În duminica întâia din Postul Sfintelor Paşti prăznuim Duminica Ortodoxiei. Este ziua numelui Bisericii. Biserica noastră se numeşte ortodoxă, sau dreptmăritoare, pentru că ea a păstrat de-a lungul veacurilor adevărurile de credinţă descoperite, în Legea Veche, prin prooroci, iar în cea nouă, în chip desăvârşit, prin Iisus Hristos, adevăruri transmise cu sfinţenie, fără schimbare sau adăugire de Sfinţii Apostoli şi de urmaşii lor legitimi. Prilejul începerii şi aşezării acestei sărbători a fost dat de biruinţa cinstitorilor sfintelor icoane asupra celor potrivnici în anul 843 d. Hr. După îndelungate frământări şi lupte, în care adesea s-au amestecat şi împăraţii bizantini cu autoritatea lor, Biserica a stabilit, în spiritul adevăratei credinţe, că cinstirea Sfintelor icoane e un lucru bun şi plăcut lui Dumnezeu, întrucât nu cinstim lemnul sau hârtia, materia din care sunt făcute, ci chipul pe care acestea îl reprezintă: „Precum ne slujim de cuvânt ca să ne ridicăm la cele mai presus de cuvânt, aşa ne folosim de icoană ca să ne ridicăm la cele mai presus de icoană. Şi precum Dumnezeu vrea ca auzul nostru să se sfinţească prin cuvinte curate, aşa vrea ca şi văzul nostru să se sfinţească prin icoane cuvioase, ca prin amândouă aceste simţuri superioare să se scurgă în suflet gânduri curate”.
Cuvântul icoană trimite la momentul creaţiei omului, când Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră… Şi l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său”(Facere 1, 26-27), adică după icoana Sa, pentru că icoană înseamnă chip, imagine, iar icoana (chipul) lui Dumnezeu după care l-a făcut pe Om este modul Lui de a fi: Unul în fiinţă, dar Treime de Persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, în comuniune deplină de iubire şi de viaţă.
Temeiul biblic al cinstirii Sfintelor icoane îl constituie întruparea Fiului lui Dumnezeu. El s-a făcut om, rămânând în acelaşi timp Dumnezeu adevărat, şi, prin aceasta, a devenit accesibil cunoaşterii şi cinstirii de către noi. El este „chipul văzut al Tatălui Celui nevăzut. El s-a arătat la înfăţişare ca om smerindu-se pe Sine”(Filipeni 2, 7-8). Există o strânsă legătură între icoană şi întrupare: întruparea dovedeşte posibilitatea icoanei, iar icoana dezvăluie întruparea şi deci, mântuirea noastră, pentru că Fiul lui Dumnezeu a coborât printre oameni ca pe oameni să-i ridice la viaţa dumnezeiască, iar rostul icoanei este acela de a înduhovnici pe om şi de a sfinţi materia. Prin urmare, pot fi pictate icoane materiale ale Aceluia Care S-a făcut Om, purtând trup material. Prin aceasta, Dumnezeu ne-a arătat că materia poate fi sfinţită şi transfigurată, adică unită cu Dumnezeu prin har.
În icoana unui om sfânt este zugrăvit trupul său înduhovnicit care devine nestricăcios, asemenea trupului slăvit al lui Hristos, pe care îl va primi omul la învierea drepţilor. Icoana ne prezintă deci, în acelaşi timp, pomenirea vieţii sfântului din istorie şi arvuna vieţii sfântului din Împărăţia cerurilor. De fapt, raţiunea însăşi de a fi a icoanei este aceea de a arăta lumii pe moştenitorii nestricăciunii, adică pe moştenitorii Împărăţiei lui Dumnezeu, pe care ei o caută şi o pregustă încă din timpul vieţii lor pământeşti. Icoana prezintă chipul omului în care locuieşte harul lui Dumnezeu, biruind patimile şi sfinţind omul întreg, suflet şi trup. Aşadar, dobândirea sfinţeniei prin conlucrarea omului cu harul Duhului Sfânt este scopul vieţii creştine. În acest sens, icoanele sfinţilor ne arată că dobândirea sfinţeniei este posibilă în orice timp şi în orice loc, dacă omul iubeşte pe Dumnezeu şi caută sfinţenia Lui.
Tocmai de aceea, fiecare creştin trebuie să aibă grijă de icoana cea mai de preţ, chipul lui Hristos din el însuşi, mai ales în această perioadă a Postului Mare, curăţindu-l prin Spovedanie şi hrănindu-l cu Sfânta Împărtăşanie. În acest fel, ne vom umple şi noi de bucuria tainică a Apostolilor care L-au văzut şi L-au mărturisit pe Hristos, păşind astfel pe calea mântuirii.
Pr. dr. Marius Popescu,
Parohia „Sfântul Ioan” Bacău
