sâmbătă, 27 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2653

Doi bucătari celebri au gătit pentru voluntari de la BIG BUILD

    Chef Foa FOTO: Alin Pandaru

    – BIG BUILD se încheie vineri, la ora 16.00 – beneficiarii au fost ajutați de sute de voluntari ca să construiască casa mult visată, iar la întreținerea apetitului voluntarilor au contribuit peste 20 de bucătari – aceștia au fost coordonați de Chef Robert Rainford și de Chef Foa care au gătit bunătăți la grătar, sosuri extrem de gustoase și garnituri savuroase

    Municipiul Bacău găzduiește în cartierul Izvoare, cel mai mare eveniment de construcție accelerată și voluntariat din Europa. Provocarea Habitat for Humanity numită „BIG BUILD 2017” a început pe 2 octombrie, iar pariul promotorilor acestui eveniment a fost că în cinci zile, respectiv, până pe 6 octombrie, vor construi 36 de case, pentru tot atâtea familii beneficiare.

    Chef Robert Rainford
    Acest lucru nu ar fi fost posibil fără sprijinul partenerilor și ajutorul a peste 700 de voluntari. Și pentru că toți cei implicați în proiect trebuie să mănânce o masă caldă, organizatorii le-au pregătit voluntarilor o surpriză pe măsură.

    Chef Robert Rainford, împreună cu Chef Foa au venit pe șantier să coordoneze o armată de bucătari care gătesc pentru sutele de voluntari care au ridicat cele 36 de case în cinci zile. Cheful canadian Rob Rainford este cunoscut de pasionați ai gastronomiei din întreaga lume prin intermediul emisiunii „Licence to grill”, iar Chef Foa are deja un renume în plan național.

    Cei doi au coordonat o echipă de peste 20 de bucătari care gătesc într-o bucătărie de 150 de metri pătrați, peste 3000 de porții de mâncare în cele cinci zile ale evenimentului BIG BUILD. Toate ingredientele folosite în evenimentul de live cooking au fost oferite de Kaufland România, partenerul strategic al evenimentului, care sprijină proiectul cu o donație importantă pentru ca familiile beneficiare să plătească o rată mai mică pentru locuințe, aceasta putând fi achitată în 20 de ani.

    Printre felurile de mâncare pregătite de Robert Rainford s-au numărat: piept de pui prăjit pe plită, în mantie de verdețuri aromate și semințe, cu orez oriental și sos de parmezan; pui întreg, marinat și rumenit pe rotisor, cu mazăre, morcovi și usturoi la ceaun; ceafă de porc împănată cu așchii de slănină afumată și ceapă albă, prăjită pe grătar, cu mix de legume gătite pe plită și salată de castraveți cu dressing din iaurt cu lămâie și boabe de muștar, coaste marinate la grătar, cu legume. Toate aceste bunătăți au constituit masa de prânz a voluntarilor care au construit visul celor 36 de familii din Bacău.

    Proiectul BIG BUILD 2017 se încheie astăzi, 6 octombrie, la ora 16.00. De la această oră, voluntarii se retrag de pe șantier, plecând cu satisfacția că au ridicat casele, le-au finalizat la exterior, iar la interior le-au amenajat în proporție de 80%. Restul lucrărilor rămân în seama unor echipe de specialiști care vor face ajustările ce se impun și vor pregăti casele pentru iarnă.

    Cele 36 de familii beneficiare ale proiectului se vor putea muta cel mai probabil în noile case în primăvara viitoare, atunci când reprezentanții Primăriei Bacău vor aduce utilitățile în zonă. Vom reveni cu amănunte de la închiderea evenimentului.

    Educație pentru sănătate

      Colectivul de cadre didactice de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” a petrecut alături de elevi „Ziua educatorului”. În școală s-au desfășurat activități care au avut în prim-plan educația, văzută din perspectiva intelectuală, morală, estetică și profesională.

      Clasa a III-a C, coordonată de prof. Neli Popoveniuc a ales ca temă pentru această zi, promovarea sănătății și educația pentru sănătate.

      Elevii s-au împărțit pe grupuri și au lucrat la proiecte care au vizat regulile de igienă și alimentația sănătoasă.
      Dacă proiectul în sine i-a ajutat pe copii să se concentreze pe subiect, atenția le-a fost distrasă în momentul în care un ponei a apărut în curtea școlii.

      Exaltați de ideea de a vedea și de a călări un ponei, copiii au ieșit în curtea școlii ca să vadă „minunea”. Așa l-au cunoscut pe „Steluțu”, poneiul adus în incintă cu participarea prof. Daniel Popa.

      Căluțul de la Clubul Sportiv Ecvestru „Decebal” din Hemeiuș, adus cu ajutorul Asocieației Ovidenia 2005, a făcut furori printre elevi.

      6 octombrie 2017

        FC Bacău Academia „Cristian Ciocoiu”- 3 ani!

        Moment aniversar pentru FC Bacău Academia „Cristian Ciocoiu”. Școala de fotbal înființată de fostul atacant al Stelei și al FCM Bacău a împlinit ieri trei ani. „Dorim ca FC Bacău să devină o pepinieră a fotbalului de performanță. Aici, copiii vor avea parte de tot ce este modern în fotbalul juvenil”, declara Cristi Ciocoiu la începutul lui octombrie 2014, la inaugurarea Academiei.

        Acești primi trei ani de viață au validat din plin proiectul gândit de Ciocoiu. Astăzi, FC Bacău Academia „Cristian Ciocoiu” este un nume cu rezonanță națională în fotbalul juvenil. O dovedește și prezența echipei de juniori E în semifinalele Campionatului Național 2017, dar și triumful repurtat recent la turneul internațional de la Albena (Bulgaria).

        Gruparea băcăuană numără 150 de copii înscriși la următoarele categorii de vârstă: 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011 și 2012. Din acești 150 copii, 14 sunt incluși într-un regim de cazare-masă- școlarizare. Dacă în primă fază, Academia avea o adresabilitate locală, în ultimul an, pe porțile sale au intrat copii de la Iași, Ruginoasa, Bârlad sau Râmnicu-Sărat.

        „Și acest lucru arată că părinții care optează pentru FC Bacău Academia «Cristian Ciocoiu» apreciază modul nostru de lucru”, a subliniat antrenorul Radu Ciobanu. Alături de Radu Ciobanu, Academia băcauană îi include ca antrenori pe Șerban Neamțu, Eusebiu Nica, Radu Sascău și Florin Ioniță. Referitor la corpul de antrenori, una dintre caracteristicile Academiei „Cristian Ciocoiu” este preocuparea pentru perfecționarea tehnicienilor săi, aceștia având posibilitatea de a studia metode moderne de antrenament, așa cum s-a întâmplat și în primăvară, cu prilejul unui stagiu efectuat în curtea Ajaxului.

        Pe viitor, FC Bacău intenționează să înființeze și o echipă de seniori, care să pornească la drum din Liga a V-a. „E un circuit firesc, care garantează continuitatea proiectului nostru”, a precizat Cristi Ciocoiu.

        Cu gândul la primul loc

        Aerostar își continuă turul de forță. În speranța că își va continua și seria victoriilor. La trei zile după calificarea în „șaisprezecimile” Cupei României (1-0 cu divizionara B Foresta Suceava), Vraciu și compania își reiau asaltul la primul loc din Seria I a Ligii a III-a.

        „Aviatorii” au parte de o deplasare relativ dificilă vineri, la Roman, însă o victorie contra CSM-ului, coroborată cu un pas greșit al Harmanului la Valea Mărului ar permite echipei antrenate de Cristi Popovici să se instaleze în fotoliul de lideră, fie și în coabitare.

        „Ne pregătim de o serie de meciuri grele în campionat, serie care începe vineri la Roman. Chiar dacă venim după solicitanul joc din Cupă, țintim toate cele trei puncte contra Romanului”, a declarat antrenorul Aerostarului, Cristi Popovici. Exceptându-l pe Adăscăliței, care va efectua vineri un nou control medical la genunchi înainte de a se lua o decizie definitivă referitoare la intervenția chirurgicală și a lui Gheorghiu (incert), ceilalți jucători ai divizionarei C băcăuane sunt apți de joc.
        Spre deosebire de Aerostar, care vine după patru victorii la rând (incluzând și confruntarea din Cupă), CSM Roman parcurge un moment mai puțin fast.

        Porniți ca din pușcă (două victorii, dintre care una cu 4-1 contra Csikszeredei si un egal), romașcanii au lasat apoi garda jos, ultimele două jocuri de campionat însemnând tot atâtea înfrângeri: 0-3 la Râșnov și 1-3 acasă, cu Lieștiul. „Tratăm jocul de vineri cu toata atenția. Romanul e o echipă bună, în ciuda ultimelor rezultate”, a avertizat Popovici.

        Programul celorlalte partide ale etapei a șaptea (sâmbătă, 7 octombrie, ora 15.00): CSM Pașcani- AFC Odorhei (se joacă vineri, la ora 15.00), Bucovina Rădăuți- Metalosport Galați, Sănătatea Darabani- CSM Focșani, , Avântul Valea Mărului- SC Oțelul Galați, KSE Târgu-Secuiesc- AFC Hărman, CSM Roman- Aerostar Bacău, Cetate Râșnov- Sporting Liești. Csikszereda Miercurea Ciuc stă.

        Clasamentul Seriei I

        1. AFC Hărman 6 5 1 0 18-1 16p.
        2. SC Oțelul Galați 6 4 2 0 18-3 14p.
        3. Aerostar Bacău 6 4 2 0 15-5 14p.
        4. Csikszereda 6 4 1 1 15-7 13p.
        5. Cetate Râșnov 6 3 0 3 11-7 9p.
        6. Sporting Liești 6 4 1 1 14-7 7p.
        7. CSM Focșani 6 1 4 1 10-3 7p.
        8. CSM Roman 5 2 1 2 15-9 7p.
        9. AFC Odorhei 6 2 0 4 19-15 6p.
        10. Săn. Darabani 5 1 2 2 9-11 5p.
        11. KSE Tg. Sec. 5 1 2 2 6-11 5p.
        12. Buc. Rădăuți 5 1 1 3 3-7 4p.
        13. Av. V. Mărului 5 1 1 3 6-13 4p.
        14. CSM Pașcani 5 0 0 5 1-18 0p.
        15. Metalosport Gl. 6 0 0 6 1-44 0p.

        609 ani de la prima atestare documentară a Bacăului

          Municipiul Bacău marchează împlinirea a 609 ani de la prima atestare documentară a oraşului- 6 octombrie 1408, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun.

          Cu această ocazie, Municipiul Bacău în parteneriat cu Casa Corpului Didactic „Grigore Tăbăcaru” şi Colegiul Naţional „Ferdinand I” organizează manifestarea „Bacău-şase secole”.

          Băcăuanii sunt invitaţi să participe la evenimentul cultural dedicat împlinirii a 609 ani de la prima atestare documentară a Bacăului, ce se va desfăşura vineri, 6 octombrie 2017, de la ora 13.00, în Aula Universităţii „Vasile Alecsandri”.

