Acasă Blog Pagina 2458

Au menținut linia

Divizionara B Aerostar Bacău a pus punct amicalelelor cu o nouă victorie. A șasea în cele șapte teste disputate în această vară. Sâmbătă, pe terenul de la Letea-Veche, „aviatorii” s-au impus cu 1-0 contra divizionarei C, CSM Focșani, grație reușitei lui Ionel Mihălăchioae. Oaspeții au irosit o lovitură de la 11 metri, însă adevărații campioni ai ratărilor au fost băcăuanii, care au trecut în mai multe rânduri pe lângă gol din poziții ideale.

Aerostar a început jocul în formula Potcoavă- Mihălăchioae, Mihăeș, Al. Ichim, Chirilescu- Sahru, Chirilă, Fl. Istrate, Hurdubei- Vraciu, Buhăcianu, pe parcurs mai intrând Fl. Muntean, Adăscăliței, S. Ichim, Florescu, A. Pavel, Zaharia, Ardei și Honea. Nu au putut evolua, din motive medicale, Căianri, Covasan, Roșca și D. Munteanu.

„La acest ultim joc s-a simțit și o anumită stare de oboseală având în vedere că noi am jucat și miercuri, la Focșani, unde ne-am impus cu 3-0, dar și joi, acasă, cu Foresta Suceava, de care am trecut cu 8-1. Sunt mulțumit de cum se prezintă echipa înainte de startul oficial”, a declarat antrenorul Aerostarului, Cristi Popovici.

Băcăuanii vor începe campionatul Ligii a II-a sâmbătă, când vor primi vizita Pandurilor Târgu-Jiu.

Marți, ultima zi pentru depunerea Declarației Unice

    Marți, 31 iulie, este ultima zi în care se poate depune Declarația Unică.
    Persoanele fizice pot depune Declarația online, prin intermediul aplicației care poate fi accesată la adresa de internet https://declunica.anaf.ro/, cu numele de utilizator și parola contului personal din Spațiul Privat Virtual, prin certificat digital calificat sau prin intermediul portalului e-guvernare.ro. De asemenea, Declarația Unică se poate depune și în format hârtie direct la registratura administrațiilor fiscale ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală sau prin poștă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

    Declarația unică se completează și se depune de persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România şi/sau din străinătate și de cele care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii. Persoanele care nu realizează venituri și aleg să achite contribuția de asigurare de sănătate au, de asemenea, obligația de a depune Declarația Unică.

    Pentru depunerea online a Declarației Unice până la 31 iulie se acordă o bonificație de 5% din impozitul pe venit aferent anului 2018 și plătit integral până la 15 martie 2019. Bonificația se acordă corespunzător și pentru contribuțiile sociale datorate potrivit legii.
    Nedepunerea la termenul prevăzut de lege de persoanele fizice a Declarației Unice se sancționează cu amendă de la 50 la 500 de lei.
    Începând cu anul 2019, Declarația Unică se va depune exclusiv online.

    Ziua Imnului în Bacău

      Duminică, în centrul Bacăului, s-a intonat solemn Imnul României.

      Terapia prin plutire – relaxare, refacere, reîncărcare, recuperare

        Omul este înzestrat cu extraordinar de multe calități și are puteri pe care nu le cunoaște. Dacă ar fi să vorbim de calități ne-ar lua zile întregi, dar una dintre ele, de-a dreptul fantastică, și care poate fi contopită cu puterea omului, este aceea de a ne…imagina. Ne putem imagina că suntem oriunde în lumea asta și, dincolo de ea, ne putem imagina că suntem cine vrem, unde vrem, cu cine vrem… De aceea astăzi vă propun un test de imaginație, pentru că ceea ce urmează este greu de spus în cuvinte. V-ați imaginat vreodată că…plutiți? Nu de puține ori acest lucru se întâmplă în vis, probabil că atunci când ne odihnim cel mai bine. Sigur, ne putem gândi că facem pluta atunci când suntem la bazin. Și parcă nu e același lucru. Sigur, aici vorbim de senzații. Iar aceste senzații sunt aproape de noi prin Slow Wellness Studio din Bacău, str. Banca Națională nr.11. Dincolo de senzații, ne bucurăm de multiplele beneficii și aplicații pentru sănătatea și starea noastră de bine. Am descoperit astfel terapia prin plutire și am discutat despre toate acestea cu echipa Slow Wellness Studio Bacău.

        În doar câteva rânduri facem un scurt istoric al terapiei prin plutire care a apărut pentru prima dată în 1954, atunci când dr. John C. Lilly, specialist în deprivare senzorială, a construit primul bazin închis de plutire în laboratorul Institutului Național de Sănătate Mintală din S.U.A. În 1973 apar primele bazine de plutire cu sare Epsom pentru uz comercial în S.U.A. și în alte țări europene, terapia prin plutire fiind folosită prepondrent de sportivi de înaltă performață. A început să se bucure de popularitate globală în ultimii 10 ani. În România, primul centru de plutire s-a deschis la Brașov în 2015, iar în Bacău, Slow Wellness Studio s-a deschis în noiembrie 2017. Terapia este folosită de oameni de afaceri, IT-iști, medici și personal medical, echipaje de zbor, sportivi, elevi și studenți, și nu numai.

        Despre terapia prin plutire

        Terapia prin plutire este folosită pentru eliberare de stres, recuperare după accidente, traume fizice sau emoționale, tratarea durerilor cronice sau, pur și simplu, pentru o pauză binemeritată. Implică sesiuni individuale de plutire (băi) în bazine cu sare Epsom (cunoscută și ca sare amară sau sulfat de magneziu). Soluția de sulfat de magneziu la o concentrație foarte ridicată (500 kg. sare Epsom la o tonă de soluție) este atent controlată și menținută la temperatura de 35,5 grade Celsius pe durata sesiunii de plutire. Plutirea se face fără cel mai mic efort, la suprafața apei cu o adâncime de 25 cm. (nu trebuie să știi să înoți), fiind susținut în imponderabilitate datorită densității ridicate. Sesiunile se fac individual, bazinul având dimensiunile apropiate de cele ale unui jacuzzi. Se beneficiază simultan de relaxare psihică şi fizică, de tratamentul termal, de aportul de magneziu şi sulf.

        O oră petrecută în bazinul de plutire echivalează cu odihna după 6-8 ore de somn profund.

        Beneficii

        Lista de beneficii asupra sănătății este extrem de numeroasă. Are loc o terapie naturală și completă asupra întregului corp fizic, simultan cu o relaxare la nivel mental, cei care plutesc beneficiind de ameliorare sau chiar recuperare a unei multitudini de afecțiuni.

        Beneficiile sării Epsom (descoperită în Anglia, fiind o tradiție a băilor cu sare Epsom pentru relaxare musculară și articulații inflamate), pe lângă faptul că facilitează absorția magneziului și sulfaților prin piele, nu deshidratează pielea oricât ai sta în bazin. Magneziul contribuie la reglarea activității a 300 de enzime, la absorbția calciului, reduce inflamația și ajută la funcționarea normală a mușchilor și nervilor. Corpul uman folosește sulfații în procese cum ar fi echilibrul hormonal (mai ales în cele digestive) și au un rol important în detoxifiere (stimulează pancreasul, care generează enzime digestive, care ajută la curățarea și detoxifierea organismului).

        Beneficiile gravitației reduse (80% din gravitație este redusă) sunt de importanță majoră în recuperarea fizică (dureri cervicale și de spate, reducere durerilor și recuperarea post-traumatică). La fel de importante sunt beneficiile în bolile cronice cum ar fi artrita, scolioza sau fibromialgia, iar în timpul sarcinii scad crampele și edemele și elimină presiunea exercitată asupra coloanei vertebrale. Beneficiile deprivării senzoriale ajută în tulburări emoționale, pe fond de stres, în adicții și insomnie. Imediat ce intri în bazinul de plutire nu mai ești în stare de alertă, creierul se odihnește. În corp se produce o reglare hormonală, scade nivelul adrenalinei și cortizolului (asociați stresului) și astfel corpul se relaxează și începe să secrete dopamină și endorfine. Reduce riscul de accidente vasculare cerebrale și infarct miocardic.

        Relaxare prin plutire și nu numai…

        Băcăuanii au aflat de Slow Wellness Studio și au înțeles beneficiile acestor proceduri de la prietenii care s-au bucurat de aceste experiențe. Reacțiile celor care au testat plutirea au fost neașteptate și transmise pe site-ul studioului, slowfloat.ro. „A fost de nedescris în cuvinte”, a scris cineva. Sau „A fost ceva nou pentru mine, foarte relaxant. M-am simțit foarte bine atât în bazin, cât și după plutire”, a notat altcineva.

        Cosmin, care face parte din echipa Slow Wellness Studio de la început, spune că: „oamenii care au înțeles importanța tuturor beneficiilor terapiei prin plutire au devenit clienți fideli, având deja zeci de sesiuni de plutire și nu se opresc aici.” „Clienților le este greu să descrie în câteva cuvinte senzația din bazinul de plutire. Dacă ar fi să rezumăm în câteva cuvinte, ar fi relaxare, reîncărcare (energie și tonus-n.r.), refacere și recuperare fizică și psihică”, a explicat Cătălina din echipa Slow Wellness Studio, care a precizat că în această perioadă sunt în faza de promovare a acestei terapii în România:

        „Am discutat cu mai mulți medici de familie, psihiatri, medici de recuperare, medicină fizică și balneologie și kinetoterapeuți, și le-am prezentat terapia prin plutire, primind reacții pozitive din partea acestora. Au găsit numeroase cazuri între pacienții lor care pot beneficia de pe urma acestei terapii.” Medicii de recuperare, medicină fizică, ca și balneologie includ terapia prin plutire în schemele de tratament și recuperare pentru recuperarea fizică după accidente, după intervenții chirurgicale și altele.

        Absorbția de magneziu pe cale transdermală este cea mai importantă cale de a crește nivelul de magneziu în organism, rapid și foarte eficient pentru țesuturi, spre deosebire de cea orală, care durează câteva ore până se ajunge la un nivel ridicat de magneziu în sânge și celule.

        Eficiența terapiei prin plutire este demonstrată, iar frecvența sesiunilor de plutire o stabilești în funcție de scopul fiecăruia. Plutirea ca o metodă de relaxare, așa cum este și masajul, o practici din când în când. La fel, poate fi folosită ca metodă de recuperare fizică în cazul sportivilor de performanță, ajutând la eliminarea accelerată, post-efort, a acidului lactic din mușchi. În acest caz fiind recomandată după fiecare antrenament sau competiție sportivă. În cazul tratamentelor pentru diferite afecțiuni (dureri de spate, dureri musculare, probleme ale sistemului osos, carență de magneziu sau cazuri de sănătate cronice) ar trebui efectuată o ședință la două, trei zile. În acest sens, Slow Wellness Studio pune la dispoziție o serie de pachete, care odată duse la capăt se pot simți efectele terapiei în afecțiunea lor.

        Apa din bazinele Slow Wellness Studio este mult mai curată decât în orice alt bazin de înot în care ați intrat, pentru că se folosește un sistem de filtrare mecanică pentru particule de ordinul micronilor, filtru cu raze UV și generator de ozon pentru a menține apa la cel mai înalt nivel de curațenie. Iar sarea Epsom este un dezinfectant natural și este prezentă în apă într-o cantitate foarte mare. După fiecare sesiune de plutire, întreaga cantitate de apă este recirculată de câteva ori prin sistemul de curățare.

        Sesiunea de plutire

        Aceasta durează 60 de minute, dar sunteți așteptați să sosiți cu 15 minute înaintea sesiunii. La sosire primiți kit-ul ce cuprinde halat, prosop, papuci și dopuri pentru urechi, după care urmează un duș prin care să îndepărtați toate produsele cosmetice de pe păr și corp. După toate aceste operațiuni, lăsați deoparte telefonul și celelalte probleme de orice natură, intrați în bazin și vă întindeți pe spate. Dintr-o telecomandă controlați ventilația, lumina și muzica. Puteți să ascultați muzică de relaxare sau să vă bucurați de liniște deplină timp de 60 de minute. Finalul sesiunii este anunțat printr-un semnal luminos după care părăsiți bazinul și mergeți la duș. După ce ați terminat, relaxarea continuă la un ceai…

        „Misiunea Slow Wellness Studio este să îți ofere spațiul unde poți beneficia de refacere, reîncărcare, și relaxare. Punem foarte mult suflet în ceea ce facem și pe lângă terapia prin plutire, oferim un pachet complex de servicii: reflexoterapie, masaj de relaxare, terapeutic și alte terapii SPA, kinetoterapie profilactică și terapeutică, terapii alternative (Access Bars, terapie Reiki, TethaHealing), consiliere pe nutriție și clase de yoga pentru clienții noștri”, spune Cătălina, din echipa Slow Wellness Studio.

        Discutând despre celelalte servicii cu Oana, kinetoterapeut, din echipa Slow Wellness Studio, aflăm că yoga este o practică posturală și de exerciții de respirație cu rolul de a echilibra mintea și corpul. Clarifică câteva mituri despre yoga: „Nu necesită o experiență anterioară de practică yoga și nu are legătură cu vreo sectă. Yoga este pentru toată lumea și se adaptează nivelului fizic al fiecăruia.”
        Mirela, din echipa Slow Wellness Studio ne explică cum „reflexoterapia și Access Bars ne ajută să eliberăm blocajele emoționale și mentale și îmbunătățește vitalitatea, tonusul, diminuând stările de oboseală, stres”.

        Masajul ajută la stimularea circulației venoase și limfatice, determinând detoxifierea organismului, îmbunătățirea funcțiilor celulare și relaxarea generală. Poate fi efectuat în scop profilactic și terapeutic.
        Reflexoterapia este o metodă de stimulare a sistemelor energetice ale organismului uman de la distanță de organul și sistemul interesat (crește ritmul de eliminare a deșeurilor reziduale, stimulează circulația sanguină și limfatică, stimulează organele și sistemele).

        Terapia Reiki este o metodă japoneză de tratare energetică prin aplicarea palmelor pe corpul beneficiarului, respectând reguli și proceduri bine structurate, stimulează procesul de autovindecare a organismului uman, încetinite de un stil de viață perturbat. Are aplicații în majoritatea situațiilor de viață (afecțiuni fizice, psihoemoționale și mental-spirituale), determinând armonie și echilibru în viață.

        Access Bars eliberează blocaje emoționale și mentale și îmbunătățește vitalitatea, tonusul, diminuând stările de oboseală și stres. 32 de puncte din zona capului activate pentru curățare și echilibrare.

        Kinetoterapia profilactică și terapeutică are o abordare multidisciplinară prin: abordarea trigger points pentru afectări musculo-ligamentare, reeducare posturală globală (RPG-metoda Souchard), stretching global activ (SGA–metoda Souchard), pentru profilaxia de grup a afectărilor musculo-scheletale la sportivi profesioniști și amatori și îndrumare terapeutică și diagnosticare funcțională.

        ThetaHealing este un sistem puternic de autodezvoltare, educație și conștiință aplicată, îți permite să identifici rapid blocajele adânci și să reprogramezi mintea.

        Practica de yoga: practică posturală și exerciții de respirație cu rolul de a echilibra mintea și corpul. Nu necesită o experiență anterioară de practică yoga.

        Terapia Prin Plutire Reduce Riscul De:
        hipertensiune
        depresie
        anxietate
        insomnie
        durere cronică
        durere după accidentare
        boli cardiace
        oboseală cronică
        migrene

        Terapia Prin Plutire Intensifică:
        detoxifierea
        relaxarea profundă
        creativitatea
        învățatul rapid
        sincronicitatea emisferelor cerebrale
        vizualizarea
        performața sportivă
        recuperarea atleților
        regenararea musculară și osoasă
        sănătatea părului și a pielii

        S-a dansat în Piața Tricolorului

          Bacăuanii care au trecut sâmbătă, la ora 13.00, prin fața Casei de Cultură „Vasile Alecsandri” au avut parte de o surpriză plăcută.

          Mai mulți tineri au pus în „scena” străzii un moment dansant pe ritmuri îmbietoare. Cei care au organizat această acțiune sunt 50 de tineri din 10 țări (România, Republica Moldova, Turcia, Ucraina, Republica Cehă, Bosnia și Herțegovina, Liban, Grecia, Estonia și Malta), care participă în perioada 23-30 iulie într-un proiect „Creative Health” implementat de Asociația pentru Dezvoltare Activă Bacău.

          Activitățile propuse în cadrul proiectului s-au desfășurat la Slănic Moldova, dar tinerii au vizitat și câteva obiective de larg interes din municipiul Bacău.

          A început ID Fest

            Devenit tradiție, Festivalul Național de Teatru pentru Tineret „I.D. Fest”, a deschis astăzi porțile celei de-a XIX-a ediții, având conceptul „Originar Original”.

            Primele momente s-au derulat la Arena Mall, acolo unde cunoscutul actor Marian Râlea a susținut un spectacol de magie, reprezentație ce va avea loc și duminică, de la orele 12.00. În deschidere vor evolua Ocru Mc și membrii Academiei de Dans Adamas Bacău.

            Piesele de teatru în concurs de la ID Fest se vor desfășura în perioada 30 iulie-2 august pe scena Teatrului Municipal Bacovia cu începere de la orele 10.00, 12.00 și 15.00.

            Pe 3 și 4 august sunt programate alte spectacole în Parcul Catedralei și în Piața Tricolorului, pe 4 august, la Valhalla având loc proiecții de film și un show de comedie cu Teo.

            La eclipsa de Lună, băcăuanii au rămas cu „ochii în soare”

              Sute de băcăuani au luat cu asalt Observatorul Astronomic „Victor Anestin” în speranța că vor reuși să fie martori la cea mai impresionantă eclipsă de Lună din acest secol.

              Din păcate, cerul a fost parțial acoperit, norii alegând să stea chiar în dreptul satelitului natural al Pământului. În aceste condiții, o parte dintre cei prezenți la Observator s-au mulțumit cu vizitarea expozițiilor permanente.

              Alții au ales să plece din oraș, în încercarea de a surprinde fenomenul astronomic din zone ceva mai înalte și intunecate, cum ar fi dealul de la Măgura.

              Următoarele observații astronomice vor avea loc pe 12 și 13 august când vor fi Perseidele.

              Fonduri pentru pagubele produse de inundații

                Instituția Prefectului-județul Bacău a emis o informare privind situația demersurilor desfășurate la nivelul județului pentru repararea pagubelor produse de calamitățile naturale din perioada 15 iunie-5 iulie, în 50 de localități. Informarea s-a făcut în cadrul unei conferințe de presă convocată sâmbătă, 28 iulie, la orele prânzului, și prezidată de prefectul Maricica-Luminița Coșa, alături fiindu-i și subprefectul Valentin Ivancea.

                Astfel, în județul Bacău au fost efectuate următoarele demersuri:
                -au fost realizate un număr de 112 anchete sociale, în conformitate cu prevederilie HG 480/2018 privind acordarea unor ajutoare de urgență pentru sprijinirea familiilor afectate de inundațiile din perioada 15 iunie-5 iulie 2018.

                Au fost transmise către Ministerul Muncii, suma totală propusă cu titlul de ajutor de urgență fiind de 590.000 de lei. Din acestea, șase anchete sociale prevăd suma de 10.000 de lei pentru fiecare familie afectată în proporție mai mare de 50% și 106 anchete sociale prevăd suma de 5.000 de lei pentru fiecare familie afectată în proporție mai mică de 50%. Cele 112 familii din 17 unități administrativ teritoriale urmează să primească aceste fonduri.

                Alte detalii despre acest subiect veți afla din ediția de luni, 30 iulie, a cotidianului Deșteptarea.

                Peste 62 milioane euro pentru fermele mici și tinerii fermieri

                Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) lansează, pe 1 august, sesiunile de primire a solicitărilor de finanțare pentru tinerii fermieri și pentru dezvoltarea fermelor mici prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020.

                Fondurile totale disponibile prin submăsura (sM) 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” și 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” sunt în valoare de 62,5 milioane de euro, iar intervalul de primire a cererilor de finanțare este cuprins între 1 august, ora 9,00 și 31 decembrie, ora 16:00.

                Alocarea financiară disponibilă tinerilor fermieri în sesiunea 2018, prin sM 6.1 – ne-a informat Andrei Seto, directorul Oficiului județean Bacău al AFIR -, este de 11 milioane de euro. Primul prag de calitate lunar (aferent perioadei 1 – 31 august 2018) este de 90 de puncte și scade treptat până la pragul minim de depunere de 25 de puncte, în intervalul 1 – 31 decembrie 2018, cu încadrare în alocarea bugetară.

                Fondurile alocate în sesiunea 2018 prin sM 6.3 pentru investiții în dezvoltarea fermelor mici sunt de 51,5 milioane de euro, din care 3,71 milioane de euro sunt disponibile solicitanților din teritoriul ITI – Delta Dunării. Pragul de calitate pentru prima etapă lunară (1 – 31 august 2018) este de 55 de puncte și scade până la pragul minim de 15 puncte, în perioada 1 – 31 decembrie 2018.

                Întocmirea cererilor de finanțarea se realizează conform Ghidului solicitantului și a anexelor aferente acestuia, disponibile gratuit pe www.afir.info, la secțiunea „Investiții PNDR”, iar depunerea documentației se face on-line, pe pagina oficială de internet a Agenției. Depunerea cererilor de finanțare se poate opri înainte de termenul limită (31 decembrie 2018, ora 16,00) dacă valoarea publică totală a proiectelor depuse (care au un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate) atinge plafonul de 200% din alocarea sesiunii. În primele cinci zile calendaristice ale etapelor de depunere nu se aplică această prevedere și sesiunea rămâne deschisă chiar dacă suma alocată a fost epuizată.

                „Dorim să prioritizăm acele planuri de afaceri care au șanse mari să se materializeze în investiții ce se pot dezvolta pe termen lung. Lansăm în acest an ultimele apeluri de primire a proiectelor pentru tinerii fermieri și le recomand tuturor solicitanților să completeze cu atenție cererile de finanțare și, ulterior, să respecte cu strictețe planul de afaceri pentru care au primit finanțarea prin PNDR.”
                Andrei Seto, directorul Oficiului județean Bacău al AFIR

                Comisia Europeană a aprobat fuziunea Chimcomplex – Oltchim

                Directoratul General pentru Concurență al Comisiei Europene (CE) a emis Scrisoarea de Confort privind vânzarea activelor Oltchim către Chimcomplex Borzești. Decizia este așteptată de șase luni și confirmă că termenii și condițiile care stau la baza actului de vânzare nu indică o posibilă continuitate economică între Oltchim și cumpărătorii activelor. Tranzacția este cea mai mare din Europa de Est din acest an.

                Fuziunea Chimcomplex-Oltchim va duce la formarea Companiei Române de Chimie. Aceasta va integra platformele industriale de la Chimcomplex Borzești și Oltchim Râmnicu Vâlcea după încheierea tranzacției de cumpărare a grupelor de active 1-5 și parțial 7 de la Oltchim.

                Chimcomplex face parte din Grupul Serviciile Comerciale Române (SCR), controlat de omul de afaceri Ștefan Vuza, și este unul dintre cei mai importanți producători de produse chimice din România. Dar Oltchim este cel mai mare producător de produse chimice din țară, în special de poliesteri și polioli.

                La Oltchim – a spus președintele Consiliului de Administrație (CA) al Chimcomplex, Virgiliu Băncilă – invesțiile care vor urma vor fi de 117 milioane de euro în primii trei ani după achiziția activelor din Râmnicu Vâlcea și de 450 de milioane de euro începând cu anul al patrulea.
                La Borzești, acționarii combinatului vor analiza, în zilele umătoare, transformarea acționarului majoritar, A2 Impex Ploiești (societate tot din SCR) în Compania Română de Chimie.

                „Încheierea cu succes a acestei tranzacții este de importanță capitală pentru relansarea industriei chimice din România, având ca obiectiv integrarea și dezvoltarea unui complex industrial care va deveni unul dintre cei mai importanți jucători din industria chimică românească și din Europa de Sud-Est. Ramura chimie este de importanță strategică pentru România și merită să fie susținută de toți factorii de decizie, deoarece asigură, pe orizontală, dezvoltarea întregii economii.”
                Virgiliu Băncilă, președintele CA al Chimcomplex.

                Hublou / Am să te fac personaj!

                  Oare la ce mai visează oamenii în materie de fericire personală? Am în mână „Jurnalul obscur” al lui August Strindberg, deschis la pagina în care el scrie despre: „visul unui cămin și al unei familii, vis dur, sever, dar purificator, sacru”. Pe care nefericitul dramaturg, cu trei căsătorii eșuate, nu a reușit să-l împlinească. Un tip extrem de contorsionat, Strindberg, cu o sensibilitate maladivă. Un fel de „jupuit de viu”, care-i punea însă pe frigare și pe toți cei din jurul său. Și, cu predilecție, pe femeile vieții sale.

                  De altfel, scriitorul nu avea deloc încredere în capacitatea femeii de a se dărui fără rezerve unui sentiment acaparator, cum este cel al dragostei. Era, în privința aceasta, de acord cu Balzac, ale cărui vorbe le cita: „Femeia nu iubește: bărbatul este cel care iubește și femeia se lasă iubită”. Convingere care nu-l împiedică să acumuleze dramatice căutări la capătul cărora spera să găsească „o rază de lumină, o femeie care să-l împace cu umanitatea și cu femeia”. Nu a găsit-o toată viața și cred că a fost mai bine, pentru că altfel, „ambetat” de cine știe ce fericire domestică, nu ar mai fi scris, pentru că la el chiar se adeverește zicerea potrivit căreia „numai insuficientul e creator”.

                  Nici nu mi-l pot imagina pe Strindberg fericit. Era incapabil de asta. Pentru că era un nevrotic, un ins cu trăiri convulsive, contorsionat lăuntric, cu un temperament agitat, paranoic. Avea nevoie de dramă, de zbucium, de conflict. Îi plăcea să sufere, atunci simțea că e viu. Îmi amintește de un personaj din viața mea, de data aceasta, care gândea în acești termeni: „dacă ne iubim, să ne chinuim”, ceea ce era un nonsens după mine, ceva elucubrant, patologic, de fapt. În fine, mă întorc la Strindberg și la trăirile lui extrem de contradictorii. Pentru el, femeia iubită era, rând pe rând, „splendidă, minunată, supranaturală”, dar și „rea, orgolioasă, proastă, neagră, veninoasă”, o străină care-i „mănâncă ficații”. Asta e senzația pe care o simțea acut mai ales lângă ultima lui soție, mai tânără cu vreo treizeci de ani, Harriet cea foarte năbădăioasă, dar tocmai de aceea prezentă obsesiv în mintea scriitorului. La Strindberg, găsim ura deghizată în dragoste, și anomalia unui individ care nu putea să iubească decât rănind, după confesiunea uneia dintre fostele sale soții.

                  Cert este că singurul lucru important în viața lui era scrisul. Acolo era stăpânul absolut, creatorul de lumi, de conflict, de stări, de atmosferă, de caractere. Astfel se explică indignata, dar și orgolioasa lui replică: „Ai grijă, ticălosule, te voi face personaj în viitoarea mea piesă!”, spunea, cu un aer teribil, Strindberg, ori de câte ori vreun ins nu-i intra în voie. Așa că îl făcea personaj pe respectivul, vărsându-și în scris veninul. Pe care l-a folosit din plin și în portretele feminine din teatru, mai ales, de unde se aude un zgomot infernal al „bătăliei sexelor”.

                  Culmea este că eu, feministă fiind, dar nu una convențională (există și acest gen) îl recitesc pe misoginul Strindberg cu interes, înțelegându-i atacurile furibunde la minciuna matrimonială, la ipocrizie, la cooperativa de interese care devine un cuplu, la un moment dat, mai ales când este împins de demonul parvenirii. Pentru că și eu văd limpede când sunt în joc interese, și detest manevrele, manipularea și ipocrizia. Fiind o Carmen, nu cred decât în iubirea liberă, „copil al boemei”. În rest, totul e proză.

                  Eclipsa de Lună văzută de la Onești

                    În noaptea de vineri spre sâmbata a fost cea mai lunga eclipsă de Lună a secolului.

                    Sursa video: Dan Dima

                    Băcăuanul care conduce un restaurant din Viena. Povestea de succes din bucătărie

                      În ultimii ani, emisiunile de cooking-show de la televiziunile comerciale au reușit să facă rating, ceea ce arată că românii iubesc această ramură a…bucătăritului. Cu atât mai mult, și numărul celor care se înscriu la aceste emisiuni concurs este din ce în ce mai mare. Dacă acest gen de emisiuni sunt pe gustul românilor, trebuie să spun că, personal, am întâlnit și oameni care nu agrează acest gen de show. Cine sunt cei care se înscriu în această categorie? Cred că e simplu de ghicit. Chiar unii… bucătari. Unii dintre aceștia pretind că show-rile respective pun accent mai mare pe poveștile concurenților și a disensiunilor create între ei în emisiune decât pe arta culinară în sine. Astăzi vă propun să cunoaștem un tânăr băcăuan care a reușit în această branșă și care conduce un restaurant din Viena.

                      Bogdan Luca a revenit de curând acasă pentru a rezolva câteva probleme personale, dar a găsit răgaz și pentru o întâlnire în care să ne povestească despre drumul său în viață, un drum care ar putea inspira alți tineri în dorința de realizare profesională. Bogdan este absolvent al Colegiului Economic „Ion Ghica” Bacău, promoția 2007. Nu s-a gândit niciodată că va deveni bucătar, înainte de liceu având cu totul alte aspirații. Odată cu începerea stagiilor de practică s-a îndrăgostit iremediabil de această meserie și a realizat că acesta este drumul lui în viață. Zâmbind, își amintește că primul lui preparat a fost un cașcaval pane.

                      Ce gătește astăzi? Probabil aflăm mai târziu, chiar dacă riscăm să producem un atac de panică al papilelor gustative. Imediat după absolvire și după obținerea diplomei de bucătar, tânărul s-a angajat la restaurantul Olive Garden din centrul orașului. „În prima zi am intrat în bucătărie iar bucătarul-șef m-a pus să mă uit toată ziua fără să fac nimic. La finalul zilei m-a întrebat dacă îmi place sau nu, răspunsul meu fiind afirmativ”, își amintește Bogdan Luca.

                      Șeful bucătăriei Olive Garden era Adrian Tofan, specialist în bucătărie mediteraneană. A început lucrul la cea mai secție, cea de grătare, dar a trecut rând pe rând prin toate modulele din bucătăria Olive Garden. În permanență era supravegheat de bucătarul șef, iar dacă ceva nu era în regulă, Bogdan era de vină. Toate aceste lucruri l-au ambiționat să demonstreze că poate să se ridice la orice nivel. „La momentul respectiv nu înțelegeam de ce pune astfel de presiune pe mine. Chiar am avut momente când am vrut să cedez. Dar bucătarul șef a văzut ceva în mine și a avut încredere că pot să reușesc”, a mai povestit Bogdan.

                      După trei luni a învățat toată bucătăria și a fost trecut la tigaie, acolo unde stă doar șeful de echipă, primind și această funcție. După un an, timp în care s-a desăvârșit în bucătărie, bucătarul șef și-a încheiat contractul cu Olive Garden și la plecare l-a propus pe Bogdan pentru acest post. Administratorul afacerii a considerat că este prea tânăr pentru această funcție și a refuzat propunerea. În aceste condiții, Bogdan Luca s-a gândit să plece. „Am luat această decizie nu pentru că nu mi-au dat această funcție, ci pentru că nu mai aveam ce învăța aici”, și-a motivat decizia tânărul bucătar.

                      Din Bacău la Viena și… din nou acasă

                      Drumul l-a purtat pe Bogdan în Austria unde și-a găsit un post într-un restaurant austro-românesc unde a stat timp de șase luni. Nu prea i-a plăcut situația, dar a considerat că e o perioadă de tranzit. Surpriza a venit de acasă, fiind sunat de administratorul de la Olive Garden care i-a propus să revină. A acceptat și s-a întors în Bacău unde a continuat timp de doi ani la restaurantul din centrul orașului. „Între timp se schimbase profilul bucătăriei din mediteranean în românesc. Nu știu dacă era de bine, dar nu mai avea prestanța de dinainte”, ne-a povestit Bogdan.

                      Austria reload

                      După acea perioadă, tânărul bucătar băcăuan a luat din nou drumul Vienei. Curiozitatea și-a spus cuvântul și întrebarea a fost: de ce Austria și nu Franța, patria bucătăriei. Explicația a fost cât se poate de simplă. Familia lui Bogdan era la Viena, așa că s-a bucurat de tot sprijinul lor. S-a angajat într-un restaurant cu bucătărie austriacă și după șase luni a devenit bucătar șef. Cu timpul a introdus și câteva rețete mediteraneene, bazate pe fructe de mare, pește și vită, pe lângă gulașul și șnițelele vineze.

                      „Când am ajuns acolo, era un restaurant micuț, cu 160 de locuri cu tot cu terasă. După trei ani, am câștigat premiu după premiu de «cel mai bun restaurant» și «cel mai vizitat restaurant» pe tripadvisor. Am avut și un concurs între Austria și Germania în care noi am ieșit pe primul loc. Restaurantul nostru este de tip XXL și acum am ajuns la o capacitate de 320 de locuri”, ne-a explicat Bogdan Luca, precizând că în momentul de față, în weekend mai ales, nu poți merge la restaurant fără o rezervare care este valabilă doar pentru două ore.

                      Bucătarul băcăuan a explicat și faptul că într-un restaurant bucătăria contează foarte mult, apreciind undeva la peste 60 de procente. 20% o reprezintă ospătarii, restul fiind împărțit între ambient și partea de management. L-am rugat pe Bogdan să facă o paralelă între un restaurant din Austria și unul din România, în general. Răspunsul? Surprinzător: „Din punctul meu de vedere, standardele sunt mai ridicate în România. Bine, depinde și de tipul de restaurant. Dar la un nivel mediu, România este peste…”.

                      Un nou vis: Spania

                      Viitorul sună altfel pentru Bogdan. Chiar dacă toată lumea tinde către bucătăria franceză, considerată Nr.1 mondial, tânărul băcăuan îndrăgostit de bucătăria mediteraneană aspiră către Spania. „Îmi place foarte mult bucătăria spaniolă acolo unde aș vrea să continui și unde sper să rămân. Voi încerca să îmi deschid ceva acolo și să nu mai depind de nimeni. În România nu vreau să mă mai întorc pentru că este rămasă foarte în urmă din toate punctele de vedere. Dacă s-ar îmbunătăți lucrurile poate m-aș întoarce, dar nu prea văd să se întâmple așa ceva într-un viitor apropiat”, a încheiat Bogdan Luca.

                      ,,Dumnezeu se află în centrul furtunilor noastre!”

                        Un regal al sufletului a fost simpozionul ,,Credință și Istorie”, manifestare din cadrul proiectului ,,Biblioteca, prietenul care nu trădează”, inițiat/ gestionat de Primăria Buhuși și Biblioteca ,,George Bacovia” Buhuși, în parteneriat cu Biblioteca Județeană ,,C. Sturdza” și Asociația ,,Renașterea” Buhuși, găzduit admirabil/ inedit de obștea măicuțelor de la Mânăstirea ,,Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum” Ciolpani.

                        ,,Prim-soliștii” simpozionului – prof. Tinca Vârlan și prof. preot Mihai Macovei – autorii capitolelor din Monografia orașului Buhuși care vizează Istoria și Religia, au oferit un veritabil ospăț al cugetării, oferind informații inedite/ provocatoare din istoria spiritualității buhușene. Intrați minunat în jocul dezbaterii, scriitorii Viorel Savin, Petre Isachi, Ion Dinvale și Adrian Lungu au cucerit prin nonșalanța discursului doldora de esențele Credinței și Istoriei.Ion Dinvale a avansat gândul potrivit căruia Monografia orașului este ,,un miracol”.

                        Petre Isachi a vorbit despre Istorie ca fiind ,,creația a lui Dumnezeu”, Viorel Savin a aruncat accente tulburătoare către ființarea ,,întru Credință și Istorie”. Ion Fercu, moderatorul manifestării la care au participat spirite cucerite de farmecul Credinței/ Istoriei, a mărturisit că, ori de câte ori ajunge la Mănăstirea Ciolpani, sufletul îi este frumos tulburat de zisa lui Tertulian: ,,Dumnezeu este asemenea unui cerc ale cărui margini nu sunt nicăieri și al cărui centru este pretutindeni”.

                        Maica stareță, Stavrofora Lucia Chirvase, a aruncat sufletele pe jarul metafizic elevat al euristicii/ problematizării: ,,Unde să-l găsești pe Dumnezeu în această lume? În centrul furtunilor noastre!” Primarul Vasile Zaharia a emoționat prin discursul său lipit de inima istoriei orașului, de Credință. Am asistat la o dezbatere de vis…

                        Oaspeții, având ca ghid pe stareța mănăstirii, au vizitat impresionantul complex mănăstiresc, au fost invitați la masă, au primit cadouri pentru oblojirea sufletului. Obștea măicuțelor: o gazdă de excepție. La unison, s-a spus, în timp ce era vizitată bisericuța ,,Sfântul Nicolae” – monument istoric și religios de referință națională, bijuterie arhitectonică din lemn restaurată profesionist, cu suflet – că acest așezământ este un veritabil centru al Credinței/Istoriei locului/ zonei (și nu numai).

                        „Miracolul” de la Centrul de Cultură „George Apostu”

                        ALBASTRU – rezidenţă internaţională de sculptură

                        La Centrul Internaţional de Cultură “George Apostu” din Bacău s-a încheiat, vineri, 27 iulie, ora 17.00, ediţia a doua a proiectului de Rezidenţă Internaţională de Sculptură – ALBASTRU. Desfăşurat timp de patru săptămâni, în cadrul natural din “Grădina cu statui”, proiectul a reunit, anul acesta, trei mari artişti, din trei ţări: Yoshin Ogata – Japonia, Amancio Gonzalez Andreas – Spania, şi Napoleon Tiron – România. Curatoul rezidenţei a fost sculptorul Maxim Dumitraş – Bistriţa, România. La fel ca şi la ediţia din 2017, fiecare artist a avut de realizat-finalizat câte trei lucrări în lemn, cu o tematică bine definită – ALBASTRU, dar cu abordări stilistice diferite.

                        Cele nouă sculpturi vor intra în patrimoniul artistic al Centrului „Apostu”, cu scopul de a îmbogăți „Muzeul în aer liber”, și de a crea un veritabil spațiu de vizitare, descoperire și contemplare a artei sculpturale a unor artiști importanți, care vor lăsa în urmă o moștenire artistică și spirituală prețioasă.

                        Bucuria de a fi împreună

                        La vernisajul expoziţiei cu lucrările celor trei participanţi la rezidenţă au participat artişti plastici băcăuani, reprezentanţi ai unor instituţii de cultură şi ai administraţiilor locale, un numeros public, prieteni ai Centrului şi ai artei plastice.

                        În deschidere a vorbit Gheorghe (Geo) Popa, director fondator al Centrului de Cultură „George Apostu”- secretar de stat în Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, care a apreciat truda şi talentul celor trei artişti, dar şi ale curatorului Maxim Dumitraş, un artist important al plasticii româneşti, un manager de excepţie.

                        „Ceea ce se întâmplă aici, la Centrul «Apostu» este de domeniul fabulosului. Este un miracol să aduni trei artişti, din trei ţări, cu trei stiluri diferite la un asemenea proiect, care reprezintă foarte mult pentru Bacău, pentru Moldova, mai ales acum, într-o perioadă neprielnică pentru artă, pentru sculptură. Suntem, însă, în Anul Centenarului, când trebuie să fim mai solidari, să căutăm bucuria de a fi mai mult împreună. Mulţumesc artiştilor, mulţumesc sponsorilor şi nu în ultimul rând presei scrise, televiziunilor care au mediatizat foarte bine acest eveniment”, a încheiat Gheorghe Popa.

                        Despre conceptul artistic „albastru”, despre artă şi artişti a vorbit prof. univ. dr. Petru Bejan, de la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi.

                        „Cele nouă lucrări nu au, nu conţin, un albastru explicit, însă prin concepţie şi realizare, fiecare ne trimit la esenţe (cer, apă, cosmos, curgerea timpului, a fluidelor… Avem rafinament, expresivitate, simboluri subtile. Ceea ce trebuie să remarcăm la cei trei artişti este renunţarea la clişee şi abordarea curajoasă, în ton cu arta europeană, a artei cu simboluri, figurative, generice. Rămân la Centrul «Apostu» lucrări de mare valoare, semnate de trei artişti valoroşi ai artei monumentale.”


                        Trei artişti, aceeaşi materie primă: lemnul de stejar

                        Yosin Ogata a îmbogăţit „Grădina cu statui” cu operele „Picătura”, „Forma apei” şi „Genesis-Apă”, toate în lemn de stejar. „În sculpturile mele folosesc cel mai adesea tema apei. Apa nu are formă în sine, este elementul care se adaptează întotdeauna cel mai bine la mediul din jur. Am încercat să exprim tocmai acest aspect, impactul elementelor exterioare şi reacţia apei, dar şi efectul picăturii care cade din cer şi produce o schimbare temporară a formei apei înseşi, din care reiese ideea ciclului natural continuu cer-pământ-cer”.

                        Amancio Gonzales Andreas: „Leagăn II”, „Omul-şobolan” şi „Întoarcerea II”, tot în lemn de stejar.

                        „Una dintre ideile care m-au interesat cel mai mult în această rezidenţă a fost să lucrez cu conceptul de figură suspendată, care levitează, care se confruntă cu gravitaţia. Am realizat trei personaje: prinmul, cel cu mască, înfăţişează ideea întoarecerii acasă. Al doilea este omul şobolan, un personaj metamorfozat, imaginar, aşezat pe un volum, care reprezintă propria lui lume imaginară. A treia sculptură surprinde imaginea unui bărbat adult care se dă în leagăn. Dar mintea lui a pierdut prospeţimea tinereţii. Leagănul face legătura dintre omul adult cu lumea copilăriei, cu copilul, care pare a se ascunde în interiorul personajului.”

                        Napoleon Tiron: un triptic „Familie – mamă, copil, tată”, un omagiu adus prietenului şi marelui sculptor George Apostu, care a devenit părintele spiritual al centrului de cultură băcăuan.

                        „Din trunchiul de copac, am realizat jocuri între goluri şi plinuri, între spaţiu şi materie. Intervenţia în trunchiul copacului s-a făcut prin tăietură oblică. Atât plinurile, cât şi golurile, pot crea diferite stări. Fiecare lucrare reprezintă altceva. Tema, o preocupare mai veche a mea, «familia»: mamă, fiu şi tată. Mama crează familia, nu tatăl. Tatăl este spiritual.”

                        Final de rezidenţă – 2019

                        De altfel, se remarcă faptul că artiştii au ales lemnul de stejar, tot ca un omagiu adus maestrului George Apostu, care a ales stejarul drept materie primă pentru majoritatea lucrărilor sale.

                        „În 2019 va fi ultima ediţie din acest proiect. Sper să pot invita alţi trei mari artişti din arta internaţională, pentru a definitiva proiectul celei mai interesante galerii de artă în aer liber, proiect asumat şi de Ordinul Arhitecţilor din Bacău, unic în România”, a spus în încheierea manifestării de la Centrul Internaţional de Cultură «George Apostu»”.

                        Proiectul este finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, și a beneficiat de sprijinul unor sponsori importanți: Direcția Silvică Bacău – RNP ROMSILVA, care a pus la dispoziție artiștilor masa lemnoasă din stejar, Societatea de Investiții Financiare Moldova S.A. și S.C. Rolex S.R.L.
                        Programul cultural pentru anul 2018 al Centrului de Cultură „George Apostu” se desfăşoară sub genericul „Un an cât un veac” și este dedicat Centenarului Marii Uniri.

                        Yoshin Ogata (n. 1948, Miyakonojo, Japonia) a locuit la Londra şi a studiat la Muzeul Britanic. După ce a călătorit în Europa, a sosit în Italia la sfârșitul anului 1971, unde a studiat sculptura la Accademia di Belle Arti din Milano, Florența şi Roma. În 1975 s-a mutat la Carrara pentru a intra în contact cu lumea marmurei, unde a absolvit Academia de Arte Frumoase.
                        De-a lungul carierei impresionante de peste 40 de ani, Yoshin Ogata a susținut în mod regulat expoziții personale internaționale, a câștigat premii în numeroase concursuri de sculptură monumentală și a participat la numeroase simpozioane internaționale. L-a cunoscut pe George Apostu, atunci când se afla în plină glorie, la Paris.
                        Sculptează forme mai mult abstracte cu teme acvatice și de multe ori opere mari pentru amplasarea în spațiul public. Lucrările sale pot fi găsite în importante colecții publice și private internaționale.

                        Napoleon Tiron (n. 1935, Oasele, Galați) a studiat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, specializarea Sculptură, clasa profesorului Boris Caragea. A fost la rândul lui profesor la Catedra de Sculptură a Academiei de Arte Frumoase.
                        Napoleon Tiron este unul dintre cei mai importanți sculptori ai României. Împreună cu George Apostu și Horia Flămându, deschide o expoziție de grup la sala „Simeza”, în București, 1977.
                        Distins cu Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru participarea la Tabăra de sculptură de la Măgura-Buzău, 1970 (premiu colectiv), Marele Premiu al Uniunii Artiştilor Plastici din România pentru activitatea artistică (1986); Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Mare Ofiţer (2000).
                        Susține numeroase expoziții personale şi de grup, atât în țară, cât și în străinătate, și participă la numeroase simpozioane în țară, în Cehia și Germania.

                        Amancio González Andrés
                        (n. León, Spania, 1965), sculptor autodidact, deschide prima expoziție personală în anul 1992, la Madrid. Începând cu anul 2002 participă frecvent cu lucrări monumentale în aer liber la simpozioane de sculptură în Spania, Danemarca, Turcia, Croația Mexic, Rusia.
                        Cu o experiență artistică de trei decenii, a expus lucrări cu preocupări conceptuale asupra unei figuri umane metamorfozate care reflectă formele expresioniste, susținând mai bine de 40 de expoziții personale. Este realizatorul a 27 de busturi în ipsos ale marilor scriitori ai regatului leonez.
                        Maxim Dumitraș (n. 1958, Sîngeorz-Băi) a studiat la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, membru al Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor din Paris, Franţa (A.I.A.P.) și fondatorul Muzeului de Artă Comparată de la Sângeorz-Băi.
                        Maxim Dumitraş este, rând pe rând, sculptor, pictor, fotograf, cercetător şi curator.
                        Prima expoziţie personală a lui Maxim Dumitraş se petrece în anul 1976, la Sângeorz-Băi, urmând să expună anual atât în ţară, cât şi în Letonia, Elveţia, Ungaria, Franţa, Germania, Olanda şi Belgia. Printre expozițiile de grup, alături de alte nume mari ale sculpturii autohtone, se numără cele din Bucureşti, Târgu Mureş, Cluj Napoca, Arad, Reşiţa, Baia Mare, Chişinău.
                        În anul 2017 obține Premiul Naţional pentru Sculptură “Constantin Brâncuşi”.
                        Începând cu anul 1978, Maxim Dumitraş organizează simpozioanele de la Sângeorz-Băi, la care este atât gazdă, cât şi participant.

                        Comitetul Județean pentru Situații de Urgență în ședință

                          Prefectul județului Bacău, doamna Maricica-Luminița Coșa, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență în ședință, astăzi, 27 iulie 2018, pentru stabilirea măsurilor și acțiunilor specifice ce se impun pentru prevenirea efectelor negative ale fenomenelor hidrometeorologice prognozate a se produce în următoarele 72 de ore.

                          Județul Bacău se află sub avertizare hidrologică COD PORTOCALIU în intervalul 27.07.2018, ora 13.00 – 30.07.2018, ora 12, pe râurile din bazinul hidrografic Bistrița, bazin superior și afluenții bazin mijlociu și inferior, Bârlad, bazin superior și afluenții bazin mijlociu și inferior și Siret, afluenți mici aferenți sectorului aval confluență Suceava, cu posibile depășiri ale COTELOR DE APĂRARE.

                          De asemenea, ca urmare a precipitațiilor prognozate și propagării se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe râurile din bazinul hidrografic Trotuș – bazin superior și afluenții bazin mijlociu și inferior, cu posibile depășiri ale COTELOR DE APĂRARE.

                          La sediul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bacău, pe perioada avertizării COD PORTOCALIU, este activ Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției.

                          Prefectul județului a dispus asigurarea permanenței la sediul primăriilor aflate sub incidența avertizării hidrologice cu personal corespunzător, monitorizarea nivelurilor cursurilor de apă, supravegherea permanentă a podurilor, podețelor și alte secțiuni înguste de pe cursurile de apă, în vederea evitării blocării lor, precum și supravegherea zonelor de risc, inclusiv pe drumuri județene și drumuri naționale.

                          Având în vedere deversările care se realizează în această perioadă, scurgerile de pe versanți și posibilele viituri generate de fenomenele hidrometeorologice periculoase din această perioadă, este necesar ca populatia să nu stea în preajma cursurilor de apă.

                          Situația în județul Bacău este permanent monitorizată de către echipe ale structurii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bacău și se acționează preventiv și operativ, acolo unde se impune, pentru limitarea efectelor negative produse sau posibil a fi produse de fenomenele hidrometeorologice periculoase, sub conducerea și coordonarea directă a prefectului și subprefectului județului.

                          Cetățenii sunt rugați să se intereseze cu privire la starea vremii și a drumurilor, precum și cu privire la situația efectelor în zonele în care se află sau doresc să se deplaseze și, în cazul situațiilor de urgență sau risc, să apeleze 112.

                          Invitație la tulburătoarea întâlnire cu „duhul rilkean al lumii”

                            Trezorier de lux al limbii și simțirii românești, frate de cruce al civilizației persane, ființă profundă, euristică și împrietenită imperial cu literaturile lumii, cu filosofia și artele, traducător de excepție și eseist cuceritor, Ghiorghi Iorga este un reper național cu ecouri în alte culturi și civilizații care au sufletul lipit de cugetarea autentică. Mereu surprinzător, Spiritul său are prospețimea bobului de rouă sărutat de prima rază de Soare și rigoarea carteziană în care locuiesc esențe tulburătoare. Ființarea sa stă sub semnul acelor furtuni estetice roditoare care sting viaţa şi aprind alta, mult mai frumoasă; mereu, mereu… Prieten de excepție cu truda elevată a Slovei, evadând cu o eleganță uluitoare din nișa managerului educațional de succes, Ghiorghi Iorga ne îmbogățește mereu cu aparițiile sale editoriale de excepție. Care va fi următorul dar editorial pe care ni-l va oferi? Să-l ascultăm…

                            „În august, va apărea, la Editura Babel din Bacău, eseul meu «Rainer Maria Rilke. Epifanii dintr-o biografie interioară». Acest eseu e un fel de breviar de biografie interioară a marelui scriitor și, în egală măsură, un vademecum pentru cei ce vor să înțeleagă mai bine resorturile abia perceptibile, uneori ascunse, ale unei creații literare fascinante, iar, pentru mine, un răspuns târziu și fatalmente evaziv la neliniștilor interogative ce m-au copleșit când l-am descoperit pe autorul «Elegiilor duineze» și al «Sonetelor către Orfeu». Am încercat nu să caut omul din spatele operei, cum se procedează în astfel de demersuri, cu atât mai puțin să scormonesc prin viața lui spre a afla amănunte ce fac din el un om obișnuit/ neobișnuit, ci să mă folosesc de o astfel de formulă dându-i alte înțelesuri.

                            Mă obligă la asta comportamentul poetului, viața sa lăuntrică extrem de sofisticată, un labirint sufletesc greu de desenat. Nu numai că Rilke a vorbit, în uriașa lui corespondență, despre el și creația sa, dar s-a construit pe el însuși construindu-și opera, s-a lăsat absorbit cu totul în creația lui, făcându-se una cu aceasta. Avea dreptate Rudolf Kassner, unul dintre puținii lui prieteni: «Rilke era poet, era personalitate și când nu făcea decât să-și spele mâinile». Consultând o mică parte a corespondenței lui Rilke, cea de care a avut nevoie stringentă acest eseu, am avut impresia că un demon lăuntric s-a insinuat în schimbul de scrisori pe care scriitorul l-a avut cu atâția oameni, de o condiție și cu un statut extrem de diverse, călăuzind corespondența mai mereu spre orizonturile și resorturile interioare ale operei.

                            Corespondența lui Rilke revelează o întreagă societate umană, o comunitate aparte pătrunsă de duhul rilkean al lumii. Destinatarii par a intra interesați de acest joc de oglinzi cu marele poet, care i-a luat serios în considerare. Să conchidem că acest volum nu e un studiu critic, ci un eseu, cum am mai spus, ce răspunde așadar unei nevoi de clarificare a unor mișcări lăuntrice ale omului Rilke spre a înțelege cum s-a construit, în timp, și s-a desăvârșit scriitorul Rilke în acea parte a operei ce contează în istoria literaturii și care mărturisește o conștiință estetică dintre cele mai tulburătoare…”

                            Percheziţii la bănuiţi de falsificare de monede străine

                              Două persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, în urma a 4 percheziţii domiciliare efectuate de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate Bacău, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.

                              La data de 25 iulie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, au efectuat 4 percheziții domiciliare pe raza municipiului Bacău şi în comunele Săucești și Blăgești, la persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de falsificare de monede străine, punere în circulație de valori falsificate și înșelăciune.

                              În urma perchezițiilor au fost ridicate 2 imprimante, sume de bani, 15 telefoane mobile și alte mijloace de probă.

                              Două persoane au fost conduse pentru audieri la sediul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, fiind dispusă măsura preventivă a reţinerii pentru 24 ore a acestora, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de falsificare de monede străine și punere în circulație de valori străine falsificate, respectiv înșelăciune.

                              Persoanele reţinute au fost prezentate Judecătoriei Bacău, cu propunere de arestare preventivă, instanța dispunând în cauză, măsura arestării la domiciliu.

                              La activităţi au participat şi jandarmii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

                              Au început manevre de deversare pe Siret

                                Administrația Bazinală de Apă (ABA) Siret a început, în această perioadă de timp, manevre de evacuare prin deversare din lacurile de acumulare de pe teritoriul bazinului hidrografic Siret.

                                Operațiunea – ne-a informat directorul tehnic, ing. Irina Lucavețchi – este impusă de situația hidrometeorologică actuală și de prognoza meteo pentru următoarele zile, iar scopul acestor manevre este pregătirea pentru preluarea debitelor suplimentare și tranzitarea undelor de viitură.

                                „În consecință – a pecizat Irina Lucavețchi -, rugăm populația să evite activitățile pe malurile și în albiile cursurilor de apă (adăpatul animalelor, pescuitul, picnicuri, plimbări cu barca și alte activități recreative), pentru a nu-și pune viața în pericol. De asemenea, atragem atenția să se urmărească semnalele sonore și de avertizare de la baraje și să se informeze asupra situației de la Sistemele de Gospodărire a Apelor sau Inspectoratele pentru Situații de Urgență. În funcţie de evoluţia fenomenelor, vom reveni cu informații”.

                                Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis Cod galben până luni, 30 iulie, ora 24,00 inclusiv, pe râurile și bazinele hidrografice Bistrița, Trotuș, Bârlad și Siret, care afectează și județul Bacău. De asemenea, a fos emis Cod portocaliu și pentru râurile și bazinele Bistriței, Bârladului, Trotușului și Siretului până luni, 30 iulie, ora 12.00.

                                Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în intervalul 29.07, ora 18,00 – 30.07, ora 10,00.

                                ULTIMELE ȘTIRI