Asociația Fotbal Club Măgura 2012 – Fotbal Feminin Bacău a implementat proiectul “ Și NOI jucăm Fotbal”, cu sprijinul Consiliului Local și al Primarului Municipiului Bacău – proiect de finanțare nerambursabilă în baza Legii 350/ 2005 – fiind evidențiat un rol important în dezvoltarea și promovarea fotbalului feminin băcăuan.
Asociația Fotbal Club Măgura 2012 – “Pisicile Roșii” este o asociație care promovează valorile sportive în materie de fotbal feminin, seniori si juvenil, dar în același timp își îndreaptă eforturile și către un succes pe plan social. Fotbalul feminin nu este doar un sport, ci și un fenomen social. Un sport și un concept nou pentru egalitatea de șanse. Eforturile noastre se regăsesc în comunitate.
Fotbalul feminin înseamnă sport, educație, sănătate, combaterea violenței și a rasismului, educație școlară, egalitate de șanse, responsabilitate socială și un cadru organizat, ceea ce înseamnă victorie, pasiune, curaj, echipă, suporteri, respect, fair-play, glorie, dăruire, viziune și comunitate.
Asociația Fotbal Club Măgura 2012 Bacău – Pisicile Roșii este o organizație cu o schemă administrativă modernă, simplă, operativă si transparentă care poate lua decizii bune ce generează un plus valoare clubului și crează un avantaj competitiv apelând la strategiile pro-business de success.
Principii: orientarea clubului spre valori de piață eficiente, inovație, disciplină și performanță, valorificarea punctelor forte, susținerea și promovarea celor cu care lucrăm și pe care îi reprezentăm – jucători, sponsori și comunitatea.
„Viziunea noastră este să construim calea prin care vom reuși de la an la an să ne dezvoltăm și să formăm un sistem piramidal, ceea ce reprezintă cheia succesului în performanța sportivă, la nivel de echipe.
Misiunea pe care ne-o asumăm în ceea ce privește fotbalul feminin este definirea, crearea și implementarea unei strategii care să ducă fotbalul feminin băcăuan către success. Vrem să modelăm caractere și fotbaliste, care la rândul lor să ducă ștafeta mai departe, fie ca sportivi, fie ca antrenori sau în staffu-ul administrativ. Fotbalul feminin are la bază plăcerea de a juca fotbal, o componentă sportivă, căreia i se alătură componenta social-comunitară, una foarte importantă pentru că ea unește sportul cu susținătorii fotbalului și comunitatea”, declară Cătălin Cojocaru, manager Pisicile Roșii. Fotbalul feminin depinde în cea mai mare parte de componenta economică: un circuit financiar care face legătura între sport, comunitate și investitori.
Cu sprijinul Consiliului Local și al Primarului Municipiului Bacău s-au putut îndeplini obiective importante precum: dezvoltarea fenomenului fotbalistic feminin băcăuan, participarea în Liga 2 – competiție organizată de către Federația Română de Fotbal, Cupa României și la meciuri de verificare/turnee, sprijin și implicare, creșterea atractivității și a vizibilității jocului de fotbal feminin. „Ne bucurăm pentru sprijinul primit din partea Consiliului Local și al Primarului Municipiului Bacău pentru că astfel putem să dezvoltăm și să promovăm un sport nou, un concept nou, care merită să fie susținut, indiferent de situație”, a declarat managerul Cătălin Cojocaru.
Le așteptăm alături de NOI – Pisicile Roșii – pe toate domnișoarele și doamnele pentru a practica fotbalul feminin, și împreună să dovedim: Și NOI jucăm Fotbal! Ne puteți contacta pe pagina noastră web: pisicilerosii.ro, pe adresa de e-mail: hello@pisicilerosii.ro, pe Facebook: Pisicile Rosii sau la telefon: 0751.140.120.
Hai, Pisicile Roșii! Hai, Bacăul! “ Și NOI jucăm Fotbal”
Din acest an școlar, un nou parteneriat strategic Erasmus+, acțiunea-cheie 2, a fost demarat la Liceul cu Program Sportiv. Parteneriatul strategic, intitulat „Online Marketing Tools for VET Students” aduce împreună unități de învățamânt din cinci țări: Lycee Proffesionnel Guerande – O.Guichard din Franța, IISS F.sco D’Aguirre -Dante Alighieri din Italia, Profesionalna gimnaziya po turizam „D-r Vasil Beron” din Bulgaria, Arkas Narlidere Mesleki ve Teknik Anadolu Lisesi din Turcia și Liceul cu Program Sportiv din Bacău.
„Aceste instituții școlare de tip vocațional pregătesc tineri în domenii precum: turism, catering, sport, transport, prestări servicii, etc. Parteneriatul se adresează timp de doi ani elevilor din clasele terminale, deoarece se dorește ca aceștia să învete de la specialiști și unii de la alții cum poate fi promovată în mediul on-line o afacere de tip start-up, în domeniile în care aceștia activează. Ei vor cunoaște cerințele de pe piața muncii din propria țară, dar și din Europa, posibilitățile și limitările lumii de business. Școala nu va mai fi astfel un mediu steril în care profesorii vor răspândi informații, ci va deveni un loc al provocării și al învățării conștiente”, ne-a declarat coordonatorul de proiect, prof. Mihaela Bibire.
În acest context, în perioada 27 noiembrie – 1 decembrie s-a desfășurat prima întâlnire din cadrul parteneriatului, în Franța, la instituția coordonatoare, Liceul Olivier Guichard din Guerande. Participanții, câte trei din fiecare țară, au avut ocazia să viziteze instituția gazdă, să discute cu elevii, să afle informații despre sistemul de învățământ vocațional din Franța. De asemenea, s-au discutat aspecte legate de implementarea eficientă a proiectului, despre mobilitățile cu elevii din primul an, despre activitățile programate, atât la nivelul fiecărei instituții, cât și la nivelul întregului proiect. De la Liceul cu Program Sportiv Bacău au participat coordonatorul proiectului, prof. Mihaela Bibire, responsabilii cu diseminarea și cu managementul financiar, respectiv prof. Diana Ruxandra David și ec. Laura Ene.
Următoarea întâlnire transnațională de lucru va avea loc în martie 2018, în Bacău, când Liceul cu Program Sportiv va fi gazda delegațiilor de elevi și de profesori din țările partenere. Programul de lucru va fi unul dens, fiecare delegație urmând să își prezinte ideea de start-up. Sunt programate întâlniri cu reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, cu reprezentanți locali ai mediului de afaceri, pentru ca elevii să aibă o imagine cât mai clară în ceea ce privește un plan de afaceri eficient și sustenabil. Ulterior, în ateliere de lucru, elevii vor realiza un plan de afaceri comun. Întâlnirea va însemna noi cunoștințe în domeniul antreprenoriatului, va permite comunicarea în limba engleză și va contribui la ameliorarea competențelor în domeniul IT. Totodată se dorește să se prezinte oportunitățile regiunii Nord-Est și să se promoveze partenerilor orașul Bacău.
„Ne dorim ca elevii noștri să realizeze o mai ușoară tranziție de pe băncile școlii la viața de adult. Aceasta este valoarea adăugată a parteneriatelor europene, care permit interferența dintre materiile de studiu obișnuite din programă, cu abilități dobândite prin intermediul activităților extracurriculare. Toți elevii care au participat în parteneriate școlare europene au devenit mai încrezători în forțele proprii, mai dornici să se dezvolte la nivel personal, social, școlar și profesional.” prof. Mihaela Bibire, coordonator de proiect
Aleșii județului se întâlnesc luni, de la ora 10.00, într-o ședință extraordinară cu 17 puncte pe ordinea de zi.
Ei vor dezbate proiecte privind valoarea taxelor practicate de instituțiile din subordinea Consiliului Județean (CJ) în 2018, o rectificare, contul de execuție bugetară, planul de acțiuni al Inspectoratului pentru Situații de Urgență etc.
Două proiecte sunt deosebite de cele curente. Unul vizează declanșarea procedurilor de expropriere a unor terenuri private situate pe amplasamentul lucrării „Sistem de balizaj pe direcția 16 la pista de decolare-aterizare a Aeroportului Internațional «George Enescu» Bacău”.
Celălalt are ca obiect exercitarea dreptului de preempțiune pentru cumpărarea Casei „Vasile Alecsandri”, subiect care a provocat ample dezbateri în trecut. În expunerea de motive, Sorin Brașoveanu, președintele CJ, explică faptul că imobilul e monument istoric și reprezintă „o parte valoroasă din patrimoniul cultural național”, prin urmare propune ca județul Bacău să-și exercite dreptul de preempțiune pentru cumpărarea acestuia.
Proprietarul cere 258.000 de euro pentru lotul I – un teren de 864 mp împreună cu o construcție și 153.000 de euro pentru lotul II (552 mp), care cuprinde terenul și „Casa Alecsandri”.
Șefii instituțiilor de ordine, în frunte cu prefectul Maricica Luminița Coșa, și-au pus șorțul și au intrat în bucătărie ca să gătească pentru băcăuanii fără adăpost.
Campania a fost inițiată Daniel Zodian, președintele Clubului Bronx și realizată cu sprijinul Prefecturii.
Munca a început la Restaurantul „Regens” din Nicolae Bălcescu, duminică dimineața, cu spălatul legumelor și a continuat în parcarea stadionului din Bacău, acolo unde, de la ora 14,30 au fost distribuite caserolele cu mâncare caldă.
„Acțiunea a fost o bucurie a sufletului nostru, al tuturor celor care am participat la gătit pentru cei necăjiți. Dacă vă uitați aici vedeți că sunt într-adevăr oameni ai străzii și eu sunt foarte emoționată. Am reușit să lucrăm în echipă și să aducem un zâmbet pe chipul lor”, a declarat Maricica Luminița Coșa.
1 de 15
L-am întrebat pe Vasile Oprișan, comandantul Inspectoratului de Poliție Județean, dacă a făcut muncă necalificată în bucătărie. „Nu prea mă pricep, nici nu-mi place să gătesc, dar având în vedere atmosfera și scopul nobil pentru care ne-am mobilizat mi-a plăcut, a fost frumos. V-am spus, nu mă pricep să gătesc, dar azi am învățat multe. Cred că m-am calificat”, a afirmat Vasile Oprișan.
„Mie îmi place și să mănânc, și să gătesc! Știu să fac ciorbă, friptură, cartofi prăjiți, aproape orice”, a mărturisit Ioan Mihalache, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Ciorbă de văcuță, gulaș și sandwich-uri
„Totul a mers așa cum am stabilit. Au fost gătite 380 de porții de mâncare caldă: 80 pentru copiii din Nicolae Bălcescu, 250 pentru băcăuanii fără adăpost, iar restul pentru voluntari”, a declarat Daniel Zodian.
1 de 18
Oamenii străzii au primit ciorbă de văcuță, gulaș din carne de porc, un desert, o sticlă cu apă plată, o pâine, o negresă și două sandwich-uri pentru luni dimineață.
Cei care stăteau la rând manifestau o oarecare nerăbdare, dar erau bucuroși că cineva s-a gândit și la ei: „E foarte bine, astfel de acțiuni ar trebui să aibă loc măcar o dată la două săptămâni” sau „Mai bine să se deschidă cantina socială, ca pe vremuri.”
Ce urmează ne-a explicat Daniel Zodian:
„Chiar azi am demarat campania «Cadoul din Cutia de pantofi», în cadrul căreia vom împărți daruri copiilor săraci din Iz. Berheciului, Valea Seacă, Nicolae Bălcescu, Horgești, Bijghir, Buhoci, Valea Seacă, Mărăști și Bacău.”
De la începutul activității parlamentare, în urmă cu un an, deputatul Costel Dunava a luat cuvântul de 38 de ori, a avut 22 de propuneri legislative, dintre care două au ajuns deja legi, a avut o interpelare și a participat la o moțiune.
Cele două proiecte legislative inițiate de Dunava și care au ajuns deja legi sunt Legea-cadru nr.153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și, respectiv, Legea nr.211 din 8 noiembrie 2017 pentru modificarea şi completarea art. 111 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.
Între proiectele aflate înca în dezbatere se numără o propunere legislativă privind modalitatea de gestionare a pungilor de plastic, o propunere pentru aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de taurine din rasele Bălţata Românească şi Brună sau a Programului de susţinere a activităţii de reproducţie în sectorul de creştere a bubalinelor.
Alte propuneri vizează aprobarea unor planuri de investiții pentru înfiinţarea centrelor de colectare lapte în zona montană, pentru înfiinţarea centrelor de colectare, spălare şi prelucrare primară a lânii în zona montană, pentru înfiinţarea centrelor de colectare şi prelucrare primară a fructelor, fructelor de pădure şi plantelor medicinale în zona montană, înfiinţarea centrelor de sacrificare a animalelor în zona montană, înfiinţarea stânelor montane sau pentru aprobarea Programului de încurajare a investiţiilor din zona montană.
Deputatul Dunava mai este semnatar al propunerilor legislative privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii – S.A, pentru înfiinţarea sau pentru organizarea şi funcţionarea Băncii de Dezvoltare a României-S.A.
Cum a fost prima zi în Parlament?
Parlamentul României este o instituție foarte bine organizată. Încă de la sosire am fost întâmpinat de angajații Camerei Deputaților care m-au preluat și m-au însoțit la sala Mihai Viteazul explicându-mi tot ce trebuie să fac pentru a îndeplini formalitățile legale necesare. Recunosc, a durat ceva timp, deoarece am avut foarte multe documente/formulare de completat. Am fost în permanență ghidat și îndrumat, însoțit la cabina foto pentru legitimație, am fost informat cu privire la transport, deconturi, logistică, telefoane, precum și în legătură cu alte drepturi și obligații ce îmi revin în noua calitate. De asemenea, mi s-a înmânat o mapă cu Regulamentele celor două Camere, Statutul deputaților și al senatorilor precum și Constituția României. Mi-au fost prezentate departamentele principale cu care va trebui să colaborez, inclusiv biblioteca Camerei Deputaților. Am primit și o hartă a clădirii, știm cu toții, Palatul Parlamentului este a doua clădire din lume ca dimensiune după Pentagon.
Cum se vede Bacăul de la București? De ce nu este nici o inițiativă similară celei de la Iași referitoare la autostradă?
Nu știu dacă neapărat este important cum se vede Bacăul de la București, ceea ce pot să vă spun este că odată cu alegerea mea ca deputat în circumscripția electorală 4 Bacău și cu venirea mea la București s-a creat o punte de legătură între cele două localități. Bacăul este locul în care am crescut, m-am format și am devenit ceea ce sunt astăzi iar acum, ca deputat, pot da Bacăului înapoi măcar o parte din ceea ce mi-a oferit acest oraș mie. Voi folosi toate pârghiile legale pe care le am la îndemână în exercitarea mandatului meu, să ajut cetățenii județului Bacău și să le reprezint interesele. În ceea ce privește inițierea unui proiect similar celui de la Iași, referitor la autostradă, arăt faptul că împreună cu cei 7 colegi parlamentari PSD Bacău am depus un amendament la proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2018 privind construirea autostrăzii Brașov – Bacău. Echipa de parlamentari psd Bacau sustine urmatoarea varianta: Iasi -Tg Neamt, Pascani – Bacau-Ploiesti, Bacau -Brasov. In acesta varianta toate localitatile mari din Moldova vor fi conectate cu restul tarii si cu celelalte tari din UE. A fost propus următorul amendament: Se alocă suma de 18.454,60 mii lei pentru Autostrada A8 Brasov – Bacau/Studii de Prefezabilitate, Fezabilitate si alte studii/Anexa 3/24/29 /pag. 3/662 – Ministerul Transporturilor pozitia 84015501 A. Transferuri interne I.
De ce ați considerat necesar să susțineți modificările la Legea învățământului?
Am susținut proiectele de modificare a Legii educației naționale, devenite între timp legi, dat fiind faptul că educația este și va rămâne o prioritate pentru România. Învățământul în mediile defavorizate trebuie stimulat iar elevii trebuie motivați să facă performanță la competițiile școlare. S-a avut în vedere ca centrele județene de excelență să aibă dreptul să acceseze proiecte și programe cu finanțare europeană, individual de Inspectoratele școlare județene sau alte unități de învățământ de pe plan local sau național. Astfel vor putea elabora și asigura implementarea unor programe de parteneriat cu diverse instituții din țară și străinătate, cu organizații neguvernamentale, cu comunitatea locală, în scopul îmbunătățirii condițiilor și resurselor necesare educării diferențiate a copiilor și tinerilor capabili de performanțe înalte.
Câteva cuvinte despre propunerile referitoare la înființarea centrelor de colectare pentru lână, lapte sau frcute
Proiectele legislative pentru aprobarea Programului de investiții pentru înființarea centrelor de colectare a laptelui, prelucrarea fructelor, fructelor de pădure și plantelor medicinale, a centrelor de colectare, spălare şi prelucrare primară a lânii dar și pentru încurajarea investițiilor în zona montană au ca scop valorificarea în întregime a producției crescătorilor de animale, reducerea pierderilor acestora, reducerea poluării mediului înconjurător, dezvoltarea unor noi capacități de producție și nu în ultimul rând creșterea numărului locurilor de muncă.
De ce este necesară înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții?
Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) are ca obiect susținerea dezvoltării economice a României prin investiții în sectoare competitive, atragerea de capital și surse din piața financiară. FSDI are ca scop atât dezvoltarea și finanțarea din fonduri proprii și din fonduri atrase, de proiecte de investiții rentabile și sustenabile, în diverse sectoare economice, prin participarea directă ori prin intermediul altor fonduri de investiții, singur sau împreună cu alți investitori instituționali sau privați, cât și administrarea activelor financiare proprii, în vederea obținerii de profit. Ideea creării acestui fond este agreată și de instituțiile europene internaționale în scopul stimulării economiei naționale.
Cum vedeți modificările aduse Legilor Justiției?
La modificarea legilor justiției se au în vedere modificările obligatorii dispuse prin Deciziile Curții Constituționale. Un procent foarte mare dintre modificările aduse a fost propus de către CSM, UNJR și alte asociații ale magistraților și însușite de către deputații PSD din Comisia specială.
Activitate politică – funcții deținute în partid
2011 – 2013 – coordonator Departament Juridic- PSD – organizația municipală Bacău
2009 – 2012 – consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău
2005- 2013 – membru în BEX PSD – organizația municipală Bacău
2005 – 2013 – prim-vicepreședinte TSD – organizația județeană Bacău
2005 – 2013 – membru în Biroul Național TSD – România
2003 – 2005 – vicepreședinte TSD – organizația municipală Bacău
2001 – membru PSD
Cine este Costel Dunava?
– Data naşterii: 07.03.1978;
– Absolvent al Facultății de Drept a Universității “Mihail Kogălniceanu” din Iași și al Colegiului Naţional de Apărare din Bucureşti;
– A lucrat la Societatea Națională de Îmbunățățiri Funciare, Electrică Serv, CN Vasile Alecsandri, Colegiul Catolic Sf. Iosif, Hidroserv Bistrița, Asociația de Dezvoltare Intracomunitară Zona Metropolitană Bacău;
– A fost voluntar în cadrul FUNDAȚIEI PENTRU EDUCAȚIE ȘI SPRIJIN COMUNITAR “CONSTANTIN BRÂNCOVEANU” și în cadrul ASOCIAȚIEI PENTRU O EUROPĂ UNITĂ
– Din decembrie 2016, deputat de Bacău în Parlamentul României:
– secretar la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi
– secretar la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii
– membru în Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE
– membru supleant al Comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor din 2009
– membru titular al Comisiei parlamentare de anchetă a arhivei SIPA
– membru în grupurile de prietenie cu Republica Africa de Sud, Republica Tunisiană și Statele Unite Mexicane
În perioada 3-5 octombrie 2017, Ana Birchall a condus în calitate de președinte Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa care a participat la reuniunea de toamnă a Adunării Parlamentare a OSCE, desfășurată în Andorra.În perioada 27-28 martie 2017 s-au desfăşurat la Sankt Petersburg, Federaţia Rusă, lucrările Conferinţei parlamentare privind combaterea terorismului internaţional.În perioada 5 – 9 iulie 2017, la Minsk, Republica Belarus, a avut loc cea de-a 26-a Sesiune anuală a Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (AP OSCE) la care, din partea Camerei Deputaților, au participat membrii titulari ai Delegației Parlamentului României la AP OSCE.Pe 15 octombrie 2017 au avut loc alegeri prezidenţiale în Republica Kârgâză. În acest context, în perioada 13 – 16 octombrie 2017, Adunarea Parlamentară a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (AP OSCE) a desfăşurat o Misiune de observare a acestor alegeri. Din partea Delegaţiei Parlamentului României la AP OSCE, în calitate de membru titular, a participat ca observator la această Misiune deputatul Costel Neculai Dunava (PSD).
Sărbători fericite și un an nou mai bun, cu împliniri pentru toți românii! Costel Dunava, deputat PSD
– femeia nu s-a putut salva şi a fost găsită carbonizată – vecinii s-au temut ca flăcările să nu ajungă şi în gospodăriile lor
O femeie, în vârstă de 65 de ani, din satul Blidari, comuna Căiuţi, a murit, sâmbătă seara, într-un incendiu care i-a mistuit întreaga gospodărie.
Focul s-a iscat în bucătăria în care ea locuia şi s-a extins cu repeziciune şi la casă, dar şi la un grajd din curte. Vecinii s-au temut ca focul să nu ajungă şi la casele lor şi au sărit imediat cu toţii să stingă vâlvătaia.
