duminică, 14 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2776

Populaţia judeţului Bacău este tot mai bolnavă

    – cele mai frecvente afecţiuni sunt cele ale inimii – în judeţ sunt peste 76.000 de persoane cu hipertensiune arterială şi alte 42.800 cu cardiopatii ischemice – în ultimii ani, medicii cardiologi au observat că tot mai mulţi tineri suferă de aceste boli

    Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bacău a publicat raportul cu privire la starea de sănătate a populaţiei judeţului pentru anul trecut şi potrivit acestuia numărului mare de bolnavi cronici (TBC, tumori, diabet zaharat, tulburări mintale) li se mai adaugă pe puţin 2000 de cazuri noi, înregistrate numai în primele nouă luni ale lui 2016 (perioadă supusă analizei).

    Au fost 358 de cazuri noi de TBC (596 de bolnavi rămaşi în evidenţă), s-au înregistrat 947 cazuri noi de tumori (7.726 de bolnavi în total aflaţi în evidenţe), 806 cazuri noi de diabet zaharat (24.353 de bolnavi în evidenţă) şi 51 de cazuri noi de tulburări mintale (4.563 de bolnavi în evidenţă). Dar şi alte boli fac ravagii printre băcăuani.

    După primele nouă luni ale lui 2016 erau înregistrate 4.296 de cazuri de epilepsie, 76.361 de hipertensiune arterială, 42.824 de cardiopatii ischemice, 11.456 de boli cerebro-vasculare, 11.354 de boli pulmonare cronice obstructive şi 7.930 boală ulceroasă.

    În primele 11 luni ale anului trecut, s-au înregistrat 7.333 de decese, cele mai multe din cauza afecţiunilor cardiace. „Mortalitatea generală cea mai mare se înregistrează în mediul rural faţă de mediul urban. Analizând principalele cauze de deces, se constată că ponderea cea mai mare o reprezintă afecţiunile aparatului cardiovascular, urmând apoi afecţiunile tumorale, ale aparatului digestiv, precum şi afecţiunile aparatului respirator”, se arată în raportul DSP.

    Numărul bolnavilor de inimă este în creştere

    Cei mai mulţi băcăuani suferă, aşadar, de afecţiuni ale inimii, şi avem bolnavi cât populaţia oraşelor Oneşti, Moineşti, Comăneşti şi Buhuşi la un loc, iar medicii specialişti vorbesc de cauze medicale, dar şi sociale. Patologia cardiovasculară este pe primul loc la morbiditate, dar şi mortalitate.

    Pe de o parte pentru că nu este bine controlată, în sensul că pacienţii nu-şi iau tratamentul la timp şi nu respectă regimul impus de medic, dar este şi cealaltă parte a situaţiei financiare a pacientului, care efectiv nu-şi permite să ia tot tratamentul, unele medicamente fiind prea scumpe pentru buzunarul lui. „Un al treilea aspect este cel al educaţiei.

    Oamenii se neglijează, vin târziu la medic, când patologia are răsunet şi pe alte organe, nu doar pe inimă, şi atunci şansele să se facă bine sunt mai mici. Nu ţin regimul şi vin la control fără să-şi ia tratamentul, iar eu nu pot să văd impactul medicamentului dacă nu ia pastilele”, ne-a explicat dr. Radu Grigoriu, medic primar cardiolog, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.

    Dar patologia cardiovasculară nu mai seamănă cu cea de acum 20 – 30 de ani, când marea majoritate a pacienţilor erau de vârsta a treia. Acum tot mai mulţi tineri ajung la medic cu afecţiuni grave ale inimii şi asta nu din cauza unor anomalii ale cordului, ci pentru că se epuizează.

    „Din păcate foarte mulţi tineri au început să vină la spital. Adică în trecut veneau doar cu nişte tulburări, practic mimau simptomele, acum vin cu infarct. La 20 şi ceva de ani vin cu infarct şi asta pentru că nu ştiu să gestioneze viaţa. Vor să facă în câţiva ani ce face unul într-o carieră întreagă. Dar capitalismul se face cu oameni sănătoşi. Ori ei neglijează regimul de viaţă, de odihnă, de excursii.”

    dr. Radu Grigoriu, medic primar cardiolog, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău

    Adrian Raspopa obtine o noua victorie la grupa 2RW in Transilvania Rally

    Echipajul alcatuit din Adrian Răspopa şi Cosmin Diacu a reusit o nouă victorie la grupa rezervata automobilelor cu doua roti motrice in Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop.

    Desfasurat in perioada 5-6 mai Transilvania Rally Cluj a reprezentat cea de-a doua etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop, iar, in acest an, runda a contat si in Campionatul European de Raliuri TER (Tour European Rally).

    Cu obiectiv declarat inainte de startul etapei de a obtine un loc cat mai sus in clasamentul TER, Adrian Răspopa a concluzionat la finalul etapei: „Am plecat cu inina stransa catre aceasta etapa, prin prisma rezultatelor destul de modeste de la ultimele 4 editii. Am pornit raliul cu stangul datorita unei alegeri gresite a pneurilor si a unui set-up necorespunzator. Am pierdut timp pretios din acesta cauza si nu ne-am mai putut apropia de liderul clasamentului, Luca Rossetti, care s-a distantat foarte mult pe prima proba speciala. Ma bucur ca am reusit sa ne indeplinim obiectivul setat inaintea etapei si anume acela de a termina in top 10 in clasamentul TER, lucru pe care l-am si reusit in final.

    Lupta la categoria automobilelor cu doua roti motrice a fost una extrem de puternica si ma bucur ca am avut ocazia sa ne duelam cu Luca Rossetti un pilot foarte talentat si experimentat. Acest lucru m-a ambitionat si m-a motivat astfel incat sambata am putut avea un ritm sustinut, care ne-a adus si doua scratch-uri pe parcursul zilei.

    Am plecat de la Cluj cu maxim de puncte in clasamentul rezervat automobilelor cu doua roti motrice care conteaza in Campionatul Naţional de Raliuri, cu primul loc la clasa 5 si un loc 6 in clasamentul general. Acest lucru ne motiveaza si mai mult pentru restul sezonului si sper ca alaturi de partenerul nostru ADAMA sa continuam in acelasi ritm si sa obtinem rezultate la fel de bune. Totodata trebuie sa multumesc si echipei Omega Motorsport care ne-a pus la punct o masina perfecta.”

    Urmatoarea etapa a Campionatul Naţional de Raliuri, Raliul Aradului va avea loc in perioada 2-3 iunie 2017 si reprezinta a doua etapa a Balkan Rally Trophy, campionat din cadrul Trofeului European de Raliuri FIA.

    Adrian Răspopa nu are timp sa se bucure prea mult de rezultatul obtinut si deja a intrat in febra pregatirilor în calitate de organizator al Raliului Moldovei Bacău, etapă din Campionatul Naţional de Raliuri al României programată în perioada 17-18 iunie.

    Pești putreziți în plase abandonate de braconieri

      Cea mai recentă acțiune de monitorizare a ariilor naturale protejate, întreprinsă de voluntarii Centrului Regional de Ecologie Bacău, a condus, din nou, la constatarea unei realități dureroase: braconajul piscicol este la cote alarmante, în ciuda eforturilor depuse de ecologiști. Mai mult, fenomenul braconajului piscicol, s-a constatat zilele trecute, capătă și dimensiuni ”macabre”.

      Astfel, în urma acțiunii desfășurată, zilele trecute, pe Lacul Berești (Corbasca), echipele CRE Bacău au descoperit nu doar sute de metri de plase monofilament, ci, în ele, cantități impresionante de pești în stare de putrefacție.

      ”S-au scos din apă circa 300 metri de plase, mai bine de jumătate dintre ele, abandonate sau, pur și simplu, uitate de braconieri. Din păcate, acestea din urmă erau pline de pești în stare de putrefacție”, au spus reprezentanții CRE Bacău.

      Aceștia atrag din nou atenția că suntem în plină perioadă de prohibiție totală la pescuit și fac apel, totodată, la reprezentanții instituțiilor abilitate să ia măsurile care se cuvin, în astfel de situații.