          O ediţie de excepţie a Simpozionului Naţional „Vasile Pârvan”

          La Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” au început, joi, 5 octombrie, de la ora 11.00, lucrările Simpozionului Naţional „Vasile Pârvan”. Manifestare de tradiţie, plasată sub egida marelui cărturar, de la a cărui naştere se împlinesc 135 de ani, organizată în parteneriat cu Arhivele Statului Bacău, a fost deschisă de Mariana Popa, manager al prestigioasei instituţii băcăuane, care a prezentat temele simpozionului şi invitaţii, importante personalităţi din lumea academică, cercetători, istorici, muzeografi, arheologi, arhivişti.

          A fost prezent, de asemenea, Silviu Pravăţ, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, care a transmis un mesaj din partea instituţiei condusă de Sorin Braşoveanu. A fost păstrat un moment de reculegere în memoria istoricului şi arheologului Ioan Mitrea, fost director al Muzeului de Istorie, decedat cu puţin timp în urmă. A urmat prezentarea şi lansarea unor importante reviste şi volume, „Carpica”, vol. XLVI, (dr. Anton Coşa), „Varianta Ocolitoare Bacău. Diagnosticul arheologic” (autori dr. Lăcrămiora-Elena Istina, dr. Dănuţ Prisecaru, dr. Petre Colţeanu, Andrei Horoiu), supus atenţiei celor prezenţi de prof.univ.dr. Lucreţiu Mihăilescu-Bârliba, şi „Acta Bacoviensia” (nr. XII/2017), cu o recenzie de Vasile Stancu.

          Un moment deosebit a fost marcat de vernisajul expoziţiei „Viorel Căpitanu – patru decenii de arheologie băcăuană”, cercetător, arheolog, fost director al Muzeului de Istorie, unul dintre cei mai prolifici şi reprezentativi membri ai colectivului de arheologi băcăuani, de numele căruia se leagă importante descoperiri arheologice de pe teritoriul regiunii şi judeţului Bacău, care va împlini peste câteva zile 85 de ani. Despre personalitatea şi activitatea lui Viorel Căpitanu a vorbit dr. Cristinel Plantos şi dr. Lăcrămioara-Elena Istina, şef secţie Arheologie – Istorie a Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”.

          Tot în prima parte a lucrărilor a fost lansată Medalia „Iulian Antonescu”, patronul spiritual al instituţiei, adusă în faţa publicului de prof.univ.dr. Ionel Cândea, director al Muzeului Brăilei „Carol I”. Lucrările au continuat, de la ora 15.30, pe secţiuni, Arheologie, Istorie, Muzeografie, personalităţi, Arhivistică, Viaţa spirituală în Moldova. În programul de vineri, 6 octombrie, sunt prevăzute vizite la obiectivele turistice şi de patrimoniu din municipiul Bacău, urmate de alte lucrări pe secţiuni. Vom reveni cu alte detalii în ediţiile următoare ale ziarului Deşteptarea, care este partener media al evenimentului.

          Ion Fercu, „risipitorul de suflet”, a debutat în meseria de pensionar

            A fost mare agitaţie pe holurile şi în cancelaria Colegiului Tehnic „Ion Borcea” din Buhuşi, ieri, 5 octombrie. Era Ziua Educaţiei şi toată lumea a fost invitată la o lansare de carte în Biblioteca oraşului.

            Invitaţia a aparţinut profesorului, scriitorului şi gazetarului Ion Fercu, fost director al colegiului. Cu doar câteva ore înainte, s-a schimbat locaţia, deoarece se produsese o inundaţie în clădirea cu pricina(!).

            Astfel că, la ora 11.00, invitaţii au fost dirijaţi spre centrul cultural „Cireşica”, acolo unde Ion Fercu a dezlegat misterul: după peste 40 de ani, mai precis 46 de ani de activitate la catedră, dintre care 38 ca director de şcoli şi apoi de colegiu, caz unic, spune Ion Fercu, în România, a acceptat de bună voie şi nesilit de nimeni, să semneze actele de ieşire la pensie, pensie stabilită de statul român. A ales să fie împreună cu toţi colegii în acest moment important din viaţa lui, invitându-i la un pahar cu vin şi o cafea.

            N-a fost o lansare de carte, însă, în stilu-i caracteristic, Ion Fercu a deschis „balul” cu un Poem, scris special pentru acest moment, poem despre „cum nu se scrie un poem sau despre cum sunt aruncate pe frânghie, la uscat, zdrenţele iluziilor”. Aşa a considerat Ion Fercu să se despartă de şcoală, de colegi, de elevi, de sălile de clasă, de sala de sport, de dimineţile când, la ora 5.00 deschidea în fiecare zi uşa şcolii. Redau, cu iertare din partea autorului, doar câteva dintre cele mai frumoase gânduri din poem:

            „(…) Mulţumiri celor care au spus că directorul din mine este mai bun decât poetul/prozatorul/jurnalistul/ dar mai ales celor care au dat cu zarul/ ca să vadă ce înjurături mă pot onora/ (…) Mulţumiri celor care au spus că profesorul din mine este cea mai frumoasă poveste/ sau poate că o poveste ruină/ celor care cred că am făcut risipă de suflet/ urcând împreună pe piscurile olimpiadelor şcolare (…) Mulţumiri celor care m-au iubit hulindu-mă/ celor care m-au hulit adorându-mă/ mulţumiri încă o dată celor care cred că dacă ar fi să mai aleg tot profesor m-aş face/ este tentant să tot fii fraierul de serviciu al lumii/ fraierul absolut/ mulţumiri părinţilor şi fiilor mei, soţiei şi nurorii-fiică/ lui Mat(ei) şi Am(za)/ nemaipomeniţii/ prietenii mei cei mai buni/ care m-au ajutat să dau în mintea cea bună a copiilor/ şi care-mi tot spun că încă nu sunt o ruină/ dar timp este pentru toate/ Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce a crezut că nu trebuie să-mi dea,/ pentru tot ce mi-a dat, pentru tot ce mi-a luat/ mulţumiri vouă/ tuturor/ ştiu/ nu-i de ici-colo.”

            Un Poem de pus în ramă, în rama sufletului, un poem de viaţă şi de moarte, dar mai ales de viaţă, trăită aşa cum a ştiut mai bine prietenul nostru Ion Fercu, cel mai iubit, cel mai bun gazetar care a semnat şi semnează în ziarul „Deşteptarea”, în revistele din toată ţara.

            Să trăieşti frumos ca şi până acum, domnule profesor!

            Noi, cei de la Deşteptarea, mai vechi sau mai noi în gazetărie, cu toţii, ţi-am dăruit doar o floare, ca semn al preţuirii. „Nu-i de ici-colo”. Este din suflet.

            „Suntem împreună de 43 de ani, o viaţă plină, bogată, trăită cu intensitate, cu bune şi rele. Am avut parte de un soţ excepţional, de un om deosebit, înţelegător şi răbdător, eu asumându-mi cu dragoste rolul de soţie, de mamă, acum şi de bunică, pentru ca împreună să ne împlinim visurile. N-a fost uşor, însă a fost foarte frumos. Ne dorim să fim sănătoşi şi să ne creştem nepoţii”

            Maria Fercu, soţia profesorului Ion Fercu

            „Câte nu se pot spune despre Ion Fercu! În maniera proprie, ne-a citit, la început, un poem, în care a fost vorba despre viaţă, despre gânduri, despre speranţe, eşecuri, împliniri, subliniind ceea ce crede dumnealui că a însemnat, în cei 46 de ani, activitatea de dascăl, de director, de om al cetăţii, de scriitor în aceste timpuri. Îi doresc multă sănătate, ani mulţi de pensie, să-şi crească nepoţii şi să facă ceea ce ştie şi se pricepe cel mai bine: să scrie! De la masa de scris nu te scoate nimeni la pensie.”

            Petru Botezatu, profesor

            „Ne bucurăm cu toţii că suntem, şi în acest moment, alături de dumnealui. Îl cunosc din 1988, am lucrat împreună mulţi ani, acum, sunt director al Colegiului Tehnic „Ion Borcea”, după ce nu a mai dorit să rămână director. Un om de excepţie, un profesor excepţional, un OM în primul rând, exigent, drept, altruist, a sprijinit şi ajutat pe toată lumea cum a ştiut şi a putut mai bine. Colegiul nostru a crescut şi s-a îmbogăţit foarte mult în ultimii 20 de ani. Acum, la această agapă, îi doresc sănătate, bucurii, împreună cu toată familia.

            Maria Dobroi, director al Colegiului Tehnic “Ion Borcea”

            „Mi-aţi creat şi emoţie şi bucurie. Vă mulţumesc că v-aţi găsit timp pentru a fi împreună. N-am vrut să vă spun care este rolul invitaţiei, aşa cum nu le-am spus nici colegilor. A venit timpul ca după 46 de ani de catedră, dintre care 38 de ani ca director de şcoală, să las locul altora. De ce am citit acest poem? Nu ştiu, aşa am simţit. Vă îmbrăţişez şi vă pup pe toţi!”

            Ion Fercu

            „Profesorul la final de carieră, resursă pentru viitoarele generații”

              În premieră, Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău, a organizat în această săptămână un amplu program intitulat „Zilele școlii băcăuane”, în care s-au defășurat conferințe, mese rotunde, lansări de carte și workshopuri, cu profesori universitari din București, Iași și Bacău, alături de cadre didactice din sistemul preuniversitar băcăuan și care au avut în prim plan Profesorul.

              Joi, 5 octombrie, Ziua Internațională a Educației, a fost marcată, de la ora 10.00, în Aula Universității „Vasile Alecsandri” Bacău, prin conferința „Învățământul băcăuan și francofonia”, oaspete de seamă fiind prof. univ. dr. Mohamed Ketata, directorul Biroului pentru Europa Centrală și Orientală al Agenției Universitare a Francofoniei, dar și prin alte două activități susținute de prof. univ. dr. Traian Stănciulescu de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iași: conferința „Educația creativă: strategii de stimulare bio-psiho-logică”, la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” Bacău, urmată de masa rotundă „Educația creativă în școala de azi”, de la Colegiul „Grigore Antipa” Bacău.

              Într-un cadru festiv, la SIF Moldova, cu începere de la ora 14.00, a avut loc și festivitatea „Profesorul la final de carieră – resursă pentru viitoarele generații”, o activitate dedicată cadrelor didactice care au ieșit la pensie în anul școlar trecut, la care au participat, ca invitați speciali, primarul Bacăului, Cosmin Necula, și inspectorul școlar general prof. Florin Lazăr, care au oferit diplome și plachete celor peste 60 de profesori „tineri pensionari”.

              „Nu pot decât să vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut pentru noi, pentru comunitatea băcăuană. Cu toții suntem o parte din creația dumneavoastră, domnilor profesori”, a declarat primarul Cosmin Necula, pentru ca prof. Florin Lazăr să adauge: „Sunteți oameni care v-ați câștigat respectul nostru, al întregii societăți. Nu ne părăsiți, nu plecați din sistem, pentru că mai avem nevoie de dumneavoastră, noi și generațiile viitoare”. Seara, a aparținut tot profesorilor, printr-un concert simfonic al Filarmonicii „Mihail Jora”, care le-a fost dedicat, în totalitate.

              „Această zi este, după mine, un moment de reflecție. Trebuie să ne gândim unde suntem și ce facem. Suntem mulțumiți de noi, în sistemul de educație? Dacă nu, ce trebuie să facem? Prin această activitate, am vrut să creem un arc peste timp, între cei care au ieșit la pensie și ceea ce pot ei oferi viitoarelor generații de profesori. Aniversarea lor este, de fapt, un mod de a le arăta întreaga noastră recunoștință.”
              Prof. Gabriel Leahu, director CCD Bacău

              Astăzi, manifestările din cadrul proiectului se vor încheia cu un memento privind cele șase secole de atestare documentară a Bacăului, la Universitatea „Vasile Alecsandri”, unde prof. dr. Alin Popa, de la Colegiul Tehnic de Comunicații „N. V. Karpen” Bacău, va susține prezentarea „Bacăul, în tranziția de la târg la oraș (1821-1938)”, dar și cu lansarea a două cărți.

              Această primă ediție a „Zilelor Școlii Băcăuane” se dorește a fi un eveniment anual care să coalizeze toți actorii importanți din sistemul educativ băcăuan, atât preuniversitar, cât și universitar. Cu acest prilej, CCD Bacău a lansat oficial și Oferta de formare continuă pentru anul școlar 2017-2018, care cuprinde 16 programe de formare acreditate și peste 90 de cursuri avizate de Ministerul Educației Naționale.

              Luizi Călugăra: Un copil de 12 ani a plecat de la școală și n-a mai ajuns acasă

                Polițiștii caută un băiat, de 12 ani, din județul Bacău, care a plecat de la școală și nu a mai ajuns acasă. Persoanele care dețin informații care să ajute la găsirea copilului sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.

                Polițiștii îl caută pe Petre Mihail Berladen, în vârstă de 12 ani, din comuna Luizi Călugăra, judeţul Bacău, care a plecat de la şcoală, la data de 4 octombrie a.c. și nu a mai ajuns acasă.

                Semnalmente: înălţime 1,50 metri, constituţie atletică, ochi căprui, ten deschis, păr şaten închis, tuns scurt.

                La data plecării era îmbrăcat cu o geacă de blugi de culoare albastru închis, pantaloni negri de blugi, cămaşă albastră şi era încălţat cu adidaşi de culoare albă.

                Persoanele care dețin informații care să conducă la găsirea copilului sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.

                O zi dulce pentru copiii de la Școala „Alexandru cel Bun”

                  Albinele, micuțele insecte simpatice, de care avem tendința să fugim, ca să nu fim înțepați, au fost invitatele speciale ale elevilor clasei I B Step by Step, de la Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun”, Bacău, coordonați de doamnele profesoare pentru înv. primar, Butnaru Carmen –Elena și Solomon Alina-Cristina.

                  Activitatea cu titlul „Ziua albinelor” a avut ca scop lărgirea orizontului de cunoaștere și apreciere a tuturor viețuitoarelor pământului, cultivarea sentimentelor de protecție a lumii vii și de respect față de natură.

                  Învitatul special, apicultorul Axinte Gabriel, le-a explicat copiilor despre importanța albinelor pentru polenizarea culturilor, producând mierea binefăcătoare și alte produse alimentare și medicinale, și cel mai important, susținând ciclul natural al vieții în lume, cum se desfășoară viața în stup, ce rol au matca și trântorii și care sunt atribuțiile albinelor lucrătoare. Mierea, fagurii de miere, ceara curată și propolisul au fost printre produsele apicole pe care elevii le-au mirosit și degustat cu mare plăcere.

                  Activitatea a avut un puternic impact emoțional, sensibilizând elevii și insuflându-le dragostea, respectul față de aceste mici vietăți atât de importante pentru om. Conform unui vechi proverb românesc „Cel înțelept ca albina, din toate alege ce e mai de folos!”, copiii au avut Albina ca model de hărnicie, de răbdare, perseverență și de muncă în echipă.

                  Consiliul Județean, prezent la ExpoReal Munchen

                    Județul Bacău este reprezentat, zilele acestea, la Târgul Investițional Internațional ExpoReal organizat în Munchen de o delegație a Consiliului Județean (CJ) condusă de președintele Sorin Brașoveanu.

                    Proiectele cu care CJ Bacău s-a prezentat la ExpoReal vizează investiții în infrastructura de transport aerian și transport cargo multimodal, înființarea unui centru de transfer tehnologic și de inovare în cercetare, precum și dezvoltarea unui laborator pentru controlul calității și certificarea produselor agricole, de tip agro-food.

                    Miercuri, Sorin Brașoveanu a avut întâlniri cu reprezentanți a peste 40 de companii, municipalități și universități din Europa, unele dintre acestea manifestând interes pentru o viitoare colaborare.

                    La finalul primei zile a avut loc un forum de discuții și networking privind oportunitățile de investiții în România și, în particular, în Regiunea Nord Est. Au fost prezenți oameni de afaceri din România și Germania, reprezentanți ai autorităților publice și ai mass-media.

                    Trei morți și un rănit într-un accident la Căiuți

                    FOTOȘ Denys Danut

                    Tragedie în această dimineaţă pe DN 11 A, în afara localităţii Căiuţi. Trei persoane şi-au pierdut viaţa, în urma unui cumplit accident, după ce un autoturism s-a izbit frontal de un tractor agricol.

                    Potrivit poliţiştilor, un bărbat de 66 ani, din Oneşti, se afla la volanul maşinii, iar într-o curbă la dreapta pe fondul neatenţiei în conducere a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un tractor agricol, condus de un bărbat de 35 ani, care avea permisul anulat din 2012.

                    FOTO Denys Danut

                    În urma accidentului, şoferul de 66 ani, un pasager de 71 ani şi o femeie de 54 ani au murit, iar o altă femeie de 65 ani a fost rănită şi transportată la un spital din Iaşi.

                    Circulaţia în zona a fost oprită pe timpul cercetărilor poliţiştilor şi s-a deschis o anchetă pentru infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

                    FOTO: ISU Bacău

                    Telefoane ascunse în talpa adidaşilor şi introduse în penitenciar

                      Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău a trimis în judecată, anul trecut, trei persoane acuzate că au introdus bunuri interzise în Penitenciarul Bacău. Mai precis, 2 telefoane mobile, 1 încărcător, 2 cartele SIM şi un cablu de date, obiecte ascunse în talpa adidaşilor cu care era încălţat unul dintre inculpaţi.

                      La urmărirea penală, U.G. a povestit cum a ajuns el să fie „păcălit” de alţi doi cunoscuţi să intre în penitenciar cu obiecte interzise, ascunse în adidaşi: „U.G. a declarat că în jurul datei de 19.08.2016, a fost contactat telefonic de către M.S. care i-a intermediat o întâlnire cu L.B. care i-a solicitat să transporte un pachet la Penitenciarul Bacău, pachetul conţinând, după spusele lui L.B., produse alimentare. (…)

                      Ajunşi în municipiul Bacău, în apropierea penitenciarului, inculpatul L.B. l-a pus să-şi schimbe încălţămintea spunându-i că îi va da el o pereche de adidaşi. Inculpatul U.G. şi-a schimbat adidaşii, a luat sacoşele şi în timp ce se deplasa spre poarta penitenciarului a simţit ceva în talpa adidasului drept, motiv pentru care s-a întors la maşină, spunându-i inculpatului L.B. că nu intră în penitenciar cu încălţămintea pe care i-a dat-o. Acesta, de faţă cu inculpata C.I., l-a asigurat că în talpa adidasului este doar un încărcător pentru telefon şi că poate sta liniştit”, se arată în rechizitoriu.

                      Pentru că inculpatul U.G. refuza să intre în penitenciar de frică să nu fie prins, L.B. l-ar fi dus la o benzinărie unde i-a luat de băut. După ce l-a îmbătat, L.B. l-a convins pe U.G. să-şi schimbe şi pantalonii cu alţii mai largi care acopereau adidaşii în care erau ascunse telefoanele. Inculpata C.I. i-a spus să meargă cu încredere spre penitenciar că nu va avea probleme. Ajuns în penitenciar, unul dintre agenţi i-a spus să predea toate bunurile care sunt interzise.

                      „În momentul în care a fost supus controlului cu aparatul antitero, lucrătorul de penitenciar l-a pus să se descalţe, iar în urma controlului efectuat, a fost găsit în talpa adidasului drept un încărcător de telefon, iar în talpa adidasului stâng au fost găsite două telefoane mobile”, arată anchetatorii.

                      Judecătoria Bacău l-a condamnat pe U.G. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de introducere de bunuri interzise în penitenciar. Pentru că inculpatul mai are o condamnare definitivă de 4 ani închisoare, pedeapsa rezultantă după contopire este de 4 ani şi 4 luni închisoare. L.B. a primit o pedeapsă de 9 luni închisoare, pentru instigare, amânată pe un termen de 2 ani. C.I. a fost achitată, pentru infracţiunea de complicitate, instanţa considerând că fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţie. Sentinţa nu este definitivă.

                      „Chef” Rainford și „Chef” Foa gătesc pentru voluntarii care construiesc 36 de case în Bacău

                        Celebrul bucătar canadian Robert Rainford, cunoscut pentru emisiunea „Licence to grill”, a venit în România pentru a găti, miercuri și joi (4 și 5 octombrie) împreună cu Chef Foa, pentru 450 de voluntari care construiesc 36 de case în cinci zile pe șantierul Habitat for Humanity din Bacău. Până pe 2 și 6 octombrie, Robert Rainford va coordona un show spectaculos de live cooking la BIG BUILD, cel mai mare eveniment de construcție accelerată și voluntariat din Europa.

                        Cheful canadian Rob Rainford este cunoscut de pasionați ai gastronomiei din întreaga lume. Emisiunea sa ”Licence to grill” a fost difuzată în 52 de țări, între care și România. El se află în Bacău pentru a coordona o echipă de peste 20 de bucătari care gătesc, într-o bucătărie de 150 de metri pătrați, peste 3.000 de porții de mâncare în cele cinci zile ale evenimentului BIG BUILD. Pe 4 și 5 octombrie i se alătura Chef Foa, pentru a găti împreună pentru voluntarii care lucrează pe șantier.

                        Toate ingredientele folosite în evenimentul de live cooking sunt oferite de Kaufland România, partenerul strategic al evenimentului BIG BUILD 2017. În plus, Kaufland România sprijină proiectul cu o donație importantă, care a fost suplimentată anul acesta pentru ca familiile beneficiare să plătească o rată mai mică pentru locuințe, pentru o perioadă de 20 de ani.

                        Show-ul de live cooking este organizat cu sprijinul Asociației Cuturale Euro Est Alternativ (ACEEA), organizație non-guvernamentală profesională de gastronomie. ACEEA este cea mai importantă organizaţie profesională de gastronomie din România, având în patrimoniu cea mai mare dotare de echipamente, ustensile și utilaje din țară. ACEEA este membră în mai multe organizaţii gastronomice internaționale, printre care World Association of Chefs Societies, World Master Chef și Asociación de Restauradores Gastronómicos de las Américas y el Mundo.

                        „Ne-am întors cu un show de street food la Bacău. De această dată participăm la evenimentul BIG BUILD, iar eu voi contribui făcând ceea ce fac de când mă știu… gătind! Susțin acest proiect și mă bucur de oportunitatea de a îl cunoaște pe Robert Rainford, pe care l-am urmărit de-a lungul carierei. Ne vedem pe 4 și 5 octombrie.”
                        Chef Foa.

                        Casa Căsătoriilor se mută în fosta Bibliotecă „Costache Sturdza”

                          Clădirea de patrimoniu în care a funcționat până în 2004 Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” a fost trecută din domeniul public al județului în domeniul public al municipiului Bacău.

                          Consiliului Județean i-a fost solicitat acest imobil, la sfârșitul lunii trecute, deoarece se intenționează relocarea unor servicii și compartimente ale administrației locale. Între altele, Primăria Bacău vrea să mute aici Serviciul de stare civilă care funcționează într-un spațiu insuficient și inadecvat activității acestuia.

                          Fosta bibliotecă are două corpuri, unul construit după 1850 și altul, în 1896, care au împreună 781 mp și a căror valoare înregistrată este 4,28 milioane de lei, precum și un teren de 792 mp, în valoare de 947.780 de lei.

                          Brusturoasa: Încă un urs salvat din capcana braconierilor

                            – o echipă formată din pădurari şi un medic veterinar s-au chinuit ore în şir ca să salveze animalul din laţul în care era prins

                            Urletele ursului i-au alertat pe sătenii din Brusturoasa, care l-au găsit foarte aproape de o livadă de la marginea localităţii.

                            Era prins într-un laţ, pus acolo de braconieri, şi pentru salvarea sa au fost mobilizaţi mai mulţi pădurari din zonă, dar şi un medic veterinar.

                            Animalul a fost tranchilizat de un angajat al Direcţiei Sanitar Veterinare Bacău şi apoi consultat de un medic veterinar, care s-a asigurat că nu a fost rănit. A fost eliberat din capcană şi după ce s-a trezit a fugit înapoi în pădure, de unde venise după hrană.

                            Acesta este al doilea caz înregistrat în ultimele zile, în comuna Brusturoasa.

                            La sfârşitul săptămânii trecute, un alt urs, în vârstă de doi – trei ani, a fost găsit prins tot într-un laţ, în pădure.

                            După aceste situaţii, poliţiştii au început verificările pentru depistarea şi tragerea la răspundere a celor care au pus capcanele în pădurile din comună.

                            Ziua mea

                            Astăzi e ziua mea. Ziua Educatorului, Învățătorului, Profesorului. Nu știu care dintre ele. Toată lumea este locuită de bâlbâială. Am fost foarte emoționat. M.E.N., via I.S.J., a ordonat că e musai să mă sărbătoresc. Eu pe mine… Iute, pe genunche, cum ar zice inocentul ministru Pop, au fost centralizate denumirile activităților prin care fiecare dascăl se va auto-sărbători. Obligatoriu! Activitățile au fost centralizate în Inspect, un minunat program al neo-birocrației.

                            Am propus și eu o activitate: „Συμπόσιο. Profesorul. Rol, status, prețuire socială”. Firește, propunerea a ajuns și pe masa ministrului. Altfel n-ar fi solicitat-o, nu? Sunt sigur că nu a priceput despre ce este vorba, întrucât nu cred că limba greacă îi este mai aproape de suflet decât stâlcita sa limbă strămoșească. Dar, neîndoielnic, dragii mei colegi, pe care i-am invitat să vadă cum mă sărbătoresc, vor pricepe vitriolul pe care l-am aruncat în obrazul celor care mă obligă să mă auto-felicit, auto-pup etc. Am sintetizat, pentru „banchet” – sau, mă rog, pentru „simpozion” – discursul în câteva secunde: ,,Profesorul. Rol social: nota 10. Status: nota 5. Prețuire socială: nota 1”. Culmea este faptul că trebuie să întocmesc și un raport oficial de auto-sărbătorire…

                            Sunt de-a dreptul emoționat: auto-sărbătorirea a devenit obligatorie, precum idolatria la nord-coreeni și ritualul de inițiere la papuași! În statutul cadrului didactic nu s-a schimbat nimic din vremea în care ministru al Instrucțiunii Publice era istoricul Nicolae Iorga, cel care, unor profesori greviști care amenințau că se spânzură dacă nu le sunt mărite lefurile, acesta le-a recomandat alternativa mai puțin costisitoare: să se înece în Mare. De ce suportăm asta? Din cauză că avem, zice Monica Lovinescu, două virtuți strămoșești: definim și apoi ne obișnuim. Stabilim, ca în Dex, că sunt neisprăviți și ticăloși, apoi ne obișnuim cu aceste otrepe.

                            Succes internațional la Paris al chirurgilor moineșteni

                              Lucrarea „Facteurs prédictifs de conversion aux cours des cholécystectomie pour cholécystite aiguë lithiasique” („Factori predictivi de conversie în cursul colecistectomiei pentru colecistita acută litiazică”, n.r.), prezentată în plen, în premieră, la al 119-lea Congres Francez de Chirurgie de la Paris, de echipa medicală de la Spitalul Municipal de Urgență Moinești, formată din medicul chirurg prof. dr. Adrian Cotîrleț, managerul unității spitalicești, și dr. Eduard Popa, șeful Secției de Chirurgie, a fost un adevărat succes internațional.

                              „Congresul a avut loc între 27 și 29 septembrie 2017, la Palatul Congreselor din Paris, sub președinția profesorului Jean-Robert Delpero de la Marsilia, care a fost și președintele secțiunii în care am prezentat lucrarea. A fost pentru prima dată, de când participăm la acest congres francez, când am prezentat o lucrare în plen în fața auditoriului. A fost, de asemenea, pentru prima dată, în ultimii 10 ani, când o lucrare a medicilor specialiști din România a fost acceptată să fie prezentată în plen, la acest eveniment de înaltă ținută. A mai fost o lucrare a medicilor de la Clinica «Sf.Maria» din București, dar nu în plen, ci pe poster.

