Acasă Blog Pagina 2822

Avanpremieră la Bicentenar. Să ne aplecăm în faţa lui Alecsandri

Timp de două zile, Bacăul a fost pus frumos, elegant şi profesionist sub semnul poeziei şi personalităţii marelui poet Vasile Alecsandri. Organizată de Consiliul Judeţean, Primăria Bacău, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor, Filiala Bacău, Universitatea „Vasile Alecsandri”, Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, Inspectoratul Şcolar şi Societatea Cultural- Ştiinţifică „Vasile Alecsandri”, „Alecsandriada”, ediţia I, a cuprins o serie de activităţi dedicate şi închinate poetului născut, cu toate controversele care persistă de zeci de ani, în Bacău, pe 14 iunie 1818, a beneficiat de prezenţa şi contribuţia unor personalităţi marcante ale culturii din România.

Anul acesta s-au împlinit 199 de ani de la naşterea Poetului, astfel că această primă ediţie poate fi considerată o avanpremieră, o repetiţie generală pentru marcarea, în 2018, a două sute de ani de la ivirea pe acest pământ a autorului celebrelor Pasteluri, a celui care a devenit, peste ani, „monumentalul” Alecsandri, omul politic de excepţie, patriot şi poet, spirit ales al vremurilor în care a trăit, după cu a afirmat acad. Victor Crăciun, în excepţionala conferinţă „Cânticul gintei latine şi recunoaşterea europeană a literaturii române”, din cadrul Colocviului „Alecsandri, azi”, desfăşurat în ziua a II-a, la Biblioteca Universităţii „Vasile Alecsandri”, un adevărat for ştiinţific, în care subiectul a fost omul, diplomatul şi poetul Vasile Alecsandri, promotorul afirmării culturii şi literaturii române în Europa, cel dintâi scriitor român european, iniţiatorul fenomenului „Ginta latină”, împreună cu alţi mari poeţi, din cele patru Regine ale Gintei Latine: Franţa, Spania, Italia, România, precursoarea a ceea ce va deveni, peste 100 de ani, Uniunea Europeană.

„Vasile Alecsandri a fost un Eminescu al vremii sale, ţin foarte mult la această sintagmă, cum, la fel de important este să înţelegem că Alecsandri este mare şi datorită lui Eminescu, care, în Epigonii, îi dedică trei strofe”, a spus acad. Victor Crăciun. Sper ca această conferinţă, conţinutul ei, să fie publicată cât mai curând de o revistă de cultură, pentru a deveni un bun public.

„Alecsandri, din nou acasă”

O contribuţie importantă la lămurirea unor aspecte din viaţa poetului, asupra controversatei date de naştere, a anului, şi a locului, trebuie considerat volumul „Alecsandri, din nou acasă”, semnat de conf.univ.dr. Ioan Dănilă, lansat, împreună cu Revista „Bacoviana”, în cadrul aceluiaşi colocviu, autorul, dar şi ceilalţi participanţi, printre care prof. univ. dr. Nicolae Scurtu, poetul Nicolae Spătaru (Chişinău), au reuşit să demonstreze că „A-ul şi B-ul literaturii române s-au ivit în Bacău: Alecsandri şi Bacovia.

Cartea profesorului Ioan Dănilă este rodul cercetării, documentării, redactării şi publicării, de-a lungul anilor, a numeroase articole, inverviuri, reportaje, memorii, investigaţii, uneori adevărate strigăte de revoltă, în faţa nepăsării, nedreptăţii şi inconştienţei autorităţilor centrale şi locale faţă de memoria poetului, faţă de patrimoniul cultural imens reprezentat de numele poetului, opera şi averii imobiliare de excepţie care este legată de familia poetului Vasile Alecsandri.

Citite separat, aceste bijuterii gazetăreşti, aceste adânci şi edificatoare cercetări în arhivele ieşene, băcăuane, altele rodul unor interviuri cu mari personalităţi ale culturii naţionale, par mai degrabă acţiuni singulare, pasagere, însă publicate în volum capătă dimensiunea unei drame care se petrece sub ochii noştri, asistenţi pasivi la distrugerea unui mit, a unei valori de patrimoniu de extraordinară valoare pentru Bacău, pentru ţară. „Alecsandri, din nou acasă”, ediţie revăzută şi din nou adăugită, a fost publicată la Editura „Ateneul Scriitorilor”, cu sprijinul Consiliului Judeţean şi este însoţită de un CD, cu 11 interviuri, unele dintre ele publicate şi în Deşteptarea sau difuzate la Radio ALFA.

„Alecsandri – oficializarea identităţii”

Pentru edificare, redau doar câteva titluri şi subtiluri din carte: „Al nostru – Vasile Alecsandri”, Casa „Vasile Alecsandri” din Bacău – o izbândă la 100de ani”, „Vasile Alecsandri – oficializarea identităţii”, „Casa-muzeu „Vasile Alecsandri”- o egidă mereu amânată”, „Locul de naştere – tot Bacăul”, „Asemena spirite, din păcate, nu le putem număra nici măcar pe degetele a două mâini”, „De ce nu o casă memorială?”, „O casă Alecsandri la bacău este un lucru foarte firesc”, „Toate popoarele îşi cinstesc oamenii deosebiţi”, „Autorităţile din Bacău să aşeze această casă în funcţionalitatea şi demnitatea ei” etc., texte care se constituie într-o pledoarie argumentată cu date, documente, opinii, cercetări, pentru aşezarea lui Vasile Alecsandri în locul pe care îl merită în cultura noastră, în memoria tinerilor, pentru redarea identităţii celui care a fost şi va rămâne mereu al Bacăului.

În acelaşi timp, cartea se constituie şi într-un echilibru firesc între A-ul şi B-ul literaturii române, sintagmă cu valoare de metaforă rămasă de la Gabriel Bacovia, fiul poetului „Plumbului”.

„De la Mioriţa, la Andrii Popa”

Vineri seara, de la ora 16.00, în Sala ATENEU, au avut loc ultimile două acte din programul „Alecsandriada”, spectacolul de muzică, poezie, teatru şi dans, susţinut de elevi ai Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” Bacău, elevi şi cadre didactice de la Liceul „Vasile Alecsandri” din Chişinău (iniţiativă lăudabilă de a invita la aceste manifestări elevi, poeţi, profesori din Republica Moldova), spectacol denumit sugestiv „De la Mioriţa, la Andrii Popa”, apreciat şi aplaudat de spectatori, din păcate numărul lor nu a fost pe măsura aşteptărilor, de aceea cred că la anul perioada de desfăşurare a acestei manifestări ar trebui mai bine gândită, pentru a nu se mai suprapune cu examenele elevilor. De altfel, consider că o evaluare a întregului proiect, a modului de desfăşuare, dar mai ales a impactului public al acţiunilor ar fi benefică pentru organizatori, cât şi pentru presă, public.

Premiile Reuniunilor Culturale „Alecsandriada”

Marele Premiu al Reuniunilor Culturale – acad. Victor Crăciun
Premiul pentru Poezie – Nicolae Spătaru, Chişinău, Laudaţio – Victoriţa Fonari, prof.univ. Universitatea din Chişinău. Premiul a fost înmânat de Silviu Pravăţ, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.
Premiul pentru Dramaturgie – Viorel Savin (nu a fost prezent la festivitatea de premiere).
Ca parte a proiectului „Alecsandriada” a fost şi concursul de poezie şi dramaturgie, deschis tinerilor creatori, până la 35 de ani, care nu au debutat în volum. Juriul format din poetul Calistrat Costin (preşedinte), Valeria-Manta Tăicuţu (R. Sărat) şi Emilian Marcu (Iaşi), membri ai USR, au stabilit următoarele premii:
Premiile pentru Poezie: Locul I – Dana Zetu, Colegiul Naţioanl „Ferdinand I” Bacău; Locul II – Elena Valentina Ionică, Liceul Tehnologic „J.M.Elias” Sascut; Premiul III – Olga Vieru, Universitatea „Vasile Alecsandri”.
Premiile pentru Dramaturgie: Locul I – Cosmin Diaconu, Liceul Tehnologic „J.M.Elias” Sascut; Premiul II – Elena Diana Chifani, CN „Vasile Alecsandri”. Locul III nu s-a acordat.

Înaintea lui şi se pune sau nu se pune virgulă? (VI)

Continuăm să prezentăm situaţii când prezenţa celei de-a doua virgule este de asemenea necesară, chiar dacă absenţa ei nu produce efecte atât de grave precum cele discutate până acum.

a) Apoziţii explicative

Adesea cuvântul sau grupul de cuvinte aşezat între virgule este o apoziţie explicativă (simplă sau dezvoltată), marcată defectuos doar cu prima virgulă. Iată câteva situaţii:
„Profesoara Emilia Humpel, sora lui Titu Maiorescu şi soţul ei Wilhelm, au fost două dintre personalităţile de seamă ale Iaşiului, care l-au stimat pe Mihai Eminescu şi l-au ajutat cel mai mult” (Buletin informativ „Mihai Eminescu”, 2016). Este imposibil de acceptat că Emilia are dubla calitate de soră şi soţ, după cum nu putem crede că virgula dinaintea lui „care”, greşit plasată (înaintea unei atributive determinative, adică a unei precizări necesare), este valabilă, retroactiv, pentru a închide apoziţia explicativă dezvoltată „sora lui Titu Maiorescu”, care are dreptul la două virgule. Pentru secvenţele următoare, vă invităm să plasaţi dv. a doua virgulă, pentru a marca tot apoziţii explicative: 1.„Autoarea, prinţesa Yjoukii, numită ‘Floarea nopţii târzii’, este sora celebrului luptător din sec. XI, Yoriyoshi, cuceritorul unor triburi din nordul arhipelagului nipon şi soţia altui celebru erou, Hachiman Taro” (sept. 1970); 2. „Ne gândim atât la faptul că aţi tipărit nu de mult un volum de poeme, ‘Osânda soarelui’ şi că publicaţi periodic nişte însemnări despre cărţile de versuri – ‘Spiralele’ –, pe care le semnaţi în ‘Informaţia Bucureştiului’” (nov. 1970, interviu cu Eugen Barbu).

b) Enunţuri explicative

Lipsa celei de-a doua virgule creează uneori aparenţa că nu este neapărat utilă, fiind vorba despre propoziţii sau fraze care prin ele însele au înţeles deplin. Analizând însă consecinţele în planul percepţiei totale a mesajului, nu avem încotro şi admitem că marcarea explicaţiei este… desperecheată. Exemple: 1. „/…/ ea rămâne un bloc, de care-mi zgârii unghiile fără să-l poată modela şi poezia rămâne necizelată” (P. P. Panaitescu, Pagini de jurnal, Cluj-Napoca, Ed. „Dacia”, 1974, p.20; consemnarea s-a făcut după ce istoricul memorialist scrisese o poezie, la 21 apr. 1921). În acest caz, virgula dinaintea lui şi este solicitată şi de caracterul adversativ sau chiar consecutiv al conjuncţiei („iar/încât poezia rămâne necizelată”); 2. „Trecând prin acest loc un convoi de robi, ce se duceau spre Dunăre şi oprind să poposească în locurile acestei comune, căpetenia care conducea convoiul de robi, fiind atras de frumuseţea fetei, Bucura, voia să rămână în aceste locuri cu dânsa” (Legende geografice româneşti, Buc., Ed. pentru Turism, 1974, p.84; despre satul Bucura, din jud. Mehedinţi). Aici editorul şi-a făcut de lucru: dacă tot a pus virgula (care este facultativă) înaintea propoziţiei de după cuvântul „robi”, trebuia să o dubleze („ ,ce se duceau spre Dunăre,”), mai ales că restul enunţului conţine virgule corect plasate (o pereche pentru grupul explicativ „ ,fiind atras de frumuseţea fetei,” şi o alta pentru apoziţia explicativă simplă „ ,Bucura,”). Din următoarele două fragmente lipseşte a doua virgulă, pe care vă propunem să o aşezaţi într-un efort de autoevaluare: 1. „Beneficiem şi de sprijinul filialei Uniunii Scriitorilor din România, care îşi are sediul în spaţiul pus la dispoziţie de noi şi tot aici avem deja un spaţiu dedicat artiştilor plastici” (aug. 2016); 2. „Totodată au fost reţinute mai multe premise, unele pentru depăşirea cu mai mult de 50 de km/oră şi au fost retrase patru certificate de înmatriculare” (mai 2017).

Sistare a apei potabile într-o mare zonă a Bacăului

    Mai multe zone din municipiul Bacău vor rămâne o noapte fără apă potabilă, din cauza unor lucrări și revizii pe care Compania de Apă le va efectua la reţeaua de distribuţie a apei de pe strada Abatorului.

    Astfel, în perioada 13.06.2017, orele 23.00 şi 14.06.2017, orele 05.00, se va întrerupe furnizarea apei pe străzile Abatorului, Calea Moineşti şi în zona cuprinsă între străzile Gării – Oituz – Păcii – Ion Luca – Bradului – Gării.

    Reprezentanții CRAB avertizează că este posibil ca la reluarea programului de furnizare a apei, în aceste zone ale Municipiului Bacău, să apară şi fenomenul de turbiditate (apă murdară) și le recomandă locuitorilor din zonele menționate să își facă rezerve de apă potabilă.

    Discursul didactic al filosofiei

    Întâmplarea mi-a scos în cale ,,Introducere în Filozofie. Manual pentru bacalaureat” (Octav Minar și Petru Ionescu-Tomis, format de buzunar, 107 pagini, Editura Socec & Co. S.A., 1932, București). Octav Minar – doctorand în litere și filosofie, diplomat al Seminarului Pedagogic Universitar, licențiat în Drept, este vioara mai cunoscută a scriiturii.

    Petre Ionescu-Tomis, profesor în învățământul secundar, a fost dr. în litere și filosofie. Informațiile despre Octav Minar sunt generoase. Perceput ca istoric literar, prozator, dramaturg, profesor și avocat, a publicat în multe reviste, a îngrijit apariția operelor unor clasici ai literaturii, a editat broșuri de popularizare. Neobosit în relația cu slova, a oferit și multe informații care suferă de inexactitate, fiind privit cu multe rezerve.

    „Introducere în Filozofie. Manual pentru bacalaureat” îmi sugerează faptul că… industria mioritică a materialelor auxiliare pentru examene este veche și profitabilă. Minar a mai publicat, la aceeași editură, ,,Critica literară în secolul al 19-lea pentru bacalaureat” (1929) și ,,Logică. Manual pentru licee și bacalaureat” (1932), ultima lucrare tot în tandem cu Petru Ionescu-Tomis. ,,Introducere în Filozofie…” are la bază ,,programa analitică publicată de Ministerul Instrucțiunii, al Cultelor și Artelor”. Iată temele care constituiau, în 1932, esența programei: Științe și filozofie.

    Problema ontologică. Problema cunoașterii. Valoarea conștiinței. Dumnezeu și lumea. Cum ar privi Octav Minar și Petru Ionescu-Tomis către conținutul programelor școlare de astăzi? Actuala programă de filosofie pentru liceenii români are următoarea structură: Condiția umană. Etica. Politica. Existența. Cunoașterea. Liceenii francezi studiază (vezi și André Vergez, Denis Huisman, ,,Curs de filozofie”, Humanitas, 1990) temele: Ce este filozofia? Conștiința și inconștientul. Pasiunile. Cunoașterea celuilalt. Spațiul, timpul, istoria. Limbajul. Logica și matematica. Științele materiei. Cunoașterea viului. Științele umane. Ideea de adevăr, iraționalul, sensul. Dreptatea. Statul. Munca, tehnicile; problemele economice și sociale. Arta. Libertatea. Problema lui Dumnezeu. Filozofie și antropologie: problema destinului omenesc. Liceenii germani sunt provocați (vezi și Maria Fürst, Jürgen Trinks, ,,Manual de filozofie”, Humanitas, 1992) de temele: Ce este filozofia? Ce este realitatea? Problematica existenței. Filozofia ca știință. Logica și Ce este adevărul? Ce pot cunoaște? Evoluția cunoașterii. Iluminismul. Lumea conceptelor– lumea materiei. Filozofia se orientează spre practică. Limbajul în centrul filozofiei. Deconstrucția conceptului de eu. Frumosul și arta. Ce este omul? Relația cu natura. Filozofie și religie… Firește, vorbim despre epoci, sisteme de educație și atitudini diferite raportate la valoarea discursului filosofic. Dumneavoastră pentru ce programă analitică ați opta?…

    Revenind la ,,Introducere în Filozofie…” (,,Am trecut ca printr-un miraj grăbit, în sborul gândului care spicuie de pretutindeni esențialul, peste istoria problemelor de filozofie…”, spun autorii; pag. 97), apreciem că reprezintă un rezumat conștiincios, tehnic, al problematicii, fără nuanțe ideologice. N-am găsit stridențe de interpretare. Este prezentă o anume aplecare către darwinism, firească, dacă avem în vedere anul redactării. Curios, filosofia românească nu este prezentă în discurs, deși existau C. Rădulescu Motru, Petre Botezatu, Anton Dumitriu, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, Vasile Pavelcu, Petru Comarnescu, gânditori care, alături de alții, aveau să ne ofere (1938–1939), cele trei volume monumentale (1618 pagini) ale ,,Istoriei filosofiei moderne” , sub egida Societății Române de Filosofie, ca omagiu adus lui Ion Petrovici. Un licean de astăzi, interesat de filosofie, ar zâmbi (îngăduitor?) foiletând ,,Introducere în Filozofie…” Discursul filosofic actual explorează cu profunzime, interdisciplinar, un univers greu de anticipat acum aproape un veac.

    Chimcomplex pregătește două pachete de investiții la Oltchim

    Societatea Chimcomplex Borzești anunță că are pregatite două pachete investiționale postprivatizare în cazul preluării activelor scoase la licitație la Oltchim și dezvaluie intențiile referitoare la viitorul salariaților care lucrează în combinatul din Râmnicu Vâlcea. Oferta pentru participarea la licitație va fi depusă până pe 26 iunie.

    Un prim pachet invesțitional vizează finanțarea celor 22 de obiective identificate în urma auditului la Oltchim. Scopul declarat este reechilibrarea combinatului și poziționarea acestuia pe un profit real.

    „Estimarea noastră – spune președintele Consiliului de Administrație (CA) al Chimcomplex, Virgiliu Băncilă – este că în șase luni de la preluare, odată cu finalizarea măsurilor de invesții din primul pachet invesțitional, Oltchim va reintra pe o poziție de echilibru, devenind bancabil”.
    După acest moment, se va lansa cel de-al doilea pachet investițional, care atinge în proiecțiile Chimcomplex peste 275 de milioane de euro.

    „Aceste investiții – a precizat Virgiliu Băncilă – se referă la construirea unor noi instalații de etilenoxid, metanol, apă oxigenată sau la repornirea fluxului de PVC, investiții care vor aduce multe schimbări pozitive în funcționarea Oltchim și în relația acestuia cu mediul înconjurator”.

    Presedintele CA a dat asigurări că salariații Oltchim vor fi preluați integral, iar salariile acestora vor fi menținute. „Nu vom reduce niciun salariu – a spus președintele CA. Dimpotrivă, ne dorim să creștem salariile tuturor celor care doresc să se implice activ în restructurarea companiei. Vreau să asigur salariații Oltchim că așa cum s-a întâmplat și în 2003, la privatizarea Chimcomplex, așa vom face și la Oltchim, în sensul că vom ști să asigurăm cu succes tranziția de la sistemul de stat la cel privat”.

    Chimcomplex a anunțat că va depune o ofertă de preluare a activelor viabile ale Oltchim, urmând să creeze, astfel, Compania Română de Chimie.

    „Sunt optimist și cred în bunele intenții ale factorilor decizionali, respectiv ale administratorilor judiciari și ale creditorilor Oltchim față de viitorul acestui combinat, al industriei chimice românești, al oamenilor din Râmnicu Vâlcea. Oferta pe care o vom depune este una corectă, sustenabilă, iar faptul că avem resursele umane, know-how-ul și resursele financiare ar trebui să fie hotărator în luarea unei decizii, astfel încât Oltchim, împreună cu Chimcomplex, sa redevină acel etalon al industriei chimice românești.”
    Virgiliu Băncilă, președintele CA al Chimcomplex Borzești

    Cine a câștigat și cine a pierdut în UK?

    Victoria Conservatorilor in alegerile din Marea Britanie este, de fapt, o infrangere. Teresa May a incercat sa obtina o confirmare din partea alegatorilor ca politica sa este pe placul britanicilor, si, in loc de asta, a pierdut majoritatea in Parlament si va trebui sa conduca un guvern minoritar sustinut de unionistii irlandezi (DUP).

    Laburistii, carora presa tabloida de orientare conservatoare le canta prohodul sub Jeremy Corbyn, au recuperat pierderile suferite in 2015. Partidul National Scotian, care inregistra un scor-record in 2015, pe valul referendumului pentru independenta, a pierdut 20 de locuri si peste 500.000 de voturi.

    Sistemul electoral britanic fiind de tipul „castigatorul ia totul”, rezultatul votului popular poate sa fie destul de diferit de rezultatul oficial. In Parlament merge persoana care a castigat votul in circumscriptia respectiva, voturile pentru contracandidati nemaifiind redistribuite pentru a se respecta votul politic.

    Din acest motiv, desi diferenta dintre Conservatori (318 locuri) si Laburisti (262 de locuri) poate sa para mare, in realitate, diferenta este foarte mica: 42,5% din voturi au obtinut Conservatorii si, respectiv 40% Laburistii.

    La votul popular situatia fata de 2015 este destul de interesanta:

    Conservatorii castiga peste 2 mil de voturi, de la 11,334,576 la 13,667,231 dar Laburistii au o crestere mult mai mare: de la 9,347,304 la 12,874,284 de voturi.

    Liberal-democratii ajung de la 2,415,862 la 2,371,762 de voturi, dar, desi obtin mai putine voturi, castiga trei locuri in Parlament.

    Partidul National Scotian (SNP) pierde milioane de voturi (de la 1,454,436 ajunge la 977,568 voturi) si asta inseamna 20 de locuri in parlament mai putin.

    UKIP, care obtinuse la alegerile anterioare 3,881,099 de voturi dar un singur loc, obtine acum 593,852 de voturi si nici un loc in Parlament.

    In Irlanda de Nord, atat unionistii de la DUP, cat si Sinn Fein (fosta aripa politica IRA) cresc: Partidul Unionist Democrat (DUP) creste de la 184,260 (8 locuri) la 292,316 voturi (10 locuri) iar Sinn Fein, de la 176,232 (4 locuri) la 238,915 (7 locuri).

    Hublou / O mică gimnastică

    Carmen Mihalache
    Carmen Mihalache

    Cum de mult nu am mai avut o vacanță adevărată, cele câteva zile libere primite recent în dar mi-au prins teribil de bine. Am amânat din lucrurile pe care trebuia să le termin, chiar dacă știu cât mă apasă apoi sentimentul de vinovăție al „lecțiilor nefăcute” (n-am scăpat de el niciodată, fir-ar să fie), pentru a mă dedulci la fel și fel de trebușoare.

    Mi-am scos toate lucrurile de vară, le-am cercetat, în fine, am ales ce vreau să port în următoarea perioadă, am mai dereticat și prin casă, mai mult pe la suprafață, că mă plictisesc repede de muncile casnice, și apoi m-am aruncat în pat, cu reviste, cărți în jurul meu și cu laptopul pe genunchi.

    Am ascultat o mulțime de muzici, în primul rând, cu formații și soliști care-mi plăceau (și-mi plac și acum) în vremea adolescenței, și am văzut filme, unul după altul, până la sastiseală. M-am apucat pe urmă să-mi revăd carnetele de însemnări cu impresii diverse și note de lectură. Deschizând la întâmplare unul dintre caiete, dau peste un citat din Cioran despre caracteristicile poporului român, citat care mi-a produs întotdeauna o anumită iritare. Pentru că el sună așa: „Nu există popor care își recunoaște mai autentic slăbiciunile și care resimte o plăcere mai deosebită în a le admite cu orice ocazie. Românul își bate joc de condiția sa și se piede într-o autoderiziune facilă și sterilă”.

    Un popor autoironic, așadar, care nu se iubește. Nu cred însă că suntem singurii care practică acest gen de neiubire, de pus cenușă în cap. Și găsesc în literatura absurdului multe exemple, dacă ar fi să mă gândesc numai la Kafka, și tot ar fi de ajuns. Nu mă atrage complacerea în derizoriu și mereu am avut tendința de a mă distanța de o astfel de atitudine, și de a mă revolta chiar. Am nevoie de lucruri care să mă fortifice interior, nu să mă surpe. Așa cum am nevoie de sentimentul de libertate, de apelul spre un orizont deschis. Spre altceva, proaspăt, fremătător, conținând promisiunea unei mult așteptate fericiri. Recitindu-l pe Cioran, dincolo de iritarea pe care mi-o stârnesc unele dintre judecățile sale, cred că au avut prefectă dreptate cei care au vorbit în cazul său despre o iubire contrariată. Una dintre cele mai dureroase, mai sfâșietoare forme ale iubirii. De care nu te poți distanța la modul ironic, deși ai vrea, și care continuă să te exaspereze, ținându-se scai de tine.

    Pentru că vrei să înțelegi, pentru că îți mai faci iluzii că se poate schimba ceva dacă identifici sursa răului. Și, uneori, în numele acestei speranțe, atât de omenești, în fond, de schimbare, te poți revolta, poți deveni vehement chiar, strigând un adevăr inconfortabil, care-i deranjează pe mulți, îi scoate din zeama căldicică în care se scaldă. Faci asta fiindcă refuzi să te resemnezi, să te acomodezi cu inacceptabilul.

    Nu se rezolvă nimic cu pasivitatea, cu renunțarea, cu bășcălia ieftină, cu lehamitea. Cu scepticismul, egoismul, cinismul. Nimeni nu trebuie să se lase manipulat, încălecat. Starea de veghe și cea de revoltă mi se par cele mai bune exerciții pentru a-ți păstra tinerețea interioară și demnitatea. Iar ele ar trebui să ne intre în reflex, ca o mică gimnastică, mentală, de data aceasta, din dimineața fiecărei zile.

    x

      Ministrul Turismului s-a întâlnit cu operatorii de pe Valea Trotușului

        Un număr apreciabil de operatorii economici din turismul băcăuan și reprezentanți ai autorităților județene și ale stațiunilor Slănic Moldova și Târgu Ocna, dar și ale unor localități din arealul Văii Trotușului și din alte zone băcăuane, s-au întâlnit vineri, 9 iunie, la Târgu Ocna, cu ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre. Reuniunea, inițiată de Theodora Șotcan, deputat PSD, s-a derulat la Complexul turistic „Casa Creangă” sub forma unei dezbateri de circa trei ore cu tema „Strategii integrate de dezvoltare a turismului de pe Valea Trotușului”.

        La dezbatere au fost prezenți prefectul Maricica Luminița Coșa, președintele Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu, senatorul Dragoș Benea, primarul orașului Târgu Ocna, Ștefan Șilochi, primari, viceprimari și consilieri locali ai unor localități băcăuane, dar și reprezentanți ai unor instituții și organizații de turism din România și Republica Moldova.

        Aceasta este prima reuniune la nivel înalt în domeniul turismului din județ, după ce în acest an, dar și în anii precedenți alte întruniri de calibre importante au avut loc pentru a analiza starea turismului băcăuan și posibilitățile de a acționa pentru dezvoltarea lui.

        „Am venit aici – a spus ministrul Mircea Dobre – pentru că Bacăul este un județ care poate asigura turism 365 de zile pe an. Multe variante de turism. Dar și pentru că acesta este un domeniu economic important care poate asigura creșterea Produsului Intern Brut”.

        Mircea Dobre le-a reamintit participanților de masterplanul și de proiectul Legii turismului aflate în dezbatere publică, pentru care sunt așteptate opinii din partea operatorilor din domeniu, dar și a autorităților locale. De asemenea, ministrul a subliniat valențele turistice ale județului Bacău, valoarea resurselor naturale importante de pe Valea Trotușului și din alte zone, pentru care trebuie căutate soluții de punere în valoare mai ales pe plan local.

        Nu au fost omise din partea participanților la dezbatere nici problemele actuale din turism, precum emiterea și distribuirea vaucerelor de vacanță sau taxarea și impozitarea activităților din turism.

        Agenții de turism, mai ales, au ridicat problemele cu care se confruntă în activitatea lor zilnică, au solicitat sprijin pentru rezolvarea unor probleme care țin de instituții de stat sau centrale, iar reprezentanții turismului din Republica Moldova care vizează obiective către arealul din România și județul Bacău au solicitat rezolvarea unor probleme care pun greutate în derularea vacanțelor pe care turiștii moldoveni, foarte atrași de stațiunile băcăuane le întâmpină, precum cele de la trecerea granițelor către țara noastră.

        Practic, dezbaterea nu a răspuns punctual temei invocate inițial, pentru că nu au fost conturate elemene ale unei strategii de dezvoltare a turismului pe Valea Trotușului, dar problemele puse în discuție pot fi interesante puncte de plecare pentru o astfel de strategie.

        „Stațiunea Moinești”

        „Municipiul Moinești – citim pe site-ul primăriei acestei localități – are șanse reale de a se alinia în rândul stațiunilor balneoclimaterice atât datorită peisajelor naturale cât și numeroaselor izvoare de ape minerale curative”. La începutul acestui an, Zona Moinești-Băi a municipiului a fost atestată, însă, drept „stațiune turistică de interes local” (HG nr. 58/2017, art. 2).
        Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, nu a vizitat încă orașul Moinești, dar crede că dacă localitatea ar fi declarată stațiune balneară înseamnă ca ar îndeplini criteriile necesare. Dar stațiunea balneară trebuie aprobată de Ministerul Sănătății. „Stațiunea turistică de interes național sau de interes local – a precizat ministrul – se aprobă de Ministerul Turismului. Deocamdată, însă nu avem nici un fel de înregistrare făcută la minister în acest sens”.

        Asupra acestor probleme, a opiniilor formulate și a răspunsurilor date de ministrul Mircea Dobre, vom reveni în edițiile următoare ale ziarului nostru.

        În Bacău s-a deschis Forumul arhitecților – ediția a treia

          Vineri, 9 iunie, după amiază, a debutat în Bacău, ediția a treia a Forumului zonal de arhitectură și urbanism MOLDOVA REPER 2030, reuniune organizată de Filiala Bacău-Neamț a Ordinului Arhitecților din România (OAR) și la care participă profesioniști din domeniu din România, Ucraina și Republica Moldova. La manifestarea care se va derula până pe 11 iunie inclusiv, mai sunt prezenți urbaniști, universitari și alți invitați, dar și reprezentanți ai unor ai autorităților locale și ai unor organizații interesate. Astfel, cu arhitecții s-au întâlnit, în prima zi, președintele Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu, și primarul Cosmin Necula, prevum și președintele Camerei de Comerț și Industrie, Doru Simovici.

          Tematica – au spus, la deschiderea evenimentului, organizatorii – este o extensie a temelor generale cuprinse în „Declarația de la Bacău” semnatî la prima ediție a Forumului, în 2015, de cei doi președinți ai organizațiilor de profesioniști din România și Republica Moldova.

          Forumul a fost deschis de președintele Filialei Bacău-Nemaă a OAR, Liliana Bârgu, iar lucrările au fost salutate de Sorin Brașoveanu și Cosmin Necula, care au vorbit și despre strategiile de dezvoltare arhitecturală în cadrul primei teme de dezbatere, „Cooperare teritorială – infrastructură regională”, dezbateri moderate de arhitectul Constantin Amâiei. Pe aceeași temă au mai susținut prezentări Nicolae Țarălungă, directorul Institute for Housing and Urban Development Studies Romania („Strategia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Bacău”), Ioana Ivanov, partener asociat la Civitta România (SIDU Bacău 2014-2030 – Abordarea integrată a dezvoltării urbane”), Maria Vișan, director tehnic la Intergraph Corporation, și Doru Simovici.

          Prima zi s-a încheiat cu dezbateri pe tema unui studiu de caz („Dezvoltarea urbană”), pregătit de arhitecți din Ucraina, Republica Moldova și România.

          Sâmbătă, 10 iunie, tot la Centrul de Afaceri și Expoziții (CAEx), de la ora 10,00 temele dezbaterilor vor fi „Discontinuitate – continuitate spațială” și „Capacitatea operațională a organizațiilor profesionale”, iar diminică, 11 iunie, va fi vizitat orașul Roman.

          Pe timpul Forumului la CAEx pot fi văzute expoziția MORE 2017 și expoziția „Valori arhitecturale în învăţământul preuniversitar”, cu lucrări ale elevilor Colegiului Național de Artă „George Apostu” și vor avea loc lansări de cărți și reviste de arhitectură și urbanism. La Centrul de Cultură „George Apostu” va putea fi văzută o expoziție de pictură, dar și spectacolul de muzică, poezie și grafică „Domnul A”, în regia lui Val Mănescu și cu interpretările la chitară ale lui Vali Răcilă, sâmbătă de la ora 19,20.

          Vom reveni cu informații și opiii de la acest Forum.

          Biciclist accidentat grav

            FOTO: Lory Suditu / Facebook

            În această seară, în giratoriul de la intersecţia străzilor Milcov cu Izvoare s-a produs un eveniment rutier, în urma căruia o persoană a fost rănită.

            Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului s-a stabilit că un şofer de 56 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un camion pe strada Izvoare, când a ajuns în giratoriu a efectuat viraj la dreapta moment în care a surprins şi accidentat un biciclist de 63 de ani, din Sascut.

            Bărbatul care se deplasa cu bicicleta a fost grav rănit, după cum spuneau şi martorii, fiind preluat de o ambulnaţă şi transportat la spital, unde a rămas internat.

            Conducătorul auto a fost pus să sufle în etilotest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii de la Biroul Rutier Bacău au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul.

            „Educație și spirit”

              Astăzi, 09.06.2017, jandarmii din cadrul Gruparii de Jandarmi Mobila Bacau au fost prezenti la Tg Ocna unde s-a desfășurat ediția a VII-a a Seminarului Tehnic Național „AUTOAPĂRAREA – EDUCAȚIE ȘI SPIRIT”.

              Jandarmii au prezentat cu această ocazie o serie de exerciții demonstrative care au surprins modul de acțiune în diferite situații (intervenția pentru salvarea unei persoane rănite aflata intr-o zona greu accesibila, cu ajutorul unui elicopter precum și intervenția antiteroristă).

              De asemenea au fost prezentate si procedee de autoaparare precum si diferite tehnici de imobilizare a adversarului.

              Obiectivul acestui seminar l-a constituit schimbul de experiență, idei și bune practici între instituțiile care fac parte din sistemul public de apărare, ordine publică și siguranță națională.

              Pentru executarea acestor exerciții a fost folosit și un elicopter aparținând Inspectoratului General de Aviație.

              Rupt de beat la volan

                Azi-dimineata pe strada Alexandru Safran din Bacau, un sofer de 38 ani, din localitate, nu a pastrat distanta regulamentara in mers si a intrat in coliziune cu autoturismul din fata sa.

                Doi pasageri din autoturismul lovit au fost raniti usor, transportati la spital dar nu au fost internati.

                Soferul de 38 ani avea o alcoolemie de 1,18 mg/l alcool pur in aerul expirat.

                 

                VIDEO: Serghiuta Ciprian

                Asociația Lumina a inaugurat primul Centru de Îngrijiri Paliative Pediatrice din România

                  Ziua de 9 iunie 2017 trebuie ținută minte, fiind cea în care a fost inaugurat primul centru din județ și din România destinat integral îngrijirii copiilor cu boli limitatoare de viață.

                  Asociația „Lumina”, care, de mulți ani, alină suferința acestor copii a constatat că lipsesc specialiștii, dar lipsește și un hospice pentru îngrijirea paliativă pediatrică. Nu s-a oprit, însă, la a constata, ci a făcut pasul următor, spre schimbarea situației: a avut curajul să pornească această investiție și, spre deosebire de alte structuri cu bune intenții, a finalizat-o.

                  I-au fost alături sponsori și reprezentanți ai administrației publice. Și la realizarea construcției, și vineri, la inaugurare.

                  Au fost prezenți, la deschidere, Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii, Marius Marin, reprezentantul Fundațiilor Velux din Danemarca, Adrian Bîrzu, vicepreședintele Asociației „Lumina”, senatorul Dragoș Benea, președinte al Consiliului Județean (CJ) în momentul aprobării cofinanțării acestui hospice, Sorin Brașoveanu, actualul președinte al CJ Bacău, Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău, viceprimarul Constantin Scripăț, Dragoș Luchian, președintele PNL Bacău, Dragoș Pavăl, președintele companiei Dedeman, Marius Savin, președintele CJAS Bacău, Mihaela Arim, director al DSP și mulți alți șefi de instituții, fundații și firme partenere.

                  „Un proiect al compasiunii”

                  Prima parte a evenimentului a fost rezervată discursurilor, toți vorbitorii felicitând Asociația „Lumina” pentru efort, dar și pe cei care i-au oferit sprijin.
                  Nu aș vrea să facem, din lucruri normale lucruri spectaculoase”, a declarat Dragoș Benea, referindu-se la terenul oferit de CL Bacău și la cofinanțarea asigurată de CJ. El a vorbit despre meritele acelor companii care se implică discret și dezinteresat în susținerea proiectelor sociale, dar și despre contribuția lui Sorin Brașoveanu, care a făcut din protecția socială cel mai bine dezvoltat domeniu la nivel național.
                  Și ambasadorul Marii Britanii a apreciat implicarea companiilor, a autorităților și a echipei fundației, adăugând că e o mare bucurie să se afle în Bacău. „Marea Britanie are o experiență îndelungată în privința îngrijirilor paliative și această experiență a fost împărtășită aici, dar nimic nu ar fi fost posibil fără sprijinul total al CJ și al Primăriei, fără sponsorizarea excelentă și generoasă a Fundațiilor Velux și a companiei Dedeman”, a pus ambasadorul Paul Brummell. El i-a felicitat, iarăși, pe toți și le-a amintit: „Acești copii au nevoie de voi!”.

                  A fost rândul lui Dragoș Pavăl, președintele companiei Dedeman, să le vorbească invitaților: „Acest eveniment care ne-a adunat astăzi are o conotație extrem de emoționantă. Din păcate, se nasc mulți copii care, în loc să se bucure de anii inocenței, trăiesc sub povara unor diagnostice care le răpesc copilăria și de câte ori apare câte o inițiativă ca cea de astăzi este important să răspundem cu ajutorul pe care îl putem oferi.”

                  La tăierea panglicii au participat Paul Brummel, Dragoș Benea, Sorin Brașoveanu, Cosmin Necula, Marius Marin, Adrian Bîrzu, Dragoș Pavăl, Marius Savin, Mihaela Arim și firește, Mihaela Dumitrache, directoarea Asociației „Lumina”.
                  Invitații, organizații în trei serii, fiecare cu câte un ghid, au vizitat hospice-ul începând de la camera de triaj, saloanele pentru bolnavi și cabinetele de la parter până la sălile de training și ședințe de la etaj.

                  Centrul va primi bolnavi din șase județe

                  Hospice-ul pentru copiii cu boli incurabile va deservi județele Bacău, Neamț, Vaslui, Botoșani, Suceava și Iași. Clădirea, cu o suprafață de 860 mp/nivel, are opt saloane cu 14 paturi, săli de baie adaptate, cabinete medicale, cameră senzorială, cabinete de kinetoterapie și de consiliere psihologică, bucătarie, sală de mese, săli de conferințe, o capelă.

                  Valoarea investiției este de 1,8 milioane de euro, din care 1,2 milioane reprezintă contribuția Fundațiilor Velux din Danemarca. Consiliul Județean a participat cu un million de lei (220.000 de euro), Consiliul Local Bacău a pus la dispoziție 3.000 mp, Dedeman – 120.000 euro, iar Cemacon SA – toată cărămida necesară.

                  Beneficiari direcți ai hospice-ului vor fi minimum 28 de copii/lună în regim de internare și 100 de copii care vor participa la activitățile centrului de zi. Beneficiari indirecți vor fi 300 de aparținători (părinți și frați ai pacienților), care vor primi servicii de consiliere. Hospice-ul va avea și un centru educațional pentru specialiștii din domeniul medical și social care lucrează cu copii și tineri cu boli limitatoare de viață.


                  Inner Wheel Bacău cu sprijinul financiar al Companiei TEHNOSTAMP TRIULZI, a dotat Camera Senzorială din cadrul centrului inaugurat astăzi, aceasta fiind a șaptea Camera cu acest specific înființată de Inner Wheel Bacău.

                  Rețeaua de agent primar a cedat din nou: aproape 300 de apartamente rămân fără apă caldă

                    Problemele se țin lanț la PT 63/foto: Ramona Ionescu

                    Două avarii apărute pe rețelele de agent primar care alimentează punctele termice 63 și 30, au condus la sistarea furnizării apei calde de consum.

                    În aceea ce-i privește pe consumatorii racordați la PT63, aflat în zona de nord a orașului, aceștia nu au apă caldă la robinet de mai bine de o lună de zile.

                    Avariile s-au ținut lanț în zona străzilor Hatman Berescu și Aprodu Purice, iar echipele de intervenție au fost nevoite să sondeze terenul în mai multe locuri pentru a identifica conducta spartă.

                    În paralel cu lucrările de intervenție la rețeaua de agent primar, se lucrează și la modernizarea rețelei secundare, operațiune care impune în unele cazuri golirea instalației. Cea de-a doua avarie a fost localizată la PT 30, în zona intersecției străzilor Orizontului cu Republicii.

                    Aici, interveneția se anunță dificilă pentru că avaria s-a produs undeva sub calea ferată. Partea bună este că la PT 30 sunt puțini consumatori, respectiv 18 apartamente, însă, la PT 63 este vorba de 279 de apartamente care nu au mai avut apă caldă din 5 mai. Reprezentanții Thermoenergy spun că echipele de intervenție vor lucra în weekend pentru a remedia cât mai repede avariile.

                    F-16 zboară pe cerul Bacăului

                      Meteorologii anunță pentru ziua de sâmbătă temperaturi cuprinse între 14 și 26 de grade, iar cerul va fi predominant însorit. Vremea se anunță cum nu se poate mai bună pentru mitingul aviatic organizat de Baza 95 Aeriană cu ocazia aniversarii a 105 ani de la nașterea Eroului Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu, patronul spiritual al unității militare băcăuane.

                      Spectacolul aerian va debuta la ora 10.00, iar în cadrul manifestării vor fi prezentate exerciții care au caracter aplicativ-militar și zboruri demonstrative executate cu aeronavele militare F-16 Fighting Falcon, MIG-21 LanceR, IAR-99 ȘOIM, IAR-99 STANDARD, IAR-330 SOCAT, IAR-316 B Alouette, C-27J SPARTAN și C-130 HERCULES din dotarea Forțelor Aeriene Române.

                      Spectacolul va fi completat de militarii din cadrul Batalionului 630 Parașutiști „Smaranda Brăescu” care vor executa salturi cu parașuța. Pe lista de invitați speciali figurează formația de acrobații aeriene „Iacării Acrobați” și „Aeroclubul României” care vor executa atât zboruri demonstrative cu aeromodele/motodeltaplane, cât și demonstrații aviatice de mare dificultate cu aeronavele YAK-52, IAR-46, FK-9, ZLIN 526, APOLLO FOX, CESSNA 210, DINAMIC, FESTIVAL, WIGLA, LAND AFRICA, CTSW și CTLS.

                      Accesul publicului este liber, iar intrarea pe aerodrom se va face pe poarta Aerostar SA, începând cu ora 9.00. Până la locul central al evenimentului, vizitatorii vor putea admira expoziția statică de prezentare a tehnicii, echipamentelor și armamentului din dotarea instituțiilor sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională din garnizoana Bacău.

                      Pentru acest eveniment sunt pregătite mai multe surprize, iar una dintre ele constă în prezența în zbor a două sau trei aeronave F-16. Din păcate, acestea nu vor putea fi admirate de public la sol, la prezentarea generală a aeronavelor, întrucât pista de la Bacău nu le permite să aterizeze.

                      Recomandările jandarmilor pentru spectatori

                      Pentru buna desfăşurare a acestui eveniment vă informăm că vor fi luate şi o serie de măsuri de restricţionare a traficului rutier în zona străzilor Condorilor – Henri Coandă – Republicii, parcarea autoturismelor fiind permisă doar în locurile special amenajate în acest sens.

                      Accesul publicului în zona de desfăşurare a mitingului aerian se va face pe strada Henri Coandă şi Condorilor începând cu ora 08.00.

                      Jandarmii din cadrul dispozitivelor vor asigura buna desfăşurare a
                      manifestărilor ocazionate de acest eveniment precum şi evitarea aglomerărilor de persoane în zona interioara limitei de acces.

                      Cu ocazia desfăşurării acestui eveniment, JANDARMERIA recomandă participanţilor următoarele:

                      – să respecte recomandările forţelor de ordine (jandarmi, poliţişti) şi să le solicite sprijinul în momentul apariţiei unor situaţii neprevăzute sau care necesită intervenţia acestora.

                      – să acorde o atenţie deosebită modului de asigurare a bunurilor şi obiectelor personale şi să nu aibă asupra lor bagaje voluminoase a căror deţinere nu se justifică la astfel de activităţi.

                      – activităţile stabilite trebuie să se desfăşoare în mod paşnic şi civilizat, fără a pune în pericol ordinea şi liniştea publică, siguranţa persoanelor, integritatea corporală, proprietatea publică şi privată.

                      – sunt interzise actele de încălcare a ordinii, siguranţei sau moralităţii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, punerea în pericol a sănătăţii acestora.

                      – să nu aibă asupra lor băuturi alcoolice, arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora.

                      – să nu desfăşoare acţiuni de natură a împiedica desfăşurarea normală a acestor manifestări şi să nu incite la asemenea acţiuni prin viu grai, manifeste sau mijloace audio – vizuale.

                      – să nu participe la evenimente în stare de ebrietate, să nu consume şi să nu distribuie băuturi alcoolice sau droguri.

                      – să nu lase copiii nesupravegheaţi.

                      – să nu lase autoturismele proprietate personală descuiate şi să nu lase bunuri de orice fel în interiorul acestora.

                      Tot în cadrul acestor activităţi jandarmii vor participa cu un stand de prezentare tehnicii din dotare şi a mijloacelor auto folosite în misiunile desfăşurate zilnic, iar pentru amuzamentul copiilor vor prezenta şi o tiroliană.

                      După contestații, notele la examenele naționale – modificate în plus sau în minus, indiferent care va fi diferența

                        Candidații la evaluările naționale și la Bacalaureat care vor solicita reevaluarea lucrărilor vor lua la cunoștință sub semnătură că nota poate fi modificată în plus sau în minus și cu 0,10 și cu 0,50 de puncte, iar nota finală este cea de la contestații, potrivit unei decizii a Ministerului Educației Naționale.

                        Secretarul de stat în MEN Ariana Bucur a precizat, într-o conferință de presă, că metodologiile de organizare și desfășurare pentru examenele naționale sunt cele aprobate în 2010, iar gestionarea calendarelor sesiunilor 2017 este aprobată prin Ordin de ministru în 2016.

                        Ea a menționat că, printr-un ordin de ministru, care reglementează sesiunile 2017 ale acestor examene, s-au făcut mai multe modificări importante.

                        „Anul trecut, domnul ministru Dumitru a decis să intervină cu această modificare și la contestații, ca acea contestație să fie admisă nu trebuie să mai aibă diferența de un punct pentru a decide nota finală. Și, de asemenea, nici lucrările care au avut note inițiale peste 9,50, în condițiile în care erau contestate, în varianta veche nota la contestație rămânea notă finală. Anul acesta, sesiunea 2017, atât pentru evaluare națională, cât și pentru Bacalaureat aceste diferențe nu mai sunt impuse, drept pentru care candidații la aceste examene, atunci când solicită reevaluarea lucrării, iau la cunoștință sub semnătură că nota poate fi modificată în plus sau în minus și cu 0,10 și cu 0,50 de puncte. Aceasta este modificarea. (…) În condițiile în care sunt siguri de ceea ce au făcut în timpul examenului pot solicita reevaluarea lucrării, pentru că, urmarea reevaluării, nota finală este cea de la contestații”, a spus Ariana Bucur.

                        Ea a menționat și modificarea privind constituirea unei alte comisii de evaluare a contestației.

                        ”Există și situația (…) cea legată de nota celor doi evaluatori în cadrul etapei de evaluare a contestației, în condițiile în care diferența este mai mare de un punct față de nota inițială atunci intervine o altă comisie de reevaluare, constituită din alți doi evaluatori, și aceea va fi nota finală”, a explicat secretarul de stat.

                        Ariana Bucur a făcut precizări și în legătură cu sesiunea specială a Bacalaureatului, subliniind că la acest examen, adresat celor care au competiții, olimpiade internaționale sau care dau concursuri de admitere în străinătate, au fost 196 de candidați înscriși și 195 s-au prezentat.

                        Potrivit secretarului de stat, la examenul de Bacalaureat sunt așteptați aproximativ 136.000 de candidați, dintre care aproximativ 116.000 sunt promoție curentă și aproximativ 20.000 — promoție anterioară.

                        AGERPRES

                        Ministrul Transporturilor, la Moinești, pentru a-l susține pe Paul Cotîrleț

                          Alexandru Răzvan Cuc, ministrul transporturilor, a vizitat, astăzi, municipiul Moinești și a participat la o întrunire electorală în care și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Paul Cotîrleț, candidatul PSD la funcția de primar, la alegerile de duminică, 11 iunie.

                          Înainte de întrunirea desfășurată în sala de festivități a primăriei Moinești, ministrul transporturilor a fost să vadă DN 12 A, între Comanești și Ghimeș. El a promis că se vor debloca imediat fonduri pentru asfaltarea a șase kilometri de șosea, pe partea spre Comănești, urmând că până la finele anului viitor să se asfalteze întreg drumul până la Ghimeș.

                          Ministrul l-a felicitat pe candidatul Paul Cotîrleț pentru „programul de guvernare” pe care l-a prezentat alegătorilor: „Aceasta este diferența dintre PSD și alte partide: noi avem un program în care arătam clar ceea ce vom face și pe baza căruia să fim trași la răspundere”, a spus ministrul Alexandru Cuc.

                          Senatorul Dragoș Benea a subliniat că Paul Cotîrleț a beneficiat de sprijinul liderilor PSD, atât de la Bacău cât și de la București. El a reiterat ideea că dezvoltarea pe care a cunoscut-o Moineștiul în ultima perioada nu ar fi fost posibilă fără sprijinul Consiliului Județean. „Cu un guvern PSD și un Consiliu Județean PSD se pot face multe lucruri importante la Moinești. Noi ne propunem să ridicăm nivelul de viață al moineștenilor, locuitorii să beneficieze de servicii moderne de colectare a gunoiului, apă, canalizare, de drumuri. Sperăm ca de la 12 iunie să mergem împreună cu Paul Cotîrleț la București pentru a prezenta proiectele importante care vor avea nevoie de finanțare”, a spus Dragoș Benea.

                          Deputatul Lucian Șova a spus că tinerețea este un atu pentru Paul Cotîrleț: „Eu și domnul senator Miron Smarandache reprezentăm ceea ce s-a făcut în țara asta, dar avem aici tineri care sunt expresia a ceea ce urmează să fie făcut. Așa cum și în guvernul Grindeanu s-a pariat pe tinerețe și competență, și la Moinești trebuie să îi oferim lui Paul Cotîrleț șansa să arate ceea ce poate face”.


                          Firma turcească, exclusă pentru doi ani de la licitații

                          Compania din Turcia care a renunțat la construcția centurii Bacaului nu va mai fi acceptată timp de doi ani de zile la licitațiile organizate în România, a anunțat ministrul transporturilor, Răzvan Alexandru Cuc. El a spus că nu se poate tolera un astfel de comportament: ca Statul să fie de bună credință și să plătească iar firma care a câștigat licitația să nu facă lucrurile pe care s-a angajat să le realizeze.

                          Ministrul transporturilor a mai spus statul își va recupera toți banii pe care i-a dat companiei din Turcia pentru a începe lucrările la centura Bacăului.

                          Mai mult, pe viitor se vor prevedea clar în contractele de execuție clauze care să protejeze interesele Statului.

                          Curs Festiv la Universitatea „George Bacovia”

                            Moment emoționant pentru absolvenții Universității „George Bacovia” promoția 2016-2017 care s-au reunit astăzi în Aula Moldova, acolo unde au susținut cursul festiv. Pe lângă studenții și cadrele universitare ale instuituției de învățământ superior, la eveniment au participat și invitați speciali, primarul Cosmin Necula, vicepreședintele Consilului Județean Silviu Pravăț, reprezentanți ai unor companii importante, ș.a.
                            Detalii de la această sărbătoare a studenților de la „Bacovia” veți afla din ediția de luni, 12 iunie, a cotidianului Deșteptarea.
                            [wonderplugin_gallery id=”693″]

                            Automobilism / Euro-debut

                            Anul acesta, Raliul Moldovei Bacău face parte din Trofeul European de Raliuri și Trofeul Balcanic

                            Ajuns la ediția a șaptea, Raliul Moldovei Bacău, competiție programată pe 16-17 iunie ca etapă în CN Raliuri Dunlop și CN Național de Raliuri 2 Dunlop, intră din acest an în circuitul european. Concret, în anul în care Bacăul a preluat titlul de Capitală a Tineretului din România și a primit titulatura de „Oraș european al sportului” din partea ACES, Raliul Moldovei Bacău face parte din Trofeul European de Raliuri și Trofeul Balcanic, campionate europene desfășurate sub egida FIA.

                            „Acest eveniment sportiv care are ramificații puternice în plan social s-a pliat foarte bine pe cele două proiecte mari: Bacău- Capitala Tineretului și Bacău- Oraș European al Sportului. Comparativ cu anii trecuți, Raliul Moldovei propune în 2017 multe elemente de noutate care vor stârni interesul pasionaților de motosport.

                            Am pregătit un program excepțional, susținut în totalitate de Consiliul Județean Bacău, Consiliul Local și Primăria Bacău, Consiliul Local Moinești și consiliile locale ale comunelor Zemeș și Măgirești”, a declarat organizatorul competiției, Adrian Răspopa, președintele ACS Rally Spirit, la conferința de presă desfășurată vineri, la Consiliul Județean. La capitolul new-entry figurează Parada retro-mobilelor, care propune piese de colecție, cea mai veche mașină înscrisă fiind un Ford T din 1937. Competiția, al cărui start festiv va fi dat joi, 15 iunie, la ora 20.00, în Bacău, propune două zile de concurs. Vineri, 16 iunie, de la ora 11.28, va avea loc prima probă specială, la Runcu, ziua încheiindu-se cu Super-Speciala programată de la ora 18.17, pe circuitul stradal amenajat în centrul Bacăului.

                            „Fac un apel la clemența băcăuanilor deoarece planul de securitate care include montarea a 3 kilometri de gard va crea un disconfort la nivelul traficului”, a anunțat Adrian Răspopa. Cea de-a doua zi de concurs va începe la ora 9.41, cu proba specială 10 de la Hemeiuși, ultima probă specială, cea cu numărul 17, derulându-se la Buhuși, în jurul orei 15.41. Sosirea în Bacău va avea loc în apropiere de ora 17.00, după festivitatea de premiere, de la ora 20.30 urmând să aiba loc un super-concert Holograf. Raliul Moldovei Bacău va include șase ore de transmisiuni TV pe posturile TVR1, TVR Iași, TVR 3, dar și pe Dolce Sport. „Va fi un festival al transmisiunilor live. Nicio altă competiție de motor-sport din România nu va avea o asemenea expunere TV”, a punctat Adrian Răspopa.

                            „Va fi un capital de imagine pozitiv pentru județul Bacău. Este un eveniment de anvergură și, totodată, cel mai important eveniment sportiv organizat anul acesta în Bacău”, a declarat la conferința de presa de vineri Silviu Pravăț, vice-președintele Consiliului Județean Bacău. „Pentru Moinești, oraș ale cărui trasee sunt foarte apreciate de piloți, Raliul Moldovei constituie un element de promovare la nivel național și chiar european”, a afirmat primarul Moineștiului, Valentin Vieru. „Este pentru al treilea an la rând în care comuna Măgirești este inclusă în Raliul Moldovei și vă promit că în 2018 vom amenaja un traseu nou”, a anunțat primarul comunei Măgirești, Ionică Câdă.

                            „Sperăm să ținem pasul și să facem și în acest an o figură frumoasă”, a mărturisit primarul Zemeșului, Răzvan Tudosă.

                            Înscrierile echipajelor la Raliul Moldovei Bacău 2017 se vor încheia luni, însă participarea se prezintă deja una peste medie, la start urmând să fie prezente mai mult de 40 de mașini.

                            ULTIMELE ȘTIRI