vineri, 26 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2450

Sărbătoare… alecsandriană, în zi de sărbătoare

    Bucurie și culoare. Multă culoare și voie bună. Amintiri, declarații, regrete, emoții. În zi de sărbătoare, de Sf. Constantin și Elena, e sărbătoare și la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Bacău. 242 de absolvenți, din opt clase de a XII-a, au spus adio anilor de liceu. Cu entuziasm, cu veselie, baloane, pancarde, robe, dans și muzică. Opt clase reunite într-o promoție numeroasă, frumoasă, cu foarte multe rezultate bune la olimpiadele naționale.

    Opt clase coordonate de profesorii diriginți Adrian Ifrim (clasa a XII-a A), Pompilia Postelnicu (clasa a XII-a B), Angela Sterpu (clasa a XII-a C), Laurențiu Stroe (clasa a XII-a D), Tatiana Rizan (clasa a XII-a E), Lăcrămioara Nemeș (clasa a XII-a F), Laura Cojocaru (clasa a XII-a G) și Ioan Grințescu (clasa a XII-a H). Opt clase care au defilat și prin oraș, cu începere de la ora 11.00, în renumita paradă a absolvenților, din care nu au lipsit majoretele liceului și Ansamblul „Ciucurelul” (condus de prof. Mitică Pricopie), emblema instituției de învățământ, care au încins o horă și în fața Prefecturii, și la Primăria Bacău, invitând la dans inclusiv autoritățile locale.

    Teatrul de Vară a fost locul în care cu toții, elevi, absolvenți, profesori, părinți, bunici, prieteni au depănat amintiri și s-au sărbătorit într-un curs festiv.

    „Sunt momente speciale, atât pentru noi, profesorii, cât, mai ales, pentru ei. Ca în fiecare an, cu această ocazie sărbătorim tinerețea absolvenților noștri. Suntem mândri de ei! Le dorim să fie puternici, să înfrunte cu același curaj furtunile și să arate cu toții lumii că sunt construiți pentru a fi cei mai buni. Avem încredere în ei că vor reuși tot ceea ce și-au propus. Colegiul Național «Vasile Alecsandri» este un brand al învățământului băcăuan și chiar național, prin rezultatele obținute. Aici asigurăm educație de înaltă calitate, care să faciliteze integrarea și afirmarea absolvenților noștri în societatea contemporană, bazată pe cunoaștere și autocunoaștere, pe înnoire, egalitatea de șanse, cooperare, toleranță și încredere. Misiunea Colegului Național «Vasile Alecsandri» o reprezintă formarea personalităților dinamice, flexibile, autonome și determinate în dezvoltarea acestora la potențial maxim. Școala noastră promovează atât dimensiunea europeană, cât și cea globală a educației, pornind de la particularitățile socio-culturale regionale și naționale.”
    Prof. Teona Codreanu, director adjunct al colegiului

    Doi șefi de promoție
    În an centenar, 2018, Colegiului Național „Vasile Alecsandri” are doi șefi de promoție, prin Vlad Chelaru, de la clasa a XII-a E, Științele naturii – intensiv engleză, și Raluca Elena Popa, de la clasa a XII-a F, Științele naturii, ambii cu media generală 10 (zece) pe cei patru ani de studii în liceu. „Eu sunt diriginta clasei a XII-a E. Depre Vlad nu am decât cuvinte de laudă. Din clasa a IX-a este olimpic național, la Biologie, la Fizică, la Chimie, un copil deosebit, cu dorință de a ști, de a cerceta, de a cunoaște. Un elev competitiv și competitor, foarte frumos educat de părinți. De fapt, toată clasa mea este una deosebită, educată, cu elevi care știu ce e bunul simț, care știu cum să își aleagă drumul și meritul nu este numai al nostru, cadrele didactice, ci, mai ales al părinților. În toți acești patru ani am făcut o adevărată echipă profesori – elevi – părinți”, ne-a declarat prof. Tatiana Rizan. „Sunt copii foarte buni. De la clasa mea este Raluca Popa, șefa de promoție. Un copil bun, cuminte, timid, dar încrezător. Șeful clasei, un adevărat lider, este Andrei Ghelasă, de asemenea, un elev deosebit”, ne-a spus și prof. Lăcrămioara Nemeș.

    „Mă simt foarte bine ca șefă de promoție. Mă așteptam la un astfel de rezultat pentru că am învățat foarte mult în acești ani în care și profesorii mi-au fost alături și m-au ajutat enorm. Un secret al notelor de 10 pe linie? Nu cred că există. Trebuie să fii doar foarte echilibrat în tot ceea ce faci. Vreau să îmi continui studiile spre Cibernetică economică la București și mă simt foarte pregătită pentru așa ceva.” Raluca Elena Popa

    „Tot ce am realizat până acum se datorează părinților mei. Eu sunt cei care m-au susținut, m-au încurajat, m-au motivat, au avut încredere în mine. Sunt și olimpic, din clasa a VII-a, dar abia la acest liceu am ajuns să am ocazia să îmi găsesc și drumul. Au fost 4 ani frumoși. 4 ani aglomerați, în care am învățat multe. Mă pregătesc pentru Medicină, la Cluj. Sper să reușesc și acolo, la fel cum am făcut-o și aici, la Colegiul Național «Vasile Alecsandri»”. Vlad Chelaru

    Cuvintele din spatele unei imagini

      În Noaptea Muzeelor, Romeo Mărăndici şi-a deschis casa şi sufletul oferind băcăuanilor amintirile sale cu şi despre fotografie
      Prin universul împătimiţilor de fotografie, proverbul „o imagine face cât o mie de cuvinte” este la loc de mare cinste. În egală măsură, istoria unei imagini, scrisă ori rostită, se ajută de cuvinte ca să intre în legendă. Tocmai acesta a fost leit-motivul chemării lansate sâmbătă, 19 mai, de Romeo Mărăndici şi colaboratorii săi către băcăuani. Prin urmare, cei care au avut curiozitatea să treacă pragul studioului Foto Mărăndici de pe Calea Oituz au avut parte de un festin al informaţiei privind fotografia în întregul ei. Pătrunzând în mod alegoric pe sub arcul unui curcubeu ce anunţa finalul ploii de sâmbătă seara, ei au intrat într-un adevărat sanctuar al fotografiei. În centrul acestuia, ca un sacerdot, Romeo Mărăndici şi-a încântat audienţa cu povestiri despre fotografie.

      Fiecare aparat foto, bliţ sau obiectiv şi-a avut povestea lui pe care Romeo a împărtăşit-o vizitatorilor când cu un zâmbet complice, când şoptit ca un secret ori cu tremur în glas şi cu o lacrimă ascunsă în colţul ochiului. El a retrăit amintiri din vremuri nu prea îndepărtate aducând din memorie fiinţe dragi, prieteni ori oameni obişnuiţi.

      În tot acest timp, audienţa, mai ales cei tineri, a sorbit fiecare cuvânt urmându-l captivată pe maestrul-fotograf în periplul său prin timp. „Am găsit o tonă de informaţie în acest om şi în această locaţie. Deşi îl cunoşteam pe domnul Mărăndici de mai demult, astăzi l-am redescoperit cu plăcere în rolul de povestitor. Ar fi păcat ca Bacăul să nu beneficieze, nu doar pentru o zi, de experienţa şi pasiunea acestui om pentru fotografie”, a mărturisit Paul Fesan, unul dintre vizitatori. Istoria fotografiei, de la dagherotip la digital, a fost oferită celor prezenţi atât prin cuvinte, cât şi prin exponate. Unul dintre acestea a fost şi primul aparat foto digital „profi” cu care fotoreporterii Deşteptării au surprins în imagini istoria recentă a Bacăului. Unul din momentele cele mai gustate a fost cel al pozei de grup realizate prin metode clasice de laborator. Cei prezenţi au putut urmări procesele prin care o imagine a fost capturată pe film, developată şi apoi transpusă pe hârtie fotografică. Ei au privit fermecaţi cum, din baia de substanţe chimice revelatoare, imaginea apare ca prin minune. Astfel, la sfârşitul turului, vizitatorii au plecat cu o fotografie udă, proaspăt realizată, martor al trecerii lor prin acest microcosmos al fotografiei. „Să nu uitaţi! Fotografia nu moare niciodată! Să iubiţi fotografia pentru că prin ea nu vă păstraţi doar amintirile, ci şi identitatea voastră şi a celor din jurul vostru”, a subliniat, la final, Romeo Mărăndici, iniţiatorul acestui proiect.

      Dofteana: Circa 20 de elevi au fost transportați la spital cu suspiciune de toxiinfecție alimentară

        UPDATE
        Potrivit oficialilor de la Direcția de Sănătate Publică Bacău, în total 27 de copii, cu vârste cuprinse între 5 și 13 ani, care prezentau tulburări digestive au ajuns la spital.

        Aceștia au fost preluați de către echipaje SAJ și SMURD, iar 23 dintre ei au fost transportați către Spitalul Municipal Onești și 4 către Spitalul Municipal de Urgență Moinești, pentru investigații și precizarea diagnosticului. „La prezentarea la Compatimentul de Urgență, nu mai prezentau simptomele avute la școală (grețuri, vărsături). Din discuțiile purtate cu medicii curanți, clinic s-a stabilit diagnosticul de sindrom dispeptic, respectiv indigestie. Menționăm că la ora actuală, din cei 27 de copii prezentați, au mai rămas sub observație 3 copii la Compartimentul de Urgență – Spital Onești. Echipe ale instituției noastre din cadrul Serviciului Control în Sănătate Publică și din cadrul Departamentului de Supraveghere în Sănătate Publică, efectuează la această oră verificări conform competențelor specifice”, a declarat Anda Dumitrescu, purtător de cuvânt la DSP Bacău.

        Este vorba despre copii de la Școala din satul Dofteana, comuna Dofteana, cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani, cărora li s-a făcut rău la Școală.

        Imediat, cadrele didactice au alertat autoritățile, iar la fața locului s-au deplasat de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău autospeciala de transport victime multiple, ambulanța de Terapie Intensivă, ambulanța Smurd Onești, Smurd Comănești și trei ambulanțe de la Serviciul Județean de Ambulanță.

        Echipajele au preluat în jur de 24 de copii, după cum au anunțat oficialii de la ISU Bacău. Aceștia acuzau stare de rău și vărsături Și se presupune că este vorba despre o toxiinfecție alimentară.

        „Au plecat până acum până în 20 de copii. O parte au plecat către Spitalul Onești, o parte către Spitalul Moinești. Acuzau dureri abdominale, unii au prezentat vărsături, alții nu. Prin băncile lor s-au găsit cutii de bomboane, că a fost ziua unora dintre ei și au servit, dar și alte produse pe care le-au consumat. Totodată, noi facem parte din proiectul pilot și li se dă câte un sandwich la fiecare, dar deocamdată nu putem ști de la ce li s-a făcut rău. Vom vedea ce diagnostic stabilesc medicii”, ne-a declarat Ion Bujor, primarul comunei Dofteana.

        Situația a fost sesizată și Direcției de Sănătate Publică Bacău, iar la fața locului s-a deplasat și grupa operativă a ISU Bacău.

        „Săptămâna prevenirii criminalităţii”

          Poliția în acțiune

          Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău desfășoară activități informativ-preventive pe raza întregului judeţ, în cadrul „Săptămânii prevenirii criminalităţii”.

          În perioada 21 – 25 mai a.c, se organizează, la nivel național, prima ediție din acest an a manifestării „Săptămâna prevenirii criminalităţii”.

          Manifestările implică organizarea unei suite de activităţi informativ – preventive, în special în spaţiul public, obiectivele constând în sensibilizarea cetăţenilor cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie, precum şi prezentarea consecinţelor ce decurg din comiterea de infracţiuni.

          Acţiunile vor fi susţinute, cu precădere, de către poliţişti din cadrul compartimentului de analiză și prevenirea criminalității, ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, criminalistică și intervenții și acțiuni speciale.

          În intervalul calendaristic 21 – 25 mai a.c,, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău se vor desfăşura activităţi structurate pe domenii de prevenire, fiecare zi având o alta temă.

          Astfel, temele abordate vor fi următoarele:

          21 mai – Activităţi dedicate prevenirii delincvenței juvenile;

          22 mai – Activităţi dedicate prevenirii victimizării minorilor – Activităţile vor fi orientate către elevi, cadre didactice, părinţi, o abordare în ansamblu a acestei problematici (criminalitate informatică, bullying și, cyberbullying, abuzuri sexuale, trafic de personae, consum de droguri);

          23 mai – Activităţi dedicate prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului ( se vor avea în vedere tipurile/genurile de fapte penale care au un impact deosebit asupra cetățenlor: furturi din locuințe, tâlhării, înșelăciuni – comise în special asupra persoanelor vârstnice);

          24 mai – Activităţi dedicate prevenirii violenţei în familie;

          25 mai – Siguranţa rutieră.

          Aerostar Bacău, Bucuria promovării

          Învingătoare cu 1-0 contra Oțelului Galați, echipa antrenată de Cristi Popovici și-a asigurat accederea matematică în eșalonul secund cu o etapă înainte de finalul campionatului

          Așteptarea a luat sfârșit! Bacăul fotbalistic revine în Liga a II-a după o „carantină” de două sezoane. Și o face prin frumoasa echipă a Aerostarului, care visează come-back-ul în eșalonul secund încă din zorii anilor ’90. Vineri seara, „aviatorii” au reușit cea de-a treia lor promovare în B din istoria de peste patru decenii a clubului.

          Și au reușit-o la capătul unei victorii de mare luptă contra Oțelului Galați. O victorie cu 1-0, care le asigură, cu o etapă înainte de finalul campionatului, accederea în eșalonul superior. Meciul cu Oțelul a fost greu. Greu de tot. Gălățenii erau ca și scoși din lupta promovării, dar au jucat vineri de parcă ar fi fost…satelitul Csikszeredei Miercurea-Ciuc, principala contracandidată a Aerostarului.

          De altfel, în acest sezon, Oțelul nu a fost singura…Csikszereda II lucru care nu face decât să sporească meritele băcăuanilor.

          Echipei lui Cristi Popovici îi erau suficiente două puncte în ultimele două runde de campionat, însă pentru a nu sta la mâna destinului și a…Odorheiului (adversara din runda de final), a atacat cu toate forțele victoria în jocul cu Oțelul.

          Presiunea și-a pus amprenta, jocul „aviatorilor” pierzându-și din limpezimea arătată în precedentele meciuri. Au fost nevoie de 72 de minute pentru ca golgheterul campionatului, Catălin Vraciu să deschidă „lacătul” gălățenilor, printr-o lovitură de cap precisă la cornerul executat de Florin Istrate. Și a mai fost nevoie ca norocul să rămână până la final alături de echipa gazdă.

          După ratările în serie ale lui Bahnașu (de poveste cea din min. 45, când acesta a preferat o pasă către Cîrjan unui șut spre poarta goală), au venit barele țintite în final de Bârlădeanu și C. Matei. Plus eroarea incredibilă ce a urmat barei lui Marei, cu un șut trimis din 3 metri peste transversală!

          „Am avut si șansă, e adevărat. Dar aș spune mai degrabă că Dumnezeu ține cu cei corecți”, a declarat la final capitanul gazdelor, Vasile Mihăeș. Într-adevăr, succesul Aerostarului este și unul al corectitudinii. Și nu e vorba doar de „contrele” și „indirectele” pe care formația lui Cristi Popovici le-a simțit de-a lungul sezonului.

          „Până la urmă, echipa asta a promovat cu un sfert din bugetul rispit în C de Sport Clubului lui Stavarache”, remarca un suporter la finalul jocului de vineri. Just. Dacă în 2016, CS Aerostar era tăiat de la finanțările nerambursabile de administrația Stavarache, anul trecut, municipalitatea băcăuană dădea undă verde proiectului prin care „aviatorii” își întindeau aripile către liga secundă.

          A fost, deci, o victorie a corectitudinii și a transparenței. Dar și a competenței și a valorii. Instalarea pe banca tehnică a unui antrenor precum Cristi Popovici și aducerea unor jucători de calibrul lui Mihălăchioae, Masella, Vraciu, Hurdubei, Roșca, Fl. Istrate sau Căinari s-a dovedit determinantă. Iar cei aproape 1000 de microbiști care au scandat vineri seara, la derby-ul cu Oțelul, clasicul „Ba-că-ul! Ba-că-ul!” au demonstrat că Aerostar a mers si merge pe drumul cel bun. Un drum care, de la vară încolo, va avea ca indicativ L2.

          Aerostar- Oțelul Galați 1-0 (0-0)

          Stadion: „Aerostar”. Spectatori: aproximativ 1.000. A marcat: Vraciu (min. 72).
          Aerostar: Potcoavă- B. Ardei, Masella (’78 Ichim), Mihăeș, Mihălăchioae- Roșca, Chirilă, Fl. Istrate (’87 Sahru), Căinari (90+2 Artenie)- Hurdubei (’70 A. Pavel), Vracviu. Antrenori: Cristi Popovici, Andrei Vatră și Dan Moței.
          Oțelul: Udeanu- Al. David, B. Matei, Moglan, Al. Vasile (’84 Stoian)- Sălăgeanu, Crihană, Vlad, Necșulescu (’84 Muscă)- Cîrjan, Bahnașu (’70 Bârlădeanu). Antrenor: Alexandru Ciobanu.

          Etapa gazdelor

          Rezultatele etapei a 29-a: Aerostar- SC Oțelul Galați 1-0, CSM Roman- CSM Pașcani 4-0, Sporting Liești- CSM Focșani 2-1, Cetate Râșnov- Bucovina Rădăuți 1-1, Csikszereda Miercurea-Ciuc- Sănătatea Darabani 3-0, AFC Hărman- Metalosport Galați 3-0, KSE Tg. Secuiesc- Avântul Valea Mărului 3-0. AFC Odorhei a stat.
          Clasament Seria I
          1. Aerostar Bacău 27 21 4 2 79-19 67p.
          2. Csikszereda 27 19 6 2 66-24 63p.
          3. SC Oțelul Galați 27 17 8 2 54-14 59p.
          4. Bucovina Rădăuți 27 13 5 9 40-23 44p.
          5. AFC Hărman 27 13 4 10 54-30 43p.
          6. CSM Roman 27 13 4 10 57-41 43p.
          7. Sporting Liești 27 13 4 10 47-34 43p.
          8. Cetate Râșnov 27 12 7 8 40-27 43p.
          9. CSM Focșani 28 11 8 9 47-36 41p.
          10. KSE T. Secuiesc 27 11 6 10 66-45 39p.
          11. AFC Odorhei 27 10 2 15 38-47 32p.
          12. Sănăt. Darabani 27 8 5 14 40-51 29p.
          13. CSM Pașcani 27 6 2 19 29-67 20p.
          14. Av. V. Mărului 26 2 1 23 26-76 7p.
          15. Metalosport Gl. 26 0 0 26 2-151 -12p.

          Programul etapei viitoare, ultima a campionatului (sâmbătă, 26 mai, ora 18.00): Metalosport Galați- KSE Târgu-Secuiesc, Avântul Valea Mărului- CSM Roman, CSM Pașcani- Csikszereda Miercurea-Ciuc, Sănătatea Darabani- Olimpic Cetate Râșnov, Bucovina Rădăuți- Sporting Liești, AFC Odorheiu-Secuiesc- Aerostar Bacău, SC Oțelul Galați- AFC Hărman. CSM Focșani 2007 stă.

          „Această promovare reprezintă realizarea unui vis care a fost conceput vara trecută. Mai întâi ne-am propus ca la finalul turului să ne clasăm pe pozițiile 1-3 și, în funcție de atitudinea autorităților locale, să decidem obiectivul pentru retur. Cum semnalele din partea municipalității au fost favorabile nouă, în iarnă am demarat o campanie de achiziții care ne-a permis câștigarea Seriei I cu o etapă în devans. Echipa noastră merită toate felicitările pentru că și-a demonstrat valoarea trecând peste orice fel de obstacole. Țin să mulțumesc administrației băcăuane pentru finanțarea proiectului pe Legea 350, proiect care s-a soldat cu un succes și așteptăm ca și pe viitor să beneficiem de o susținere pe măsură. Dorința noastră este de a ne consolida ca echipă de ligă secundă vreme de un an-doi, pentru ca apoi, dacă vom reuși să închegăm cu sprijinul sponsorilor și al autorităților un buget rezonabil, iar Bacăul va beneficia și de un stadion adecvat, să atacăm promovarea în Liga I.”
          Doru Damaschin, președinte CS Aerostar

          Tot mai sus!

          Cristi Popovici (antrenor principal): „Mă bucur că ne-am atins și mi-am atins obiectivul: promovarea. Bacăul merită o echipă cel puțin la nivelul ligii secunde, iar dacă lucrurile se vor așeza și mai bine din punct de vedere fotbalistic, cred că ne putem gândi și mai sus. Deocamdată, ne pregătim pentru a face față cât mai bine rigorilor Ligii a II-a, în condițiile unei competiții acerbe, cu echipe de tradiție precum U Cluj, Petrolul, UTA, Chindia sau FC Argeș”.

          Andrei Vatră (antrenor secund):
          „În urmă cu aproape 20 de ani promovam cu Aerostarul, ca jucător, din Liga a IV-a în Liga a III-a. Azi trăiesc bucuria de a promova, ca antrenor secund al acestei minunate echipe, în Liga a II-a. E un vis împlinit”.

          Gabi Voicu (manager): „Sunt mândru că fac parte din această familie. A fost un campionat foarte greu, de-a lungul căruia ne-am luptat cu două forțe atât din punct de vedere financiar, cât și al infrastructurii. Ne bucurăm că am readus Bacăul pe harta fotbalului din Liga a II-a și sperăm să nu ne oprim aici”.

          Vasile Mihăeș (căpitan de echipă): „E o satisfacție imensă. Meciul cu Oțelul a fost cel mai important, dar nu cel mai greu. Mai greu mi s-a părut cu o etapă mai devreme, la Hărman”.

          Cornel Căinari (mijlocaș): „E prima mea promovare în Liga a II-a. Sunt foarte fericit, mai ales că am avut în spate un stadion arhiplin, care ne-a ajutat mult. Am jucat cu presiunea, iar acest lucru s-a văzut. Important este însă că ne-am atins obiectivul. Pentru mine, este unul dintre cele mai frumoase momente din carieră”.

          „Finala” lui Vali Voicu

          Președintele secției de fotbal al CS Aerostar, Valerian Voicu, a etichetat promovarea drept „o încununare a unei munci de mulți ani”. Conducătorul „aviatorilor” a descris jocul cu Oțelul ca pe o adevărată finală: „Cea mai mare dorință a mea a fost să câștig o finală națională cu una dintre echipele de juniori ale clubului. Din păcate, nu am reușit decât să joc două semifinale, ambele pierdute. Acum, prin această victorie contra Oțelului, simt că parcă am câștigat o finală. Vreau să le mulțumesc jucătorilor, antrenorilor, conducătorilor fabricii, autorităților locale și suporterilor că au fost alături de noi pe acest drum foarte greu, dar foarte frumos care a dus Aerostarul în eșalonul secund”.

          Vraciu, omul cu…leacul

          Atacantul Aerostarului și, totodată, golgheterul Seriei I, cu 28 de goluri, Catălin Vraciu a reușit performanța de înscrie în poarta tuturor adversarelor din Seria I. Până vineri, de pe listă lipsea doar Oțelul, al cărei nume care a fost bifat, la rândul său, prin reușita din min. 72. „Nu pot spune că acest gol este cel mai important din acest sezon. La fel de important a fost și cel din finalul meciului de la Rădăuți. Fără acea reușită, astăzi nu ne-am fi aflat aici”, a declarat Vraciu, care s-a prezentat la finalul jocului de vineri cu pomătul stâng tumefiat: „Este un semn de la prietenul Cîrjan, fostul meu coechipier de la Botoșani. M-a lovit cu capul în figură la un contact aerian, dar nu a fost ceva intenționat”.

          Tatuajul lui Masella

          La finalul victoriei contra Oțelului, Aerostarul a fost premiată de secretarul general al Federației Române de Fotbal, Gabriel Bodescu pentru câștigarea campionatului Seriei I. Toți jucatorii au primit tricouri de campioni și medalii. Imediat după festivitatea de premiere, singurul stranier al „aviatorilor”, italianul Alessandro Masella a mărturisit că va onora succesul cu…un nou tatuaj. „Am promis că dacă vom promova, îmi voi face un nou tatuaj: al 14-lea. Acum, trebuie să-mi respect promisiunea”, a spus Masella, al cărui frate are un salon de tatuaje la Roma.

          Cu ei au „defilat”

          Iată lotul pe care Aerostar l-a avut în sezonul 2017-2018, incluzând atât jucătorii plecați la finalul turului, cât și rezervele:
          Portari: Potcoavă, Hărăguță, D. Popescu, Albescu.
          Fundași: B. Ardei, Mihalăchioae, Mihăeș, Masella, S. Ichim, Honea, Strat, C. Ardei, Belecciu, Oanea, Dima.
          Mijlocași: Chirilă, Fl. Istrate, Căinari, Roșca, Artenie, R. Istrate, Sahru, Buciuman, Adăscăliței, Gheorghiu.
          Atacanți: Hurdubei, Vraciu, A. Pavel, Enea, Tudorache.

          S-a redeschis Sala Gymnastic Bacău

            Trăim într-o perioadă în care cei mai mulți se plâng că nu merge nimic în niciun domeniu. Dacă ne uităm bine, vedem că lucrurile nu stau chiar așa, iar cei care se plâng sunt cei care nu sunt în stare să facă nimic și așteaptă să le pice totul de-a gata. În tot acest peisaj pesimist găsim oameni care cred și care construiesc.

            Astăzi îi cunoaștem pe Mihaela – kinetoterapeut și Mihai Mihalcea – profesor de educație fizică și sport, doi băcăuani care au reușit să strângă în jurul lor mai mulți oameni ce au oarecum un numitor comun: pasiunea și nevoia de mișcare. Acest fapt s-a concretizat prin sala de fitness „Gymnastic Bacău”, pe care cei doi au deschis-o în urmă cu 14 ani, iar din weekend-ul trecut are și o „haină nouă”.

            Dacă până nu demult activitățile se desfășurau într-un spațiu de 120 de metri pătrați, în urma creșterii numărului clienților și a dorințelor acestora, Mihaela și Mihai au decis să extindă suprafața destinată celor care le calcă pragul. Astfel, acum activitățile se desfășoară pe o suprafață dublă, pe două etaje.

            Din dotarea sălii trecem în revistă spalierele de lucru a grupelor musculare, aparate pentru picioare, piept, brațe și spate, la care se adaugă aparatele de tip cardio, benzi și biciclete, unele adaptate pentru persoanele cu nevoi speciale. Cu toate acestea, Mihaela și Mihai se declară fani ai lucrului cu propriul corp, precizând și faptul că fiecare client trebuie să aibă un program personalizat în funcție de vârstă, capacitate de efort, condiție fizică, antecedente medicale și chiar în funcție de locul de muncă.

            „Nu suntem o sală de bodybuilding. Noi ne adresăm oamenilor care vor să facă mișcare. Încercăm de aproape 15 ani să-i motivăm, să le arătăm că a face mișcare nu înseamnă neapărat să ai «pătrățele» și a fi un pachet de mușchi, ci înseamnă să te bucuri de viață și să ai un tonus bun”, a declarat Mihaela Mihalcea, kinetoterapeut, care s-a axat în special pe recuperarea coloanei vertebrale și care ne-a explicat câte ceva despre modul de lucru de la „Gymnastic Bacău” : „Programele sunt special concepute, pentru că am constatat de-a lungul timpului că majoritatea oamenilor au o deficiență la nivelul coloanei sau al genunchilor. Atunci am împletit programele de educație fizică cu programele de kineto, astfel încât ei, pe de-o parte, să beneficieze de recuperare specifică afecțiunilor pe care le au, pe de altă parte însă, să-și atingă obiectivul fizic pe care și-l doresc.”

            Astfel, la „Gymnastic Bacău” găsiți programe de fitness, gimnastică de întreținere, masaj, tratamente corporale, kinetoterapie, manipulare vertebrală, gimnastică medicală.

            „Gymnastic Bacău” funcționează pe str. Banca Națională nr. 31 B de luni până vineri în intervalul orar 8.00-20.00. Între orele 9.00-10.00, 12.00-13.00 și 16.00-20.00 sunt programe cu personal-trainer. Sâmbăta se lucrează doar pe partea de kinetoterapie, pe bază de programare.

            „Frecventez de aproape un an această sală după ce am fost operată de hernie cervicală. Atunci mi-a fost recomandat să fac recuperare medicală într-o sală specializată și mi-a fost recomandată Mihaela, așa că am venit aici. Mă simt foarte bine.”
            Liliana Roman

            „Eu vin de trei ani și jumătate aici, mai ales pentru atmosfera pe care am găsit-o la sală, pentru antrenori și pentru felul în care mă simt aici. Atunci când nu ajung la sală nu mă simt chiar cel mai bine. Am devenit, cred, dependentă. Aici am legat prietenii și tocmai de aceea ne și relaxăm și chiar ne distrăm împreună.”
            Alina Miron

            „Eu sunt printre veteranii sălii. Vin aici de opt ani și trei luni. Îmi place foarte mult modul de lucru al antrenorilor care se adaptează pentru fiecare dintre noi. Îmi place mult să fac sport, vin zilnic aici. «Gymnastic Bacău», pe lângă familie, este totul pentru mine.”
            Corina Vîrlan

            CRAB nu știe să vorbească

            Răzvan Bibire

            La finele săptămânii trecute am fost”binecuvântați” din nou cu o avarie la rețeaua de apă potabilă. De data aceasta nu a mai fost de vină nici vechimea instalațiilor și nici vreo alunecare de teren. Pur și simplu, o conductă s-a aflat în momentul nepotrivit, la locul nepotrivit.

            Cauzele exacte ale faptului că o conductă de apă a fost spartă și apoi, că să fie reparată, s-a închis vană de la stația de tratare, pentru că nu se știa ce e cu țeava respectivă, vor fi stabilite de autorități. Pe noi ne interesează cum sunt anunțați băcăuanii de faptul că iarăși nu mai au apă și, eventual, când este posibil să se rezolve situația.

            Avariile din ultimii ani au pus nervii locuitorilor acestui oraș la grea încercare iar la psihoza colectivă care apare de fiecare dată când se întrerupe apa a contribuit și comunicarea deficitară a Companiei Regionale de Apă.

            Vineri, de exemplu, după ce conducta s-a spart în cartierul CFR, CRAB a comunicat că sunt afectate doar locuințele din Centrul și Nordul Bacăului. Când încep să vină informații că apa s-a întrerupt cam prin tot orașul, CRAB revine cu o listă de străzi despre care multă lume a spus că era incompletă.

            Iar de comunicat, comunică, din câte se poate constata, doar pe site-ul său. În vreme ce, de exemplu, Facebookul duduia de comentarii și întrebări. Și nu e prima dată când comunicarea CRAB este deficitară. Să ne amintim că în ocaziile precedente, compania a anunțat că reparațiile și reumplerea instalațiilor vor dura 3-4 zile.

            Adică, dacă țeavă crăpase miercuri, apa avea să revină abia sâmbătă. Un termen lung, probabil pentru a include și situațiile neprevăzute, dar șocant pentru locuitorii orașului, care se vedeau în situația de a nu se mai putea spala, găti sau folosi toaletele atâta timp.

            Problema cu deficiența aceasta de comunicare persistă de foarte multă vreme. Dacă CRAB nu are un angajat desemnat să țină legătura cu publicul, ar trebui să angajeze. Comunicarea instituțională a evoluat, schimbările se petrec cu o viteză uluitoare iar simpla postare a unor comentarii seci pe site-ul propriul la câteva ore după eveniment nu mai este suficientă.

            Adică, pot afla în timp real ce face prefectul, primarul, cum intervin pompierii, ce străzi mai asfaltează SSP, dar nu știu de ce nu e apă la robinet și cât o să dureze această situație! Pe de altă parte, nu e mai puțin adevărat că isteria colectivă care se petrece în momentele în care apare câte o avarie este efectul unor așteptări false, lumea având impresia greșită că trăiește într-o țară funcțională.

            Nu ar fi rău să conștientizăm că de multă vreme România nu mai este o țară în care lucrurile funcționează normal. După ani de zile de tăieri de cheltuieli, de subfinanțare a infrastructurii, de evitare a lucrărilor de mentenanță, faptul că unele lucruri mai funcționează reprezintă excepția, și nu regula.

            Dan Ştefan: Timp pierdut care te face să te simţi bine

            O dată cu prima desprindere a omului de pământ prin metode tehnice au apărut şi cei care au dorit să vadă cu ochii lor minunea. Or fi fost şi unii care, ca şi în zilele noastre, doreau să fie de faţă când „nebunul îşi va rupe gâtul”, însă marea majoritate veneau să vadă nevăzutul. Aşa a rămas şi peste o sută de ani.

            „Aviaţia dă senzaţia!” este un refren care pare la fel de viu şi astăzi dacă e să ne luăm după audienţa pe care o înregistrează mitingurile aeriene an de an. Sunt unii pentru care pasiunea pentru avioane se manifestă pregnant zi de zi. Aceştia sunt spotterii, acei împătimiţi care pot fi zăriţi la gardul aeroportului cu aparatele foto de gât, răbdând cu stoicism frigul sau zăpuşeala, vântul tăios, ploaia sau soarele arzător, aşteptând să apară acea „pasăre de metal” nemaivăzută.

            Stau în poziţii uneori imposibile, vânând secunda optimă în care pot surprinde fragmentul de zbor pe care să-l etaleze ca pe un vrednic trofeu. Şi cum Bacăul este un nume de referinţă pentru aeronautica românească, în mod firesc, comunitatea pasionaţilor de plane-spotting băcăuană este una semnificativă. Un membru important al acestei comunităţi este Dan Ştefan, al cărui palmares în acest domeniu este unul de invidiat. Dan este „norocosul” care, de mai multe ori, a surprins momente aeronautice spectaculoase pe cerul Bacăului, cum ar fi realimentarea în zbor a unui „radar zburător”.

            El a ales să ni se destăinuie despre pasiunea sa pentru avioane, despre noroc, tehnologie şi despre alte câte sunt pe cer, dar şi pe pământ. (L.M.)

            Pasiunea mea pentru avioane cred că se trage din faptul că m-am născut şi am crescut în colţul aeroportului din Bacău. Pe atunci nu era gard şi ne apropiam de breteaua de beton unde pierdeam timpul numărând decolările şi aterizările avioanelor militare şi civile. Aşa am început eu să fac spotting, cu privirea. De altfel, mai târziu, un prieten cu care împărtăşesc aceeaşi pasiune mi-a povestit cum a întâlnit oameni în vârstă care făceau spotting ca în vremurile vechi, adică stăteau pe un scăunel lângă gardul aeroportului, cu binoclul la gât notând în carneţel datele de identificare ale avionului, data, ora şi particularităţile observate. Asta înseamnă spotting ca pe vremuri, când nu existau aparate foto şi obiective performante.

            Un timp, pasiunea pentru observat avioanele s-a mai estompat. A venit, însă, momentul când mi-am cumpărat prima cameră foto. Atunci s-a reaprins scânteia şi am revenit la pasiunea mea din copilărie. S-au legat una de alta, cele două hobby-uri, fiindcă, pentru mine, plane-spotting-ul şi fotografia sunt strâns interconectate. Imaginile pe care le surprind mă reprezintă printre cei cu care împărtăşesc această pasiune.

            Comunitatea plane-spotter-ilor s-a dezvoltat foarte mult în ultima vreme. În afară, ce puţin, este o mişcare bine conturată şi bine organizată. Şi la noi, în România, această formă de petrecere a timpului liber a început să se dezvolte, să devină mai organizată. Chiar în acest an, la Cluj-Napoca, un grup de entuziaşti au susţinut un seminar pe această temă. A fost un eveniment care a avut invitaţi din domeniu şi ateliere de iniţiere în plane-spotting.

            Pentru cei din afara curentului, poate pare ciudat să-ţi pierzi ore întregi, zi şi noapte, la gardul unui aeroport sau aerodrom, numărând avioanele. Eu însă spun că suntem aidoma pescarilor. Nu se rezumă totul doar la captură fiindcă şi aşteptarea, şi împărtăşirea pasiunii cu cei ce simt la fel, toate îşi au rostul lor. Aidoma pescarilor care încep cu o undiţă ca, mai apoi, o dată cu dezvoltarea microbului, să-şi dorească nu-ştiu-ce scule mai performante, şi în comunitatea noastră se petrece acelaşi lucru. Noi am trecut de la simpla aşteptare la marginea pistei la o atentă pregătire prin consultarea datelor publice pe care le accesăm de pe internet de pe site-uri de profil. Astfel, ştim cu aproximaţie la ce să ne aşteptăm, iar şansa de a surprinde o imagine reuşită creşte considerabil.

            Să fii spotter nu înseamnă doar să fii pasionat de avioane. În primul rând, înseamnă să ai cei şapte ani de acasă, să fii politicos, să cunoşti legislaţia în ceea ce reprezintă fotografiatul în preajma aeroportului şi să comunici bine cu autorităţile. Cunosc cazuri în care comunicarea defectuoasă s-a lăsat cu amenzi şi chiar cu închisoare. Aşa că e indicat să fii diplomat, să deschizi tu punţi de dialog cu persoanele ce se ocupă cu paza şi siguranţa aeroporturilor.

            Dacă ar fi să reduc această „nebunie” a mea la câteva cuvinte, i-aş spune timp pierdut care, totuşi, mă face să mă simt bine. Şi totuşi, atâta vreme cât orele pierdute sunt de fapt o deconectare de tumultul cotidian şi o „încărcare a bateriilor”, aş spune că timpul nu este întru totul pierdut. Acest lucru l-a înţeles şi soţia mea care este de acord cu evadările mele de acasă şi din timpul concediilor petrecute în afară. De fapt, noi, spotterii, formăm o familie în care au loc şi familiile noastre de zi cu zi. Astfel, acţiunea de observare şi fotografiere a aparatelor de zbor se transformă în adevărate picnic-uri la marginea pistei. Aşa, toţi avem de câştigat.

            Sute de fermieri au cerut bani de la stat

            Data de 15 mai a fost termenul final până la care fermierii băcăuani puteau solicita subvenții de la stat pentru sectoarele vegetal și zootehnic. „În această campanie, au fost depuse 18.496 cereri, pentru o suprafaţă de 159.166 hectare.

            În campania 2018 s-a depăşit suprafaţa estimată a fi solicitată la plată cu 8.900 hectare, ceea ce reprezintă un procent de realizare de 105,23% faţă de estimare. În acest context, doresc să le mulțumesc fermierilor care au depus cereri şi s-au încadrat în termenul prevăzut de lege”, a declarant Ghiță Burlui, directorul APIA Bacău.

            În comparaţie cu anul 2017, în acest an, numărul de cereri este mai mic cu 711, dar suprafaţa solicitată la plată este mai mare cu 8.900 hectare. Potrivit specialiștilor APIA Bacău, această suprafaţă poate să mai crească, întrucât, până pe 31 mai 2018, se pot depune modificări asupra cererii, fără niciun fel de penalizare (adăugiri sau retrageri de suprafaţă).

            În perioada imediat următoare, salariaţii APIA vor opera și vor verifica cererile depuse, vor introduce, acolo unde este cazul, documente de modificare și vor solicita clarificări pentru anumite neconformităţi identificate la cererile depuse. „Fermierii trebuie să răspundă solicitărilor de clarificări în termen de 15 zile de la comunicare.

            Această perioadă de clarificări durează 35 de zile și este fără penalizări”, a precizat directorul Burlui. Conform calendarului de activităţi aprobat prin Ordinul MADR nr. 15/2018, cu modificările ulterioare, în perioada 1 iunie-1 iulie 2018 se va efectua controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plată, eșantionarea acestora, precum și transmiterea eșantioanelor de control.

            Între 1 iulie si 1 octombrie 2018, se va efectua controlul la fața locului, pentru cererile unice de plată eșantionate la control pe teren, iar controlul aferent al unor obligații specifice, în iarna sau în primăvara anului următor. De reținut și că, între 16 octombrie și 30 noiembrie 2018, este programat să se achite avansul, urmând ca în perioada 1 decembrie 2018-31 martie 2019 să se facă plăţile regulare.

            Consilierii locali din Opoziție, acuzați ca pun piedici alocării locuințelor ANL

              În lipsa cvorumului nu se pot lua decizii pe comisiile primăriei

              Trei familii din municipiul Bacău riscă să nu mai primească o locuință ANL pentru că unii consilieri locali din opoziție nu-și fac treaba.

              Comisia ANL din cadrul Primăriei Bacău nu se poate întruni pentru a aproba lista beneficiarilor întrucât consilierii locali repartizați nu se prezintă la discuții.

              Dragoș Ștefan, viceprimar al municipiului Bacău, spune că în 28 februarie 2018, Consiliul Local a aprobat lista familiilor care vor primi o locuință ANL, din evacuări și din predări. Au trecut deja trei luni, iar activitatea comisiei ANL este blocată.

              „Datorită unor consilieri locali nu avem cvorum pe comisie. Din această cauză, trei familii riscă să nu-și primească locuințele. Sunt în pericol de a împlini vârsta de 38 de ani și să nu mai îndeplinească condițiile.

              Nu se poate să fii membru de un an de zile într-o comisie și să nu-ți exerciți obligațiile pe care le ai. Familiile în cauză riscă să nu-și primească locuințele din lipsă de cvorum”, declară Dragoș Ștefan, viceprimar al municipiului Bacău.

              Acesta mai acuză că respectivii consilieri au făcut act de prezență la începutul mandatului, dar când au văzut cât este de muncă au abandonat comisia.

              Viceprimarul Ștefan explică și că în mandatul lui s-au dat în folosință 107 locuințe. Pe lista de așteptare sunt foarte multe persoane, iar locuințe libere chiar există. Consilierii locali trebuie să conștientizeze că, așa cum prevăd legile, munca se face și în comisii, nu doar în Consiliul Local. Cei care își neglijează obligațiile urmează să fie schimbați din comisii prin dispoziția primarului.

              De ce nu s-ar aplica politicile salariale băbește? Poate ar fi mai exacte

              De circa doi ani, pe ordinea zilei găsim deseori, între atâtea alte evenimente, contestarea salariilor care s-au acordat bugetarilor la nivele presupus majorate. Oamenii au constatat că mărinimia Guvernului nu se materializează în acest sens, adică prin așa-numita „revoluție fiscală” sau prin alte acte normative la nivel central ori local salariile în loc să crească au scăzut. Sau nu au ajuns acolo unde se promitea, ori doar unii au beneficiat de majorări, pe când alții au fost uitați.

              Se întâmplă și acum, în Bacău, unde salariații serviciului de Evidența persoanelor din subordinea Consiliului Județean (CJ) au răbufnit și au făcut cunoscut că ceea ce s-a majorat prin Legea privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice este micșorat printr-o grilă a CJ. Rezultatul: salarii mai mici pentru unele funcții din nomenclatorul serviciului amintit.

              De ce s-a ajuns aici, ce reclamă salariații și ce au hotărât consilierii județeni puteți vedea dintr-un articol găzduit chiar astăzi de ziarul nostru.

              De ce se ajunge mereu la asemenea situații nu s-a lămurit, însă, nici până astăzi, dar un lucru pare cert: ceea ce au hotărât guvernanții prin ordinele de majorare de salarii nu prea se susține practic, adică nu s-au făcut calculele cum trebuie, iar bugetele publice nu prea țin cu astfel de majorări.

              În Sănătate, în Învățământ, în instituțiile Ministerului de Interne sau ale Ministerului Transporturilor etc. apar mereu nemulțumiri. România are în continuare cele mai mici salarii din Europa Comunitară, oamenii ar merita mai mult, dar modul în care se aplică politicile dictate de Guvern nu prea se face „inginerește”.

              Atunci să se procedeze băbește, poate ar fi mai corect.

              Pagina 1

                „Marseilleza”, în Bacău

                Cea de-a doua etapă a Campionatului European de Enduro, desfășurată în weekend, în Bacău, l-a consacrat drept câștigător absolut pe francezul Hugo Blanjque, urmat de suedezul Erik Appelqvist și italianul Alessandro Battig.

                De altfel, Franța, Suedia și Italia au fost principalele abonate la podium la cele mai multe dintre cele nouă clase de concurs. „Marseilleza” s-a intonat în alte două rânduri, în onoarea învingătorului clasei Junior E1, Thomas Dubost, și a celui de la Junior U21, Nathan Bererd.

                O luptă foarte strânsă s-a dat și la Feminin, etapa băcăuană punctând și pentru Campionatul Mondial. Locul 1 a revenit finlandezei Sanna Karkkainen, pe poziția a doua a urcat olandeza Nina Klink, în timp ce podiumul a fost completat de suedeza Amanda Elvin. Cele două zile de concurs nu au înregistrat incidente deosebite, spre bucuria organizatorilor.

                „Am avut peste o sută de concurenți din 18 țări, iar feedback-ul a fost unul pozitiv, ceea ce ne face să credem că vom primi din nou premiul 1 pentru organizare”, a declarat Ionuț Ceasar, președintele X-Cape Bacău, promotorul evenimentului organizat în parteneriat cu Consiliul Județean și Consiliul Local.

                Următoarea etapă a Europeanului de Enduro va avea loc pe 11-12 august, la Skovde, în Suedia.

                Karting/ Campionatul Național Școlar „Micul Pilot”

                Uvertură de sezon în Campionatul Național Școlar „Micul Pilot” la karting. Competiția organizată de Palatul Copiilor Reșița numără în acest an șase etape, împărțite în mod egal între circuitele din Bacău și Prejmer.

                Etapa de debut s-a desfășurat, în weekend, pe circuitul „Speed Park” din Bacău și s-a bucurat de o participare numeroasă: peste o sută de piloți de la 20 de Palate ale Copiilor din întreaga țară.

                „După datele pe care le avem, este competiția cu cei mai mulți piloți de vârstă mică din Sud-Estul Europei”, a punctat directorul Palatului Copiilor din Reșița și, totodată, directorul de concurs al campionatului, prof. Sorin Savu. Cei peste o sută de piloți s-au întrecut la nouă clase, de la Promo BB (rezervată copiilor până în șapte ani) la KF Open.

                De notat că mezina competiției a fost Antonia Bulf (CC Rucăr), în vârstă de doar patru ani și jumătatte. „Contează mai puțin ierarhiile și mai mult bucuria copiilor și dorința lor de a descoperi și de a practica un sport plin de adrenalină precum kartingul”, a subliniat prof. Savu.

                Știința a ratat promovarea

                Voleibaliștii Stiinței Bacău vor evolua și anul viitor tot în Divizia A2. Studenții au ratat revenirea în prima ligă după ce au încheiat pe locul 3 turneul de promovare derulat în weekend la Câmpia Turzii.

                Primele două locuri care duc în A1 au fost ocupate de VCM Piatra Neamț și CSM Câmpia Turzii.

                Iată rezultatele inregistrate: Știinta- Rapid București 3-1, VCM Piatra Neamț- CSM Câmpia Turzii 3-0 (vineri); Stiința- CSM Câmpia Turzii 2-3, VCM Piatra Neamț- Rapid 3-0 (sâmbătă), Știința- VCM Piatra Neamț 0-3, CSM Câmpia Turzii- Rapid 3-2 (duminică).

                De notat faptul că în cazul în care duminică Rapid ar fi câștigat tie-break-ul cu CSM Câmpia Turzii (adjudecat de gazde cu 15-13), Știința ajungea în A1. Asta dacă, bineînțeles, ar fi beneficiat și de un buget pe măsură.

                Pace la Ghimeș

                  Mai mult ca sigur, ediția de anul acesta al pelerinajului de Rusalii de la Ghimeș a fost cea mai liniștită ediție din ultimii zece ani. Un singur tren și cel mult 20 de autocare au adus, duminică, pelerinii maghiari de la Șumuleu Ciuc, pentru tradiționala liturghie de Rusaliile catolice la biserica din Ghimeș, în cinstea victoriei de acum aproape 500 de ani, a catolicilor maghiari împotriva trupelor principelui Ioan Sigismund al Transilvaniei care dorea să-i forțeze să se convertească la religia unitariană.

                  Ceremonia de primire a pelerinilor veniți cu trenul tractat de locomotiva „Regele Ștefan cel Sfânt” s-a petrecut după tipicul din anii trecuți: cu câteva minute înainte de sosirea garniturii feroviare, peronul Gării din localitate se umple de pelerini veniți din alte localități, dotați cu steaguri maghiare sau ale Ținutului Secuiesc.

                  Câteva femei în costume populare ceangăiești formează comitetul de primire în vreme ce 2-3 muzicanți interpretează melodii la instrumente tradiționale.

                  Anul acesta a lipsit pâinea și sarea, precum și paharele cu vin cu care erau întâmpinați pelerinii maghiari, în schimb, primarul Vilmoș Gârbea le-a ținut un discurs oaspeților în limba maghiară. El le-a urat bun venit și i-a rugat să meargă civilizat cei câțiva kilometri până la biserică. Importante forțe de ordine au fost aduse la Ghimeș pentru că manifestările să se desfășoare în liniște: polițiști, jandarmi, pompieri și paramedici SMURD, ca să nu mai vorbim de alte servicii.

                  După cum spuneam, însă, numărul pelerinilor de anul acesta a fost foarte mic. Dacă în alți ani se ajungea și la 10.000 de persoane, anul acesta probabil că au fost circa 2.000. Parcările amenajate pentru mașini erau goale; în imensul spațiu în care se îngrămădeau în fiecare an zeci de autocare și microbuze nu erau decât cel mult 20; curtea școlii care gemea de mașini nu adăpostea, duminică, decât 4-5 autoturisme. O posibilă explicație ar fi faptul că evenimentul principal a avut loc la Șumuleu, unde a venit și președintele Ungariei, după ce a aterizat, vineri pe Aeroportul Bacău.

                  Áder Janos a vizitat, vineri, localitatea Lespezi, din comuna Gîrleni, unde a participat la o activitate culturală organizată de Uniunea Cadrelor Didactice Maghiare din România. Conform agenției de presă maghiare de stat MTI, în satul Lespezi, președintele maghiar s-a întâlnit cu László Pogar, șeful Federației Ceangăilor Maghiari din Moldova, care a spus că oamenii din comunitatea sa „au așteptat 400 de ani pentru vizita unui șef de stat din Ungaria”.

                  El și-a exprimat speranța că vizita președintelui va contribui la supraviețuirea comunității. În discursul său, președintele Áder l-a citat pe etnograful Zoltán Kallos, care a fost profesor la Lespezi, spunând că „în timp ce multe popoare din bazinul Carpaților au dispărut, noi am păstrat limba maghiară … Este datoria noastră să ne menținem tradițiile moștenite și să le predăm următoarelor generații, lucru care se poate face numai prin credință, angajament și altruism”.

                  După manifestare, președintele maghiar a mers la Șumuleu, de unde s-a întors sâmbătă seară în Bacău și a plecat cu avionul la Budapesta. De asemenea, anul acesta nu a mai fost prezent la Ghimeș nici extremistul Csibi Barna, cel care acum câțiva ani a spânzurat o păpușă înfățișându-l pe Avram Iancu și care, își așteaptă sentința într-unul din procesele intentate pentru activitatea sa.
                  Răzvan Bibire

                  Baraţi: Pelerinaj şi hram

                    Hramul Parohiei Romano-Catolice din Baraţi a avut loc în sărbătoarea Coborârii Duhului Sfânt, duminică, 20 mai. Sfânta Liturghie solemnă a hramului a fost celebrată la ora 11.00 de un număr impresionant de preoți.

                    Sărbătoarea a fost precedată de un pelerinaj al credincioşilor din parohiile vecine Baraţiului. Aceştia au venit în procesiune începând de sâmbătă când au participat la Calea Luminii, Sfântul Rozariu, Liturghia Solemnă din ajunul hramului și procesiunea pe străzi cu lumânări aprinse.

                    Pr. Ioan Bălan a fost cel care a predicat și, așa cum ne-a obișnuit, a captat atenția credincioșilor cu modul personal și cald de a răspândi învățătura lui Cristos. La sfârşitul celebrărilor pr. paroh Andrei Cocianga a adus mulţumiri pelerinilor şi tuturor celor care şi-au dat interesul ca această sărbătoare să bucure inimile participanților.

                    O noapte ca-n poveşti în „Noaptea Muzeelor”

                    Nu, nu este pe lista Academiei din Suedia acordarea unui premiu Nobel numai pentru idei. Dar ar merita instituit şi acordat celui/celor care au avut ideea, acum 14 ani, de a propune şi apoi de fi aprobată de forurile europene, o „Noapte a Muzeelor”, pe data de 19 mai. A fost îmbrăţişată imediat de aproape toate statele europene, devenind aşadar „Noaptea Europeană a Muzeelor”. Dacă n-ar aparţine unor oameni cu minte şi dragoste pentru cultură ai zice că este o idee trăsnită, dar nu e, este genială. Geo Popa, secretar de stat în Ministerul Culturii, pe care l-am întâlnit la Muzeul de Artă, dar şi la cel de Istorie, îmi spunea că această „noapte” a fost iniţiată, inventată, organizată, ca să nu-i treacă cuiva prin cap să facă noapte din zi!

                    Într-o singură noapte, milioane de oameni, maturi, tineri şi foarte mulţi copii intră într-un muzeu şi uită să mai plece. Descoperă, împreună cu muzeografii, cu voluntarii (am rămas surprins sâmbătă, 19 mai, de numărul lor, dar mai ales de competenţele lor în Muzeul de Istorie, de Etnografie şi de Artă din Bacău), cu alţi specialişti din domeniu o lume, o altă lume, fie că este din neolitic, din Evul Mediu, din perioade mai apropiate de noi, adevărate bijuterii ale istoriei noastre, dar şi din lumea vegetală şi animală, la Muzeul de Naturale, lumea de deasupra noastră, la Observatorul Astronomic şi, nu în ultimul rând, lumea artelor vizuale. Am uitat ceva? Este posibil, însă, sunt sigur că miile de băcăuani (în 2017 s-au înregistrat peste 20.000 de vizitatori în toate muzeele şi galeriile de artă din judeţul Bacău), nu au omis niciun exponat oferit spre vizitare, gratuit, în „Noaptea Muzeelor”.

                    Debut cu o expoziţie fabuloasă de artă plastică

                    Anul acesta, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” a deschis manifestările din „Noapte…” cu o expoziţie fabuloasă, o expoziţie eveniment, la Muzeul de Artă. După negocieri care au durat aproape un an, pe simezele muzeului expun 15 artişti din Bucureşti, reuniţi în proiectul „é-l-u-c-u-b-r-e-r”, Marius Barb (preşedinte al UAP din Bucureşti), Zuzu Caratănase (care este şi curatorul expoziţiei), Gheorghe Dican (vicepreşedinte al UAPR), Răzvan Dragoș, Alexandru Ghilduș (preşedinte de onoare al UAPR), Ovidiu Ionescu, Petru Lucaci (preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România), Ștefan Pelmuș, Florin Stoiciu, Ion Anghel, Brîndușa Bontea, Emilia Kisś, Rareș Pantea, Cosmin Paulescu, Mariea Petcu). Proiectul expoziției de grup „é-l-u-c-u-b-r-e-r” , cei mai reprezentativi ai artei vizuale contemporane, artişti aparținând unor generații diferite, și, prin domeniile specializării lor, care acoperă întreaga diversitate de manifestare a artei vizuale contemporane. (asupra acestui eveniment voi reveni într-o ediţie viitoare).

                    De la urşi şi fluturi la…stele

                    Am vizitat împreună cu băcăuanii Muzeul de Ştiinţele Naturii, o nebunie totală, puzderie de copii, pierduţi de părinţi şi bunici în imensele săli doldora de exponate, de la animale mari, la gândaci, fluturi şi furnici, la păduri şi apoi în frumoasa şi interesantă seră. Nu degeaba am spus că ideea merită premiată cu un Nobel, ce bucurie poate fi mai mare pentru muzeograf să-şi vadă munca răsplătită cu aplauze, cu bucuria de pe feţele vizitatorilor.

                    Ca în fiecare an, str. Trotuş, acolo unde este Observatorul Astronomic, nu a mai fost loc nici pentru a parca o bicicletă. Sute de curioşi, mai ales copii şi tineri, au năvălit, încă de la ora 18.00, în faimosul turn. Ce au făcut ei acolo nu ştiu, că nu am mai avut loc. Dar ştiu că au avut ce vedea.

                    Valori inestimabile la Etnografie şi Istorie

                    Neapărat, am fost rugat de Iulian Bucur, şeful Secţiei Etnografie a Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, să vizitez noutăţile pregătite pentru vizitatorii din acea Noapte… L-am găsit lipit de un grup, pe care nu l-a părăsit până nu i-a arătat şi explicat, da, are un dar a lui de povestitor, tot ce are în muzeu, inclusiv marea noutate: o gospodărie ţărănească (casă şi curte), Casa Tradiţională Românească”, cu tot mobilierul autentic şi ustensilele necesare unei familii. Cine nu a văzut-o în „Noaptea Muzeelor”, trebuie să-şi facă neapărat timp, petru a o vedea.

                    La Secţia de Arheologie, casele din neolitic au atras ca un magnet vizitatori, colecţiile de monede etc., iar la Istorie, nouatea a fost expoziţia „Casa Regală a României”. Am asistat şi la un spectacol pentru copii oferit de Secţia Animaţie a Teatrului Municipal „Bacovia”, care a venit şi cu o bogată recuzită, pusă la dispoziţia copiilor. Au fost şi filme documentare, au fost şi expoziţii de artă, de arhitectură. Cui i-a mai rămas timp, a tras o fugă la Casele memoriale „George Bacovia” şi Nicu Enea”.

                    A fost o „Noapte” frumoasă, lungă şi…bogată. Ne vedem la anul. Dar, poate, n-ar fi rău să fie câte o „noapte” în fiecare lună. Ar fi frumos!

                    Urmărit internaţional, depistat de poliţişti

                      Poliția în acțiune

                      La data de 18 mai a.c., polițiștii de investigaţii criminale, împreună cu cei din cadrul Postului de Poliţie Mănăstirea Caşin, în urma unei descinderi domiciliare efectuate pe raza comunei, au identificat și reținut un bărbat de 31de ani, din localitate, împotriva căruia a fost instituită măsura urmăririi la nivel internaţional.

                      Cel în cauză se sustrăgea de la executarea unui mandat european de arestare, emis de autorităţile judiciare din Marea Britanie, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă.

                      Bărbatul a fost încarcerat în Centru de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoartului de Poliţie Judeţean Bacău şi urmează să se efectueze demersurile necesare în vederea declanşării procedurii de predare către autorităţile britanice.