Cauză şi efect

Spuneam, ieri, că de 30 de ani nivelul intelectual al românilor a scăzut întruna, ajungând, astăzi, să nu mai ştim nici să vorbim dar nici să gândim ca lumea. Probabil că această cădere va continua atâta vreme cât nu se întrezăreşte nici o schimbare a politicilor publice referitoare la educaţie.

Românii au demonstrat că pot fi inteligenţi, că pot fi şi matematicieni, şi fizicieni, şi chimişti, şi ingineri şi aşa mai departe, că nişte copii dintr-un fund de cătun pot ajunge oameni de ştiinţă. Cu condiţia să li se ofere o şansă. Astăzi, însă, acea şansă nu mai există şi m-aş mira să mai existe o cât de mică voinţă la copiii ţăranilor pentru a-şi depăşi condiţia.

Oricâte s-ar putea spune despre regimul de dinainte de 1989 – şi se pot spune multe – cel puţin un lucru este clar: fiecare primea câte o şansă să ajungă cineva în viaţă; trebuia doar să se ţină de carte. Pentru că societatea era construită pe această idee: cine are carte, are parte. Şi părinţii elevilor şi elevii ştiau că educaţia este singura şansă pe care o au pentru a se realiza, pentru a scapa de datul cu sapa şi de legatul snopilor câtă-i ziua de lungă.

După 1989, tot acest mecanism s-a prăbuşit; oricâtă carte ar fi avut unii, s-au trezit daţi la o parte de indivizi cu pile la partid, asta indiferent cine a venit la Putere. Specialiştii au fost daţi afară şi înlocuiţi cu şmecheraşi de duzină care aveau unicul avantaj că pupaseră fundul cui trebuie. Pe urmă, nici măcar şmecheraşii n-au mai putut rezista; noile structuri de Putere nu aveau nevoie nici de oameni care să se priceapă la meserie, dar nici de oameni care să se descurce.

Aşa că au fost promovaţi oameni care nu aveau altă calitate decât că erau supuşi cu totul celui care-i avansase. Care nu ieşeau din cuvântul aceluia şi, dacă se întâmpla să iasă, erau rapid şi uşor de înlocuit. Cu astfel de oameni ajunşi în posturi de decizie (repet, toate partidele au aplicat această strategie, indiferent cât de democratice se lăudau că sunt), totul s-a dus dracului. Inclusiv educaţia.

Am greşi, însă, dacă nu am sublinia că o parte importantă din această prăbuşire a societăţii este cauzată de forţe externe. Adevărat: ne pricepem de minune să distrugem o ţară, însă, nu e mai puţin adevărat că o mâna de ajutor am primit-o şi din afară. Pentru că e mult mai uşor de ţinut în frâu o ţară cu oameni pe care nu-i dă inteligenţa afară din casă, care nu sunt în stare să identifice adevăraţii vinovaţi pentru situaţia în care se află.

O ţară cu potenţial economic, cu o agricultură performantă, care şi-ar putea hrăni singură poporul, cu o industrie capabilă să asigure baza pentru mecanizarea agriculturii şi să ofere suport pentru modernizarea infrastructurii nu ar avea nevoie de importuri.

Şi chiar dacă ar mai importa câte ceva, ar fi atentă la clasele de calitate, nu ar înghiţi pe nemestecate toate gunoaiele refuzate de Occident. O ţară cu oameni inteligenţi nu ar vinde pământul agricol străinilor, nu şi-ar vinde resursele minerale pe doi lei şi nu ar fi carne de tun în războaiele economice ale altora.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"