Declarând că datorează totul în viață femeilor, celebrul actor francez Alain Delon le- a făcut fericite, acum câteva zile, și pe o mulțime de doamne și domnișoare cinefile, prezente la Festivalul International de Film Transilvania de la Cluj. După propriile declarații, și marea vedetă a filmului francez s-a simțit bine la noi în țară, ceea ce nu i se prea întâmplă acasă la el, și voi explica mai jos din ce motive. Românii l-au admirat și l-au iubit mult, în schimb, dovadă numărul mare de copii care primeau numele de Alin, prin anii ’60 -’70, și mult doritele cojoace Alain Delon, în mare vogă în acei ani, după ce actorul a jucat în filmul „A fost cândva hoț”, în care purta o astfel de haină. În rândul francezilor nu se bucură de popularitate, deși talentul și marea clasă actoricească îi sunt recunoscute. Omul însă este considerat antipatic. Prea le spune lucrurilor pe nume, fiind dur, cinic, orgolios, arogant, excesiv. E megaloman, provocator, are multe opinii radicale, inclusiv cele politice (e prieten și partizan al lui Le Pen) sau cele ținând de homofobia sa.
Mi-amintesc că l-am revăzut la televizor, acum câteva luni, într-un film cu Simone Signoret, în care era tânăr, sub 40 de ani și, așa cum s-a spus de multe ori, „nepermis de frumos”. Un mit al cinematografiei franceze, un produs național al Franței, alături de Brigitte Bardot, doi actori culți, doi monștri sacri. Foarte diferiți, însă din punctul de vedere al carierei, Delon având în palmares și mari creații, pentru că nu a fost doar unul dintre cei mai frumoși actori din toate timpurile.
A lucrat cu mari regizori, Visconti ( Pygmalionul său) fiind cel care l-a făcut celebru cu „Ghepardul” și „Rocco și frații săi”, dar lista marilor regizori cu care a lucrat este mult mai lungă, îi amintesc pe Melville, pe Antonioni, de pildă, iar dintre rolurile lui Delon trec rapid în revistă pe cele din „Piscina”, „În plin soare” „Eclipsa”, „Borsalino” (cu Belmondo, un duo de neuitat), „Clanul sicilienilor”, „Doi oameni în oraș” (acestea cu inegalabilul Jean Gabin), „Samuraiul”, „Aventurierii”, „Cercul roșu”, apoi popularele „Laleaua neagră” „ Zorro”, și cele din ciclul policier, „Afacerea Pigot”, „Polițistul”, etc. Dar nu uit, bineînțeles, de „Domnul Klein”, încununat cu un premiu Cesar.
A fost o lungă perioadă în filmul francez dominată de superbul actor cu o frumusețe legendară. Un cunoscut confrate, din altă generație, Vincent Lindon, spune: „Delon tânăr avea o frumusețe infernală, magnetică, hipnotică, copleșitoare”. Acum, când a venit la noi, la Cluj, unde a fost premiat, răsfățat, adulat, l-am privit cu ochii semiînchiși. Sigur că nu mai regăseam aproape nimic din insolenta, fatala frumusețe a lui Alain Delon. Care a trecut, vai, și de 80 de ani. Dar nu am cum să nu remarc aerul lui special, alura trufașă, privirea de sus, zâmbetul ironic din colțul gurii, distincția glacială. Sigur că fața e ridată, gâtul la fel, pungile de sub ochi sunt și ele acolo.
Dar ținuta e tot de dandy cu cămășile descheiate dezinvolt, la gât, într-un fel nonconformist, tineresc. Îi revăd în minte și imaginile în care purta o helancă neagră sau un trench cu gulerul ridicat, și cele cu borsalină. Iar în toate are inimitabilul său zâmbet un pic „voyou”. Cum e Delon acum, „ultimul samurai al filmului francez”, după cum este supranumit? Se spune că e singur și trist. E un om cu multe probleme, cu o viață particulară dezastruoasă, cu multe iubite, cu multe despărțiri, conflicte. Pe care le are și cu proprii copii. Cu băieții, nu și cu marea lui dragoste, fiica sa Anouchka, ea fiindu-i acum parteneră de scenă în niște proiecte teatrale. Cea care-l înțelege cel mai bine, și-l apără mereu, este fosta lui mare iubire, Mireille Darc (au fost împreună cincisprezece ani și sunt doi buni prieteni acum, având o tandră complicitate și „inoxidabile legături” ) ea spunând că Alain trăiește „ o mare suferință, și că nu cunoaște gustul fericirii”.
Mie mi s-a părut că la Cluj, solitarul, sarcasticul Alain, stând sub semnul unei orgolioase pasiuni a singularității, a trăit câteva clipe de fericire. Și ăsta nu-i puțin lucru. Bravo pentru cei care fac TIFF-ul și creează astfel de emoționante momente!