      Oglinzi și fum

      Ca într-un frumos film american în care eroul principal, după ce pornește revoluția, câștigă lupta cu dușmanul politic extremist, care dorea răul poporului, Emmanuel Macron a devenit cel mai tânăr președinte al Franței, fiind comparat tot mai des cu Napoleon III.

      Franța răsuflă ușurată: coșmarul s-a sfârșit, Le Pen nu este președinte, ci un tânăr democrat, de viitor, talentat economist, promițător, care a apărut parcă de nicăieri. De nicăieri?!

      În urma cu jumătate de an, Macron nu exista ca om politic. Fost ministru socialist al economiei, și-a pus în cap sindicatele după ce a modificat cadrul legislativ pentru a „impulsiona” economia; pe românește, pentru a spori drepturile angajatorilor și a le reduce pe ale angajaților.

      A dispărut de pe radar și a apărut brusc transformat într-un politician anti-sistem, cu discursuri care au cucerit Facebookul.

      Din păcate, în lumea reală nu există basme și nici Feți Frumoși. Politicieni care se reinventează, care câștigă în șase luni o președinție a cărei finală este ratată de politicieni cu adâncă susținere electorală, așa ceva nu există fără amestecul unor organisme oculte.

      Ar trebui să știm mai bine, am trecut prin această experiență. Până și finala Macron – Le Pen seamănă izbitor cu finala Iliescu – Vadim.

      Iar sondajele ne arată lucruri interesante: Doar 16% dintre francezi l-au votat pe Macron pentru programul său politic, restul au votat împotriva lui Le Pen.

      61 de procente dintre francezi nu vor ca Macron să dețină o majoritate absolută în Parlament. Pentru că, momentan, noul președinte nu are nici o forță politică în spate (En Marche, rebotezat „La République En Marche!” este o glumă, nu un adevărat partid) și are nevoie de susținere în Adunarea Națională.

      În turul al doilea, atât stânga, cât și dreapta l-au susținut, dar, pentru a forma un guvern e nevoie de majoritate parlamentară. Și luna viitoare sunt alegerile legislative.

      Deja, liderul stângii radicale franceze, Jean-Luc Mélenchon (care s-a clasat pe locul patru, cu aproape 20% din voturi) a cerut alegătorilor săi să se opună lui Macron, pe care l-a numit „candidatul pieței extreme”.

      În ciuda entuziasmului afișat de liderii europeni, Franța nu pare a avea motive de bucurie. Nu mai puțin de 16 milioane de alegători s-au abținut de la vot sau au votat în alb.

      Dacă mai punem la socoteală și absenteismul record de la alegerile de duminică, ajungem la o socoteală tristă: un francez din trei a refuzat să voteze.

      Este pentru prima oară după 1969 când rata de participare în al doilea tur al scrutinului este inferioară celei din primul tur.

      Politicienii proclamă că victoria lui Macron a fi una „pentru Uniunea Europeană”; din păcate, au dreptate. E o victorie a UE împotriva cetățenilor săi. UE se află într-o criză sistemică și are nevoie să fie reformată pentru a reveni la ceea ce au gândit fondatorii săi că trebuie să fie: o construcție politică dedicată oamenilor și nu o birocrație care să-și conserve privilegiile.

      Livezi, comuna înfrățită cu localitatea Fytiat din Franța

      De 26 de ani, comuna Livezi din județul Bacău este înfrățită cu localitatea Fytiat din Franța, perioadă în care a cunoscut o permanentă dezvoltare. Din 2008, comunitatea din Livezi este condusă de primarul Gioni Crăciun (PSD), care se află în prezent la cel de-al treilea mandat.

      – În primul rând vreau să ne spuneți câte ceva despre această înfrățire cu localitatea franceză.
      – Noi am ținut în permanență legătura cu ei. Chiar anul trecut am fost în vizită în Franța și am participat la niște evenimente pe care le-am susținut împreună. Partea franceză ne-a ajutat foarte mult, mai ales la început, când cu ajutorul lor am construit trei școli, grupuri sanitare, parcuri de joacă pentru copii. Eu am venit în primărie din 2008 și am continuat colaborarea cu ei. Am avut vizite de ale lor și am susținut permanent schimburi de experiență. Și noi când am fost în Franța le-am prezentat diverse spectacole, prin care am promovat talentele artistice și obiceiurile tradiționale din zona noastră.

      – Presupun că în aceste activități au fost implicați, în primul rând, tinerii. Cum stă comuna Livezi la capitotul infrastructură școlară ?
      – Avem Școala Principală Nr. 1 Livezi, gimnazială, care este cu statut juridic și Școala cu clasele I-VIII de la Poiana. Și mai avem în fiecare sat câte o școală primară. În total, avem șase școli și șase grădinițe în care frecventează cursurile aproape 700 de copii.

      – Sunteți în funcția de primar din 2008. Care considerați că este cea mai mare realizare a dumneavoastră de când conduceți comuna?
      -În primul rând, cred că ar trebui să vorbesc de atragerea de fonduri europene, proiectul pe măsura 322, în care am reușit să fac primii metri de asfalt pe drumurile comunale. Am reușit cu acest proiect, care nu a fost unul ușor, să asfaltez aproximativ 10 km de drumuri, să fac o infrastructură care să ne ajute în promovarea localității, în sensul în care avem o zi a comunei pe care o sărbătorim și pentru care am făcut căsuțe în care comercianții să-și poată vinde marfa.

      – Când e această sărbătoare?
      – În luna august, în ultima duminică. La sărbătoarea localității montăm și o scenă pe care pot fi promovate tinerele talente din zona noastră, eveniment la care invităm și diferiți artiști de valoare la nivel național. Sărbătoarea era mai veche și practic am reînviat-o. Se chema „Ziua Bradului” și se sărbătoarea în urmă cu multe zeci de ani, pe o coastă însorită lângă o pădure de brazi. Probabil că de aici i-a venit numele. Tradiția a continuat și în vremea comunismului când aveam și taraf în zonă, aveam un cor pe două voci, comunitatea era mai dezvoltată. Din păcate, după 1990, tradițiile s-au mai stins, iar activitatea căminului cultural a încetat.

      – Câți locuitori mai are comuna Livezi? Vă confruntați și dumneavoastră cu exodul tinerilor spre străinătate?
      – Conform ultimului recensământ avem 5.100 de locuitori, dintre care peste 1.500 sunt plecați în străinătate. Din păcate, puțini sunt cei care s-au întors și și-au dezvoltat o afacere. Sunt câțiva care au avut curaj, au deschis magazine, dar eu mi-aș dori să deschidă o activitate de producție.

      – Dacă vorbiți de producție, aveți unități de profil în localitate?
      – Putem spune și așa. S-a înfiripat o Asociație a Crescătorilor de Animale care este cumva la început. Mai avem o moară de grâu, dar din păcate nu ne funcționează brutăria, deocamdată. Spun deocamdată pentru că urmează să o inaugurăm, construcția fiind gata, dar stagnăm din cauza proiectului de alimentare cu gaze în zonă. Este o situație care ține de vreo 8 ani, dar nu depinde de noi, ci de furnizorul de gaz. După unele discuții și chiar intervenții la minister am primit promisiuni că până în vară vom avea gaze. E păcat, pentru că investiția în brutărie a fost de 200.000 de euro.

      – Cum se prezintă comuna din punct de vedere al canalizării ?
      – Avem un sistem de alimentare cu apă pe care l-am finalizat în timpul celor două mandate ale mele și am avut depus și un proiect pentru canalizare. Noi facem parte din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară A.D.I.B., suntem prinși într-o listă de investiții și sperăm că odată cu demararea masterplanului să dăm și noi drumul la lucrare. Proiectul are o valoare de un milion de euro. Normal era ca odată cu proiectul de apă să fi fost făcut și cel de canalizare, iar acestea să fi fost făcute înainte de asfaltare. Noi mai lucrăm acum la asfaltare, prin PNDL, pentru 2,5 km de asfalt. Dar pentru că lucrurile au stagnat din punctul de vedere al canalizării, am făcut asfaltarea pentru că nu puteam să condamnăm oamenii să stea așa până vor începe lucrările la rețeaua de canalizare. Am făcut o statistică, un fel de recensământ în rândul celor care-și doresc canalizare și am constatat că majoritatea lor au optat în primul rând pentru asfaltare, mulți dintre localnici având fose septice. Noi avem canalizare pentru zona centrală, la blocul de locuințe, la școală, primărie, cei drept e un sistem mai vechi de canalizare, dar funcțional. Aici mi-aș dori să implementăm acest proiect de canalizare, urmând ca, în funcție de solicitări, să ne extindem și în alte sate.

      – Cu bugetul primăriei stați bine?
      – Avem un buget care ne asigură funcționarea în parametri normali. Chiar dacă a părut cumva mai mare față de anii precedenți, bugetul va fi afectat de viitoarele creșteri salariale, direcție în care s-au dus mai mulți bani față de altă dată și de aceea trebuie să fim mai atenți la banii pentru investiții. Cu toate acestea avem bani pentru întreținerea drumurilor comunale, avem anumite lucrări din cadrul școlilor din comună și vom îndrăzni și la alte proiecte. Am depus două proiecte pe programul PNDL 2, unde trebuie să asigurăm co-finanțare pentru modernizarea a încă 5 km de drumuri comunale și construirea unei șarpante la școala principală. Mai avem un proiect pentru căminul cultural pentru care am obținut o finanțare la Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții și să-l reconstruim practic din temelii, construcție ce sperăm noi să fie gata până la toamnă. Ne-am mai dori, dacă se fac branșamentele la alimentarea cu gaze, să avem un proiect de modernizarea centrului civic de la primărie până la târgul săptămânal. Mai putem vorbi de alei pietonale și chiar de parcări. Proiecte sunt.

      – Ați pomenit la un moment dat că sediul primăriei a fost pe la 1901 spital de campanie construit de regele Carol. Cum se prezintă comuna Livezi astăzi din punct de vedere a serviciilor medicale?
      – Avem dispensar medical, cabinet individual de medic de familie și cabinet stomatologic. Considerăm că acoperim foarte bine acest sector și suntem mulțumiți de calitatea serviciului pe care îl oferă cei doi medici și cele trei asistente. Mai avem și două farmacii. Suntem oarecum o zonă mai centrală. La noi mai vin și cei de pe la Berzunți. Cu toate acestea vrem să ne dezvoltăm mult mai mult.

      – Am observat că aveți și un serviciu de pompieri…
      – Este adevărat. Pentru că tot timpul am fost afectați de tot felul de calamități naturale și de incendii, am purtat niște tratative cu pompierii și am reușit de doi ani să creăm un punct de lucru al pompierilor chiar aici în comună. Am construit garaje pentru mașini și avem un detașament de pompieri permanent aici. Pompierii au venit cu o mașină a lor, iar noi am mai achiziționat una printr-un parteneriat într-un program realizat cu o asociație din Elveția.

      – Dincolo de funcția de primar pe care o îndepliniți, cine este Gioni Crăciun?
      – Eu sunt silvicultor de meserie și am activat în cadrul Regiei Naționale a Pădurilor Ocolul Silvic Livezi timp de 15 ani. În 2008 mi-am propus să fac mai mult pentru localitatea mea și m-am decis să candidez. Sincer, atunci nu știam în ce ocean mă arunc, mi se părea că este ușor să fii primar. Nu a fost ușor, dar am avut satisfacția că dacă-ți dorești cu adevărat să faci ceva și te interesează soarta comunității, e ceva. Am vrut să fac echipă și am încercat să atrag în jurul meu oameni, să fim un angrenaj și să facem lucruri împreună. Multe lucruri le-am făcut, pentru că se văd, dar mai sunt multe obiective de împlinit. Au fost perioade mai bune și altele mai dificile. Am lucrat foarte bine cu cei din echipa mea, și trebuie să spun că am avut un viceprimar, Dorin Enea, timp de șase ani, până în 2014, când din păcate s-a stins din viață, un om deosebit cu care am reușit să facem multe lucruri bune pentru comunitatea noastră. Trebuie să recunosc că am trecut prin mai multe partide și vreau să remarc faptul că la primul mandat, cred că am fost singurul primar din țară care am câștigat alegerile din partea Partidului Pensionarilor (PPPS). Apoi am cochetat puțin și cu PNL-ul, dar ideea este că eu am făcut toate aceste compromisuri ca să pot obține avantaje pentru comunitatea mea. Dacă nu erai în barca corespunzătoare nu aveai bani pentru dezvoltare. Ăsta este adevărul. Așa am modernizat și baza sportivă, și sediul Primăriei, pentru că altfel riscam să cadă pe noi. Tot ce am făcut, am făcut spre binele concetățenilor mei.

      LIVEZI:
      Se spune că zona pe care este amplasată acum comuna Livezi a fost locuită încă de pe la 1600. Prin anul 1700 se numea satul Valea Rea pentru ca din secolul XIX să capete denumirea de „târg” fiind un târg evreiesc în care activau peste 100 de familii. Din 1968, localitatea a primit denumirea Livezi. Trei obiective din comuna Livezi sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Bacău ca monumente de interes local. Două dintre ele sunt situri arheologice: așezarea eneolitică aparținând culturii Cucuteni, aflată la sud de satul Bălăneasa, și așezarea din Epoca Bronzului târziu (cultura Noua), aflată la 2 km sud-vest de același sat, pe malul Tazlăului. Al treilea obiectiv, clasificat ca monument de arhitectură, este biserica de lemn „Sfântul Dumitru” din satul Poiana, biserică construită în 1814. Clădirea în care funcționează astăzi Primăria a fost maternitate și chiar spital de campanie construit de regele Carol la 1901

      Bacăul, la puterea a doua

      În 2016, handbalul băcăuan umfla potul la nivel juvenil, cucerind, prin CSȘM, două titluri naționale cu echipele de juniori 1 și 2 și unul de vice-campioană, cu juniorii 4. O singură medalie i-a lipsit: cea a juniorilor 3. Revanșa poate veni anul acesta.

      Cu atât mai mult cu cât la turneul fin al al Campionatului Național rezervat Juniorilor 3, programat în intervalul 31 mai- 4 iunie, pe teren neutru, Bacăul va avea două reprezentante: CSȘ și CSȘM. Ambele echipe băcăuane au obținut calificarea în weekend, ca ocupante a locului 2 în grupele D și A ale turneului semifinal 2.

      La Sfântu-Gheorghe, CSȘ Bacău a câștigat meciul inaugural, 23-19 (14-10) cu Potaissa Turda, după care a dat-o pe remize: 29-29 (10-16) cu LPS Bistrița și 24-24 (16-16) cu CSU Suceava. Contra bistrițenilor, echipa antrenată de prof. Marius Căpușă, secondat de dr. Adrian Popa, a trebuit să revină după ce era condusă cu șase goluri la pauză. Împotriva sucevenilor, în schimb, Bădică și compania au avut un avantaj de trei goluri până spre final, când s-au văzut egalați de cea care avea să ocupe primul loc în grupă. „Cel mai important meci a fost primul, cel cu Potaissa, în care am obținut o victorie foarte prețioasă. Consumul fizic și nervos și-a spus cuvântul în prima repriza a partidei cu Bistrița, o adversară care m-a impresionat prin linia de 9 metri, alcătuită in corpore din jucători de peste 1.90 m.

      Ne-am mobilizat în partea secundă și am obținut remiza, pentru ca în ultimul meci, cel cu Suceava, să ne mulțumim cu un singur punct, care ne asigura calificarea. Îi felicit pe băieți și mă bucur că am reușit să ne atingem obiectivul”, a declarat antrenorul Marius Căpușă, care a utilizat următorul lot: Luis Ștefan, Rareș Uricaru, Tibi Kerekeș, Dan Andor, Tudor Chifane, Florin Bădică, Dominik Dragomir, Alexandru Ludu, Adrian Ciobanu, Mihai Turcu, Nicușor Drugă și Denis Dârlău. Dintre aceștia, principalii evidențiați la turneul semifinal 2 de la Sfântu-Gheorghe au fost Turcu, Kerekeș, Bădică și Uricaru.

      CSȘM Bacău a început și ea cu dreptul grupa, surclasând cu 34-23 (21-9) pe CSȘ 2 București. A urmat o nouă victorie, 34-28 (18-14) contra băimărenilor de la Extrem, pentru ca în ultimul meci, formația pregătită de prof. Valeriu Rugină și George Călin să cedeze cu 33-25 (15-12) disputa cu învingătoarea grupei, LPS Vaslui I. De notat faptul că la jocul contra vasluienilor, băcăuanii au intrat pe teren la încălzire purtând tricouri albe pe care era scris numele „Vlad”, în semn de solidaritate față de coechipierul lor, Vlad Bălan, accidentat la meciul cu Extrem Baia Mare.

      CSȘM a folosit următoarele formule de echipă la turneul semifinal de la Medgidia:

      Cu CSȘ 2 București: Aki Marinescu, Marian Enculesei- Darius Bran (12 goluri), Robert Cojocaru (8), Andrei Farcaș (5), Alin Andrei (4), Eduard Ichim (2), George Dinu (1), Răzvan Frînghiu (1), Vlad Bălan (1), Darius Feldeș, Ciprian Compot, Ștefan Armanu, Robert Asavastei.

      Cu Extrem Baia Mare: Aki Marinescu, Marian Enculesei- Darius Bran (10 goluri), Robert Cojocaru (7), Alin Andrei (5), Eduard Ichim (4), Andrei Farcaș (3), Vlad Bălan (2), Răzvan Frînghiu (1), Ștefan Armanu (1), Robert Asavastei (1), Darius Feldeș, Robert Compot.

      Cu LPS Vaslui I: Aki Marinescu- Darius Bran (8), Andrei Farcaș (7), Robert Cojocaru (6), Răzvan Frînghiu (1), Alin Andrei (1), Robert Asavastei (1), Eduard Ichim (1), Ciprian Compot, Ștefan Armanu.

      Se cunosc grupele

      La turneul final din perioada 31 mai- 4 iunie, CSȘ Bacău va evolua într-o grupă din care mai fac parte LPS Vaslui I, Academia Minaur Baia Mare și CSM București, în timp ce CSȘM Bacău a fost repartizată în cealaltă grupă, alături de Dinamo Brașov, CSȘ Galați și CSU Suceava.

      Daniel Martin, din nou la superlativ

      Înotătorul băcăuan Daniel Martin își continuă seria rezultatelor de excepție. La Balcaniada de juniori desfășurată weekendul trecut la Sofia, în Bulgaria, sportivul legitimat la SCM Bacău a cucerit opt medalii dintre care șase de aur.

      Elevul lui Iulian Matei a devenit campion balcanic la șase probe: 50 metri spate, (cu timpul 26.20), 200 m spate (2:02.88), 200 m liber (1:52.63), 100 m spate (56.59) și la ștafetă 4x 100 m mixt (3:49.61) și 4 x 100 m liber (3:24.55).

      Totodată, Dani Martin și-a trecut în cont și două medalii de argint la 100 m fluture (54.61) și la 200 m mixt (2:07.30).

      Timpul nu aşteaptă şi nici nu iartă

      A trecut un an de la alegerile locale şi şase luni de la instalarea noului guvern, perioadă în care nu s-au înregistrat rezultate notabile în sectorul/domeniul investiţional, administraţiile locale şi centrale fiind şi acum în faza de declaraţii, proiecte şi promisiuni.

      Dacă anul 2016 poate fi considerat pierdut din acest punct de vedere, toată lumea îşi pusese speranţe într-un start mult mai consistent în 2017, însă speranţele par îngropate din faşă, ca urmare a modului greoi, dominat de inerţie, birocraţie, de o legislaţie stufoasă, restrictivă, făcută parcă să anihileze şi cele mai optimiste încercări de a porni, în sfârşit, căruţa.

      Am avut ocazia să vorbesc cu mulţi primari din judeţ, cei care s-au angajat în faţa electoratului că le vor face viaţa mai bună (asfaltarea a sute de kilometri de drumuri, apă curentă, şcoli modernizate, toate satele vor avea canalizări etc.) şi toţi mi-au spus că au depus cereri de finanţare a acestor lucrări, însă până acum nu au primit nici măcar un răspuns, aşteptarea înlocuind iniţiativa.

      Toată ţara îşi pune speranţa în banii de la Guvern, puţine localităţi se încumetă, cu DNA la poartă, să depună proiecte pentru accesarea fondurilor europene: muncă multă, riscuri mari. La PNDL 2 s-au depus peste 13.000 de cereri, însă bani nu sunt decât pentru 9500 de proiecte, aflate şi acum, în iunie, în faza de analiză.

      În paralel, se derulează şi Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, cu finanţare europeană, însă banii sunt aproape onorifici, cu puţin peste 250 milioane de euro la nivelul ţării, bani destinaţi, în special, sectorului agricol, care vor veni… când vor veni. Perspectivele sunt sumbre, timpul nu iartă şi nici nu se mai întoarce şi n-aş vrea să fiu în locul unui primar care va fi somat să-şi prezinte raportul anual în faţa electoratului.

      Criza apei calde se prelungeşte în Bacău

        Băcăuanii racordaţi la Thermoenergy Group SA au avut parte de-un weekend doar cu duşuri reci. Situaţia se prelungeşte, întrucât, o avarie de mari dimensiuni care a înregistrat la sfârşitul săptămânii trecute pierderi considerabile în sistemul de furnizare a agentului termic, a impus vineri închiderea mai multor puncte termice din oraş.

        Luni, situaţia nu se ameliorase deloc. Dimpotrivă, s-a accentuat. Echipele de intervenţie au făcut mai multe sondaje în teren, iar în urma constatărilor la faţa locului, s-a decis că este necesară intervenţia în mai multe zone. Conform estimărilor reprezentanţilor Thermoenergy, lucrările vor fi de durată.

        “Thermoenergy Group SA Bacău sistează furnizarea apei calde în perioada 5 – 12 mai 2017. Vor fi afectate 6.262 de apartamente arondate ramurei Sofert. Pentru a se putea interveni în sistem au fost închise punctele termice: 9, 11, 16, 30, 31, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 58, 59, 61, 62, 63, 64, 69, 79, 84, 94, 95, 96, 97, 115, 117, 151, 152 şI 153. În perioada menţionată vor fi executate lucrări de reparaţie şi întreţinere a reţelei de agent primar care alimentează punctele termice amintite”, declară Radu Cristian Palade, director general la Thermoenergy Group SA Bacău.

        Mai exact, s-au golit instalaţiile de la Cazanul cu Apă Fierbinte (CAF) şi până în nordul oraşului. Toate echipele de intervenţie au fost trimise în teren pentru a lucra la remedierea avariei. Sunt zone în care se decopertează asfaltul, se taie ţevile ruginite, se măsoară, se fac comenzi şi se sudează alte conducte noi. Echipele de intervenţie pot fi întâlnite pe strada 9 Mai (zona E.ON), pe strada 9 Mai în apropierea benzinăriei, la Asociaţia Betania (în curte), la garajele primăriei, la cantina socială (în spate) şi pe strada Garofiţei nr. 13. În situaţia în care lucrările vor fi finalizate înainte de termenul prevăzut se va relua furnizarea apei calde.

        Eco Sud invită autoritățile din județul Bacău la dialog, pentru rezolvarea crizei deșeurilor

          Subscrisa Eco Sud S.A. cu sediul în București, str. Ankara, nr. 3, sector 1, semnatara contractului de Delegare prin concesionare a gestiunii serviciilor de depozitare, tratare și valorificare a deșeurilor municipale nepericuloase în județul Bacău încheiat cu Primăria Municipiului Bacău, privind exploatarea și întreținerea celulei 1 a depozitului conform de deșeuri menajere Bacău situat în comuna Nicolae Bălcescu, inclusiv operarea stației de sortare și a stației de compostare, depozit ecologic realizat prin fonduri europene,

          Având în vedere prezența delegației Comisiei Europene condusă de către Karsten Rasmussen, Comisar Șef al Direcției Generale pentru Politică Regională și Urbană, aflată săptămâna trecută în Bacău, cât și dezinformările făcute de funcționarii publici ai Municipiului și Județului Bacău față de membrii delegației europene privind așa zisa blocare în contestații a licitațiilor în curs privind ”Sistemul integrat de management al deșeurilor solide în județul Bacău”, faptul că funcționarii publici ai Municipiului și Județului Bacău au invocat față de Comisia Europeană argumente false privind imposibilitatea continuării atribuirii licitațiilor respective, în condițiile în care există o hotărâre definitivă și irevocabilă a Curtii de Apel Bacău care îi obligă pe acești funcționari, încă din octombrie 2016, cu termen de aplicare în 10 zile, să pună în aplicare dispozitivele acestei hotărâri care putea debloca încă din luna octombrie a anului trecut ”Sistemul integrat de management al deșeurilor solide în județul Bacău”,

          Având în vedere cheltuielile artificiale la care este supusă populația ca urmare a neaplicării acestei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile cât și a faptului că există un pericol iminent de răspândire a factorilor dăunători de mediu în rândul populației municipiului și județului Bacău,

          Având în vedere riscul major pentru sănătatea populației, formulăm această invitație în contextul pasivității continue a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare Bacău care refuză aplicarea unei hotârâri judecătorești definitive și irevocabile în vederea salvării ”Sistemului integrat de management al deșeurilor solide în județul Bacău”, toate acestea având efect asupra sănătății populației, pericolul răspândirii de mirosuri, insecte și rozătoare care pot provoca boli infecțioase în rândul populației dar și a cheltuielilor fictive efectuate din bugetul local pentru întreținerea unor facilități de mediu realizate din fonduri europene împovărând artificial astfel populația,

          Eco Sud invită așadar prin prezenta:
          Autoritățile publice:
          Domnul Cosmin Necula, Primar al Municipiului Bacău
          Domnul Sorin Brașoveanu, Președintele Consiliului Județean Bacău
          Domnul Senator Adrian-Dragoș Benea
          Doamna Prefect Maricica Luminița Coșa, Prefectura Bacău
          Domnul Tiberiu George Ciobanu, Comisariatul Județean al Gărzii Naționale de Mediu
          Doamna Carmen Mihaela Arim, Director Executiv al Direcției de Sănătate Publică
          Domnul Paul Toderică, Director Executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Bacău
          Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare Bacău si primarii unităților administrativ-teritoriale membre ADIB
          Membrii Consiliului Județean Bacău
          Membrii Consiliului Local al Municipiului Bacău

          Presa locală:
          Deșteptarea Bacău, Ziarul de Bacău, Euro TV Bacău, Tele 1 Bacău, Observator de Bacău, Realitatea TV Bacău, Tele Moldova

          Presa centrală:
          Televiziunea Română, Antena 1, Digi TV, Digi 24, Kanal D, Realitatea TV, Prima TV, Adevărul, Evenimentul Zilei, Hotnews, Agerpres

          miercuri, 10 mai 2017, ora 12:00, la Sala de Conferințe ”Royal” a Hotelului President, strada Ioniță Sandu Sturdza, nr. 11, Bacău, pentru informare cu privire la identificarea și aplicarea unor soluții pentru criza deșeurilor din județul și Municipiul Bacău.

          Apelăm la responsabilitatea autorităților publice locale pentru identificarea și implementarea măsurilor necesare asigurării unor servicii privind ”Sistemul integrat de management al deșeurilor solide în județul Bacău”, prestate în regim de continuitate și eficiență.

          Helegiu: O femeie a murit după ce s-a electrocutat la un frigider

            Tragedia s-a petrecut la sfârşitul săptămânii trecute, în satul Brătila, din comuna Helegiu.

            Femeia, în vârstă de 37 de ani, a murit după ce s-ar fi electrocutat la un frigider vechi, pe care-l avea pe prispa casei.

            Fiica cea mare ar fi observat că aparatul nu mai mergea bine şi i-a spus mamei care s-a dus şi a încercat să-l regleze de la un buton.

            Ar fi fost udă pe mâini şi când a atins butonul s-a electrocutat.

            Copila, aflată în apropiere, a sărit imediat să o ajute, însă s-a electrocutat şi ea. Toţi copiii au început atunci să strige după ajutor printre vecini, iar oamenii au sunat la 112.

            Un echipaj medical a ajuns la faţa locului şi a început imediat manevre de resuscitare, însă din păcate fără rezultat, în final fiind declarat decesul. Trupul neînsufleţit a fost ridicat şi transportat la Medicină legală pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei morţii.

            Poliţiştii au făcut şi ei cercetări la faţa locului şi au început o anchetă pentru ucidere din culpă, fiind aşteptat raportul medico-legal pentru a se da o soluţie.

            Se bănuieşte că frigiderul avea scurgeri de curent electric şi, cel mai probabil, priza la care era conectat nu avea împământare, locuinţa fiind destul de veche şi instalaţia electrică la fel. Cei patru copii minori, cu vârste cuprinse între 6 ăi 13 ani, au rămas acum în grija tatălui şi a surorilor mai mari.

            Garda Naţională de Mediu a aplicat amenzi de 680.000 lei pentru activitatea de exploatare forestieră

            Una dintre preocupările principale ale Gărzii Naţionale de Mediu o constituie modul în care sunt respectate prevederile legislatiei de mediu în cazul exploatărilor forestiere.

            În acest sens, în ultimele 5 luni, la nivelul Comisariatului Judeţean Bacău al Gărzii Naţionale de Mediu s-au efectuat un număr de 125 controale privind verificarea modului în care agenţii economici care desfăşoară activităţi de exploatare forestieră respectă prevederile legale în domeniul protecţiei mediului, regimului ariilor naturale protejate, conservării habitatelor naturale, a florei şi a faunei sălbatice, precum şi gestionarea deşeurilor rezultate în urma procesului de obţinere a materialelor lemnoase.

            Ca urmare a acestor acţiuni de control, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu- Comisariatul Judeţean Bacău au dispus 3 de sistări de activitate şi au aplicat 15 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 680.000 lei.

            Principalele neconformităţi constatate, pentru care au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, au fost nerespectarea de către agenţii economici a prevederilor legale referitoare la obligaţia solicitării şi deţinerii autorizaţiei de mediu, obligaţia de a notifica autoritatea competentă pentru protecţia mediului dacă intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare, precum şi asupra oricăror modificări ale condiţiilor care au stat la baza emiterii actelor de reglementare, precum şi interzicerea desfăşurării activităţii de exploatare forestieră până la adoptarea unei decizii de către Agenţia pentru Protecţia Mediului.

            Garda Naţională de Mediu avertizează, pe această cale, operatorii economici care desfăşoară activităţi de exploatare forestieră, că aceste acţiuni vor continua, iar în caz de nerespectare a legislaţiei protecţiei mediului, amenzile vor fi usturătoare.

            „Moinești 20”- campionii de ieri, fotbalul de mâine

            Un stadion plin-ochi

            Știți cum se spune: n-aduce anul ce aduce ceasul. În cazul de față, se cuvine să folosim pluralul. Și asta pentru că sâmbătă după-amiază, preț de câteva ceasuri, în tribunele stadionului din Moinești s-au strâns mai mulți spectatori decât au adunat în anii din urmă toate meciurile echipei locale de fotbal. Și de aceasta dată, la mijloc a fost un meci. Unul de legendă, organizat de Paul Cotîrleț, candidatul PSD la Primăria Moineștiului. Și unul al legendelor. Legende pe teren: de la Miodrag Belodedici la Adrian Bumbescu, de la Dănuț Lupu la Jean Vlădoiu, de la Mihail Majearu la Eugen Trică. Dar și în tribune, unde au fost prezenți, printre alții, Gheorghe Chivorchian, revenit în Liga I cu Juventus București, Lică Movilă, fostul semifinalist al Ligii Campionior cu Dinamo, Nicolae Vătafu, Petre Grigoraș și Gheorghe Poenaru, tehnicienii Petrolului Moinești în perioada în care „sondorii” evoluau în liga secundă și visau la primul eșalon.

            Un nou început

            Meciul de sâmbătă, dintre ”Legendele Anilor ’90”, așa cum a fost numită echipa condusă din teren de Belodedici și cea a Petrolului Moinești din urmă cu 20 de ani a fost, fără îndoială, un succes. Și un prilej de nostalgie. Nu întâmplător, la pauză, un bunic i-a spus nepotului de 10-12 ani: „Uite, așa de plin era mereu stadionul, aici, la Moinești în anii ’90. Și gândește-te, că atunci nu veneau Belodedici și Bumbescu. Lumea se strângea pentru echipa noastră”. Prilej de nostalgie, așadar. Dar și de reflecție. „Îmi propun ca acest meci să fie un nou început pentru fotbalul moineștean”, a precizat Paul Cotîrleț, inițiatorul proiectului „Moinești 20”. „Este îmbucurător să vezi câtă emulație poate crea o astfel de inițiativă. E clar ca Moineștiul merită mai mult”, a mărturisit fostul secretar general al FRF, Gheorghe Chivorchian. „Ne bucurăm și noi că acest eveniment a stârnit interesul câtorva mii de moineșteni și ne dorim ca astfel de manifestări să capete un caracter frecvent”, a declarat doctorul Adrian Cotîrleț, tatăl lui Paul.

            Ca în poarta lui Aston Villa

            Sâmbătă, și vremea a ținut cu fotbalul. Astfel, după câteva reprize de ploaie, scurte, dar sănătoase, soarele a reapărut deasupra stadionului moineștean, plin-ochi pentru a-i vedea pe Belodedici și Majearu, dar și pe Sorin Trofin sau Giani Florian, idolii locali din urmă cu două decenii. „Azi vedem spectacol”, și-au spus microbiștii. Și spectacol a fost. Încă de la bun început. Dănuț Lupu a încercat un dribling de efect în față lui Lucian Toma, în duelul fotbaliștilor cu…greutate, Iftodi a pasat ca în vremea în care ridica în picioare „Municipalul” băcăuan, iar Cristi Ciocoiu a deschis scorul pentru Legendele Anilor ’90, printr-o „scăriță” de mare efect. Golul atacantului care dădea de pământ cu Aston Villa a biciuit orgoliul gazdelor. Și astfel, Toma, Trofin și Colbu au început să-l întindă pe fostul stelist Daniel Gherasim, care, ca orice portar care a cucerit vreo șase titluri naționale, a demonstrat că știe să-și fixeze bine și barele. Numai că golul de 1-1 tot a venit. Și a fost comparabil ca execuție de finețe cu al lui Ciocoiu, cu precizarea ca moineșteanul Marius Jipa a ales un exterior din unghi.

            Cine-l oprește pe Trică?

            Echipa Legendelor a făcut apoi din nou pasul înainte. Cravașată de sprinturile și driblingurile lui Trică. După ce l-a „culcat” din fentă pe Chiriac, ex-stelistul l-a pus la grea încercare pe Moței cu un sut la colțul scurt. Portarul care în august ’96 apăra două penalty-uri pe terenul Metromului și înscria, din acțiune, printr-o degajare, golul ce urca Petrolul Moinești pe locul 1 în Liga a II-a, s-a opus lui Trică, dar nu a mai avut ce face în fața reluării oportunistului Vlădoiu. Și uite așa, Legendele au trecut din nou la conducere. Și nu cu 2, ci cu 3-1 deoarece în minutul 34, la o diagonală a lui Vlădoiu, Cristi Ciocoiu a preluat ca în vremurile bune și a șutat parcă mai frumos ca niciodată la colțul lung al porții lui Moței. Prima parte s-a încheiat însă la limită, cu scorul de 3-2, Gelu Colbu, servit de Trofin, învingându-l pe Gherasim de la marginea careului, cu un exterior de toată frumusețea.

            Iftimoaie si Cotîrleț, arme secrete

            După pauză, plusul de tinerețe, dar si de elan al gazdelor a început să-și spună cuvântul. Belodedici l-a ținut în careu pe Bucurel, iar penalty-ul de 3-3 a fost transformat de Moldoveanu în urma unei scheme riscante, dar spectaculoase, care a avut la bază pasa mică, „la mână”, adresată de Jipa de la punctul cu var. Și imediat după 3-3 s-a făcut 4-3 pentru moineșteni, nou-intratul Narcis Cernat finalizând un contraatac declanșat de Bucurel. A fost momentul în care Legendele au mutat. În mod cât se poate de inspirat. Mai întâi a fost trimis în atac luptătorul de K1, Ionuț Iftimoaie. Iar apoi a intrat în teren si Paul Cotîrleț, care nu a uitat că a jucat, ani de zile, la juniorii Moineștiului. În uralele fanilor, Iftimoaie l-a făcut KO pe Dan Moței cu o lovitură de picior, prin care a restabilit egalitatea la 4. „Dar nu ca la teatru. Mai vrem goluri”, a cerut crainicul arenei. Dorința i-a fost îndeplinită. În min. 65, reintrat în teren, Gelu Colbu a readus gazdele în avantaj, pentru ca, după doar un minut, Paul Cotîrleț, să stabilească scorul final, 5-5, din pasa lui Trică. Prin golul său, Paul Cotîrleț a salvat „Legendele” de la o înfrângere nemeritată. Marea victorie este așteptată luna viitoare. Pe data de 11.

            CASETA MECIULUI

            Legendele Anilor 90- Petrolul Moinești 1996-’97 5-5 (3-2). Au marcat: Ciocoiu (min. 2 și 34), Vlădoiu (’32), Iftimoaie (’48) și Cotîrleț (’66), respectiv Jipa (’30), Colbu (’37 și ’65), Moldoveanu (’43) si Cernat (’45).
            Legendele Anilor ’90: Daniel Gherasim- Marian Savu, Adrian Bumbescu, Miodrag Belodedici, Mihai Savadasi- Mihail Majearu, Dănuț Lupu, Daniel Iftodi, Eugen Trică- Cristi Ciocoiu, Jean Vlădoiu. Au intrat după pauză: Ionuț Iftimoaie si Paul Cotîrleț.
            Petrolul Moinești: Dan Moței- Vasile Țoc, Dumitru Chiriac, Norocel Chișăreanu, Adrian Moldoveanu- Giani Florian, Sorin Trofin, Lucian Toma, Marius Jipa- Claudiu Bucurel, Gelu Colbu. Au mai jucat: Florin Mocanu, Narcis Cernat, Costel Ciubotaru. Rezervă neutilizată: Codrin Mindirigiu, operat recent la genunchi.
            Arbitri: Cristi Sava- Lucian Berbece, Marian Friedl. În rtepriz a doua, Cristi Sava a fost înlocuit de stefan Munteanu.


            Să nu ne uităm trecutul

            La pauza meciului dintre Legendele Anilor ’90 si Petrolul Moinești, inițiatorul proiectului „Moinești 20”, Paul Cotîrleț i-a premiat pe cei mai vechi fotbaliști moinesteni în cadrul unei ceremonii care a purtat un titlu sugestiv „Să nu nu uităm trecutul”. Astfel, Nicolae Enea, Vasile Ionescu, Nelu Dobrescu și Costică Enea, toți jucători ai echipei moineștene în anii ’70, când s-a reușit prima promovare în eșalonul secund, au primit câte un ceas și câte o diplomă de merit. Alături de ei au fost premiați și artizanii succeselor din anii ’90: președintele Gheorghi Pavel, directorul tehnic Nicolae Vătafu, antrenorul principal Gheorghe Poenaru și căpitanul echipei, Giani Florian. „Ne copleșesc emoțiile, cu atât mai mult cu cât chiar în acest weekend se împlinesc 31 de ani de la Sevilla ’86, iar o parte dintre eroii de atunci ai Stelei, Belodedici, Bumbescu și Majearu au venit aici, la Moinești. Sper ca acesta să fie un punct de referință pentru reînvierea tradiției și spiritului fotbalului moineștean. Acest spirit poartă numele lui Paul Cotîrleț, pe care l-am avut elev la juniorii Petrolului Moinesti. Îi urez încă de pe acum mult succes lui Paul la alegerile de pe 11 iunie și sper ca la anul, când vom sarbători 70 ani de la înființarea echipei Petrolul Moinești, fotbalul moineștean sa aibă o altă față”, a declarat Giani Florian.

            „Îl salut pe prietenul nostru Paul Cotîrleț, îi urez succes la alegerile pentru funcția de primar al Moineștului și îi doresc să fie tot la fel de bun precum am fost noi, jucătorii echipei naționale, ca fotbaliști”
            Miodrag Belodedici, fost component al echipei naționale

            „Doresc să reînviem tradiția fotbalului moineștean, care datează din 1948. Cetățenii municipiului Moinești, și nu numai, vor putea practica diverse activități în aer liber, beneficiind de un teren de fotbal la standarde oficiale cu două tribune acoperite a câte 2000 de locuri fiecare, două terenuri de minifotbal cu gazon sintetic, două terenuri de volei și două terenuri de zgură pentru practicarea tenisului de câmp. Proiectul va fi realizat cu ajutorul Companiei Naționale de Investiții”
            Paul Cotîrleț, candidat PSD la Primăria Moinești

            „Aici, la Moinești, mi-am petrecut poate cei mai frumoși ani din cariera mea de antrenor. Cu siguranță că Moineștiul merită o echipă de fotbal. Îl felicit pe Paul pentru proiectul «Moinești 20» și-i urez baftă la alegeri”
            Gheorghe Poenaru, fost antrenor Petrolul Moinești

            Doar 41 de amenzi pentru lipsa kit-ului de siguranţă auto

              – isteria din mediul online a lăsat, însă, să se înţeleagă că Poliţia ar avea plan de amenzi pentru această abatere şi, speriaţi, băcăuanii au dat fuga în magazine, unde au golit rafturile magazinelor de truse auto şi stingătoare

              Poliţiştii din judeţul Bacău au aplicat, în luna martie, 41 de amenzi pentru lipsa kit-ului de siguranţă auto (stingător, trusă de prim-ajutor, triunghiuri reflectorizante), ceea ce înseamnă că s-au dat cam trei amenzi în două zile.

              Au fost mai multe decât în primele două luni ale acestui an, când s-au aplicat în total 29 de sancţiuni, însă numărul tot nu este mare, dacă ţinem cont de faptul că agenţii de la Serviciul Rutier aplică pe lună, în medie, 3.500 de amenzi.

              „În luna martie 2017, în judeţul Bacău, au fost aplicate 41 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 20.880 lei, conform art. 100, alin. 1, pct. 13 din O.U.G 195/2002 (n.r.- pentru conducerea unui autovehicul şi tractor agricol sau forestier care nu este dotat cu trusă medicală, triunghiuri reflectorizante şi stingător pentru incendii, omologate)”, spun oficialii de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău.

              Rezultatele arată că poliţiştii din trafic nu au „vânat” şoferii care nu aveau acest kit de siguranţă în portbagaj, dar, pe internet, încă de la finele lunii februarie, s-a lansat ideea că se fac controale pe această temă. De frica amenzilor, cei care au autoturisme, dar nu aveau trusă medicală, triunghiuri reflectorizante ori stingător, deşi erau obligatorii, au mers în magazine şi, practic, au golit rafturile de aceste produse.

              Comercianţii au profitat de situaţie, şi-au tot refăcut stocurile şi au avut vânzări record, ceea ce a fost bine pentru ei, dar nu este tocmai rău nici pentru clienţii lor. Cu această ocazie şi-au cumpărat kit-ul şi, astfel, au scăpat de grija unei amenzi.

              Bacău-Capitala Tineretului din România, primele activități

                Orașul a fost în mare sărbătoare, duminică, 7 mai, când au debutat activitățile prevăzute în proiectul „Bacău-Capitala Tineretului din România” 2017. Prima zi de evenimente a debutat cu un Târg de ONG-uri, în care mai multe Asociații au organizat „standuri” la care și-au prezentat ofertele și activitățile pe care le desfășoară.

                Începând cu ora 13.00, pentru mai bine de trei ore, o parte din asociațiile participante au oferit băcăuanilor prezenți în Piața Tricolorului diferite momente artistice, momente care s-au bucurat de aprecierile trecătorilor. Vremea frumoasă, muzica de calitate și voia bună au pus stăpânire pe piațetă, iar tinerii participanți s-au prins în diferite forme de dans, de la Menaito la hore populare, transmțând tuturor din energia lor.

                Cel mai important moment a fost cel al dezvăluirii identității vizuale „Bacău-Capitala Tineretului din România”. Este vorba despre o statuie, confecționată din piese auto recondiționate, care îl reprezintă pe George Bacovia însoțit de doi copii. Titlul lucrării poartă numele „Întors Acasă” și se vrea o replică a statuii poetului băcăuan din parcul Bacovia, de lângă Prefectură, care este numită „Plecat de Acasă”.

                Momentul a fost primit cu încântare de majoritate celor prezenți, existând și voci care spuneau că nu înțeleg nimic din lucrarea respectivă. Dar deh’, nu toată lumea se pricepe la…artă și niciodată nu-i poți mulțumi pe toți. Prima zi de manifestări s-a încheiat cu concerte, pe o scenă amplasată între hotelul Bistrița și parcul de lângă Prefectură evoluând trupele Feelings, GOLAN și CTC.

                Stilurile celor trei trupe fiind total diferite, se poate spune că cei care se ocupă de bunul mers al acestui proiect, Federația Tinerilor din Bacău, cu sprijunul Municipiului Bacău, au făcut o alegere corectă, reușind să satisfacă mai multe gusturi. Marea deschidere face parte dintr-un amplu șir de evenimente din cadrul proiectului „Bacău-Capitala Tineretului din România”, acolo unde mai regăsim și alte repere, cum ar fi, Street Delivery, ID Fest, Bacău Streetball Challenge, Film Mai Aproape sau Street Food Festival.

                Rafinorii le-au scris demnitarilor din Guvern și din Parlament

                Sindicatul Rafinorul al salariaților societății Rafo, din Onești, le-a scris unor demnitari din Guvern, dar și din Parlamentul României, primul destinatar fiind chiar premierul Sorin Grindeanu, cărora le cere sprijin pentru o analiză urgentă a situației acestei întreprinderi, dar și pentru găsirea unor soluții de repunere a ei în funcțiune. Nu a fost omisă nici situația neverosimilă în care foștii și actualii salariați sunt încă lipsiți de drepturile lor salariale pe timp de un an.

                „Timpul și anii au trecut și niciodată la Onești nu a venit o comisie guvernamentală pentru efectuarea unei analize, deși promisiuni au fost, iar Rafo și zona Onești sunt la un pas de colaps, cu excepția unei singure unități, Uzina Chimică (actualul Chimcomplex – n. n.)” – se arată în scrisoarea trimisă premierului Grindeanu, semnată de reprezentantul legal al salariaților, liderul sindicatului Rafinorul, Ion Marian.

