miercuri, 31 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2572

Angajări din sursă externă la ISU Bacău

    Sursa Foto: ISU Bacău

    – se caută ofiţeri pentru Prevenire, Logistic sau Financiar, iar unele funcţii au grad de locotenet colonel sau chiar de colonel

    Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a scos la concurs cinci posturi de ofiţer cu încadrare din sursă externă, iar cei interesaţi trebuie să se grăbească pentru că cererile de înscriere se depun inclusiv astăzi, 10 ianuarie.

    Este vorba despre un post aferent funcţiei de ofițer specialist II, din cadrul Inspecției de Prevenire – Compartimentul Control și Activități Preventive, funcție prevăzută cu gradul de locotenent colonel, un post de ofițer I, tot din cadrul aceluiaşi compartiment al Inspecției de Prevenire, funcție prevăzută cu gradul de maior, un post de ofițer specialist I la Serviciul Logistic – Compartimentul Tehnic, prevăzută cu gradul de colonel, un post de ofițer specialist II (economist) la Compartimentul Financiar, prevăzută cu gradul de locotenent colonel, şi un post de ofiţer specialist II la Inspecţia de Prevenire – Compartimentul Avizare – Autorizare, prevăzută cu gradul de lt. col.

    Candidaţii pot afla de pe site-ul instituţiei sau direct de la sediul acesteia ce studii trebuie să aibă, dar şi ce alte condiţii au de îndeplinit pentru a putea participa la concursul care va consta în susţinerea unui test scris pentru verificarea cunoştinţelor necesare îndeplinirii atribuţiilor postului, dar înainte vor susţine şi proba de evaluare a performanţei fizice.
    ISU Bacău vrea să mai angajeze şi doi muncitori calificaţi, mai precis bucătari, pentru Popota unităţii, care ar urma să fie reînfiinţată.

    Pentru aceste posturi, înscrierile se fac până la data de 19 ianuarie 2018.

    Sute de cartuşe de infanterie, descoperite în pădurea Mănăstirea Caşin

      Muniţia găsită va fi distrusă /Foto: ISU Bacău

      Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău s-a deplasat două zile la rând în pădurea din satul Scutaru, comuna Mănăstirea Caşin, unde s-au găsit 30 de mine antipersonal, aproape 1.400 de cartuşe de infanterie, calibru 7,92 mm, şi 604 tuburi de cartuşe de acelaşi calibru, rămase în pământ din timpul conflictelor militare.

      Toată muniţia a fost ridicată de militarii de la ISU şi depozitată în vederea distrugerii.

      Ministrul Agriculturii, vizită-surpriză în județul Bacău

        Petre Daea, ministrul agriculturii, a făcut marți o vizită – surpriză în județul Bacău. El s-a oprit la APIA Răcăciuni, unde a verificat stadiul culturilor, și la Buhuși, la spălătoria de lână din cadrul fostei fabrici de textile.

        „Am plecat pe teren astăzi pentru a vedea starea culturilor din Bacău. În drumul meu, m-am oprit la centrul local APIA Răcăciuni, unde au fost înregistrați până acum 1809 fermieri, din care au primit subvenții la zi un număr de 1602 beneficiari.

        În acest moment, din cei 6 specialiști ai centrului, 5 erau la muncă, unul fiind în concediu. Șefa centrului, doamna Iliana IROFTIE, este de profesie agronom cu o vechime în muncă de 35 de ani, fiind în APIA încă de la înființare.

        Am avut surpriza plăcută să ii găsesc pe toți în fața calculatoarelor, procesând drepturile cuvenite pentru încă 100 de fermieri. Apreciez in mod deosebit devotamentul, munca si atitudinea acestor colegi fata de fermieri si vreau să ii asigur de toată prețuirea mea”, a scris ministrul pe Facebook.

        Volei feminin / Cupa Challenge: Știința, calificare de aur

        Voleibalistele Științei Bacău s-au calificat ieri seară în optimile de finală ale Cupei Challenge.

        Știința a trecut de Azzerail Baku la capătul unui retur plin de suspans. Învingătoare acasă cu scorul de 3-1, gruparea băcăuană a cedat returul de marți, din Azerbaidjan, cu 3-0 (23,27,13).

        Cum ambele echipe luaseră câte 3 puncte, departajarea s-a făcut la setul de aur disputat aseară, la finalul confruntării retur.

        Răzbunându-se pentru nereușitele din primele două acte, amândouă pierdute la limită Știința a reușit un come-back de senzație în setul de aur pe care l-a câștigat cu 15-13, după ce fusese condusă cu 10, 10-5 și 12-10.

        În faza următoare a competiției europene echipa antrenată de Florin Grapă și Aurel Cazacu va întâlni pe învingătoarea dintre MLADOST Zagreb Croatia și Sm’AESFH Pfeffingen (Elveția).

        Chestiunea autostrăzii Moldova rămâne fierbinte. Senatorul Dragoș Benea îi bate obrazul primarului Iașului

          Senatorul Dragoș Benea îi bate obrazul primarului Iașului, Mihai Chirică, după ce acesta a făcut mai multe declarații „contondente” la adresa conducerii PSD.

          „Sper să aflăm că premierul Tudose a fost împuternicit de partid să semneze contractul pentru autostrada Iaşi-Târgu Mureş. Dacă nu vor veni cu ceva concret şi vor prezența iarăşi desene pe hârtie, gen autostradă spre Ardeal prin Braşov, atunci prezenţa şefilor PSD la Iaşi va însemna turism social-democrat.

          Dar la Iaşi, dacă tot vii, atunci să vii cu pioşenia care se cuvine unui oraş cândva capitală, nu pentru o agendă de turism”, a declarat primarul Iaşiului, Mihai Chirică. Către finele lunii, în capitala Moldovei, ar urma să se desfășoare o ședință a Comitetului Politic Executiv al PSD.

          Autostrada Moldova dezbină zona de mai bine de un deceniu, întrucât politicienii ieșeni au încercat din răsputeri să împiedice ca traseul acesteia să includă Bacăul, preferând varianta prin Târgu Neamț spre Târgu Mureș.

          „De ce este nevoie de aceste declarații cu iz ultimativ? De ce considerați util să încingeți atmosfera pe un subiect (Autostrada Moldova) ce pare a-şi găși soluția realistă, pe care bugetul României o poate susține?”, întreabă retoric senatorul Dragoș Benea într-o postare pe Facebook.

          „De ce considerați necesar să continuați pe linia contraproductivă a dezbinării în Moldova, ştiind, foarte bine, că dacă dvs. ați fi prim-ministru nu ați putea gira cu semnătura dvs. un contract pentru un obiectiv foarte costisitor, dificil de avizat şi executat, lipsit de studii de fezabilitate care să-l susțină în mod realist?”

          Dragoș Benea face referire la problemele pe care o autostradă pe traseul Tg. Neamț – Tg. Mureș le-ar putea pune: un cost de peste 10 miliarde de euro și problema avizelor de mediu, întrucât aceasta ar traversa o rezervație naturală.

          Aceste întrebări, Benea le adresează și preşedinților organizațiilor PNL din Moldova care, în 2017, au semnat o petiție pe acest subiect, «unii dintre ei uitând că au avut putere de decizie în statul român dar nu au făcut nimic în privința Autostrăzii Moldova», după cum a concluzionat Benea.

          La finele anului trecut, Guvernul a stabilit că viitoarea Autostradă Moldova va avea traseul Iași – Bacău – Brașov, lucru care a nemulțumit profund politicienii ieșeni.

          Pană de curent în Bacău

            Băcăuanii din zona de sud a orașului au rămas noaptea trecută fara curent.

            O avarie produsă la un echipament electric dintr-o stație de transformare a întrerupt furnizarea energiei electrice în cartierele Cornișa, Alecu Russo și Stadionului, in jurul orei 00.30.

            Reprezentanții E.ON spun că majoritatea consumatorilor au fost realimentați treptat într-o oră.

            La 01.20 situația revenit la normal.

            Dinu Dudeci: „Aviația a fost pentru mine un drog”

            27 de ani pilot la manșa avionului și 23 de ani sub cupola mașinii

            În cele câteva repere din titlu se află viața concentrată a unui pilot de avion, care, după vârsta pensionării a devenit instructor auto. Sunt 50 de ani de muncă neîntreruptă pentru un om asociat la prima vedere cu argintul viu.

            Este vorba despre Dinu Dudeci, cel care și-a petrecut 27 de ani din viață în aviație, ca pilot pe MiG 15, MiG 21 LanceR și AN 2, după care a devenit instructor de zbor din anul 1997. Originar din Tg. Neamț, conjunctura l-a făcut băcăuan pe Dinu Dudeci, stabilindu-se peste ani în Bacău, unde, a făcut carieră.

            Povestea aviatorului „cu capul în nori” continuă în zilele noastre, când îl găsim pe Dinu Dudeci sub cupola mașinii “Școală”, învățându-i de această dată pe elevii săi tainele șofatului și nu pe cele ale zborului, cum făcea odinioară. Aviația i-a rămas însă lipită de suflet, drept pentru care, la auzul motorului de avion, privirea lui urcă spre înaltul cerului pentru a cerceta păsările de fier.

             

            Dinu Dudeci spune că riscul major de pericol este în aer, pentru că la sol mai poți evita un posibil accident/foto: Ramona Ionescu/Liviu Maftei

            Când ați transformat pasiunea pentru aviație în meserie?

            Pasiunea pentru aviație am avut-o de mic copil, însă, am început să învăț despre ceea ce era doar un vis pentru mine, mai târziu. Am ajuns la Școala Militară de Ofițeri de Aviație “Boboc” după ce am absolvit Liceul Militar Câmpulung Moldovenesc. Am crescut ca ofițer cu fasole și varză, pentru că asta era mâncarea de bază în școală. Făceam mișcare și citeam foarte mult. Țin minte că citeam sub pătură cu lampa de economie și era o adevărată plăcere atunci când prindeam o carte bună în mână. Citeam clasici, istorie, cărți de specialitate și tot ce îmi pica în mână. În lipsa altor ispite, cititul era oaza mea de relaxare.

            Cum a fost aviația pentru dumneavoastră?

            Aviația este foarte frumoasă, dar și foarte grea! Este o vorbă care spune așa: “Vrei să-ți placă un lucru, privește-l de departe, vrei să-l cunoști, privește-l de aproape”. Ei bine, așa a fost și cu mine. Am învățat, am ajuns pilot, am văzut lumea de sus, din înaltul cerului, iar sentimentul este unic și cred că cel mai bine mă înțeleg piloții. Aviația este “un drog”. Primul an de pensie a fost cel mai greu. Îmi era dor să zbor! Și în ziua de astăzi sunt mereu cu ochii pe cer când aud motor de avion.

            Cine sunt cei mai mari dușmani ai piloților?

            Păsările sunt cei mai mari dușmani ai piloților!!! Berzele, mai exact! Am avut chiar și un incident în zbor. Am intrat la Galbeni într-un stol de berze, cabina s-a depresurizat și am aterizat cu pana la epolet. Am avut mare noroc atunci! Puteam să mor! Norocul meu a fost că la acea vreme zburam cu un costum de zbor mai special, cu cizme în picioare și mănuși de compensare, indiferent de anotimp. Costumul m-a salvat, pentru că altfel eram mort! Țin minte că în ziua aceea, după cele întâmplate am tras un chef de pomină alături de prieteni. Din păcate, opt din colegii mei de promoție au murit. Unii au decedat din motive neelucidate, alții au pierit în urma unor erori de pilotaj sau alte cauze. Dacă tot am amintit de incidente în aer, vă spun că odată, pe când pilotam MiG-ul 21 am intrat în nori de furtună, am prins curenți de forfetare (unii urcă alții coboară), iar când am ieșit din nor nu puteam să cuplez forțajul. Altădată, la o aplicație nu mi s-a armat tunul ca să dobor o țintă terestră. După o altă misiune, am venit cu crengi de brad la trenul de aterizare, din cauza terenului accidentat și a vizibilității reduse. Nici ceața nu le este prieten piloților! Era CIC-ul pe vremea aceea și am venit la aterizare invers pentru că nu se vedea pista. Problema cea mare era că nu mai aveam combustibil pentru manevre suplimentare.

            Cum se împacă pilotul cu instructorul auto?

            În anul 1996 am plecat din armată. Aveam 47 de ani! Am avut câteva propuneri de a mă angaja ca pilot sau instructor de zbor în Franța, însă, birocrația mi-a fost potrivnică. Am încercat să mă angajez pe un post inferior, însă, francezii mi-au spus că m-ar jigni dacă ar face asta. Au pus mai presus de toate pregătirea mea și nu mă puteau angaja pe o funcție inferioară. Așa că m-am întors în țară, m-am apucat de zootehnie, am avut chiar și un bar, pentru ca în final să-mi deschid o școală de șoferi. Așa am început din 1997 să-i învăț pe alții șoferie! Diferența dintre oameni este foarte mare. La avion ai oameni pregătiți, însă, la mașină ai de-a face cu persoane din toate ramurile sociale. Cu toate acestea, mi-a plăcut să fiu instructor. Păcat de piedicile care ni se pun de la nivel central! Amărăciunea acestei meserii vine din faptul că statul nu te ajută, ci îți pune cât mai multe piedici, iar tinerii din ziua de astăzi nu prea mai învață. Toți au gânduri de plecare peste hotare, iar permisul de conducere a devenit mai important pentru ei decât cartea de identitate sau pașaportul.

            Efectivele de animale sălbatice cresc, toleranța față de ele scade

            Șeful compartimentului Vânătoare al Direcției Silvice din Bacău, inginerul Adrian Titianu

            Creșterea efectivelor de animale sălbatice în România dă tot mai multă bătaie de cap locuitorilor din preajma zonelor împădurite.

            Atacurile turmelor de mistreți asupra culturilor de cereale, dar și prezența parcă tot mai sesizabilă a urșilor în apropierea sau chiar în perimetrul gospodăriilor țărănești, dar și pe străzile orașelor, sunt deja un fapt des întâlnit. Agricultorii, în special, au făcut de fiecare dată reclamații în legătură cu astfel de evenimente și mai ales cu pagubele suportate, dar măsurile necesare se lasă încă așteptate.

            Se întâmplă și în județul Bacău, motiv pentru care am stat de vorbă pe acest subiect cu șeful compartimentului Vânătoare al Direcției Silvice din Bacău, inginerul Adrian Titianu.

            Cum stă județul Bacău din punct de vedere al vânătorii și al vânătorilor, domnule inginer?

            Ca potențial vânătoresc stăm bine. Sunt 57 de fonduri de vânătoare în județ, din care Romsilva gestionează doar opt. Populația de mistreț este încă în creștere, populația de căpriori este ok, la fel cerbii. Lupii sunt suficient numeric, nu prea mulți, dar s-ar putea vâna în județ 5-7 în fiecare an. Lupii se mai împușcă, dar ilegal, și ar fi bine să dăm dovadă de normalitate ca țară, să intrăm în legalitate. Am avea o imagine reală a acestei specii. Urșii, însă, sunt tot mai numeroși și cred că au început să devină o problemă, iar Ministerul Apelor și Pădurilor ar trebui să o rezolve, deoarece ursul este o specie protejată și este datoria statului să rezolve problema.

            Au fost și în județul nostru noi cazuri în care au apărut urșii în apropierea localităților sau chiar în sate.

            În județ au fost prinși în laț, pe fonduri de vânătoare private, la două zile interval, trei urși, alți doi au fost omorâți și nu au fost luați de făptuitori. Aceasta dovedește că toleranța populației față de specie este zero. Populația ar trebui educată pentru ca gradul de acceptare să crească, altfel animalele nu pot supraviețui. Oamenii le percep ca dăunători. Trebuie făcut ceva ca animalele să aibă șanse reale să trăiască, protecția lor nu trebuie să existe doar pe hârtie. Să ne uităm la exemplul Austriei, o țară unde s-a procedat la fel, dar în 20 de ani a dispărut ursul de acolo. La noi, am curaj să dau scris că în 30 de ani nu vor mai fi urși, din circa 5.000 cât avem acum. Managementul în acest domeniu trebuie să fie activ, adică să-i dai voie omului să și împuște ursul dacă i-a omorât vaca. Astfel de conflicte au existat dintotdeauna. Înainte de 1990 se spune că erau vreo 8.000 de urși. Erau cazuri de atacuri la gospodăriile oamenilor, dar nu se mediatizau. Atunci, însă, pădurarul avea voie să rezolve problema, să lichideze ursul agresor. Dar, era oare reală evaluarea făcută înainte de 1990?

            La câte fonduri de vânătoare sunt acum, cine face această evaluare?

            Conform legilor, evaluările sunt făcute de gestionarii fondurilor în fiecare primăvară. Dar, este o evaluare doar, nu o numărătoare exactă. Metode sunt multe, însă mulți spun că metodele de acum nu mai sunt adecvate. Toată Europa face evaluări după metodele pe care le folosim și noi, numai că în Europa este un management activ al domeniului: adică există o cotă mică de recoltare, ca un fel de supapă de siguranță, pentru a diminua populațiile de urși, de exemplu, care cresc prea mult. Mai există, însă, și o cotă de recoltare mai mare la nivelul ministerului, ca o cotă de rezervă pentru urșii problemă. Urșii care atacă în comunitățile umane sunt vânați. În cazul nostru, și europenii se miră de ce nu diminuăm populația de urși dacă aceștia au devenit o problemă. Dar noi nu vrem să luăm măsuri, iar ministerul nu plătește despăgubiri.

            Sunt atâtea exemple, în acest sens, venite de la agricultorii care reclamă frecvent atacurile mistreților în lanurile abia semănate sau chiar ajunse la maturitate.

            Statul protejează speciile de animale, dar dacă o specie produce pagube statul ar trebui să plătească despăgubiri. La câte pagube sunt reclamate, statul ar trebui să aibă interes să facă un management durabil al acelor specii.

            Oamenii au și distrus mult din habitatele animalelor sălbatice.

            Este adevărat, oamenii au intervenit mult în habitate. Dar culmea este că și cei din organizațiile care sar în „ajutorul” animalelor sălbatice își petrec week-end – urile în astfel de areale, unde s-au construit cabane, pensiuni etc., în zone unde fac grătar la iarbă verde sau chiar enduro ori simple drumeții. Mulți dintre ei nu au văzut urs niciodată, dar din fața calculatorului îl obligă pe săteanul de la munte să accepte „vizitele” urșilor în gospodăria sa. Țăranul de la munte nu a invadat teritoriul ursului, el stă acolo de sute ani. Teritoriile urșilor au fost invadate chiar de cei care stau mai mult pe Faceebok etc.

            Sunt specii de animale care au cam dispărut de pe teritoriul României. Se face ceva în acest sens?

            Iată, de exemplu, muflonul. Dacă în 1990 în Dobrogea muflonii trăiau liber, 500 de exemplare, în 1995 mai erau doar patru din cauza braconajului. Un paznic de vânătoare inimos, crescător de oi în particular, le-a găsit aproape moarte de foame într-o iarnă cu viscol mare, le-a făcut un țarc și le-a reabilitat fizic. Așa a fost inventat Țarcul de vânătoare de la Negureni (Constanța) cu mufloni. În prezent, Romsilva gestionează două țarcuri de vânătoare cu mufloni, al doilea fiind la Șarlota (Timișoara), dar mai sunt și ceva țarcuri particulare.

            Idei fixe

            Răzvan Bibire

            Pentru mulți dintre concetățenii noștri care au ars etapele, trecerea s-a făcut prea brusc de la căruță la avion, de la birtul din sat, de unde fluierau puștoaicele de pe stradă, la rețelele sociale care le promovează inepțiile în toată lumea.

            Pe mapamond e extrem de dificil să găsești atâția experți în de toate ca în România, țară condamnată să producă anual sute de mii de specialiști în datul cu părerea.

            Românul nu doar că se pricepe la orice, dar mai face și scandal atunci când este contrazis; scuipă, zgârie, mușcă până când își convinge partenerii de discuție să admită că el este cel care are dreptate.

            De fapt, românul nu stăpânește arta conversației, nu știe ce-s alea argumente, dovezi, surse de informații; nu face diferența între fapte și opinii. Și nici nu-l interesează deoarece pentru român nu argumentele contează, ci tonul și volumul cu care-și scuipă ideile.

            Dacă el țipă mai tare, se cheamă că are dreptate, dacă partenerul de discuție se retrage scârbit, se cheamă că a câștigat disputa și își clamează victoria. Situația nu este de ieri, de azi, însă a ajuns să se acutizeze.

            Faptul că românii nu acceptă dialogul, că nu acceptă argumentele și țin cu dinții de ideile care li s-au inoculat nu ar fi o problemă dacă, la un moment dat, acest lucru nu ar fi folosit în scheme de manipulare politică.

            Până la urmă, o dispută surdă despre un tablou, o simfonie sau o poezie are efecte minime asupra societății.

            Dacă vorbim, însă, de probleme politice, economice, sociale și așa mai departe, efectele se răsfrâng asupra tuturor. Să ne imaginăm că antivaxerii vor câștiga disputa și vor impune o relaxare sau chiar o interzicere a vaccinurilor în România.

            Cât va dura, nu până la izbucnirea unor epidemii, că asta e simplu de calculat, ci până când comunitatea internațională va impune o carantină și va interzice românilor să mai părăsească țara? Ca popor, nu vom putea progresa până când nu vom învăța să purtăm o discuție argumentată. De ce contează acest lucru atât de mult?

            Pentru că, atâta vreme cât majoritatea românilor își vor păstra ideile fixe fără să le analizeze critic, fără să asculte contraargumente, vom rămâne ca-n bancul ăla clasic de pe vremuri: proști, dar hotărâți!

            Parincea: Femeie de 60 de ani violată şi tâlhărită în noaptea de Revelion

              La sfârşitul săptămânii trecute, Judecătoria Bacău a dispus arestarea preventivă a doi tineri, din comuna Parincea.

              Este vorba despre un individ de 22 de ani, acuzat de viol şi tâlhărie calificată, şi de un altul de 19 ani, acuzat de complicitate.

              Fapta s-ar fi petrecut în seara de Revelion. Bărbatul de 22 de ani, însoţit de celălalt suspect, ar fi observat o femeie de 60 de ani, din satul Năneşti, care se deplasa pe drumul sătesc.

              A acostat-o şi ar fi violat-o, după care i-ar fi sustras şi suma de 85 de lei, pe care o avea asupra ei.

              Victima a depus plângere la Poliţie, iar cei doi localnici au ajuns acum în spatele gratiilor.

              Centre de colectare şi de prelucrare a lânii în judeţul Bacău

              – circa 338 tone lână vor putea fi preluate de la ciobanii băcăuani

              Rezultate neașteptate în programul de sprijinire a crescătorilor de oi care își vor valorifica lâna obținută de la animale. Astfel, până la termenul legal, 596 crescători de oi au ajuns la Direcția Agricolă pentru a se înscrie în programul pentru ajutorul de minimis.

              Aceștia s-au alăturat celor peste 32.000 de crescători de ovine din toată țara care s-au înscris în program. Se estimează că, în anul 2018, oierii băcăuani vor putea comercializa o cantitate de 338 tone lână, ceea ce le va aduce venituri suplimentare proprietarilor de oi. Un crescător de oi nu poate încasa mai mult de 15.000 de euro pe durata a trei exerciţii financiare. „Încă de anul trecut, am început să identificăm acele centre de prelucrare unde să se poată recepționa lână și din alte județe, nu doar din Bacău. Până la această dată, au fost identificate 4 centre de colectare şi 2 centre de prelucrare a lânii în judeţul Bacău”, a precizat Simona Barzaghideanu, directorul executiv al Direcției Agricole Bacău.

              De altfel, în toată țara, spațiile de depozitare pentru lână solicitate de investitori sunt undeva la o capacitate totală de 102.000 tone, ceea ce înseamnă de trei ori mai mult față de calculele MADR. După calculele inițiale ale ministerului, se apreciase colectarea de la crescătorii de animale a circa 36.000 de tone. Mai trebuie reținut faptul că beneficiarii ajutorului de minimis de sunt persoane fizice care au atestat de producător, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale și persoane juridice.

              De asemenea, beneficiarii trebuie să dețină o exploataţie de ovine înregistrată în Registrul Național al Exploatațiilor și să facă dovada comercializării cantității de lână pentru care solicită acordarea sprijinului până la 1 iulie 2018.

              „Vrem să nu lăsăm niciun fir de lână pe mărăcini sau să i se dea foc”, susținea ministrul de resort, Petre Daea, ceea ce înseamnă că programul va continua și în anii următori. El a adăugat că, la început, câștigurile vor fi mici din valorificarea lânii, întrucât nu există desfacere și o valorificare superioară a acestui produs, însă, în timp, se va ajunge „să se câștige pe măsură”.

              Investiții de 21 de milioane de euro în apa și canalizarea Oneștiului

                Ion Preda, Nicolae Gnatiuc, Sorin Brașoveanu și Aurel Presură la conferința de presă

                Compania care administrează în prezent sistemul de alimentare cu apă și rețeaua de canalizare a municipiului Onești, Regia Autonomă Județeană de Apă Constanța, va începe în acest an proiecte de investiții de circa 21 de milioane de euro pentru reabilitarea și modernizarea acestora. În jumătate de an de prezență, compania a investit deja aici aproape 1,7 milioane de euro. Consiliul Județean Bacău și Consiliul Local Onești vor acorda sprijinul lor proiectelor.

                Investiții realizate

                Declarațiile au fost făcute la o conferință de presă la care au participat Aurel Presură – director general adjunct la Regia Autonomă Județeană de Apă (RAJA) Constanța (cu atribuții de director general după numirea lui Felix Stroe în funcția de ministru al Transporturilor), Ion Preda – director de dezvoltare și fonduri europene al companiei, Sorin Brașoveanu – președintele Consiliului Județean (CJ) Bacău, și Nicolae Gnatiuc – primarul municipiului Onești. „Tot ce am spus că vom face la Onești am făcut” – a spus Aurel Presură.

                A fost reabilitată aproape integral Stația de tratare și depozitare a apei de pe dealul Cuciur (cu 1,45 de milioane de lei), a fost reabilitat sediul administrativ RAJA din Onești (cu aproape 807.000 de lei) și au fost făcute lucrări de construcții și instalații la două puncte termice din Onești (cu aproape 117.000 de lei). De asemenea, au fost contorizați integral consumatorii din Onești și numai pentru contorii din clasa de precizie s-au cheltuit aproape 1,265 de milioane de lei. Cu alte lucrări asemănătoare s-a ajuns la investiții de circa 1,675 milioane de euro.

                Se caută eficiență financiară, dar și tehnică

                „Foarte important pentru operatorul de apă este să devină eficient – a declarat Aurel Presură. Ne-am propus, astfel, să facem investiții urgente, începute în acest an. Suntem într-o fază înaintată a studiilor pentru investiții. Sunt foarte multe probleme în sistemul de alimentare cu apă și canalizare al Oneștiului.

                Este singurul oraș din țară în care presiunea în rețeaua de distribuție a apei este în jur de 8-9 atmosfere. Sunt construcții mai vechi de 60 de ani, ceea ce duce la dese avarii. Numai pe rețeaua de distribuție a apei avem 13,5 km de conducte vechi, care trebuie înlocuite.

                Prioritatea noastră zero este să reducem presiunea în rețeaua de transport, proiect care va începe în maxim două luni, cu finanțare proprie”. Compania își propune să reducă presiunea apei la intrarea ei în oraș și să pună în funcțiune sisteme locale de ridicare a presiunii acolo unde sunt blocuri cu mai mult de patru etaje. În orice oraș – spun specialiștii de la RAJA -, presiunea normală trebuie să fie de maxim 2-3 atmosfere.

                Finanțări cu bani europeni

                Reabilitările în sistemul de alimentare cu apă sunt prinse într-un proiect cu bani europeni și cofinanțare RAJA de 15%. În zona alimentării cu apă, orașul are o singură sursă de alimentare. Normal sunt cel puțin două. Oneștiul este, astfel, dependent de apa de la Compania Regională de Apă Bacău și are nevoie de o sursă alternativă. Investiția costă în jur de 6,4 milioane de euro.

                Mai sunt, de asemenea, de reabilitat două rezervoare de apă în incinta de pe dealul Cuciur și este necesară sectorizarea alimentării cu apă, pentru că altfel dacă apare o avarie pe o stradă trebuie oprită apa pe alte 4-5 străzi. În sectorul de canalizare, se va reabilita zona industrială.

                Se va construi o stație de epurare care să prelucreze atât apele menajere ale orașului, cât și pe cele industriale, cu o tehnologie performantă, cu filtru membrană, premieră în România. Investiția va costa 14-15 milioane de euro. În partea de extindere de canalizare se va ajunge la o rețea de 31,5 km, utilă pentru toți consumatorii. Centrul zonal Onești al RAJA Constanța administrează rețelele de apă și canalizare din Onești (inclusiv cartierele Slobozia și Borzești), dar și din comunele Gura Văii și Buciumi.

                „Noi acum actualizăm masterplanul, în care trebuie aprobată lista investițiilor și cred că masterplanul pe necesarul de apă potabilă va fi aprobat în prima ședință a Consiliului Județean din acest an. Investițiile propuse de RAJA în Onești sunt prioritare, iar noi le vom acorda tot sprijinul.”
                Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău

                Munca, stimulent pentru viață

                Am întâlnit de-a lungul timpului oameni interesanți, iar de la fiecare am învățat câte ceva. Spre surprinderea mea, continui să descopăr atât oameni frumoși, cu povești de viață, dar și antiexemple. Dar chiar și de la aceștia am avut câte ceva de învățat!

                În primul rând, să nu judeci oamenii, să nu le pui etichete, să ai răbdare să vorbești cu ei și dacă poți, să le spui un cuvânt de încurajare. Am întâlnit și persoane care au trăit experiențe crunte dar au avut puterea să treacă peste greutăți.

                Amintesc aici și despre oameni ajunși la vârsta pensionării, dar care nu s-au ascuns în fotoliile de acasă, ci au continuat să muncească pentru că așa se simt vii. De multe ori suntem tentați să-i hulim pe pensionari, să-i trimitem acasă pentru a le da posibilitatea tinerilor să muncească la stat.

                Am cunoscut militari care au ieșit la pensie în floarea vârstei, pentru că le permite legea. Până și lor le vine greu ca la 47 de ani sau chiar la 50 de ani să spună că sunt pensionari. Și uite așa, pentru această categorie de oameni, viața capătă un nou sens. Unii aleg să călătorească, însă, cei mai mulți, își deschid propria afacere.

                Învățați cu un regim de viață spartan, astfel de persoane fac parte din categoria oamenilor activi, cu speranță de viață lungă. Se spune că munca îl înnobilează pe om și tind să-i dau crezare celui care a spus asta. Mă uit apoi la bunici, oameni simpli de la țară, care au muncit o viață întreagă și încă mai muncesc. Cunosc femei care la 80 de ani trag la sapă mai ceva ca un tânăr.

                Iarna, când nu lucrează pământul, se agită fără rost, pentru că nu pot munci pe cât ar duce. Bine, acestea sunt excepții! Însă, rămân la părerea că munca i-a făcut să treacă mai ușor peste boli. Un altfel de fitness, aș spune! Recent, un militar pensionar mi-a spus că în momentul în care va înceta să muncească va muri. Și l-am crezut!

                Deși are o vârstă respectabilă, omul este atât de tonic încât aproape că îți stârnește invidia. Într-adevăr, în cazul lui, munca este cea care îi hrănește trupul, mintea și sufletul.

                Se eliberează permise de pescuit

                  Pescarii care doresc să obțină permise de pescuit pentru anul 2018 trebuie să știe că acestea se eliberează în baza unor condiții de către membrii Centrului Regional de Ecologie (CRE) Bacău, în baza unui contract încheiat încă de anul trecut cu Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA).

                  Astfel, permisele se eliberează în baza achitării cotizației anuale aferentă anului 2018, taxa fiind de 100 de lei.

                  Persoanele cu handicap (în baza certificatului de încadrare în caz), elevii și studenții (în baza unei adeverințe sau a carnetului vizat), precum și pensionarii cu vârsta împlinită de 65 de ani (în baza cuponului de pensie) beneficiază de o reducere de 50%.

                  Membrii CRE posesori de permis ANPA pot pescui pe lacurile Bacău și Galbeni din județul Bacău, precum și pe orice zonă de pescuit din țară gestionată de alte asociații, cu respectarea regulamentelor proprii ale asociațiilor respective – de regulă fiind percepută o taxă de acces.

                  Permisele ANPA se eliberează la sediul CRE din Bacău, str. Livezilor 4F, de la magazinul de pescuit bloc turn str. Energiei intersecţie cu str. G.Bacovia, de la magazinul de pescuit de la Autogară și de la magazinul de pescuit Extrem Pesca Sport din Onești.

                  Asociaţia „Salvaţi Bătrânii Săuceşti” a obţinut licenţă provizorie pentru căminul de bătrâni

                    Luciana Olaru, administratorul Asociaţiei "Salvaţi Bătrânii Săuceşti"/foto: Ioan Bâșcă

                    Conducerea Asociaţiei „Salvaţi Bătrânii Săuceşti” dă asigurări beneficiarilor căminului şi familiilor acestora că a obţinut toate avizele şi autorizaţiile necesare şi că funcţionează legal.

                    În 2016, Asociaţia „Salvaţi Bătrânii Săuceşti”, cu sediul în Bacău, str. Mihai Eminescu, nr. 25, a fost sancţionată cu amendă în sumă de 20.000 lei, după ce inspectorii AJPIS au constatat că aceasta furniza servicii sociale tip „cămin de bătrâni” fără licenţă de funcţionare.

                    Asociaţia, reprezentată de administratorul Luciana Olaru, a cerut în instanţă anularea amenzii, iar Judecătoria Bacău a admis parţial plângerea asociaţiei şi a dispus reducerea cuantumului amenzii de la 20.000 lei la 10.000 lei. Ulterior, Tribunalul Bacău a considerat că se justifică înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea avertisment.

                    În prezent, asociaţia funcţionează cu licenţă provizorie pentru serviciul cămin de bătrâni, valabilă pe o perioadă de un an. „Există multă birocraţie şi din acest motiv nu am obţinut la timp aceste autorizaţii. Faptul că am luat o amendă nu este o problemă.

                    În toate statele occidentale se primesc amenzi şi se contestă aşa cum am făcut şi noi. Am înţeles totuşi de ce am primit amendă şi e normal, pentru că dânşii (inspectorii AJPIS, n.r.) au în atribuţii să facă verificări.

                    Decizia Tribunalului este corectă şi suntem bucuroşi că am rămas cu avertisment”, precizează Luciana Olaru.

                    Iașul vrea să ne bage cuțitul în spate

                      – nemulțumiți de faptul că Guvernul a stabilit că Autostrada Moldova va trece prin Bacău, politicienii ieșeni au convocat un mare conclav pentru vineri, în care să se discute versiunea proprie a traseului

                      De ani de zile Bacăul și Iașul s-au înfruntat în argumente pentru a stabili traseul viitoarei autostrăzi care va străbate Moldova.

                      În fiecare din cele două variante disputate, autostrada trecea prin Iași, însă politicienii din capitala Moldovei voiau ca drumul să treacă prin Târgu Neamț spre Târgu Mureș, ocolind Bacăul.

                      Cealaltă variantă pornea de la Iași, prin Bacău, spre Brașov. Ca și costuri, cele două trasee nu pot fi comparate: circa 10 miliarde de euro pentru Iași – Tg. Neamț – Tg Mureș și aproximativ 3 miliarde pentru Iași – Bacău – Brașov. La finele anului trecut, Guvernul a bătut în cuie viitorul traseu al autostrăzii, care ar urma să treacă prin Bacău. Politicienii din Iași s-au declarat profund nemulțumiți de această decizie.

                      Așa că, pentru vineri, 12 ianuarie, a fost convocată o întrunire a factorilor de decizie din zona politică din anumite județe ale Moldovei, din zona religioasă și a societății civile. Ieșenii doresc să pună presiune pentru a schimba decizia Guvernului, și a readuce în atenție traseul Autostrăzii A8 Iaşi – Târgu Neamţ – Târgu Mureş oferind Bacăului în compensație drumul expres Siret – Suceava – Pașcani – Bacău – Bucureşti.

                      La întrunire au fost invitați prefecţii judeţelor Iaşi, Neamţ, Harghita şi Mureş.

                      Maricica Coșa, prefectul de Bacău, ne-a confirmat faptul că nu a fost invitată la întrunire.

                      În schimb, președintele CJ Bacău, Sorin Brașoveanu, a fost invitat, dar nu va participa deoarece tot vineri va veni în Bacău ministrul dezvoltării.

                      Pentru conclavul de vineri au mai fost făcute invitații de participare premierului, președintelui Camerei Deputaților, mitropolitului Moldovei, episcopului catolic Petru Gherghel, dar şi unor oameni de afaceri şi reprezentanţi ai societăţii civile.

                      Pagina 1

                        Fotbal/ Liga a IV-a: Ținta: Under 19

                        Pentru lidera campionatului județean ACS Gauss, 2018 începe cu un trial. Un trial programat în această seară, de la ora 18.00, pe terenul sintetic de la „Letea” care este dotat cu instalație de nocturnă.

                        „Cine vrea să joace la Gauss este așteptat la acest trial”, a declarat conducătorul grupării băcăuane, Sebastian Păuceanu, care a ținut să precizeze că ACS Gauss nu a înregistrat vreo plecare de jucători.

                        Antrenorul-jucător al Gauss-ului, Andrei Întuneric a explicat în detaliu obiectivul trialului:

                        „Principala noastră țintă este de a găsi jucători U19 competitivi în perspectiva sezonului viitor. Ne dorim să promovăm în Liga a III-a, iar cerințele FRF legate de obligativitatea utilizării a trei jucători U19 meci de meci ne forțează să ne completăm lotul din acest punct de vedere”.

                        Întuneric nu a exclus ca trialul să aducă și unele surprize: „Din câte știu, în Bacău există câțiva studenți din Republica Moldova, care au activat în liga secundă a țării lor. Ar fi interesant să-i vedem la lucru”.

                        La finalul turului de campionat, ACS Gauss are șase puncte avans față de a doua clasată, Viitorul Curița. Câștigătoarea Ligii a IV-a a județului Bacău va disputa barajul de promovare în dublă manșă cu una din campioanele județelor Botoșani, Neamț, Iași, Suceava sau Vaslui.

                        Băcăuanii își vor afla adversara de la „barajul” programat pe 16 și 23 iunie în urma tragerii la sorți care va fi efectuată la sediul Federației Române de Fotbal.

                        Big Bang-ul

                          Magnific! Un moment de-a dreptul fascinant, unic pentru mine, pentru tine, pentru noi toți. Fierbinte, plin de lumină și cu o putere imensă de a schimba totul într-o secundă. Big Bang-ul: miracolul exploziei, în urma căruia, evenimentele succesive ce s-au derulat, au condus la crearea Universului, implicit a planetei Pământ.

                          Ulterior, cu o rapiditate amețitoare, Universul a devenit din ce în ce mai mare. Nimeni nu poate aprecia cât de mare este. Cert este că spațiul este atât de întins, încât unitățile de măsură existente sunt nesemnificative. Mai degrabă am măsura Universul cu puterea minții și a gândurilor pozitive. După Big Bang, s-a format o rețea de planete și de stele care mai târziu a uluit omul. O parte din fragmenele aruncate în exterior s-au grupat și au format mii de galaxii. Una dintre acestea, Calea Lactee, include și Soarele, în jurul căruia gravitează planetele ce formează sistemul solar: Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun.

                          Concluzia…??? S-au întâmplat adevărate minuni în urma Big Bang-ului. Una dintre minuni ești TU omule, cititorule drag! Ce se va întâmpla cu tine în anul 2018? Ți-ai pus această întrebare? Big Bang-ul poate avea loc și în viața ta. Acum, aici, chiar în timp ce citești aceste rânduri. Ești pregătit să-i faci față? Să dai curs acestei provocări? Dăruiește-ți o șansă, un mâine mai bun! Adevărata viață pe care meriți să o trăiești începe cu tine. Tu dai startul lucrurilor bune care pot să-ți schimbe viața. Este foarte important ce faci de acum încolo. Ești pionierul acțiunilor tale. Dorința de a fi sănătos și fericit provoacă declicul. E cumva în acest moment? S-a produs deja? Îl auzi? Da! Big Bang, Big Bang…Big Bang!!! Se aude din ce în ce mai tare. Reacționează și acționează! Nu rata momentul! Este momentul tău! Dacă rămâi în poziția spectatorului, lăsând lucrurile în voia sorții, nimic din ce-ar fi să fie, nu se va întâmpla.

                          Dezvoltarea noastră, dezvoltarea ta omule frumos, va consta atât în reflecție cât și în acțiune. A fi pe deplin implicat înseamnă a converti gândirea în acțiune. A te complace ține de dispoziție, reușita ține de voință. În ansamblu, eforturile menite să determine dezvoltarea omului constau în: declic, voință, acțiune, dăruire și verificarea metodică și sistematică a rezultatelor. Realitatea faptelor este cel mai bun analist. Rezultatele bune obținute sunt cel mai bun terapeut posibil. Beneficiul va fi enorm: un corp sănătos, o minte sănătoasă și un spirit sănătos; implicit un caracter drept și frumos. Iată un ideal pentru fiecare. Speranțele cele mai mari sunt în educație. Alimentația, adică ceea ce mâncăm, felul cum mâncăm, cât mâncăm și când mâncăm, constituie un proces educabil. Voința și decizia fiecăruia sunt implicate. Majoritatea bolilor care scurtează și distrug viața omului provin din această alimentație. Orice kilogram în plus înseamnă boală și scurtarea vieții. Mâncați cât să vă mențineți greutatea ideală, în funcție de vârstă, sex și volumul de muncă întreprins. Din ce în ce mai multe boli se dovedesc a fi boli autoprovocate, prin expunerea la anumiți factori de mediu, favorizând apariția lor.

                          Ceea ce mâncăm sau bem, unde alegem să trăim, ce alegem să muncim, ce aer respirăm, ce oameni ne înconjoară și alte lucruri asemănătoare pot foarte bine să ne țină departe de boli sau dimpotrivă, să ne ducă în zona celor bolnavi, fără nicio șansă de însănătoșire. Putem să fim sănătoși și fericiți dacă reacționăm în urma declicului. Big Bang-ul ne oferă posibilitatea de a face ceva. Semnalele vieții sunt binevenite pentru noi toți. Nu e greu! Trebuie să fim atenți la detalii. Dacă oamenii ar fi dispuși să producă modificări în modul lor de viață, aproximativ 80% din totalul bolilor canceroase, de inimă și ale sistemului nervos ar putea fi prevenite. Declicul înseamnă să fii hotărât să-ți schimbi stilul de viață și să acționezi. Este adevărat că bolile sunt legate de alimentație. Nu degeaba Hipocrate spunea: „Medicamentele cele mai bune sunt alimentele”. Cancerul de colon și prostata sunt printre cele mai frecvente tipuri de cancer la bărbați. La femei, pe primele locuri sunt cancerul de sân, de col uterin și colon. Există multe dovezi care stabilesc o legătură între aceste boli și alimentație.

                          Excesul de grăsimi și zaharuri din alimente, excesul ponderal, alcoolul, fumatul, lipsa mișcării fizice, odihna insuficientă sunt cauza apariției acestora. Câți dintre noi conștientizăm acest lucru? De câte ori nu am primit aceste informații? Și ieri și astăzi și anul trecut cineva, undeva ne-a informat sub o formă sau alta. Dar noi ce-am făcut cu informația? Nimic! Sau poate prea puțin. Așteptăm de fiecare dată. Ce? Nu știu! Spunem mereu: „știu, voi face ceva! Dar de mâine sau…mai bine de săptămâna viitoare.” Ori, în cel mai rău caz ne imaginăm că noi suntem o excepție, nouă nu ni se poate întâmpla nimic rău. „Lasă, am mai văzut eu oameni supraponderali, chiar obezi, care au fumat, au consumat alcool, nu au făcut mișcare și care totuși au ajuns la o vârstă respectabilă!”… Crezi că ai putea să te numeri și tu printre acești norocoși? Răspunsul corect se află la tine.

                          Cantitatea de grăsimi și carbohidrați din alimentație influențează sănătatea organismului. O alimentație bogată în fibre ne ferește de multe boli. Ele se găsesc numai în alimente de origine vegetală, absorb toxinele și ajută la eliminarea lor. Consumul excesiv de alcool crește riscul apariției cancerului de esofag și pancreas iar în cazul celor care fumează, această creștere este dramatică. Excesul ponderal crește riscul de cancer la sân, colon și prostată, favorizează apariția bolilor de inimă și a diabetului. Abținerea de la fumat și alcool, adoptarea unei alimentații sănătoase și normalizarea greutății corporale ar putea preveni îmbolnăvirea. Vestea bună este că ne putem bucura de mai multă vitalitate, de o sănătate mai bună și o viață mai lungă, făcând apel la beneficiile mișcării fizice. Să nu uităm de odihnă. Doar ce spuneam că este un Koh-i-Noor veritabil!

                          Schimbă-ți viața încrezându-te în capacitatea ta de a reacționa firesc la toate declicurile tale! Spune DA SĂNĂTĂȚII în anul 2018! Ia startul la o viață mai bună! Soluțiile simple sunt soluții reale. Vă și pot auzi întrebând: „ce pot face pentru sănătatea mea?”

                          Iată un plan de reușită, ideal pentru tine, omule victorios! Ce pot să fac astăzi pentru mine? Ce mănânc, cât mănânc, când mănânc? Are valoare nutritivă ceea ce mănânc? Câtă apă voi bea astăzi? Este de calitate apa? Voi face mișcare fizică astăzi? Câte ore voi munci? Am timp liber astăzi, cum îl voi petrece? Fac o faptă bună? La ce oră mă voi culca și câte ore voi dormi? Cam atât. Nimic complicat. Însă planul este pe termen lung. Și în plus trebuie să alegem o zi din săptămână pentru a face bilanțul rezultatelor noastre. Să ne cercetăm și să ne analizăm preocuparea. Prețuiește rugăciunea ca o ocazie de a te întări sufletește. Vei avea pace și liniște lăuntrică, daruri de mare preț. Omul de succes rămâne echilibrat și constant în tot ceea ce face.
                          Pentru a reuși, trebuie adesea să învățăm să fim prieteni cu noi înșine. Nu doar să ne încurajăm, ci să ne și apreciem, să ne respectăm, să dăm dovadă de toleranță și în același timp să fim exigenți cu noi înșine. Să apelăm la specialiști pentru toate lucrurile legate de sănătate, de viață. Ei sunt cu adevărat prietenii de care avem nevoie pentru a reuși.

                          „Orice lucru pe care îl poți înfăptui
                          sau visezi că poți,
                          începe-l chiar acum!
                          Îndrăzneala are în ea
                          geniu, putere și magie!”
                          (Goethe)

                          Extraordinar! Deja mă simt mai bine! Sunt bogat(ă): am un rost, mă bucur de reușită, de sănătate. Sunt frumos(ă), sunt iubit(ă), admirat(ă) și stimat(ă). Big-Bang-ul! El a fost! Da, e real! Și acum se aude din nou! Astăzi, mâine, mereu! Big- Bang!

                          Carmen Barcan, terapeut

                          Azerrail Baku- Știința Bacău (azi, ora 16.00, în tur 1-3)

                          Se știe: cine se scoală de dimineață departe ajunge. Eventual, în optimile de finală ale Cupei Challenge. Voleibalistele Științei Bacău s-au trezit duminica trecută cu noaptea-n cap.

                          Pentru a ajunge departe: cale de peste 2000 kilometri. Mai exact, 2600 km, atât cât au străbătut pe calea aerului pentru a ajunge de la București la Baku, via Istanbul.

                          În capitala Azerbaidjanului, Știința va disputa astăzi, de la ora 18.00, ora locală (16.00 în România) returul cu Azerrail Baku din „șaisprezecimile” Cupei Challenge.

                          Studentele pornesc cu avantajul victoriei din tur. Un 3-1 de mare clasă obținut contra unei formații care alcătuiește scheletul naționalei Azerbaidjanului, locul 4 la ultima ediție a Campionatului European. Pentru a merge mai departe în Cupa Challenge, Științei nu-i este suficient să se trezească devreme.

                          Trebuie să joace bine și în returul de la Baku. Cel puțin la fel de bine precum a făcut-o pe teren propriu, în decembrie. Matematica spune că, pentru a se califica, Știința are la dispoziție toate rezultatele. Inclusiv un eșec cu 0-3. Dar asta ar presupune ca băcăuancele să-și adjudece apoi setul de aur. La o înfrângere cu 2-3, pentru a nu mai pune la socoteală o victorie, Știința e calificată și fără setul de aur.

                          „Returul se anunță dificil, însă am pregătit meciul în cele mai mici detalii, luând în calcul inclusiv posibile greșeli de arbitraj în favoarea gazdelor. Dar dacă vor apărea astfel de lucruri, cred că ele vor motiva și mai mult formația noastră. Am convingerea că dacă vom juca așa cum am făcut-o la Bacău, ne calificăm”, a declarat antrenorul Științei, Florin Grapă, a cărui proverbială teamă de zborurile cu avionul l-a țintuit și de data aceasta acasă.

                          Pentru returul de la Baku, gruparea băcăuană contează pe același lot cu care a triumfat în jocul tur, minus Matache. Dacă va trece de Azerrail, Știința va întâlni în optimile Cupei Challenge pe învingătoarea dintre elvețiencele de la Sm’aesch Pfefeningen și croatele de la Mladost Zagreb. În turul disputat în decembrie, în Țara Cantoanelor, Mladost a avut câștig de cauză, cu 3-1.

                          Cu Lugojul, duminică?

                          După meciul cu Azerrail, Știința va înopta la Baku. Delegația băcăuană va părăsi capitala Azerbaidjanului miercuri, la ora 14.15, pe calea aerului, urmând să ajungă în țară în noaptea de miercuri spre joi. Pentru ca oboseala acumulată în această lungă deplasare să nu-și pună amprenta pe primul meci de campionat din 2018, conducerea Științei intenționează să amâne cu o zi partida cu CSM Lugoj, din runda a 11-a a Diviziei A1. Jocul Știința- CSM Lugoj ar urma să aibă loc sâmbătă, 13 ianuarie, însă gruparea băcăuană va solicita FRV ca el să se dispute duminică, 14 ianuarie.