„Eram în casă şi a strigat băiatul femeii să sun repede la pompieri că a luat foc, arde casă. I-am spus să meargă repede să o scoată pe mama lui afară, eu am sunat la pompieri, mi-am luat actele, copiii din casă şi m-am dus la distanţă că eu am locuinţa foarte aproape, flăcările erau de trei – patru metri şi îmi era frică să nu ajungă şi la noi. Pentru proprietară nu s-a mai putut face nimic”, spunea Mihaela Matieş, vecină.
„Au strigat oamenii «foc, foc», am ieşit cu toţii şi am încercat să stingem noi până au venit pompierii, dar era incendiu puternic”, povestea şi Lenuţa Popescu, localnică.
Pompierii de la Inspectoratul pentru Stuaţii de Urgenţă (ISU) Bacău au intervenit cu trei autospeciale şi o ambulanţă Smurd şi au acţionat câteva ore pentru lichidarea incendiului. Din păcate, proprietara nu a mai putut fi salvată, ea fiind găsită carbonizată.
Oamenii din sat spun că aceasta obişnuia să adune în casă şi în gospodărie tot felul de deşeuri şi lucruri vechi, pe care le aducea de la Oneşti, iar ei ar fi sesizat autorităţile locale să ia măsuri.
FOTO: ISU BACĂU
„Avea o sobă în mijlocul camerei şi în rest toată încăperea era plină cu saci de haine şi tot felul de lucruri vechi. Acelea s-au aprins imediat şi noi chiar de lucrul ăsta ne-am temut, pentru că erau multe deşeuri şi am tot sesizat, să vină, să discute cu ea, să se facă ceva. Pompierii au stat aici până la 2.00 dimineaţa, ca să stingă.
Dacă bătea vântul ardeam toţi cei care aveam case aici pe stradă.”, spunea o vecină. După stingerea incendiului, pompierii au stabilit că cel mai probabil focul s-a iscat din cauza amplasării necorespunzătoare a materialeleor combustibile faţă de sistemul de încălzire.
De la începutul sezonului rece, alte două persoane şi-au pierdut viaţa în incendii.
Un bărbat de 41 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Roman – Bacău, a fost implicat într-un accident rutier la Bogdan Vodă, pe E-85.
Acesta nu ar fi păstrat distanţa regulamentară în mers faţă de maşina din faţa sa, la volanul căruia se afla un tânăr de 28 de ani, din Iaşi, şi a acroşat-o.
În urma impactului s-au înregistrat doar pagube materiale.
Conducătorul auto de 41 de ani a fost testat cu etilotestul de către poliţiştii sosiţi la faţa locului, rezultatul fiind 0,67 mg/l în aerul expirat, şi s-a întocmit dosar penal.
La data de 15 decembrie a.c , în jurul orei 11.30, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Bacău, însoţiţi de jandarmi au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii fruturilor din buzunare, genţi şi poşete.
Cu această ocazie, s-a reuşit prinderea în flagrant, în incinta Pieţei Centrale din Bacău, a unui bărbat de 65 ani, din Bacău, în timp ce sustragea un portomoneu cu acte şi bani, din geanta unei femei de 64 ani, din Bacău.
Prejudiciul în valoare de 200 lei a fost recuperat integral şi predat persoanei vătămate.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvărşirii infracţiunii de furt.
Poliţiştii vă reamintesc:
Portmoneul nu se aşează niciodată deasupra cumpărăturilor, la vedere, iar geanta nu se ţine în coş.
Feriţi-vă de priviri indiscrete când scoateţi banii.
Când staţi la rând pentru a cumpăra ceva, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuit.
Acordaţi o mai mare atenţie poşetei decât plaselor de cumpărături; siguranţa poşetei să fie o grijă permanentă pentru dumneavoastră.
Ţineţi geanta în faţă, protejând-o cu mâna.
Nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice pentru a cumpăra ceva de ocazie, oricât de avantajos vi s-ar părea.
Nu ţineţi banii, actele personale şi cheile în acelaşi loc.
Urmăriţi cu atenţie persoanele care transportă, ca din întâmplare, obiecte de îmbrăcaminte sau plase goale pe mână; un hoţ se foloseşte de astfel de obiecte când „operează”, ca să-şi ascundă mâna de privirile străine.
Aveţi grijă la folosirea cardurilor, la extragerea de numerar din bancomate; există riscul să fiţi urmărit şi să vă fie sustrasă suma de bani.
Exersarea spiritului de vigilenţă reprezintă primul şi cel mai solid “scut”împotriva hoţilor şi a altor genuri de infractori.
Nu ezitaţi să luaţi atitudine atunci când sunteţi martorul unei infracţiuni!
Numărul unic de urgenţă: 112 –
La data de 15 decembrie a.c., în jurul orei 10.00, polițiști din cadrul Poliţiei Staţiunii Tîrgu Ocna şi Postului de Poliţie Dofteana, în baza unor informaţii, au efectuat un control la o societate din comuna Dofteana, o femeie de 36 ani, din comuna Bogata, având calitatea de vânzător.
Cu ocazia controlului au fost identificate 2579 de petarde, pe care femeia de 36 ani le-ar fi achiziţionat la începutul lunii decembrie, de la o persoană necunoscută, cu intenţia de a le revinde persoanelor din satul unde domiciliază. Întreaga cantitate de materiale pirotehnice identificată, în valoare de 324 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.
ATENŢIE!
Este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.
Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.
De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Într-un proiect inedit, intitulat „Ziua Ștafetei – acum, decid eu”, inițiativă preluată de la Fundația Terre des hommes Elveția (proiect care are ca obiectiv principal facilitatea copiilor de a participa la deciziile importante din viața lor și a comunității în care trăiesc), 11 elevi de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Bacău au fost, pentru o zi, jurnaliști la Deșteptarea.
Noi le-am fost mentori, ei au preluat ștafeta și au experimentat viața de ziarist, au trăit cu adevărat provocările reale ale acestei profesii, au scris materiale, le-au corectat, au învățat care este cursul unei știri, a unei note, ce înseamnă un reportaj, cum se construiește un interviu, o analiză sau o anchetă, apoi au pregătit articolele pentru publicare, au aflat și cum sunt postate materialele de presă pe site-ul nostru, www.desteptarea.ro . Împreună am realizat și machete, am corectat texte, am ales poze pentru materialele ce urmau să fie tehnoredactate, am paginat și am dat avizul final al paginilor de ziar pentru tipografie.
Daria Albu, Cătălina Branche, Bianca Butac, Alexia Ionescu, Diana Pecher, Andreea Mocanu, Alex Popa, Andreea Rugină, Tudor Sion, Vlad Tănase și Alexandra Vasilică, de la clasele a VII-a C (profesor diriginte Simona Sachelaru) și a VIII-a A (profesor diriginte Gianina Damaschin) au fost cei care, pentru o zi, au făcut parte din colectivul cotidianului Deșteptarea. Cu o sinceritate debordantă, ne-au iscusit cu întrebări pertinente, ne-au ajutat în munca de redacție, ne-au împărtășit ideile lor despre tot ce înseamnă munca de ziarist și ne-au promis că vor reveni și cu alte ocazii pentru a învăța cât mai multe despre această meserie.
Împreună am format echipa Deșteptarea și am dăruit: noi – informații, idei, sfaturi, despre această meserie; ei – inocența, gândirea logică, dorința de a cunoaște. Și i-am sprijinit să preia o parte din tainele vieții de jurnalist, spre o carieră pe care, poate, în viitor, o vor alege și ei.
Proiectul „Ziua Ștafetei” este coordonat la nivelul Școlii „Spiru Haret” Bacău de către prof. Ramona Cioarec, consilier școlar. Scopurile proiectului sunt, după cum ne-a spus, de sensibilizare a opiniei publice cu privire la drepturile copilului, de orientare școlară și profesională sub îndrumarea unor mentori și de responsabilizare a elevilor în sarcinile de lucru. „Alegerea ziarului Deșteptarea în acest proiect nu a fost întâmplătoare. Elevii vor studia la Cultură civică, în semestrul al II-lea, un capitol despre mass-media și opinia publică. Experiența mentorilor, redactorii ziarului Deșteptarea, activitățile practice din sediul redacției, lucrul în echipe de 5-6 elevi, dar și îndrumarea profesorului de limba și literatura română vor fi punctele forte ale acestui proiect”, ne-a declarat consilierul școlar.
„Au fost primii noștri pași spre arta jurnalismului. Curiozitatea ne-a împins înspre aflarea secretelor acestei meserii. Intrând apoi încet, ajutați de ziariști, în tainele jurnalismului, am descoperit lucruri noi. Am aflat cum se tipărește un ziar, câtă muncă, atenție și dedicație îți trebuie pentru a practica această meserie. Am fost și noi niște mici jurnaliști. Ne-a surprins faptul că voi, ziariștii, intrați și ieșeați mereu din redacție, unii plecau, alții veneau de pe teren, unii luau interviuri, alții culegeau informații sau capturau cu aparatul foto imagini. Atmosfera din redacție e una caldă, îmbietoare, ne-am simțit ca acasă și am primit răspuns la tot ce voiam să aflăm. În concluzie, a fost o experiență care va avea un mare rol în dezvoltarea mea personală și cu siguranță voi dori să o repet.” Diana Pecher
„Am fost surprins de faptul că atunci când am ajuns în redacție am fost întâmpinați de toți ziariștii cu o mare dorință de a ne ajuta, de a ne oferi cât mai multe informații. Am văzut că se muncește mult într-o redacție, am aflat că fiecare ziarist se ocupă de anumite domenii, că se lucrează în echipă și se coordoneză activitatea de către un șef de ediție. Am aflat cum este un articol încadrat pe o pagină de ziar, cum este urcat și pe site-ul ziarului și cum sunt scrise și concepute articolele. Am fost foarte impresionat de iscusința și de viteza cu care scrie fiecare redactor. La început am crezut că este doar o altă meserie plictisitoare, dar am realizat că nu e chiar așa. Am văzut și cum o pagină de ziar, după ce este terminată într-un calculator, este scoasă la imprimantă și apoi corectată de mai mulți redactori. Ulterior toate urmau să fie trimise la tipografie. «Nu avem voie să greșim, să stâlcim limba română sau să scriem agramat», ni s-a explicat. Mi-a plăcut că am fost lăsați și noi să corectăm câte un material, parcă eram și noi ziariști ca ei. Am plecat din redacție foarte încântat că am învățat atât de multe lucruri interesante. A fost o întâlnire foarte plăcută.” Tudor Sion
Ivona Lucan: Povestește-ne puțin despre sosirea ta în acest Teatru.
Ilinca Istrate: Eu m-am oprit aici de la a doua chemare, deoarece acum doi ani am fost chemată să dau casting pentru angajare. L-am luat dar nu mă simțeam pregătită să lucrez într-o instituție de stat, voiam să mai experimentez în zona teatrului independent. Anul acesta, intuiția mi-a spus că e musai să răspund la cea de-a doua strigare.
Care a fost sau este cel mai îndrăgit/nesuferit rol din experiența ta de student și de proaspăt actor?
Deocamdată și pentru multă vreme, cel mai îndrăgit rol rămâne cel din Râzi, Paiață! (proiect independent), pentru că acolo nu joc un rol și nici o mască, ci mă arăt pe mine. În cadrul Teatrul Municipal „Bacovia”, îmi place să joc în spectacolul Hainele cele noi ale împăratului, în regia domnului Ciprian Huțanu – acolo sunt ajutorul de mânuire al Andreei Dominte la Împărăteasă. Nu este deloc ușor, mai ales pentru colega mea, din cauză că, păpușa este foarte grea. Însă ceea ce-mi provoacă plăcere este faptul că, deși mă chinui, am impresia mereu că îmi sparg imaginea comodă cu care m-am tot obișnuit. Nu cred să fi avut un rol nesuferit, ci mai degrabă să joc în montări rămase mult prea în urmă față de epoca în care trăim.
Ce îți dorești din partea Teatrului Municipal „Bacovia”?
Pentru mine nu-mi doresc nimic, însă pentru Trupa de Păpușari simt nevoia unui restart spiritual, de o redecoperire și de o vindecare a rănilor. Numai așa am putea să privim dincolo de obiect, adică să ajungem la o formă de actualitate a teatrului de animație.
Ivona Lucan,
Secretar Literar Teatrul Municipal „Bacovia”
Marți, 5 decembrie, Majestatea Sa regele Mihai I al României trecea la cele veșnice, lăsând în inima fiecăruia dintre noi, alături de tristețe, un gol imens. Istoria a demonstrat fără tăgadă că, patriotismul, onoarea, loialitatea și demnitatea au fost valori pe care Majestatea Sa le-a insuflat în mod permanent poporului român.
Astăzi, în prag de Centenar, când puțină vreme ne desparte de sărbătoarea cea mare a celebrării momentului unirii tuturor românilor, dispariția Majestății Sale trebuie să ne așeze împreună într-un moment de reflecție cu privire la reușitele dar și la eșecurile istorice ale României.
„Viața mea a fost o lungă și loială așteptare”, ne spunea, Regele, la aniversarea a 25 de ani de la căderea comunismului. Silit printr-o „nulă și neavenită abdicare” la ani lungi de exil, Regele Mihai I își părăsea țara la 3 ianuarie 1947, „cu moartea în suflet”, continuând însă să lupte pentru redobândirea libertății României, reprezentând mai bine de patru decenii un simbol pentru toți românii aflaţi în exil.
Majestatea Sa Regele Mihai I, nu trebuie să devină de astăzi un simbol al trecutului, valorile formative pe care le-a transmis în anii din urmă, mai ales către generația tânără, sunt valori mai actuale ca oricând: respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, lupta împotriva corupției, eficientizarea instituțiilor statului, apărarea democrației.
Regele Mihai I, a fost garantul, atât în anii domniei sale, dar și în cei ai exilului, păstrării celei mai mari realizări pe care a înfăptuit-o națiunea românească – momentul 1918, consfințirea idealului național, realizat sub domnia bunicului său, Regele Ferdinand I. În anii de după Revoluția anti-comunistă din decembrie 1989, Majestatea Sa și-a adus contribuția alături de clasa politică și întreaga societate românească la aderarea României la NATO și la Uniunea Europeană, ajutând astfel la parcursul european pe care pornise țara noastră.
Credinţa în Dumnezeu, dragostea faţă de poporul român, spiritul și identitatea națională, i-au călăuzit întreaga viață, și au reprezentat valori autentice prin care Majestatea Sa a contribuit la păstrarea și consolidarea identității dar și statalității României moderne.
Pentru toate acestea, astăzi, când Regele Mihai I pleacă definitiv din mijlocul poporul său și din această lume, să-i aducem cuvenita reverență, amintindu-ne cuvintele pe care Majestatea Sa, ni le-a lăsat în urmă cu puțină vreme: „Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri”.
Veșnică odihnă, Majestatea Voastră și Dumnezeu să vă odihnească cu drepții.
Paul-Claudiu Cotîrleț
Secretar de stat, Departamentul Identitate Națională
Ministerul Culturii și Identității Naționale
Marele Premiu al fazei locale a concursului de desene „Afișe pentru Pace”, organizat de Lions Club Moldova Bacău în acest an, a fost acordat elevei Alessia Brigitta Sascău, din clasa a VII-a B a Colegiului Național de Artă „George Apostu” (îndrumător prof. Ioan Lăzureanu). La ceremonia de acordare a premiilor au participat președintele Lions Cub Moldova, Gabriel Crîșmaru, și membri ai clubului, reprezentanți ai conducerii Colegiului, profesori și elevi.
Concursul este organizat de Lions Club Moldova în fiecare an în parteneriat cu Colegiul „George Apostu”, iar în acest an au participat circa 20 de elevi, dintre care au fost premiați șapte. Pe lângă Marele Premiu, a fost acordat premiul I elevei Carina Bontaș, premiul al doilea elevei Sara Prențu, iar premiul al treilea elevei Alexia Cristina Vlad. Două mențiuni și un premiu special au fost acordate elevelor Iasmina Iacobeanu, Ana Maria Gorea și Aisha Andreea Pîntea. Juriul a decis premianții după examinarea a 16 desene.
„În desenul meu – ne-a explicat Alessia Brigitta Sascău – am reprezentat Pacea pentru viitor. Am folosit o mulțime de culori, pentru a arăta optimismul oamenilor vizavi de pacea pe care și-o doresc. În desen apar un om care își dorește pacea mondială și un porumbel, simbolul internațional al Păcii, care poartă o flamură formată din toate drapelele națiunilor lumii”.
Profesorii care coordonat elevii participanți au fost Ioan Burlacu, Ioan Lăzureanu, iar două colege, Katy Lăcrămioara Andrieș și Luminița Neagu au jurizat din partea Colegiului.
Desenul elevei din Bacău a participat și la faza națională a Concursului Afișe pentru Pace 2017, care a avut loc la Alba Iulia, la Convenția Districtului 124 România al Lions Clubs International. Tema din acest a concursului este „The Future of Peace” (Viitor Păcii), iar desenul ales la faza națională va reprezenta Districtul 124 România la faza internațională de la Oak Brook (SUA). La acest concurs participă lucrări ale elevilor cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani.
„Oricât bine vrem să facem, dacă nu e liniște și pace nimic nu se poate realiza. Trebuie să le implementăm copiilor dorința de a se face pace, de a fi împăciuitori, de a fi flexibili și de a-și da seama că numai prin înțelegere putem realiza lucruri frumoase și mărețe.” Gabriel Crâșmaru, președintele Lions Club Moldova
Mi s-a părut întotdeauna de un penibil absolut să văd cum oameni care sunt în poziții importante în societate își pierd uzul rațiunii, presupunând, totuși, că l-au avut vreodată, și își dau în petec, vorbind ca la ușa cortului. Așa cum se întâmplă, de la o vreme, în Parlament.
Unde, privind înregistrările de la ședințe, ai senzația că pe acolo s-au rătăcit niște scandalagii de cea mai joasă speță, nu niște demnitari. De la care ai alte așteptări, ai vrea, de pildă, să aibă o atitudine virilă în faţa vieţii, că doar sunt bărbați de stat. Să aibă curaj, demnitate, tăria de a înfrunta deschis situaţiile grele. Auzim de multe ori imperativul „fii bărbat”!
Care se traduce şi prin orientarea spre succes social, profesional, erotic. Iar la ultimul capitol, pe la noi, pe la patriarhali, a fi bărbat este echivalentul unui macho, cel mai adesea.
Opusul bărbaţilor „adevăraţi“ sunt cei considerați slabi, nevolnici, laşi, neputincioşi, aşa numiţii fătălăi. De care nu ducem deloc lipsă. Pentru că, trebuie să vă mai zic un lucru. Virilităţii îi era asociată, mai în vechime, e drept, şi noţiunea de onoare.
Un bărbat în sensul deplin al cuvântului nu putea să facă abstracţie de acest fapt fără consecinţe grave asupra vieţii sale. Pentru că țineau la buna reputație și recurgeau chiar la gesturi definitive când erau dezonoraţi. Dar asta a fost demult. În zilele noastre, confruntările dintre bărbaţii importanţi ai neamului au iz de mahala şi sunt lipsite de orice urmă de onoare, desfăşurându-se doar verbal, cu potop de acuze reciproce şi de insulte grosolane. Verbalii sunt acum la modă. Cei care ţipă mai tare şi nu fac nimic concret, dar știu să se laude pentru așa-zise „realizări“. Dacă pentru sincopele virilităţii pur fizice s-a descoperit pilula minune Viagra, pentru lipsa bărbăţiei, tăriei de caracter nu s-a inventat nimic.
Oricum, nici nu ar fi cu putinţă, fiind vorba despre un dar moral. Or, la noi, chestia cu morala nu are nicio trecere, nicio valoare, e doar o vorbă goală. La putere este doar tranzacționismul, orice putând fi scos la taraba intereselor personale sau de grup. Politicienii noştri se ceartă ca la uşa cortului (vorba cuiva înzestrat cu mult umor, cortu-i frate cu românu’ ), se împroaşcă reciproc cu noroi, se împung, de parcă le-au crescut, subit, coarne.
Iar noi trebuie să-i suportăm, că doar i-am ales, şi de aceea ne merităm soarta. Apropo de confruntări. Un tip corect de polemică se referă strict la idei, principii, şi poate să aibă doi câştigători. Adică, ambii interlocutori să aibă dreptate din unghiuri diferite de vedere. Dar nu, aşa ceva e de neconceput pentru unii. Care, atunci când nu mai au argumente, încep să-l insulte pe celălalt şi să-l facă în tot felul, să se agăţe de aspectul lui fizic, să-l ia în derâdere, să-i răscolească trecutul, să-i amintească ce-a făcut în nu ştiu ce împrejurare, să se lege de viaţa lui intimă, etc.
A confunda punctele de vedere, astfel sună definiţia prostiei dată de psihologul şi sociologul Mihail Ralea, care ne livrează şi exemplul savuros cu cele două studente implicate într-o dispută, când una dintre ele, rămasă fără niciun argument valabil, a răbufnit: „aşa-mi trebuie dacă vorbesc cu o ofticoasă!“ Veţi recunoaşte tipul acesta de confuzie în cele mai multe dezbateri televizate autohtone. Te ia cu frig pe dinăuntru când vezi cât de jos a ajuns la noi nivelul unor discuții privind chestiuni de maxim interes public! Până când, până unde?- acestea-s întrebările momentului.
În aprilie, un militar din Bacău a fost trimis în judecată pentru vătămare corporală din culpă, după ce a provocat un accident rutier cu victimă. În urmă cu doi ani, inculpatul a intrat cu maşina într-o intersecţie fără să frâneze şi fără să se asigure. Autotractorul cu care s-a ciocnit a intrat cu cabina în peretele unei case. Şoferul acestuia a avut nevoie de 140-150 zile îngrijiri medicale.
Pe 9 iunie 2015, în jurul orei 22.00, militarul V.P. din Bacău a fost implicat într-un accident grav de maşină. Aflat la volanul unui Opel, pe DJ 159, în localitatea Costişa, Neamţ, la intersecţia cu DN 15, acesta nu ar fi respectat semnul de circulaţie „Stop” şi a pătruns în intersecţie, moment în care a fost acroşat de un autotractor condus regulamentar de L.N. din direcţia Piatra Neamţ – Bacău, spun procurorii militari.
În urma impactului, ambele autovehicule au fost avariate grav. „Autoturismul condus de către inculpatul militar a fost proiectat în şanţul din partea dreaptă a şoselei din direcţia Piatra Neamţ – Bacău, iar autotractorul a intrat cu cabina în curtea şi peretele locuinţei numitului C.A. după ce în prealabil a distrus un copac ornamental şi gardul proprietatea acestuia, iar semiremorca a rămas în poziţia oblic pe trotuarul pentru circulaţia pietonilor”, arată anchetatorii.
L.N. a suferit leziuni ce au necesitat 140 – 150 zile îngrijiri medicale, iar inculpatul a avut nevoie de 35 – 40 zile îngrijiri medicale. Conform declaraţiei militarului, acesta ar fi adormit la volan înainte de intersecţia cu DN 15, intrând fără a frâna, moment în care a fost lovit în partea stângă de autotractorul cu semiremorcă.
„Ca urmare a apelului de urgenţă 112, la faţa locului s-au deplasat în cel mai scurt timp organele de poliţie, cât şi o ambulanţă, inculpatul militar a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0 mg/l alcool în aerul expirat, iar apoi a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Mun. Piatra Neamţ unde a stat internat două zile. Având în vedere impactul cabinei autotractorului mai întâi cu autoturismul condus de inculpat, iar apoi cu un arbore ornamental de pe acostament şi zidul locuinței numitului C.A., a fost nevoie de aproximativ 4-5 ore pentru descarcerarea persoanei vătămate L.N..”, se precizează în rechizitoriu.
Victima cere despăgubiri de circa 980.000 lei
Prin raportul de expertiză tehnică judiciară, s-a concluzionat că maşina condusă de inculpat circula cu o viteză de 51 km/h, iar autoutilitara, cu 56 km/h, condiţii în care persoana vătămată nu putea evita accidentul, având în vedere că autoturismul condus de militar a intrat în intersecţie fără frânare, astfel încât nu s-a putut reţine o culpă comună.
Persoana vătămată a cerut în instanţă despăgubiri de 978.996 lei, din care aproape 79.000 lei sunt daune materiale (spitalizarea, medicamentele, intervenţiile chirurgicale, recuperarea postoperatorie, instrumentele medicale cumpărate cât şi reparaţiile autoutilitarei).
Inculpatul şi-a recunoscut vinovăţia, beneficiind de reducerea pedepsei cu o treime. Prin urmare, pedeapsa aplicată de Tribunalul Militar Iaşi este de 2 ani închisoare, cu amânare, plus muncă în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile.
Sentinţa poate fi contestată. În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa a decis ca aceasta să se judece separat, întrucât necesită mai mult timp pentru administrarea probatoriului.
Pe 14 decembrie 1989, în Iași, studenții, copiii unora dintre noi, încercau să ia cerul cu asalt, ne spuneau că știu ce înseamnă Libertatea, Demnitatea și Speranța. N-a fost să fie. Securiștii de ieri, profesioniștii oprimării, unii dintre liderii economiei de astăzi, și-au făcut datoria. Ba… a fost să fie! A doua zi, alți fermecători purtători de stindard ai valorilor esenței umane, preluând ștafeta miracolului, au spus NU în Timișoara. Scrâșnet de șenile, gloanțe, crime, oprimare în numele unei doctrine care purta masca ticăloasă sub care se ascundea inumanul…
A urmat o poveste pe care Casandra – fiica lui Priam și a Hecubei, cea căreia îndrăgostitul Apollo i-a promis darul prezicerii – ne-a suflat-o în urechile noastre relativ surde…Presimțind dezastre, Casandra avertiza mereu, dar puțini o ascultau. Ea este cea care, între multe alte profeții, ne-a tras de mânecă spunându-ne că nu trebuie introdus în cetate Calul Troian. Ea ne-a prezis că răpirea Elenei va duce la dezastrul Troiei. Dar nimeni n-a crezut-o. Să fie vinovat de toate astea Apollo, cel care, lăsat, în materie de amor, cu buza umflată de către Casandra, a blestemat-o ca nimeni să nu creadă în profețiile ei? Să fie, oare, vinovat Apollo de lipsa de percepție a mesajului Casandrei, în 1989?…
Ce n-am priceput noi, atunci?… Sper să nu priviți totul ca pe o blasfemie, dar cred că Visul celor care în Decembrie 1989 s-au sacrificat pentru noi poate fi sintetizat și în această glumă amară care este, în aceste zile, vedeta internetului…Zice-se că Alba ca Zăpada, Superman și Pinocchio, mincinosul de poveste, se plimbau prin București… Deodată, pe fațada unei clădiri, văd un afiș: ,,Concurs de frumusețe, «Miss Univers»”. Relaxată, Alba ca Zăpada intră, participă la concurs și, după câteva minute, zâmbitoare, iese și arată prietenilor marele trofeu… Pe frontispiciul altei clădiri citesc un alt anunț: ,,Concurs: «Cel mai puternic din Univers»”. La fel de relaxat, Superman intră, participă la concurs și, când iese din clădire, după foarte puțin timp, arată – triumf firesc – argumentul supremației sale universale. Și, ca în povești, merg ei și tot merg, până dau cu ochii de un alt afiș: ,,Concurs: «Cel mai mare mincinos din Univers»”.
Pinocchio este în al nouălea cer. Intră cu argumentele sale irefutabile în concurs și inima îi tresălta la gândul că, în curând, va putea ridica deasupra capului trofeul aruncat în joc. După câteva ore, ofuscat, Pinocchio iese din clădire și strigă către prietenii săi: ,,Cine, Dumnezeule mare, este acest… X !?” Firește, l-a nominalizat pe liderul… curent al unui partid de guvernământ, câștigătorul trofeului. Drama este alta. Superman și Alba ca Zăpada au insistat ca Pinocchio să depună contestație. Pinocchio a refuzat: ,,N-am nicio șansă! Nici nu m-am putut apropia de podium! Sunt niște profesioniști fără nicio concurență! Din toate partidele, fără excepție.”
Nu fac parte din corul restrâns-gălăgios-defetist al celor care ne spun că Decembrie 1989 nu a adus ființării noastre un evident plus de calitate a supraviețuirii. Dimpotrivă. Libertatea, chiar dacă încă mai oftează serios, a prins viață. Încercările de sabotare a esenței libertății, de aruncare cât mai departe de podium a lui Pinocchio, sunt o realitate. Dramatică până într-o anumită zonă a discursului, povestea lui Pinocchio are și un final care merită toate aplauzele. Ajutat de Zâna cea Bună, eroul nostru își însușește arta dezmințirii, devine un om locuit de sinceritate. Mutatis mutandis, mă întreb dacă noi am putea deveni Zâna cea Bună pentru politicienii noștri, cei atât de hârșiți în minciună (și rele), încât să-i ajutăm să se îndepărteze cât mai mult de podiumul care, pe drept cuvânt, nu ar trebui să revină decât simpaticului Pinocchio…
Candidații reclamă perioada mult prea mare de timp dintre proba orală și cea practică /foto: Ramona Ionescu
În această perioadă, programul de lucru la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor se desfășoară … normal. Excepție fac zilele de 25, 26 decembrie 2017, respectiv, 1 și 2 ianuarie 2018, fiind vorba de zilele libere legale.