                Astfel, premierului i-a fost solicitată realizarea unei analize urgente și punctuale de către reprezentanții Guvernului (Ministerul Energiei, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor) asupra situației juridice, economice, tehnice și patrimoniale a societății Rafo și a unităților din zona industrială Borzești, pentru a se constata cure mai sunt șansele de reactivare a lor. De asemenea, s-a cerut prezentarea reală a acestor întreprinderi, prin ministerele Dezvoltării, Energiei și Externelor unor investitori externi, dar și găsirea unor căi legale de a-i forța pe actualii presupuși acționari (creditori majoritari) ai Rafo să inițieze un plan concret de reorganizare a rafinăriei sau, până la finalul perioadei de observație în care se află societatea (8 iunie 2017), să vândă pachetul majoritar de acțiuni respectând procedurile legale din România dacă ei nu pot susține financiar un plan de reorganizare.

                Scrisori de la Sindicatul Rafinorul au primit și parlamentarii Lucian Șova, Gabriel Vlase, Miron Alexandru Smarandache, Dragoș Benea, Daniel Fenechiu, Constantin Avram, Ionel Paler, Ionel Floroiu și miniștrii Viorel Ilie și Olguța Vasilescu. Lor li se cere susținere pentru reactivarea întreprinderilor Platformei industriale Borzești pentru ca Guvernul să trimită în zonă o comisie de analiză și pentru promovarea zonei Onești pentru atragerea unor investitori adevărați. S-a cerut, însă, sprijin și pentru ca Ministerul Muncii „să scurteze termenul de analiză și verificare a dosarelor pentru accesarea Fondului de Garantare, singura soluție

                Prin care cei 390 de salariati ai Rafo care nu și-au primit drepturile salariale pe parcursul anului 2016, din care 300 au ajuns șomeri, să intre în posesia unor resurse”.

                Votul diasporei e sfânt doar la români

                Cetățenii britanici care locuiesc în străinătate de mai mult de 15 ani nu vor avea dreptul să voteze la alegerile legislative de pe 8 iunie. Decizia nu este nouă, însă actualul guvern a promis, anul trecut, să elimine această restricție care afectează circa un milion de alegători.

                Aceștia nu au putut vota nici la referendumul pentru ieșirea din UE și, se vede, nu vor putea să o facă nici la alegerile parlamentare anticipate de luna viitoare.

                De ce Guvernul nu se ține de promisiunea făcută anul trecut? Răspunsul este simplu: cei un milion de alegători nu ar vota Partidul Conservator, aflat la putere și care a organizat referendumul pentru Brexit.

                Alegerile anticipate, solicitate de Conservatori, se doresc a fi un test de popularitate pentru partid și pentru ieșirea din UE. Pe fondul unei ușoare destabilizări economice și a creșterii prețurilor în Marea BRitanie, populația se întreabă, însă, dacă ieșirea din UE a fost un gest inteligent. Conservatorii încearcă să convingă alegătorii că Brexitul a fost o alegere bună, motiv pentru care nu doresc să riște un milion de voturi împotriva lor.

                Și cu asta am spus aproape totul despre fetișizarea votului diasporei care se petrece la români. La noi, când este vorba să se pornească o discuție dacă alegătorii români care nu mai locuiesc de multă vreme în țară și care nu plătesc nici un fel de impozite în România ar trebui sau nu să aibă drept de vot, se pornește câte un scandal imens cum că se ia un drept constituțional.

                Ani de zile, în Marea Britanie nu a fost o problemă că diaspora nu poate vota, la fel cum la americani cetățenii din diaspora pot vota doar dacă-și plătesc impozite și în SUA, pe lâna cele plătite în țara în care locuiesc.

                De la această prevedere se exceptează personalul guvernamental trimis cu diferite misiuni în străinătate.
                Votul, în sine, trebuie să fie o alegere conștientă pe care fiecare trebuie să o facă asumându-și consecințele. Întotdeauna m-am întrebat cum poate vota un român care a ales să trăiască în Italia sau Anglia fără să suporte consecințele alegerii sale.

                Gazdele, mai bune după pauză

                Aerostar- SC Bacău 2-0 (0-0)

                Și-au împărțit reprizele. Nu însă și punctele. Derby-ul Bacăului, disputat vineri, în etapa a 26-a, a revenit gazdelor de la Aerostar, mai insistente, mai proaspete și mai pragmatice în partea secundă. Primul mitan a aparținut însă oaspeților, care au avut în mai multe rânduri posibilitatea de a deschide scorul. Numai că în min. 17, Albescu a neutralizat lovitura de cap a lui Boghian, în min. 31 și 40, suturile foarte bune expediate de la distanță de Bogdan Lupu au trecut cu puțin peste poartă, iar în min. 33, „capul” lui Mocanu, trimis din cădere, a nimerit transversala. În replică, la contraatacul din min. 33, Miron a intervenit salvator în față lui Ignea. Altă muzică după pauză. În nici trei minute, echipa lui Mișu Ionescu a pus rezultatul la adăsport. În min. 54, Tudorache a deschis scorul printr-un vole de toată frumusețea de la 15 m, pentru ca în min. 56, Sahru să transforme penalty-ul dictat la faultul comis de Flenchea asupra lui Sahru. Aerostar își securizează locul 4, în timp ce Sport Clubul continuă să rămână în coada Seriei I, strivită de penalizările dictate de Comisia de Disciplină a FRF.
                Aerostar: Albescu- S. Ichim, Dima, Mihăeș, Oanea- Sahru (’90+1 R. Istrate), Chirilă, Honea, Gheorghiu (’70 Strat)- Ignea (’46 antim), Tudorache.
                SC Bacău: Miron- Dediu (’75 Șt. Pavel), Lozneanu, G. Mocanu, Dobârceanu- Flenchea (’60 A. Mocanu), Întuneric, Sascău (’82 Diaconu), Vântu (’70 Tătaru)- B. Lupu, Boghian.

                Schimbare de lider

                Runda a 26-a a dus o rocadă la vârful clasamentului din Seria I. Învinsă în mod surprinzător cu 1-0 de Avântul Valea Mărului, ca urmare al penalty-ului transformat în min. 30 de Anastasie, AFC Hărman a cedat șefia iearhiei ciucanilor de la Csikszereda, care s-au impus cu 4-1 la Odorhei prin „dublele” semnate de Nandor Tamas și Bajko Barna.
                Rezultatele complete ale etapei a 26-a: Aerostar- SC Bacău 2-0, Sporting Liești- CSM Roman 2-1, Olimpic Cetate Râșnov- Atletico Vaslui 5-0, Sportul Chișcani- Știința Miroslava 2-6, Metalosport Galați- CSM Pașcani 2-, Avântul Valea Mărului- AFC Hărman 1-0, AFC Odorhei- AFK Csikszereda Miercurea-Ciuc 1-4. Olimpia Râmnicu-Sărat a stat.

                Clasamentul Seriei I

                1. AFC Csikszereda 24 17 5 2 53-16 56p.
                2. AFC Hărman 24 17 4 3 55-15 55p.
                3. Știința Miroslava 24 17 3 4 59-29 54p.
                4. Aerostar Bacău 24 12 5 7 36-23 41p.
                5. Sporting Liești 25 11 4 10 36-30 37p.
                6. CSM Roman 24 10 3 11 40-44 33p.
                7. Av. V. Mărului 24 10 3 11 40-50 33p.
                8. Cetate Râșnov 25 9 5 11 30-28 32p.
                9. Atletico Vaslui 23 10 2 11 39-45 32p.
                10. Olimpia R.Sărat 22 9 2 11 30-26 29p.
                11. Metalosport Gl. 24 7 5 12 20-35 26p.
                12. CSM Pașcani 24 6 4 14 40-59 22p.
                13. AFC Odorhei 24 6 4 14 21-53 22p.
                14. Sp. Chișcani 25 3 4 18 20-58 13p.
                15. SC Bacău 24 7 5 12 27-45 -22p.*

                * Penalizări dictate de FRF.

                Programul etapei viitoare (9-10 mai, ora 18.00): Olimpia Rm. Sărat- AFC Csikszereda Miercurea-Ciuc, SC Bacău- Sporting Liești, CSM Roman- Olimpic Cetate Râșnov, atletico Vaslui- Sportul Chișcani, Știința Miroslava- Metalosport Galați, CSM Pașcani- Avântul Valea Mărului, AFC Hărman- AFC Odorhei.
                Aerostar stă.