sâmbătă, 27 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2659

Sociologia scârbei și a supraviețuirii

Cornel Galben a publicat o nouă carte, „Caietul negru” (Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2007), premiată la festivalul internațional de creație literară „Titel Constantinescu”, ediția a X-a, 2017. O carte care ne invită în culisele zvârcolirilor unui tânăr student al Facultății de Ziaristică. Devenit… ziarist. Zvârcolirile vizează perioada ianuarie 1979-1980.

Portretul autorului de atunci ar putea avea și ceva din mărturisirea sa: „…Dornic de afirmare, dar la fel de naiv și de credul în ceea ce privește izbânzile societății socialiste” (Op. cit., pag. 5). Dacă n-am cunoaște avertismentul din „Cuvântul lămuritor” („N-am cosmetizat nimic”…), probabil că ne-ar mira unele pasaje din jurnal. Ca de pildă: „Fiecare epocă își are momentele istorice. Cea în care trăiesc este dominată de personalitatea tovarășului Nicolae Ceaușescu”.

După aproape 40 de ani, n-a schimbat nimic în manuscris; a preferat să rămână fidel sincerității sale. O sinceritate crudă pe care o amendează imediat, în fel și chip, prin alte sincerități… Ascultați… „Porcărie mare, că tot acest entuziasm fabricat legat de noile măsuri care (…) numai la ridicarea nivelului de trai nu contribuie!” (Ibidem, pag. 36). „Oamenii (…) sunt nemulțumiți și nemulțumirea crește și mai mult când nu pot să și-o manifeste” (Ibidem, pag. 37). „Mă refer (…) la corupția în toate sferele: dacă nu dai «șperț», nu poți face nimic”. (Ibidem, pag. 65). „Cresc și astăzi prețurile, fără să se anunțe. Securitatea încă arestează oameni care nu se fac vinovați decât de faptul că au avut curajul să spună lucrurilor pe nume” (Ibidem, pag. 82). Este tabloul unei lumi agonizante.

Captivante sunt și culisele redacțiilor unor publicații („Ateneu”, „Steagul roșu”, „Scânteia” etc). Personalități precum Constantin Călin, Ovidiu Genaru, Calistrat Costin, Sergiu Adam, Octavian Voicu, George Genoiu, Cornel Nistorescu, Ioan Enache, Vlad Sorianu apar des, portretele schițate fiind uneori mai puțin favorabile pentru unii. Atmosfera din lumea ziaristicii este sumbră… „Suntem terorizați cu tot felul de întâlniri, care de la o zi la alta nu spun nimic interesant …” (Ibidem, pag. 26). „Deși am fost șicanat pe toate căile, am reușit totuși ca în această lună să public 26 de materiale”. (Ibidem, pag. 47).

„Și să mai ai chef să scrii! Mai ales că în redacție s-a făcut o nouă împărțeală a moșiei, șef fiindu-mi (…) Jămneală” (Ibidem, pag. 93). „Cât privește munca la ziar, insatisfacțiile sunt mari. Hapsânul de Jămneală vrea să acapareze tot, în timp ce neajutoratul de Cozma îl sprijină din toate puterile” (Ibidem, pag. 100).

Paginile în care acest jurnal picură suflet despre familie sunt emoționante. Ele surprind tribulațiile unor inimi (soți, copil, părinți) care se caută într-un univers social absurd în care dragostea este „premiată” cu depărtări, incertitudini, baricade, angoasă și prăpăstii aruncate între sentimente. Asistăm uneori la spectacolul dureros al rupturii dintre om și viața sa autentică, dintre actor și decor, la zvârcolirile unui Strigăt născut în confruntarea dintre chemarea insului și tăcerea irațională a lumii. Sunt pagini de tragedie.

„Caietul negru” (inspirat titlu!) reprezintă o bibliografie interesantă (și) pentru cursurile de Sociologia familiei, Sociologia culturii, Sociologia literaturii, Sociologia creației, Sociologia supraviețuirii, Sociologia scârbei… Citit și în această „cheie”, „Caietul negru” vi se va lipi de suflet.

Șosele, poduri și promisiuni. Ce s-a făcut după vizita Ministrului Cuc

De două ori a fost ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, în județul Bacău anul acesta și de fiecare dată a vizitat obiective, i-a ascultat pe oficialii locali, și-a notat problemele și a făcut niște promisiuni.

„În timpul prezenței Ministrului Transportului în județul Bacău și întâlnirii cu echipa parlamentarilor PSD au avut loc discuții punctuale referitoare la starea podului din Onești și a drumurilor naționale”, arată Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean (CJ) Bacău.

Ce s-a făcut după plecarea ministrului Cuc? Au fost alocate 7,89 milioane de lei prin PNDL pentru podul din Onești peste Trotuș (DN 11), iar Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, a demarat mai multe investiții: reabilitarea drumului național Vaslui-Bacău (Plopana-Odobești-Secuieni-Traian), „care a fost deja finalizată, s-a turnat covor asfaltic, s-au făcut marcaje și tot ce era necesar”, a început lucrările pe drumul național Bacău-Piatra Neamț pentru refacerea unor tronsoane din Buhuși, Gârleni, Lespezi și cele de reabilitare a DN 12 A Ghimeș-Comănești.

„Lucrările la drumul Ghimeș Făget-Comănești au început, dar nu vor fi finalizate în acest an. Deoarece există porțiuni betonate, sunt necesare tratamente speciale care să asigure o bună aderență a asfaltului”, susține președintele CJ Bacău.

Un punct sensibil a fost și rămâne șoseaua de centură. Sorin Brașoveanu afirmă că documentația a fost actualizată, este gata și urmează să fie demarată procedura de licitație pentru stabilirea executantului.

Optimist, președintele CJ Bacău arată că există și o parte bună în toată această poveste: traseul de 18 km a devenit drum expres, ceea ce înseamnă șoseaua va fi mai lată, iar grosimea și rezistența vor fi mai mari.

Ziua Astronomiei

    Pe 30 septembrie 2017 astronomii din lumea largă sărbătoresc „Ziua Astronomiei”, aceasta fiind o zi de promovare a astronomiei către publicul larg, în care toate observatoarele astronomice, planetariile și asociațiile astronomice din lumea întreagă organizează diverse activități pe teme de astronomie.

    Acest eveniment a început să fie sărbătorit începând cu anul 1973, într-o sâmbătă din perioada 15 aprilie – 15 mai, când Luna este în preajma fazei de primul pătrar, prin acest eveniment dorindu-se să se faciliteze interacțiunea dintre astronomii amatori și profesioniști și publicul larg.

    Datorită succesului înregistrat de acest eveniment, începând cu anul 2007 Ziua Astronomiei se serbează și toamna, într-o sâmbătă din perioada 15 septembrie – 15 octombrie în care Luna este în preajma fazei de primul pătrar.

    Cu ocazia Zilei Astronomiei intrarea la Observatorul Astronomic din Bacău este gratuită, putând fi vizitate expoziția permanentă „Universul – de la Pământ la stele” și expoziția temporară „Telescoape spațiale”, de pe terasa Observatorului Astronomic putând fi observate panorama orașului și împrejurimile sale, iar grupurile de minimum 10 persoane vor putea viziona și un spectacol de planetariu.

    Rectificare pozitivă de buget: Bani de la Guvern, din prestări și economii

      Județul Bacău a primit de la Guvernul României, în baza Ordonanței care a vizat rectificarea bugetului de stat, 9.038.000 de lei reprezentând sume defalcate din TVA.

      Aleșii au aprobat, în ședința de vineri, ca cele nouă milioane de lei să fie repartizate astfel: 4,19 milioane spre centrele de îngrijire a adulților cu handicap, alte 2,39 de milioane de lei vor fi folosite pentru susținerea sistemului de protecție a copilului, iar 2,45 milioane la finanțarea programului „Fructe în școli”.

      Consilierii au mai votat modificarea bugetului unor servicii sau instituții care au făcut economii, au realizat venituri suplimentare din contracte sau au obținut sponsorizări. Astfel, la capitolul „Cultură, recreere și religie”, bugetul de cheltuieli a fost diminuat cu 480.360 lei: s-au făcut economii de 99.000 de lei la procurarea și montajul ușilor decorative ale Catedralei „Înălțarea Domnului”, de 46.000 de lei cu cheltuielile de personal la Biblioteca Județeană „C. Sturdza” și cu 45.000 de lei la capitolul „Protecția mediului”.

      Spitalul Județean de Urgență a cerut suplimentarea veniturilor cu 10.957.840 de lei la capitolul „Venituri din contractele încheiate cu casele de asigurări” și creșterea cheltuielilor de personal pentru angajații din secțiile de oncologie, radioterapie, arși, hematologie oncologică.

      Și-au majorat veniturile și alte instituții: Muzeul „Ion Borcea” cu 35.000 de lei, Școala Populară de Arte cu 5.000 de lei, primiți de la Dedeman drept sponsorizare, Protecția Plantelor cu 20.000 de lei obținuți din prestări servicii și DGASPC cu 240.000 de lei, din organizarea de cursuri de calificare și contribuțiile asistaților adulți.

      Biciclist rănit într-un accident de circulaţie produs în municipiul Bacău

        Poliţişti rutieri au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier produs pe strada calea Moldovei din municipiul Bacău, produs la data de 28 septembrie a.c..

        Din verificări s-a stabilit că un bărbat de 58 de ani, din comuna Nicolae Bălcescu, în timp ce conducea o autospecializată pe strada Gherăieşti din Bacău, ajungând la intersecţia cu strada Calea Moldovei, nu a respectat semnificaţia indicatorului OPRIRE şi nu a acordat prioritate de trecere unui biciclist de 64 de ani, care circula regulamentar.

        În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 64 de ani care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

        În urma testării ambilor conducători de vehicule cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoari negative, fiindu-le recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabiliri alcoolemiei.

        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

        Accident grav în comuna Gârleni: un mort și un rănit

          La data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 02.00, poliţiştii au fost sesizaţi
          despre faptul că pe DN 15, din sat Lespezi, comuna Gârleni, s-a produs un accident de circulaţie, în urma căruia o persoană a decedat.

          Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că un tânăr de 28 de ani, din comuna Hemeiuş, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul vitezei excesive, a consumului de alcool şi a lipsei de experienţă în condus, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a interat în coliziune cu un stâlp de iluminat public.

          În urma accidentului o persoană de sex masculin, de 25 de ani, pasager pe bancheta din spate a autoturismului a decedat iar conducătorul auto a fost rănit.

          Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. De asemenea, acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

          I-au furat portofelul într-un magazin

            Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Bacău au fost sesizaţi la data de 28 septembrie a.c., în jurul orei 13.00, de către o femeie de 66 de ani, din municipiu, despre faptul că în timp ce se afla într-un magazin de pe raza oraşului, persoane necunoscute i-au sustras portofelul, în care avea suma de 500 lei, 4 tichete de transport CFR şi mai multe carduri de cumpărături.

            Poliţiştii de investigaţii criminale s-au deplasat imediat la faţa locului şi în urma cercetărilor efectuate au stabilit că suspecţii sunt două persoane, de sex masculin şi respectiv feminin, de 29 de ani, din Bacău, ambii cunoscuţi cu antecedente penale pentru furturi din buzunare.

            Cele două persoane au fost conduse la sediul poliţiei şi din investigaţiile ulterioare a reieşit că acestea sunt suspecte şi într-o altă cauză, tot de furt din buzunare, în care unei persoane de sex feminin, i-au sustras telefonul mobil în valoare de 1000 lei.

            Prejudiciul a fost recuperat şi restituit părţilor vătămate, iar suspecţii au fost reţinuţi pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt.

            Comunicat de presă

            Data 29.09.2017

            LANSARE PROIECT „MODERNIZAREA LABORATORULUI DE TEHNICA DENTARA AL SC DENTA SRL PRIN ACHIZITIONAREA UNUI SISTEM DE FREZARE CAD/CAM”

            COD SMIS 103412

            SC DENTA SRL anunta lansarea proiectului „MODERNIZAREA LABORATORULUI DE TEHNICA
            DENTARA AL SC DENTA SRL PRIN ACHIZITIONAREA UNUI SISTEM DE FREZARE CAD/CAM”, COD
            SMIS 103412, finantat in cadrul Programului Operational Regional 2014 – 2020, Axa prioritara 2 –Imbunatatirea competitivitatii intreprinderilor mici si mijlocii, Prioritatea de investitii 2.1. –Promovarea spiritului antreprenorial, in special prin facilitarea exploatarii economice a ideilor noi si prin incurajarea crearii de noi intreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri.

            Valoarea totala a contractului de finantare este de 932.566,41 lei, iar finantarea nerambursabila 738.197,44 lei.

            Obiectivul general al proiectului este:
             Consolidarea si dezvoltarea pozitiei pe piata a DENTA SRL in domeniul fabricarii produselor de tehnica dentara.

            Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

            1.Dezvoltarea si modernizarea activitatii desfasurate in cadrul laboratorului tehnica dentara, prin achizitionarea unui sistem de frezare CAD/CAM pana la sfarsitul perioadei de implementare a proiectului;

            2.Consolidarea pozitiei firmei pe piata locurilor de munca prin cresterea numarului mediu de angajati cu 3 (trei) fata de nivelul inregistrat in ultimul an fiscal incheiat inainte de depunerea cererii finantare, pana la sfarsitul anului fiscal ulterior celui in care se va finaliza investitia si mentinerea acestei cresteri pe intreaga perioada monitorizare a proiectului (3 ani dupa efectuarea platii finale in cadrul proiectului).
            Perioada de implementare a proiectului este de 30 luni.

            Autoritatea de Management pentru Programul Operational Regional 2014 – 2020 este Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene, iar Organismul Intermediar responsabil cu implementarea acestui program in Regiunea de Dezvoltare Nord – Est este Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est.

            Data publicarii anuntului: 29.09.2017

            SC DENTA SRL
            Municipiul Bacau, Str. Lucretiu Patrascanu, Nr. 2, Bl. 2, Sc. G, Parter, Cod postal 600204, Jud. Bacau Tel. / Fax: 0234 581780

            Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei.

            Senatorul PSD Miron Smarandache solicită măsuri pentru diminuarea deficitului de medici oncologi din judeţul Bacău

              Senatorul PSD Miron Smarandache s-a adresat ministrului Sănătăţii, Florian-Dorel Bodog, cu o interpelare parlamentară legată de deficitul de medici oncologi din judeţul Bacău.

              „Sunt sigur că deţineţi toate informaţiile referitoare la deficitul medicilor şi medicilor rezidenţi din România şi aveţi în vedere măsurile necesare atât pentru diminuarea acestuia, cât şi pentru stoparea exodului cadrelor medicale spre alte ţări. Una dintre problemele majore ale sistemului este lipsa medicilor cu specialitatea oncologie, o specializare extrem de importantă, având în vedere situaţia dificilă a celor ce suferă de afecţiunile respective”, a precizat parlamentarul social democrat, în documentul oficial înaintat conducerii MS.

              Senatorul băcăuan s-a mai referit şi la semnalul de alarmă tras de preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România, Cezar Irimia, care a reclamat că numărul medicilor oncologi este extrem de redus raportat la numărul de pacienţi diagnosticaţi cu cancer. „Potrivit unor studii, a arătat Smarandache, în România sunt peste 850.000 de pacienţi cu cancer, din care anual sunt 115.000 în tratament efectiv. În fiecare an, în România, sunt diagnosticaţi 78.000 de noi cazuri, dintre care 48.000 pierd lupta cu boala. În consecinţă, 130 de pacienţi mor zilnic în România din cauza patologiei oncologice, număr ce ar putea fi diminuat dacă ţara noastră ar avea mai mulţi medici de specialitate”.

              În finalul interpelării, Miron Smarandache a solicitat ministrului Sănătăţii răspuns la următoarele întrebări: „1. Care este numărul exact al medicilor oncologi din România, şi câţi dintre ei sunt în judeţul Bacău?; 2. Care este numărul optim al acestor medici specialişti raportat la numărul de bolnavi de cancer? 3. Ce strategie aveţi în vedere pentru reducerea decalajului menţionat, în aşa fel încât să crească şansele bolnavilor la viaţă?”.

              „Din informaţiile furnizate de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România rezultă că numărul medicilor oncologi la nivelul ţării este de 300, la care se adaugă alţi 50 de medici radioterapeuţi cu competente în oncologie. Sunt convins că ministrul Sănătăţii îmi va prezenta un răspuns cu date concrete, precum şi măsurile preconizate pentru a reduce deficitul de medici specialişti din acest domeniu vital pentru viaţa românilor şi a băcăuanilor”, a conchis senatorul PSD.

              Antreprenoriatul, ca o loterie

              Tot auzim în dreapta și-n stânga despre tineri antreprenori încununați de succes și nu prea. Tot respectul meu pentru cei cu spirit întreprinzător cărora le merge bine în afaceri. Uneori mă încearcă invidia când îi văd că au răzbătut în viață, însă, trebuie să recunosc, nu am avut niciodată „stofă de afacerist”.

              Poate dacă aș fi avut lângă mine persoana potrivită, care să mă încurajeze, să mă susțină financiar și să mă ajute să fac primii pași în direcția corectă, m-ar fi prins acest „microb”. Așa că rămân să-i admir din umbră și să scriu despre succesul lor. Cred că tuturor le-a trebuit la început o grămadă de curaj.

              Accesul la internet este facil și dacă ai câteva repere poți accesa fondurile necesare începerii unei afaceri. Antreprenori se numesc însă și băcăuanii care au muncit pe brânci în străinătate, iar banii pe care i-au câștigat acolo i-au investit tot în România. Ce-i drept, astfel de investiții sunt ca o loterie. Aici intervine flerul, dar și norocul.

              Degeaba bagi bani într-o afacere, dacă nu gândești în perspectivă. Este cazul unei familii din comuna Faraoani, care muncește de ani de zile în Marea Britanie, iar acum și-a cumpărat o fermă de animale. Oamenii au investit cu tot sufletul, au creat locuri de muncă, condiții decente de trai, însă nu găsesc specialiști. Antreprenorii – dacă îi putem include în această categorie – spun că sunt mâhniți și regretă acum faptul că au investit în România.

              Nu-i ajută nici statul, nici calitatea oamenilor care le-au trecut pragul. Acesta este doar un caz, însă, exemplele pot continua. Partea bună este că avem în Bacău suficienți tineri care au dezvoltat afaceri în domeniul agriculturii, și-au deschis florării sau magazine de pompe funebre, iar unii înregistrează succes chiar în domeniul IT.

              Cornuri expirate într-o grădiniță din Buhuși

                FOTO: https://www.facebook.com/salveazaorasulbuhusi/

                Mai mulți copii de la Grădinița nr. 6 din Buhuși, structură a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu”, au primit în Programul „Laptele și cornul”… cornuri expirate, unii părinți vorbind chiar de cornuri mucegăite. Totul a ieșit la iveală după ce o mamă revoltată a postat pe Facebook o poză cu acel corn mucegăit, fără ca, în prealabil, să sesizeze conducerea școlii sau organele abilitate despre acest lucru.

                S-au mobilizat imediat comisarii băcăuani ai Protecţiei Consumatorilor, care au verificat toate centrele bugetare din zona Buhuşi (respectiv, cinci unităţi şcolare), deși, din septembrie, controalele pe programul „Laptele și cornul” nu mai sunt în atribuțiile lor, fiind transferate la Direcția de Sănătate Publică.

                „Noi am apucat să trimitem comisarii în zonă, unde am constatat că exista un stoc de cornuri cu termenul maxim de valabilitate depăşit. Ni s-a spus că acele cornuri au fost aduse vineri, 22 septembrie, aproape de finalul programului, iar cei de la grădiniță le-au dat copiilor abia luni. Or, cornurile au termen de valabilitate de maximum 48 de ore, deci erau expirate”, a declarat Alin Năstasă, comisar șef adjunct la Protecția Consumatorilor Bacău. În acest caz, cel vinovat (educatoarea care a distribuit cornurile copiilor) riscă o amendă cuprinsă între 2.000 și 20.000 de lei.

                Verificările au fost pornite de Protecția Consumatorilor din proprie iniţiativă, şi nu în urma unor sesizări scrise, așa cum, de fapt, cere legislația. „Noi, miercuri, seara, am aflat, în mod cu totul întâmplător, de pe internet, de acest caz, respectiv de pe o pagină de Facebook a unui user din zonă, ceea ce nu este normal, pentru că noi nu avem angajat care să monitorizeze sutele-miile de pagini de pe internet. De aceea, consider că mai important este ca oricine este interesat să ne sesizeze în scris despre orice neajuns care este în zona noastră de atribuții. Se face foarte uşor, online, nu durează nici 5 minute”, a adăugat Alin Năstasă, şeful Protecţiei Consumatorilor Bacău.

                Inspectorii sanitari au luat măsuri imediate

                Ieri, a ajuns în zonă și o echipă de la Direcția de Sănătate Publică. Și aceasta s-a autosezizat, urmare a celor apărute pe rețelele de socializare, și a extins controlul inclusiv la societatea care furnizează produsele de panificație în cadrul programului „Laptele și cornul”.

                „Pentru persoana fizică responsabilă cu gestionarea produselor lactate și de panificație distribuite la nivelul unității de învățământ preșcolar a fost aplicată o sancțiune contraventională cu amendă, conform legii, iar pentru nerespectarea, în totalitate, a prevederilor legale privind desemnarea unei persoane responsabile cu distribuirea produselor lactate și de panificație, unitatea de învățământ cu personalitate juridică, în structura căreia intră grădinița cu program normal, a fost, de asemenea, sancționată cu sancțiune contraventională.

                Au fost efectuate verificări și la unitatea care produce și furnizează produse de panificație în cadrul programului, iar reprezentantul legal a fost invitat la sediul Direcției de Sănătate Publică Bacău pe 02.10.2017, pentru finalizarea verificărilor”, a fost și declarația cons.superior Anda Dumitrescu, purtător de cuvânt la DSP Bacău. Din fericire, la spitalul municipal din oraș nu apare în evidență niciun copil care să fi prezentat manifestări digestive ce pot fi generate de consumul produselor alimentare neconforme.

                „Am primit acele cornuri vineri, pe 22 septembrie, foarte târziu și nu au mai putut fi distribuite către copii. Luni dimineața, educatoarele de la grădiniță au dat, într-adevăr, acele cornuri către părinți, dar li s-a spus că sunt vechi, că sunt de vineri, și li s-a recomandat să nu le dea copiilor să le mănânce. A fost vorba despre 150 de cornuri, despre care se știa, de ce să nu spunem, că sunt expirate. Au expirat acolo, în grădiniță, pe perioada weekend-ului.”
                Prof. Oana Mălinici, directorul Școlii „Mihai Eminescu” din Buhuși

                Consiliul Județean a demarat o anchetă

                Instituția care gestionează, în plan local, derularea programului guvernamental „Laptele și cornul” este Consiliul Județean (CJ) Bacău. Sorin Brașoveanu, președintele CJ, a dispus să se efectueze o anchetă cu privire la acest caz. În paralel, se așteaptă și concluziile investigațiilor pe care le vor face instituțiile de control abilitate. Pe acest traseu, distribuirea produselor de panificație se face de către grupul Dunicec SRL – Euronic SRL. Firmele răspund de calitatea cornurilor pe care le furnizează. Pe de altă parte, atunci când produsele de panificație sunt necorespunzătoare, instituția de învățământ are obligația să le refuze. După finalizarea anchetei, CJ Bacău va dispune măsurile adecvate. Sancțiunile sunt graduale și pot merge până la rezilierea contractului.

                Roxana Neagu,
                Florentin Radu,
                Silvia Pătrășcanu

                Poliţia Locală va înfiinţa centre de proximitate în cartierele din Bacău

                  Col. (r) dr. ing. Florin Ene, director executiv Poliţia Locală Bacău, şi Florin Podoleanu, purtător de cuvânt / foto: G.P.

                  Joi, în cadrul unei conferinţe de presă, Poliţia Locală Bacău şi-a prezentat rezultatele activităţilor desfăşurate în prima parte a acestui an, dar şi proiectele pentru perioada următoare. Unul dintre acestea ar fi înfiinţarea în cartierele din municipiul Bacău a unor centre de proximitate.

                  „Vor fi înfiinţate 18 centre de proximitate, în care vor fi câte doi poliţişti locali, în fiecare zonă, şi vor putea fi găsiţi acolo între anumite ore. Vor prelua sesizări, vor discuta cu cetăţenii. Deja avem făcută repartizarea, dar mai avem de stabilit încă vreo două centre şi vom anunţa când vor fi funcţionale”, a spus Florin Podoleanu, purtător de cuvânt la Poliţia Locală Bacău.

                  Agenţii şi-au propus să demareze şi o serie de activităţi preventive în şcolile pe care le au în supraveghere, dar vor intensifica şi acţiunile pe linie de cerşetorie şi taximetrie. Şi organigrama a fost modificată, pentru ca birourile sau compartimentele unde sunt cele mai multe solicitări să dispună de suficient personal.

                  „Am mărit un pic câteva birouri, în speţă Biroul de Intervenţii, care pentru noi este esenţial, şi Biroul de Protecţia Mediului, care este foarte important şi care pare că va deveni un serviciu, şi am pus bazele unui Serviciu Financiar – Logistic şi de Resurse Umane, care nu exista până acum”, a declarat col. (r) dr. ing. Florin Ene, directorul executiv al Poliţiei Locale Bacău. Cu această ocazie a fost reînfiinţată şi funcţia de director executiv adjunct, astfel încât responsabilităţile să fie împărţite. Numărul de funcţii a rămas însă acelaşi, de 173, dintre care la momentul acesta 21 sunt vacante.

                  În primele şase luni ale acestui an, Poliţia Locală Bacău a primit 4.387 de sesizări şi reclamaţii de la cetăţeni, care au semnalat situaţii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, protecţia spaţiilor verzi, evidenţa populaţiei sau nerespectarea regulilor de transport persoane în regim de taxi ori la regimul parcărilor publice. (G.P.)

                  Războiul carburanților la pompă

                  Luna trecută, guvernanții au decis majorarea accizelor la carburanţi în două etape – de la 15 septembrie şi 1 octombrie. Încă din prima zi a majorării accizei, preţurile la pompele OMV Petrom, cel mai mare distribuitor de carburanţi din ţară, benzina şi motorina erau cu nouă bani pe litru mai mai mari ca în ziua precedentă – 4,79 de lei litrul de benzină de 95 şi 4,70 lei unul de motorină obişnuită.

                  Asta după ce compania avusese grijă ca, până la creşterea accizei, în 15 septembrie, să scumpească de trei ori produsele la pompă în mai puţin de o săptămână. Acum, la nici două săptămâni de la prima majorare a accizei, litrul de benzină obişnuită a ajuns să coste 4,83 de lei, iar unul de motorină normală 4,82 de lei.

                  Transportatorii fac iureș

                  Între timp, transportatorii se pregătesc de un mare exod către stațiile de alimentare din afara României, unde carburanții sunt mai ieftini. „Jumătate din flota cu care operăm afară se alimentează din statele UE, unde, clar, motorina este mai ieftină. Pe de altă parte, este și mai ușor să recuperezi acciza, de exemplu, în Ungaria. Celelalte autocamioane care desevesc rutele din țară, fac alimentări din benzinăriile de la noi. Or, dacă prețurile la pompă vor continua să crească, nu excludem ipoteza să declanșăm proteste, cum am făcut-o şi în cazul scumpirii RCA”, a declarat Marius Dan (foto), proprietarul firmei de transport rutier Licurici din Bacău.

                  Potrivit transportatorilor, în Ungaria, deși prețul la pompă este mai mare decât în România, prețul final al carburanților este de 0,86 euro/litru (circa 3,95 de lei), prin recuperarea TVA de 27% la 60 de zile, fără nicio zi întârziere, și a accizei suplimentare – între 2 și 5,5 eurocenți per litru (la fiecare 6 luni în Ungaria aceste cifre pot varia între 2 – 3,5 – 5,5 eurocenți per litru, la fel și valoarea accizei care este de 358 euro/1.000 litri când prețul barilului de petrol este peste 50 dolari și 390 euro când prețul barilului de petrol este sub 50 dolari).

                  Carburanți mai scumpi ca-n Luxemburg

                  La rândul ei, Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) (cu peste 14.000 de membri în toată țara) atrage atenția asupra faptului că prețul motorinei a crescut cu 20 de bani în perioada 29 august – 15 septembrie 2017, în pofida asigurărilor Guvernului că prețul motorinei nu va crește în condițiile majorării accizei. Conform calculelor UNTRR, în urma majorării accizei la carburanți, costul motorinei în România va ajunge la 0,89 euro/litru fără TVA, nivel mult mai ridicat decât în țările din jur.

                  „Transportatorii rutieri români care merg în Germania vor alimenta în Austria, unde TVA de 20% este ușor recuperabil, iar prețul motorinei fără TVA va fi mai mic decât în România (conform cifrelor oficiale nivelul este de 0,88 euro/litru fără TVA, dar în realitate există motorină chiar și mai ieftină cu 2-4 eurocenți pe litru la stații publice)”, au arătat reprezentanții UNTRR. La fel, cei care merg în Italia vor alimenta motorină în Slovenia, de unde se recuperează TVA de 22% și acciză de 10 eurocenți per litru, costul ajungând să fie de 0,78 euro/litru după recuperarea TVA și a accizei suplimentare.

                  Cei care fac transport extracomunitar alimentează în țările vecine – Serbia, Moldova, Ucraina, iar transportatorii care fac rute din Turcia spre alte țări, alimentează cu motorină fără taxe la ieșirea din această țară. Potrivit UNTRR, deja, transportatorii din România de lângă frontiere alimentează în țările învecinate, la fel și firmele care operează curse cu destinații în apropiere de frontiere. „Astăzi, acciza în România este de 330 euro/1.000 litri, la fel ca în Luxemburg, iar TVA de 19%, apropiat de 17% din Luxemburg, iar pentru a crește volumul de vânzări de carburant, România ar trebui să ramburseze TVA într-o manieră simplă și predictibilă tuturor utilizatorilor profesioniști”, mai arată transportatorii.

                  Cum s-ar putea trata cu Ucraina…

                  Răzvan Bibire

                  Preşedintele ucrainian a promulgat controversata lege referitoare la folosirea limbilor minorităţilor, ceea ce înseamnă că îl doare undeva de scandalul stârnit pe tema această. Interzicerea folosirii limbilor minorităţilor în sistemul de educaţie, ceea ce înseamnă, evident, desfiinţarea şcolilor sau claselor cu limba de predare română, în Ucraina este contra spiritului european către care Kievul spune că aspiră, dar asta nu deranjează pe nimeni.

                  Da, s-a aricit preşedintele Iohannis că nu mai merge în vizită, că nu mai primeşte o delegaţie ucraineană, Parlamentul României a adoptat un protest şi atât. Pe ucraineni îi doare la bască deoarece au înţeles un lucru simplu: pot face ce vor câtă vreme au sprijinul americanilor. Cap de pod în conflictul cu Rusia, Ucraina a oferit SUA tot ce i s-a cerut. Iar americanii vor închide ochii la orice fel de abuzuri.

