19 martie 2024
ActualitateViitorii șoferi, tot mai slab pregătiți

Viitorii șoferi, tot mai slab pregătiți

– instructorii școlilor de șoferi se plâng de faptul că viitorii conducători auto nu vor să învețe legislația – la reprogramare, mulți elevi pun eventuala reușită pe seama norocului – candidații nepregătiți sunt trimiși să învețe – deși termenul este destul de mare până la reexaminare, doar o mică parte iau în serios recomandările instructorilor auto și observațiile examinatorilor

Câteva ore petrecute printre instructorii auto și candidații înscriși în lupta pentru obținerea unui permis de conducere, m-au determinat să-mi pun o serie de întrebări cu privire la siguranța în trafic. De prea multe ori am auzit de la instructori că elevii sunt slab pregătiți, iar de la elevi, că au prea multe emoții la proba practică, motiv pentru care sunt respinși.

Pornind doar de la aceste două exemple, concluzia este că o parte dintre viitorii șoferi care vor ajunge să conducă pe șoselele Bacăului sunt nesiguri pe ei, atât din punct de vedere emoțional, cât și în ceea ce privește pregătirea teoretică și practică.

Până la urmă, este vorba despre siguranța lor și a celorlalți participanți la trafic. Nu mai zic de siguranța pietonilor, care poate fi pusă în pericol de un șofer începător teribilist sau nepregătit, care nu are reflexele formate, în cazul unui pericol iminent.



Șoferia trebuie învățată

Cu certitudine, nu este instructor auto care să nu aibă elevi picați la examen, fie la proba teoretică, fie la cea practică. Sunt destui instructori care au curajul să-și arate dezamăgirea cu privire la dezinteresul elevilor atunci când vine vorba de orele de legislație rutieră. Candidații tratează examenul auto cu prea mare ușurință, iar implicarea fiecăruia se vede la examenul final.

“Din păcate, ne confruntăm cu elevi care nu vor să învețe. Nu vin le orele de legislație sau dacă se prezintă, nu le stă mintea la explicațiile profesorului. Mulți se visează șoferi și vor permis de conducere, însă, nu se străduiesc să învețe, să deprindă regulile de bază, iar cea mai frecventă scuză în fața neștiinței este aceea că au emoții. Obținerea permisului de conducere nu este o joacă, iar șoferia trebuie învățată!”, George Mihai, instructor auto.

Anul acesta, din cei 12.097 de candidați care s-au prezentat la proba teoretică, doar 50% au fost declarați admiși. Curios este faptul că la proba practică au fost declarați “admis” aproape 60% din numărul elevilor, ceea ce înseamnă persoanele care au picat proba orașului de mai multe ori s-au mobilizat și au fost admiși într-un final de examinatori.

Totuși, cei mai mulți elevi picați nu trec de proba practică a examenului auto, ceea ce a făcut ca programările dictate de calculator să se facă chiar la trei luni distanță. Singurii care au posibilitatea să-și aleagă data examenului practic sunt băcăuanii aflați la prima încercare. Ei se pot înscrie încă din sală, imediat după ce au fost admiși la proba teoretică, cu ajutorul unui program special existent pe calculator.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri