Aproximativ 2.500 de credincioși au participat luni, 26 octombrie, la hramul Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din cartierul Narcisa, una dintre cele mai numeroase comunități ortodoxe din municipiul Bacău. Sfânta Liturghie arhierească a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, împreună cu Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Biserica din Narcisa a devenit, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, loc de pelerinaj pentru mii de credincioși care au venit să-și cinstească ocrotitorul spiritual și să participe la Sfânta Liturghie.
Cei doi ierarhi au slujit împreună cu un sobor de preoți și diaconi, alături de părintele paroh Ioan Pleșcău și de numeroși membri ai comunității.
Pentru credincioșii din Narcisa, hramul are o semnificație aparte. Biserica a fost ridicată prin contribuția și efortul comunității și a fost sfințită în urmă cu 23 de ani, la 18 octombrie 2003. La acel moment, credincioșii băcăuani au avut parte și de un moment cu o puternică încărcătură spirituală: aducerea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Dimitrie de la Tesalonic.
„O sinergie, o lucrare harică”
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre legătura dintre comunitatea din Narcisa și Biserică, despre care a spus că a remarcat-o de-a lungul anilor.
„Sunt foarte bucuros că am aflat din nou, sau am simțit din nou, efervescența dialogului între altar și credincioși. Aici este totdeauna această sinergie, o lucrare harică, și de aceea am o mare bucurie să fiu prezent în mijlocul acestei comunități”, a spus Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
Ierarhul a vorbit și despre exemplul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, subliniind că adevărata credință presupune nu doar apartenența formală la Biserică, ci și curajul de a-și asuma valorile creștine.
„Numai Dumnezeu te poate scoate din situații imposibile, ca dintr-un deșert. Fără o credință asemenea celei a Sfântului Dimitrie și a martirilor, fără curajul de a-ți apăra credința, nu te poți numi cu adevărat creștin. Și uneori, mărturisirea credinței cere chiar jertfa vieții”, a transmis IPS Ioachim.
Arhiepiscopul a evocat și momentul sfințirii bisericii din Narcisa, precum și bucuria comunității de a primi atunci moaștele Sfântului Dimitrie. Totodată, acesta a amintit lucrările care se desfășoară la paraclisul închinat Sfântului Dimitrie Basarabov și la așezământul Mitrovica, exprimându-și speranța că acestea vor putea fi binecuvântate în cursul anului viitor.
„Să nu vă temeți”
La rândul său, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a vorbit despre râvna credincioșilor din Narcisa și despre exemplul oferit de sfântul ocrotitor al comunității.
Episcopul-vicar a amintit că Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a fost un mărturisitor neînfricat al credinței creștine și i-a îndemnat pe credincioși să-i urmeze exemplul.
„Știm că Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a fost un sfânt militar și una dintre calitățile pe care le-a avut a fost această râvnă de a propovădui adevărul și neînfricarea. Deci credincioșii acestei parohii au împrumutat de la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie această râvnă pentru Dumnezeu și o viață neînfricată. Vă dorim așa să trăiți, iubiți credincioși, urmându-l pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, să nu vă temeți”, a spus PS Teofil Trotușanul.
Biserica ridicată prin contribuția comunității
Părintele paroh Ioan Pleșcău a pus accent, în cuvântul său, pe jertfa credincioșilor care au contribuit la ridicarea bisericii.
Mulți dintre cei prezenți la hram au fost implicați direct în construirea lăcașului de cult, iar pentru comunitate, biserica reprezintă nu doar un spațiu de rugăciune, ci și rezultatul unei îndelungate lucrări comune.
Părintele paroh a rememorat momentul sfințirii din 18 octombrie 2003 și aducerea moaștelor Sfântului Dimitrie de la Tesalonic.
„Și Sfântul Dimitrie a rămas aici, nu prin moaștele lui, ci prin duhul lui, că îl chemăm în fiecare duminică. Înainte de Sfânta Liturghie mă uit la icoană și spun: «Sfinte Dimitrie, vino și până la noi, lasă Salonicul câteva clipe și vino în biserica pe care cu drag am construit-o, spre slava lui Dumnezeu și cinstirea numelui Tău»”, a mărturisit părintele Ioan Pleșcău.
La final, acesta le-a mulțumit celor doi ierarhi pentru prezența la hram și și-a exprimat dorința ca Parohia Narcisa să rămână o comunitate unită și activă în viața Bisericii.
Cei aproximativ 2.500 de credincioși prezenți la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie au transformat hramul de la Narcisa într-unul dintre cele mai importante momente religioase ale acestei toamne în municipiul Bacău. La 23 de ani de la sfințirea bisericii, comunitatea își continuă tradiția începută prin efortul celor care au pus umărul la ridicarea lăcașului de cult și care au făcut din acesta un reper spiritual al cartierului.
















