vineri, 26 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2451

Urmărit internaţional, depistat de poliţişti

    Poliția în acțiune

    La data de 18 mai a.c., polițiștii de investigaţii criminale, împreună cu cei din cadrul Postului de Poliţie Mănăstirea Caşin, în urma unei descinderi domiciliare efectuate pe raza comunei, au identificat și reținut un bărbat de 31de ani, din localitate, împotriva căruia a fost instituită măsura urmăririi la nivel internaţional.

    Cel în cauză se sustrăgea de la executarea unui mandat european de arestare, emis de autorităţile judiciare din Marea Britanie, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă.

    Bărbatul a fost încarcerat în Centru de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoartului de Poliţie Judeţean Bacău şi urmează să se efectueze demersurile necesare în vederea declanşării procedurii de predare către autorităţile britanice.

    Cum se fură un telefon dintr-un restaurant

      Un cetățean a intrat într-un restaurant din Onești și s-a autoservit cu un telefon.

      Sursa video

      Ecologizare cu stil: tocuri și papion accesorizate cu saci menajeri și mănuși

        Sâmbătă dimineață, în jurul orei 10.00, a fost forfotă mare pe strada George Bacovia nr. 5, la sediul Fundației Comunitare Bacău. Din mașinile de lux parcate vizavi de sediul Băncii Naționale au coborât zeci de persoane, îmbrăcate care mai de care mai elegant. Cei la care facem referire au răspuns invitației Fundației Comunitare care i-a chemat alături de membrii ei pe toți cei care vor un oraș curat. Acțiunea intitulată sugestiv “Ecologescu” face parte dintr-un proiect de suflet al Fundației Comunitare Bacău, menit să atragă atenția asupra orașului în care locuim.

        “Această inițiativă a fost propusă pentru a susține o cauză! Vrem ca prin astfel de activități de ecologizare să redăm Bacăul oamenilor. Vrem să schimbăm mentalități! Zonele vizate de noi au fost Parcul Trandafirilor, Parcul Catedralei și Podul Șerbănești”, declară Gianina Ozturk, director de programe la Fundația Comunitară Bacău

        Ecologiștii îmbrăcați la sacou, cu pantofii bine lustruiți și cu papionul la vedere s-au alăturat doamnelor proaspăt coafate, parfumate, care și-au etalat ținutele vaporoase și au strâns mizeriile din oraș. Cu toții au lăsat rușinea de-o parte, au apucat câte un sac menajer și o pereche de mănuși de menaj și au pornit la drum. Trecătorii i-au privit mirați pe domnii eleganți și s-au oprit în loc să le admire pe doamnele cochete care se aplecau să adune deșeurile aruncate neglijent de alții.

        Munca în echipă a dat roade, iar aspectul îngrijit redat locurilor periate de voluntari le-au bucurat simțurile băcăuanilor care au trecut prin Parcul Trandafirilor și Parcul Catedralei. Voluntarii Fundației Comunitare au curățat inclusiv zona Podului Șerbănești, unde au găsit deșeuri dintre cele mai variate: de la pet-uri până la saltele de pat abandonate de oamenii străzii.

        Întâlnire emoționantă la Facultatea de Matematică de la Universitatea „Vasile Alecsandri”

          Promoția 1973 a Facultății de Matematică a Universității „Vasile Alecsandri”, pe atunci Institutul Pedagogic Bacău, a organizat astăzi, 19 mai, o întâlnire emoționantă și plină de amintiri frumoase. După 45 de ani, foști colegi, profesori, acum pensionari, s-au revăzut și au spus prezent la strigarea catalogului, într-un eveniment deosebit, discret și elegant, care a avut loc ca urmare a implicării directe a profesorului Vasile Cautiș, consilier județean, fost director al Colegiului Național „Vasile Alecsandri” și absolvent al acestei facultăți.

          S-au scurs 45 de ani de când au absolvit Institutul Pedagogic Bacău, Facultatea de Matematică. Au trecut 45 de ani în care fiecare dintre ei și-a clădit o carieră, a întemeiat o familie, a crescut copii. Acum, după 45 de ani, promoția anului 1973 s-a regăsit chiar la universitatea pe care au absolvit-o și a strigat catalogul din nou. Într-o întâlnire emoționantă între colegi și foști profesori, o revedere frumoasă, cu povești despre viață și amintiri din anii studenției.


          „Sunt la o nouă întâlnire cu foștii mei colegi de facultate și deja mă copleșesc emoțiile, deși nu îmi stă în fire. E un moment frumos, e alături de noi și șeful de promoție, sunt colegi care nu au mai fost niciodată la aceste întâlniri, pe care le-am organizat, atât cât am putut, măcar o dată la 10 ani, dar și mai des, în ultimul timp. Sunt amintiri frumoase, nici nu realizăm când au trecut cei 45 de ani de când am absolvit facultatea. Am fost o generație numeroasă, «de aur», dacă îmi permiteți, o generație unită și responsabilă. Toți sau aproape toți am ales învățământul. Suntem acum în campusul universitar, revăd multe momente de atunci, aici mi-am cunoscut și soția, aici am învățăt, pentru că aici a fost o adevărată școală, una dintre cele mai bune din țară, aici am găsit un ajutor de nădejde pentru a deveni un profesor bun, aici am învățat pedagogia, aici am învățat ce înseamnă «a preda». A fost greu, dar foarte frumos. Și mă bucur că încă ne mai găsim puterea și timpul necesar pentru a ne revedea. Ne bucurăm că sunt alături de noi și o parte dintre profesorii noștri de atunci. Sunt momente unice pentru fiecare dintre noi.”
          prof. Vasile Cautiș, consilier județean, profesor de matematică, fost director al Colegiului National „Vasile Alecsandri” Bacău, absolvent al promoției 1973 a Facultății de Matematică a Universității „Vasile Alecsandri”, pe atunci Institutul Pedagogic Bacău


          „De loc sunt din Roman. Dar am terminat facultatea aici, în Bacău. Îmi revăd colegii cu emoție, mai ales că eu nu am mai participat la asemenea întâlniri până acum, deși ei s-au mai revăzut. Îmi aduc aminte cum acum 48 de ani, am venit în Bacău, ca tânăr student, cu speranțe, am studiat aici trei ani, am găsit un corp profesoral foarte bine pregătit, devotat profesiei, care ne-a îndrumat cu dăruire. Am învățăt cu adevărat Matematica aici, în Bacău, cu profesori renumiți. Am reușit să finalizez studiile cu o medie foarte mare, peste 9.50. A fost, atunci, a doua medie pe țară. Am primit repartiție la Brăila, unde am rămas 45 de ani, în învățământ, ca profesor. Am obținut între timp și titlul de «profesor evidențiat», am obținut și un brevet al Societății Naționale de Științe Matematice. Acum, sunt din nou în Bacău, alături de foștii mei colegi, pe care i-am regăsit la fel de frumoși și de entuziaști.”
          prof. Neculai Carnaru, șeful promoției 1973 a Facultății de Matematică a Universității „Vasile Alecsandri”, pe atunci Institutul Pedagogic Bacău


          „Ne-am întâlnit foști colegi, la 45 de ani de la absolvire, prin grija și efortul colegului nostru Vasile Cautiș, organizatorul dintotdeauna al acestor întâlniri. Ne bucurăm că ne-am întâlnit, că ne-am revăzut și câțiva dintre profesorii pe care i-am avut în timpul facultății, profesori eminenți. Și acum, cum am făcut-o mereu, îi amintesc pentru profesionalismul de care au dat dovadă, pentru dăruirea lor atunci când ne-au predat obiectele pe care le aveam în programă. Drumul meu după absolvire a fost foarte dificil. Prima repartiție am avut-o de la Timișoara. M-am căsătorit însă din timpul facultății, cu o colegă de-a mea, Crina, care mi-a fost colegă de facultate, de an, de grupă și, ulterior, de apartament, cum îmi place să spun. Am fost apoi profesor într-o localitate pe malul Prutului, în județul Vaslui, ulterior profesor suplinitor în Bacău, apoi și eu, și soția am fost profesori titulari tot în Bacău. Am rămas profesor aici până pe 20 mai 1990, când am fost ales deputat de Bacău, în Parlamentul României, din partea Partidului Ecologist Român, al cărui fondator sunt de pe 16 ianuarie 1990. Deci, acest partid de aici a luat naștere, de aici a plecat. Am fost deputat timp de trei legislaturi, din 1990 până în 2000. Ulterior, am revenit la catedră, tot ca profesor de matematică, în București, la Școala nr.39, de unde m-am și pensionat.”
          prof. Cornel Protopopescu, absolvent al promoției 1973 a Facultății de Matematică a Universității „Vasile Alecsandri”, pe atunci Institutul Pedagogic Bacău

          O promoție „de aur”, una dintre cele mai valoroase

          La rândul lor și foștii dascăli care le-au îndrumat calea și care au venit la această întâlnire de suflet au vorbit despre absolvenții din 1973 a Facultății de Matematică din Bacău ca despre „una din cele mai valoroase promoții” sau despre „o promoție foarte bună și deosebită”.


          „Aceste revederi sunt, pentru noi, profesorii, momente deosebite, în primul rând pentru că acum vorbim de o generație foarte bună, singura din universitate care, deși a terminat acum 45 de ani, reușește să organizeze astfel de întâlniri periodice. Este o plăcere deosebită să îi revezi. O generație deosebită, una dintre cele mai bune generații pe care le-am avut ca profesor, în cei 46 de ani de activitate. Fiecare și-a creat drumul singur în viață, dar mă bucur că și eu am fost printre cei care a pus așa, o cărămidă mică în formarea lor.
          prof. univ. dr. Victor Blănuță, fost rector timp de 9 ani a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, care a predat generației 1973 cursuri de Geometrie

          „Sunt multe emoții, foarte multe emoții, să îmi regăsesc acum foștii mei studenți de acum 45 de ani. De cum m-au anunțat că au această întâlnire, am stat și m-am gândit dacă îi mai recunosc și dacă mă mai recunosc. Surpriza plăcută a fost că ne-am recunoscut cu toții și că trăim acum, împreună, aceste clipe frumoase de aduceri aminte. A fost o promoție foarte bună, deosebită. Dar, să știți că, în genere, Școala de Matematică din Bacău a fost una dintre cele mai bune din țară și, mai ales, din zona Moldovei. Este o mare bucurie că suntem cu toții acum aici, că aflăm cum s-au realizat cei pe care noi i-am format.”
          prof. univ. dr. Lucian Șaradici, care a predat generației 1973 cursuri de Economie politică

          Din partea universității, a fost prezentă la această întâlnire conf.univ.dr. Marcelina Mocanu, profesor de matematică, de asemenea, care a recunoscut că o parte din absolvenții generației 1973 i-au fost mentori, la fel ca și profesorii de atunci.


          „Acest eveniment vine în continuarea firească a unei serii de manifestări care au avut loc la Universitatea «Vasile Alecsandri», manifestări pline de emoție, culoare și valoare. A fost cursul festiv al absolvenților promoției 2018, Promoția Centenarului, cum ne place să o numim, a fost și momentul de înaltă ținută de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa domnului prog. univ. dr. Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul Băncii Naționale a României, lansarea unui proiect de consiliere profesională, vizite ale unor profesori din stăinătate pe programul Erasmus, sesiuni de comunicări ale studenților și, iată, acum, o astfel de întâlnire cu o generație de studenți, după 45 de ani. Toate acestea sunt momente care ne amintesc și ne certifică faptul că munca noastră, a profesorilor, este foarte importantă, că peste timp studentii noștri își aduc aminte de noi și de ce au învățat în băncile acestei instituții. ”
          conf. univ. dr. Marcelina Mocanu, Departamentul de Matematică – Informatică din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

          Amintirile și emoțiile au invadat apoi Aula Universității „Vasile Alecsandri”, în care s-a auzit din nou Gaudeamus pentru foștii studenți de acum 45 de ani, care nu au mai putut să-și ascundă lacrimile și tremurul din voce. Întâlnirea va continua la un restaurant din oraș, unde petrecerea se va ține până seara târziu.

          Conextrust se contrazice cu CRAB pe tema conductei de apă care a lăsat Bacăul pe uscat

            Viorel Rusu și Petruș Rădulescu

            Cea mai recentă avarie produsă în rețeaua de alimentare cu apă a orașului a dat din nou peste cap viața băcăuanilor. De această dată, avaria a fost semnalată pe strada Poet Cârlova, în cartierul CFR, acolo unde, reprezentanți ai SC Conextrust SA executau lucrări de alimentare cu apă și asfaltare. Dispeceratul Companiei Regionale de Apă Bacău a fost alertat imediat cu privire la această problemă, iar la fața locului s-a deplasat o echipă de intervenție pentru a evalua situația și pentru a interveni în vederea schimbării conductei avariate.

            Conducta nu figura în documentele constructorului

            Conducta de alimentare cu apă a fost avariată în momentul în care echipa care făcea săpături în teren a încercat să ocolească fundația unui stâlp de iluminat stradal. Viorel Rusu, acționar la firma Conextrust, declară că țeava spartă de echipa de muncitori, nu figura în documentația pe care societatea a primit-o de la Compania Regională de Apă Bacău și ca atare, un buldoexcavator a lovit-o în necunoștință de cauză.

            „Pe planurile și avizele date de la CRAB, acea conductă de azbociment nu figura! Existau doar două conducte metalice! Dacă cei de la CRAB au știu de existența acestor conducte ar fi trebuit să ne spună și nouă. În planurile și predarea amplasamentului nu s-a vorbit nimic de această conductă pentru că nu se știa. Dacă ar fi avut cunoștință de ea, cei de la CRAB trebuiau să oprească o vană de undeva, nu să lase atâta populație fără apă! În legătură cu această conductă, nimeni de la CRAB nu știe de unde vine ea și unde duce. Nu știe pe cine alimentează și ce consumatori sunt racordați la ea! Eu pot proba cu documente justificative că nu figura în planșe și avize această conductă”, declară Viorel Rusu, acționar la Conextrust.

            În replică, reprezentanții CRAB spun că în cartierul CFR constructorul lucrează împreună cu angajații Companiei Regionale de Apă Bacău de aproximativ două săptămâni și se știa despre acea conductă.

            „Noi am asigurat și asigurăm întotdeauna asistență tehnică constructorilor care fac lucrări de alimentare cu apă. Pe lângă această conductă, constructorul sapă de vreo două săptămâni! Știm cu toții că rețeaua de apă a municipiului Bacău este destul de mare și nu este atât de ușor să izolezi niște zone. Nu a fost un branșament minor, ci o conductă care este legată chiar din plecările principale din stația Barați și tocmai de aceea a necesitat oprirea pentru o zonă mai mare a orașului. Oamenii noștri știu foarte bine ce au de făcut, dar de multe ori suntem limitați de starea tehnică a rețelei de apă”, declară Petruș Rădulescu, director tehnic la CRAB.

            Omul de afaceri Viorel Rusu spune că această situație nefericită ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru cei de la CRAB, în ceea ce privește actualizarea planurilor cu rețeaua de alimentare cu apă.

            „Ceea ce a omis CRAB să spună este faptul că reparațiile la acea conductă le-am făcut pe banii mei! În afară de vidanjele pe care le-au adus ei, CRAB-ul a fost spectator. Doar au tras apa, iar noi am făcut reparația cu toate piesele de trecere și materialele! Ar fi fost corect din partea lor să-și asume vina și să recunoască aportul adus de noi pentru reluarea alimentării cu apă a orașului. Noi nu avem niciun Dorel, ci lucrăm cu specialiști. Doreii să-i caute în altă parte!”, declară Viorel Rusu.

            Constructorul susține că proiectantul nu ar fi aprobat săpătura în acea direcție, pe strada Poet Cârlova, dacă s-ar fi știut de acea conductă. Avaria a fost remediată vineri seară, în jurul orei 20.00, iar programul de furnizare a fost reluat în cursul nopții de vineri spre sâmbătă.

            Marş motorizat de la Iaşi la Bucureşti pentru autostradă

              În această dimineaţă, în jurul orei 7.00, zeci de maşini au plecat din Iaşi cu destinaţia Bucureşti, într-un marş organizat cu scopul de a atrage atenţia autorităţilor că Moldova are nevoie de autostradă pentru a se dezvolta.

              Pe traseu li s-au alăturat şi alte autoturisme, iar în jurul orei 11.00, în coloană au intrat şi maşini din Bacău. Au trecut pe Calea Mărăşeşti în grupuri, cu banere pe care scria mare „Moldova vrea autostradă”, dar fără să afecteze traficul şi respectând semafoarele, poliţiştii fiind prezenţi pe tot traseul pentru a se asigura că nu vor fi probleme.

              Acest eveniment este organizat de grupurile civice „Împreună pentru A8” şi „Moldova vrea autostradă” şi se preconizează că vor participe peste 1.000 de autovehicule.

              „Vehiculele participante la marş se vor deplasa pe două coloane din municipiul Iaşi, vor tranzita judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Brăila, Galaţi, Vrancea, Buzău, Ialomiţa, Ilfov şi intenţionează să staţioneze în Piaţa Victoriei din Bucureşti.

              Pe traseele de deplasare, cele două coloane motorizate se vor completa cu noi vehicule din judeţele tranzitate şi se vor regrupa la Tişiţa, judeţul Vrancea.

              Organizatorul estimează participarea a peste 1000 de vehicule de diverse categorii”, anunţa în această dimineaţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

              Programul comisarului european Corina Crețu în Bacău

                Comisarul european pentru Politică Regională, Corina Crețu, premierul Viorica Dăncilă și ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb se vor afla în zilele de 21 și 22 mai în Bacău.

                Pe 21 mai, oficialul european și cei din guvernul României vor vizita, de la ora 13.30, proiectul Insula de Agrement din Bacău, după care Corina Crețu și Viorica Dăncilă vor avea o întâlnire bilaterală. Programul va continua cu o conferință pe tema „Investițiile urbane în Europa: provocare pentru schimbare” și se va încheia cu o vizită la proiectul cu finanțare europeană „Restaurarea și valorificarea patrimoniului cultural: Observatorul Astronomic Bacău”.

                Pe 22 mai, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău va fi gazda dialogului cu cetățenii despre viitorul Europei și al politicii de coeziune, interlocutorii fiind Corina Crețu și Rovana Pumb. Evenimentul va fi moderat de jurnalistul Dan Cărbunaru, directorul site-ului Calea Europeană.ro.

                Comisarul european trage de urechi guvernanții români

                Recent, Corina Crețu a trimis o scrisoare guvernanților din România, în care face o evaluare a activității pe domeniul transporturilor pentru anul trecut. Viorica Dăncilă a anunțat că va discuta această temă tot la Bacău cu oficialul european.

                „Pot să vă spun – a precizat premierul – că am vorbit deja cu ministrul Transporturilor pentru a vedea cum accelerăm procesul de absorbție a fondurilor europene”. Corina Crețu se arată extrem de îngrijorată cu privire la planificarea şi implementarea proiectelor de infrastructură de transport, avertizând că există riscul major al dezangajării unor fonduri consistente alocate României în acest exerciţiu bugetar al Uniunii Europene. Dar, ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a declarat că scrisoarea comisarului european Corina Creţu face referire la „perioade anterioare exerciţiului pe care MT îl are în ultimul an”.

                Până în prezent, numai patru proiecte majore au fost depuse într-un interval de timp de patru ani. Recent, autoritățile române au anunțat o listă de proiecte majore de transport pe care doresc să le înainteze Comisiei în 2018, printre care și varianta de ocolire Bacău. „Salut faptul că noi proiecte sunt în curs de pregătire spre a fi înaintate Comisiei – a scris Corina Crețu -, dar îmi exprim îngrijorarea față de nivelul scăzut de maturitate al acestora”. Comisarul european mai precizează că din această cauză țara noastră riscă „dezangajări imediate”.

                „Peste un miliard de euro vor fi investiți în dezvoltarea urbană în România. Comisia Europeană este pregătită să ofere sprijinul necesar autorităților române pentru ca aceste resurse să fie folosite cât mai bine și cât mai repede. Ele reprezintă pentru orașele din România o ocazie ce nu poate fi ratată.”
                Corina Crețu

                Sofia Vicoveanca şi Florin Piersic, invitaţi speciali la Conferinţa Internaţioanală a Bibliotecilor

                În seara ultimei zile a Conferinţei Internaţionale a Bibliotecilor, desfăşurată timp de două zile în Bacău, începând cu ora 19.00, la Sala Ateneu, invitaţi speciali au fost solista de muzică populară Sofia Vicoveanca, cu un recital extraordinar de cântece populare şi, în premieră, un recital de poezie din creaţiile proprii. Îndrăgita solistă a cântecului bucovinean a încântat publicul cu cele mai noi melodii de pe ultimul album lansat.

                În partea a doua a intrat pe scenă marele actor al scenei şi filmului românesc, Florin Piersic, cu un recital bine gândit şi pus în scenă, intitulat „Florin Piersic…pur şi simplu”. A fost, ca de fiecare dată, o încântare să-l asculţi pe celebrul Mărgelatu, pe extraordinarul actor de teatru şi film, astfel că spectacolul a depăşit cu mult timpul programat.

                La finalul celor două recitaluri, Sorin Braşoveanu, preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, le-a oferit, în aplauzele spectatorilor, în semn de respect şi apreciere, importante însemne ale judeţului şi câte un imens buchet cu flori.

                Desfăşurată timp de două zile, în Bacău (17-18 mai), Conferinţa Internaţională a Bibliotecilor, organizată de Asociaţia Naţională a Bibliotecilor Publice din România şi Biblioteca Judeţeană „Costache Sturdza”, în parteneriat cu Societatea Bibliotecarilor Bucovineni din Cernăuţi şi Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean, a reunit peste 120 de bibliotecari din România, SUA, Republica Moldova şi Ucraina.

                După ce în prima zi, lucrările s-au desfăşurat la Universitatea „George Bacovia” şi la sediul bibliotecii băcăuane, în plen şi pe secţiuni au fost prezentate peste 50 de comunicări ştiinţifice, cu teme dintre cele mai importante pentru prezentul şi viitorul bibliotecilor publice, a rolului lor în dezvoltarea societăţii, în educaţie, în cultură, a doua zi, vineri, 18 mai, am remarcat predilecţia conferenţiarilor pentru teme care să răspundă provocării erei digitale, a modernizării şi adaptării activităţilor şi programelor la noutăţile tehnice şi tehnologice, cum ar fi: „Nainuva – biblioteca viitorului”, „Story Jumper –competenţe digitale pentru copii”, „Biblioteca locală, memoria comunităţii”, „Cartea electronică versus cartea tipărită” etc.

                „În ultima zi a conferinţei am avut un moment cu totul şi cu totul special, pe care l-am intitulat „Unirea bibliotecilor”, punând la cale un acord de colaborare cu bibliotecile din toate provinciile istorice, cu colegii şi pritenii noştri din zona Chişinăului şi Cernăuţiului, gândind că de acum înainte, şi cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, să putem colabora profesional şi cultural. Este foarte important că această conferinţă s-a organizat în Bacău, pentru a arăta că oraşul nostru are potenţial, că înseamnă şi reprezintă şi în plan cultural o frumoasă dimensiune, dar şi pentru a întări imaginea bibliotecii noastre la nivel naţional şi internaţional”, ne-a declarat Adrian Jicu, director al Bibliotecii „Costache Sturdza” Bacău.

                Invitaţi de seamă ai conferinţei au fost poeţi şi critici literari, despre care am scris în ediţiile anterioare ale ziarului nostru, au avut loc lansări de carte, de albume, expoziţii de caricatură şi recitaluri de poezie, astfel că, în final, cele dimensiuni ale conferinţei- profesională şi culturală şi-au atins scopul, fiind o avanpremieră la sărbătoarea din luna iunie, când Biblioteca „Costache Sturdza” împlineşte 125 de ani de existenţă.

                „é-l-u-c-u-b-r-e-r” : 15 plasticieni bucureşteni expun la Muzeul de Artă

                  Sâmbătă, 19 mai 2018, ora 18.00, la Muzeul de Artă din Bacău va avea loc vernisajul expoziției de grup „é-l-u-c-u-b-r-e-r”, la care participă un număr de 15 plasticieni din București: Marius Barb, Zuzu Caratănase, Gheorghe Dican, Răzvan Dragoș, Alexandru Ghilduș, Ovidiu Ionescu, Petru Lucaci, Ștefan Pelmuș, Florin Stoiciu, Ion Anghel, Brîndușa Bontea, Emilia Kisś, Rareș Pantea, Cosmin Paulescu, Mariea Petcu).

                  Proiectul expoziției de grup „é-l-u-c-u-b-r-e-r” urmărește să prezinte publicului iubitor de artă băcăuan creaţiile a 15 plasticieni români – dintre cei mai reprezentativi ai artei vizuale contemporane, artişti aparținând unor generații diferite, și, prin domeniile specializării lor, care acoperă întreaga diversitate de manifestare a artei vizuale contemporane.

                  Marea parte a artiștilor plastici expozanți se manifestă și în domeniul educației artistice, fiind cadre didactice la Universitatea Națională de Arte din București.

                  Activitatea lor pe tărâmul artelor plastice, tangentă cu cea profesională, se bucură de aprecierea breslei și a publicului, lucru reflectat de CV-uri, precum și de numeroasele distincții și premii obținute de fiecare dintre expozanți.
                  Mai poate fi vizitată expoziţia permanentă ”Artişti români interbelici”.

                  „Noaptea Europeană a Muzeelor 2018”

                    Noaptea Europeană a Muzeelor este un eveniment de succes iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, la manifestare participând în prezent toate ţările membre ale Consiliului Europei. În Bacău, toate muzeele, casele memoriale şi galeriile de artă vor fi deschise publicului între orele 18.00 – 01.00, unde vor avea ocazia să viziteze expoziţiile deschise pentru acest eveniment, cât şi să participe la interesante programe culturale.

                    Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea”

                    Între orele 18.00-01.00 (01.00 fiind ora de intrare a ultimului vizitator), pe 19 mai, vor fi deschise (la sediu) spre vizitare următoarele expoziţii: „Păduri din România”, „Ocrotirea naturii”, „Flori din adâncurile Terrei”, „Din lumea fluturilor – fluturi exotici”, „In memoriam – Rang Cătălin-Petre”, „Superorganismul – viaţa ascunsă a furnicilor”, Sera cu plante ornamentale a Muzeului de Ştiinţele Naturii. De asemenea, publicul larg este invitat să participe la „Gala filmului ştiinţific”, precum şi la workshop-ul intitulat „Animale de lângă noi”.
                    Observatorul Astronomic „Victor Anestin”:
                    19 mai, expoziţiile „Universul – de la Pământ la stele” şi „Telescoape spaţiale”. Publicul va avea acces şi pe terasa circulară a Observatorului Astronomic de unde doritorii vor putea admira panorama Bacăului, cu ajutorul binoclurilor de privelişte.
                    Intrarea este gratuită!

                    Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău

                    În data de 18 mai 2018 va fi celebrată „Ziua Internaţională a Muzeelor”. Cu acest prilej, la sediul central din str. 9 Mai nr. 7, începând cu ora 11.00, va fi lansat volumul „Amintirile de război ale învăţătorului Cezar Uncescu (1916-1918)”, editori Anton Coşa şi Lenuţa-Gabriela Ocneanu.

                    Pe data de 19 mai 2018 va avea loc „Noaptea Muzeelor”, cu această ocazie vor fi organizate, între orele 18.00 şi 01.30 (ora de intrare a ultimului vizitator), la sediul central, str. 9 Mai, nr. 7, următoarele activităţi: Vizitarea expoziţiilor permanente ale Secţiei Arheologie-Istorie şi a Secţiei de Etnografie; Vizitarea expoziţiei temporare ”Casa Regală a României”. Noutăţi în expoziţia permanentă de etnografie: „Casa şi curtea” (corp A, etaj III). Publicul poate vizita expoziţiile din cadrul proiectului educaţional „Perspective”: Expoziţia ”Atestat 2018” (Hol corp A) şi Expoziţia „Casa tradiţională românească” (Hol, corp B); Spectacolul „Păpuşile la muzeu” prezentat de Teatrul Municipal „Bacovia”, Secţia Animaţie; Cinemateca Museum: proiecţii documentare dedicate Primului Război Mondial şi Marii Uniri; Cinemateca Museum: proiecţii filme documentare de scurt metraj din arhiva etnografică a Centrului de Cultura „George Apostu”.

                    Galeriile ALFA: Vizitarea expoziţiei de pictură şi sculptură „Chemarea Levantului” a artistului plastic sirian Ammar Alnahhas;
                    Casa memorială „Nicu Enea”, str. Nicu Enea, nr. 31, între orele 18.00-24.00: Vizitarea expoziţiei permanente.
                    Casa memorială „George Bacovia”, str. George Bacovia, nr. 13, între orele 18,00-24.00: Vizitarea expoziţiei permanente.
                    Cu ocazia celor două evenimente intrarea publicului va fi liberă: vineri, 18 mai, conform programului normal de vizitare şi sâmbătă, 19 mai, începând cu ora 18.00.

                    „Îi doresc Teatrului să-și deschidă aripile, mai pline de curaj și să zboare cu mai multă încredere.”

                    Ivona Lucan: Teatrul Municipal „Bacovia” este…

                    Simona Nica: Acasă… casa din copilărie.

                    Povestește-ne puțin despre sosirea ta în acest Teatru.

                    Nu am avut țeluri foarte clare despre orașul în care aș vrea să locuiesc. M-am lăsat purtată de viață. După facultate, am lucrat doi ani la Teatrul Regina Maria, din Oradea, apoi, doi ani la Teatrul Mihai Eminescu, din Botoșani, iar în cele din urmă m-am îndrăgostit și m-am întors acasă. De atunci sunt în Teatrul „Bacovia”.

                    Ce momente de „cumpănă” sau mai puțin plăcute ai întâmpinat în teatru de-a lungul timpului?

                    „Momente de cumpănă” nu am avut decât o singură dată, în anul întâi de facultate. În fața unui astfel de moment m-a pus profesorul meu Ion Sapdaru, în cel mai dur stil posibil… și bine mi-a făcut! Pentru o perioadă m-am gândit să renunț la teatru și am ieșit din clasă ca o furtună! Gândirea a durat cam 15 secunde, cât am apucat să cobor scările primului etaj. Tot ca o furtună m-am și întors în clasă și am continuat exercițiul de unde îl lăsasem, dar cu o altă energie, energia de care era nevoie ca să fiu actriță. Profesorul meu a zâmbit și a spus: „Așa da, mulțumesc, următorul!”

                    Ce îți (mai) dorești din partea Teatrului Municipal „Bacovia”?

                    Să-și deschidă aripile, mai pline de curaj și să zboare cu mai multă încredere.

                    Teatrul Municipal „Bacovia” împlinește vârsta de 70 de ani, o cifră rotundă, plină. Un gând, care îți trece prin cap când auzi acest lucru poate fi?

                    Să mă bucur de sărbătoarea și mai rotundă și mai plină de 100 de ani. Să-i fie cu aripi largi și vânt bun. La mulți ani!

                    Ivona Lucan,
                    Secretar literar Teatrul Municipal „Bacovia”

                    Romeo Stavarache, trimis în judecată pentru instigare la delapidare

                      Fostul primar al Bacăului, Romeo Stavarache, a fost trimis în judecată, vineri, fiind acuzat de instigare la delapidare, într-un dosar în care prejudiciul a fost calculat la peste 11 milioane de lei, a anunțat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, într-un comunicat de presă.

                      Stavarache este acuzat de comiterea infracțiunii de instigare la delapidare într-un dosar care are legătură cu echipa de fotbal Sport Club Bacău.

                      Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au dispus, vineri, trimiterea în judecată a fostului primar Romeo Stavarache, acuzat de instigare la delapidare, alături de Leonard Stelian Pădureanu, în calitate de preşedinte al SC Sport Club Bacău SA, pentru deturnare de fonduri, delapidare, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea. În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Liviu Goian, acuzat de delapidare, complicitate la delapidare, înşelăciune şi deturnare de fonduri.

                      Conform procurorilor, Romeo Stavarache l-a determinat pe Pădureanu Stelian Leonard să solicite majorări de capital la SC Sport Club Bacău SA şi să efectueze plăţi pentru echipa de fotbal aparţinând Asociaţiei Sport Club Bacău (drepturi băneşti ale fotbaliştilor şi staff-ului, cheltuieli de funcţionare – masă, deplasări, cantonamente ş.a.), cunoscând că între cele două entităţi nu exista vreo relaţie contractuală, cauzându-se astfel un prejudiciu de 11.112.290 de lei municipiului Bacău

                      Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău.

                      În luna noiembrie 2017, fostul primar al municipiului Bacău, Romeo Stavarache, a fost condamnat de Curtea de Apel Târgu Mureş, într-un alt dosar, la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, sentinţa fiind definitivă.

                      Văz şi auz

                      DE LA IUBIREA DE CARTE SE TRAGE. În noiembrie 2017, aflându-mă în Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, am remarcat o obişnuinţă a personalului de acolo: la mulţumiri se răspundea invariabil „Cu mare drag!” Revenit în urbea lui Alecsandri şi Bacovia, în ambianţa bibliotecii judeţene locale, am primit acelaşi răspuns, pe care altă dată îl treceam cu vederea. Aşa o fi peste tot, iar confirmarea o putem avea odată cu Conferinţa Naţională a Bibliotecilor din România (Bacău, 17-18 mai), cu colaborarea Societăţii Bibliotecarilor Bucovineni din Cernăuţi şi a Asociaţiei Bibliotecarilor din Republica Moldova. Rânduială românească, adică, la Centenar.

                      UN NOU JURNALISM. Radioul public ne anunţă că o interesantă poveste deţine „jurnalistul gastronomic” (nu astronomic!) Simona Lazăr, care vorbeşte apoi, aplicat, despre sintagma „bucătărie română”, datată încă din secolul al XIX-lea. Exemplul şi l-a luat din biografia lui Vasile Alecsandri, cel care a adus din Franţa andiva („plantă erbacee din ale cărei frunze albe, cărnoase, comestibile se pregătesc salate; cicoare de grădină” – DEX) şi a cultivat-o „la moşia lui de la Iugani”. Publicista – cunoscută de la suplimentul „Jurnalului naţional” destinat bucătăriei – a ţinut să cunoască la faţa locului dacă andivele se cultivă şi azi.

                      INAMICUL PUBLIC NUMĂRUL 1. „Prefer să fiu antipatic, dar măcar să îndepărtez cu un pas (cu o ediţie a DOOM-ului…) căşuirea limbii române”, spune academicianul Gheorghe Păun în editorialul „În luptă cu «ca şi»-ul” din revista sa „Curtea de la Argeş”. Întru totul de acord cu atitudinea activă a fostului discipol al lui Solomon Marcus (şi acesta, un luptător pentru drepturile limbii române), numai că invenţia lexicală ar trebui, după părerea noastră (scuzaţi cacofonia /pă-pă/!), să primească un i, al conjuncţiei „şi”: „căşiuire”.

                      LA NOI ŞI LA ALŢII. Ce poţi face stând la o coadă care se mişcă enervant de încet? Devenind hipercritic, vezi doar greşeli în jurul tău. Un anunţ scris cu litere mari şi aşezat într-un loc vizibil spune: „La acest ghişeu nu se primesc «atenţii»”. Opusul lui „acest(a)” este „altul”; deducem că la ghişeul alăturat nu este valabilă restricţia…

                      ESCAMOTARE… ARTISTICĂ. Din dialogul purtat la Radio-România Cultural cu o poetă de 21 de ani am reţinut două idei care nu mai trebuie comentate: 1. „Nu citesc poezie tânără pentru că nu are punctuaţie, majuscule, ceea ce poate arăta incultură gramaticală”; 2. „Profesorului de română îi datorez începutul carierei mele de poet. Am auzit pe cineva care spunea: «Ce, te faci profesor? Vrei să ajungi muritor de foame?» Numai un prost poate spune aşa ceva”.

                      RAVAGIILE CELUI DE-AL DOILEA i. „Lucian Pintilie rămâne prin regia unor spectacole importante, cum ar fi «Proşti sub clar de lună»” (TV, 15 mai). Ştim cu toţii că titlul piesei lui Teodor Mazilu este „Proştii sub clar de lună”, dar de vreme ce redactorul a rostit primul cuvânt într-o silabă, e limpede că l-a scris cu un singur i. Bine că nu a dat de vreun pseudocuvânt, ca în precizarea că un anume medicament este interzis *copilor sub 2 ani.

                      MODEL? NU CREDEM. Într-o instituţie frecventată de multă lume am citit un „model” de completare a fişei de acordare a ajutorului social. Situaţiile avute în vedere se numeau „ŞOMAJ, CONCEDIU MEDICAL, E.T.C.” Că s-a pus virgulă înaintea intuitului etc. nu ar fi mare nenorocire, dar a izola o abreviere cu puncte obligă pe cititor la decodificări bizare sau imposibile.

                      LIBER LA… *PROPIU. „Tinerii spuneau că au cultivat canabisul pentru consumul *propiu, dar de fapt îl comercializau” (TV). *Propiu, de la opiu, nu?

                      Sfinţii Părinţi şi Unitatea Bisericii

                      Duminica a VII-a după Sfintele Paşti este rânduită de Biserica Ortodoxă spre prăznuirea celor 318 Sfinţi Părinţi participanţi la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, şi ea urmează, nu întâmplător, praznicului celui mare al Înălţării Domnului, pe care l-am sărbătorit joi. Înălţarea cu trupul la cer a Domnului nostru Iisus Hristos reliefează cinstea de care se bucură firea noastră omenească, aceea care stă de acum înainte, prin Fiul, la dreapta Tatălui în Ceruri. Iisus Hristos nu s-a despărţit aşadar definitiv de oameni prin Înălţare, aşa cum nu s-a despărţit nici de Tatăl şi de Duhul, prin Naşterea ca om, ci rămâne pururea alături de noi, una cu noi. Tocmai această unitate a Bisericii, grav ameninţată de erezia lui Arie, a fost apărată, sub asistenţa Duhului Sfânt, de Părinţii Sinodului I Ecumenic. Primul Sinod a fost convocat în anul 325 la Niceea, un orăşel de lângă Constantinopol, de către primul împărat creştin, Constantin cel Mare, şi mama sa Elena. Au fost invitaţi la adunare, pe cheltuiala statului, toţi ierarhii din imperiu, unii dintre ei abia eliberaţi din închisori şi purtând încă urmele persecuţiilor. Scopul acestei întruniri era refacerea unităţii Bisericii şi restabilirea credinţei celei adevărate, grav afectată de apariţia unui mare eretic, anume Arie, care învăţa pe creştini o credinţă nouă, zicând că Fiul lui Dumnezeu nu ar fi de o fiinţă cu Tatăl şi că a „fost un timp când Fiul nu era”. Erezia lui s-a răspândit în câţiva ani atât de mult încât rupsese Biserica în două şi ameninţa să se răspândească în tot Imperiul Roman de Răsărit şi de Apus. În timpul Sinodului cei 318 Sfinţi Părinţi au dat anatemă pe ereticul Arie şi învăţăturile sale hulitoare de Dumnezeu. Părinţii au dogmatisit că cele trei persoane ale Preasfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, sunt de o fiinţă şi nedespărţite. Sfântul Ierarh Spiridon, căutând să lămurească pe Arie despre taina Preasfintei Treimi şi cum că toate cele trei persoane sunt de o fiinţă şi de aceeaşi cinste, a luat o cărămidă arsă şi, făcând semnul sfintei cruci, când a strâns cărămida, focul care a ars-o s-a ridicat în sus, apa a curs pe pământ şi lutul a rămas în mâna lui. Cărămida era simbolul Preasfintei Treimi. Focul închipuia pe Tatăl, lutul pe Fiul întrupat şi apa pe Duhul Sfînt, Mângâietorul care a fost trimis în lume.
                      Hristos S-a Înălţat!

                      Pr.dr. Marius Popescu, Parohia „Sfântul Ioan” Bacău

                      Duminica Rusaliilor

                      Suntem oameni ai secolului XXI şi cred că lucrul despre care ne vine cel mai greu să vorbim este tocmai ceea ce simţim. Vorbim cu uşurinţă despre ceea ce se petrece în jurul nostru, dar, când este vorba să exprimăm ceea ce simţim, preferăm să tăcem. Poate, tocmai de aceea, solemnitatea de astăzi este o sărbătoare, care pe mulţi dintre noi ne pune în dificultate, deoarece a vorbi despre Duhul Sfânt înseamnă a vorbi despre ceea ce poate fi doar simţit. Reuşim să vorbim cu uşurinţă despre Tatăl pornind de la frumuseţile creaţiei; vorbim despre Fiul pornind de la întruparea sa şi mântuirea împlinită prin el; însă atunci când vrem să vorbim despre Duhul Sfânt, parcă nu găsim cuvintele potrivite şi ne cuprinde tăcerea, căci acţiunea lui pare că scapă simţurilor noastre. Acest lucru devine şi mai evident, dacă ne gândim că, în urmă cu zece zile, Biserica, prin solemnitatea Înălţării la cer a lui Isus Cristos, ne invita la o despărţire, dar o despărţire care lăsa în urma ei o promisiune. Iată de ce, astăzi, Biserica ne adună din nou laolaltă pentru a ne face părtaşi la împlinirea acestei promisiuni şi, astfel, pentru a ne mângâia prin prezenţa Duhului mângâietor.
                      Totodată, prin solemnitatea de astăzi, încheiem şi timpul pascal, un adevărat timp de har, şi poate că în inimile multora dintre noi se naşte întrebarea: Am trăit cu adevărat sărbătoarea Învierii? A înviat cu adevărat Cristos şi în inima mea? Dacă vrem să dăm un răspuns sincer, nu este nevoie nici să căutăm mormântul gol, nici să aşteptăm să-l întâlnim pe Cristos cel înviat pentru a pune degetele în rănile sale, ci trebuie să intrăm în profunzimea inimii noastre, şi aici, în prezenţa Celui Înviat, să-l primim pe Duhul Sfânt, căci doar prezenţa acestui Duh Sfânt în noi este dovada grăitoare şi trainică a Învierii.
                      În încheiere, să ascultăm şi să încercăm să punem în practică sfatul pe care ni-l dă părintele José Maria Escrivá de Balaguer în cartea sa Cristos este cel care trece; sfat care sună astfel: „Viaţa creştină cere un dialog constant cu Dumnezeu, unul şi întreit, şi la această intimitate ne conduce Duhul Sfânt […] Să ne obişnuim să vorbim cu Duhul Sfânt cel care ne sfinţeşte; să avem încredere în el, să-i cerem ajutorul şi să-l simţim aproape”.

                      Pr. Felix Roca jr., Parohia Catolică „Sf. Ana” Lespezi

                      Primarul erou

                        Cercetând cu mare pasiune și folos prin arhivele țării, prof. Tinca Vârlan, autor al unui impresionant capitol din Monografia orașului Buhuși – „Scurtă istorie despre oameni, fapte și locuri” – a descoperit prezența unui erou de excepție în administrația locală: Clement Podoleanu, primar în perioada interbelică. Participant la Războiului Întregirii Neamului, acesta a fost răsplătit cu decorația „Coroana României” în grad de cavaler. Întors de pe front, Clement Podoleanu, învățător, a fost un adevărat erou și în administrația buhușeană. Să urmărim discursul prof. Tinca Vârlan…

                        …Deși autoritățile au depus unele eforturi pentru înzestrarea localității cu lumină electrică, abia în anul 1927 fabrica de postav a acceptat să vândă localității surplusul de energie electrică de care dispunea. Între 1927 şi 1932, este instalat un motor Diesel de 80 HP, cu o capacitate de 40 kw/h, care alimenta cu mare greutate o rețea centrală restrânsă, iar în 1932, cerințele târgului crescând, s‑a instalat un transformator ce primea curent de la motoarele fabricii și pe care‑l transforma în 220 volți – pentru iluminarea orașului – și în 110 volți, pentru abonați.

                        Sumele necesare unor asemenea dotări fiind destul de mari, cei din administrația Buhușiului manifestau rareori disponibilitate pentru asemenea investiții. Comisia Interimară a localității, formată din domnii Clement Podoleanu, președinte, Gh. V. Blaj, V. Filip, C. Căciuleanu, N. D. Pipa, Herman Cohn și I. Crețu, întrunită într‑o ședință în 30 octombrie 1929, printre altele, a pus pe ordinea de zi și problema măririi uzinei electrice. Comisia a hotărât atunci urgentarea cumpărării motorului de 80 HP în valoare de 1.200.000 lei. O altă problemă spinoasă a fost cea a alimentării cu apă potabilă. Până în anul 1932, Buhușiul a fost alimentat prin fântâni, apa fiind distribuită cu ajutorul sacalelor.

                        Cea mai mare cantitate de apă provenea din fântâna „Călugăra”, aflată în „târgul de jos.” De multe ori, lipsa sau insuficiența apei au făcut din ea obiect de speculă, „o cofă de apă” ajungând să fie vândută „cu 50 de bani”. Proiecte pentru alimentarea cu apă a locuitorilor au fost realizate începând cu anul 1930. Primul preconiza aducerea apei de la „Fântânile Doamnei”, situate în partea de est a orașului, la baza terasei 2. Un alt proiect a fost întocmit pentru aducerea apei din pârâul Roșculesei, din apropierea satului Mocani. Cum niciuna dintre cele două surse nu avea volumul de apă necesar, ambele proiecte au rămas doar pe hârtie, fapt speculat de unii politicieni în timpul campaniilor electorale. În 22 aprilie 1932, au intrat în funcțiune instalațiile de captare și motoarele de pompare și de repompare a apei, care trimiteau către locuitorii din centrul orașului un volum mult mai mare de apă, chiar peste cerințele acestora. Osârdia lui Cl. Podoleanu dădea roade…

                        Prof. dr. Mihai Șurubaru, născut în Buhuși, întregește portretul eroului Cl. Podoleanu, unul dintre cei 89 de învățători din județul Neamț, de care aparținea târgul textiliștilor, participanți la război: „Dintre aceştia, 32, care au avut gradul de sublocotenent la începutul campaniei, au fost distinşi prin înaintare în grad şi acordări de decoraţii. Căpitanii Leon Mrejeriu, Ion Iliescu, Ion Bicleanu, Clement Podoleanu şi C. Teodorescu, locotenentul C. Avasiloaie şi sublocotenenţii Alexandru Pintilie şi T. Ursu au fost decoraţi cu «Coroana României» în grad de cavaler. Leon Mrejeriu a primit şi decoraţia rusească «Sfânta Ana», iar căpitanii N. Constantiniu şi Gh. Alexandrescu şi locotenentul Gh. Iamandi au fost decoraţi cu medalia rusească «Sf. Stanislav». Ceilalţi 21 de învăţători au fost înaintaţi în grad de locotenent sau căpitan”. („Contribuția învățătorilor din județul Neamț la realizarea „Marii Uniri”, „Apostolul”, decembrie 2015).

                        Hublou / Fericiți cei fără simțul ridicolului

                          Parcă-s mai frumoși ca niciodată salcâmii roz, în primăvara asta năbădăioasă! Îmi tot sucesc capul pe străzi, când îi zăresc pe undeva, pe unde au mai rămas mici oaze de verdeață, amintindu-mi și de un titlu de carte a unei prozatoare despre care nu mai știu nimic: Corina Cristea și ai ei „Castani roșii, parfumați și naivi”, un roman de dragoste pe care-l citisem în vremea liceului, cam în același timp când descoperisem „Prins” al lui Petru Popescu. E mai, e luna florilor, așa că e firesc să le privesc îndelung, să mă bucur de forma și de culorile lor, să mă las purtată de parfumul lor. Zilele trecute mi-a trimis cineva, pe adresa mea de e-mail, o imagine cu un câmp de bujori. Erau de un roșu-închis și arătau magnific! Dar cei de culoarea asta sunt doar frumoși, fără mirosul acela puternic, amețitor, pe care-l au frații lor albi sau roz.

                          Am fost plecată în weekend și am lăsat într-o vază câțiva bujori, așa că mi-am găsit casa inundată de parfum, de parcă intrasem într-o grădină!

                          Apropo de imagini, de mesaje, pentru că mi-am deschis laptop-ul după câteva zile, timp în care am fost la un festival de teatru. Așa cum am spus, de mai multe ori, eu am cu Internetul o relație intermitentă și nu-l folosesc decât ca mijloc de informație. Una foarte controlată, adică doar mă folosesc de această unealtă extraordinară pentru informaţie, practică, rapidă, dar nu am nicio formă de dependenţă de mediul virtual. Deschid și facebook-ul din când în când, dar nu sunt deloc tentată de reţelele de socializare. Mie îmi plac chestiile live. Îmi place să ţin în mână cărţile şi revistele pe care le citesc, e ceva aproape senzual în relaţia stabilită cu ele. Le ţin în dezordine, pe noptieră, prin pat, pe lângă pat, pe fotolii, le iau şi le răsfoiesc sau mă afund în lectură, am şi un creion aproape, îmi mai notez câte ceva, reiau paragrafe, capitole, în fine, e un act aproape intim cel al lecturii. Dar, să mă întorc la Internet. Ei bine, când mă apucă nostalgia, intru pe YouTube şi revăd concerte cu formaţiile şi cântăreţii mei preferaţi, dintr-o anumită perioadă.

                          Și faptul că pot vedea o groază pe filme online mă bucură în egală măsură. Sunt și alte lucruri de pe internet care mă amuză doar, fără să mă bucure câtuși de puțin. Mă distrează grozav narcisismul inșilor care postează acolo tot felul de banalități, inepții, bazaconii, numărând apoi like-urile primite. Ce caraghios este să te îmbeți cu apă rece, să jubilezi când primești complimente de la câțiva cunoscuți, de la prieteni! Laude de circumstanță sau pur și simplu stupide, care nu valorează nimic, în fond. Sunt un fel de meșteșug de tâmpenie, care nu te ajută la nimic. Uitându-mă pe facebook, mă izbește mulțimea de firi bovarice, de persoane care se autoiluzionează că părerea lor contează, că e important ce cred ele, ce fac, ce postează acolo etc. E un caraghioslâc de-a dreptul delirant, de care maniacii rețelelor de socializare nici că-și dau seama.

                          Și e hilar mai ales să vezi cum se umflă-n pene niscaiva ipochimeni care au impresia că sunt creatori, că au talent, doar fiindcă au adunat ceva like-uri, după cum am spus. Când, în realitate, ei nu sunt decât niște submediocri producători de făcături liricoide, de anemice însăilări cu pretenții de literatură. Lipsa de luciditate, de spirit critic nu poate duce decât spre fals, mistificare și spre un ridicol enorm. Din păcate, prea puțini sunt aceia care mai au acest simț, al ridicolului. E atâta relativism generalizat în lumea actuală, din care se pare că au dispărut total criteriile de valorizare, încât nu te mai miră nimic. Iar asta nu e de bine, dimpotrivă. Când totul e posibil, asta nu poate însemna decât haos. Nu știu exact ce e de făcut, problema e mult mai complicată, știu doar că amăgirea de sine e ceva foarte rău.

                          Aerostar a promovat în Liga a II-a

                          Bacăul revine pe scena Ligii secunde. Și o face prin reușita Aerostarului, care a câștigat cu o etapă în avans Campionatul Ligii a III-a.

                          Vineri seara, echipa antrenată de Cristi Popovici s-a impus cu 1-0 după un meci de mare luptă contra Oțelului Galați.