                  Iar dacă americanii închid ochii şi le permit ucrainenilor, acelaşi lucru o vor face şi europenii. Cei care contează, ţările care deţin frâiele conducerii Uniunii. A protestat vreo ţară occidentală faţă de noua lege de la Kiev? Un ambasador european, un înalt funcţionar, un raportor, un şef de instituţie europeană a zis ceva de interzicerea limbilor materne în învăţământ? Nu a zis nimeni nimic.

                  Dar ia să fi făcut România ceva, să fi gândit doar că ar fi schimbat un lucru, cât de mic… Toate instituţiile UE erau călare pe noi!

                  Prin urmare, să nu ne mai iluzionăm degeaba! Legile sunt pentru căţei. Chiar şi cele ale UE. Nu am învaţat nimic din modul în care Bruxelles-ul a executat Grecia doar pentru a stârpi orice gând de revoltă al vreunei alte ţări.

                  Ce rămâne de făcut? România ar putea lua exemplul Ungariei, care încearcă o altfel de abordare a chestiunii. Căci nu cu aruncatul paltonului se rezolvă treburile de acest fel, ci prin şantaj.

                  Bine, unii numesc acest şantaj drept „diplomaţie”, dar esenţa e aceeaşi: Kievul are nevoie de recunoaştere europeană; prin urmare orice decizie legată de accesul Ucrainei într-o structură a UE necesită votul unanim al ţărilor Uniunii.

                  Deci şi al României. Dacă ar avea ceva caracter, România şi-ar retrage şi trupele care fac exerciţii în Ucraina, tot sprijinul militar (nu că ar fi cine ştie ce) şi ar mai şi anunţa acest lucru în gura mare, că să priceapă tot prostul despre ce este vorba. Apoi ar aduce în discuţie problemele teritoriale cum ar fi Insula Şerpilor, Bucovina, Bugeacul…

                  E drept, ne-am angajat prin tratat că nu avem pretenţii teritoriale faţă de Ucraina, dar tot prin tratat s-a angajat şi ţara vecină să permită învăţământ în limba maternă pentru etnicii români…

                  N-au puncte de pierdut!

                  Divizionara C băcăuană Aerostar se pregătește de un tur de forță: trei meciuri în șapte zile. Primul e programat azi, în campionat, pe teren propriu, contra celor de la KSE Târgu-Secuiesc.

                  Marți, „aviatorii” vor juca tot acasă, însă în Cupa României, cu echipa de ligă secundă Foresta Suceava, pentru ca vinerea viitoare să se deplaseze la Roman, unde vor disputa jocul din runda a șaptea a campionatului contra gazdelor de la CSM.

                  „Într-adevăr, e o perioadă comprimată, însă luăm lucrurile pas cu pas. Mai întâi, ne interesează să trecem de KSE, după care ne vom concentra pe jocul de Cupă, cu Foresta”, a declarat antrenorul Aerostarului, Cristi Popovici, care avertizează asupra adversarei de azi: „Linia de clasament a echipei din Târgu-Secuiesc nu spune mare lucru, dar suntem pățiți cu Darabaniul, așa că trebuie să tratăm orice adversar cu maximum de atenție. Nu trebuie să mai risipim puncte”.

                  „Aviatorii” l-au pierdut până în primăvară pe Ion Răzvan Adăscăliței, care a suferit o ruptură de ligamente încrucișate în partida de Cupă cu Csikszereda Miercurea Ciuc. Accidentat la genunchi în ultima partidă de campionat, câștigată la Valea Mărului, Bogdan Ardei este incert pentru întâlnirea de azi. Va reveni în schimb pe teren, fie și part-time, Adi Gheorghiu, care s-a antrenat normal pe parcursul acestei săptămâni.

                  Clasament Seria I

                  1. AFC Hărman 5 4 1 0 14-1 13p.
                  2. SC Oțelul Galați 5 3 2 0 15-3 11p.
                  3. Aerostar Bacău 5 3 2 0 13-5 11p.
                  4. Csikszereda 5 3 1 1 13-7 10p.
                  5. Sporting Liești 5 4 1 0 14-5 7p.
                  6. CSM Roman 5 2 1 2 15-9 7p.
                  7. AFC Odorhei 5 2 0 3 18-11 6p.
                  8. CSM Focșani 5 1 3 1 10-3 6p.
                  9. Cetate Râșnov 5 2 0 3 8-7 6p.
                  10. KSE Tg. Sec. 4 1 2 1 6-9 5p.
                  11. Av. V. Marului 4 1 1 2 6-9 4p.
                  12. Bucov. Rădăuți 4 1 0 3 3-7 3p.
                  13. Săn. Darabani 4 0 2 2 5-10 2p.
                  14. CSM Pașcani 4 0 0 4 1-15 0p.
                  15. Metalosport Gl. 5 0 0 5 1-41 0p.

                  Programul complet al etapei a șasea (29-30 septembrie): Metalosport Galați-Olimpic Cetate Râșnov, Sporting Liești- AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, Aerostar Bacău- KSE Târgu-Secuiesc, AFC Hărman- Avântul Valea-Mărului, SC Oțelul Galați- CSM Pașcani, AFC Odorheiu Secuiesc- Sănatatea Darabani, CSM Focșani- Bucovina Rădăuți. CSM Roman stă.

                  Atletism/ Campionatul Balcanic Masters: În apropiere de medalii

                  Veteranul atletismului băcăuan, Martin Benchea Joca a fost aproape de a urca pe podiumul Campionatului Balcanic Masters desfășurat în urmă cu câteva zile la Stara Zagora, în Bulgaria.

                  Sportivul legitimat la CSM Bacău a ocupat locul 5 la 5000 metri, probă pe care a parcurs-o în 22.43 minute și locul 6 la 10.000 metri, unde a înregistrat timpul de 49.30 minute.

                  „Sunt foarte mulțumit de evoluția mea și de timpii realizați, mai ales că am fost cel mai bine clasat sportiv din România la ambele probe”, a declarat Benchea Joca. ”De anul trecut, la categoria mea concurează un sportiv din Grecia, care sparge toate normele și recordurile.

                  În 2016, a doborât recordul balcanic la 5000 metri, iar acum a reușit un alt timp impresionat: 19.09. E greu să-i faci față. Pe mine mă interesează să țin de acești timpi, cu care aș fi luat acum un dublu argint la +65 de ani, categorie la care voi începe să concurez din 2019”, a adăugat atletul în vârstă de 63 de ani.

                  Următoarea competiție majoră la care va participa Martin Benchea Joca este Campionatul Național de Maraton programat la mijllocul lui octombrie, la București.

                  CRAB a făcut publică „lista rușinii”

                    – lista asociațiilor de proprietari debitoare poate fi consultată pe site-ul oficial al companiei

                    22 de asociații de proprietari au fost luate în colimator de către angajații Companiei Regionale de Apă Bacău, pentru că nu au onorat facturile restante. Cele 22 de asociații au adunat datorii care depășesc 145.000 lei.

                    Lista debitorilor este deschisă de Asociația de proprietari nr. 35 care are de departe cea mai mare datorie (18.569 lei). Acesteia îi urmează Asociația de proprietari nr. 24 cu 15.889 lei, Asociația de proprietari nr. 76 “Mircea Eliade” cu 14.342 lei și Asociația de proprietari nr. 2 cu 12.849 de lei.

                    Datorii sub 10 mii de lei au și Asociația de chiriași ANL Letea 46A, Asociația de chiriași Mioriței 88A, Asociația de proprietari nr. 123, Asociația de proprietari nr. 13 Mărășești, Asociația de proprietari nr. 19, Asociația de proprietari nr. 2, Asociația de proprietari nr. 51, Asociația de proprietari nr. 66, Asociația de proprietari nr. 95, Asociația de proprietari Alecu Russo nr. 33, Asociația de proprietari ASPRO 29, Asociația de proprietari Bucegi 140, Asociația de proprietari Bucegi 163, Asociația de proprietari nr. 29, Asociația de proprietari Luminii Mărășești 1, Asociația de proprietari Mihai Viteazu nr. 5/C, Asociația de proprietari Narciselor 12 și Asociația de proprietari Oituz 1.

                    Facturile neplătite de aceste asociații au fost emise până la 31 iulie 2017 și neachitate la 22 septembrie 2017, ceea ce înseamnă că au peste 50 de zile de la data emiterii. În această perioadă, conducerea CRAB desfășoară o amplă acțiune de recuperare a datoriilor restante.

                    29 septembrie 2017

                      Politica și administrația nu-s totuna

                        O nouă ședință de Consiliul Local Bacău a avut loc joi, 28 septembrie. În locul primarului Cosmin Necula, aflat în concediu de odihnă, cel care a condus ședința a fost viceprimarul Constantin Scripăț.

                        Un proiect venit pe ultima sută de metri a fost votat primul, deoarece viza un caz de forță majoră: acordarea unui ajutor de urgență unui băcăuan a cărui apartament a fost afectat de un incendiu.

                        Consilierii au votat acordarea a 36.000 de lei pentru ca proprietarul apartamentului – pensionar – să-și refacă locuința. În cadrul ședinței s-au discutat și probleme mai ,,vechi” care au rămas nerezolvate și care au reușit să treacă în final de votul consilierilor prezenți la ședință deși au fost și câteva argumentări mai tăioase.

                        În ședința de joi a fost votat și proiectul care realocă 27 de locuințe ANL după ce s-au făcut verificări și s-a constatat că beneficiarii inițiali nu mai coincideau cerințelor impuse.

                        Acestora li s-a solicitat să elibereze unitățile locative, urmând să le fie înmânate celor care îndeplinesc condițiile pentru a primi o locuință socială. Tot în ședința de ieri a fost aprobată construcția străzii Corbului, dar și a străzii Poet Cârlova. În cadrul ședinței nu au fost uitate nici cuplurile care au împlinit 50 de căsătorie, urmând să le fie înmânate Diploma de Onoare și premiul de 500 de lei tot din bugetul local al municipiului Bacău.

                        Problema parcării supraterane din zona Autogării Bacău a fost tranșată rapid, pentru că, de data aceasta, era nevoie doar de o majoritate simplă iar liberalul Bogdan Crețu, cel care a votat împotrivă data trecută, a ieșit din sală în timpul votului.

                        Două proiecte inițiate de PNL, cel referitor la publicarea pe site-ul Primăriei a facturilor ONG-urilor care primesc finanțări de la Consiliul Local și cel referitor la eliminarea taxelor de participare la licitații, au fost respinse la vot, după ce au fost dezbătute furtunos cu argumente de o parte și de alta. Cel puțin problema eliminării taxelor de licitație a stârnit pasiuni puternice, mai ales după ce liberarul Mircea Fechet l-a „săgetat” pe viceprimarul Scripăț cu unele argumente care l-au determinat pe cel vizat să reacționeze și să spună că una e politica și alta e administrația: „Primăria oferă un spațiu în piețe, dar nu și garanția că afacerea va merge” , a explicat Scripăț, spunând că municipalitatea nu poate aștepta luni de zile până când o firmă se decide să aducă actele necesare încheierii unui contract și până atunci să închirieze spațiul doar pe baza unei declarații pe propria răspundere.

                        Un nou consilier a depus jurământul

                        După demisia consilierului Codrin Costan, PSD a desemnat în locul acestuia următorul candidat de pe listă, Laur Șova Gâțu. Acesta a depus jurământul de credință cu mâna pe Biblie și pe Constituție și a luat loc, apoi, alături de consilieri.

                        Cardinalul Leonardo Sandri, oaspetele comunităţii catolice din Bacău

                          Cardinalul Leonardo Sandri, oaspetele comunităţii catolice din Bacău

                          Parohia romano-catolică din Tărâţa, comuna Pârjol, a fost, joi, 28 septembrie, în mare sărbătoare, când credincioşii s-au rugat şi au mulţumit lui Dumnezeu Atotputernicul, pentru lucrurile minunate săvârşite în parohia lor.

                          Cu această ocazie, a fost prezent între ei Cardinalul Leonardo Sandri, prefect al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, Eminenţa Sa fiind reprezentant al Vaticanului, al Papei Francisc, care a dorit să ajungă şi la creştinii din periferie. Cardinalul a fost însoţit de Monseniorul Miguel Maury Buendía, nunţiul apostolic în România şi Republica Moldova, ambasador al Vaticanului la Bucureşti, cât şi de Preasfinţitul Petru Gherghel, episcop al Diecezei de Iaşi, şi de Preasfinţitul Aurel Percă, episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi.

                          „Revarsă Doamne binecuvântarea Ta asupra noastră”

                          Oaspeţii au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare la Biserica „Naşterea Sfintei Fecioare Maria”, de sute de credincioşi din toate parohiile catolice din zonă, de copii şi tineri, îmbrăcaţi de sărbătoare, în costume naţionale.

                          Mesajul de bun venit a aparţinut preotului paroh Mihai-Daniel Bitiuşcă, după care Cardinalul Leonardo Sandri, reprezentantul Vaticanului şi trimisul special al Papei Francisc, a ţinut să se adreseze celor prezenţi la sărbătoarea din Parohia Tărâţa, unde, în anul 2004, cu ajutorul financiar oferit de pr. dr. Iosif Antoci, fost vicar în Parohia Pustiana între anii 1994-1996, şi cu susţinerea enoriaşilor, paroh fiind pr. Valentin Ciceu, sub directa îndrumare a pr. Toma Encuţă, atunci paroh de Săbăoani, s-a ridicat şi sfinţit noua biserică şi casa parohială.

                          În toamna anului 2016, considerându-se necesară o renovare a bisericii la interior şi exterior, precum şi izolarea ei, s-au început lucrările, ele continuând şi în 2017 cu pavarea curţii bisericii, izolarea termică a casei parohiale, precum şi realizarea unui oratoriu dedicat copiilor şi tinerilor în mod special, situat la etajul casei parohiale, din nou cu sprijinul preotului Iosif Antoci, binefăcătorului acestor opere minunate, dar şi administraţiei locale şi contribuţia localnicilor.

                          La intrarea în biserică Cardinalul Leonardo Sandri a binecuvântat şi a sfinţit lucrările executate, a felicitat şi lăudat întreaga comunitate pentru efortul şi dăruirea depuse în mulţumirea Domnului Isus Cristos.

                          „Intrând în această biserică am avut impresia că aş fi intrat în Ierusalim, pe Golgota, pentru că imediat m-a impresionat Crucea, Crucea care stă deasupra acestui Altar, amintindu-ne de Domnul Nostru Isus, cel care şi-a dat viaţa pentru fiecare dintre noi, pentru iertarea păcatelor noastre.

                          Biserica o prăznuieşte pe Sfânta Fecioară Maria, Maica milostivirii ce ne aşteaptă pe fiecare în pribegiile noastre. M-a emoţionat profund tot ceea ce aţi făcut pentru această biserică, pentru Gloria lui Domnului Isus. Sunt impresionat şi bucuros să văd mulţi copii şi tineri, să vă bucuraţi împreună de ceea ce aţi împlinit, prin curaj şi îndemn de la Maica Domnului. Vă aduc cu bucurie binecuvântarea specială de la Sfântul Părinte, Papa Francisc, vă îmbrăţişez şi vă dăruiesc iubirea noastră”, a spus Cardinalul Leonardo Sandri.

                          În numele comunităţii catolice din Tărâţa şi din judeţul Bacău, a mulţumit pentru vizită, pentru cuvintele frumoase, cât şi pentru binecuvântarea dată, Petru Gherghel, Episcop al Diecezei Romano- Catolice Iaşi, după care înalţii prelaţi şi o parte din credincioşi s-au îndreptat spre satul Cucuieţi, din comuna Solonţ.

                          „Să intrăm cu bucurie în Casa Domnului”

                          Cu mult înainte de ora 16.00, la mica biserică din Cucuieţi, cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci”, mii de credincioşi, veniţi din toate comunităţile catolice de pe Valea Tazlăului au venit să-l întâmpine pe reprezentantul Vaticanului, Cardinalul Leonardo Sandri, singurul înalt prelat care a vizitat vreodată aceste ţinuturi.

                          Împreună cu ei au fost prezenţi şi au participat la ceremonia de Sfinţire a bisericii şi de Consacrarea a Altarului numeroşi preoţi catolici, călugări, membri ai administraţiei locale, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Silviu Pravăţ, preotul ortodox Irinel Cernat.

                          Ca urmare a faptului că vechea biserică nu mai prezenta siguranţă, la iniţiativa preotului paroh Mihai-Daniel Bitiuşcă şi cu angajamentul şi disponibilitatea totală în susţinerea financiară a proiectului din partea pr. dr. Iosif Antoci, care activează în prezent ca păstor de suflete în Austria, cu sprijinul credincioşilor şi al administraţiei locale, condusă de Eusebiu Alexandrescu, primar al comunei, la începutul anului 2016 au început lucrările de construcţie a noii biserici, fiind finalizată la sfârşitul lunii august, în doar cinci luni, astfel că, a spus preotul paroh, „Dumnezeu a făcut o minune”.

                          Ceremonia de sfinţire a fost îndeplinită, la rugămintea Excelenţei Sale Episcop Petru Gherghel, de Cardinalul Leonardo Sandri, după întreg ritualul unor astfel de manifestări: tăierea panglicii, înconjurul bisericii împreună cu naşii acesteia, binecuvântarea credincioşilor cu apă sfinţită.

                          Într-o atmosferă de mare emoţie, după citirea Evangheliei, Cardinalul Sandri a ţinut un cuvânt de învăţătură, cu îndemnul la speranţă, ascultare şi credinţă întru Domnul Isus Cristos, adresând, de asemenea, mesajul Papei Francisc adresat tuturor celor care s-au învrednicit cu această lucrare.

                          A urmat Consacrarea Altarului şi sfinţirea Bisericii, iar la finalul Sfintei Liturghii PS Aurel Percă a dat citire Decretului prin care s-a consacrat Sfinţirea Bisericii cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci”, cât şi a Decretelor de acordare a Diplomei de Merit preotului paroh Mihai-Daniel Bitiuşcă şi preotului Iosif Antoci, pentru dăruire, hărnicie şi sacrificiu în ridicarea bisericii din Cucuieţi. În acelaşi cadru Cardinalul Leonardo Sandri a dăruit, în numele Sfântului Părinte, episcopului Petru Gherghel, Medalia de Argint al cincilea an al Pontificatului Papei Francisc. La rândul lui, Monseniorul Petru Gherghel i-a dăruit înaltului oaspete de la Vatican o icoană a Maicii Domnului, iar ambasadorului Miguel Maury Buendía o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul.

                          Lucrările efectuate, sacrificiile făcute, precum şi marea şi solemna sărbătoare din 28 septembrie 2017, la Tărâţa şi la Cucuieţi, vor rămâne şi nu vor fi altceva decât o laudă adusă lui Dumnezeu şi un ajutor mare şi frumos pentru mântuirea omului!