joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2504

Pagina 1

    8 ani închisoare pentru un băcăuan acuzat de fraudă informatică

      În 2015, un băcăuan, de 30 de ani, a primit o condamnare la Curtea de Casaţie din Praga de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de faptă criminală deosebit de gravă, în formă continuată, de procurare ilegală, falsificare şi modificarea unui mijloc de plată şi faptă criminală deosebit de gravă, în formă continuată, de fraudă (conform Codului penal ceh).

      Recent, autorităţile judiciare cehe au solicitat recunoaşterea sentinţei penale şi transferul persoanei condamnate P.A.A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.

      De altfel, băcăuanul a fost cel care a iniţiat cererea de transfer în România, pentru a fi alături de familie. P.A.A. a fost acuzat că, în colaborare cu un alt inculpat, urmărit separat, a verificat funcţionalitatea şi compatibilitatea bancomatelor folosite în Republica Cehă de anumite bănci pentru eventuala instalare a echipamentului de skimming. Cei doi au instalat pe un bancomat echipament de skimming, al cărui scop era de a copia ilicit datele de identificare şi de acces la conturile unor persoane şi de a arhiva codurile PIN la cardurile de plată.

      Complicele băcăuanului a fabricat apoi falsuri ale unor carduri pe care le-a folosit în alte state pentru extrageri ilicite de numerar din bancomate. Conform actelor trimise de autorităţile cehe, P.A.A. a fost privat de libertate din data de 7.09.2011.

      Pedeapsa pronunţată împotriva acestuia va fi considerată executată integral la începutul lui 2021. Restul de pedeapsă, însă, va fi executat într-un penitenciar din România după ce Curtea de Apel Bacău a dispus recunoaşterea hotărârii de condamnare pronunţată de Curtea de Casaţie din Praga şi transferarea condamnatului.

      Sonorități vieneze

      Concertmaestru la Orchestra „Teleradio Moldova”, „Maestra în Arte”, Natalia Ceaicovschi susţine concerte, recitaluri, are o intensă activitate didactică la Academia „G. Musicescu” din Chişinău şi la Conservatorul Benevento „N. Sala”şi cântă pe o vioară din secolul al XVIII – lea.

      Maestru în Artă din Republica Moldova, violoncelist, dirijor al Orchestrei Naționale de Cameră a Republicii Moldova, manager artistic, profesor și impresar, Cristian Florea a studiat muzica cu mari artişti. Ca solist sau dirijor, a colaborat cu numeroase ansambluri muzicale din lume şi are un repertoriu foarte bogat, cu multe prime audiții, înregistrate. Marco Grisanti studiază pianul şi compoziţia la Academia Santa Cecilia, în Roma.

      Pianist corepetitor, are o activitate camerală încununată de succes în Italia, Austria, Luxemburg, Spania, Argentina, Grecia, Canada, S.U.A, Japonia. Ceaicovschi, Florea, Grisanti sunt soliştii Triplului Concert pentru vioară, violoncel, pian şi orchestră, compus de Ludwig van Beethoven la Viena în anul 1804 şi dedicat prinţului Lobkowitz.

      În partea a doua a simfonicului din această seară, ne vom delecta cu creaţia compozitorului vienez Anton Bruckner. Asemeni lui Beethoven, Bruckner compune 9 simfonii. O vom asculta pe a III-a, în re minor, omagiu adus lui Richard Wagner, compozitor pe care l-a venerat. Anul 1865, în München, marchează momentul când Bruckner asistă la premiera operei wagneriene Tristan şi Isolda.

      La pupitrul orchestrei băcăuane se află Florin Totan, experimentat dirijor al Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Rm. Vâlcea. Discipol al maeştrilor C. Bugeanu, Sergiu Celibidache şi F.Ferrara, câştigă concursuri în Austria şi Germania, are turnee de concerte în Europa, S.U.A, Brazilia, Mexic. In Memoriam Celibidache este proiectul prin care Totan face cunoscută filozofia muzicală şi dirijorală a lui Celibidache, în întreaga lume.

      Ozana Kalmuski Zarea

      Vine din nou zăpada. Bacăul sub cod galben de ninsoare!

        Începând de joi de la ora 15:00, până vineri la ora 20:00, judeţele Timiş, Hunedoara, Alba, Sibiu, Vâlcea, Braşov, Covasna, Argeş (parţial), Dâmboviţa (parţial), Prahova (parţial), Buzău (parţial), Bacău, Vrancea, Vaslui, Galaţi şi Constanţa se vor afla sub avertizare Cod galben de ninsori însemnate cantitativ, intensificări ale vântului şi vreme deosebit de rece.

        În Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei şi zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură ninsorile vor fi în extindere dinspre sud-vest şi în intensificare, se va depune strat nou de zăpadă, local consistent, iar temporar vântul va avea intensificări în medie cu 45 – 55 km/h, astfel că vor fi intervale de timp cu ninsoare viscolită şi spulberată.

        În sudul şi în estul Dobrogei, precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei.

        „Vremea se va menţine deosebit de rece până la sfârşitul săptămânii, cu precădere în jumătatea de sud-est, unde intensificările temporare ale vântului vor amplifica senzaţia de frig”, precizează meteorologii.

        Referendumul din Slănic Moldova va ajunge pe masa Guvernului

          Peste o mie de cetățeni din Slănic Moldova au semnat un memoriu privind demiterea primarului Gheorghe Baciu prin referendum.

          Memoriul și strângerea de semnături au fost realizate la inițiativa câtorva întreprinzători nemulțumiți de starea în care a ajuns orașul și de modul în care lucrează administrația.

          Documentul a fost semnat de 1.145 de cetățeni și a fost depus la Prefectura Bacău pe 11 decembrie. Maricica Luminița Coșa, prefectul județului, a demarat procedurile prevăzute de Legea 215 a administrației publice locale și Legea 3/2000 privind organizarea referendumului.

          A fost înființată o comisie care a analizat memoriul și au fost solicitate date Autorității Electorale Permanente privind numărul cetățenilor cu drept de vot înscriși pe listele orașului Slănic Moldova.

          Conform legii, în fiecare localitate componentă (Slănic Moldova, Cerdac, Cireșoaia), semnatarii memoriului trebuie să reprezinte 25 la sută din numărul cetățenilor cu drept de vot.

          În verificarea veridicității semnăturilor și datelor de identitate au fost implicate Direcția județeană de evidență a persoanelor și Inspectoratul de Poliție Județean.

          La ora aceasta, toate datele au fost transmise. „Urmează să constituim o comisie din care vor face parte câte un reprezentant din partea Judecătoriei în raza căreia intră UAT Slănic Moldova, a Primarului, Consiliului Local, Consiliului Județean și Instituției Prefectului.

          Această comisie va verifica rapoarte primite de la IPJ, AEP și Direcția pentru evidența persoanei și va constata dacă sunt îndeplinite sau nu condițiile”, a declarat Maricica Luminița Coșa.

          Și această nouă comisie va face un raport pe care Prefectura Bacău îl va înainta Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Ultimul pas pentru declanșarea referendumului va fi prezentarea memoriului, de către MAI, în ședință de guvern.

          Dacă jumătate plus unu dintre slănicenii care vor ieși la urne vor vota pentru demiterea primarului Gh. Baciu, acesta își va pierde funcția și vor fi organizate noi alegeri.

          Accident pe podul de la Narcisa

            FOTO: Daniel Si Geanina Filimon

            Două persoane au ajuns la spital, în urma unui accident rutier produs, în această seară, pe Podul Narcisa.

            Poliţiştii spun că un bărbat de 66 de ani, aflat la volanul unui autoturism, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum şi a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune frontală cu o maşină, condusă de o tânără de 34 de ani, din Bacău.

            În urma impactului, ambele autoturisme au fost serios avariate, iar cei doi conducători auto au fost transportaţi la spital pentru investigaţii şi îngrijiri medicale.

            Ei au fost testaţi cu etilotestul, rezultatele fiind negative.

            Accident de circulaţie în comuna Caşin

              Ieri, 20 martie a.c., poliţiştii rutieri au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii unui eveniment rutier produs pe drumul comunal din Caşin, în urma căruia a rezultat o victimă.

              Din cercetările efectuate la faţa locului s-a stabilit că un bărbat de 51 de ani, din comuna Caşin, în timp ce conducea o autoutilitară pe drumul sătesc, pe fondul consumului de alcool, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus regulamentar de un bărbat de 45 ani, din localitate.

              În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului de autoturism care a fost transportat la Spitalul Municipal Oneşti, pentru îngrijiri medicale.

              Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ în cazul bărbatului de 45 de ani şi 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru bărbatul de 51 de ani, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Oneşti unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.

              Poliţiştii îi cercetează pentru conducere sub influenţa alcoolului

                La data de 20 martie a.c., o patrulă de poliție din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Buhoci, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe raza comunei Tamaşi, au depistat în flagrant pe DJ 252 B, un conducător auto în vârstă de 27 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
                Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
                În cauză s-a întocmit dosar penal efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevazută şi ped. de art. 336 din C.P. urmând a se propune soluţie legală prin Parchet.

                La data de 21 martie a.c., un echipaj de poliție din Oneşti a depistat în flagrant pe Bulevardul Mărăşeşti, un conducător auto în vârstă de 27 de ani, din comuna Helegiu, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
                În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
                Bărbatul a fost condus la Spitalul Oneşti, unde i s-au recoltat două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
                Poliţiştii au întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

                La aceeaşi dată, în jurul orei 03.00, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie au depistat în trafic un bărbat de 29 de ani, din comuna Scorţeni, care, în timp ce conducea un autoturism în Bacău sub influenţa alcoolului.
                Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
                Bărbatul este cercetat de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

                Doar cinci consilieri au depus raportul de activitate pe anul trecut

                  Consilierilor locali nu prea le place să-și prezinte activitatea

                  Consilierii municipali băcăuani sunt tari la vorba dar muți când e vorba să-și pună pe hârtie realizările. Așa că, dacă ședințele de consiliu s-au purtat într-o atmosfera tensionată în ultimul an, cu dese vociferări, certuri și monoloage, când este vorba despre rapoartele de activitate, consilierii sunt muți ca niște pești.

                  Până la această dată doar cinci din cei 23 de consilieri locali și-au depus rapoartele de activitate pe anul trecut, între aceștia figurând și Elena Cosma, care nici nu mai face parte din Consiliu, demisionând pentru a prelua un mandat la Consiliul Județean.

                  Ceilalți patru consilieri care au depus rapoarte de activitate sunt Mihaela Ciocodei, Doina Dragomir, Gheorghe Dănilă și Gabriel Stan. Conform legii, raportul de activitate pentru anul trecut trebuia depus până la data de 31 decembrie 2017, dar, spune secretarul municipiului, Ovidiu Popovici, în Bacău s-a dat ca reper primul trimestru astfel încât consilierii ar mai avea termen pâna pe 31 martie.

                  Ce au scris consilierii în raport?

                  Raportul de activitate al consilierei Mihaela Ciocodei (PSD) are două pagini și în el scrie că în 2017 a participat la toate ședințele și la toate întrunirile comisiei pentru cultură din care face parte. A inițiat un proiect de hotărâre și s-a întâlnit cu grupuri de cetățeni pentru a discuta problemele orașului.

                  Întâlniri cu cetățenii spune că a avut și Elena Cosma (PSRo), care mai spune că a participat la toate ședințele consiliilor de administrație ale unităților de învățământ din care a făcut parte.

                  Gheorghe Dănilă (PSD) spune că a luat cuvântul în ședințe ori de câte ori a constatat că punctul sau de vedere este necesar și oportun. El a mai participat și la audiențele organizate la sediul Primăriei, s-a prezentat la ședințele cu cetățenii din cartiere și a participat la o serie de acțiuni cu caracter civic, comunitar, cultural și educativ.

                  Gabriel Stan (PSD) este inițiatorul a opt proiecte de hotărâre care au fost aprobate. Unele se referă la recompensarea elevilor, acordarea de ajutoare financiare elevilor cu burse de studiu oferite de alte state, înfrățiri între Bacău și alte orașe, schimburi de experiență.

                  Pe lângă ședințele de consiliu sau cele ale comisiei din care face parte, Doina Dragomir a participat, după cum spune în raport „la un număr însemnat de manifestări și evenimente cu caracter social, cultural, educativ, comemorativ” din Bacău.

                  Sancțiuni inutile

                  Din cei 23 de consilieri, cât numără legislativul local, doar 13 au depus raportul de activitate pe anul 2016. Cum în 2016 au fost alegeri, trebuiau să depună rapoarte de activitate și aleșii care au format Consiliul care și-a încetat activitatea în acel an, însă un singur consilier – Laurențiu Diaconu Novac – a făcut-o.

                  Cel puțin acestea sunt informațiile publicate pe site-ul municipalității. Pe 2015 figurează cu rapoarte depuse doar trei consilieri.

                  Oficial, nu există sancțiuni pentru nedepunerea acestor rapoarte, însă, există voci care susțin că acest lucru ar fi echivalent cu neîndeplinirea atribuțiunilor de ales local. Astfel, OG 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale prevede că „Încălcarea de către consilieri a obligaţiilor ce le revin în exercitarea mandatului constituie abatere şi se sancţionează potrivit prevederilor legii statutului aleşilor locali”.

                  Sancțiunile merg de la avertisment până la retragerea indemnizației de ședința.

                  Trimiși la cerșit sau la școală?

                    Pe 21 martie, lumea întreagă marchează Ziua Internațională a Copiilor Străzii, stabilită în 1998, prin rezoluția Forumului Internațional „Prietenii copiilor străzii”, desfășurat în Varșovia.

                    Tot azi, 21 martie, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău lansează campania „Atitudinea ta față de fenomenul cerșetoriei poate face diferența”. Scopul acesteia este informarea și conștientizarea băcăuanilor, a comunității, cu privire la riscurile la care sunt expuși copiii care cerșesc.

                    Campania va dura până pe 1 iunie și va cuprinde acțiuni de informare în stradă, susținute de specialiștii DGASPC și foști copii ai străzii, actuali beneficiari, care vor vorbi cu trecătorii, dar și workshop-uri educative în școli și licee privind problematica copiilor străzii.
                    La Adăpostul „Morcoveață” va fi organizată o zi dedicată proiecției de filme motivaționale, cu scopul descurajării cerșetoriei. Adăpostul va mai găzdui și activități de creație, cu foști copii ai străzii, cu tema „Tradițiilor românești de Paște”.

                    Orășelul copiilor… străzii

                    Timp de peste două luni, cât va dura campania, copiii care au cerșit în stradă și sunt, acum, beneficiari ai DGASPC, își vor vizita rudele.
                    De asemenea, vor fi organizate standuri de dezvoltare personală prin intermediul cărora copiii ocrotiți la „Morcoveață” și în Centrul de primire în regim de urgență, alături de specialiști, vor oferi materiale și testimoniale tuturor celor ce vor vizita „Orășelul copiilor”. Astfel de acțiuni vor avea loc și în Onești, Tg. Ocna, Moinești, Buhuși.

                    „Prin aceste demersuri, specialiștii Complexului de servicii sociale pentru intervenție în situații de urgență în domeniul protecției copilului își propun promovarea serviciilor destinate copiilor străzii și familiilor acestora, reformă inițiată încă din anul 2001, prin înființarea primului Serviciu de lucru stradal, desemnat model de bună practică și dezvoltat ulterior la nivel național”, arată Daniela Țîțaru, director general al DGASPC Bacău.

                    Începe lupta pentru medalii

                    Timp de două săptămâni la rând, Bazinul de Înot din Bacău devine principalul pol de atracție pentru natația din România. De astăzi și până duminică, Bacăul găzduiește Campionatul Național de Înot pentru Seniori, Tineret și Juniori. Iar weekend-ul următor va veni rândul Naționalelor de sărituri în apă să decerneze medaliile în municipiul nostru.

                    Competiția care deschide calendarul oficial al Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, CN de Înot va reuni la start aproximativ 380 de sportivi din toată țara înscriși la masculin (Seniori- 19 ani și mai mari, Tineret- 17-18 ani, Juniori 15-16 ani) și feminin (Senioare- 18 ani și mai mari, Tineret – 16-17 ani, Junioare – 14-15 ani).

                    Aceștia se vor lupta pentru medalii, dar și pentru biletele de participare la diferite competiții internaționale. Și asta pentru că Naționalele de Înot de la Bacău constituie criteriu de selecție a loturilor naționale ce vor participa la Europenele de Seniori de la Glasgow, Europenele de Juniori de la Helsinki și Olimpiada de Tineret de la Buenos Aires.

                    Bacăul se prezintă în competiție cu 15 înotători legitimați la trei cluburi, după cum urmează:

                    CSM Bacău- Marius Radu și Alin Artimon (ambii Seniori), Daniel Botez (Juniori)- antrenor Ovidiu Galeru; Bianca Ivacson (S), Rareș Drugă (Tineret)- antrenor Silviu Șalgău.

                    SCM Bacău- Daniel Martin (T)- antrenor Iulian Matei; Carina Pădurariu (T), Ana Sicoe (J), Cristian Verman (J)- antrenor Adrian Negru; Ariana Dodiță (T), Georgiana Cojocaru (T)- antrenor Silviu Șalgău.

                    CS Nautica- Toma Adam (J), Marian Sprianu (J), Maria Tica (J), Alexandru Istrate (J)- antrenor Sabin Jitaru.

                    Campionatul Național de Înot de la Bacău cuprinde două reuniuni zilnice și se va încheia duminică, 25 martie. Prima reuniune este programată azi, la ora 9.30, sesiunea a doua urmând să se desfășoare de la ora 17.00. Între cele două ședințe de concurs se va derula festivitatea de deschidere a campionatului.

                    Florin Ștefănescu
                    Dan Sion

                    Avarii de șase ore

                      Trei avarii seacă astăzi robineții mai multor băcăuani, în trei zone diferite. Una dintre sistările la apă a fost anunțată pentru zona Orizont, mai exact pe strada Castanilor, nr. 7, unde a cedat o conductă de apă rece. Pentru a se putea interveni în rețea, apa va fi sistată temporar preț de șase ore.

                      Lucrările au început la ora 9.00, iar lipsa apei o vor resimți inclusiv consumatorii de pe străzile Castanilor, Garofiței, Carpați și Calea Mărășești.

                      O situație similară întâlnim și în perimetrul Pieței Nord, în zona Miorița, acolo unde a fost identificată o pierdere de apă în sistemul de distribuție. În cazul de față, nu vor avea apă rece în case băcăuanii care locuiesc pe străzile Mioriței, Iosif Cocea și Bucium. Timpul de execuție al lucrărilor este același.

                      Pentru remedierea celei de-a treia avarii se lucrează în cartierul CFR. Intervenția are loc ca urmare a sesizărilor făcute de consumatorii care locuiesc pe str. Gheorghe Șincai. Aceștia reclamă presiunea scăzută a apei, drept pentru care se verifică rețelele din zonă.

                      Premiați la Gala Națională a Asistenței Sociale: Sorin Brașoveanu și Ilarion Mâță

                        Gala Națională a Excelenței în Asistența Socială, desfășurată marți seara, la Ateneul Român, și-a desemnat câștigătorii.

                        Evenimentul este organizat, în fiecare an, de către Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (CNASR) pentru a marca Ziua Mondială a Asistenței Sociale și a răsplăti munca celor care s-au implicat în dezvoltarea asistenței sociale la nivel local și național.

                        „Politicianul anului 2017”, desemnat în urma voturilor online și a deciziei juriului, este Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău. Ceilalți doi finaliști ai acestei secțiuni au fost Maria Grapini, membră în Parlamentul European, și Dănuț Dinu, consilier municipal în Pitești.

                        Un alt titlu care ajunge în județul Bacău, la această ediție, este „Premiul pentru asistentul social din domeniul incluziunii sociale”, acordat pr. Ilarion Mâță, președintele Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din Hârja-Oituz. Părintele Mâță a fost selectat ca finalist și pentru „Premiul pentru asistentul social din domeniul persoanelor vârstnice și îngrijrii la domiciliu”.

                        Județul Bacău a avut nominalizați și la alte categorii, care merită, și ei, amintiți: Premiul pentru asistentul social din domeniul protecției copilului – Mihaela Cucu, DGASPC, Premiul pentru asistentul social din domeniul persoanelor cu dizabilități – Roxana Ciciu, CRRN Răcăciuni, Premiul pentru asistentul social din domeniul persoanelor vârstnice – Elena Rusu Găman (asistent social la FSC), Premiul pentru asistentul social din domeniul asistenței comunitare – Mirela Nicoleta Crăciun (comuna Sărata) și Florin Cristea (comuna Colonești), Premiul instituția anului – Asociația „Lumina” și Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare”, Premiul pentru cea mai activă sucursală – CNASR Bacău.

                        Plastilina, jucăria care îi dezvoltă creierul copilului

                        Acum 2-3 generaţii, plastilina era jucăria preferată a copiilor, iar modelarea ei avea drept scop creşterea atenţiei, creativităţii, memoriei, inclusive a simţului proporţiei. Din nefericire, plastilina a fost rapid data la o parte din cauza apetitului tot mai crescut al generaţiei actuale pentru gadget-uri, iar acest lucru se poate observa şi în deficitul de atenţie, de memorie şi chiar de creativitate de care suferă tot mai mulţi copii.

                        În opinia psihologului Lenke Iuhoş, a le oferi copiilor noştri câte puţin din bucuriile copilăriei noastre nu înseamnă că suntem părinţi demodaţi, ci că ne dorim să împărtăşim cu ei experienţe care nouă ne-au folosit şi care ne-au ajutat să devenim cine suntem astăzi.

                        “Personal, nu îndemn la renunţarea la tehnologie, deoarece ne dorim ca micuţii noştri să fie adaptaţi în societatea în care trăiesc şi pe care o vor conduce. În acelaşi timp, nu consider că este cu nimic demodat în a le transmite copiilor noştri din valorile cu care noi am crescut.

                        Diversitatea îl va ajuta mai mult decât credem. Între două jocuri de FIFA sau Angry Birds, îi putem arăta ce înseamnă să joci De-a v-ati ascunselea, 9 pietre, Victoria, coci sau, de ce nu, jocul cu plastilina”, explică psihologul Lenke Iuhoş, specialist în psihologia copiilor şi adolescenţilor.

                        Totodată, specialistul afirmă că este demonstrat ştiinţific că plastilina îl ajută pe copil în 4 puncte ale dezvoltării sale fizice şi mentale, precum:

                        Creativitatea. Jocul cu plastilina are o contribuţie majoră în dezvoltarea cogniţiei şi a creativităţii copilului, prin faptul că îi stârneşte capacitatea de a vedea şi de a crea dintr-un material, o formă.

                        Atenţia. “Deficitul de atenţie a devenit o problemă tot mai serioasă în rândul copiilor, iar jocul cu plastilina îl poate ajuta să observe detalii pe care altminteri nu le putea observa. Mai mult decât, atunci când copilul se focusează să contruiască un animal sau un chip din plastilină, îi creşte considerabil rezistenţa la frustrare, deci este mult mai răbdător cu lucrurile pe care le face. Pe lângă răbdare, copilul îşi va antrena perserverenţa în muncă, ceea ce îl va ajuta la şcoală, la examene şi, mai târziu, în carieră”, declară psihologul Lenke Iuhoş.

                        Memoria. “Memoria este capacitatea de a lucra cu informaţii clare sau mai puţin clare, care rămân întipărite în subconştientul nostru. Datorită jocului cu plastilina, copilul îşi va concentra mai mult atenţia pe cum arăta un delfin, unde l-a văzut ultima dată, ce culoare are etc., pentru a încercă să-i dea o formă cât mai exactă”, spune Lenke Iuhoş.

                        Simţul proporţiei. “Simţul proporţiei este capacitatea copilului de a utiliza plastilina cu precizie. Îi dă formă plastilinei, o lungeşte, o apasă, formează elemente mici etc. Acesta este momentul în care mâinile lui devin tot mai puternice şi finuţe la detalii. Dacă va exersa cu plastilina, copilul va începe să scrie mai frumos, să fie mai ordonat în gândire şi în acţiune, să execute corect exerciţiile fizice şi, desigur, să înceapă să îşi exprime sentimentele şi cu ajutorul limbajului corpului”, conchide psihologul Lenke Iuhoş.

                        Vinurile epocii Ceaușescu. Cum mai arată vinoteca

                        Intrăm într-o hală obișnuită, cu piese de la utilaje depășite de mult de tehnica actuală. Pe peretele frontal, ca în revistele cu benzi desenate, în câteva cadre succesive se derulează întreaga poveste a vinului. Pictura îmi aduce aminte de ilustrațiile de la începutul anilor ’60, de influență consomolistă, din manualele școlare.

                        Dăm într-un hol îngust și niște trepte din beton, pe care nu pot coborî odată două persoane. Pereții sunt și aici pictați. Pe o parte viile doldora, căruțe și tineri cu coșărci pline cu struguri. În față, o hangiță cu ulcica lângă șirul de butoaie, iar pe peretele din dreapta, nunta românească. După încă o ușă din metal – accesul este strict controlat – ai sentimentul că spațiul imens te apasă. Intrăm în „tunelul de frig”.

                        Sunt 28 de cisterne frigorifice, aliniate de o parte și de alta, date cu silicat de sodiu, în care se turna vinul adus din județ. Erau izolate cu plută. Se prelucrau între 100-150 vagoane de vin pe lună. Lucrau atunci 250 de angajați, în trei schimburi. De aici dăm în crama propriu-zisă, unde 202 budane din stejar, cu dimensiuni între 1.500 și 6.000 litri, aliniate pe două nivele, țineau vinul la maturare. „Doaga de stejar îi dă voie să respire, mă lămurește Jănică Axente. Prin intermediul ei se face un schimb, exact atât cât trebuie vinului ca să se producă fenomenul de învechire.

                        Sunt esterificări care se produc în timp. Un specialist, un oenolog, recunoaște vinul obținut la baric. Adică în butoaie. Până și mărimea lor contează. Dacă sunt prea mari, suprafața de schimb este mai mică la unitate de litru. Trebuie să scrieți acolo la ziar: Vinoteca a fost copilul de suflet al inginerului Erimicioiu. Primăvara, mă trimitea să aleg vinurile pentru colecție. Mergeam cu băieții care erau de meserie, le alegeam și le aduceam aici, unde urmau apoi, în mod natural, procedeele tehnologice de stabilizare și îmbuteliere.” Îl văd nerăbdător să vadă ce a mai rămas din colecție. Când deguști o fetească la interval de 30 de ani, și buchetul ei îți rămâne în memorie, ești curios să vezi ce evoluție a avut acel vin, în timp.

                        În spatele unei uși masive de stejar, dăm de intrarea în vinotecă. Picturile parcă au un cod al lor, ceva din Indiana Jones, punctând direcția. Pânzele de păianjeni nu lipsesc nici ele. De la nivelul solului, până în tavan, în cușete ca de tren, dar din beton, se odihnesc în liniște, mii de sticle. Multe au mai coborât pe traseu, lăsând compartimente goale. Vinoteca a fost creată în scop științific, pentru a studia evoluția vinurilor în timp.

                        A început să se contureze cam la doi ani după înființarea întreprinderii, în 1967. Colecția din Bacău avea în 1989, peste 150.000 de sticle. Acum au mai rămas mult mai puțin de jumătate. Este puțin impropriu spus „Vinurile lui Ceaușescu”. A băut și el câteva sticle. Mai ales că se mândrea cu vinul produs de el, din strugurii cultivați la reședința de la Snagov. Noroc că nu a venit prea des la vânătoare, la Pralea. Atunci, stresul celor de aici era imens.

                        „Parcă aud și acum. Mă sună seara Erimicioiu. Era Alexandrina Găinușă, Prim secretar. Jănică! A primit tovarășul Ichim ordin că vine Ceaușescu la vânătoare. Trebuiesc luate măsuri de precauție.”

                        La o vizită de acest fel, plecau către locul de cazare 125 de sticle de vin, de cea mai înaltă calitate. Pe lângă vinul destinat conducătorilor, mai erau trimise și câteva lăzi cu sticle, pentru cei din anturajul lui. Obligatoriu, și o cisternă cu apă potabilă, de care răspundea direct… directorul actual. ,,El prefera vinurile roșii, seci, care mergeau cu friptura de vânat. Solicita Merlot, pe care îl aveam de la Podu Turcului, Busuioacă de Bohotin şi Zghihara, pentru care eram desemnat să fac rost de la Huși. Elenei îi plăcea cel mai mult, Cabernetul Sauvignon de Podu Turcului, recolta din anul 1975, pentru că era un vin demisec dulceag”, își amintește Dan Mandrea.

                        Degustarea

                        Există o condică de evidență a vinurilor selectate pentru derularea acestui protocol. Sunt alese câteva sticle din soiuri și ani diferiți. Paharele sunt subțiri, din cristal, cu picior lung. Sticlele sunt privite mai întâi cu atenție, în contralumină, în fața unei lumini albe, puternice. Dopul este scos cu atenție, studiat, mirosit. Acum se vede mâna maestrului. Dintr-o smuncitură, eventualele impurități rămase sunt vărsate într-o carafă de sticlă. Apoi se toarnă cu zgârcenie în pahare.

                        Fac și eu ce fac specialiștii. Privesc, miros, gust, îl plimb printre obraji, înghit, plescăi din limbă. Mai iau o înghițitură de confirmare, apoi vărs ce a rămas… în carafă. Lucian Ciubotaru mă vede. ,,Nelu! Ții regim? Nu te lua după ei. Cu așa vin rar te întâlnești.” I-am urmat sfatul. Până la finalul degustării, am tratat cu seriozitate fiecare înghițitură. Nu a fost suficient… ca să-mi dau și eu cu părerea. Am aflat în schimb unul din secretele care au făcut ca vinul să-și păstreze calitatea. Sticlele au stat nemișcate timp de 30 de ani.

                        Cu o floare nu se face primăvară. Am în memorie cercul peste care s-a pus cruce. Privesc pe cvadrant, zona de vest a orașului, așa cum arată astăzi. Perspective există. Noi societăți, având profile de activitate total diferite de cele istorice, fac deja bani. Vinalcool are suficient spațiu și bază logistică pentru depozitare și distribuție. „Vinurile roșii – Merlot, Cabernet – au depus parte din culoare, lucru absolut normal. Asemeni vinurilor albe – Aligote de Colinele Tutovei, Zghihara de Huși, Feteasca de Podu-Turcului, Riesling din zona Frumușelu-Glăvănești – și-au păstrat calitătile organoleptice, căpătând acel gust de flori de câmp și accentul specific de maderizat al vinurilor vechi.

                        În AGA, de la începutul lunii aprilie vom decide casa de licitații cu care vom demara valorificarea vinotecii, parțial sau în întregul ei. Vinurile care au stat pe masa familiei Ceaușescu și a invitaților lor, din sfera elitei lumii acelor vremuri, unii pe care istoria recentă i-a consemnat dictatori, vor avea sigur căutare. Sunt unice! Dar exclusivitatea costă! ” Economistul Lucian Manuel Ciubotaru, acționarul majoritar al societății, tot cu pixul în mână, lungește cu puncte puncte raza sfertului de cerc. Unghiul deschide alte perspective!

                        Un sistem de evaluare normal la cap

                        PISA. Studiu inițiat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), destinat să evalueze performanțele elevilor la matematică, științe și lectură. Este o adevărată sperietoare pentru sistemul de învățământ românesc (lipsit de realism/pragmatism și de strategii, birocratizat până la absurd și doldora de reflexe scolastice).

                        Scopul testelor PISA: de a verifica modul în care copiii pot aplica, în lumea reală, informaţiile primite la școală. Testele PISA nu măsoară dacă un copil ştie tabla înmulţirii, ci doar ce știe să facă el cu ea. În ce măsură dețin elevii aflaţi către finalul unui nivel de studiu competenţele-cheie, cunoştinţele şi deprinderile de baza esenţială atât pentru continuarea studiilor, cât şi pentru participarea deplină la viaţa socială sau pentru integrarea pe piaţa muncii? Aceasta-i întrebarea. PISA vrea să prevină consecințe dramatice ale educației.

                        Ați întâlnit ingineri români (supercalificați în studiul energiei electrice) care nu știu să monteze/repare o banală priză? Anomalii de acest gen dorește studiul PISA să prevină. Nu vrea cunoștințe încarcerate în memorie și idolatrizarea algoritmicii, ci euristică, brainstorming, capacitatea de a oferi soluții pentru viața reală.

                        La ultimul test PISA (2015), 42% dintre elevii români de 15 ani au fost apreciați ca fiind analfabeţi funcţional. Știu să citească, dar nu pricep ce scrie în text. Cunosc formule savante de calcul, dar nu știu la ce/cum să le folosească în viața reală. Parcă ar fi membri ai Guvernului sau ai Parlamentului! În perioada aceasta sunt aplicate iar teste PISA, în licee.

                        Cu un sistem educațional centrat doar pe valori neprietene cu viața reală, nu putem miza pe rezultate optimiste. Firește, la nivel ministerial vom drege busuiocul, cochetând cu aura noastră de savanți ai educației. Normalitatea locuiește însă în capul sistemelor de evaluare PISA, nu prin Mi(ni)sterul Educației noastre.

                        Prea multe cereri pentru locurile existente. Creșele băcăuane, luate cu asalt de părinți

                          Diana Buganu, directorul Centrului Bugetar Creșe

                          – în perioada legală de înscriere, care a avut loc luna trecută, au fost înregistrate 447 de dosare noi pentru anul școlar viitor – acestea au fost depuse de către părinții sau reprezentanții legali la fiecare creșă – din cauza lipsei de locuri și a cererii foarte mari, 157 dosare au rămas „în așteptare” – Primăria Bacău intenționează să mai construiască patru creșe, iar o a cincea este deja în curs de amenajare

                          Nu sunt locuri suficiente în creșele din municipiul Bacău. În ultimii ani, cererea a fost din ce în ce mai mare față de oferta pe care o are, în acest moment, Centrul Bugetar Creșe Bacău, un serviciu de interes local, public care are misiunea de a oferi, pe timpul zilei, servicii integrate de îngrijire, supraveghere şi educaţie timpurie copiilor de vârstă antepreşcolară.

                          Acesta are în subordine 6 unităţi tip creşă și anume: Creșa nr. 3 (str. Pictor Andreescu), Creșa nr. 4 (str. Carpați), Creșa nr.6 (str. Alexandru cel Bun), Creșa nr.9 (str. Ozanei), Creșa nr. 19 (str. Costache Negri) și Creșa „Letea” (str.Letea).

                          [lock_content]

                          Ca urmare a reamenajărilor efectuate anul trecut, în cadrul creșelor numărul locurilor a crescut cu 110 locuri, totalizând la ora actuală un număr total de 440 de locuri, respectiv Creșa nr. 3 – 110 locuri, Creșa nr. 4 – 60 de locuri, Creșa nr. 6 – 80 de locuri, Creșa nr. 9 – 80 de locuri, Creșa nr. 19 – 60 de locuri și Creșa „Letea” – 50 de locuri.

                          În urma perioadei legale de înscriere din anul 2018 (luna februarie) au fost înregistrate 447 de dosare de înscriere, astfel: 60 la Creșa 3, 42 la Creșa 4, 94 la Creșa 6, 72 la Creșa 9, 109 la Creșa 19 și 70 la Creșa „Letea”.

                          Dosarele cu cererile de înscriere pentru anul școlar 2018-2019 au fost depuse de către părinții sau reprezentanții legali la fiecare creșă, primind fiecare număr de înregistrare. Fiecare dosar a primit un punctaj conform criteriilor stabilite prin H.G. nr. 1252/2012 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi funcţionare a creşelor şi a altor unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară. După perioada legală de înscriere fiecare șef de creșă și-a ordonat dosarele depuse în ordinea punctajului și le-a depus la sediul Centrului Bugetar Creșe Bacău. Nu toate dosarele au primit însă și un răspuns favorabil.

                          „În urma ședinței Consiliului de Administrație, care a avut loc săptămâna trecută, toate punctajele dosarelor au fost reverificate, situația lor centralizându-se în tabele care urmează să fie afișate la sediul fiecărei creșe. Având în vedere faptul că au fost depuse și cereri de reînscriere, Centrul Bugetar Creșe Bacău poate asigura pentru anul 2018 – 2019 un număr de 290 de locuri în creșele din subordine, în urma acestora rămânând un număr total de 157 dosare «în așteptare». Experiența din anii anteriori ne face să avem garanția că și în perioada următoare se vor mai primi cereri de înscriere pentru copiii de vârstă antepreșcolară.”
                          Diana Buganu, directorul Centrului Bugetar Creșe

                          Primăria municipiului Bacău a demarat o serie de proiecte specifice Axei prioritare 4 cu ajutorul cărora, prin fonduri nerambursabile, să fie construite noi creșe: în cadrul Școlii „Nicu Enea”, Școlii Gimnaziale „Mihai Drăgan”, Colegiului Tehnic de Comunicații „N.V.Karpen” și o creșă în cartierul Șerbănești, precum şi Creşa „Alecu Russo” care se află deja în proces de reamenajare. De asemenea, tot prin fonduri cu finanțare europeană, se vor moderniza și creșele existente.

                          [/lock_content]

                          Urmările excluderii din proiectul deșeurilor. ADIS va cere daune uriașe orașului Comănești

                            Numărătoarea inversă a început: Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare (ADIS) a demarat procedura de excludere a orașului Comănești, după ședința Consiliului Local (CL) din 7 martie. E vorba despre ședința în care proiectele referitoare la contractul cu Eco Sud, care va gestiona Celula II și stațiile de transfer a deșeurilor, au fost amânate din cauza disputelor privind tarifele și modul de plată.

                            Primăria Comănești are un proiect de colectare selectivă a deșeurilor demarat în 2008 pe PHARE și un operator propriu, Eco Valea Muntelui, iar ADIS, prin inițiativa CJ Bacău, un proiect demarat în 2010 cu fonduri atrase prin POS Mediu, care cuprinde întreg județul.

                            În 2010, Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Comănești a intrat în ADIS și a semnat „angajamente ferme” privind integrarea în proiectul județean.

                            Licitația pentru desemnarea operatorului județean a fost câștigată de Eco Sud. Toate UAT-urile au aprobat contractul licitat și câștigat, în afară de Comănești. Urgența e dată de faptul că Celula I este plină și trebuie deschisă Celula II. Aleșii din Comănești vor ca satele integrate orașului să plătească tariful stabilit pentru zona rurală.

                            „Sunt cartiere conform INS – Cod SIRUTA, nu sate”, afirmă Bogdan Seto, directorul ADIS. Consilierii mai cer ca Eco Valea Muntelui să plătească direct operatorului Eco Sud pentru depozitarea deșeurilor. Nu se poate, arată ADIS, deoarece în contractul județean toate UAT practică același tarif. E un tarif mediu, calculat prin adunarea cheltuielilor și împărțirea la numărul beneficiarilor. Nu practică fiecare UAT propriul tarif, în funcție de cantitate sau distanța până la depozitul din Bacău. Cu alte cuvinte, solidari la bine și la greu, la servicii și la plată.

                            Intrușii nu încap în Celula II

                            După ședința din martie, Viorel Miron, primarul orașului Comănești, a afirmat că a fost acționat în instanță de ADIS. „Nu era vorba de acționarea în instanță, ci de o plângere prealabilă, dar acum nu-și mai are rostul. Pe 15 februarie, CL Comănești a refuzat contractul. Plângerea a rămas fără obiect”, declară Bogdan Seto.

                            El afirmă că singura soluție pentru a salva proiectul județean „Sistem integrat de management al deșeurilor” este excluderea UAT Comănești din ADIS. Întrebarea este ce se va întâmpla după excludere. Viorel Miron susține că va continua să facă salubrizare cu operatorul Eco Valea Muntelui și utilajele din dotare, în care s-a investit foarte mult.

                            „Avem tot ce ne trebuie. Singurul lucru care ne lipsește este groapa de gunoi”, afirma edilul, adăugând că mașinile SC Eco Valea Muntelui vor aduce deșeurile la depozitul județului (plătind direct firmei Eco Sud pentru cantitățile depozitate) și nimeni nu va putea interzice acest lucru deoarece orașul Comănești face parte din județul Bacău. Nu așa stau lucrurile, afirmă Bogdan Seto.

                            Celula II e parte a proiectului derulat de ADIS pe fonduri europene. Numai membrii ADIS pot depozita deșeuri în Celula II deoarece așa prevăd proiectul și contractul câștigat prin licitație, legal, de Eco Sud. Punct. Din cauza excluderii UAT Comănești din ADIS, Consiliul Județean Bacău nu-și poate îndeplini obligațiile și indicatorii din cererea de finanțare, numărul UAT-urilor beneficiare fiind 93 în loc de 94. Ca să corecteze lucrurile, trebuie să calculeze cuantumul investițiilor realizate prin proiect ce revin orașului Comănești și să recupereze sumele.

                            Bani retrași de Ministerul Finanțelor

                            Scenariul a ceea ce urmează pentru orașul Comănești e sumbru. Conform analizei preliminare efectuate de ADIS, iată care sunt investițiile de care a beneficiat Comăneștiul și sumele care trebuie restituite: 4.308 de pubele care au costat 491.456 lei, 291 de containere 1,1 mc – 281.455 lei, 30 de containere 30 mc (și truse scule) – 108.8109 de lei, autocamion (autosașiu) – 541.074 de lei, două remorci Huffermann – 680.574 de lei, tocător deșeuri verzi Caravaggi – 226.665 lei, accesorii Caravaggi – 230.040 lei, închiderea depozitului neconform din Comănești – 4.750.140 de lei. Adunate, înseamnă peste 6,5 milioane de lei (1,4 milioane de euro).

                            La aceste investiții se adaugă cota parte aferentă investițiilor comune, respectiv Celula II, cotă de 39,7 milioane de lei raportat la orașul Comănești, și cota din investițiile realizate pentru stația de compostare Onești, respectiv 7,3 milioane de lei. În total, orașul Comănești ar trebui să returneze 53,5 milioane de lei (adică peste 11 milioane de euro). Și încă nu e tot, vor fi calculate și despăgubiri în contractul de delegare.

                            Sumele nu vor fi restituite doar dacă CL Comănești va fi de acord sau va avea de unde. Dacă UAT-urile nu iau măsuri pentru „restituirea prejudiciului creat”, se arată în Legea 52/2006 privind serviciile de utilități, Ministerul Finanțelor Publice va recupera banii prin poprire. Primarul Viorel Miron nu pare îngrijorat de estimările ADIS:

                            „Îi lăsăm să calculeze, ce altceva să facă? Ei sunt interesați să ne sperie foarte tare și ne arată pisica, încercând să ne convingă că, de fapt, e mare cât un leu sau cât un elefant. Nu vor putea să ne impute aceste sume decât în baza unei decizii judecătorești și a unei expertize. Noi vom merge în instanță și la toate instituțiile abilitate, inclusiv la Comisia Europeană. Proiectul nostru e un proiect european cu grafic de derulare până în 2028 și nu putem să-l întrerupem pentru că așa vor ei!”

                            Cum am făcut România Mare

                            Răzvan Bibire

                            Suntem în anul Centenarului și marșăm pe coarda patriotică, încercând să sărbătorim crearea României Mari, eveniment rezultat pur al întâmplării, al unui noroc formidabil ce a determinat unirea tuturor provinciilor românești în ciuda faptului că țara a pierdut războiul.
                            Mulți vor ridica sprâncenele a mirare și vor aduce în discuție Mărășeștiul, Mărăștiul și Oituzul.

                            Au fost, într-adevăr victorii, am oprit inamicul, ba chiar l-am și respins, dar după aceste lupte Guvernul a cerut armistițiu iar Parlamentul țării a votat în unanimitate condițiile umilitoare ale Păcii de la București. Norocul României a fost că revoluția din Germania a determinat ieșirea țării din război și victoria Antantei pe frontul de vest. Până să se dezmeticească lumea, România redeclară război pentru o zi și se cheamă că sfârșitul conflagrației a prins-o în tabăra învingătoare.

                            A fost o șmecherie care a funcționat. Dar care a ascuns gunoiul sub preș. Faptul că România a pornit la război neînarmată, neînzestrată și total nepregătită.

                            Că în fruntea Armatei se afla un general cu grave probleme la mansardă (generalul Zottu avea să se sinucidă după câteva luni de război) iar cel care comanda efectiv Armata (gen. D. Iliescu) își datora funcția mai mult prieteniei cu premierul Brătianu.

                            Vasile Th. Cancicov, fratele lui Mircea Cancicov, povestește în «Jurnalul din vremea ocupației» cum militarii dezbrăcau și descălțau civilii că să îmbrace noile contingente, deși se votaseră în Parlament sume imense pentru înzestrarea oștirii în anii de neutralitate.

                            Banii s-au dus, dar Armata nu avea nici măcar uniforme. Casca de oțel era o necunoscută pentru militarii români, fiind importată din Franța mult după intrarea în război. Tunurile de câmp, mitralierele erau deficitare, tactica era învechită.

                            România mai mult a vrut decât a putut să lupte pentru că, în spate, combinatorii politici negociau contractele și băgau banii în buzunare. Și, din păcate, același lucru s-a întâmplat și la intrarea în Al Doilea Război Mondial, Armata fiind iarăși nepregătită și neînarmată.

                            E frumos că ne onorăm eroii, dar ar fi bine să ne amintim și de erori. Pentru a nu le mai repeta.

                            Karting/ CN Karting: Titlurile se decid în Bacău

                            Federația Română de Automobilism Sportiv a configurat calendarul Campionatului Național de Karting Dunlop 2018.

                            Întrecerea internă va avea șase runde, prima, programată pe 28-29 aprilie urmând să aibă loc pe circuitul AMCKart Tunari.

                            Următoarele patru etape se vor desfășura la Prejmer, pentru ca runda de final, care va decide și titlurile naționale, să fie găzduită de circuitul „Speed Park” din Bacău, pe 20 și 21 octombrie.

                            La mijlocul lui iunie, mai exact pe 14 și 15, Bacăul va fi gazda unor alte competiții din calendarul FRAS: etapa a patra a Campionatului Național de Raliuri, Raliuri2 și Raliuri Istorice.