                              Acest congres, după Congresul American de Chirurgie, este cea mai importantă întâlnire a chirurgilor din întreaga lume”, ne-a declarat dr. Adrian Cotîrleț. Au fost prezenți în jur de 5.000 de medici chirurgi, de pe toate cele cinci continente, dar au participat și 38 de asociații și societăți de chirurgie din toată lumea, printre ele și Societatea Americană de Chirugie, care a avut cea mai mare delegație. Anul acesta, Congresul s-a desfășurat sub deviza „Informație și Formare în Chirurgie”.

                              „Lucrarea a fost bine primită. A surprins numărul de cazuri prezentate în acest studiu, de cinci ani, care a cuprins 3.750 de operații de colecist, adică o medie de peste 700 de operații pe an. A impresionat numărul, complexitatea cazurilor rezolvate, dar și metodele și tehnicile aplicate, cu rezultate foarte bune. Au fost întrebări și discuții libere apoi, pe marginea lucrării , cu interpelări din partea președintelui Delpero, dar și din partea șefului Clinicii de Chirurgie de la Liege și de la alți participanți”, a mai spus doctorul Cotîrleț.

                              Ce va urma? În aceste zile, o nouă participare la Conferința Națională de Chirurgie, 4-7 octombrie, la Iași, unde dr. Eduard Popa va prezenta (chiar astăzi, 5 octombrie) lucrarea „Conversia în colecistita acută abordată laparoscopic”, apoi dr. Adrian Cotîrleț va merge la București, la ROHO 2017 – Convenția Română a Spitalelor, pentru discuții legate de managemenul spitalicesc. Tot în aceste zile, spitalul din Moinești va fi prezent și la 21st Session of the Balkan Medical Days, de la Sofia (Bulgaria), organizată de Uniunea Medicală Balcanică, cea mai veche organizație medicală din zona Balcanică, înființată în 1932, unde doctorul Adrian Cotîrleț va prezenta „Colecistectomia laparoscopică la pacienții în vârstă”.

                              Va urma apoi a 4-a ediție a Conferinței „Zilele Medicale Rădăuțene”, de la Sucevița, o prezentare a Departamentului de Cercetare Medicală la al doilea Congres de Cercetare Medicală de la București (19 – 21 octombrie) și Conferința Asociației Române de Chirurgie a Peretelui Abdominal, 26-27 octombrie, București. Pentru luna viitoare, între 23 și 25 noiembrie, este programată o nouă participare la RAES National Congress & 9th Romanian Symposium of Bariatric and Metabolic Surgery. „Toate aceste participări sunt pentru noi o bună oportunitate de a schimba idei cu oameni de știință, cu o experiență deosebită pe anumite subiecte, de a vedea unde ne găsim și cum putem să ne menținem la standarde ridicate, și, de ce nu, de a lega prietenii materializate prin prezența unor medici de prestigiu la viitoarele ediții ale «Zilelor Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești»”, a conchis managerul unității spitalicești, dr. Adrian Cotîrleț.

                              AVANCRONICA MUZICALĂ: Corifeii clasicismului

                              La Mozart, simplitatea ce pare să curgă în muzica sa nu e un ideal artistic, ci mijlocul – genial, desigur, prin care această simplitate, aş spune gravă – înnobilată de scânteia divină, îmbracă cu splendoare materia comună.

                              Solistul din această seară, Bogdan Zvorişteanu, va interpreta Romanţa în Fa Major de L.v. Beethoven şi Concertul nr.4 pentru vioară şi orchestră în Re Major de W.A. Mozart.

                              Fiul lui Radu Zvorişteanu, fost concertmaestru al Orchestrei Naţionale Radio, Bogdan a absolvit la clasa profesorului Ştefan Gheorghiu şi a continuat să studieze la “International Menuhin Music Academy” din Gstaad (Elveţia), cu Alberto Lysy. Laureat al unor importante concursuri de vioară: George Enescu din Bucureşti, Tibor Varga de la Sion, Leopold Mozart de la Augsburg, Geneva International Violin Competition, Pierre Lantier din Paris, Bogdan Zvorişteanu a concertat în întreaga lume, fie ca solist, fie în recitaluri de muzică de cameră. Din 2002 este concertmaestru al orchestrei “Suisse Romande” din Geneva şi profesor la “International Menuhin Music Academy”. El a înregistrat Integrala Sonatelor şi Partitelor de Bach pentru vioară solo pentru «Dinemec Classics», la aniversarea a 30 de ani de la înfiinţarea Academiei Menuhin.

                              Dirijor de orchestră şi cor, Mihail Ştefănescu, va încheia simfonicul cu celebra Simfonie 40 în sol minor, K 550, de Mozart.

                              Din 1995 şi până în septembrie 2017, Ştefănescu a fost directorul Filarmonicii Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea. Se afirmă pe scena vâlceană, naţională şi internaţională, se remarcă alături de corala “Euphonia”, pe care o înfiinţează în anul 1981 şi cu care a câştigat numeroase distincţii la festivaluri şi concursuri naţionale şi internaţionale. Efectuează turnee de concerte în Europa, Coreea de Sud şi este invitat în jurii ale unor Concursuri Internaţionale de interpretare în Italia.

                              Dirijorul Mihail Ştefănescu are un vast repertoriu simfonic de la clasici la contemporani şi abordează cele mai importante opus-uri vocal – simfonice. Să ne amintim versiunea pe care a realizat-o la Requiem-ul de Mozart, în compania orchestrei băcăuane!

                              OZANA KALMUSKI ZAREA