Lista programărilor dusă chiar la patru luni diferență de proba orală, este inclusiv efectul deficitului de personal existent la nivelul SPCRPCÎV. Se pare că, în ceea ce privește completarea grilei de personal a fost demarată procedura de ocupare a posturilor vacante.
În Bacău, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sunt libere patru posturi. În prezent, doar 19 funcționari sunt la lucru, dintr-o grilă de 23 de angajați.
Programări pentru 2018
Cei care au fost admiși la proba orală în vederea obținerii permisului de conducere auto, vor susține proba practică în perioada martie-aprilie 2018. Programările oficiale pentru viitorii șoferi (cat B), care își testează abilitățile practice pe străzile municipiului Bacău, au ajuns la data de 30 martie 2018.
Pentru oneșteni, ultimele date furnizate de Instituția Prefectului județului Bacău arată că aceștia s-au programat inclusiv pentru data de 28 martie 2018, iar moineștenii au ajuns cu programările la 19 martie 2018.
Persoanele care susțin examen pentru cat. C,CE, trebuie să știe că programările pentru municipiul Bacău au trecut de ziua de 15 februarie 2018, iar în municipiul Onești s-a ajuns deja la 4 aprilie 2018. Băcăuanii care doresc un permis de conducere pentru cat. D, au ca dată orientativă pentru municipiul Bacău ziua de 15 februarie 2018, iar pentru Onești a fost avansată data de 17 ianuarie 2018.
În ceea ce privește programările on-line pentru preschimbarea permisului de conducere, acestea se fac de pe o zi pe alta. Programarea on-line pentru a înmatricula/transcrie un drept de proprietate al unui autovehicul a ajuns la 25 ianuarie 2018, iar programările on-line pentru autorizații provizorii de circulație ajunseseră zilele trecute la jumătatea lunii decembrie 2017.
Datele furnizate de SPCRPCÎV au caracter orientativ, putând suferi modificări de la o zi la alta.
Dacă deschidem DEX-ul, dăm de un sens principal („caracter ori aspect impunător, grandios sau solemn care trezeşte admiraţie, respect; măreţie”) şi unul în plan secund („suveran, monarh” etc.). Tot Academia Română, dar prin vocea „Micului dicţionar academic” (2003), ne dăduse ordinea firească: „1. Suveran” etc. şi „6. Caracter solemn, care impune respect”. Între ele, se află combinaţiile urmate de un posesiv, când de fapt acestea ar trebui să figureze pe primul loc, iar înţelesul de „măreţie” să coboare spre zona lexicului pasiv. (Maiestate apostolică este un titlu dat de papă Casei Regale de Austria.)
Cuvânt-tabu, în dicţionare explicative…
Lipsa contextelor de întrebuinţare a formulelor de adresare de tipul „Maiestatea Sa” (după 1944/1948) şi interdicţia tacită de a le folosi au condus la prezentări teziste, ca în Dicţionarul limbii române literare contemporane din 1957: „titlu dat capetelor încoronate”, urmate de secvenţe menite a susţine ideologia vremii: „Nu ţi-ai iubit poporul, maiestate,/Sau nu l-ai înţeles – şi e totuna./De sus şi până jos s-a-ntins minciuna;/Ea leagă şi dezleagă-n ţară toate” (Al. Vlahuţă, 1907). În dicţionarele recente sunt prezenţi alţi scriitori: „Maiestatea Sa, augustul suzeran, garanta viaţa, libertatea şi averea tuturor raialelor sale” (Camil Petrescu).
… şi în lucrări normative
Tipăriturile dinainte de 1990 (Dicţionarul ortografic din 1955 sau Dicţionarul ortoepic din 1956, ambele editate de Institutul de Lingvistică din Bucureşti) nu discută termenul „maiestate/majestate”. După Hotărârea Consiliului de Miniştri privind aprobarea noilor norme ortografice ale limbii române din 16 sept. 1953 (pe baza căreia s-a elaborat ediţia a doua a IOOP-ului, din 1954), s-a îmbogăţit „Indexul de cuvinte”. Termenul „maiestate” apare însă fără perechea „majestate” şi cu minusculă, ceea ce ne face să credem că referirea s-a făcut exclusiv la înţelesul de „măreţie”. În dicţionarele ortografice anterioare (1909, 1932), cuvântul era vizibil orientat spre limbajul referitor la Casa Regală: „maiestate, -tăţi. Abrevieri: M.S. = Maiestatea Sa; MM. LL. Maiestăţile Lor; M.S.R. = Maiestatea Sa Regele”. Lipseşte termenul comun maiestate.
Al. Graur, în „Puţină gramatică” (I, 1987; II, 1988), nu comentează cuvântul, iar Mioara Avram îl introduce în „Ortografie pentru toţi” din 1990, discutând prezenţa tranşei literale „ie” în rădăcină, dar şi a formulei de politeţe „Maiestăţile lor regale”. Aceiaşi termeni lipsesc din „Probleme ale exprimării corecte”, apărută însă în 1987.
Rămâneri în urmă morfologice
Deşi ne anunţă că s-a produs acomodarea cu normele stipulate de DOOM2, DEX-ul rămâne la determinarea gramaticală din dicţionarele vechi: substantivul feminin „maiestate/majestate” este urmat de un adjectiv posesiv, când de fapt o combinaţie de tipul „Maiestatea Sa” este, din 2005, locuţiune pronominală, datorită majusculei generalizate (în DOOM1, din 1982: „Maiestatea sa”).
Vom scrie diferit acelaşi prim termen
DOOM2 ne cere să folosim minuscula pentru substantivul maiestate „măreţie” şi majuscula pentru raportarea la regalitate: Maiestate/Majestate, termen de adresare, pentru cazul vocativ, şi îmbinările Maiestatea sau Majestatea Sa/Ta/Voastră, respectiv Maiestăţile/Majestăţile Lor, ca locuţiuni pronominale de politeţe. O singură abreviere este recunoscută: M.S.
Cum pronunţăm
Nu ni se precizează cum se rostesc cele două variante, ceea ce înseamnă că avem libertatea de a-l folosi ori pe i, ori pe j.
În această seară, pe Calea Moineşti (Podul Mărgineni) s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate patru autoturisme.
Poliţiştii spun că un şofer de 52 de ani, din Zemeş, ar fi pătruns cu maşina pe contrasens şi a acroşat un autoturism, condus de un bărbat de 43 de ani, din Măgireşti, pe care l-a proiectat în altul, la volanul căruia se afla un băcăuan de 30 de ani, după care a acroşat o altă maşină, condusă de un tânăr de 29 de ani.
În urma impactului, două persoane au fost rănite şi au ajuns la spital pentru investigaţii şi îngrijiri medicale.
Este vorba despre un tânăr de 23 de ani, pasager în primul autoturism acroşat, şi de o tânără de 26 de ani, care era pasageră în maşina condusă de bărbatul de 30 de ani.
Poliţiştii au făcut cercetări la faţa locului, i-au testat pe conducătorii auto cu etilotestul, rezultatele fiind negative, şi au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.