28 martie 2024
ActualitateCentralele de cartier intră pe avarie

Centralele de cartier intră pe avarie

Băcăuanii care locuiesc pe strada Mioriței și în zona centrală a municipiului Bacău, au toate șansele să fie vitregiți în perioada 14 – 17 noiembrie 2017, de lipsa căldurii și a apei calde.

Acest disconfort îl vor resimți consumatorii racordați la sistemul centralizat de furnizare a agentului termic, ale căror imobile primesc agent termic de la centralele de cartier.

Situația neplăcută este rezultatul reducerii debitului la apa rece, pe fondul restricționării programului de furnizare anunțat de conducerea Companiei Regionale de Apă Bacău (CRAB) în scopul finalizării unei lucrări de investiții și mentenanță la tronsonul aerian al conductei de aducțiune Poiana Uzului Bacău, în perioada amintită.

“În mod normal, într-o situație ideală, pe partea de încălzire ar trebui să nu fim afectați deloc. În punctele termice nu vor fi probleme, însă, în cazul centralelor de cartier, ar putea apărea disfuncționalități.



În Bacău, centralele termice (CT) care ar putea fi afectate de presiunea scăzută din instalații sunt: CT 2 Miorița, CT 3 Miorița, CT Prefectură, CT Primărie, CT Bistrița (str. Luminii)”, declară Narcisa Antoneac, purtător de cuvânt la Thermoenergy Group SA Bacău

În condițiile în care instalațiile rămân sub presiune, apa caldă va curge în funcție de programul dictat de apa rece.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri