27 aprilie 2024
OpiniiEditorialHAOSMÂNIA

HAOSMÂNIA

Am trăit, nu de mult, timp de trei zile, la Simpozionul Național de Estetică gestionat de Ministerul Culturii și Centrul Cultural „G. Apostu”, într-un univers exclusiv academic, ideatic, prin excelență cultural, fără patimi politice, știri gen cancan etc.

Există și asemenea oaze de spiritualitate în care merită să supraviețuiești ca om… Lumea acesta în care excelența cugetării este vedetă m-a făcut să cred că visul anticilor, care aveau credința că ființau într-un univers în care armonia făcea legea (kosmos), poate fi încă retrăit în secvențe temporale foarte scurte… Altfel, mi-am zis, acum trăim într-un haosmos, la limita mereu tragică dintre țicneală și luciditate, în mrejele unui echilibru mereu periculos, mereu cu ochii pe beregata firească a viețuirii…

Numai că, în refugiul meu din universul acela locuit prin excelență de valorile umane autentice, am priceput, din zvârcolirea metafizică, nu politic-terestră a ideilor, că trăim într-un univers în care haosul este vedeta. Nu întâmplător, un spirit elevat precum Dorel Vișan, copleșitor nu doar ca actor, ci și ca Om, și-a intitulat spectacolul său de gală cu vorbe smulse dintr-o tragedie a supraviețuirii: „Vai, epoca mea!”

În fapt, cotidianul spectacol în care toți suntem actori ar putea fi denumit „Vai, epoca noastră!” Una care nu poate râvni la statutul de kosmos și nici măcar la acela de haosmos.
Poate că nimerit ar fi ca România să poarte un nume care să rezoneze cu realitatea: HAOSMÂNIA. Nu pur și simplu haos, ci un haos în care a fost turnată din belșug otrava mâniei, a discordiei, a lipsei de solidaritate și de respect elementar față de valorile autentice.

Vineri, în cotidianul nostru, într-o emoționantă mărturisire a scriitorului Marius Manta, un spirit de o rară sensibilitate, veți găsi și aceste vorbe smulse, parcă, din carnea Strigătului: „Trăim, din păcate, un prezent al cărui firesc se compune din zgomot, teroare, insațiabil”…O sinteză a HAOSMÂNIEI…

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri