Acasă Blog Pagina 2464

Festivalul maşinilor tunate, ediţia I

    În perioada 11-12 august, Asociaţia RollingLow Moineşti organizează cel mai mare şi important eveniment al clubului de până acum, LOW N’ SLOW SUMMER FEST, destinat tuturor pasionaţilor de tunning auto din toată ţara.

    La prima ediţie a festivalului, gazda manifestării şi sponsorul principal este Complexul Turistic MARIO (patron, Andrei Valeriu Marian), locaţie foarte apreciată şi cunoscută, în toată Moldova şi nu numai, care oferă spaţii pentru recreere, sport şi cazare.

    Amatorii de maşini tunate din Moineşti, dar şi din alte localităţi ale judeţului şi din judeţele învecinate, vor avea ocazia ca, timp de două zile, să vadă maşinile, să asiste la prezentări şi demonstraţii, să discute cu participanţii şi proprietarii maşinilor, pe care le-au văzut până acum doar în poze, parcate în impresionantul spaţiu de lângă Complexul MARIO.

    Accesul publicului este permis sâmbătă, 11 august, începând cu ora 10.00. De la ora 15.00, vizitatorii vor avea ocazia să participe la Lowest ride static şi airride, la diferite concursuri, printre care cel de ţinut janta.
    Duminică 12 august, accesul publicului este permis tot de la ora 10.00, iar la ora 14.00 se va desfăşura festivitatea de premiere a câştigătorilor de la concursurile organizate.

    Nu există taxă de acces pentru vizitatori.

    În weekend, băcăuanii o dau pe vin. La Selgros.

      Cavalerii Vinului din România au fost oaspeții Festivalului în ediția 2017

      Sfârșitul acestei săptămâni (10 – 12 august) aduce în Bacău cea de a treia ediție a Festivalului de vin, manifestare organizată de Complexul Comercial Selgros. În acest an, organizatorii vor să demonstreze că un vechi proverb latin, „In vino veritas”, poate îmbrăca o haină nouă și poate fi preluat ca slogan al festivalului, sub forma „In vino veritas, in Selgros qualitas!”.

      Câteva zeci de case de vinuri și producători sau podgorii renumite vor fi din nou reprezentate în Bacău, în zilele festivalului. Vinurile de clasă înaltă vor fi prezente pe toate standurile și vor putea fi degustate de cei interesați, iar atmosfera manifestării va fi întreținută de actorul Marius Florea Vizante și bucătarul supermarketului Selgros, Daniel Eremia.

      Festivalul va deschide și o veritabilă sală de clasă, pentru cei care vor să se familiarizeze cu sortimentele de vin și cu asocierile gastronomice. Cunoscutul și carismaticul somelier Sergiu Nedelea, deja un obișnuit al Bacăului, va preda pe viu lecția „Întocmirea meniului de vin în restaurant și stabilirea prețurilor vinurilor”, vineri, de la ora 13,00.

      „Dar, cu ocazia acestei ediții ne-am hotărât să amenajăm și un «colț VIP», cu vinuri și brânzeturi excepționale, garanția selecției fiind oferită de doi mari chefi ai României, Victor Melian și Nico Lontras”, ne-a atras atenția Irina Stănciuc, district manager la Selgros. Astfel, sâmbătă, 11 august, între orele 12.00-14.00, chef Victor Melian și wine educatorul Sergiu Nedelea vor oferi un „spectacol gustativ” în care mâncarea și vinurile vor „evolua” și se vor potența reciproc.

      Tot sâmbătă, dar de la ora 19.00, va avea loc un eveniment asociat Festivalului de vinuri Selgros, la Restaurantul „Diferit” din Bacău, unde vor putea fi degustate vinurile Individo, Chateau Vartely, Dac și Taraboste oferite de compania „Produse Moldovenești”.

      Duminică, între orele 12.00 și 14.00, chef Nico Lontras va găti o parte dintre bucatele care i-au adus notorietatea și imaginea de înainte-mergător al mișcării gastronomice de top din România, iar somelierul Sergiu Nedelea îl va însoți și îi va ghida pe cei prezenți prin tehnicile de asociere vin-mâncare.

      Pagina 1

        Ce facem în weekend?

        Premiere cinematografice:
        Meg: Confruntare în adâncuri (The Meg 3D). Genul filmului: Acțiune, Ficțiune, Horror. Distribuție: Ruby Rose, Jason Statham, Rainn Wilson. Regia: Jon Turteltaub.

        Minți Periculoase (The darkest minds 2D). Genul filmului: Ficțiune, Thriller. Distribuție: Amandla Stenberg, Mandy Moore, Gwendoline Christie. Regia: Jennifer Yuh Nelson.

        Program concerte Gourman Festival în Parcul Cancicov
        Vineri – Alex Velea și Lino Golden;
        Sâmbătă – Oana Radu și Anda Adam;
        Duminică – Grasu XXL și Corina.

        Festivalul filmului de comedie la Slănic Moldova Proiecție de filme în aer liber, programate de la orele 20.30. În program : vineri „Selfie”, sâmbată „Două Lozuri”, duminică „Brigada Diverse în Alertă”.

        Festivalul mașinilor tunate, sâmbătă și duminică de la ora 10.00, la Moinești, lângă Complexul Mario.

        Sâmbătă
        La Zemeș este programată cea de-a doua ediție a concursului de MTB-Mountain Bike, Bike FM Zemeș XCO – UCI C2.

        Duminică
        De la ora 21.00 la Observatorul Astronomic „Victor Anestin” au loc observații astronomice asupra ploii de stele din curentul Meteoric Perseide, dar și observații către planetele Jupiter, Saturn și Marte.
        Florin Ștefănescu

        Da! limbii române în liceele pedagogice

        Revenire

        Nu este prima oară când contestăm situaţia absurdă a absenţei disciplinei limba română din pregătirea viitorilor educatori prin colegiile/liceele/clasele cu profil pedagogic. Suntem întrebaţi de candidaţi la examenul de definitivare în învăţământ (18 iul. a.c.) de ce unele răspunsuri ale lor nu au fost considerate corecte. I-am compătimit pentru că, nefăcând în patru ani de liceu nici o oră de română, bieţii de ei s-au bizuit pe… amintirile din gimnaziu.

        Nu se dă, dar se cere

        Educatoarelor li se dau 9 cerinţe de limba română, iar învăţătorilor, 7 (de fapt, 6, de vreme ce ultima, de stilistică, poate fi revendicată şi de literatură). Nivelul de dificultate este sub mediu. Norocul candidaţilor este că acum doi ani, la bacalaureat, încă existau cerinţe de limba română, iar formulările din 2018 par identice cu cele de atunci. Ce ne vom face cu cei ce vin după un bacalaureat fără limba română (cel din acest an)?

        De la fonetică…

        • Cuvintele „niciodată” şi „viorie” nu conţin diftongi. Pentru a le prelucra fonetic, trebuie despărţite în silabe: /ni-cio-da-tă/ şi /vi-o-ri-e/. În silaba a doua, /-cio-/, avem doar două sunete, fiindcă i este literă ajutătoare a digrafului /ci/, iar în al doilea caz, combinaţiile „io” şi „ie” sunt rostite în silabe diferite, fiind vocale în hiat. Alta este situaţia din „bunicii”, unde avem diftongul /ii/: primul i este lung, vocalic, iar al doilea, semivocalic. Chiar şi ortogramele pot conţine diftongi, ca în cazul lui „ne-om”, rostit într-o silabă.
        •Cerinţa de a numi un cuvânt alcătuit dintr-o silabă nu trebuia să bage în seamă ortogramele „să m-aştepte”, „de-abia”: m- şi de au fost cuvinte de sine stătătoare, alcătuite dintr-o silabă, dar prin rostire au devenit dependente de următorul cuvânt. Primul, m[ă], l-a pierdut pe ă şi formează silabă împreună cu începutul lui „aştepte”, iar în al doilea, prin elidare, vocala e a devenit semivocală, combinându-se cu a din „abia”. În lingvistică se numesc cuvinte conjuncte.

