11 mai 2024
EvenimentTrecem la ora de iarnă

Trecem la ora de iarnă

În fiecare an, în ultima duminică a lunii octombrie, respectiv la 28 octombrie 2018, are loc schimbarea orei, prin renunţarea la ora de vară şi revenirea la “Timpul Legal Român” (GMT +2h), când ora 4.00 devine ora 3.00.

Astfel, în noaptea de 27/28 octombrie, în România ceasurile vor fi date înapoi cu o oră şi vom dormi cu o oră în plus. Ziua de 28 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi cea mai lungă zi a anului.

Schimbarea nu va fi simultană în toate ţările unde are loc, din cauza diferenţei de fus orar.



CFR Călători a informat că schimbarea orei nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând a se efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.

Statele europene îşi schimbă ora în ultimul weekend din martie şi în ultimul weekend din octombrie. Din anul 2001, schimbarea orei prin trecerea la ora de vară şi invers este reglementată printr-o directivă europeană. Dar introducerea orei de vară datează, de fapt, din secolul XX, având drept obiectiv economisirea energiei. Cu toate acestea, eficienţa sa a fost contestată.

Deputaţii europeni au cerut o evaluare a regimului actual al orei şi, dacă este necesar, o revizuire a regulilor, într-o rezoluţie adoptată la 8 februarie 2018 în Parlamentul European, cu 384 de voturi pentru, 153 împotrivă şi 12 abţineri. Mai multe iniţiative cetăţeneşti au arătat o anumită îngrijorare faţă de modificarea bianuală a orei, care marchează începutul şi sfârşitul perioadei de vară. Numeroase studii nu au reuşit să tragă o concluzie clară, însă indică anumite efecte negative asupra sănătăţii umane.

În cadrul unei consultări online, care s-a desfăşurat în perioada 4 iulie-16 august 2018, au fost primite 4,6 milioane de răspunsuri din toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, cel mai mare număr de răspunsuri primite vreodată în cadrul unei consultări publice a Comisiei Europene. Consultarea publică derulată arată că 84% dintre respondenţi sunt în favoarea renunţării la schimbarea orei de două ori pe an.

Ca urmare a rezultatelor consultării publice, Comisia Europeană a precizat la începutul lunii septembrie că fiecare stat membru al Uniunii Europene va trebui să decidă, până la sfârşitul lui aprilie 2019, dacă preferă să menţină ora de vară sau mai degrabă pe cea de iarnă. Dacă acest calendar propus de Bruxelles va fi respectat, schimbarea orei de la 31 martie 2019 va fi, astfel, ultima trecere obligatorie la ora de vară. Ţările care vor dori să revină în mod permanent la ora de iarnă vor avea ulterior posibilitatea să schimbe ora la 27 octombrie 2019, după care schimbările din motive sezoniere nu vor mai fi posibile.

În România, o propunere legislativă privind renunţarea la trecerea la ora de vară a fost înregistrată la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, la 27 februarie 2018, fiind respinsă de către acest for la 29 mai 2018, notează site-ul www.senat.ro.

Prin introducerea orei de vară s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult de lumina naturală (a Soarelui) şi de reducerea folosirii luminii artificiale. Benjamin Franklin a sugerat, în 1784, această metodă, dar a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva ţări din Europa. Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu 1916 (între 30 aprilie – 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai – 16 octombrie). Alte ţări care au introdus ora de vară au fost: Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania, potrivit Observatorului astronomic “Amiral Vasile Urseanu”.

Au urmat anii în care introducerea orei de vară a fost propusă de mai multe ori, dar respinsă. Pentru o perioadă mai îndelungată a fost aplicată în SUA, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 – 30 septembrie 1945.

Ora de vară a fost introdusă în România pentru prima dată în 1932. Până în 1940, a funcţionat în fiecare an, nemaifiind folosită între 1941 şi 1979. A fost reintrodusă în anul 1979, potrivit www.astro-urseanu.ro.

Nu toate ţările folosesc în acest moment ora de vară, iar perioada nu este aceeaşi în toate ţările care recurg la ea. AGERPRES

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri