisitorilor ortodoxiei din închisorile comuniste, a celor care au suferit pentru libertatea noastră”, a declarat părintele Florin Smarandi, inițiator al acestui proiect.

              La târnosirea temeliei noii biserici, alături de preoți ai Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și ai Protoieriei Onești, au participat primarul orașului Târgu Ocna, Ștefan Șilochi, cei ce conduc Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare și Centrul Educativ Târgu Ocna și mai mulți invitați. Slujba de sfințire a locului noii biserici și așezarea pietrei de temelie au fost oficiate de preoții Pimen Costea, Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și Ioan Bârgăoanu, protoiereu al Protoieriei Onești.

              La acest eveniment, la care a fost săvârșită și o slujbă religioasă pentru martirii neamului nostru românesc, au participat minorii și tinerii internați în Centrul Educativ Târgu Ocna, persoane private de libertate ce își ispășesc pedeapsa în această localitate dar și elevi ai Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare. Menționăm că în prezent în incinta celor două instituții aflate în cartierul Tisești este o capelă la care toate slujbele religioase sunt săvârșite de către preotul Florin Smarandi.

              Este de remarcat faptul că la Târgu Ocna construcția acestei biserici începe în contextul în care pe tot parcursul anului 2017 Biserica Ortodoxă Română celebrează prin multe manifestări omagiale memoria apărătorilor ortodoxiei în timpul comunismului.

              În prognoze o ducem bine

              Sunt pus uneori în situația de a asculta opinii ale unor oameni de afaceri sau chiar economiști care deplâng și acum, la aproape zece ani de la declanșarea crizei economico-financiare, starea în care se află economia țării și, mai ales, a județului Bacău. Aud deseori, pe la fel de fel de evenimente, cum se dezvoltă câte unul sau altul dintre agenții economici de la noi, cât de bine le crește piața și câte foloase au. Cunosc însă și destule cazuri în care totul rămâne ruină.

              Dinspre instituțiile centrale vin tot mai multe confirmări că noi, românii, suntem pe val, că ne dezvoltăm, că în Balcani am depășit Grecia și suntem cea mai bine situată națiune la acest capitol, al dezvoltării economice.

              Ce să cred? Pe cine să cred? Avem sau nu avem dezvoltare, avem sau nu avem perspective economice bune? Mai ales că motorul creșterii din ultimul timp se spune că ar fi consumul. Adică pe undeva se dau bani mulți, nu contează din ce surse, lumea cheltuie, piața duduie, iar la final creșterea economică e clară.

              Dar, până când? Profesioniștii din domeniu mai spun și că unele cifre apar din prognoze, adică din estimări. Cu alte cuvinte, se presupune că va fi bine. Dar va fi? Cifrele oficiale bătute în cuie – susțin statisticienii – abia peste doi ani vor apărea pe ecran. Alți analiști cred că și la anul noi vom avea creștere economică tot din consum, nu neapărat din producție, din productivitatea muncii mai ridicată. După acest avânt iluzoriu – susțin tot ei – aterizarea va fi bruscă. Și ne mai arată un ciudat paradox: economia noastră crește an de an, sărăcia se adâncește tot ai mult. Oare de ce?

              Curat prognozare!

              Între Germania și SUA

              Spuneam, zilele trecute, că România riscă să ajungă câmp de luptă între interesele americane și cele germane. Vizita președintelui Iohannis la Washington se înscrie în acest punct de vedere, pentru că, din punct de vedere geopolitic, România și Polonia sunt singurele țări pe care SUA pot conta pentru a-și păstra capul de pod în Europa și a-și proiecta forța către Rusia și Orientul Mijlociu.

              Este posibil ca Iohannis să vină din America atât cu o listă de cumpărături dictată de complexul militaro-industrial, dar și cu niște directive vizavi de politica internă a țării. Americanii vor o Românie stabilă politic și au nevoie de pacificarea luptelor dintre diferitele facțiuni care trag de Putere.

              Pe de altă parte, germanii, care au relații excelente de afaceri cu rușii, în ciuda sancțiunilor impuse de americani, ar vrea să-i scoată definitiv din Europa pe aceștia pentru ca UE să rămână o afacere exclusiv germană. Prin urmare, nu au nici un interes ca americanii să rămână bine ancorați în vreo țara europeană, fie ea și din est.

              Ce înseamnă aceste lucruri pentru noi, românii? Înseamnă că va reizbucni vânzoleala. Vor reizbucni luptele politice, eventual purtate în stradă, cu cetățeni #rezistenți, cu fake-news-uri pe rețelele sociale și așa mai departe.

              Evident, nu trebuie să ne facem iluzii: cam fiecare partid și fiecare instituție a statului sau chiar și ONG găzduiesc agenți de influență care servesc interese străine. Nu inventăm noi apa caldă; la noi doar se vede mai bine-pentru cine este dispus să observe-că agenda internă este stabilită în exterior și că luptele pentru „statul de drept”, „anticorupție”, „democrație” etc., sunt doar pretexte pentru ca ăia care sunt plătiți de unii să se încaiere cu ceilalți, care sunt plătiți de alții.

              Nimic nou sub soare!

              “Pentru noi imposibilul devine posibil!”

              – spune col.dr. Doru-Constantin Tocilă, comandantul Batalionului 630 Parașutiști “Smaranda Brăescu”

              Așii de sub cupola de mătase a parașutei

              Col.dr. Doru-Constantin Tocilă se află pentru al VI-lea an la comanda Batalionului 630 Parașutiști “Smaranda Brăescu”. Este băcăuan, iar din cei 45 de ani de viață, 25 de ani sunt de activitate în sistemul militar. Și-a început cariera militară în 1992, în cadrul Institutului Militar “Nicolae Bălcescu” Sibiu, actuala Academie a Forțelor Terestre, iar prima funcție a avut-o la Titu, în județul Dâmbovița, la fosta unitate de parașutiști. Au urmat apoi cursuri de specializare şi postuniversitare militare la Buzău și București, iar în anul 2009 și-a luat doctoratul în științe militare și informații.

              Când s-a înființat prima subunitate de parașutiști?

              Pe 10 iunie 2017, parașutiștii militari au motiv de sărbătoare. Se împlinesc 76 de ani de la înființarea primei subunități de parașutiști în Armata României. Pe 10 iunie se sărbătorește Ziua Parașutiștilor militari, onorând și cinstind astfel pe acești adevărați ași de sub cupola de mătase a parașutei. Printre militarii care sunt percepuți ca fiind componenții elitei militare naționale se numără și cei de la Batalionul 630 Parașutiști “Smaranda Brăescu”. Momentul aniversar are pentru noi o rezonanță aparte pentru că la 10 iunie 1941, prin aplicarea Decretului-Lege 93, a fost înființată Compania Parașutiști în cadrul Centrului de instrucție al aeronauticii de la Popești-Leordeni, sub comanda locotenentului mecanic de aviație Ștefan-Șoverth.

              Ce reprezintă această zi pentru parașutiștii băcăuani?

              Pentru militarii Batalionului 630 Parașutiști “Smaranda Brăescu”, această zi aniversară reprezintă un moment de omagiu adus patronului spiritual al unității, prima femeie parașutist, Smaranda Brăescu, cea care s-a numărat printre instructorii primei companii de parașutiști, înființată în urmă cu 76 de ani. Amintesc aici și contribuția remarcabilă adusă de generalul parașutist Grigore Baștan, în dezvoltarea și modernizarea parașutismului militar românesc, în a doua jumătate a secolului trecut. Trupele de parașutiști ale Armatei României au fost și sunt o realitate dictată de evoluția și necesitățile celui De-AL Doilea Război mondial și ulterior, de dinamica organizațiilor internaționale de securitate, respectiv de transformările din mediul operațional al secolului XXI. În acest periplu istoric, parașutiștii militari și-au adus prin jertfa lor, contribuția la apărarea porții de nord a Bucureștiului (Băneasa și Otopeni), în zilele fierbinți de după 23 august 1944, precum și pentru victoria Revoluției în decembrie 1989.

              Ce fel de misiuni execută parașutiștii?

              Actualele structuri de parașutiști ale Armatei României reprezintă o capabilitate unică pentru desfășurarea acțiunilor militare aero-terestre, în special în adâncimea dispozitivului adversarului, adecvate noilor amenințări la adresa securității teritoriului național și spațiului de interes al Alianței Nord-Atlantice. În prezent, militarii Batalionului 630 Parașutiști ”Smaranda Brăescu” se regăsesc în organica Brigăzii 6 Operații Speciale “Mihai Viteazul” și în cadrul structurilor de cercetare ale Armatei României. Competența profesională a parașutiștilor militari, tenacitatea și dăruirea, dezvoltarea și perfecționarea continuă a capabilităților operaționale, au fost demonstrate pe timpul îndeplinirii misiunilor încredințate, atât pe teritoriul național, cât și în teatrele de operații, alături de aliații și partenerii noștri, sub egida NATO și UE.

              Cum sunt priviți parașutiștii băcăuani de partenerii externi?

              Parașutiștii militari sunt priviți cu respect și mândrie de colegii din exterior. Militarii noștri execută de regulă parașutări cu tehnică străină, ceea ce înseamnă că se adaptează cu ușurință la nou, însușindu-și repede termenii şi procedurile operaţionale, din tehnica militară a partenerilor străini. În toate misiunile, dau dovadă de dârzenie și tenacitate, iar seriozitatea lor se vede în rezultatele activităţilor îndeplinite. Putem spune cu tărie că, pentru noi, imposibilul devine posibil! Executăm parașutări tactice de antrenament, similare misiunilor de luptă specifice (cu toată tehnica acroşată pe individ) și parașutări tactic-demonstrative (în cadrul unor mitinguri aeriene). De regulă, sistemul de parașute folosit are până la 25 kg, la care se adaugă echipamentul individual de aproximativ 20 kg, respectiv armamentul din dotare și proviziile corespunzătoare. Tocmai de aceea, pe lângă rezistență fizică, un parașutist militar trebuie să aibă și o foarte bună pregătire psihică, necesară îndeplinirii misiunii de luptă, după aterizarea în siguranţă.

              Avem resurse pentru a forma generații viitoare?

              Este adevărat că, odată cu venirea unor noi cadre militare, trebuie să le asigurăm și o instruire pe măsură. Mulți se înscriu pentru selecţia în unitatea noastră, puțini sunt cei ajung să-şi desfăşoare activitatea, alături de noi. După toate probele preliminare şi formarea instituţionalizată iniţială, adevărata perfecționare a militarilor noştri se desfăşoară în cazarmă şi terenul de instrucţie! Candidatul selecţionat, trebuie să dea dovadă de aptitudini fizice și să aibă un psihic foarte bun. Tocmai de aceea, selecția este cât se poate de riguroasă. Încă de la recrutare, specialiştii noştri, își dau seama dacă, tânărul în cauză are calităţile necesare pentru cariera militară. Când spui parașutist, te gândești că acesta poate îndeplini un cumul de specializări militare specific desfăşurării unor activităţi cu risc ridicat. Un parașutist militar poate deţine calificările şi competenţele unui scafandru, specialist în dispozitive explozive, alpinism, sisteme de armament ș.a.m.d. Aceste specializări multiple reprezintă o parte a domeniilor de instruire, integrate personalului din Forţele pentru operații speciale. Acești militari se instruiesc pentru desfăşurarea unor acțiuni militare care, urmăresc îndeplinirea unor obiective complexe de însemnătate deosebită. Prin complexitatea şi riscul misiunilor, parașutiștii militari se deosebesc de celelalte forțe şi entităţi. Oamenii formați şi specializaţi în această armă, au un caracter puternic şi o voinţă de fier.

              Ce reprezintă pentru un militar, o misiune în teatrele de operații?

              Am considerat întotdeauna că, pentru un ofițer, apogeul vine după o misiune reală în teatrele de operații. Am la activ trei misiuni în Afganistan, executate în anii 2007, 2011 și 2014. Prezența noastră în teatrele de operații a fost întotdeauna foarte apreciată. Faptul că am îndeplinit cu succes, un spectru de misiuni şi activităţi diverse, alături de aliaţii şi partenerii noştri, vine să confirme aprecierea deosebită a calităților personalului propriu. Nicio misiune nu este ușoară! Suntem expuși atacurilor cu bombe sau mijloace explozive improvizate, suntem mereu în stare de alertă și trebuie să fim pregătiți pentru a face față tuturor situaţiilor de criză. Mai mult, atunci când ești într-o țară străină, trebuie să înveți şi să valorifici cunoştinţele despre cultura lor și să le respecți tradițiile.

              Ce sacrifică în viața personală un militar de carieră?

              Cu siguranță, trebuie să faci multe sacrificii. Un ofițer este un exponent al societății și trebuie să se prezinte impecabil. Sacrificăm mult timp pentru pregătire, pentru studiu, antrenamente etc. Când ești căsătorit și ești militar de carieră este inevitabil să nu-ți sacrifici familia. Nu ai întotdeauna parte de suficient timp ca să petreci cu ai tăi, iar schimbarea locului de muncă, implică adesea multe sacrificii și din partea soției. În cazul meu, Mihaela, soția mea, a fost mereu lângă mine. Apoi a venit Flavius-Andrei (care are acum 16 ani) și în formulă de trei ne-am tot mutat de la Titu, la București, apoi la Buzău, după care la Târgu Mureș, pentru a ne stabili, în final, aici. În urmă cu trei ani, familia noastră s-a mărit cu încă un membru, Vlad-Ioan. În formula aceasta, pot să spun că pentru mine, familia înseamnă echilibru!

              Adrenalină cu glonțul pe țeava puștii

                – jurnaliștii băcăuani au participat la prima ediție a Cupei presei la tir, organizată de Batalionul 630 parașutiști “Smaranda Brăescu” – evenimentul organizat de “Ziua parașutiștilor” a reunit jurnaliști băcăuani, invitați și sponsori, iar locul de întâlnire a fost poligonul de tragere Gârleni

                Prima ediție a Cupei presei la tir organizată de Batalionul 630 parașutiști “Smaranda Brăescu” a întrecut așteptările participanților. Pe 10 iunie 2017, parașutiștii aniversează 76 de ani de la înființarea primei subunități de parașutiști în Armata României, iar tragerea din poligonul Gârleni a fost o prefață a acestei sărbători. Ziua a debutat cum nu se putea mai “cazon”, deplasarea de la unitatea militară către Poligonul de tragere Gârleni făcându-se cu un camion militar.

                Transportul surpriză a fost primit cum nu se poate mai bine de ziariști, nelipsind glumele specifice, claxoanele șoferilor care formau coadă în spatele camionului și senzațiile tari date de gropile din asfalt, de turațiile zgomotoase ale bătrânului motor și nu în ultimul rând, de urcatul și coborâtul din acest mijloc de transport. Ajunși teferi la destinație, participanții au fost întâmpinați de col.dr. Doru-Constantin Tocilă, cdt. Batalionului 630 parașutiști “Smaranda Brăescu”. A urmat instructajul, s-a semnat protecția muncii, s-au prezentat armele din dotarea parașutiștilor și modul de operare, după care s-a pornit către zona de tragere. Aici, participanții au asistat la un exercițiu demonstrativ marca forțelor pentru operații speciale.

                Țintași de elită

                Sub deviza “Safety first” (n.r. “Siguranța în primul rând”) participanții au fost echipați pentru tragere cu veste antiglonț și cască de protecție, după care au început şedinţele de tragere cu armament uşor de infanterie compatibil NATO. S-a tras la ținte cu 10 cartușe, calibrul 5,56 mm, de la o distanță de 30 de metri. Țintele au fost montate de instructori în prezența concurenților, iar aceștia din urmă au avut posibilitatea să le păstreze drept amintire, având dovada reușitei sau a nereușitei.

                La prima vedere, să tragi de la 30 de metri, din poziția culcat, poate părea o nimica toată, însă, echipamentul a fost cel mai mare dușman al concurenților. Vesta grea era incomodă, iar casca de protecție îți cădea adesea peste ochi, obturându-ți vederea. Concentrarea a fost maximă, iar consumul pe măsură. Solicitarea a fost atât de mare încât după câte o ședință de tragere îți puteai stoarce ușor tricoul de pe tine.

                Concurenții au fost echipați întocmai ca militarii aflați în misiune, tocmai pentru ca ziariștii să poată reda fidel din experiența acestora. S-au punctat doar tragerile cu HK, însă, în afara concursului, participanții au avut posibilitatea să tragă și cu M24 Sniper sau cu pistolul mitralieră. În concurs, majoritatea ziariștilor au avut rezultate lăudabile, însă, câștigători au fost desemnați: Daniel Benchea (locul I), Dumitru Iacob (locul II) și Daniel Moldovan (locul III). Premiul special a ajuns la Marius Curucli, fost parașutist, care s-a duelat pentru locul III cu Daniel Moldovan. În rest, toată lumea a primit diplome de participare și felicitări la scenă deschisă.

                Cu zâmbetul pe buze, transpirați, cu pulsul accelerat și cu mulțumirea unei zile reușite, participanții s-au îndreptat spre cortul montat pentru a-i feri de ploaia care s-a pornit chiar la finalul competiției. O altă surpriză pregătită de organizatori a fost o porție de mâncare cazonă, deja celebra fasole cu cârnați.

                Călin Popescu Tăriceanu, în vizită la Moinești unde a susținut candidatura lui Valentin Vieru la funcția de primar

                  Orașul de pe malurile Tazlăului Sărat a fost în mare forfotă joi, 8 iunie, odată cu sosirea în zonă a celui de-al doilea om din stat, Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului României.

                  Tăriceanu nu a venit întâmplător la Moinești, vizita politicianului fiind strâns legată de alegerile care vor avea loc duminică, atunci când moineștenii își vor alege noul primar. Călin Popescu Tăriceanu susține la aceste alegeri pe candidatul Partidului Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (A.L.D.E.) pe Valentin Vieru, nimeni altul decât actualul primar interimar și fost viceprimar în ultimele două mandate când la cârma municipiului Moinești s-a aflat Viorel Ilie, care în momentul de față este senator și Ministrul pentru Relațiile cu Parlamentul.

                  Delegația condusă de Călin Popescu Tăriceanu a sosit în Moinești puțin după ora 11.00 și a fost întâmpinată la Primărie chiar de Valentin Vieru. Vizita la Primăria Moinești a constat într-o întâlnire cu consilerii locali și cu alți funcționari din Primărie, întrevederea fiind una de informare privind proiectele municipiului, planuri care au fost prezentate de Viorel Ilie și de Valentin Vieru.

                  După această întâlnire, delegația a mers în vizită la doi agenți economici din municipiul Moinești, o fabrică de încălțăminte, respectiv una de confecții. Valentin Vieru și Călin Popescu Tăriceanu au primit informații despre mersul afacerilor chiar de la administratorii firmelor respective și chiar au relaționat cu angajații. La ieșirea de la una din firme, cei doi au stat de vorbă și au făcut poze cu trecătorii.

                  Programul vizitei la Moinești a continuat cu o întâlnire cu Biroul Politic A.L.D.E., membrii echipei de campanie, primarii și viceprimarii A.L.D.E. din județ, după care a avut loc o întâlnire publică la Centrul Cultural LIRA unde au venit sute de moineșteni, susținători și simpatizanți ai primarului interimar Valentin Vieru.

                  „Sunt onorat că am avut musafiri de seamă la Moiniești, pe președintele Senatului, domnul Călin Popescu Tăriceanu, pe Ministrul de la Relații cu Parlamentul, fostul primar al Moineștiului, Viorel Ilie, cărora le mulțumesc pentru vizită și suport. Eu îmi doresc ca la Primăria Moinești să fie continuitate, așa cum s-a întâmplat și din luna ianuarie când am preluat funcția de primar interimar, când nu s-a impus un proces de predare-primire. Același lucru îmi doresc și după ziua de duminică, cănd voi continua proiectele începute în perioada cât am fost viceprimar, împreună cu fostul primar, Viorel Ilie, și îmi doresc mai multe proiecte pe infrastructură, educație, sănătate, turism și tot ceea ce înseamnă bunăstare pentru oraș și pentru moineșteni.”

                  Valentin Vieru, candidat la funcția de Primar al Municipiului Moinești din partea Partidului Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (A.L.D.E.)

                  „După două mandate de succes în care primarul Viorel Ilie a reușit să transforme orașul, să-l modernizeze, să-l adapteze nevoilor zilelor noastre și a fost secondat de Valentin Vieru, un viceprimar care a putut alături de Viorel Ilie să cunoască toate dificultățile administrației locale, dar să și învețe, iată că acum este rândul lui Valentin Vieru să candideze și să-și fructifice experiența pe care a câștigat-o pe timpul cât a fost viceprimar. Eu apreciez că pentru o primărie experiența în administrație și cunoașterea acesteia, a modului cum funcționează instituțiile publice, a modului în care gestionezi relația municipalitate-cetățean, reprezintă un atu extrem de important față de ceilalți candidați, care nu ar face altceva decât să învețe ce trebuie să facă. Așadar, cred că este cea mai bună carte de vizită pe care o are Valentin Vieru, și așa cum am avut încredere să îl susțin pe Viorel Ilie să candideze la Parlament și chiar să ajungă membru al Guvernului Românie, așa am la fel de multă încredere și în Valentin Vieru că va putea să facă față tuturor dificultăților constrângerilor. Ceea ce mă bucură foarte mult este faptul că văd că Valentin Vieru are o viziune de dezvoltare pentru viitor, care să asigure pentru cetățeni o calitate a vieții cât mai bune.”
                  Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului României și al Partidului Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (A.L.D.E.)

                  Autoturism cu ţigări depistat în trafic de poliţiştii de frontieră şi jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău

                    În cadrul unei operaţiuni comune pe contrabanda, poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei şi lucrători din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău au descoperit, într-un autoturism oprit în trafic, 3.000 pachete cu ţigări, ascunse în portbagaj.

                    Ieri, 7 iunie a.c., în cadrul Operaţiunii Comune Contrabandă 2017, la nivelul Sectorului PF Vicovu de Sus – ITPF Sighetu Marmaţiei s-a desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, la care au participat poliţişti de frontieră şi lucrători din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.

                    Astfel, în jurul orei 20.00, un echipaj format din poliţişti de frontieră şi jandarmi a oprit pentru control, pe o stradă de pe raza localităţii de frontieră Bivolărie, jud. Suceava, un autoturism marca Audi A 4, condus de către Vasile T., în vârstă de 21 de ani, domiciliat pe raza jud. Suceava.

                    La controlul efectuat asupra maşinii, în portbagaj, au fost descoperite mai multe colete cu ţigări, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii şoferului, împreună cu autoturismul cu ţigări, la sediul poliţiei de frontieră în vederea continuării cercetărilor.

                    În urma inventarierii ţigărilor a rezultat cantitatea de 3.000 pachete cu ţigări, marca Marble, provenienţă ucraineană, în valoare de 33.600 lei, marfă ce a fost ridicată în vederea confiscării.

                    În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar autoturismul folosit la activitatea infracţională în valoare de 4.500 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

                    Urgenţele urologice de la Iaşi, rezolvate la Spitalul Judeţean Bacău

                      dr. Alexandru Angheluş, medic şef Secţie Urologie, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău

                      – la Spitalul Parhon din Iaşi s-a stricat un aparat, cu care se intervenea în cazurile grave, medicii băcăuani fiind contactaţi să preia ei cazurile de urgenţă şi deja au fost operaţi primii doi pacienţi – Spitalul Judeţean Bacău are pentru Urologie aparatură medicală performantă, are specialişti, însă nu are suficient spaţiu

                      În această perioadă, toate urgenţele urologice care ajung la Spitalul Parhon din Iaşi sunt direcţionate către Spitalul Judeţean Bacău. Aparatul radiologic special folosit de medicii ieşeni pentru intervenţii chirurgicale în afecţiuni urologice grave s-a stricat şi au apelat la colegii lor din Bacău, pentru preluarea pacienţilor care au nevoie imediată de operaţie cu fluoroscopul cu amplificator de semnal şi braţ mobil. SJU Bacău are trei aparate de acest tip, iar unul dintre ele se găseşte în Secţia de Urologie încă din 2009 şi se foloseşte pentru intervenţiile endoscopice înalte, adică de la vezică în sus (ureter, rinichi).

                      „La Iaşi, la Spitalul Parhon, care este totuşi spital universitar, li s-a stricat aparatul acesta şi am fost contactaţi dacă suntem dispuşi să primim toate urgenţele, care sunt practic din toată Moldova. Vorbim în special de anurii obstructive, adică bolnavul nu poate elimina urina. Înseamnă insuficienţă renală acută, care periclitează viaţa şi în care trebuie intervenit urgent şi făcut o deblocare cu un tub care se implantează direct în rinichi şi prin care să se poată scurge urina. Intervenţia se face modern, minim invaziv, cu ajutorul acestui aparat de control radiologic”, a explicat dr. Alexandru Angheluş, medic şef Secţie Urologie, Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău.

                      Situaţiile în care se impune intervenţia cu acest aparat sunt însă numeroase, iar o problemă care ar putea apărea ar fi cea a spaţiului, pentru că Secţia de Urologie a spitalului din Bacău este mică, cu doar 25 de paturi, şi nu dispune decât de o sală de operaţie, în condiţiile în care adresabilitatea este în creştere, pacienţii venind şi din alte judeţe pentru a se trata aici. „Secţia a fost gândită pentru situaţia care era în urmă cu 10 – 15 ani.

                      În momentul de faţă a crescut patologia foarte mult, suntem mai mulţi doctori, abordăm toate tipurile de patologii, benigne şi maligne, şi nu prea facem faţă cu numărul de locuri. Cu 25 de locuri o să ne fie greu, dacă situaţia se va prelungi în Iaşi.

                      Este nevoie de adaptarea secţiei la adresabilitatea actuală şi la tipul de patologie. Am avea nevoie de două săli de operaţie, nu doar de una cum este acum. Patologia noastră aduce şi un beneficiu spitalului. În afară de faptul că bolnavii merg bine, evoluţia este favorabilă, prin spitalizări scurte, fără complicaţii, se realizează şi un beneficiu financiar în relaţia dintre spital şi Casa de Asigurări”, a mai spus dr. Angheluş.

                      Secţia de Urologie a SJU Bacău are trei medici specialişti care fac în total şapte operaţii pe zi, iar în 2016 au efectuat circa 1.300 de intervenţii chirurgicale. Numărul de pacienţi pe lună ajunge la 150 – 160 şi s-a dublat faţă de acum cinci ani când erau doar 80 de pacienţi pe lună. Potrivit medicilor, în ultima perioadă a crescut mult cazurile de tumori vezicale, în stadii avansate, tumori renale şi de prostată.

                      Onești: un mopedist beat a căzut pe stradă

                        pieton

                        La data de 07 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii oneşteni au fost sesizaţi despre producerea unui eveniment rutier, pe raza localităţii.

                        Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că un localnic de 45 de ani, în timp ce se deplasa cu un moped pe strada Gheorghe Doja, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a căzut pe partea carosabilă.

                        În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 45 de ani, care a fost transportat la Spitalul Oneşti, pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.

                        Conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                        Totodată, din verificări, s-a stabilit că mopedul nu era înmatriculat şi conducătorul acestuia nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

                        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi fără permis de conducere.

                        Mai multe curţi au fost inundate în comuna Agăş

                          În urma precipitaţiilor din ultimele ore, s-au înregistrat probleme în comuna Agăş. Echipele de pompieri băcăuani, ale altor structuri din MAI şi de la Direcţia Apelor, coordonate din timp de conducerea Prefecturii Bacău, au constatat că în satul Diaconeşti au fost inundate trei beciuri şi o curte, iar în satul Preluci, tot din comuna Agăş, alte şase curţi.

                          Când au văzut că apa le intră în gospodării, oamenii au sunat şi ei la 112 pentru a solicita intervenţia salvatorilor şi, din fericire, nicio casă nu a fost inundată.

                          În satul Beleghet un copac a fost pus la pământ de furtună şi a rupt firele de la reţeaua de electricitate, care au rămas atârnate deasupra unei ape, zona fiind izolată pentru intervenţia echipajelor de specialitate care au remediat situaţia. Şi între localităţile Diaconeşti şi Beleghet un stâlp de electricitate, amplasat pe malul unui pârâu, s-a înclinat şi a fost cât pe ce să lase în beznă circa 400 de consumatori.

                          Şi aici s-a intervenit rapid pentru branşarea acestora pe o altă linie şi scoaterea stâlpului respectiv de sub tensiune. Pompierii de la ISU Bacău au continuat şi joi misiunile de monitorizare pe râurile pe care s-au anunţat creşteri de debite.

                          FOTO: Arhiva Desteptarea

                          ULTIMELE ȘTIRI