        … la vocabular…

        • Sinonimul unui verb este tot un verb, cu aceleaşi caracteristici morfologice: pentru „se furişă” potrivit este „se strecură” (ca în barem), nu „se strecoară” (perfectul simplu nu trebuie convertit în timpul prezent) şi nici „ascunzătoare” (substantiv).
        • Dacă se schimbă o categorie gramaticală (gen, număr, caz, mod, timp, persoană etc.) a unui cuvânt nu înseamnă că am exemplificat cu un alt element al aceleiaşi familii lexicale. Deci mărginit şi mărginită se deosebesc doar prin gen, nu şi prin înţeles.

        … şi de aici la gramatică

        În fraza „Nu vrea luna să m-aştepte/Şi-mi alunecă prin trepte”, ultima propoziţie nu este subordonată: coordonarea prin „şi” este pentru propoziţia principală („Nu vrea luna”) şi nu pentru cea dinainte.

        Erată oficială

        Nici în acest an C.N.E.E. nu este scutit de erori de punctuaţie (lipsa virgulei din explicaţia cuvântului „toacă: […] începerea serviciului religios sau anumite momente ale lui [,]la biserică sau la mănăstire”), de ortografie („psiho-motrică”, în loc de „psihomotrică”) sau de conţinut („mut” din „Mut şi eu alături scara”, care este verb, nu poate deveni adjectiv decât dacă îl acceptăm ca omonim parţial.
        Tragem cu ochiul la subiectul dat profesorilor de limba şi literatura română şi ne minunăm de o eroare gramaticală: „detalierea unei activităţi de învăţare, relevante pentru”, în loc de „relevantă”. Virgula anulează genitivul anunţat de „unei activităţi” şi reface nominativul [care să fie] „relevantă”; doar absenţa virgulei ar fi motivat menţinerea formei de genitiv „relevante”.

        Proiect pentru integrarea turistică a județelor Bacău și Harghita

          președinții consiliilor județene Bacău și Harghita au analizat pe teren soluții pentru dezvoltarea economico-socială a celor două zone – o soluție este modernizarea căilor de acces în zone comune cu mare potențial turistic

          Președinții Consiliilor Județene (CJ) Bacău și Harghita, Sorin Brașoveanu și Borboly Csaba, au făcut, joi, 9 august, o vizită pe teren la drumul de legătură dintre localitățile Agăș și Coșnea din județul Bacău și comuna Frumoasa din județul Harghita.

          Întâlnirea a avut loc inițial la sediul primăriei din comuna Agăș, la care au fost prezenți, din delegația harghiteană, alături de Borboly Csaba, deputatul Korodi Attila și senatorul Tanczos Barna, primarul comunei Frumoasa, Ferencz Tibor, consilieri județeni și membri ai aparatului tehnic al instituției harghitene, iar alături de președintele Sorin Brașoveanu au fost reprezentanți ai instituției băcăuane pe care o conduce.

          „Această întâlnire – a spus Borboly Csaba – are menirea consolidării relațiilor de colaborare, în scopul dezvoltării economico-sociale a județelor Bacău și Harghita, totodată și pentru stabilirea unui acord de colaborare și dezbatere a aspectelor privind modernizarea drumului care leagă comunele Agăș și Frumoasa”.

          Harghitenii au argumentat motivele pentru care doresc legături mai lesnicioase cu județul Bacău, inclusiv pe căile rutiere, pentru a se pune mai bine în valoare potențialul turistic al zonei montane comune, dar și pentru că unele obiective de interes din județul Bacău, precum Aeroportul Internațional „George Enescu” ar putea deveni mai aproape de cei care doresc să călătorească în diferite colțuri ale Europei.

          Cei doi președinți au prezentat eforturile care se fac pentru a se dezvolta obiectivele de interes puse în discuție, apoi au parcurs traseul rutier Agăș – Coșnea – Frumoasa și au constatat starea în care se află acest drum. Surpriza a fost oferită aici de harghiteni, care sunt la finalul lucrărilor de asfaltare, de consolidare și de modernizare a drumului județean 101, partea harghiteană a traseului Frumoasa – limita de hotar cu județul Bacău. Porțiunea băcăuană a drumului DJ 135 se află încă distrusă în cea mai mare parte de torenții și viiturile de apă care au trecut peste el, mai ales până în satul Coșnea.

          Concluzia reuniunii de joi a fost că cele două consilii județene tratează cu maximă importanță colaborarea interjudețeană pe teme de interes comun în vederea identificării și implementării unor politici și acțiuni concrete care să determine dezvoltarea economico-socială regională, cât și implementarea programelor lansate în domenii de interes național și local.

          Un reportaj al acestei reuniuni și a vizitei pe traseul Agăș – Frumoasa vom publica în numerele viitoare ale ziarului nostru.

          „Întâlnirea noastră reprezintă începutul unei colaborări fructuoase în avantajul reciproc al județelor Bacău și Harghita, în scopul unei mai bune valorificări a potențialului local și al dezvoltării regionale”.
          Sorin Braşoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău

          A început Gourmand Festival

            Seară frumoasă în Parcul Cancicov. Lume multă, miros de mâncare bună și muzică de calitate. A început Gourmand Festival, un eveniment care arată că putem avea momente frumoase, pe care le merităm cu toții.

            În doar câteva cuvinte, până duminică, 12 august, bacauanii se pot bucura de burgeri de bună calitate, fructe de mare, mâncare asiatică și mexicană, pizza și paste, diverse dulciuri și multe altele. Toate asezonate cu concerte de calitate, asigurate de artiști de marcă.

            Astăzi au urcat pe sceana Gourmand Festival DJ Project și Guess Who iar programul zilelor următoare îl puteți afla și din ediția de weekend a cotidianului Deșteptarea.

            Distracție plăcută!

            Întâlnire între președinții consiliilor Județene Bacău și Harghita

              Astăzi, 9 august 2018, președinții Consiliilor Județene Harghita și Bacău, Borboly Csaba și Sorin Brașoveanu, au participat la o întâlnire de lucru comună în scopul identificării acțiunilor și măsurilor concrete pe linia consolidării relațiilor de colaborare în scopul dezvoltării economico-sociale a județelor Harghita și Bacău.

              Întâlnirea a fost urmată de o vizită pe teren la drumul de legătură dintre localitățile Agăș și Coșnea din județul Bacău și Viscol și Baraj Frumoasa din județul Harghita.

              Lacrimi de fericire pentru 50 de cupluri

                Atmosferă încărcată de emoție, lacrimi de fericire și zâmbete de aducere aminte a momentelor sublime pe care le-au trăit acum jumătate de veac, când au spus un „Da” ferm în fața ofițerului de stare civilă. Acestea au fost sentimentele prin care au trecut ieri, 9 august, nu mai puțin de 50 de cupluri din municipiul Bacău care au fost sărbătorite la sala „Ateneu” a Filarmonicii Mihail Jora.

                Îmbrăcați în hainele cele mai elegante, așa cum au fost acum jumătate de veac, când și-au unit destinele, cei 100 de sărbătoriți au fost omagiați așa cum se cuvine de către Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău, și conducerea Direcției de Asistență Socială a Primăriei.

                Cu puțin timp în urmă, cele 50 de cupluri au împlinit 50 de ani de căsnicie și pentru ca acest moment extrem de important din viața lor să nu treacă neobservat, conducerea Primăriei Bacău, prin Direcția de Asistență Socială, le-a organizat o festivitate de premiere, urmată de un spectacol.

                „A intrat în tradiția noastră să organizăm asemenea evenimente pentru cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Dorim ca prin aceste sărătoriri dedicate lor, cuplurile, care sunt un exemplu pentru noi, să-și aducă aminte cu plăcere de acest moment unic din viața lor.”
                Carmen Fifirig, directorul Direcției de Asistență Socială a Primăriei Bacău

                Fiecare din cele 50 de familii a primit o diplomă de onoare, dar și un premiu în valoare de 500 lei (aprobat de către Consiliul Local, prin HCL 264/24.07.2018), din partea Primăriei Bacău. După decernarea diplomei și a premiului au urmărit, cu încântare, un spectacol de cântece și dansuri populare, de cea mai înaltă ținută artistică, susținut de Ansamblul folcloric „Busuiocul”, condus de Petre Vlase.

                Apoi cuplurile au plecat acasă, cu nostalgia anilor frumoși ai tinereții. Primul eveniment de acest gen a avut loc la începutul anului 2016. De atunci, s-a pierdut șirul, într-un an desfășurându-se și câte 5 serii de premieri, tradiția urmând să se mențină.

                S-a dat rezultatul: Centura Bacăului va fi construită de UMB și Tehnostrade

                Astăzi, 09.08.2018, a fost comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului „Proiectare și Execuție Varianta de Ocolire Bacău” și au fost transmise adresele de comunicare a rezultatului procedurii către toți ofertanții.

                Ofertantul desemnat câștigător este Asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL, având preţul de 668.330.294,63 Lei fără TVA, și un punctaj total de 100 puncte, din care 60 de puncte pentru componenta financiară și 40 de puncte pentru componenta tehnică.

                Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după soluționarea eventualelor contestații/plângeri formulate în cadrul procedurii de atribuire.

                Durata contractului cuprinde 6 luni perioada de proiectare, 30 luni perioada de execuție a lucrărilor și o perioadă de garanție de 84 de luni.

                Realizarea contractului presupune proiectarea și execuția lucrărilor de construire a 30,8 km de drum nou la standarde europene, din care 16,269 km la profil de autostradă.

                VIDEO: Primarul Necula anunță câștigătorul licitației pentru Rezerva de apă

                  Primarul Cosmin Necula a anunțat, astăzi, câștigătorul licitației pentru Rezerva de Apă a Bacăului.

                  Lucrarea a fost adjudecată de consorțiul format din societățile Branpis, Mapamond, Marste și Damiena SRL. Dacă în cinci zile nu se depune contestație, pe 22 august se va semna contractul.

                  Termenul de execuție este de 15 luni, din care două luni sunt alocate proiectării.

                  Cine a câștigat licitația pentru Rezerva de apă a Bacăului

                    Potrivit senatorului Dragoș Benea, licitația pentru lucrările care vor trebui să asigure municipiului Bacău o rezervă de apă în cazul unei avarii pe conducta de la Valea Uzului ar fi fost câștigată de societatea Branpis SRL.

                    Benea s-a declarat deja nemulțumit de desemnarea acestei firme drept câștigătoare. „Nefericit deznodământul achiziției pentru rezerva de apă dar comisia de licitație este suverană și decizia trebuie respectată ca atare, cu o singură excepție: dacă va fi infirmată de o eventuală contestație”, a scris el pe pagina sa de Facebook.

                    El spune ca ar fi fost alte societăți care l-ar fi făcut să fie mai optimist și încrezător că lucrarea se va termina la timp sau chiar mai repede de 24 de luni.

                    „Societatea Branpis nu are un portofoliu bogat de lucrări dificile și încheiate la timp, ba dimpotrivă. Actuala administrație Necula (nu administrația PNL, care i-a atribuit contractul), a câștigat în instanță procese cu această societate din cauza parcursului anevoios și plin de disconfort pentru băcăuani la contractul privind rețelele de termoficare. Sunt convins că primarul Necula va monitoriza la sânge derularea acestei investiții necesară ca aerul pentru orașul pe care-l administrează” a mai comentat Dragoș Benea.

                    El spune că pentru finalizarea cu succes a acestei lucrări complexe e nevoie de un constructor cu experiență, dedicat lucrării și cu subantreprenori cât mai puternici și bine motivați.

                    „Sper ca cei implicați în implementarea acestei investiții să reușească să absoarbă cât mai repede fondurile puse la dispoziție de Guvernul României, fără a face niciun fel de compromis în proiectare și/sau execuție. Am văzut la aducțiunea de la Valea Uzului ce a însemnat acest gen de abordare și sperăm că acea comisie de investigare a cauzelor repetatelor avarii să funcționeze și să prezinte cât mai rapid primele concluzii, cu nume și prenume” a declarat senatorul Benea.

                    Valoarea investiției pentru Rezerva de apă este de circa 5 milioane de euro, bani asigurați din fonduri guvernamentale.

                    Gospodăria de apă va fi constituită dintr-un rezervor, o stație de clorinare și una de pompare, și va fi alimentată din șapte izvoare din zona Mărgineni.

                    Cele șapte tronsoane de conductă care însumează aproape nouă kilometri vor fi racordate la trei stații intermediare de pompare, la Gherăiești, Mărgineni și pe strada Vasile Pârvan din Bacău.

                    Cine este Branpis? Citiți articolul Sistemul care sifonează, la nesfârșit, banii băcăuanilor: Branpis, căpușa care a supt de bani sistemul de termoficare

                    Se poate și mai rău

                    În 2016, la Jocurile Olimpice de la Rio, România cucerea doar cinci medalii. Cu această zestre, delegația tricoloră încheia Olimpiada braziliană pe locul 47 în clasamentul pe națiuni. Cu 20 de locuri mai jos decât poziția ocupată cu patru ani mai devreme, la JO de la Londra.

                    „E rău, dar va fi și mai rău. Dacă nu facem ceva la nivel de strategii si investiții, ne tot ducem în jos”, a fost mesajul antrenorilor si sportvilor după Rio. Ieri, pentru prima oară în istoria României post-decembriste, aproximativ 3000 de oameni angajați în sportul românesc au intrat în grevă generală.

                    Sindicaliștii au mai multe revendicări, de la egalizarea salariilor la nivelul maxim aflat în plată pentru funcții similare la acordarea sporului de vechime, și de la angajarea diferențiată în funcție de studii, vechime și responsabilitate la re-acordarea sporului de 25% pentru antrenorii care au sportivi la lotul național. Modul în care Ministerul condus de Ioana Bran a tratat, cel puțin în primă fază, aceste probleme cu care se confruntă sportul românesc, nu lasă loc speranțelor.

                    Iar spectrul descentralizării ne arată ca poate fi chiar mai rau decât atât. Pe fondul grevei, procesul descentralizării va fi grăbit. Sigur, normele metodologice ne vor arăta mai clar drumul care va face trecerea structurilor MTS către UAT-uri, ca să ne referim strict la sport.

                    E greu însă de crezut că acest drum va duce la mai bine. Și nu e vorba doar de investiții, ci și de strategii, adică exact elementele clamate după eșecul de la Rio.

                    „Descentralizarea va afecta sportul. Și în special disciplinele individuale” e de părere directorul SCM Bacău, Relu Auraș. „Descentralizarea riscă să pună cruce sportului de performanță”, a fost și mai drastică Ingrid Istrate, directorul CSM Onești. O spun doi oameni care…știu ce spun. Și care mai știu că se poate mai rău decât atât.

                    Au început Zilele Precistei în Bacău

                    Pelerinajul Icoanei Maicii Domnului Trihirussa la Biserica Precista din Bacău / Foto Liviu Maftei

                    Cel mai vechi lăcaş de rugăciune din municipiul de pe malurile Bistriţei şi-a pus strai de sărbătoare. Astfel, pe locul vechi Curţi Domneşti, în această perioadă de asceză închinată Maicii Domnului, se va desfăşura un program duhovnicesc sub titlul „Zilele Precistei la Bacău”.

                    În acest context, la Biserica Precista de pe strada 9 Mai a poposit Icoana Maicii Domnului Trihirussa de la Mănăstirea Neamţ. Ea a fost întâmpinată miercuri, 8 august, de credincioşii parohiei în frunte cu preoţii slujitori.

                    A devenit deja o tradiţie desfăşurarea acestui pelerinaj pe meleagurile băcăuane dacă ţinem cont de faptul că, de peste două decenii, sfânta icoană de la Neamţ binecuvântează prin prezenţa sa hramul Bisericii Precista din Bacău. Un alt eveniment important în cadrul Zilelor Precistei îl constituie Sfânta Liturghie de duminică, 12 august.

                    Ea va fi oficiată, începând cu ora 9.00, de către ÎPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. În altarul de vară al bisericii, numit şi „Foişorul Maicii Domnului”, ierarhul însoţit de un sobor de preoţi băcăuani va oferi credincioşilor o pregustare la praznicul Adormirii Maicii Domnului de miercuri, 15 august, zi în care Biserica Precista îşi va sărbători hramul. „Invităm pe toţi credincioşii băcăuani să ni se alăture pe parcursul acestui eveniment sfânt”, a precizat pr. Mihai Tomozei, parohul Bisericii Precista din Bacău.

                    Biblioteca din Cartierul CFR căutată de copii în vacanţă

                    În Cartierul CFR, mai precis la Şcoala Gimnazială „Dimitrie Leonida”, funcţionează de mai bine de şase ani o filială a Bibliotecii Judeţene. Este o fericită întâmplare relocarea ei din str. Energiei, astfel că filiala ţine loc şi de bibliotecă şcolară. Cu un fond de carte de peste 30.000 de unităţi, din toate domeniile, aici, de luni până vineri, în intervalul orar 7.30 – 16.00 (luni-joi) şi 7.30 – 13.30 (vineri) se desfăşoară un impresionant program educativ, la care participă copii, dar şi maturi. „Avem, în medie, 40-50 de persoane pe zi care ne deschid uşa. Evident că majoritatea sunt copii, cu vârste între 3 şi 15 ani, dar, să ştiţi, că avem şi cititori de vârste mai înaintate, în special pensionari. Ace;tia solicită cărţi poliţiste, de aventuri, de sănătate, doamnele citesc cărţi de medicină, de igienă, romane de dragoste”, cne spune Lucica Ababei, şefa filialei.

                    Interesant este că la această filială nu doar se împrumută carte, fie din programa şcolară (elevii găsesc aici aproape toate cărţile recomandate), fie la cerere, ci, în regie proprie sau în colaborare cu educatorii şi profesorii, se desfăşoară şi diverse activităţi educative. „Faţă de activitatea din alte filiale, aici este mult mai plăcut, organizăm diferite ateliere, de desen, de recitări, de jocuri, confecţionarea diferitelor obiecte din hârtie. De asemenea, un atelier special, foarte căutat, este cel de calculatoare. Acum, în vacanţă, sunt copii care mă aşteaptă de la ora şapte, pentru a putea prinde un loc la un calculator. Îl vedeţi pe cel mic, are trei ani, nu ştie să citească, dar este «maestru» la jocuri pe calculator”, ne spune Lucica Ababei.

                    Părinţii sunt mulţumiţi că îi ştiu în siguranţă şi nu umblă pe străzi, iar bucuria bibliotecarei este că reuşeşte să-i introducă în lumea cărţilor, a mediului virtual.

                    Am întâlnit-o ieri şi pe Elena, o fetiţă de 9 ani, care vine la bibliotecă aproape zilnic. Este deja o mică vedetă, desenează foarte frumos, lucrările ei sunt într-o mică expoziţie din bibliotecă, citeşte foarte mult („a citit toate cărţile de la Editura Arthur”, intervine bibliotecara). „Îm plac cărţile, îmi place să citesc. Am învăţat de la părinţi să vin la bibliotecă. Mă bucur că doamna bibliotecară mă lasă să le caut eu, să le răsfoiesc, să le aleg. Este plăcut şi frumos aici, în vacanţă vin şi cu prietenele mele. Cărţile sunt bucuria mea”, ne spune Elena.

                    Aveam să mai aflu că oferta bibliotecii este mult mai mare, elevii pot edita texte, pot viziona filmuleţe, desene animate, cine doreşte şi este curios, poate merge în atelierul de legătorie şi recondiţionare carte, acolo, cărţile „obosite” capătă înfăţişarea iniţială. „Mă mai joc cu ei, nu le dau voie la calculator dacă nu ştiu tabla înmulţirii, declinarea sau conjugarea…Sunt receptivi, iar eu mă bucur că îi învăţ zilnic câte ceva. Încet, încet, pentru mulţi copii, biblioteca devine a doua lor casă. ”, încheie şefa filialei CFR a Bibliotecii Judeţene „Costache Sturdza”.

                    Am văzut, în vacanţă, copii fericiţi, petrecând, zilnic, câteva ore în lumea cărţilor şi a calculatorului. Şi nu-i puţin lucru într-un cartier al oraşului. Mai ales dacă întâlneşti oameni dedicaţi, cu dragoste de carte şi copii.

                    Pagina 1

                      Economii mai mari în bănci, dar și restanțe în creștere

                        Volumul economiilor bancare ale populației din județul Bacău a fost mai mare la finalul primului semestru, comparativ cu soldurile lunilor anterioare. În ultimele trei luni ale semestrului au fost însă în creștere și restanțele bancare.

                        Județul Bacău are, în Regiunea Nord-Est, a doua cea mai mare valoare a creditelor bancare primite de populație, dar din aprilie ponderea restanțelor în total credite a crescut, în timp ce în Regiune media arată, din luna iunie, o scădere. Conform datelor făcute publice de Banca Națională a României (BNR), în Bacău ponderea restanțelor în total credite a crescut la 2,19%, față de 2,15% în luna martie și 2,16% în următoarele două luni. În Regiune proporția a scăzut de la 3,50 la 2,89% în iunie.

                        Vara a stimulat pofta de credite bancare

                        Economiile băcăuanilor în băncile comerciale au crescut față de luna precedentă cu aproape 409 milioane de lei. În schimb, volumul creditelor a crescut cu peste 78,5 milioane de lei. Dar, creditele curente sunt doar de 2,21 ori mai mari decât se cifrau în 2008, an de referință în asemenea comparații, fiind cel al declanșării cunoscutei crize economice. Iar băcăuanii s-au împrumutat mai mult în lei, mai puțin în valută.

                        Restanțele bancare ale băcăuanilor au creascut cel mai mult în iunie. Creșterea a reînceput în luna martie, dar cu excepția lunii ianuarie, restanțele bancare ale băcăuanilor au tot scăzut cu începere din august 2017. În luna iunie, restanțele erau mai mari cu peste 2,75 de milioane de lei față de luna precedentă și au ajuns la 83,31 de milioane de lei. Populația județului avea, la aceeași dată, credite bancare mai mari, de peste 3,80 de miliarde de lei, dar și economii mai mari, de 10,95 de miliarde de lei – conform raportului BNR.

                        Valoarea creditelor de consum a fost din nou în scădere, așa cum este și valoarea creditelor pentru locuințe.

                        Pe locul al doilea la credite, în regiune

                        În Regiunea Nord-Est, ponderea cea mai mare a restanțele în total credite o are județul Neamț (4,64%), dar în volum cele mai mari restanțe rămân cele din județul Iași, de 243 de milioane de lei, însă și volumul creditelor este cel mai mare în Iași, de 9.059 de milioane de lei. Valoarea creditelor, în volum, pentru județul Bacău este aproape la o treime față de Iași.

                        Să desființezi salariul minim în țara salariului minim

                        Răzvan Bibire

                        Într-o țară în care aproape jumătate din contractele de muncă sunt semnate pe salariul minim, Guvernul dorește să desființeze salariul minim. Măsura este corectă pentru apologeții creșterii economice cu orice preț dar profund greșită pentru milioanele de salariați care se vot trezi cu lefurile diminuate întru slava creșterii Sfântului Profit.

                        Politica economică a partidului de guvernământ este extrem de interesantă: pe de o parte, legislația economică și măsurile introduse au dus la creșterea PIB, însă, pe de altă parte, creșterea economiei nu s-a prea văzut în buzunarele cetățenilor. Cel puțin, nu în buzunarele tuturor, întrucât există câteva caste privilegiate care au simțit creșterea nivelului de trai. Revenind la problema salariului minim, este extrem de interesant că PSD nu s-a atins de Codul Muncii, pe care promitea să-l revizuiască în campania electorală.

                        Codul Muncii nemodificat, care a transformat salariatul în iobag, desființarea salariului minim și recenta lege care obligă asistatii social să accepte orice job dacă nu vor să rămână fără ajutorul social sunt elemente care descriu o anumită gândire economică și care nu aparține în nici un caz stângii, zona politică din care se revendică a fi PSD.

                        Nu cred că trebuie explicat prea mult de ce este o problema cu eliminarea salariului minim. În principiu, într-o țară ca România, confruntată cu o gravă criză a forței de muncă, logica economiei capitaliste ne spune că salariile ar fi trebuit să crească. Cerere mare, oferta mică, preț ridicat, adică.

                        Numai că nu s-a întâmplat așa. Sau, cel puțin, salariile nu au crescut la nivelul la care ar fi fost normal să se întâmple, pentru că sunt unele zone in care lefurile au crescut. Desființarea salariului minim va face că lefurile să scadă și mai mult pentru că patronul român se gândește întâi la profit și abia apoi la viitorul firmei. Iar scăderea salariilor din zona privată va pune paie pe focul emigrației economice.

                        ULTIMELE ȘTIRI