                          Unicul gol al partidei a fost înscris de golgheterul competiției, Cătălin Vraciu, care a reluat cu capul în plasă, în minutul 78, cornerul executat de Florin Istrate.

                          Mai multe detalii despre această reușită, citiți pe larg în ziarul de luni a cotidianului Deșteptarea.

                          Președintele Ungariei, vizită secretă la Gârleni

                            Președintele maghiar (stânga) și coloana oficială, surprinsa în trafic de Alexandru Vrabie (dreapta)

                            Invitația la «Festivalul Moldovenesc» organizat de Uniunea Cadrelor Didactice Maghiare din România
                            Dacă ați văzut, astăzi, mai mulți polițiști pe străzile Bacaului decât de obicei, răspunsul la întrebarea „de ce?” este pentru că pe Aeroportul Internațional «George Enescu» a aterizat președintele Ungariei, Ader Janos.

                            Președintele maghiar a aterizat la Bacău pentru că aeroportul din Târgu Mureș, unde vine de obicei, este închis dar și pentru că șeful statului vecin a vizitat comuna Gârleni, unde a participat la „Festivalul Moldovenesc” organizat de Uniunea Cadrelor Didactice Maghiare din România.

                            Aici este programată construirea unei creșe și a unei grădinițe cu program prelungit cu predare în limba maghiară.

                            FOTO: MTI

                            Conform agentiei de presa maghiare de stat MTI, în satul Lespezi, președintele maghiar s-a întâlnit cu László Pogar, șeful Federației Ceangăilor Maghiari din Moldova (MCSMSZ), care a spus că oamenii din comunitatea sa „au așteptat 400 de ani pentru a vizita unui monarh sau șef de stat din Ungaria”. El și-a exprimat speranța că vizita președintelui va contribui la supraviețuirea comunității.

                            În discursul său, președintele Áder l-a citat pe etnograful Zoltán Kallos, care a fost profesor la Lespezi, spunând că „în timp ce multe popoare din bazinul Carpaților au dispărut, noi am păstrat limba maghiară … Este datoria noastră să ne menținem tradițiile moștenite și să le predăm următoarelor generații, lucru care se poate face numai prin credință, angajament și altruism”.

                            Agenția MTI mai notează că ceangăii moldoveni ar fi în număr de 30.000-40.000 de persoane iar în cadrul unui program de educație lansat de guvernul maghiar, 2100 de copii învață limba și literatura maghiară în 28 de sate din regiune.

                            Eusebiu-Iulian Tancău, primarul comunei Gîrleni, spune că președintele Ungariei a venit la Lespezi ca să se întâlnească, înainte de Rusalii, cu membrii comunității de ceangăi și să vadă cum se derulează patru proiecte care vizează construirea de creșe și grădinițe, proiecte finanțate de Guvernul României.

                            Unul dintre cele patru proiecte este implementat în Lespezi.

                            „Asociația cadrelor didactice maghiare a cumpărat o vilă și un teren de 7000 mp. Pe această proprietate a avut loc întâlnirea. Președintele Ungariei a sosit la ora 15, a urmărit un spectacol susținut de femei și copii îmbrăcați în costume populare, i-a aplaudat, le-a mulțumit, a dat niște pilde, iar la ora 17 a plecat”, declară primarul comunei Gîrleni.

                            Vizita a fost cât se poate de discretă, prefectul județului, Maricica Cosa declarând pentru Deșteptarea.ro că nici nu a fost informată și nici nu a fost invitată la această manifestare.


                            Coloana oficială a președintelui Ungariei prin Moinești. VIDEO: Catalin Cojocaru

                            FOTO: MTI

                            După ce a asistat la programul artistic și la discuțiile cu participanții la «festival», președintele Ader Janos a plecat cu mașina, în coloana oficială, spre Șumudeu Ciuc, unde vineri seară are loc liturghia de deschidere a tradiționalului pelerinaj de Rusalii a maghiarilor catolici, în amintirea bătăliei câștigate în 1567, când principele Transilvaniei, Ioan Sigismund, a încercat să le impună religia unitariană. Pelerinajul de la Şumuleu Ciuc este considerat cel mai mare de acest fel din Europa Centrală şi de Est.

                            Pelerinajul se încheie în duminica Rusaliilor catolice, la Ghimeș, în județul Bacău, la fosta granița a Imperiului Austro-Ungar, unde cu trenul, cu autoturismele sau cu autobuzele, zeci de mii de persoane vin anual pentru a participa la slujba religioasă. Președintele maghiar, însă, nu va veni și la Ghimeș.

                            Răzvan Bibire
                            Silvia Pătrășcanu

                            În instanță pentru salarii: Nemulțumiri la Evidența Populației

                              Angajații Direcției de Evidență a Persoanelor, aflată în subordinea Consiliului Județean (CJ), sunt nemulțumiți de nivelul actual al veniturilor.

                              Aceștia arată că, în 2018, CJ Bacău, prin adresa 5132, a transmis Direcției Județene de Evidență a Persoanelor (DJEP) noile propuneri pentru salariile de bază spre a fi supuse consultării, iar direcția a comunicat faptul că angajații „nu achiesează la propunerile transmise prin adresa mai sus referită.”

                              Pe scurt, Legea 153 le-a mărit salariile, grila CJ Bacău le- micșorat.

                              Astfel, în iulie 2017, angajații au fost reîncadrați pe noile funcții prevăzute de Legea 153 și a fost stabilită o nouă ierarhizare a funcțiilor, precum și salariile de bază, eliminându-se discrepanțele anterioare.

                              În martie 2018, CJ Bacău a stabilit alte salarii prin înmulțirea coeficienților prevăzuți în HCJ 74, Anexa 2, cu salariul minim brut pe țară. Rezultatul? Salarii mai mici pentru unele funcții din nomenclatorul direcției.

                              Cei 17 angajați afectați de aplicarea Anexei 2 consideră că prin stabilirea noilor coeficienți le-a fost cauzată „o vătămare” și le-a fost lezat „dreptul de a încasa aceleași venituri salariale stabilite în mod legal la data de 1 iulie 2017 tot de Consiliul Județean la propunerea ordonatorului principal de credite”.

                              Prin urmare, având în vedere „principiului dreptului câștigat” și existența unui prejudiciu, au făcut plângere prealabilă la Consiliul Județean prin care cer revocarea HCJ 74 din 26 martie, Anexa 2, cea care cuprinde coeficienții.

                              În plângere, în afară de prezentarea situației și raportarea la lege, se mai face referire la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la jurisprudența Curții Europene și la principiul nediscriminării, în sensul că la situații egale trebuie să se aplice tratament egal.
                              „S-a aplicat un tratament diferențiat, nefiind respectat principiul ierarhizării atât pe verticală, cât și pe orizontală, stabilit deja prin hotărârea CJ anterioară”, acuză angajații direcției, în plângere, adăugând că „micșorarea coeficienților s-a făcut haotic.” Trebuia să fie consultați specialiștii MAI sau să se facă un studiu de impact financiar.

                              Salariile consilierilor și inspectorilor din DJEP Bacău au scăzut cu sume cuprinse între 222 de lei și 968 de lei. Șeful de serviciu a pierdut și mai mult: 1.223 lei/lună.

                              Consilierii județeni au avut pe ordinea de zi a ședinței de vineri, 18 mai, un proiect privind respingerea plângerii prealabile a salariaților DJEP Bacău, proiect pe care l-au aprobat în unanimitate.

                              Următorul pas al angajaților va fi depunerea plângerii în instanța de contencios administrativ.