luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2742

Primarul Norocel Ciubotaru a preluat ștafeta de la tatăl său

Norocel Ciubotaru este la al II-lea mandat de primar. Candidat din partea PNL, Norocel Ciubotaru a câștigat alegerile în anul 2012, preluând ștafeta chiar de la tatăl său, Vasile Ciubotaru (PNL), fost primar în mandatul 2008 – 2012. La alegerile din 2016, Norocel Ciubotaru a mai câștigat un mandat la Primăria Itești, având astfel continuitate la cârma comunei. Localitatea pe care o administrează în prezent se întinde pe o suprafață de aproximativ 3.000 ha, are o populație sub 1.500 de locuitori și 820 de gospodării. Comuna este formată din satele Itești, Dumbrava, Ciumași și cătunul Făgețel, loc în care mai locuiește o singură familie cu acte de Itești.

– Cât de important este factorul politic în dezvoltarea comunei?
– Factorul politic este esențial! Politica dictează peste tot și tot din susținerea politică vin și fondurile atât de necesare dezvoltării. Am venit în administrație din mediul privat, cu foarte multe idei și așteptări, însă sunt foarte dezamăgit de „susținerea” Guvernului. Noi, cei din administrație, suntem puternici și luptători din fire, însă când vine vorba despre implicarea sau neimplicarea politicului în administrație, este foarte greu să anticipezi ceea ce îți va oferi viitorul. Totul este condiționat politic!

– Atragerea fondurilor europene nu este o soluție în lipsa susținerii politice?
– În orice formă este vorba de bugetarea proiectelor. Suntem singura comună din Bacău care are sub 1.500 de locuitori, iar acest lucru nu ne face atractivi pentru fondurile europene. De fiecare dată, punctajul ne-a dus în pragul eligibil, dar nefinanțabil. Având suprafețe de teren foarte mari și lungimi de drumuri, nu reușim să ne legăm de drumul județean. Prin urmare, suntem tratați ca un cătun.

– Care sunt prioritățile comunei ce țin de dezvoltare?
– Putem vorbi aici de 17 km de canalizare și de 8 km de asfalt. Avem rețea de apă funcțională (proiect european accesat în 2003-2004). Aproape toți localnicii s-au legat la rețeaua de apă pentru că asta este starea de normalitate. Oamenii au nevoie de normalitate, nu de promisiuni deșarte. La fel de bine știu că nu stă doar în puterea mea să aduc normalitatea și civilizația la țară. Pentru racord au plătit o taxă între 600 și 700 de lei, iar pe oamenii nevoiași i-am sprijinit în achiziționarea materialelor, la prețuri cât mai mici. În ceea ce privește rețeaua de cișmele, aceasta este nefuncțională. Nefiind folosită, conductele s-au degradat în timp. În plus, rețeaua a fost subdimensionată. Aveam 35 de cișmele la trei sate. Acesta a fost un proiect ratat din start.

– În ce măsură vă ajută în plan local renumita livadă de la Itești?
– Afacerea în sine i-ar ajuta foarte mult pe localnici, în sensul în care ar avea de muncă 5 – 6 luni/an. Problema este că oamenii nu vor să muncească! Cu excepția paznicilor și a doi-trei oameni care lucrează cu ziua, puturoșii preferă să stea degeaba decât să muncească. Pe unii dintre ei, legea chiar îi ajută. În cazul lor, statul nu face altceva decât să încurajeze puturoșii! Așa că acționarii acestei afaceri, rentierii, colaborează cu oameni din Bacău, Vrancea și Neamț, în loc să meargă la muncă localnicii. Noi nu-i putem obliga, așa că problemele sociale rămân tot în curtea noastră. Nici pentru bonificațiile date de Legea 416 nu se îngrămădesc mulți. În total sunt vreo 17 persoane care beneficiază de ajutor social pe 416, din care 10 au probleme medicale.

– Care este cea mai presantă problemă a comunei?
– Avem nevoie de instrastructură mare care să ne lege de civilizație! Avem nevoie de asfalt! De ani de zile ne rugăm de Consiliul Județean Bacău să asfalteze aproximativ 1,6 km de drum județean, care face legătura cu satul. Nu ne-a auzit nimeni, iar atunci când ne-am făcut ascultați ni s-a spus că nu sunt fonduri. Am vorbit cu președintele Sorin Brașoveanu și am ajuns la concluzia că cea mai bună soluție ar fi să redea comunei acea porțiune de drum care face legătura cu satul, de la calea ferată și până la troița din deal. Rămâne de văzut când se va fructifica ceva în acest sens. Urgențele le rezolvăm cu ajutorul agenților economici care funcționează sau care au sediul social pe raza comunei Itești.

ITEȘTI

Comuna se află în partea de nord a județului, pe malul drept al Siretului și pe cel drept al Bistriței (în dreptul lacului de acumulare Lilieci), la altitudinea de 150 m. Este traversată de șoseaua națională DN2, care leagă Bacăul de Roman. Prin comună trece și calea ferată Bacău–Roman, pe care este deservită de stația Itești. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta denumirea de Ciumași, făcea parte din plasa Bistrița de Sus a județului Bacău și era formată din satele Itești (reședință), Ilieș, Ciumași, Făgețelu și Borleanu, cu 1.125 de locuitori. În comună funcționau o școală mixtă cu 39 de elevi (dintre care 15 fete) la Itești și 3 biserici, iar principalii proprietari de pământuri erau principesa Lucia Schoenburg de Waldenburg, moștenitorii lui S. Pisoschi și Al. Chiribău. Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna în plasa Bistrița a aceluiași județ, având aceeași alcătuire și o populație de 1800 de locuitori. Comuna a fost transferată în 1950 raionului Bacău din regiunea Bacău, primind și numele de Itești, după satul de reședință. În 1968, a revenit la județul Bacău, reînființat, dar a fost imediat desființată, satele ei trecând la comuna Berești-Bistrița. Tot atunci, satul Borleanu a fost desființat și contopit cu satul Ciumași. Comuna a fost reînființată în 2005, prin desprinderea satelor Itești, Ciumași, Dumbrava și Făgețel din comuna Berești-Bistrița.

Centrul „Daniel” la 24 de ani – Aniversare cu inaugurare!

    Centrul „Daniel” a avut alături, la aniversare, oficiali și colegi din sectorul ONG.

    Prima organizație destinată recuperării copiilor cu handicap neuromotor care a fost înființată în România după Revoluție este din Bacău, fondatoarea acesteia fiind Mărioara Popa. E vorba despre ASCHN – Centrul „Daniel”, care a împlinit 24 de ani de activitate și i-a sărbătorit, miercuri, prin lansarea unui nou proiect: „Spațiu de terapii în aer liber pentru copii și tineri”, amenajat pe terasa clădirii.

    La inaugurare au participat reprezentanții Consiliului Județean (CJ), Primăriei Bacău, Spitalului Județean de Urgență (SJU), Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ai ONG-urilor partenere, mass-media, voluntari, copii și părinți. „Noi, membrii echipei, suntem fericiți că sunteți alături de noi la lansarea acestui proiect. Toți cei care vă aflați aici faceți parte din viața Centrului «Daniel». Azi vă vorbim de la înălțime pentru că suntem la înălțime. Avem aici fotografii care arată de unde am pornit și unde am ajuns”, a declarat Mărioara Popa, întorcându-și privirea spre mica expoziție de pe perete. Ea a mulțumit oamenilor dragi, companiilor și instituțiilor care au fost alături de ASCHN – Centrul „Daniel”. Iată povestea clădirii: în 1990, aici funcționa o creșă săptămânală, apoi, după doi ani, când unitatea rămăsese fără copii, a fost transformată de ASCHN, cu sprijinul dr. Vasile Lezeriuc, în centru de recuperare pentru micuții cu handicap neuromotor. Și centru de recuperare a rămas 24 de ani…

    Două cuvinte: „Perseverență și devotament”

    Iulia Cristina Timofte, psiholog, a vorbit despre beneficiile terapiei în aer liber, după care a venit rândul oaspeților să felicite, la aniversare și inaugurare, echipa Centrului „Daniel”. „Nu puteam lipsi azi, după ce 24 de ani am fost parteneri, am lucrat împreună, ne-am completat și ne-am consultat împreună. În 24 de ani, Centrul «Daniel» a devenit un partener important, un partener de tradiție care, an de an, caută să dezvolte și să diversifice serviciile. Aici era un spațiu nefolosit, o terasă uitată, care, iată, a devenit un spațiu de terapie profesionist, care se vede că a fost amenajat de specialiști, un spațiu util și necesar”, a declarat Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău.

    El le-a felicitat pe gazde pentru rezultate și le-a amintit celor prezenți că CJ Bacău a confinanțat, de-a lungul anilor, multe proiecte derulate de ONG-uri. Dr. Aurelia Țaga, SJU Bacău, a mulțumit echipei Centrului „Daniel” că a adăugat „o nouă perlă în coroana serviciilor comunitare” din Bacău, iar Andre Muit, președintele Asociației „Betania”, a declarat că pentru a descrie activitatea primei organizații din țară care s-a ocupat de copiii cu deficiențe neuromotorii va spune doar două cuvinte: „Perseverență și devotament”.

    Și Gabriela Achihăi a felicitat-o pe Mărioara Popa și pe specialiștii Centrului „Daniel”: „Trebuie să fiți mândri pentru că meritați! Sunteți aici, în liga ONG-urilor băcăuane, care sunt o echipă căci e nevoie de o muncă de echipă pentru a reuși și a merge înainte. Aceasta e combinația perfectă pentru a reuși: ONG-uri, autorități, mass-media, sponsori.” Mihaela Dumitrache, directorul Asociației „Lumina”, a spus vorbe frumoase despre perseverența gazdelor, apoi a adăugat: „Misiunea noastră este să-i ajutăm pe cei care nu pot fi ajutați decât de noi. Vă doresc să găsiți oamenii potriviți pentru a duce proiectele mai departe.” Reprezentantul Universității „V. Alecsandri” – Facultatea de Kinetoterapie a oferit Centrului „Daniel” o plachetă „de mulțumire și recunoștință pentru cei 24 de ani de muncă în folosul comunității”. Partea a doua a evenimentului a fost „petrecerea copiilor”, căci pentru copii a fost înființat „Spațiul de terapii în aer liber”.

    „Mulțumim oamenilor de afaceri din Elveția, coordonați de Andreas Kuemin, care au finanțat investiția și care de 13 ani ne susțin proiectele. Nu ne ajung cuvintele ca să le mulțumim pentru tot ce au făcut pentru copii, pentru părinți, pentru comunitate.”
    Marioara Popa, președinte ASCHN – Centrul „Daniel”

    CSȘ Bacău, în primele șase

    Final de sezon pentru handbalistele junioare IV de la CSȘ Bacău. După ce în 2016 au terminat printre cele mai bune echipe ale țării la minihandbal, anul acesta, gruparea antrenată de Costel Oprea și Georgiana Vântu s-a clasat a șasea la turneul final ce a reunit la Baia Mare primele 16 formații de junioare IV.

    „Dacă am fi trecut de gazdele de la Baia Mare în grupa principală, intram în 1-4. Din păcate, am făcut doar egal, astfel încât lupta pentru calificarea în semifinale s-a dat între Phoenix Baia Mare și CSM București”, a precizat antrenorul băcăuan Costel Oprea. Repartizată în grupa 3, CSȘ Bacău a încheiat pe primul loc, cu două victorii (28-9 cu Unirea Dobroiești și 26-19 cu HC FEFS Craiova) și o înfrângere, 20-24 , 11-11) cu Genius Sighetul-Marmației. Calificate în grupa principală, băcăuancele au remizat, 19-19, cu Phoenix Baia Mare și au fost apoi învinse cu 23-13 de CSM București.

    „După remiza cu băimărencele, calculele erau clare. Chiar dacă am fi învins Bucureștiul, nu intram în 1-4 deoarece aveam nevoie de o victorie la scor mare. Prin urmare, conștienți că nu avem șanse de a prinde semifinalele, am preferat să ne concentrăm pe meciul eliminatoriu cu Turnu-Severin pentru a prinde măcar jocul pentru 5-6”, a explicat Costel Oprea. CSȘ Bacău a eliminat-o pe CSȘ Turnu-Severin la loviturile de de la 7 metri, cu 24-22, după ce la finalul timpului regulamentar scorul a fost egal, 21-21.

    În partida pentru locul 5, elevele lui Costel Oprea și Georgiana Vântu au întâlnit-o pe CSȘ Târgoviște, în fața careia au pierdut cu 20-17, în ciuda faptului că aveau trei goluri avans la pauză: 12-9. „Suntem mulțumiți de evoluția fetelor noastre, care a fost una apreciată atât de adversare, cât și de publicul din Baia Mare”, a fost concluzia celor doi antrenori băcăuani, care au mizat pe următorul lot de jucătoare: Ana Maria Sofron, Sabina Bontașa, Alexia Grădinaru, Elena Păduraru, Maria Banu, Karina Scutaru, Delia Rău, Ana Brașovianu, Teodora Anchidin, Elisa Apostu, Maria Hermeziu, Ariana Huțuțui, Miruna Vrânceanu, Dany Bârsan, Daria Bârsan și Maria Dinu.

    De notat și faptul că CSȘ Bacău și-a disputat cu United Galați titlul de cea mai frumoasă galerie, părinții handbalistelor băcăuane care au făcut deplasarea în nord-vestul țării încurajându-și frenetic favoritele. Merită!

    Pagina 1

      Șahul de mahala

      Zice-se că jocul de șah a fost inventat prin India, Persia și China, între secolele al III-lea–al VI-lea. Regulile nobilului joc au fost modificate prin secolul al XVI-lea. De-atunci, nici măcar jucătorul-computer n-a îndrăznit să schimbe vreo regulă. Voltaire ne-a spus că șahul face cinste spiritului uman, în vreme ce un fost campion mondial, Karpov, a mărturisit că șahul este artă, știință și sport. Seducător, nu? Seducător până de curând, când, brusc, politicienii români au schimbat regulile și piesele nobilului șah, transformându-l într-un joc de mahala. Pe tabla de joc apar doar niște nebuni care, fără excepție, se cred regi sau regine. Fiecare dintre ei se comportă aidoma unei odrasle a lui Bakunin, celebrul zămislitor al anarhismului modern.

      Șahul de mahala seamănă cu un joc de ospiciu. A devenit un joc de 1, nu de 2. Un singur jucător (colectiv, ce-i drept, posesor de doctrină) mută isteric nebunii albi și nebunii negri. După fiecare mutare își dă palme, se păruiește, își dă peste fălci, întrucât știe că va pierde chiar dacă va câștiga, ceea ce, desigur, nu este doar absurd, ci și demențial. În jur, spectatorii râd ca la un circ de două parale, presa mai aruncă, din milă creștină, câte un diazepam în arenă, dar atunci când este vorba despre delirium tremens politic, nici diazepamul nu mai are virtuțile sale știute.

      La un moment dat, curiosul jucător colectiv al șahului de mahala a făcut o piruetă țicnită, s-a scindat, iar una dintre jumătăți s-a aruncat asupra celeilalte cu o moțiune fratricidă de hulă. Rezultatul, pe care-l știți, nici nu mai contează. Totul pute (mă rog, miroase…) a mahala din care, pe caniculă, n-a fost ridicat de multă vreme gunoiul.

      Oneștiul, gazdă bună pe vreme rea

      Otilia Lazăr, Ionuț Iftimoaie și Nicu Dobre, la turneul play-off de la Onești

      Bacăul continuă să (re)câștige teren în ceea ce privește oina. După ce municipiul nostru a găzduit în urmă cu o lună faza finală a competiției gimnaziale din cadrul ONSȘ, weekend-ul trecut, la Onești, s-a desfășurat primul turneu play-off al Campionatului Național de Seniori.

      În ciuda condițiilor meteo capricioase, competiția a fost una de înaltă ținută, spectatorii prezenți pe arena oneșteană „CSM” apreciind eforturile celor patru echipe care se bat pentru titlul de campioană a României. Surpriza competiției a fost Politehnica Cluj, care a reușit să o învingă pe Straja București și să urce pe locul 2 în clasamentul provizoriu. Frontiera Constanța își păstrează statutul de lideră și avansul de puncte înaintea celui de-al doilea turneu play-off, cel din septembrie, de la Iași, care va decide campioana, în timp ce nemțenii de la Biruința Gherăești păstrează doar șanse teoretice la medalii.

      „Mă bucur că la competiție au fost prezenți numeroși profesori de pe Valea Trotușului, care au apreciat acest sport și au manifestat interes deosebit pentru implicarea în oină. Vom sprijini înființarea unor echipe și desfășurarea unor competiții proprii în această zonă, prezența la competiție a directorului DJTS Bacău, Georgel Cojocaru și a city-managerului din Onești, Bogdan Cosmin Vasiloiu fiind o garanție în acest sens”, a declarat președintele Federației Române de Oină, Nicu Dobre, care a ținut să aducă mulțumiri pentru sprijin primarului Nicolae Gnatiuc și Consiliului Local Onești, directorului CSȘ Onești, Florin Rădulescu și celui mai nou membru în familia oinei, multiplul campion K1, Ionuț Iftimoaie.

      „La acest turneu am reușit să aduc un invitat special, Ionuț Iftimoaie, care și-a manifestat întreg sprijinul în promovarea oinei și a altor sporturi tradiționale. Ne bucurăm că deși vremea a fost una potrivnică oinei, cu ploi torențiale, vânt si frig, turneul play-off de la Onesti s-a desfășurat în condiții foarte bune”, a mărturisit secretarul competiției, Otilia Lazăr.

      Avancronica muzicala: Tineri dirijori

      În această seară, la Sala Ateneu are loc primul concert din cadrul celei de a XIV-a ediții a Cursurilor internaționale de dirijat, ce se defășoară în perioada 18 – 29 iunie.  O poză imensă cu chipul lui Robert Gutter (1938 – 8 mai 2017) –  dirijorul și profesorul american care a orchestrat aceste ediții – tronează pe scenă.

      La ediția aceasta, organizată In memoriam Robert Gutter, cu sprijinul soției sale, Suzanne va fi  un singur concert săptămânal, deoarece s-au înscris mai puțini candidați. „O mare pierdere, pentru noi toți”, afirmă Charles Gambetta, colaborator american, care predă în continuare la cursuri, alături de Ovidiu Bălan. La realizarea acestor cursuri este de menționat participarea pianistului clujean Horia Haplea. În concert a fost invitată soprana Gabriela Iștoc – care a colaborat cu Robert Gutter și orchestra băcăuană la Concertul de sărbători din decembrie 2016.  Ea va interpreta două arii celebre:  “Sì, mi chiamano Mimì” din Boema lui G. Puccini și  “Follie! Follie!… Sempre libera” din traviata de G. Verdi,  sub bagheta lui Daniel Bukin (SUA).

       Concertul se deschide cu partea I din Simfonia I, în Do Major, op.21 de Ludwig van  Beethoven , la pupitru Radu Oțel, profesor la Piatra Neamț.

      Pavana pentru o infantă defunctă de Maurice Ravel va fi dirijată de Alberto De Loza II din Mexic, iar americanul Andrew King va conduce orchestra în paginile Marșului funebru din Simfonia a III-a Eroica, de Beethoven. Ambele lucrări sunt asemeni unui omagiu adus dirijorului Robert Gutter, căruia îi cântam Mulți ani trăiască, în fiecare an pe 16 iunie, la aniversare. Unul dintre cursanții din edițiile anterioare, Ken Yanagisawa, căruia Cursurile de la Bacău i-au fost faste, a participat de trei ori, încântat de atmosfera de aici, de posibilitatea de a cânta cu o orchestră profesionistă și de calitatea lecțiilor dirijorale. Francis Ku (Hong Kong), cel care va încheia seara, cu partea I a aceleiași Simfonii, a fost prezent la ediția de anul trecut și a revenit pentru a-și cizela abilitățile.

      Duminică, 25 iunie, ora 11.00, Recital de corn cu: Mihai Sîrbu, Ioan Gabriel Luca, Marius Aftaragaci și Cătălin Grierosu.
       
       
       
       

      S-a deschis Ștrandul Letea

        Alternativa ieftină la piscinele din Bacău, Ștrandul Letea, aparținând municipalitătii, s-a deschis oficial, luni, 19 iunie.

        Accesul publicului este permis în fiecare zi a săptămânii, între orele orele 09.00-19.00.

        Tarifele sunt neschimbate față de anul trecut: 3 lei pentru copii și 5 lei pentru adulți.

        Bacău: Bătaie în fața Colegiului Economic

          Un bărbat în jur de 50 de ani a ajuns miercuri, la amiază, la spital cu traumatisme în zona capului, după ce, în timpul unei altercații în plină stradă, cu un alt cetățean, a fost lovit cu un obiect contondent.

          Incidentul s-a petrecut chiar în fața Colegiului Economic ”Ion Ghica” din Bacău. Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău s-a deplasat la locul indicat, pentru acordarea îngrijirilor specifice.

          ”A fost vorba despre o agresiune între două persoane, în urma căreia una dintre ele a fost lovită cu un obiect contondent. Cetățeanul a fost găsit în stare conștientă, i-a fost oprită hemoragia, a fost pansat și transportat la spital pentru investigații amănunțite”, a spus dr. Adrian Colibaba, director medical Serviciul de Ambulanță Județean Bacău.

          Cetățeanul, se pare, consumase și ceva alcool, înainte de incident.

          FOTO: Mihnea Duma

          Furtuna face pagube în Bacău

          Slanic Moldova. FOTO: Marius Gabriel Gheorghita
          Un copac s-a prabusi la Gheraiesti / FOTO: Mircea Ailincai

          Furtuna din aceasta dupa-amiaza a inceput sa faca pagube atat in municipiul Bacau cat si in judet.

          Autoritatile au anuntat scurgeri importante pe afluentii mici ai Trotusului, cu posibile depasiri ale cotelor de atentie.

          La Comanesti s-a semnalat inundarea unei curti pe strada Dumbravei.

          FOTO: Daniela Stefanescu

          Un copac s-a prabusit peste podul de acces in Parcul Gheraiesti. Tot in zona parcului Gheraiesti a cazut si un stalp de telefonie.

          FOTO: Mircea Ailincai

          Alti doi copaci au cazut pe strazile Garii si Gheorghe Donici din Bacau.

          In mai multe zone din oras se semnaleaza intreruperi ale furnizarii energiei electrice.

          La Darmanesti a plouat cu gheata / FOTO: Teodor Despa

          Pompierii monitorizeaza cursurile Slanicului si ale Trotusului.

          O curte a fost inundata in cartierul Ciresoaia din Slanic Moldova.

          In comuna Racova / FOTO: Gaby Butnaru

          Un copac a cazut peste o masina pe strada Stadionului, in Onesti. Pompierii au intervenit si au degajat copacul; autoturismul nu a suferit avarii.

          Buhusi:

          Cinci curti au fost inundate in satul Poiana Sarata din comuna Oituz.

          Un copac a cazut pe o cale de acces de pe strada Miron Costin, din Bacau.

          Onesti: RAJA a activat Comandamentul pentru Situatii de Urgenta

          În urma atenționărilor meteorologice de Cod Portocaliu, averse meteo periculoase care local depasesc 35 l/mp, intensificari de vant, grindina si descarcari electrice, pentru a interveni cu promptitudine în rezolvarea problemelor ce pot apărea în funcționarea sistemelor operate, la nivelul S.C. RAJA S.A., s-a activat Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă astăzi, 21.06.2017, între orele 14:25-16:30.

          Pentru remedierea rapidă a eventualelor avarii, la nivelul comandamentului au fost constituite echipe de intervenţie, dotate cu toate utilajele necesare, ce vor asigura permanenţa în toată această perioadă în municipiul Onești.

          Asigurăm toţi abonaţii societăţii că echipele noastre de intervenție vor depune toate eforturile pentru asigurarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare la parametrii optimi. Singurele probleme care pot apărea în funcţionarea sistemelor de distribuţie apă și canalizare, și care nu țin de operativitatea echipelor noastre, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (cabluri şi fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiţii, rugăm toţi abonaţii să dea dovadă de înţelegere, pentru că RAJA va face tot ce este necesar pentru reluarea alimentării cu apă imediat ce sunt rezolvate problemele apărute în furnizarea energiei.

          Totodată, facem un apel către toţi consumatorii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societăţii, la numerele de telefon: 0241.924; 0370 481 839; 0370481838.

          Echipajele ISU actioneaza pentru evacuarea apei din curtea gradinitei cu program normal str. N. Balcescu, oras Slanic Moldova.

          Ferastrau, Oituz / FOTO: Amariutei Marian

          La aceasta ora doamna prefect Maricica Cosa impreuna cu domnul subprefect Valentin Ivancea se afla impreuna cu reprezentantii IPJ Bacau in comuna Oituz datorita faptului ca traficul este îngreunat pe DN 11.

          Slanic Moldova: 30 de gospodarii afectate (curti si beciuri), 2 strazi colmatate si un drum local afectat. Se actioneaza la evacuarea apei.

          La Slanic Moldova actioneaza 21 de pompieri cu 2 autospeciale, 1 microbuz, 3 motopompe. De asemenea, in zona actioneaza SVSU Slanic Moldova cu 10 voluntari si 3 buldoexcavatoare, 1 autobasculanta, 1 autospeciala de interventie si 1 autoturism de teren.

          S-a încheiat criza?

          Moțiunea de cenzură împotriva premierului Grindeanu (că nu se poate spune că a fost împotriva Guvernului din moment ce miniștrii au demisionat) a fost adoptată în ciuda promisiunilor lui Victor Ponta că nu se vor găsi suficiente voturi.

          Ce trebuie să înțelegem din această poveste?

          În primul rând că Guvernul este o construcție politică. Miniștrii nu sunt aleși în Guvern, ci sunt numiți pe considerente pur politice. Prin urmare, în momentul în care factorul politic-partidul sau alianța-spun că nu mai vor pe X sau Y, nu mai există cale de întoarcere. Artificiile prin care premierul Grindeanu și Victor Ponta au încercat să le folosească sunt nule. Dacă partidul nu te mai vrea, trebuie să pleci.

          În al doilea rând, Victor Ponta și-a încheiat cariera politică. PSD trebuie să fie nebun să-l mai accepte în structurile de conducere după ce Ponta a demonstrat în nenumărate rânduri că nu este un om de echipă, ci preferă să evolueze individual. Demisia din fruntea partidului pe Facebook, acceptatrea funcției de secretar general al Guvernului, sprijinirea lui Grindeanu, toate acestea demonstrează că Ponta are alte planuri decât partidul.

          Președintele Iohannis a rămas mut. Nu a încercat să profite de scandal, destul de suspect având în vedere modul în care și-a tras spuză pe turtă în ianuarie.

          „Pericolul maghiar” a fost iarăși folosit politic. De data asta chiar de către cei care strâmbau din nas și acuzau PSD că abuzează de coarda sentimentală a românilor. Și apropo de asta, este interesant că, în vreme ce mulți se dădeau de ceasul morții că PSD vinde Ardealul ungurilor, prea puțini au sesizat că UDMR a venit la negocieri cu revendicări pe care știa că nu le poate obține. Ca să nu spună lumea că a refuzat negocierea.

          Ce nu știm?

          Nu știm care a fost miza acestui conflict. Nu știm cine și ce au determinat această criză, dacă declanșatorul se află în țară sau în străinătate. Nu știm ce s-a urmărit cu acest scandal creat artificial (e clar că Grindeanu nu e, în nici un caz marioneta care se revoltă împotriva stăpânului, cum se încearcă a se acredita ideea, ci că urma un plan).

          Ce bănuim?

          Bănuim că scandalul are legătură cu disputa dintre interesele americane și cele germane. Cu banii pentru achiziționarea de armament, cu contractele pentru Armată. Nu în ultimul rând, cu viziunile diferite asupra viitorului: unii sunt cu americanii, de la care au primit firman de domnie, alții sunt cu nemții. Nici unii și nici alții nu au în vedere, însă, interesul național.

          Cod portocaliu de grindina

            Valabil de la : 21-06-2017 ora 14:25 până la : 21-06-2017 ora 15:30

            Județul Bacău: Buhuși, Comănești, Dărmănești, Moinești, Slănic-Moldova, Târgu Ocna, Agăș, Ardeoani, Asău, Balcani, Berești-Tazlău, Berzunți, Blăgești, Brusturoasa, Dofteana, Gârleni, Itești, Luizi-Călugăra, Măgirești, Măgura, Mărgineni, Oituz, Pârjol, Poduri, Racova, Sănduleni, Scorțeni, Solonț, Strugari, Zemeș;

            Se vor semnala : grindină de dimensiuni medii, averse ce vor cumula local 35 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, care trecator pot lua aspect de vijelie

            Moțiunea de cenzură a fost adoptată

              Moțiunea de cenzură „România nu poate fi confiscată. Apărăm democrația și votul românilor” a fost adoptată miercuri în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, a anunțat secretarul Camerei Ioana Bran.

              Au votat „pentru” 241 de parlamentari și 10 au fost „împotrivă”. Numărul total de voturi valabil exprimate a fost 251.

              Moțiunea de cenzură a fost inițiată de parlamentarii PSD și ALDE împotriva Guvernului condus de Sorin Grindeanu.

              Pentru a fi adoptată era nevoie de cel puțin 233 de voturi „pentru”.

              Votul a fost secret cu bile.

              AGERPRES

              Un nou parc în Bacău

                În cel mult o luna, un nou parc este programat să apară în zona de sud a municipiului Bacău. Conform afirmațiilor primarului Cosmin Necula, parcul se amenajează pe un fost teren viran situat în vecinătatea străzii Făgăraș, lângă blocurile ANL.

                Lucrările de amenajare presupun igienizarea și curățarea terenului, plantarea de gazon, arbori, gard viu, respectiv amplasarea de mobilier urban (bănci, coșuri de gunoi, toalete publice).

                „Calitatea vieții băcăuanilor este dată și de spațiul verde existent în oraș, iar pentru locuitorii ANL-urilor din zona str. Făgăraș amenjarea parcului era mai mult decât necesară” – spune primarul Bacăului.

                Biciclist accidentat în Hemeiuş

                  La data de 20 iunie a.c., în jurul orei 17:00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Bacău au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe raza localităţii Lilieci.

                  Polițiștii s-au deplasat la fața locului și din primele cercetări efectuate a rezultat că un biciclist de 17 ani, din Buhuşi, care se deplasa pe DN 15, pe fondul neatenţiei a pierdut control asupra direcţiei de mers intrând în coliziune cu un autoturism staţionat.

                  În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a biciclistului care a fost transportat la Spitalul Judeţean Bacău, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

                  Biciclistul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur in aerul expirat.

                  În cauză s-a intocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

                  Fără permis, la volan

                    La data de 20 iunie a.c., în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Postului de Poliţie Onceşti au depistat un bărbat de 41 de ani, din comuna Căiuţi, în timp ce conducea un autovehicul pe raza localităţii Vultureni.
                    Din verificări s-a stabilit că bărbatul în cauză avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
                    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

                    La data de 20 iunie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Ştefan cel Mare au depistat în flagrant un tânăr de 21 de ani, din comuna Coţofăneşti, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei.
                    Din verificări a rezultat că tânărul nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
                    În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

                    Dragoș Luchian: „Alegerea lui Ludovic Orban ca președinte PNL e finalul unei etape dificile din existența partidului”

                    Dragoș Luchian, președintele organizației municipale a PNL Bacău, comentează pentru Deșteptarea.ro evenimentele importante ale momentului.

                    Cum se vede de la Bacau alegerea lui Ludovic Orban la conducerea PNL?

                    Se vede ca o cursă de anduranță care a început bine și are toate șansele să sfârșească foarte bine. E într-adevăr o cursă grea care implică atât forță, cât și abilitate. Alegerea lui Ludovic Orban ca președinte PNL e finalul unei etape dificile din existența partidului. Una care, încep din ce în ce mai mult să cred, a fost necesară pentru revigorarea noastră ca formațiune politică, dar și pentru sfârșitul unor iluzii. A unor suficiențe de genul ”avem istorie și tradiție, avem voturile în traistă”. Ori realitatea vieții socio-politice se schimbă foarte rapid. Atât de repede încât, după cum vedem, ne culcăm cu imaginea unei insule ca Marea Britanie pe harta Uniunii și ne trezim că vestul Europei se oprește la Canalul Mânecii. Deci lucrurile se pot schimba rapid și în democrații consolidate, darmite în situații ca ale noastre. O formațiune politică puternică trebuie să ia decizii pragmatic, rapide, clare. Contextul intern este unul care cere aceste lucruri. Ori eu cred că Ludovic Orban este o persoană foarte ancorată în momentul de față în ceea ce am putea numi realitatea politică.

                    PNL Bacau a avut mandat sa-l voteze pe Orban. Care au fost argumentele acestei alegeri?

                    Argumentele țin de ceea ce ziceam mai sus: realism politic, fidelitate politică, principii clare. Strategia lui Ludovic Orban, comparativ cu cea a lui Cristian Bușoi și Viorel Cataramă, a reușit să îmbine idealismul unor noi începuturi cu realismul. Ca exemplu programul domnului Cataramă, centrat pe reforme economice vaste, pe privatizarea sistemului de educație, a celui de sănătate e mai mult decât interersant, dar lucrurile trebuiesc făcute în anumiți pași. A cotat, desigur, și faptul că noul lider PNL a fost un oponent deschis și tocmai de aceea onest în felul său, față de politica PSD, față de tot ceea ce înseamnă nu valorile profunde ale social-democrației care au o tradiție de în toată Europa, ci față de pseudo-social-democrația aceasta tip FSN-PDSR-PSD, care nu-i decât o impostură, o chestie goală, gălăgioasă care trăiește din teama, sărăcia, și după caz, din nostalgia românilor. Vedeți dumneavoastră nu poți găsi un lider ideal. Dar trebuie să votezi pentru unul care e cel mai aproape de idealurile tale, de momentul la care te raportezi în present și de ziua de mâine, așa cum ne apare din persectiva unor elemente analitice.

                    Care e starea de spirit in PNL Bacau? Cum merge constructia organizatiei locale?

                    Eu zic, deja, că e vorba de o altă organizație. Una care, greu, dar a început deja să se regăsească. Să aibă acele elemente care te pot face să mergi cu plăcere la muncă, la partid. Nu mai are sens să reiau istoria ultimilor 2-3 ani. Important e că societatea are în PNL Bacău în momentul e față un partener. Unul care reînvață să respecte opinia, valoarea.

                    Cum vede PNL Bacau conflictul de la Compania Regionala de Apa?

                    În primul rând mi se pare de prost gust să ameninți niște lideri de sindicat cu plângeri penale. În același timp în care, ca primar, le plângi de milă angajaților care stau în apă până la genunchi. Trebuie găsită o soluție diplomatică, nu una de tipul celor din anii 50 ai secolului trecut. Din câte știu există și un director general relativ recent numit al CRAB. Ce face acel director? Nu știe dacă în societate sunt persoane care raportează sporuri de 200 la sută pentru ore suplimentare. E ciudat să ai puterea, dar să te plângi că te șantajează niște lideri sindicali. Ciudat. Societatea trebuie să funcționeze pe principii de eficiență și productivitate. Nu înțeleg cum de o companie care a încheiat cu profit de 1,3 milioane de euro în urmă cu un an și jumătate, a ajuns să fie data de actulalul manager la capitolul faliment sigur. Așa repede? Ce s-a întâmplat între timp, în doar câteva luni? Ceva se întâmplă acolo.

                    Care este opinia Dvs. despre conflictul de la nivelul PSD?

                    Conflictul din interiorul PSD e chiar treaba PSD. Nu îmi doresc decât să-și ducă mandatul până la capăt 4 ani. Să dea tot ceea ce au promis la români. Fie că o face Dragnea sau Grindeanu. Să aprecieze electoratul dacă s-au ținut sau nu de cuvânt. Iar la final să nu fie pentru români ca în celebrul banc de la radio Erevan. Să nu le fi dat, ci luat, să nu fi fost pensie sau salariu, ci taxe, impozite, inflație. Dar sunt sigur că PSD, la final de mandat va fi un partid despre care poți scrie lejer un roman tragico-comic. Cu precizarea că noi toți vom fi personaje în comicăria asta tristă. Primele pagini se scriu din ianuarie sub ochii noștri. Ce ar mai fi de spus?

                    Satul Albele

                      Albele este un sat în comuna Bârsănești din județul Bacău, Moldova, România. Situat la poalele Munților Berzunți, în partea central-vestică a județului, în Subcarpații Moldovei, Depresiunea Tazlău, la 5 km N-V de satul Bârsănești, între pâraiele Lupu și Zăbea, la sud, și Calului, în partea de nord, la o altitudine de 349 m deasupra nivelului mării. El aparține administrativ comunei Bârsănești. La recensământul din anul 2011 populația era de 615 locuitori. În satul Albele se ajunge din DN11 (Bacău- Brașov), pe o arteră laterală situată la podul din satul Helegiu.

                      În sat există școală, înființată în anul 1907, într-o casă a cetățeanului Andrei Ciochină, având ca învățătoare pe Elena Ioanid.În anul 1924 a început a se construi localul școlii. A fost finalizat în februarie 1938. Cel care a luptat pentru construirea școlii a fost învățătorul Emanoil Gr. Cioca (1905-1945), fiul al satului, care și-a dat viața pentru patrie în cel de-Al Doilea Război Mondial, la eliberarea Clujului de sub ocupația hortistă. Școala a funcționat după anii 1950 cu cu cele două cicluri: primar și gimnazial. În anul școlar 2015/2016, școala funcționează doar cu ciclul primar, deoarece nu mai sunt elevi; se prevede totuși, închidrerea școlii și repartizarea elevilor la Școlile vecine.

                      Viața religioasă se desfășoară sub îndrumarea Bisericii Ortodoxe Române. Prima biserică atestată cu documente s-a construit în anul 1859 de Veniamin Lavriotul (așa cum este scris în pisanie); la catagrafia din anul 1838, există înscris preotul Ioan Dogariu și doi dascăli, dar nu se cunosc date exacte despre existența bisericii. Bătrânii spun că exista pe la anul 1840, o biserică din lemn, care a ars la 1856, în timpul reparațiilor la acoperiș.

                      Istoric- zona în care s-a format satul este amintită în documentele istorice la anul 1585, când pârâul Alba, de la care îi provine numele, este recunoscut ca hotar al Mănăstirii Berzunți. Despre prezența populației apar informații din secolul al XVII-lea, dar datele sigure le aduce recensământul din 1774, când sunt recenzate 24 familii, satul poartă numele de Albile și este înregistrat în Ocolul Tazlăul Mare de Sus, ținutul Bacău. (Wikipedia)

                      Ce a fost și-ncă se ține. Dacia, mașina cea de toate zilele

                      Dacia-Service

                      Venerabilele Dacii, prezente săptămâna trecută ca exponate la Raliul Moldovei, ajunse acum de colecție, ne-au dat un exemplu de simplitate, fiabilitate, anduranță. Lustruite, recondiționate, au stârnit băcăuanilor multe nostalgii, dar și amintiri de pe vremea când nu era atâta înghesuială în trafic.

                      Cum să uiți prima dragoste… pe patru roți?

                      La începutul anilor șaizeci existau mai multe modele de autoturisme pe piață. Până la dezvoltarea industriei românești de profil, acestea deserveau în general instituțiile de stat. Mașina mică era considerată un lux, având prețul echivalent unui apartament. Bine! Acum, cu un autoturism de marcă, sunt câteva renumite, cumperi un cartier din Reșița, glumea cineva într-o emisiune, dimineața la televizor.

                      Dar ca punct de referință, din datele făcute publice de istoricii noștri, în 1966, când a început Construcția Uzinei de Autoturisme Mioveni, existau doar vreo 250 de apartamente proprietate personală în Bacău. După semnarea contractului de licență între Renault și statul român, în 1968, a început fabricarea modelului Dacia 1100, după licența Renault 8, urmat în 1969, de Dacia 1300, sub licența Renault 12. Era greu să intri în posesia noii bijuterii tehnice la vremea aceea. Fiind un produs rar și râvnit, dar pe care îl putea deține orice cetățean al României, autoturismul a fost inclus ca premiu în jocurile de noroc girate de stat. Pe atunci se știa doar de Loto, Pronosport și Loz în Plic.

                      Prilej pentru cei pe care-i urmărea „ilicitul”, ceva de genul ANAF-ului de astăzi, să-i mituiască pe norocoși, pentru a intra în posesia biletului câștigător. CEC-ul a venit și el cu o ofertă, libretul de economii în valoare de 5.000 de lei. Avea imprimat pe copertă un autoturism și participa la tragerile la sorți anuale. Tot aici se încasau și sumele integrale, achitate pentru autoturismul care trebuia livrat, pe bază de număr de ordine. La început, carburantul nu prezenta o problemă. Restricțiile au apărut brusc, din 1980.

                      Cota lunară de un plin, duminicile pare și impare în care puteai circula, conform cifrelor de pe tăblița de înmatriculare, nu erau stimulative pentru călătorii mai lungi cu mașina, pe cont propriu. Asta până în ’90. Amintind de acei ani, nu vreau să le mai fac sânge rău celor care au depus banii pentru mașină și Decembrie ’89 i-a trimis în uitare. Greu! Mulți au făcut ani la rând sacrificiii pentru a transforma în realitate visul de a conduce o Dacie personală. Abia după zeci de proteste și procese prin tribunale, au reușit să-și recupereze banii… la o altă vârstă, și la altă putere de cumpărare.

                      Trăiască sârma și patentul

                      Nebunia primilor ani de „libertate” nu a ținut mult. La doar patru ani, după ce-a căzut Caritas-ul și s-a umflat dolarul, iar nu se găsea benzină. Apăruseră tot felul de combinații în bidoane de plastic, vândute pe șuștache prin parcări.

                      Amestecuri care conțineau ulei, kerosen – ca să ridice cifra octanică și naiba mai știe ce, numai bune să-ți nenorocească motorul. Mai țineți minte ce fum ieșea prin țevile de eșapament? Sârma și patentul erau elemente indispensabile care făceau parte din trusa fiecărui șofer. Se știe că Dacia doamnă nu te lăsa niciodată în drum. Curelei de la alternator îi puteai găsi înlocuitor, împrumutând lenjeria intimă a partenerei însoțitoare la drum. Și sulul de hârtie igienică avea utilitate. Ăla gen glaspapir, făcut din ce nu se mai putea arunca, din grija de a tot face economie. Răsucit și împletit cu răbdare, te scotea din nevoie. Fapt constatat și demn de reținut pentru șoferul devenit mecanic de ocazie, sârma avea peste tot în țară aceleași dimensiuni. Două mai exact.

                      Cea mai subțirică, provenind de la baloatele de paie, care ruginea, o găseai la leațurile din gard. Cealaltă, mai groasă, dar galvanizată, la șpalierii cu care era susținută via. Mai legai o tobă de eșapament, un portbagaj care refuza să se închidă, un furtun la radiator… Dar de la a freca o bujie cu glaspapir până la a schimba cărbunii la un electromotor erau totuși câteva clase de experiență profesională. La Autoservice ,,Dacia”, atelier ridicat la începutul anilor șaptezeci pe Strada Narciselor, nr.5, modernizat și mărit mai apoi, trebuia să plătești mai mult și să stai la coadă. Așa că pentru chestiile mai mărunte, apelai la meseriașul din cartier.

                      „Suflă-n jiglor!”

                      La un grup de zece blocuri, undeva prin spate, într-un garaj sau o mică parcare, vedeai zilnic cum se ,,fură meseria” de la o mașină dezmembrată. Știa meșterul de ocazie unde-i buba. Mergeam la el când motorul dădea rateuri. Vecinul meu, posesor de Skoda, învățase mecanică pe spinarea ei.

                      „Ai pus sita la pâlnie când ai turnat benzina? De unde-ai luat-o? Zi-mi și mie!” Umbla pe la motor, deșuruba un chiștoc de metal – șmecherie cu ghivent o numea el – și mi-l împigea în dreptul ochilor. Mai să mi-l frece de nas. Omul purta ochelari. „Vezi gaura? Suflă tare! Mai! Mai!…”

                      Și suflam! Experiență aveam de mic! De la școală. Adică de la pastele de pix, pe care, după ce le frecam în palme, le făceam să scrie. Suflam în jiglor până-mi vibrau timpanele și auzeam: pâc! fâsss… ca un șarpe care s-a săturat de venin. Urma un ptiu! ptiu! Și ceva de necuratu’… așa, ca o ușurare! Aud și șoferii de astăzi aceleași indicații, când li se pune fiola.

                      Elegant! Cu duze de unică folosință. Nu cu gust de petrol românesc și buze unse ca după dude negre. Curios că reacționează la fel! Pomenesc și ei același „personaj”, când văd cât e amenda. Acum, în afară de taximetriști, nu am mai văzut prin oraș să împinga cineva vreo mașină, cu an de fabricație mai mic de zece ani.

                      Permisul de conducere

                      Regula era valabilă pentru toți cei care doreau să dețină o mașină mică în proprietate. Asta nu însemnă că sistemul bazat pe normele impuse de Partidului Comunist Român (PCR), adică Pile Cunoștințe Relații, nu funcționa. Depuneai la cec banii, dadeai aconto, și abia din momentul când ți se aproba livrarea mașinii, care putea dura și doi, trei ani, te puteai înscrie pentru examenul de conducere. Nu prea vedeai pe atunci juni la volan.

                      Ștabii aveau mașină de serviciu, pe care nu o conduceau ei. Pentru tinerii ai căror părinți aveau „potență”, lucrau pe funcții, majoritatea în comerț, nu erau probleme. Paradoxal, cele mai mari pile se puneau la încorporarea obligatorie în armată. ,,Nimereai” la arma Auto, viitor aveai. Acolo se făcea școala de șoferi pentru categoriile B și C. Posibilități de obținere a permisului de conducere de către tinerii dornici să lucreze, cu carte de muncă pe șantierele patriei, existau.

                      Numai că acolo, școlile nu eliberau premise decât pentru categoriile C, D, foarte rar și E, pentru transportul de persoane. Vremurile s-au schimbat. Poți face școală pentru orice categorie. De calitățile tale depinde dacă iei și permisul. Meseriașii dintre blocuri s-au pensionat. Vechiul atelier de reparații a fost demolat. Primele autoturisme ieșite pe bandă au devenit, de colecție.

                      Gama Dacia s-a diversificat, modernizat. Reprezentanțele firmei asigură acum servicii de calitate și garanție. Strănepotul venerabilei doamne, Loganul, a ajuns cea mai vândută mașină de la noi, iar marca Dacia a intrat și ea în topul celor mai… furate mașini.

                      Mici, dar voinici

                      FC Bacău Academia „Cristian Ciocoiu” a fost protagonista Cupei „Mihai Ivăncescu” de la Brașov, câștigând competiția rezervată categoriei de vârstă 2010 și cucerind bronzul la 2008

                      Un turneu, două medalii. Sau, mai bine zis, încă un turneu, alte două medalii pentru FC Bacău Academia „Cristian Ciocoiu”. În perioada 17-19 iunie, gruparea băcăuană a participat cu două echipe la Cupa „Mihai Ivăncescu” de la Brașov. Puștii născuți în 2010 antrenați de Eusebiu Nica și-au adjudecat turneul după o finală câștigată la penalty-uri, în timp ce grupa de vârstă 2008 pregătită de Radu Sascău s-a clasat a treia.

                      „A fost un turneu foarte bun, la care copiii noștri au pus în practică ceea ce lucrăm în mod regulat la antrenamente. Mă bucur foarte mult că după înfrângerea din grupă suferită în fața Juniorului, am reușit să ne luăm revanșa chiar în finală”, a declarat Eusebiu Nica. „Sunt foarte mulțumit de cum ne-am prezentat, cu atât mai mult cu cât am avut de înfruntat și o vreme ploioasă pe parcursul competiției. Scopul nostru este ca puștii să progreseze, practicând un fotbal de calitate”, a completat Radu Sascău. Premiile Cupei „Mihai Ivăncescu” au fost decernate de fostul jucator al Rapidului si al Brașovului, Mugurel Buga.

                      Rezultate înregistrate de FC Bacău Academia „Cristian Ciocoiu” la grupa de vârstă 2010: 12-0 cu CS Forex, 8-0 cu FC Bența, 4-0 cu Cetate Râșnov și 1-2 cu Juniorul Brașov (în grupe), 2-0 cu Steagul Roșu (semifinale), 3-3 și 3-2 după penalty-uri cu Juniorul Brașov (finală). Lot: Alex Simionică, Victor Firăstrău (an de naștere 2011)- portari; Sebastian Huluba, Denis Miron, Rareș Milon (2011), Loel Aksoy, Luca Gherla, Mihai Chiscop (golgheterul echipei), Ștefan Checheriță, Răzvan Popa (2011). Absenți din motive medicale: Robert Costea, Matei Barbu și Ștefan Năstac.

                      Rezultate înregistrate de FC Bacău Academia „Cristian Ciocoiu” la grupa de vârsta 2008: 2-3 cu Juniorul Brașov, 16-0 cu Colțea Brașov, 1-1 cu Kids Tâmpa, 9-1 cu Cetate Râșnov (în grupe), 2-3 cu Juniorul Brașov (semifinale), 2-1 cu ACS Tâmpa (finală). Lot: Patrick Gondor, Mihai Platon- portari; Matei Chișăreanu, Cassius Ndoci, Tudor Axinte, Rareș Moroșanu, Mario David, Tudor Găbureanu, Viorel Avădanei, Andrei Căsăneanu, Robert Popa, Eric Pârâiac (2009).